Intoxicatia alimentara

Generalitati
Intoxicatia alimentara (toxiinfectia alimentara) este o afectiune datorata consumului de
alimente sau bauturi contaminate cu microorganisme patogene
precum bacteriile, virusurile sau parazitii.
Cum sunt contaminate alimentele?
Alimentele pot fi contaminate prin urmatoarele metode:
- pe parcursul procesului de preparare. In mod normal organele si tesuturile animale pot fi
colonizate de diferite tipuri de microorganisme (in special la nivelul intestinelor), astfel ca
acestea pot contamina persoana care manevreaza carnea
- pe parcursul cresterii si anume in cazul fructelor si legumelor, care pot fi contaminate mai ales
daca sunt folosite ingrasamintele naturale sau daca este folosita irigatia cu apa dintr-o sursa
contaminata
- in timpul procesului de preparare al alimentelor si anume in cazul persoanelor care sunt
purtatoare a unui tip de microorganism (de exemplu stafilococ) sau in cazul persoanelor
bolnave, care de asemenea pot contamina alimentul
- prin contaminare din mediul inconjurator, cu microorganisme patogene care se pot gasi in
praf, pamant, apa. Dintre aceste microorganisme amintim Cryptosporidium parvum (un
parazit), Clostridium botulinum (bacterie care provoaca botulismul)
sau Clostridium perfringens (o bacterie care in cazuri grave poate provoca diaree
sanghinolenta).
Cuprins articol
1. Generalitati
2. Cauze
3. Factori de risc
4. Simptome
5. Consult de specialitate
6. Medici specialisti recomandati
7. Investigatii
8. Tratament
9. Evolutie
10. Profilaxie
11. Articole similare
Cauze
Toxiinfectia alimentara este o afectiune cauzata de ingestia unor alimente sau bauturi
contaminate cu microorganisme patogene precum bacteriile, virusurile sau parazitii.

Cele mai frecvente metode prin care se realizeaza contaminarea alimentelor, sunt:
- contaminarea alimentelor pe parcursul procesului de preparare (cel mai frecvent intalnite sunt
Campylobacter, Salmonella si E. coli)
- in timpul cresterii legumelor si fructelor (mai ales daca sunt folosite ingrasaminte naturale sau
daca este folosita o sursa de apa contaminata pentru irigatie)
- contaminare alimentelor de la o sursa infestata (omul bolnav sau purtator cronic al unui
microorganism patogen sau prin adaugarea in compozitie a unor incrediente contaminate)
- prin mediul inconjurator (Clostridium perfringens, Clostridium botulinum sau
Cryptosporidium parvum)

Dintre infectiile care pot fi dobandite prin contactul sau ingestia unor alimente infestate
amintim Toxoplasmoza si Listerioza, care sunt extrem de periculoase mai ales in randul
femeilor insarcinate (pentru ca pot provoca avort spontan sau pot determina malformatii
congenitalegrave, uneori incompatibile cu viata).
Factori de risc
Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta intoxicatii alimentare, sunt:
- femeile insarcinate
- copiii mici (sugarii, prescolarii)
- varstnicii (frecvent peste 65 ani)
- persoane cu sistem imunitar compromis (persoane cu boli cronice, precum diabetul
zaharatsau persoane cu infectie HIV-SIDA)

Factorii responsabili de cresterea riscului de a dezvolta toxiinfectii alimentare, sunt:

- consumul unor alimente sau bauturi nepasteurizate, lapte nepasteurizat (nefiert), produse din
lapte nepasteurizat precum branza sau smantana
- consumul carnii insuficient preparate (carnat crud, friptura in sange), peste sau pui infestat,
scoici, melci sau moluste contaminate si insuficient preparate
- consumul unor alimente sau bauturi contaminate odata cu procesare sau prepararea lor
- calatoriile sau vacantele in tari in curs de dezvoltare
- persoanele care lucreaza in abatoare, pescarii sau in domeniul sanitar.
Simptome
Simptomele gastro-intestinale sunt principalele semne care apar in intoxicatia alimentara.
Primul simptom ca apare este de obicei, diareea.
Alte simptome pot include greata, varsaturile si durerea abdominala (crampele intestinale).
Timpul necesar pentru aparitia simptomelor, severitatea acestora precum si durata acestora,
depind de mai multi factori si anume: tipul microorganismului care a determinat infectia, varsta
pacientului si starea generala de sanatate.
Persoanele cel mai frecvent afectate de toxiinfectii alimentare sunt copiii si varstnicii.
Simptomele acestora pot dura mai mult si chiar si infectiile care in mod normal nu sunt grave,
in aceste cazuri pot fi uneori fatale. Acest lucru este valabil de asemenea si in cazul femeilor
insarcinate, in cazul persoanelor cu imunosupresie si in cazul celor cu boli cronice asociate.

Nu toate toxiinfectiile alimentare au aceste simptome "clasice" si anume diaree, greata,

varsaturi si crampe intestinale. Unele intoxicatii alimentare au alte simptome mult mai grave:
- intoxicatia alimentara cu Clostridium botulinum, bacterie care provoaca botulismul si care
contine o neurotoxina capabila sa provoace paralizie nervoasa si musculara. Simptomele apar la
aproximativ 18-36 ore de la infectie si includ slabiciunea generalizata si vederea dubla. Paralizia
progreseaza din regiunea capului (nervii cranieni) si cuprinde apoi intreg corpul
- toxoplasmoza, o infectie produsa de un parazit, toxoplasma gondi, nu are de obicei simptome
sau are doar simptome minore precum cele aparute in raceala. Uneori se pot
identifica adenopatii (inflamatia ganglionilor limfatici), dureri si crampe musculare, care pot
dura de la cateva zile la cateva saptamani.

Toxoplasmoza este extrem de grava daca apare la femeile insarcinate, pentru ca poate
afecta fetusul
- listerioza, este o boala infectioasa care poate provoca febra, dureri musculare si cateodata
greata si diaree. Daca infectia se raspandeste la nivelul sistemului nervos si in special la nivelul
creierului, apar simptome precum cefaleea (durerea de cap), redoarea de ceafa (intepenirea
cefei cu durere accentuata la mobilizarea acestui segment), confuzie, pierderea echilibrului sau
chiar convulsii. Femeile insarcinate cu listerioza pot prezenta simptome usoare pseudogripale
(asemanatoare celor din virozele respiratorii) dar in anumite cazuri pot provoca leziuni la
nivelul placentei si fatului cu avort spontan sau infectia nou-nascutului
- toxiinfectia alimentara cu E. coli O157:H7 (tulpina inalt patogena, extrem de agresiva) poate
provoca o infectie grava cu complicatii sanghine si renale severe si apar mai frecvent in randul
copiilor sub 5 ani precum si a persoanelor cu varste peste 65 ani
- salmoneloza, este o toxiinfectie alimentara cu diaree severa care uneori poate dura mai mult
de o saptamana si necesita de asemenea spitalizare.

Simptome gastro-intestinale precum diareea, greata sau varsaturile pot aparea si in cazul
infectiei cu unele microorganisme din mediul inconjurator si nu neaparat din alimente. Acesti
agenti patogeni se raspandesc prin contact interpersonal (de la om la om) sau prin apa
contaminata.
Giardia lamblia, este un parazit care traieste in rezervele de apa si provoaca diaree si crampe
intestinale mai ales in randul copiilor.
Consult de specialitate
Urmatoarele simptome si situatii necesita consult medical de urgenta:
- diaree severa, apoasa sau cu striuri sanghinolente
- vedere incetosata sau vedere dubla, slabiciune musculara, fatigabilitate marcata, ameteala si
cefalee (simptome care pot semnala infectia botulinica)
- femeile insarcinate care au fost expuse la o posibila infectie cu toxoplasma sau listeria
- durere abdominala intensa, sau durere abdominala care se intensifica la mers, semne care pot
semnala o apendicita, afectiune care poate fi destul de usor de confundat cu o toxiinfectie
alimentara
- semne de deshidratare severa, precum:
- oliguria (urina putina), anuria (lipsa urinii) pentru mai mult de 8 ore sau mai putin de 3 ori pe
zi (in cazul nou nascutilor lipsa urinii la nivelul scutecului)
- piele uscata cu pliu cutanat persistent
- ochi infundati in orbite sau fontanele deprimate (scizurile necalcifiate ale calotei craniene,
care se infunda in cazul deshidratarii severe, semn care apare la nou-nascutii si sugarii sub 3
luni)
- hipotensiune arteriala sau tendinta la lipotimie (lesin)
- tahicardie (batai rapide a inimii).

Copiii, femeile insarcinate si persoanele cu boli cronice precum diabetul zaharat, au un risc
crescut de deshidratare si trebuie urmariti indeaproape pentru a evita complicatiile care pot
suveni.
De asemenea este necesar un consult medical in cazul in care varsaturile dureaza mai mult de o
zi sau daca diareea dureaza mai mult de 2-3 zile (la adulti), mai mult de 1-2 zile (la copii mai
mici de 4 ani), mai mult de 8 ore (la copii intre 3-6 luni), mai mult de 4 ore (in cazul copiilor cu
varste mai mici de 3 luni).
Consultul medical de urgenta este necesar in cazul durerilor atroce care nu sunt diminuate de
eliminarea gazelor sau scaunului. In cazul in care durerea abdominala severa se asociaza cu
oprirea tranzitului intestinal (lipsa gazelor si scaunelor) este necesar un consult chirurgical de
urgenta pentru a elimina posibilitatea evolutiei unei ocluzii intestinale sau perforatii intestinale.
In majoritatea cazurilor de intoxicatii alimentare, exista o perioada in care nu se administreaza
nici un tratament medical si in care doctorul observa evolutia naturala a bolii. Aceasta metoda
este recomandata in cazul gastroenteritelor infectioase (viroze enterale), care au de obicei
simptome precum diareea, epigastralgiile (durerile de stomac) sau crampele abdominale si care
dispar de la sine in cateva zile fara necesitatea administrarii unui tratament.
De asemenea unele intoxicatii alimentare de etiologie bacteriana cu evolutie putin severa, nu
necesita tratament, simptomele disparand intr-un interval de cateva zile pana la o saptamana.
In cazurile in care diareea persista si simptomele se accentueaza este recomandat consultul
medical si initierea tratamentului.
Medici specialisti recomandati
Persoanele specializate in diagnosticul si tratamentul intoxicatiilor alimentare, sunt:
- medicul de familie
- medicul generalist (de medicina interna)
- medicul pediatru
- medicul infectionist si medicul gastroenterolog (in cazuri severe).
Investigatii
Din moment ce majoritatea toxiinfectiilor alimentare se vindeca de la sine, fara a necesita un
tratament medicamentos, nu este necesar un consult medical.
Medicul poate formula diagnosticul de toxiinfectie alimentara pe baza istoricului medical, al
simptomelor si examenului clinic general. Este important ca pacientul sa relateze ce alimente a
consumat si daca si ceilalti membrii ai familiei sau anturajului au dezvoltat simptome
asemanatoare.

