Capitolul III

BOLI DIGESTIVE

Nerespectarea regulilor de igienă alimentară determină apariţia unor boli digestive.

Boala este rezultatul constituirii unui lanţ cauzal format din trei verigi:
1. Sursa de infecţie – este reprezentată de organisme vii (om, animale,
artropode) în care agentul patogen pătrunde şi se multiplică eliminându-se pe diferite căi;
2. Căile de transmitere a agenţilor patogeni. Transmiterea se poate face:
 Direct
– obligatorie pentru agenţii patogeni cu rezistenţă mică
– bacteriile, virusurile sau ouăle de paraziţi pot ajunge la copilul sănătos prin
contactul direct cu sursa de infecţie (mâini murdare, sărut, muşcături, obiecte infectate, etc.)
Modul de viaţă neigienic crează cele mai multe condiţii pentru o transmitere directă.
 Indirect este specifică agenţilor patogeni rezistenţi la acţiunea factorilor de
mediu. Se realizează prin intermediul alimentelor, aerului, apei, solului contaminate şi a unor
vectori (muşte, gândaci, căpuşe, şoareci, etc.)
3. Masa receptivă. Receptivitatea faţă de infecţie a copiilor este diferită,
dependentă de o serie de factori. Factorii cei mai importanţi ce determină scăderea temporară
a rezistenţei organismului sunt: stresul, odihna insuficientă, surmenajul, alimentaţia greşită,
etc.

3.1. Igiena aparatului digestiv

Sănătatea deplină, creşterea şi dezvoltarea armonioasă a organismului nu pot fi

asigurate decât în strânsă dependenţă de mediul în care trăieşte şi mai ales ca o consecinţă a
respectării cu stricteţe a unor norme obligatorii de igienă a aparatelor şi sistemelor corpului
precum şi a alimentaţiei.
Pentru ca organele aparatului digestiv să-şi poată îndeplini funcţiile digestive şi
gustative se recomandă următoarele:
  după mesele principale, dar în mod obligatoriu seara şi dimineaţa, se va
efectua periajul dinţilor cu periuţa de dinţi (strict personală) şi pastă de dinţi;
 nu se ronţăie bomboane tari şi nu se vor sparge nuci sau alune cu dinţii;
 nu se consumă alimente prea fierbinţi sau prea reci, în special succesiv;
 consumul legumelor şi fructelor ce necesită masticaţie intensă pentru masarea
gingiilor;
 se va apela la stomatolog de câte ori este nevoie pentru tratament şi obligatoriu
de două ori pe an pentru control preventiv;
 evitarea consumării preparatelor prea condimentate sau intens prăjite;
 evitarea consumării băuturilor alcoolice frecvent şi în cantitate mare;
 evitarea fumatului;
 evitarea consumului alimentelor alterate;
 evitarea supraîncărcării stomacului cu alimente;
 servirea meselor la ore fixe pentru a oferi perioade de odihnă organelor
digestive;
 spălarea mâinilor înainte de servirea mesei;
 prepararea şi păstrarea alimentelor în condiţii optime de igienă.
Nerespectarea regulilor de igienă duce la apariţia multor afecţiuni care afectează
temporar sau definitiv sănătatea aparatului digestiv şi implicit a întregului organism:
 afectarea sistemului gustativ prin distrugerea celulelor gustative de către
alimentele consumate la temperaturi extreme;
 apariţia cariilor dentare cu distrugerea parţială sau totală a dintelui, reducerea
suprafeţei de masticaţie şi scăderea calităţii procesului masticaţiei, precum şi îngreunarea
procesului digestiv;
 nespălarea fructelor şi legumelor consumate crude şi nespălarea mâinilor pot
provoca parazitoze intestinale.

3.2. Parazitoze intestinale

 În ordinea descrescătoare a frecvenţei îmbolnăvirilor aparatului digestiv la vârsta
copilului de vârstă şcolară, sunt unele suferinţe determinate de pătrunderea în organele
digestive a unor paraziţi intestinali (viermi intestinali). Acestea constituie cauza cea mai
frecventă a apariţiei durerilor abdominale la copii, simptomele lor fiind în general comune
indiferent de natura parazitului intestinal care le produce.
La copilul de vârstă şcolară se pot întâlni toate parazitozele intestinale, în ordinea
descrescătoare a frecvenţe lor situându-se giardoza, oxiuroza, ascardioza şi foarte rar teniaza
(Bucur Gh. E. Şi colab., 1999).

