3. 5.

Candidoza si actinomicoza
Candida Albicans

 este o specie de ciupercă care este prezentă în orice flora bacteriană sănătoasă.
 În flora intestinală poate fi regăsită în cel mai mare număr.
 În cazul în care acesta se dezechilibrează – boală, administrarea medicamentelor,
alimentaţie nesănătoasă, alergie alimentară sau organe digestive contaminate – şi
ciuperca se înmulţeşte, poate provoca simptome neplăcute în întregul organism.
Candida Albicans

 Cu excepţia infecţiilor neonatale şi conjugale, majoritatea cazurilor de candidoză rezultă

probabil din contaminarea gazdei cu propriile levuri comensale şi sunt de regulă
consecutive relaţiei preexistente gazdă-levură. Trecerea de la starea comensală la cea
parazitară are loc sub influenţa unor factori variaţi.
 Administrarea antibioticelor, din păcate, este responsabilă în mare parte pentru formarea
infecţiilor cu candida, deoarece distruge nu numai bacteriile dăunătoare, dar şi cele
benefice, astfel dezechilibează flora intestinală. De aceea, se recomandă utilizarea
probioticelor pe lângă antibiotice sau consumarea produselor cu probiotice (chefir,
iaurt, etc.), în cazul în care persoana respectivă nu poate evita tratamentul medicamentos.
 Proliferarea ciupercii candida nu este o infecţie oarecare, cauza dezechilibrului de multe
ori este o dietă extremă şi alimentaţia nu prea sănătoasă. Desigur, pentru acest lucru nu
trebuie să judecăm medicamentele prescrise de medic sau nu putem să ne învinovăţim
dacă avem o alergie ereditară, dar, din păcate, în cele mai multe cazuri consumul de
zahăr, carne, aditivi artificiali în cantităţi extreme, precum şi neglijarea consumului
de fructe şi legume se poate învinovăţi pentru înmulţirea ciupercilor.
 Candida se hrăneşte, în primul rând cu carbohidraţi, astfel consumul în exces de zahăr,
produse de patiserie pot promova înmulţirea ciupercilor. Dacă reducem aportul acestora,
se reduce şi cantitatea lor, deoarece populaţia de ciuperci se adaptaează de hrana
disponibilă în organism.
 cantitate mare de carne – proteinele de origine animală, de asemenea, sunt
favoritul ciupercii candida – ar putea contribui la înmulţirea lor. Poluanţii (aditivi
artificiali, ingrediente sintetice, etc.) slăbesc sistemul imunitar şi nu-l lasă să lupte
împotriva ciupercilor care cauzează simptomele neplăcute.
Candidoza cutanată

 Interesează pliurile cutanate fiind favorizată de condiţiile de umiditate crescută create de

ocluzia prin îmbrăcăminte şi pliurile interdigitale - mai ales ale mâinii - şi zonele din
proximitatea orificiilor naturale.
 intertrigo candidozic sau candidoza flexurală care poate interesa orice pliu (submamar,
inghinal), mai ales la persoanele obeze şi determină:
 eritem exudativ cu depozit albicios şi fisură în fundul pliului şi extindere dincolo de aria
de contact a celor două feţe cutanate ale pliului, cu margine franjurată (guleraş epidermic
de descuamaţie) şi pustule subcornoase sau papule satelite;

 Paronichia şi onixisul candidozic

 Paronichia este o condiţie patologică periunghială cronică în care în afara levurilor sunt
implicate specii bacteriene, dermita iritativă sau alergică de contact. Este frecventă la
persoanele cu contact prelungit al mâinilor cu apa, făina, hidrocarbonatele.
Tratamentul candidozelor

 Presupune obligatoriu modificarea condiţiilor locale favorizante, modificarea pH-ului

acid, igienă orală şi cutanată, combaterea macerării cutanate.
 Agenţii terapeutici utilizaţi sunt:
 antibiotice poliene (nistatin, natamicină, amfotericină B);
 imidazoli (clotrimazol, miconazol, econazol, ketoconazol);
 triazoli (fluconazol, itraconazol);
 flucitozina.
Actinomicoza

 Cauza determinanta este Actinomyces israeli, o adevarata bacterie dar care, in mod
traditional, a fost studiata in grupa fungilor datorita asemanarii sale cu agentii micotici in
producerea si evolutia bolii
 actinomicoza este o maladie granulomatoasă rară, cu evoluţie cronică, lentă, provocată de
o bacterie, gram negativ, din familia Actinomycetaceae (genul Actinomyces).
 Ciuperca traieste in apa, pamant, graunte de cereale, frunze.
 Transmitere- la nivelul solutiilor de continuitate, sau odata cu introducerea alimentelor
infectate
 Diagnostic-laborator
 Tratam- adm de iodura de potasiu, clotrimazol, amfotericina
 Agentul patogen este prezent in flora orala, in mod normal si de aceea, produce infectii
endogene.
 Exista 3 tipuri de actinomicoze clinice:
 cervico-faciala (cea mai frecnta),
 toracica si
 abdominala.
  Localizarea frecventa este la nivelul organelor interne
 apare macroscopic sub forma de abcese, ce fistulizeaza intern sau extern cu eliminare de
continut purulent - granulomatos, filant, galben-brun ca granulele de sulf, germeni
micotici si sfaceluri.
 in jurul abcesului se formeaza o reactie fibroblastica
 Simptomatologia este saraca si total atipica.
 Pana la formarea abcesului bolnavul nu are acuze speciale.
 Odata cu aparitia puroiului si marirea de volum a abcesului bolnavul prezinta senzatie de
greutate, dureri in zona si tulburari functionale din partea organului
 palparea evidentiaza o tumora cu limite imprecise, ferma elastica, dureroasa
 Cu timpul, apar zone inflamate parietale de obicei in jurul orificiilor (gura, anus, vulva) si
chiar periombilical, ce fistulizeaza si elimina puroi filant, grunjos, galben-brun, in care se
gasesc germeni.
 Examenele de laborator sunt utile cand apare puroiul si se pot evidentia germenii.
 Explorarile ecografice, radiologice sau tomografia computerizata evidentiaza formatiunea
fara a putea sili cauza.
Actinomicoza – Diagnostic

 Diagnosticul pozitiv se sileste pe baza aspectului puroiului si prezentei germenilor.

 Diagnosticul diferential se face cu alte tumori iar dupa fistulizare cu alte micoze, cu boala
Crohn sau cu tuberculoza.
Evolutie – complicatii


Evolutia este spre fistulizare. Complicatiile sunt reprezentate de fistule interne sau externe.

Actinomicoza – Tratament

 Tratamentul medical consta in cure mari cu penicinina G sau tetraciclina, atat preoperator
cat si postoperator
 Tratamentul chirurgical presupune incizia abcesului, cu rezectia larga a tesuturilor si
organelor cine afectate de tratament intens si prelungit cu penicilina G, tetraciclina,
lincomicina sau clinda-micina