De cele mai multe ori sunt efectuate urmatoarele teste si investigatii:

- coprocultura, poate fi ceruta de medic in cazul in care este suspectata ingestia unor alimente
contaminate bacterian (virusurile si parazitii care pot de asemenea determina toxiinfectii
alimentare, nu cresc in cultura) si care provoaca simptome grave cu o evolutie severa a bolii.
Expertii recomanda efectuarea unei coproculturi in cazurile de intoxicatie alimentara cu diaree
cu durata mai mare de o zi, mai ales daca aceasta este insotita de febra, scaun sanghinolent,
deshidratare severa sau in cazul in care pacientul a efectuat de curand un tratament antibiotic,
a fost internat in spital sau are grija de un copil mic.
- examenul microscopic al scaunului, poate identifica parazitul responsabil de intoxicatia
alimentara cu giardia
- teste de sange (hemoleucograma completa si biochimia sangelui) sunt utile in determinarea
etiologiei intoxicatiei alimentare (virale sau bacteriene) sau in cazul evaluarii severitatii
sindromului de deshidratare
- teste pentru toxoplasmoza (anticorpii antitoxoplasma), in cazul persoanelor cu sistem imun
deficitar (in special cele cu infectie HIV-SIDA) sau in cazul femeilor insarcinate, unde exista
suspiciunea expunerii la parazit (pisica este purtator al acestui parazit si poate contamina direct
femeia insarcinata)
Medicul trebuie sa raporteze boala (toxiinfectia alimentara este o boala infectioasa), pentru a
identifica un posibil focar si a elimina posibilitatea aparitiei unei epidemii.
Tratament
In majoritatea cazurilor simptomele intoxicatiei alimentare dispar in cateva zile (2-3 zile) fara
aparitia unor complicatii, astfel ca nu este necesar nici un tratament medicamentos.
Este suficient controlul adecvat al simptomelor precum diareea si evitarea aparitiei
complicatiilor, fara a fi necesar un tratament antibiotic. Deshidratarea cauzata de diareea severa
este principala complicatie care poate aparea. De asemenea sunt necesare 2-3 zile pana la
atenuarea sau disparitia simptomelor si mai multe zile pana la aparitia unui scaun de
consistenta normala.
Scopul principal al tratamentului este inlocuirea lichidelor si electrolitilor pierduti prin diaree
sau varsaturi. Daca deshidratarea este severa si reechilibrarea hidroelectrolitica nu poate fi
realizata la domiciliu, este recomandata internarea in spital cu efectuarea tratamentului
parenteral (administrarea hidroelectrolitilor pe cale venoasa).

Pentru a preveni deshidratarea severa este recomandat consumul unor siropuri rehidratante
(Lytren, Rehydralyte sau Pedialyte), pentru fiecare scaun diareic este indicat consumul unui
pahar mare de astfel de sirop. Trebuie evitate bauturile energizante, carbogazoase si sucurile
din fructe care contin prea mult zahar si prea putini electroliti. In cazurile mai putin grave sunt
folosite bauturi preparate in casa, precum ceaiurile indulcite, compoturile proaspete sau zeama
de legume.

Odata cu imbunatatirea starii generale, se poate incepe dieta de tranzitie cu banane, orez, sos
de mere (compot de mere proaspat), paine prajita sau biscuiti. Trebuie evitate alimentele
condimentate (irita tractul gastrointestinal), fructele proaspete, alcoolul, cafeaua pentru
primele 2 zile de dieta si produsele lactate pentru primele 3 zile de la disparitia simptomelor.
Medicatia antidiareica nu este de obicei recomandata in tratamentul intoxicatiilor alimentare,
pentru ca se stopeaza astfel mecanismul de curatire a intestinului de microorganismele
patogene, precum si de toxinele acestora, cu inrautatirea diareei si celorlalte simptome.
Antidiareicele sunt folosite doar in cazul recomandarii medicului.
De asemenea, antibioticele nu sunt recomandate decat in cazul in care infectia a depasit
intestinul si afecteaza alte tesuturi si organe.
Tratamentul medicamentos este insa obligatoriu in cazul femeilor insarcinate care sunt
diagnosticate cu toxoplasmoza si listerioza.

Tratamentul toxiinfectiilor alimentare la copil

Copii cu toxiinfectie alimentara necesita o atentie speciala, deoarece sunt predispusi la aparitia
unor complicatii, mai ales a deshidratarii severe.

Simptomele deshidratarii includ:

- deshidratarea usoara: iritabilitate, agitatie, oligurie (cantitate redusa de urina)
- deshidratarea moderata: scaderea apetitului pentru joaca, ochi infundati in orbite,
hipolacrimatie (plange cu putine lacrimi), oligurie moderata (mai putin de 3 urinari pe 24 de
ore)
- deshidratarea severa: somnolenta exagerata, gura si limba uscate, tahipnee (respiratie
frecventa), tahicardie (batai cardiace cu frecventa crescuta), anuria (lipsa urinii pe 24 de ore).

Deshidratarea severa este o urgenta medicala si necesita tratament medical de specialitate.

Pentru copii cu varste mai mici de 4 ani si care sunt deshidratati secundar toxiinfectiilor
alimentare, este recomandata continuarea hranirii la san, respectiv cu formule de lapte speciale,
cat mai mult timp posibil.
Copilul trebuie sa fie hranit mai des si in cantitati mai mici si de asemenea este recomandata
folosirea unor solutii rehidratante (Pedialyte), intre mese.
Pentru copii mai mari, cu sindrom de deshidratare, este recomandata rehidratarea cu o cana de
apa (200 ml) la fiecare ora si consumul in cantitati moderate a unor alimente precum bananele,
orezul, compotul proaspat de mere, painea prajita sau biscuitii (dieta de tranzitie).
Botulismul, infectia cu E. coli si toxiinfectia alimentara la gravide
Botulismul este o boala infectioasa extrem de grava si necesita tratament medical de
urgenta, care include de obicei:
- administrarea de antitoxina botulinica in primele 72 ore de la aparitia simptomelor - ventilatie
mecanica (toxina botulinica produce paralizia musculaturii respiratorii, aparand
astfel insuficienta respiratorie)
Tratamentul infectiei cu E.coli (subtipul O157:H7) consta de obicei in combaterea complicatiilor
precum deshidratarea severa cauzata de diaree. Este obligatorie spitalizarea in cazul in care
apar complicatii sangvine si renale severe precum anemia sau insuficenta renala acuta.
Tratamenetul infectiei cu E.coli subtipul O157:H7, consta in urmatoarele:
- monitorizare hidroelectrolitica
- dializa, care este un procedeu prin care este curatat sangele de produsi toxici rezultati din
procesul infectios. Majoritatea pacientilor cu insuficenta renala datorata infectiei cu E.coli
necesita dializa renala
- trasfuzia sangvina este folosita in ameliorarea anemiei, crescand astfel oxigenarea tesuturilor
si organelor. Majoritatea adultilor sanatosi isi revin intr-un interval de 5 pana la 10 zile dupa
infectia cu E.coli O157:H7, fara necesitatea unui tratament medicamentos. Nu sunt
recomandate medicamentele antidiareeice si nici antibioticele.

In cazul femeilor insarcinate, toxiinfectile alimentare pot fi mai grave iar infectia cu
toxoplasmoza si listerioza pot fi extrem de periculoase pentru fetus, tratamentul medicamentos
fiind obligatoriu.
Nou-nascutii, copii mici, femeile insarcinate, varstnicii precum si persoanele cu sistem imun
deficitar au un risc crescut de a dezvolta intoxicatii alimentare si complicatii severe. Aceste
persoane trebuie sa apeleze la ajutor medical de specialitate in cazul in care suspecteaza o astfel
de infectie.
Femeile insarcinate trebuie sa consulte mereu un specialist in cazul in care au fost expuse la un
agent patogen care poate determina intoxicatie alimentara pentru ca acesta se poate trasnsmite
cu usurinta la fetus.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Majoritatea toxiinfectilor alimentare se rezolva de la sine la domiciliu fara necesitatea unui
tratament medicamentos.
Cel mai important lucru in evolutia intoxicatiilor alimentare este prevenirea deshidratarii care
poate fi destul de grava in unele cazuri. Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta
deshidratare severa sunt nou-nascutii si varstnicii.
Este recomandata folosirea solutiilor speciale pentru rehidratare, concepute special pentru
restabilirea echilibrului hidroelectrolitic. Dieta de tranzitie este inlocuita cu dieta normala la 2-3
zile dupa disparitia simptomelor.

Optiuni de medicamente

Tratamentul medicamentos este rar folosit in toxiinfectiile alimentare, antibioticele sunt

folosite doar in cazurile severe.
Botulismul necesita ca si tratament administrarea de antitoxina botulinica precum si
monitorizarea atenta a complicatilor posibile.
Campilobacterioza, se trateaza de obicei in ambulator (acasa), in cazurile severe fiind necesar
tratamentul antibiotic.
Listerioza poate fi grava mai ales daca apare la femeile insarcinate pentru ca poate provoca
moartea fatului. In acest caz este de asemenea obligatoriu tratamentul antibiotic.
Toxoplasmoza este de asemenea grava in cazul femeilor insarcinate si este tratata cu
spiramicina, un medicament cu afinitate mare pentru placenta.
EvolutieSus
Majoritatea intoxicatiilor alimentare au simptome si evolutie asemanatoare.
La cateva ore (in cazuri mai rare, zile) de la ingestia alimentului contaminat, apar si simptomele
caracteristice. Microorganismele patogene trec prin stomac (sunt rezistente la aciditatea
gastrica) si ajung la nivelul intestinului subtire unde se ataseaza de peretii acestuia si incep sa se
multiplice.
Unele microorganisme raman in peretele intestinal, altele produc toxine care sunt eliberate in
circulatia sanghina iar altele invadeaza diferite tesuturi si organe.

Simptomele depind in mare parte de tipul agentului patogen. Majoritatea intoxicatiilor

alimentare au simptome comune, precum diareea, greata, varsaturile sau crampele si durerea
abdominala. Diareea si varsaturile sunt de fapt un mecanism de aparare al organismului, care
incearca astfel sa elimine microorganismele responsabile de infectie.
Identificarea (prin teste de laborator) agentului patogen responsabil de infectie nu este necesara
decat in cazul unor epidemii.