Giardioza sau lambliaza – este produsă de un protozaur numit Giardia lambli, care se
dezvoltă în tot intestinul, în special în duoden şi în căile biliare, unde se transformă în chist şi
este eliminată la exterior prin fecale. Infestarea se face cel mai adesea prin intermediul
fructelor şi legumelor nespălate, pe care se pot afla giardi. Este de preferat ca tratamentul
bolnavului să se efectueze în spital, iar membrii familiei să urmeze şi ei la rândul lor,
tratamentul ambulator.

Oxiuraza – produsă de parazitul Enterobuis vermicularis care se localizează în

intestin. Femelele coboară până la anus, în cutele căruia îşi depun ouăle, apoi mor. Această
coborâre, a oxiurilor spre anus, provoacă o mâncărime insuportabilă în regiunea anală mai cu
seamă seara, după ce copilul a adormit. Trezindu-se se scarpină, ouăle viermilor pătrund sub
unghii şi astfel se produce o autoinfestare cu oxiuri.
Măsura cea mai eficientă de prevenire a oxiurazei constă în respectarea cu rigurozitate
a regulilor de igienă personală. Copii cu oxiuri vor fi astfel îmbrăcaţi peste noapte, încât să se
evite răspândirea ouălor în mediul înconjurător iar lenjeria de corp şi pat va trebui fiartă.

Ascardioza – este provocată de parazitul Ascaris lumbricoides şi se transmite prin

ingestia ouălor acestui parazit. Omul bolnav, în intestinul căruia există parazitul adult
(limbricul) elimină ouăle fecundate ale acestuia odată cu fecalele. În general, bolnavul se
sesizează numai când elimină prin scaun sau prin vărsături, unul sau mai mulţi ascarizi.
Împrăştierea ouălor de ascarizi pe pământ sau pe alimente este favorizată de lipsa de igienă
sau de folosirea incorectă a toaletelor. Chiar şi câinii pot să transmită boala, deoarece se pot
infesta cu parazitul omului, ca apoi să-l transmită mai departe.
 Teniaza – produsă de Taenia solium, care are gazda intermediară porcul şi Taenia
saginata, care are ca gazdă intermediară o specie de bovine. Ouăle de tenie ajunse în tubul
digestiv al gazdei intermediare, se transformă în larve, care prin circulaţia sangvină ajung şi
se fixează în diferite organe, în special în muşchi. Consumând o astfel de carne, fără a fi bine
fiartă sau prăjită, omul se poate infesta cu aceste larve, din care se dezvoltă tenia, care se
fixează de peretele intestinului prin cap prevăzut cu ventuze şi coroane de cârlige. Omul se
anemiază şi prezintă o serie de tulburări.
Foarte periculoasă este îmbolnăvirea cu Taenia echinococus, care trăieşte ca adult în
intestinul câinelui, pisicii, iar ca larvă la om, unde pătrunzând în circulaţia sangvină, se
fixează în diferite organe, în special în ficat ducând la boala numită chist hidatic.
Pentru prevenirea teniazelor trebuie luate măsuri igienice de preparare culinară şi de
grijă în conduita faţă de animalele din jur.

Trichineloza – o boală parazitoză produsă de Trichinella spiradis. Contactarea bolii

se face odată cu consumarea cărnii de porc infestată parazitar.
După pătrunderea în corp a chiştilor parazitului se vor dezvolta şi vor fi eliberate larve
care, în câteva luni, vor pătrunde prin circulaţia sangvină în organism şi se vor localiza în
muşchii scheletici. După 3 – 4 luni apar dureri abdominale, greţuri, diaree, febră, alterarea
stării generale, edeme ale feţei, dureri musculare, astenie.
Vindecarea spontană este puţin probabilă şi de aceea internarea în spital, chiar şi
numai la suspiciunea diagnosticului este obligatorie. Prevenirea bolii este destul de simplă şi
constă în controlul sanitar-veterinar al cărnii de porc imediat după sacrificarea animalului.