In majoritatea cazurilor, evolutia este favorabila, persoanele imunocompetente

(sanatoase) reusesc sa combata infectia si sa elimine agentul infectios dupa cateva zile
de la debutul bolii.
Cu toate acestea simptomele unor intoxicatii alimentare pot fi mai grave, de exemplu:
- botulismul, care poate produce paralizii nervoase si musculare la 24-36 de ore de la infectie,
uneori fiind necesara ventilatia mecanica, pentru a combate insuficienta respiratorie (aceasta
apare datorita paraliziei musculaturii respiratorii). Rata mortalitatii a scazut mult in ultimele
decenii datorita introducerii tratamentului cu antitoxina botulinica, cu toate ca recuperarea
poate dura luni de zile si este deseori asociata cu o fatigabilitate marcata care poate dura pana la
un an de la boala initiala
- toxoplasmoza, care de obicei este saraca in simptome, poate prezenta adenopatii si dureri
musculare care pot dura mai multe luni. In cazul femeilor gravide, infectia are implicatii extrem
de grave in ceea ce priveste sanatatea fatului
- salmoneloza, care in unele cazuri poate necesita spitalizare si poate dura mai multe zile
- listerioza, o infectie care afecteaza in primul rand sistemul nervos central (creierul) si poate
determina infectie la acest nivel (meningita). De asemenea, ca si in cazul infectiei cu
toxoplasma gondi, infectia cu listeria poate provoca avort spontan sau infectia fatului sau nou-
nascutului.
In cazuri relativ rare, toxiinfectiile alimentare pot provoca leziuni renale sau articulare.
ProfilaxieSus
Toxiinfectiile alimentare se pot preveni prin prepararea atenta a alimentelor. Este importanta
spalarea mainilor ori de cate ori este preparata mancarea. De asemenea, este importanta
preparea alimentelor la temperaturi suficient de inalte pentru a distruge microorganismele
patogene precum si refrigerarea acestora in conditii optime.
O atentie sporita este necesara in prepararea si consumul alimentelor perisabile precum: ouale,
carnea, pestele, scoicile, laptele si produsele lactate. Femeile insarcinate si persoanele
cu imunosupresie trebuie sa fie de asemenea atente la alimentele pe care le consuma pentru ca
in aceste cazuri pot aparea complicatii severe.
Pentru a evita aparitia toxiinfectilor alimentare sunt recomandate urmatoarele masuri:
- atentie sporita in momentul efectuarii cumparaturilor. Nu este recomandat ca produsele din
carne sa fie asezate langa celalalte produse achizitionate. In cazul produselor perisabile este
recomandata refrigerarea cat mai precoce a acestora
- preparea atenta a alimentelor necesita spalarea mainilor inaintea manevrarii alimentelor.
- nu este recomandata utilizarea acelorasi recipiente pentru pastrarea si taierea carnii crude cat
si pentru prepararea legumelor si fructelor care vor fi consumate nepreparate termic. De
asemenea, este recomandata dezinfectia ustensilelor folosite pentru taierea carnii crude dupa
fiecare utilizare (cu solutii clorinate)
- pastrarea corecta a alimentelor (in frigider la temperaturi mai mici sau egale de 4 grade
Celsius) precum si reancalzirea alimentelor deja preparate la temperaturi mai mari de 74 grade
Celsius. Alimentele precum hamburgerii (carnea tocata este deseori contaminata cu E. coli),
pestele consumat crud (sushi), scoicile si alte moluste trebuie consumate cand sunt proaspete
- citirea cu atentie a instructiunilor de pe etichetele produselor alimentare, pentru ca acestea
contin informatii despre pastrarea si prepararea corecta.
In cazul in care exista dubii privind siguranta alimentelor care vor fi consumate este
recomandata aruncarea acestora. Reancalzirea alimentelor contaminate nu este sigura. Nu este
recomandata gustarea alimentelor care arata dubios sau au un miros suspicios.
Pentru a evita contaminarea alimentelor cu microorganisme patogene care pot provoca
toxiinfectii alimentare este recomandata pastrarea si prepararea acestora la temperaturile
corespunzatoare. Nu este indicata pastrarea alimentelor pentru mai mult de 2 ore la
temperaturi mai mari de 32 grade Celsius.

De ce apar alergiile?

Cele mai cunoscute simptome ale alergiilor: mâncărimi ale pielii, curgerea nasului, eczemă,
dificultăți de respirație, înroșirea ochilor.

Printre cele mai comune alergii: la polen, la praf, la mucegai, la alimente, la veninul albinelor,
la proteinele animale, la medicamente, la animale.

Alergiile pot fi declanșate de factori ce țin de alimentație sau de mediul înconjurător sau la
contactul cu diverse substanțe.

La contactul cu un alergen, sistemul imunitar poate declanșa un răspuns exagerat, fiind

percepute ca dăunătoare organismului.
În consecință, este eliberat în cantitate mare un anticorp, imunoglobulina E (IgE), care va
încerca să atace substanța ce a cauzat alergia, pentru a putea fi distrusă de celulele imunitare.

Practic, în cazul alergiilor, sistemul imunitar tratează diverse substanțe inofensive ca o

amenințare și acționează în consecință.

Trebuie spus că alergiile apar în urma unei reacții de sensbilizare, care poate dura de la câteva
zile, la câțiva ani de la expunerea inițială la un alergen.
Practic, nu putem fi alergici la substanțe cu care nu am mai intrat în contact; sistemul imunitar
are nevoie de o perioadă, de la primul contact cu alergenul, pentru a „pregăti armele”
(sintetizarea în exces a IgE) și a reacționa.

Diferența dintre o persoană alergică și una non-alergică o face, așadar, cantitatea de IgE
prezentă în organism, ce va declanșa răspunsul imunitar.
Aceste diferențe nu sunt pe deplin înțelese de lumea științifică.

Riscul de alergii este mai mare dacă există antecedente în familie.

Stranutul nu este intotdeauna un simptom de raceala. Uneori este

o reactie alergica la ceva din aer. Expertii estimeaza ca 35 de
milioane de americani sufera de simptome ale tractului respirator
superior care sunt de fapt reactii la diverse polenuri din aer.
Alergia la polen, denumita frecvent „febra fanului”, este una
dintre cele mai frecvente boli cronice din Statele Unite.
Oriunde in lume, praful din aer produce cele mai frecvente probleme persoanelor cu alergii.
Simptomele respiratorii de astm, care afecteaza aproximativ 15 milioane de americani, sunt cel
mai frecvent provocate de alergenii din aer (substante care produc reactii alergice).
In general, bolile alergice fac parte dintre cele mai frecvente cauze de boala si invaliditate din
Statele Unite, afectand mai mult de 40-50 de milioane de americani. Institutul National de Boli
Alergice si Infectioase, o componenta a Institutului National de Sanatate, sustine si dirijeaza
cercetarile pe bolile alergice.
Scopul acestor cercetari consta in asigurarea unei mai bune intelegeri a cauzelor alergiei, in
imbunatatirea metodelor de diagnostic si tratament a reactiilor alergice si eventual in
prevenirea alergiilor.
Aceasta brosura rezuma ceea ce se cunoaste despre etiologia si simptomele reactiilor alergice la
alergenii din aer, cum sunt diagnosticate si tratate ele si ce fac cercetatorii medicali pentru
ajutarea pacientilor care sufera de aceste alergii.
Cuprins articol
1. Generalitati
2. Despre alergii
3. Alergia la polen
4. Alergia la mucegaiuri
5. Alergia la praf
6. Alergia la animale
7. Sensibilitatea la substante chimice
8. Diagnosticarea bolilor alergice
9. Tratarea pacientilor cu boli alergice
 10. Medicamente
11. Articole similare
Despre alergiiSus
Ce este o alergie?
Alergia este o reactie imunologica specifica la o substanta inofensiva in mod obisnuit, o
substanta care nu deranjeaza majoritatea persoanelor. Persoanele care au alergii sunt sensibile
la mai mult de o substanta. Tipurile de alergeni care produc reactii alergice includ polenurile,
particulele de praf, sporii de pamant, produse pe baza de cauciuc, veninul de insecte sau alte
medicamente.
De ce anumite persoane sunt alergice la aceste substante in timp ce altele nu sunt?
Oamenii de stiinta sunt de parere ca tendinta de a fi alergic se mosteneste, semnificand o mai
mare posibilitate de a fi alergic la unul sau mai multi alergeni, desi ei probabil ca nu au o
predispozitie mostenita de a fi alergic la orice alergen specific. Copiii sunt mult mai predispusi
sa dezvolte alergii daca parintii au alergii, chiar si daca numai unul dintre parinti este alergic.
Expunerea la alergeni in anumite momente cand mecanismele de aparare ale organismului sunt
scazute sau slabite, de exemplu dupa o infectie virala sau in timpul sarcinii, ar contribui la
dezvoltarea alergiilor.
Ce este o reactie alergica?
In mod obisnuit, sistemul imun functioneaza ca un sistem de aparare al organismului impotriva
agentilor invadatori, de exemplu bacterii sau virusuri. Cu toate acestea, in majoritatea reactiilor
alergice, sistemul imun raspunde la o falsa alarma.
Cand o persoana alergica vine pentru prima data in contact cu un alergen, sistemul imun
considera alergenul ca un invadator si se pregateste de atac. Sistemul imun face acest lucru prin
sinteza unei mari cantitati dintr-un anumit tip de anticorp (o proteina de lupta impotriva
bolilor) denumita imunoglobulina E sau IgE.
Fiecare anticorp IgE este specific pentru o anumita substanta (producatoare de alergii). In caz
de alergie la polen, anticorpul este specific pentru fiecare tip de polen: un anumit tip de
anticorp poate fi produs pentru a reactiona impotriva polenului de stejar si altul impotriva
polenului de buruieni, de exemplu.
Aceste molecule de IgE sunt speciale deoarece IgE este singura clasa de anticorpi care se
ataseaza strans de membrana mastocitelor, care sunt celule tisulare, si de bazofile, care sunt
celule sanguine.
Cand alergenul isi intalneste IgE specifica, se ataseaza de anticorp asemanator cheii in broasca,
semnalizand celulei de care este atasat IgE sa elibereze (si in anumite cazuri sa produca)
substante proinflamatorii puternice ca histamina, citokinele si leucotrienele. Aceste substante
actioneaza la nivelul tesuturilor in diferite parti ale organismului, de exemplu la nivelul
sistemului respirator, producand simptome de alergie.
Unele persoane cu alergie dezvolta astm. Simptomele de astm includ tuse, wheezing si
scurtarea respiratiei (dispnee) datorita ingustarii canalelor bronhiale (cailor aeriene) de la nivel
pulmonar, a inflamatiei si productiei de mucus in exces. Astmul poate fi invalidant si uneori
poate fi fatal. Daca wheezing-ul si scurtarea respiratiei (dispneea) insotesc simptomele de
alergie, este un semn ca sunt afectate si canalele bronhiale, necesitand tratament medical de
specialitate.
Simptomele alergiei la substante din aer
Semnele si simptomele sunt cunoscute multor persoane:
- stranutul de obicei insotit de nas infundat;
- tuse sau scurgere nazala posterioara;
- prurit ocular, nazal sau esofagian;
- pleoape inflamate (cercuri intunecate sub ochi produse prin cresterea fluxului sanguin de la
nivelul sinusurilor);
- „salutul alergic” (la un copil, frecarea persistenta in sus a nasului care determina formarea
unui sant la nivelul nasului);
- lacrimarea ochilor;
- conjunctivita (inflamatia membranei care acopera pleoapele, producand inrosirea si
tumefierea ochilor si descuamarea pleoapelor).
La persoanele care nu sunt alergice, mucusul de la nivelul septurilor nazale deplaseaza
particulele straine la nivelul faringelui, de unde sunt inghitite sau eliminate prin tuse. La o
persoana sensibila la alergenii din aer se intampla ceva diferit.
Imediat ce alergenul vine in contact cu membranele mucoase care captusesc cavitatea nazala,
au loc o serie de reactii chimice care determina eliberarea de histamina si de alte substante de
catre mastocitele de la nivelul acestor tesuturi. Aceste substante chimice puternice contracta
anumite celule care se dispun in jurul unor vase mici de la nivelul cavitatii nazale.
Acestea determina migrarea lichidelor, producand tumefierea cailor nazale, cu aparitia
congestiei nazale.
Histamina poate determina si stranut, prurit, iritatie si productie de mucus in exces, care poate
produce rinita alergica (nas infundat). Alte substante chimice produse si eliberate de mastocite,
incluzand citokinele si leucotrienele, de asemenea contribuie la aparitia simptomelor alergice.
Alergia la polen
In fiecare primavara, vara si toamna, se elibereaza particule fine din copaci, buruieni si ierburi.
Aceste particule, denumite si polen, se transmit de-a lungul curentilor de aer. Desi rolul lor
consta in fertilizarea unor portiuni ale unor plante, multe dintre ele nu isi ating tinta.
In schimb, aceste particule patrund in caile respiratorii, declansand un tip de rinita alergica
sezoniera, care mai este cunoscuta sub denumirea de febra fanului sau febra trandafirului
(depinzand de sezonul in care apar simptomele). Dintre toate substantele care produc alergii,
polenul este unul dintre cele mai raspandite.
Multe dintre alimentele, medicamentele sau animalele care produc alergii pot fi evitate cu mare
succes; chiar si insectele sau praful de casa pot fi evitate. Nu exista metode sigure de evitare a
expunerii la alergenii din aer, eventual se poate incerca evitarea acestora prin limitarea
perioadelor de expunere la aer.
Persoanele cu alergie la polen dezvolta de obicei sensibilitate la alte substante care sunt
prezente pe tot parcursul anului, de exemplu la particulele de praf. Pentru aceste persoane
alergice, „sezonul stranutului” este nelimitat. Pe parcursul anului alergenii din aer produc rinita
alergica perena, diferita de rinita alergica sezoniera.
Ce este polenul?
Plantele produc granule microscopice de polen, rotunde sau ovale, pentru a se reproduce. La
anumite specii, planta foloseste polenul de la propriile flori pentru a se autofertiliza.
Alte tipuri trebuie sa fie polenizate incrucisat; pentru ca fertilizarea sa aiba loc si ca semintele sa
se formeze, polenul trebuie transferat de la floarea unei plante la cea a altei plante de aceeasi
specie. Insectele fac acest lucru pentru anumite plante cu flori, in timp ce alte plante se bazeaza
pe transportul pe calea aerului.
Tipurile de polen care produc cel mai frecvent reactii alergice sunt produse de catre plantele de
campie (copaci, iarba si buruieni) care nu au flori de efect. Aceste plante produc granule de
polen mici, de culoare deschisa, uscate, care sunt de obicei transportate prin curentii de aer.
Mostre de polen de buruieni au fost colectate la 400 de mile distanta pe mare si la 2 mile
inaltime in aer.
Deoarece polenul din aer este purtat pe distante mari, nu prea ne ajuta daca ne mutam din
regiunea unei plante suparatoare—polenul poate fi purtat la multe mile departare. In plus,
majoritatea polenurilor alergenice provin de la plante care ii produc in cantitate uriasa. O
singura planta de buruiana poate genera un milion de granule de polen pe zi.
Compozitia chimica a polenului este factorul de baza care stabileste daca va produce sau
nu febra fanului. De exemplu, polenul de pin este produs in cantitate mare de un copac comun,
care l-ar face un bun candidat in producerea alergiilor. Cu toate acestea, compozitia chimica a
polenului de pin, il face mai putin alergenic decat alte tipuri.
Deoarece polenul de pin este greu, are tendinta de a cadea de la inceput jos si de a nu se
imprastia. De aceea, foarte rar atinge nasul uman.
Dintre plantele existente in America de Nord, buruienile sunt cele mai prolifice producatoare
de polen alergizant. Buruiana este principalul vinovat, dar exista si altele la fel de importante ca
Artemisia tridentata, stirul salbatic, spanacul salbatic, saricica si patlagina ingusta.
Ierburile si copacii sunt de asemenea importante surse de polenuri alergenice. Desi in America
de Nord cresc mai mult de 1000 de specii de ierburi, numai cateva produc polenuri intens
alergenice.
Acestea includ timoftica, firuta, costreiul, pirul gros, paiusul, golomatul si vitelarul. Copacii care
produc polenuri alergenice includ stejarul, frasinul, ulmul, nucul american, pecanul, artarul
american si cedrul de munte.
Auzim foarte frecvent persoane care afirma ca prezinta alergie la flori frumos colorate sau
parfumate ca trandafirii. In realitate, numai gradinarii, florarii sau alte persoane care au contact
apropiat, prelungit cu florile sunt predispuse sa devina sensibile la polenul acestor plante.
Majoritatea persoanelor au contact limitat cu granulele de polen grele, mari, ca de ceara ale
multor flori, deoarece acest tip de polen nu este purtat de vant, ci de catre insecte, ca fluturii
sau albinele.
Cand produc plantele polen?
Una dintre cele mai evidente caracteristici ale alergiei la polen este natura sa sezoniera-
persoanele prezinta simptome numai cand granulele de polen la care sunt alergici sunt in aer.
Fiecare planta are o perioada de polenizare care este cam aceeasi de la un an la altul.
Perioada exacta cand o planta incepe sa polenizeze depinde de lungimea relativa a zilelor si
noptilor-si asadar de regiunea geografica-decat de conditiile atmosferice. (Pe de alta parte,
conditiile meteorologice din timpul perioadei de polenizare pot afecta cantitatea de polen
produsa si distribuita intr-un anumit an) Astfel, cu cat mergi mai catre nord, cu atat perioada
de polenizare apare mai tardiv si cu atat mai tardiv apar si alergiile sezoniere.
Numaratoarea polenului, lucru familiar persoanelor care prezinta prognoza vremii, consta in
numararea cantitatii de polen care exista in aer. Aceasta numaratoare reprezinta concentratia
tuturor tipurilor de polen (sau numai a unuia in particular, de exemplu floarea pustiei) in aer,
intr-o anumita regiune, la un anumit moment. Este exprimata in granule de polen pe metru
patrat de aer, recoltat in 24 de ore.
Concentratia polenului tinde sa fie mai inalta dimineata devreme in zilele insorite, uscate si
calduroase si mai scazuta in timpul perioadelor friguroase, umede. Desi numaratoarea
polenului este o masuratoare aproximativa si variabila, este utila ca ghid orientativ pentru cand
suntem sfatuiti sa stam in interior si sa evitam contactul cu polenul.
Alergia la mucegaiuri
Alaturi de polenurile de la copaci, ierburi si buruieni, mucegaiurile sunt o cauza importanta de
rinita alergica sezoniera. Persoanele alergice la mucegai ar putea avea simptome de primavara
pana iarna tarziu. Sezonul mucegaiului prezinta un maxim din iulie pana vara tarziu.
Spre deosebire de polenuri, mucegaiurile ar putea sa persiste si dupa primele semne de racire a
vremii. Unele pot creste la temperaturi mai mari decat cea de inghet, dar majoritatea devin
dormante. Zapada acopera mucegaiul dezvoltat in exces, dar nu il si distruge.
Dupa venirea primaverii, mucegaiul incepe sa se dezvolte la nivelul vegetatiei care a fost
distrusa de temperaturile scazute din timpul iernii.
Cu toate acestea, in regiunile cele mai calde ale Statelor Unite, mucegaiul se dezvolta pe toata
perioada anului si poate produce reactii alergice pe toata perioada anului (perena). In plus,
mucegaiul care se dezvolta in interior poate produce rinita alergica perena chiar si in cele mai
reci climate.
Ce sunt dermatofitii?
Exista sute de tipuri de dermatofiti si levuri, cele doua grupe de plante din familia fungilor.
Levurile sunt organisme unicelulare care se divid pentru a forma pseudohife. Dermatofitii sunt
organisme pluricelulare care formeaza niste structuri filamentoase denumite hife. Desi ambele