Este bine să ştim:

Paraziţii intestinali:
 consumă o mare parte din nutrimentele din intestinul subţire, provocând o
nutriţie deficitară cu toate consecinţele cunoscute;
 produc un număr mare de toxine ce se absorb în sânge producând întoxicarea
organismului;
 afectează negativ creşterea şi dezvoltarea organismului şi randamentul fizic şi
intelectual;
 determină o stare generală proastă.
 3.3. Infecţiile digestive

Sunt provocate de diferiţi microbi care se localizează de regulă pe anumite porţiuni

ale tubului digestiv, producând bolile: stomatita, gastrita, enterocolita, apendicita.

Stomatita – inflamaţia mucoasei bucale, provocată de bacterii, ciuperci şi de substanţe

toxice care produc leziuni roşiatice dureroase cu tulburarea simţului gustativ, până la
afectarea vorbirii şi înghiţirii. De asemenea, secreţia salivară devine fie mai abundentă, fie
mai redusă. Transmiterea se poate face direct de la persoana bolnavă sau indirect prin obiecte
şi alimente infectate. Boala apare frecvent la persoanele care au carii dentare sau la copii în
timpul ieşirii dinţilor, la locul pe unde erup. Lipsa de igienă a gurii este considerată un factor
favorizant în apariţia stomatitei.

Gastrita – reprezintă o afecţiune inflamatorie a mucoasei stomacului, manifestată

clinic printr-o durere cu caracter de arsură situată în regiunea stomacului însoţită de senzaţia
de vomă sau chiar de vărsături şi de diminuarea poftei de mâncare. Afecţiunea este rară la
şcolarul mic, dar frecvenţa ei creşte pe măsură ce copilul înaintează în vârstă. Apare datorită
consumului de alimente alterate, supraalimentaţiei, unele deprinderi şi obiceiuri culinare
dăunătoare masticaţia insuficientă a alimentelor şi chiar utilizarea unor medicamente iritante
ale mucoasei gastrice ca aspirina.
Bolnavul cu gastrită, trebuie să respecte cu stricteţe sfaturile medicale primite şi să nu
uite că gastrita reprezintă o etapă de trecere către o afecţiune mult mai serioasă şi anume
ulcerul gasric (Bucur Gh. E. Şi colab., 1999).

Enterocolita – este inflamaţia intestinului subţire care, de regulă, se extinde şi la

intestinul gros şi se manifestă prin scaune diareice, vărsături, inapetenţă, uneori dureri
abdominale şi la defecaţie. La producerea bolii intervin aceeaşi factori ca în cazul gastritei.
Frecvenţa mai mare a enterocolitelor în timpul verii apare datorită consumului de alimente
alterate sau care nu sunt păstrate şi consumate igienic.
 Apendicita – este o infecţie acută, microbiană a apendicelui care apare brusc, cu
dureri puternice (colici) în regiunea dreaptă a abdomenului. Bolnavul are greţuri, vărsături şi
uneori temperatură, trebuind să fie transportat de urgenţă la spital.

3.4. Boli cu poartă de intrare digestivă

Sunt acele boli transmisibile la care agenţii patogeni pătrund în tubul digestiv prin apa
şi alimentele contaminate sau prin mâinile nespălate care au venit în contact cu microbii.

Toxiinfecţiile alimentare – sunt boli acute manifestate prin vărsături şi diaree, insoţite
foarte frecvent de febră. De obicei, apar după ingerarea unor alimente contaminate cu bacterii
şi toxine bacteriene, în general, sub formă de izbucniri epidermice, la toate persoanele care au
consumat aceleaşi alimente contaminate; mai rar apar sub formă de cazuri izolate. Alimentele
care produc cel mai des toxiinfecţiile alimentare sunt: carnea şi produsele din carne, ouăle şi
produsele din ouă, laptele şi derivatele din lapte, peşte şi prăjituri.
Germenii implicaţi cel mai frecvent în etiologia toxiinfecţiilor alimentar sunt:
salmonele şi stafilococi. Pot fi implicaţi şi alţi germeni, deoarece orice bacterie într-o anumită
cantitate, multiplicată într-un aliment, este capabilă să producă o toxiinfecţie alimentară.