grupe ar putea produce reactii alergice, numai un mic numar de dermatofiti sunt recunoscute
ca alergizante.
Semintele sau particulele reproducatoare ale fungilor sunt denumite spori. Ele difera in randul
speciilor in functie de marime, forma sau culoare. Fiecare spor care germineaza poate da
nastere unui nou dermatofit, care in schimb genereaza milioane de spori.
In ce consta alergia la dermatofiti?
Daca sunt inhalati, sporii microscopici sau fragmente din spori pot cauza rinita alergica.
Deoarece sunt atat de mici, sporii dermatofitilor pot evita mecanismele de aparare ale cavitatii
nazale si tractului respirator superior pentru a ajunge la nivel pulmonar. In cazul unui numar
mic de pacienti, simptomele alergiei la dermatofiti pot fi declansate sau agravate de consumul
anumitor alimente, ca branza cu mucegai.
In mod cu totul ocazional, ciupercile, fructele uscate sau alimentele care contin dermatofiti,
sosul de soia sau otetul, vor produce simptome alergice. Cu toate acestea, nu exista o relatie
intre alergia respiratorie la dermatofitul Penicillium si alergia produsa de Penicilina, extrasa din
acest dermatofit.
Unde se dezvolta dermatofitii?
Dermatofitii pot fi gasiti in locurile umede, bine oxigenate si unde exista o sursa de alte cateva
substante chimice de care au nevoie. Toamna cresc pe bustenii putrezi si pe frunzele care cad,
mai ales in regiunile umede, umbroase.
In gradini se dezvolta in gramezile de balegar si pe anumite ierburi sau buruieni. Unele
mucegaiuri se ataseaza de anumite cereale, ca graul, ovazul, orzul si porumbul, de lazile de
cereale sau silozuri plasate in anumite locuri ce asigura conditii benefice pentru dezvoltarea
mucegaiului.
Locurile propice pentru dezvoltarea dermatofitilor din apartamente includ demisolurile umede
si closetele, baile (mai ales regiunea de la dus), locurile unde se depoziteaza mancare proaspata,
racitoarele cu tava picuratoare, plantele de apartament, aerul conditionat, sistemele de
hidratare a aerului, galeata de gunoi, saltelele, mobila tapisata si pernele vechi din spuma de
cauciuc.
Brutariile, fabricile de bere, hambarele, laptariile si serele sunt locurile favorite pentru
dezvoltarea dermatofitilor. Zonele de exploatare forestiera, morile, dulgheriile, locurile unde se
repara mobila si tapiteriile sunt de obicei locuri propice pentru dezvoltarea dermatofitilor.
Care mucegaiuri sunt alergenice?
Asemenea polenurilor, sporii de mucegaiuri sunt importanti alergeni din aer numai daca sunt
abundenti, usor purtati de curentii de aer si alergenici prin structura chimica. Intalniti aproape
oriunde, sporii de mucegaiuri in anumite zone sunt atat de numerosi incat depasesc numarul
polenurilor din aer. Cu toate acestea, din fericire, numai cateva tipuri sunt intr-adevar
alergenice.
In general, Alternaria si Cladosporium (Homodendrum) sunt dermatofitii cel mai frecvent
intalniti atat in interior cat si in exterior in Statele Unite. Aspergillus, Penicillium,
Helminthosporium, Epicococum, Fusarium, Mucor, Rhizopus si Aureobasidium (Pullularia)
sunt de asemenea frecvente.
Este utila numaratoarea dermatofitilor?
Asemanator numaratorii polenurilor, numaratoarea dermatofitilor ar putea sugera tipurile si
cuantificarea relativa a fungilor prezenti intr-o anumita zona si perioada. Cu toate acestea,
pentru diverse motive, aceste numaratori nu pot fi folosite ca ghid constant pentru activitatile
zilnice. Unul dintre motive este acela ca numarul si tipurile de spori efectiv prezenti la
numataroare se pot modifica considerabil in 24 de ore datorita conditiilor meteorologice, iar
dispersia sporilor este legata in mod direct.
Multe dintre cele mai frecvente alergene de mucegai sunt reprezentate de sporii uscati-acestea
isi elibereaza sporii in timpul anotimpurilor uscate, cu vant. Alti fungi necesita umiditate
crescuta, ceata sau roua pentru eliberarea sporilor.
Desi ploaia spala majoritate sporilor din aer, de asemenea produce eliberarea altor spori mai
mici in aer. In plus fata de modificarile zilnice ale vremii asupra numaratorii sporilor,
populatiile de spori pot prezenta modificari de la zi la noapte. Ziua este favorizata dispersia
tipurilor uscate de spori, iar noaptea cea a celor umezi.
Exista alte afectiuni la mucegaiuri?
Fungii sau microorganismele asociate lor pot cauza alte probleme de sanatate similare
afectiunilor alergice. Unele tipuri de Aspergillus pot produce diverse afectiuni, incluzand atat
infectii cat si alergii. Acesti fungi se pot cantona la nivelul cailor respiratorii sau intr-o alta
regiune a plamanului si se pot inmulti pana formeaza o sfera compacta cunoscuta sub
denumirea de „minge de fungi”. La pacientii cu afectare pulmonara sau o alta boala severa
asociata, Aspergillus poate avea posibilitatea de a invada plamanii si chiar intregul organism.
La anumiti pacienti, expunerea la acesti fungi poate declansa un astm sau o boala pulmonara
asemanatoare astmului inflamator sever denumita aspergiloza pulmonara. Aceasta ultima
afectiune, care afecteaza numai un procent mic dintre pacientii cu astm, este caracterizata
de wheezing, febra usoara si tuse cu expectoratie maronie sau mucoasa. Examenul cutanat,
testele sanguine, radiografiile pulmonare si examenul de sputa pentru fungi pot fi utile pentru
stabilirea diagnosticului. Corticosteroizii sunt de obicei eficienti in tratamentul acestei reactii;
imunoterapia (desensibilizarea la alergen) nu este utila.
Alergia la praf
Alergia la praf este o alergie la un organism microscopic (acarian) care traieste in praful care
exista in toate locuintele si locurile de munca. Ei reprezinta cea mai frecventa cauza de rinita
alergica perena. Alergia la praf produce de obicei simptome similare alergiei la polen si de
asemenea poate produce simptome de astm.
Ce este alergia la praf?
Cunoscuta ca o singura substanta, denumita „praful de casa” - aceasta consta dintr-o varietate
de materiale alergenice potentiale. Poate contine fibre provenite din diferite tipuri de materiale;
scame de bumbac, pene de pasare si alte materiale diverse; fanere de la caini, pisici si alte
animale; bacterii; mucegaiuri si spori de fungi (mai ales in zonele umezi); particule de mancare;
portiuni de plante si insecte; si alti alergeni larg raspanditi in locuintele individuale.
Praful de casa contine de asemenea spori microscopici. Acestia, care locuiesc in asternuturi,
mobila tapitata si covoare, se dezvolta vara si mor iarna. Cu toate acestea, intr-o casa umeda,
incalzita, ei continua sa se inmulteasca chiar si in lunile cele mai reci.
Particulele care se vad plutind printr-o raza de lumina cuprind particule de praf moarte si
produsii lor de degradare. Aceste produse de degradare, care sunt proteine, produc de fapt
reactii alergice. Deseurile gandacilor de bucatarie sunt de asemenea o cauza importanta de
simptome alergice la alergenii de casa, mai ales in anumite regiuni urbane ale Statelor Unite.
Alergia la animale
Animalele de casa sunt cea mai comuna cauza de reactii alergice la animale. Multe persoane
cred ca alergia la animale este provocata de blana pisicilor si a cainilor. Dar cercetarile au aratat
ca alergenele cele mai importante sunt de fapt proteine secretate de glandele sebacee de la
nivelul tegumentului animalului si la nivelul fanerelor eliminate, de asemenea la nivelul salivei,
care se lipeste de blana cand animalul se linge.
Urina este de asemenea o sursa de proteine care declanseaza alergii. Cand substanta care
contine proteine se usuca, proteinele pot zbura in aer. Pisicile sunt mai predispuse la a cauza
alergii comparativ cu cainii deoarece se ling mai des, pot fi tinute in brate mai mult timp si
petrec mai mult timp in casa, aproape de oameni.
Unele rozatoare, de exemplu porcusorul de Guineea si veverita mongoleza au devenit foarte
populari ca animale de casa. Ei, de asemenea, pot provoca reactii alergice anumitor persoane, la
fel cum o fac si soarecii sau sobolanii. Urina este sursa majora de alergeni in cazul acestor
animale.
Alergia la animale poate necesita doi ani sau mai mult pentru a se dezvolta si poate deveni
evidenta abia dupa sase luni sau mai mult de la contactul cu animalul. Covoarele si mobila sunt
un rezervor de alergeni de animale, iar alergenele pot ramane cantonate la acest nivel timp de
patru pana la sase luni. In plus, aceste alergene se pot mentine in aerul din locuinte luni de zile
de la indepartarea animalului.
De aceea, este intelept ca persoanele cu alergie la animale sa verifice impreuna cu proprietarul
sau chiriasul anterior daca acestia au detinut animale in apartamentul respectiv.
Sensibilitatea la substante chimice
Unele persoane afirma ca reactioneaza la anumite substante existente in mediu si ca aceste
reactii asemanatoare alergiilor ar aparea de la expunerea la o varietate larga de substante
sintetice si naturale, de exemplu cele existente in vopsele, covoare, substante plastice,
parfumuri, fumul de tigara si plante.
Desi simptomele pot fi asemanatoare cu unele dintre manifestarile alergice, sensibilitatea la
substante chimice nu reprezinta a reactie alergica adevarata implicand imunoglobulinele E si
eliberarea de histamina si a altor substante.
Diagnosticarea bolilor alergice
Persoanele cu simptome alergice, ca rinoreea (nasul infundat) din cadrul rinitei alergice, pot
considera la inceput ca au o raceala—dar presupusa „raceala” se prelungeste. Este important sa
consultati medicul in cazul oricarei afectiuni respiratorii care se prelungeste peste una sau doua
saptamani. Cand se presupune ca simptomele sunt cauzate de o alergie, pacientul trebuie sa
consulte un medic care va stabilii diagnosticul si tratamentul adecvat.
Daca istoricul medical al pacientului arata ca simptomele reapar in aceeasi perioada in fiecare
an, medicul specialist va considera ca este vorba despre un alergen sezonier (ca polenul).
Medicii specializati in acest sens recunosc modelul potentialilor alergeni frecventi in timpul
anumitor sezoane si asocierea dintre aceste modele si simptomatologie. Istoricul medical
sugereaza care sunt alergenii mai frecvent implicati.
Medicul va examina de asemenea membranele mucoase, care frecvent sunt tumefiate si palide
sau albastrui la persoanele cu afectiuni alergice.
1. Testele cutanate
Doctorii folosesc teste epidermice pentru a determina daca pacientul are anticorpi IgE la nivel
cutanat care vor reactiona cu un antigen specific. Medicul va folosi dilutii ale extractelor de
alergene de tipul prafului de casa, polenurilor sau a mucegaiurilor frecvent intalnite in locuinte.
Extractul fiecarui tip de alergen este injectat subcutanat sau este aplicat pe o zona cutanata
zgariata sau la nivelul unei punctii efectuate la nivelul bratului sau toracelui posterior. Testele
cutanate reprezinta o modalitate de a masura nivelul anticorpilor IgE la un pacient.
In cazul unei reactii pozitive, va aparea o zona mica, elevata, rosie (denumita papula)
inconjurata de eritem (denumit rash). Dimensiunea papulei poate fi un important criteriu de
diagnostic pentru medic, dar o reactie pozitiva nu demonstreaza ca un anumit polen este cauza
simptomelor pacientului. Desi o asemenea reactie indica faptul ca anticorpii IgE la un antigen
specific sunt prezenti la nivel cutanat, simptomele respiratorii nu sunt intotdeauna prezente.
2. Testele sanguine
Desi testarea cutanata este cea mai sensibila si mai putin costisitoare modalitate de a identifica
alergia la pacienti, anumiti pacienti, de exemplu cei care prezinta afectare cutanata generalizata
ca eczema, nu ar trebui testati prin aceasta metoda.
Exista alte teste diagnostice care folosesc o mostra sanguina de la pacient pentru a detecta
nivelul de anticorpi IgE la un anumit alergen. Acest tip de testare se numeste RAST (testul
radioabsorbtiei alergenelor), care poate fi efectuat chiar daca pacientul prezinta eczema sau
daca pacientul a luat medicamente care interfera cu testarea cutanata.
Tratarea pacientilor cu boli alergice
Sus
Medicii folosesc trei abordari pentru a ajuta pacientii cu alergii:
- instruirea pacientilor in legatura cu modalitatile de evitare a alergenilor in masura posibilului
- prescrierea medicamentelor pentru usurarea simptomelor
- administrarea unei serii de pulsterapii.
Desi alergiile nu se vindeca, una dintre aceste strategii sau o combinatie a lor pot asigura
diferite grade de ameliorare a simptomelor alergice.
Evitarea expunerii la alergen
Evitarea completa a expunerii la polenurile alergice sau mucegaiuri prin mutarea intr-o regiune
in care nu cresc aceste substante sau unde nu sunt raspandite in aer. Dar chiar si aceasta solutie
extrema poate produce numai ameliorare temporara din moment ce un pacient care este
sensibil la un polen specific sau mucegai poate dezvolta alergii la alergene noi dupa o expunere
repetata.
De exemplu, persoanele alergice la Ambrosia artemisifolia pot parasi regiunile care contin acest
tip de alergen si se pot restabili in regiunile unde acestea nu cresc, numai ca dezvolta alergii la
alte seminte, ierburi sau arbori din noua regiune. Intrucat restabilirea intr-o alta regiune nu este
o solutie de incredere, specialistii in alergologie nu incurajeaza aceasta abordare.
Exista alte metode pentru evitarea acestor polenuri: sa stam in interior dimineata, de exemplu,
in momentele cand nivelul de polen este ridicat. Zilele calduroase, cu vant pot fi suparatoare.
Daca pacientii cu alergie la polen trebuie sa lucreze in exterior, pot purta masti faciale destinate
special pentru filtrarea polenurilor din aer si impiedicarea lor de a ajunge la nivelul cailor
respiratorii.
O alta modalitate de abordare a problemei, unele persoane isi iau concediu in perioada in care
exista de obicei concentratii ridicate de polen in aer si aleg locatii in care o asemenea expunere
ar fi minima. Malul marii, de exemplu, ar putea fi un adapost util pentru multe persoane cu
alergie la polen.
Alergenii de mucegaiuri pot fi greu de evitat, dar unii pasi pot fi efectuati pentru a reduce
expunerea la ei. In primul rand, pacientul alergic ar trebui sa evite acele locuri mentionate mai
sus in care mucegaiurile tind sa fie concentrate. Gazonul ar trebui indepartat si frunzele
greblate, dar altcineva decat persoana alergica ar trebui sa faca acest lucru.
Daca acest lucru nu poate fi efectuat de altcineva, atunci persoana alergica sa poarte o masca
protectoare care sa reduca expunerea si simptomele care ar putea aparea. Vacantele la tara, mai
ales in zilele uscate, cu vant sau cand se strange recolta de grau, ar trebui evitate, la fel ca si
plimbarile in regiunile cu vegetatie inalta.
O cabana de vara, inchisa pe perioada iernii, este probabil plina de mucegai si ar trebui aerisita
si curatata inainte ca o persoana alergica la mucegai sa locuiasca in ea. In jurul casei, se poate
folosi un dispozitiv care elimina excesul de umiditate din aer pentru uscarea subsolului, dar apa
extrasa din aer ar trebui sa fie indepartata frecvent pentru a preveni dezvoltarea mucegaiului in
acest aparat.
Persoanele cu alergie la praf ar trebui sa fie atente la praful care exista in dormitoare. Cel mai
nociv lucru care ar putea exista in dormitor sunt covoarele de dimensiuni mari, jaluzelele
venetiene (orizontale), paturile captusite, anumite perne, sistemele de aerisire cu aer foarte cald
sub presiune, cainii, pisicile si dulapurile pline de haine.
Foliile parasolare sunt de preferat in locul jaluzelelor venetiene (orizontale) deoarece ele nu
acumuleaza praf. Perdelele pot fi folosite daca sunt spalate periodic cu apa fierbinte pentru a
distruge particulele de praf (acarienii). Cel mai important, asternutul ar trebui acoperit de o
husa cu fermoar, de plastic, rezistenta la praf si aer.
Desi covoarele latoase reprezinta cea mai rea alegere pentru persoanele cu alergie la praf, toate
covoarele acumuleaza si fac imposibil controlul prafului. In plus, aspiratoarele pot contribui la
cantitatea de praf, cu exceptia situatiei cand acestea sunt echipate cu un filtru special de inalta
eficienta pentru particulele din aer.
Covoarele de mari dimensiuni ar trebui inlocuite cu covorase lavabile peste parchet, gresie sau
linoleum. Covorasele utilizate pe podele de ciment favorizeaza dezvoltarea acarienilor si ar
trebui evitate.
Reducerea cantitatii de acarieni din casa ar putea necesita noi tehnici de curatare precum si
unele modificari ale mobilei pentru a elimina colectorii de praf. Apa este secretul cel mai
frecvent pentru indepartarea prafului.
Lucrurile care se pot spala ar trebui spalate cu apa la temperaturi ridicate, mai mari de 130 de
grade Fahrenheit. Temperaturile mai joase nu omoara acarienii. Daca temperatura apei trebuie
setata la o valoare mai mica, lucrurile pot fi curatate in instalatii comerciale care folosesc
temperaturi de spalare inalte. Curatarea cu o carpa umeda sau un mop cu solutie uleioasa ar
trebui facuta frecvent.
Cea mai buna optiune pentru o persoana alergica la animale de casa, mai ales la pisici, pentru
evitarea reactiilor alergice, consta in gasirea altui domiciliu pentru animal. Cu toate acestea,
exista unele sugestii care ajuta la scaderea nivelului de alergeni de pisica din aer: spalarea
saptamanala a pisicii si pieptanarea ei cat mai frecventa (ideal, acest lucru ar trebui efectuat de
catre o persoana care nu este alergica la animale), indepartarea covoarelor si a mobilelor
flexibile si folosirea unui aspirator cu un filtru de inalta eficienta si un curatator al aerului din
camera.
Purtarea unei masti in timpul manevrelor de curatare a casei si a pisicii si tinerea piscii departe
de dormitor sunt alte metode care permit multor persoane sa traiasca fericite alaturi de
animalele lor de casa.
Substantele iritante, de exemplu chimicalele, pot agrava simptomele alergiei la particulele din
aer si ar trebui evitate in masura posibilului. De exemplu, in timpul perioadelor cu niveluri
crescute de polen in aer, persoanele cu alergie la polen ar trebui sa evite expunerile inutile la
irtanti de tipul spraiurilor de insecte, fumului de tigara, poluantilor din aer si benzinelor sau
vopselurilor.
Filtrele si aparatele de aer conditionat
Daca este posbil, o persoana alergica ar trebui sa foloseasca aparate de aer conditionat in
interiorul locuintei sau in masina pentru a preveni intrarea alergenilor de polen sau mucegai.
Diferite tipuri de dispozitive de filtrare a aerului din fibra de sticla sau placi incarcate
electrostatic pot ajuta la reducerea alergenilor produsi in casa.
Acestea pot fi asociate sistemelor de racire si incalzire din casa. In plus, dispozitivele portabile
care pot fi folosite individual in camere sunt mai ales utile in reducerea alergenilor de animal.
Un specialist in alergii poate recomanda ce tip de filtre ar trebui folosite de un anumit pacient.
Inante de a cumpara un dispozitiv de filtrare, pacientul ar trebui sa inchirieze unul si sa-l
foloseasca intr-o camera inchisa (de exemplu in dormitor) timp de una sau doua luni pentru a
vedea daca simptomele alergice se amelioreaza.
Fluxul de aer ar trebui sa fie suficient pentru a schimba aerul din camera de cinci sau sase ori pe
ora; de aceea, marimea si eficienta dispozitivelor de filtrare ar trebui determinate in parte de
marimea camerei.
Persoanele cu alergii ar trebui sa fie atente la pretentiile exagerate pentru aparatele care nu pot
in realitate sa curete aerul. Dispozitivele de curatare a aerului de mici dimensiuni nu pot
indeparta praful sau polenul si nici un dispozitiv de filtrare a aerului nu poate preveni bolile
virale sau bacteriene ca influenza, pneumonia sau tuberculoza. Cumparatorii de precipitatoare
electrostatice ar trebui sa compare nivelul de ozon produs de masina cu standardele federale.
Ozonul poate irita cavitatea nazala si caile respiratorii superioare ale persoanelor alergice, mai
ales a celor cu astm si pot creste simptomele alergice. Alte tipuri de filtre de aer, de exemplu
filtrele HEPA nu elibereaza ozon in aer. Cu toate acestea, filtrele HEPA necesita o presiune
adecvata a aerului pentru a forta aerul sa circule prin ele.
Medicamente
Pentru persoanele care considera ca nu pot evita adecvat alergenii din aer, simptomele pot fi
controlate cu ajutorul medicamentelor. Medicamentele care pot fi prescrise de catre medicul
specialist includ antihistaminice si topice nazale pe baza de corticosteroizi-fiecare putand fi
folosit separat sau combinate. Exista foarte multe antihistaminice si decongestionante nazale
disponibile fara prescriptie medicala.
1. Antihistaminele
Dupa cum spune si numele, un antihistaminic blocheaza efectele histaminei, care este eliberata
de mastocite in tesuturile corpului si care contribuie la simptomele alergice. Timp de multi ani,
antihistaminele s-au dovedit utile in ameliorarea stranutului si a pruritului de la nivelul cavitatii
nazale, faringelui si ochilor, si in reducerea edemului nazal si a rinoreei.
Multe persoane care iau antihistaminice prezinta o serie de efecte adverse: somnolenta si
pierderea coordonarii si starii de veghe. La copii, asemenea efecte adverse pot fi interpretate ca
tulburari de comportament. Cu toate acestea, in timpul ultimilor ani, au devenit disponibile pe
baza de prescriptie o serie de antihistaminice care produc mai putine efecte adverse.
Aceste antihistaminice nesedative sunt la fel de eficiente ca si alte antihistaminice in prevenirea
simptomelor induse de histamina, dar fac acest lucru fara a produce somnolenta.
Cu toate acestea, unele din aceste antihistaminice nesedative pot avea efecte adverse serioase,
mai ales daca sunt administrate impreuna cu alte medicamente. Pacientul va trebui intotdeauna
sa comunice medicului curant medicamentele pe care le mai ia.
2. Topicele nazale steroidiene
Aceste medicamente nu ar trebui confundate cu steroizii anabolizanti, care sunt uneori folositi
de atleti pentru cresterea masei musculare si care pot avea efecte adverse destul de grave.
Topicele nazale steroidiene sunt medicamente antiinflamatorii care opresc reactiile alergice. Pe
langa alte efecte benefice, ele reduc numarul mastocitelor de la nivelul cavitatii nazale,
secretiile si edemul nazal.
Combinatia dintre antihistaminice si steroizi nazali este o modalitate eficienta de tratare a
rinitei alergice, mai ales la persoanele cu rinita alergica severa sau moderata. Desi topicele
nazale steroidiene pot avea efecte adverse, sunt sigure daca sunt administrate in dozele
recomandate. Unii dintre agentii mai noi sunt chiar mai siguri decat produsele mai vechi.
3. Cromolinul de sodiu
Cromolinul de sodiu pentru rinita alergica este un spray nazal care la anumite persoane ajuta la
prevenirea reactiilor nazale inca de la inceput. Daca este administrat ca spray nazal, poate
inhiba sigur eliberarea de substante chimice de tipul histaminei de la nivelul mastocitelor. Are
putine efecte adverse cand este folosit tintit si chiar ajuta semnificativ unii pacienti cu alergii.
4. Decongestionantele
Uneori prin restabilirea drenajului cailor nazale se pot ameliora simptome de tipul congestiei,
secretiilor excesive si disconfortului de la nivelul ariilor sinusale care pot fi produse de alergiile
nazale.
Aceste sinusuri sunt niste spatii goale pline cu aer localizate la nivelul oaselor craniului care
inconjura cavitatea nazala. Medicul ar putea sa recomande folosirea decongestionantelor orale
sau nazale pentru reducerea edemului impreuna cu un antihistaminic care controleaza
simptomele alergice.
Cu toate acestea, sprayurile si picaturile nazale decongestionante eliberate cu sau fara
prescriptie medicala nu ar trebui folosite mai mult de cateva zile. Daca se folosesc perioade mai
mari, aceste medicamente pot determina o tumefiere mai mare a cailor nazale.
Imunoterapia
Imunoterapia, sau efectuarea unor serii de injectii cu alergeni, este singurul tratament
disponibil care are sanse sa reduca simptomele alergice pentru o perioada mai lunga de timp.
Pacientii primesc injectii subcutanate (sub tegument) cu concentratii crescute de alergen la
care sunt sensibili. Aceste injectii reduc cantitatea de anticorpi IgE de la nivel sanguin si
determina organismul sa secrete un anticorp protector denumit IgG.
Multi pacienti cu rinita alergica vor prezenta o reducere semnificativa a simptomelor de febra a
fanului si in necesarul de medicatie in urmatoarele 12 luni de la inceperea imunoterapiei.
Pacientii care beneficiaza de imunoterapie, o mai pot efectua inca timp de trei ani si apoi se va
incerca oprirea ei.
Desi foarte multi pacienti sunt capabili sa opreasca injectiile cu rezultate bune pe termen lung,
unii prezinta agravare dupa intreruperea imunoterapiei. Aceasta tehnica va deveni o metoda de
tratament din ce in ce mai eficienta, pe masura ce se vor sintetiza alergeni de mai buna calitate
pentru imunoterapie.
Cercetarile in domeniul alergiei
Institutul National de Alergie si Boli Infectioase (NIAID) dirijeaza si sprijina cercetarile din
domeniul alergiei bazate pe intelegerea fenomenului care are loc in organism in timpul reactiei
alergice - secventa de evenimente care conduce la raspunsul alergic si factorii care sunt
responsabili de bolile alergice. Intelegerea acestora va conduce la descoperirea unor metode
mai bune de diagnostic, preventie si tratament a alergiilor.
NIAID sprijina o retea de Centre de Cercetare a Bolilor Alergice si Imunologice si a Astmului de
pe teritoriul Statelor Unite. Centrele incurajeaza o coordonare stransa in randul oamenilor de
stiinta care studiaza imunologia clinica si de baza, genetica, biochimia, farmacologia si stiintele
naturii.
Aceasta abordare interdisciplinara ajuta la transferul cat mai rapid al informatiilor cercetate de
la cercetatorii de stiinta la medici si pacientii lor cu afectiuni alergice.
Educarea pacientilor si a ingrijitorilor din domeniul sanatatii este un instrument important de
control al bolilor alergice. Toate aceste centre de cercetare dirijeaza si evalueaza programe
educationale bazate pe metode de control al bolilor alergice.
Cercetatorii care participa la Studiul Astmului din cadrul Cooperativei Nationale Inner-City a
NIAID examineaza metode de preventie a astmului in randul copiilor minoritari din jurul
orasului. Astmul, o cauza majora de morbiditate si spitalizare in randul acestor copii, este
produs de un numar de factori posibili, incluzand alergiile la substantele din aer.
Desi exista o serie de factori care declanseaza reactii alergice, cercetatorii au demonstrat faptul
ca ereditatea are o influenta majora in dezvoltarea reactiilor alergice. De aceea, cercetatorii
incearca sa identifice si sa descrie genele care determina susceptibilitatea unei persoane la bolile
alergice.
Unele studii au ca scop identificarea unor metode mai bune de diagnostic si tratament al
persoanelor cu boli alergice si de a intelege mai bine factorii care regleaza productia de IgE
pentru a diminua raspunsurile alergice la pacienti. Diferite centre de cercetare incearca sa
identifice modalitati care influenteaza celulele ce participa la reactiile alergice.
Deoarece cercetatorii devin din ce in ce mai constienti de rolul factorilor de mediu in
declansarea alergiilor, ei incearca sa evalueze modalitatile de control al expunerii la alergeni si
substantele poluante pentru prevenirea reactiilor alergice.
Aceste studii ofera promisiunea de a imbunatati tratamentul si controlul bolilor alergice si ofera
speranta ca intr-o zi vor putea fi prevenite si bolile alergice.