Dezinteria bacilară – este o boală infecto-contagioasă determinată de specii din genul

Shigella, enterobacterii care se cantonează în rect şi sigmoid.
Se manifestă prin febră, colici abdominale, tenesme rectale, scaune frecvente şi
leziuni caracteristice în rect. Sursa de infecţie este reprezentată de bolnavii şi de purtătorii de
bacil tific, digestivi şi urinari. Transmiterea bolii se face direct, mâini murdare şi indirect prin
alimente, apă, obiecte contaminate. După trecerea bolii urmează o imunitate solidă şi
durabilă.

Hepatita virală de tip A – este o infecţie cu manifestări hepatice (cu sau fără icter)
cauzată de un virus a cărui transmitere se face pe cale digetivă, fecal-orală. Virusul este
eliminat prin materiile fecale cu 2 - 3 săptămâni înainte de apariţia icterului, de aici pericolul
ca boala să se răspândească încă în perioada de incubaţie, când nu există semne manifeste ale
bolii.

Polimielita (paralizia infantilă) – este cauzată de un virus; transmiţătorul de viruşi

fiind omul bolnav, care-l elimină prin materiile fecale. Este atacat sistemul nervos al
bolnavului, producând paralizii şi atrofii grave ale muşchilor scheletici urmate de tulburări de
statică şi de mişcare a corpului.
Astăzi, poliomielita, a dispărut aproape cu totul, datorită vaccinării.

3.5. Prevenirea şi combaterea bolilor digestive

În prezent un accent deosebi se pune pe profilaxia bolilor infecţioase, fiind mult mai
uşor să previi decât să tratezi o boală o dată declarată. Astfel trebuie:
- neutralizat izvorul epidemiogen;
- interceptate şi împiedicate căile de transmitere;
- sprijinită masa receptivă în rezistenţa pentru boli.
Un rol deosebit îl are profilaxia nespecifică:
- crearea unor zone de protecţie sanitară a surselor de apă potabilă;
- igiena şi salubritatea abatoarelor;
- obţinerea în condiţii igienice a oricărui aliment destinat consumului populaţiei;
- transportarea şi desfacerea în condiţii igienice a alimentelor;
- evitarea introducerii în consum a produselor de la animalele bolnave, prin control
sanitar-veterinar al abatoarelor, pieţelor etc.;
- îndepărtarea rezidurilor, combaterea muştelor;
- creşterea standardului de igienă (spălarea pe mâini înainte de masă, după folosirea
WC-ului);
- controlul taberelor şi colectivităţilor de copii;
- educarea sanitară a populaţiei.
În afară de aceste măsuri, se recurge şi la profilaxia specifică (imunizări active prin
vaccinare) în cazul poliomeitei, febrei tifoide, hepatitei virale etc.
Măsurile de combatere urmăresc:
- stingerea focarului de boală apărut, prin declararea cazurilor de îmbolnăviri;
 - izolarea bolnavilor şi suspecţilor;
- tratament corespunzător, sub îndrumare medicală.

3.6. Principalele reguli de igienă a alimentaţiei

O alimentaţie sănătoasă şi echilibrată se bazează pe cunoaşterea celor cinci categorii

de substanţe nutritive şi pe următoarele principii:
 toate grupele de alimente trebuie să fie reprezentate în meniul copilului. Acest
principiu nu trebuie neaparat să fie aplicat în cadrul unei zile, ci mai degrabă pe parcursul
unei săptămâni sau a unei luni. Este garanţia cea mai simplă a unui regim complet, variat,
atragător şi care urmăreşte evitarea carenţelor;
 apetitul copilului este singurul criteriu care trebuie să determine consumul
(***, 2003);
 prelucrarea corectă şi igienică a alimentelor;
 păstrarea alimentelor la rece, ferite de contaminare prin praf, insecte,
rozătoare;
 consumul de fructe şi legume la fiecare masă şi gustare;
 servirea meselor la ore regulate, în cantităţi necesare, pentru a da posibilitatea
organelor digestive să lucreze ritmic;
 apa se bea la sfârşitul meselor pentru a nu dilua sucurile digestive;
 mestecarea alimentelor bine şi încet înainte de a le înghiţi;
 interzicerea consumului de dulciuri înainte de mese;
 evitarea conservelor şi alimentaţiei rapide („fast-food”);
 menţinerea la masă unei stări de bună dispoziţie;
 evitarea situaţiilor care pot perturba apetitul şi atenţia de la mâncare; stare de
oboseală, lectura, audiţiile radio, emisiunile TV, etc.