Alergia alimentara

Alergia alimentara este un raspuns anormal la un aliment, mediat de sistemul imun. In mod
obisnuit, sistemul imun contribuie la mentinerea sanatatii prin apararea organismului
impotriva atacului daunator al bacteriilor si virusilor. In cazul unei alergii alimentare, sistemul
imun identifica anumite alimente ca fiind daunatoare si produce o reactie alergica in momentul
ingestiei lor.
Alergiile alimentare se intalnesc mai frecvent la copii decat la adulti. Un procent cuprins intre
6% si 8% in cazul copiilor, dar doar 2% in cazul adultilor, au astfel de alergii. Alergiile
alimentare apar in special la persoanele cu teren atopic, ceea ce inseamna ca au o tendinta
mostenita de a dezvolta reactii alergice. Aceste persoane sunt predispuse sa faca astm bronsic,
diferite alergii si o afectiunea a pielii, numita dermatita atopica.

Alergiile alimentare apar atunci cand sistemul imun reactioneaza anormal la substantele
continute in alimentele ingerate, producand o reactie alergica. Alergiile alimentare sunt mai
frecvente la copiii mici decat la adulti. Aceasta poate fi din cauza ca sistemul imun si aparatul
digestiv al copiilor nu sunt complet dezvoltate.
Ouale, laptele, arahidele, graul, soia si pestele sunt cauzele majoritatii reactiilor alergice la copii.
Unii sugari sunt atat de sensibili la aceste alimente incat daca acestea sunt consumate de catre
mama, alaptarea produce sugarului o reactie alergica. Majoritatea copiilor se vindeca de
alergiile la lapte, grau, oua si soia intre varsta de 3 si 5 ani. Copiii, rareori, se vindeca de alergia
la arahide sau peste.
Arahidele, nucile si migdalele, pestele si crustaceul produc majoritatea reactiilor alergice la
adolescenti si adulti.
In cazul in care o persoana este extrem de sensibila la o anumita mancare, ea poate dezvolta o
reactie alergica prin simpla prezenta a alimentului respectiv in jurul persoanei. Calatoriile cu
avionul alaturi de pasageri care consuma arahide sau mancatul la un restaurant cu specific de
fructe de mare poate produce simptomele.

Cu cat este un aliment mai comun, cu atata este mai mare probabilitatea ca oamenii sa fie
alergici la el. De exemplu, alergia la orez se intalneste in Japonia, iar cea la cod, in Scandinavia.
Pe masura ce disponibilitatea alimentelor din diferite zone ale lumii a crescut, numarul
reactiilor alergice la fructe exotice, cum ar fi kiwi si papaya si la seminte, precum susan si mac, a
crescut.
Din cauza faptului ca arahidele sunt prezente in atat de multe preparate, alergia la arahide a
crescut in Statele Unite in ultimele doua decade si reprezinta acum o cauza majora de reactii
alimentare alergice severe. Alergia la arahide dureaza, de obicei, toata viata si tinde sa se
agraveze cu trecerea timpului.
Boala celiaca este provocata de alergia la o proteina (gluten) continuta in grau si alte cereale.

Reactivitatea incrucisata
Multe persoane sunt alergice la alimente similare sau inrudite intr-un animit fel. Acest fenomen
se numeste reactivitate incrucisata. De exemplu, daca o persoana este alergica la creveti, ea
poate fi alergica si alte crustacee, cum ar fi crabul sau homarul. De asemenea, in cazul alergiei la
arahide, reactivitatea incrucisata se poate extinde si la nivelul altor reprezentanti ai familiei
leguminoaselor, cum ar fi mazarea si fasolea.
Sindromul de alergie orala este un tip de reactie incrucisata. In cadrul acestui sindrom,
persoanele care au alergie la polen (de exemplu alergia la iarba) pot dezvolta prurit
(mancarime), roseata si tumefiere a buzelor si gurii la ingestia de fructe si vegetale care contin o
proteina ce reactioneaza cu polenul. Aceste simptome se remit de obicei rapid si nu implica alte
parti ale corpului.
Sindromul de alergie orala apare la urmatoarele polenuri si alimente:
- cruciulita (planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene) Banane sau pepeni cum ar
fi pepenele verde sau cantalupul
- mesteacan, migdale, mere, caise, morcovi, telina, cirese, alune, kiwi, nectarine, piersici, pere,
prune sau cartofi
- arbusti, avocado, banane, morcovi, telina, castane sau kiwi
- ierburi rosii.
Un numar crescand de persoane, in special muncitori in domeniul sanitar, descopera ca sunt
alergici la latex. Latexul reprezinta seva naturala a arborelui ce cauciuc. Este folosit pentru
fabricarea manusilor chirurgicale, prezervativelor, baloanelor si altor produse. Daca o persoana
este alergica la latex, ea poate, de asemenea, sa dezvolte reactii alergice la kiwi, fructul pasiunii,
papaya, banane, avocado, smochine, piersici, nectarine, prune, rosii, telina si castane.

In unele cazuri rare, simptomele unei reactii alergice severe, amenintatoare de viata (anafilaxia)
pot aparea dupa exercitiul fizic intens. Aceasta se numeste anafilaxia indusa de efort. La unele
persoane, anafilaxia poate aparea numai dupa ingerarea anumitor alimente la care ele sunt
alergice. Ea poate produce prurit (mancarime), senzatie de lesin sau ameteala, urticarie,
respiratie dificila si alte simptome severe. Mancarea respectiva nu declanseaza reactia alergica
in lipsa efortului si, alternativ, efortul nu produce anafilaxia, decat daca persoana a ingerat
inainte alimentul respectiv.
Sulfitii, care sunt aditivi alimentari, provoaca dificultati de respiratie la persoanele care sufera
de astm bronsic. Printre altele, sulfitii sunt prezenti in unele tipuri de vin, fructe uscate si
bauturi carbogazoase.

Factori de risc
Riscul de a dezvolta o alergie alimentara este mai mare in cazul in care:
Exista in familie cazuri de alergie. Alergiile alimentare sunt intalnite cel mai frecvent in cazul
personelor care au un teren atopic, adica au o tendinta mostenita de a face astm bronsic,
diverse reactii alergice si dermatita atopica. Daca ambii parinti fac alergii, probabilitatea ca si
copilul sa faca alergii este de 75%.
Exista afectiuni alergice asociate, cum ar fi dermatita atopica sau astmul bronsic.
Pacientul este tanar. Nou nascutii si copiii fac mai multe alergii alimentare dacat adultii.
Pacientul are o afectiune care faciliteaza absorbtia alergenului de la nivel gastric si intestinal si
trecerea sa in sange. Printre aceste afectiuni se numara bolile gastrointestinale, malnutritia,
prematuritatea si bolile care afecteaza sistemul imun.

Riscul de a dezvolta o reactie alergica amenintatoare de viata este mai mare in cazul in care:
- pacientul sufera de astm
- simptomele datorate alergiei se declanseaza la cateva minute dupa ingerarea alimentului.
In cazul in care o persoana sau copil sau are o alergie alimentara severa, ea ar trebui sa poarte in
permanenta o trusa de prim ajutor in cazul aparitiei alergiei si sa stie cum sa o foloseasca.
Persoana respectiva ar trebui sa poarte permanent o bratara de evidenta a bolii. Pregatirea in
vederea tratarii prompte si corespunzatoare a unei reactii alergice severe scade riscul de exitus.

Simptome
Simptomatologia alergiilor alimentare poate afecta multe parti ale corpului, inclusiv:
Aparatul digestiv. Printre simptome se numara crampele, greata, voma, diareea, prurit
(mancarimi) la nivelul gurii si gatului si rectoragii (sangerari rectale, rare la adulti). Aceste
simptome apar mai frecvent la copii decat la adulti.
Pielea. Simptomele sunt urticarie, tumefactie, prurit, roseata si dermatita atopica. Reactiile
cutanate sunt mai frecvente la copii.
Aparatul respirator. Simptomatologia include: tuse; wheezing (suierat ce se aude in expir si care
are drept cauza obstructia cailor respiratorii, indeosebi a bronhiilor); mancarimi la nivelul
nasului si secretii nazale abundente si consistente; stranut si dificultati de respiratie.
Copiii au de obicei aceleasi simptome ca si adultii. Simptomatologia alergiei la lapte sau soia la
copii poate include eczeme, secretii nazale abundente si wheezing. Totusi, cateodata, singurele
simptome sunt plansul puternic (datorita colicii), voma, prezenta sangelui in materiile fecale,
diareea, constipatia si retardul de crestere.
Severitatea simptomelor variaza de la moderata la amenintatoare de viata si poate aparea intr-
un interval cuprins de la cateva minute la zile de la ingestia unui aliment. Cea mai severa reactie
este anafilaxia, care afecteaza multe sisteme ale organismului si poate duce la exitus (deces).
Anafilaxia apare de obicei in cateva minute sau intr-o ora de la ingestie si poate reaparea la o
ora sau doua mai tarziu. Cauzele frecvente ala anafilaxiei sunt arahidele, nucile si fructele de
mare; la copii, arahidele declanseaza reactia anafilactica mai frecvent decat alte alimente.
Aspirina, efortul si alcoolul pot creste riscul de declansare a reactiei anafilactice.
Simptomele pot si si mai severe daca persoana respectiva mai are si alt tip de alergie, cum ar fi
alergia la polenuri sau la mucegai. Fumatul, stresul si frigul pot agrava simptomele.

Mecanism fiziopatologic
Cand un aliment care genereaza o reactie alergica este ingerat pentru prima data, sistemul imun
nu recunoaste substanta respectiva si o considera straina (alergen). Organismul reactioneaza
prin formarea de anticorpi specifici impotriva alimentului respectiv. In momentul in care acel
aliment este din nou consumat, anticorpii ataca alergenul, eliberand histamina si alte substante
chimice care provoaca simptomele unei reactii alergice.
Simptomele se dezvolta adesea in cateva minute, desi este posibil ca ele sa nu fie evidente timp
de o ora sau chiar mai mult. In unele cazuri, pot trece zile pana la aparitia simptomelor. In
general, reactia este cu cat mai severa cu cat debuteaza mai devreme.
Simptomele pot debuta cu o senzatie de furnicatura si tumefactie la nivelul gurii si limbii. Cand
alergenul alimentar ajunge la nivel gastric si intestinal, pot aparea simptome precum crampe,
greata, voma si diaree. Pot aparea manifestari la nivelul oricarui organ in momentul in care
alergenul este absorbit la nivel intestinal si trece in sange.
In reactiile moderate, organismul reactoneaza cu urticarie si prurit, wheezing, congestie nazala,
si posibil, ameteala sau senzatie de lesin. Majoritatea simptomelor unei reactii alergice
moderate cedeaza in cateva ore, odata ce medicatia antihistaminica este administrata sau
alergenul alimentar este indepartat din organism. Totusi, o eruptie a pielii (dermatita atopica)
poate persista cateva saptamani.
In reactiile severe, in organism se elibereaza cantitati mari de histamina si alte substante
chimice care declanseaza reactia anafilactica amenintatoare de viata. Aceasta se poate intampla
in cateva minute sau intr-o ora. Simptomele anafilaxiei cedeaza de obicei rapid la administarea
de epinefrina si antihistaminice. Epinefrina, administrata injectabil, opreste eliminarea
substantelor ce produc reactia severa si amelioreaza simptomele.

Consult de specialitate
Serviciile medicale de urgenta ar trebui contactate imediat daca persoana respectiva a mai avut
o reactie alergica severa in trecut, provocata de acelasi aliment si cu simptome similare. In cazul
in care trusa de prim ajutor recomandata de doctor in cazul reactiilor alergice severe este
disponibila, o injectie cu epinefrina ar trebui facuta inainte de a chema ajutoare. Daca este
posibil, ar fi de preferat ca altcineva sa sune dupa ajutor, in timp ce persoana in cauza isi face
injectia cu epinefrina.
Datorita faptului ca simptomele pot reaparea chiar daca injectia a fost efectuata, persoana
respectiva ar trebui sa mearga la camera de garda de fiecare data cand apare o reactie alergica,
chiar daca se simte mai bine. Perioada de observatie este de 4 pana la 8 ore de la aparitia
reactiei.

Serviciile de urgenta trebuie apelate imediat daca apare unul din urmatoarele simptome:
- edemul (umflarea) gatului sau limbii aparut rapid
- respiratie ingreunata, wheezing sau tuse profunda
- paloarea fetei sau cianoza (coloratie albastra a tegumentelor aparuta datorita lipsei de oxigen a
tesuturilor) buzelor sau lobilor urechii
- semne de soc, inclusiv:
- ameteala sau senzatie de lesin
- neliniste, stare confuzionala si senzatie de moarte iminenta
- tegumente umede si reci sau chiar transpiratii profuze
- slabiciune, senzatie de sete, greata, voma
- lesin.
Daca simptomele se inrautatesc, trebuie contactat medicul. Este important ca alimentele care
au provocat alergia sa fie identificate, pentru ca ele sa poata fi evitate pe viitor.
Tratament
Tratamentul optim pentru alergiile alimentare este evitarea alimentelor care stau la baza
producerii alergiei respective. Cand acest lucru nu este posibil, se pot incerca medicamente,
precum antihistaminicele in cazul alergiilor usoare, si medicamente continute in trusa de prim
ajutor pentru alergii, in cazul reactiilor severe.
Este importanta acordarea unei atentii speciale copiilor care fac alergii alimentare. Un copil
care face alergii alimentare severe poate dezvolta o reactie anafilactica amenintatoare de viata,
chiar la cantitati infime de alergen. Copilul ar trebui sa poarte in permanenta o bratara de
evidenta a bolii si o trusa de prim ajutor in cazul alergiilor severe.
Copiii pot avea simptome usoare in primele minute dupa ingerarea alergenului, dar pot
dezvolta simptome severe in 10 pana la 60 de minute. Ei ar trebui sa fie tinuti sub observatie in
spital cel putin 4 ore dupa aparitia unei reactii alergice.

Tratament initial
Tratamentul initial al unei alergii alimentare consta in identificarea alimentului care produce
alergia si deprinderea unui mod de abordare, atat a reactiilor alergice usoare, cat si a celor
severe.
Cel mai eficient tratament al alergiilor alimentare este evitarea consumului alimentului
respectiv, sub orice forma ar fi el. Pacientul ar trebui sa-si anunte familia, prietenii si colegii de
serviciu ca are o alergie alimentara si sa-i roage sa-l ajute sa evite alimentul respectiv.
Ambalajele tuturor alimentelor trebuie citite si celelalte denumiri ale alergenelor alimentare
trebuiesc invatate. De exemplu, laptele poate fi intalnit si sub denumirea de "cazeinat", ouale ca
"albumina", graul ca "gluten" si arahidele ca proteine vegetale hidrolizate.
In cazul in care sugarul are alergie la lapte sau soia, doctorul poate sugera shimbarea formulei
lactate sau alaptarea ca unica metoda de hranire. Formule special preparate sunt disponibile
pentru sugari alergici la lapte si soia.
In cazul in care parintele sau copilul sau are alergii usoare, antihistaminicele eliberate fara
prescriptie medicala pot tine simptomele sub control. Se poate apela la medicamente
antihistaminice eliberate pe baza prescriptiei medicale, in conditiile in care cele eliberate fara
prescriptie nu sunt eficiente sau daca produc efecte secundare neplacute, cum ar fi somnolenta.
Daca reactia alergica este severa, tratamentul initial poate fi administrat la camera de garda sau
de catre personal medical de urgenta. Pacientului i se va administra o injectie cu epinefrina
pentru a impiedica eliberarea suplimentara de histamina si pentru a relaxa muschii respiratori.
Dupa aceea pacientului i se va recomanda o trusa de prim ajutor in cazul alergiilor severe, care
contine o seringa si cantitatea de epinefrina necesara efectuarii unei injectii si tablete de
antihistaminice. Medicul sau farmacistul va invata pacientul cum sa-si faca singur o injectie.
Pacientul va trebui sa poarte intotdeauna trusa de prim ajutor cu el. Bratara de evidenta a bolii
sau orice alta bijuterie care listeaza alergiile alimentare ar trebui purtata. Astfel de dispozitive
de alerta medicala pot fi comandate la majoritatea farmaciilor sau pe internet.
Truse de prim ajutor ce contin doze adecvate pentru copii sunt disponibile. Copiii care au risc
crescut de a face reactii alergice severe ar trebui sa aiba truse atat la scoala sau la gradinita, cat
si acasa. Parintele trebuie sa se asigure ca directorul scolii, profesorii si prietenii copilului sunt
informati in legatura cu alergia pe care acesta o are.

Tratament de intretinere
Tratamentul in desfasurare presupune continuarea evitarii alimentelor care produc alergii si
luarea in considerare a oricaror alimente noi care pot provoca simptomele. Persoana in cauza
trebuie sa informeze continuu in legatura cu alergia respectiva persoanele cu care vine in
contact in mod regulat si sa le roage sa o ajute sa evite acel aliment. Pacientul trebuie sa
citeasca ambalajele alimentelor si sa fie constient de faptul ca uneori alergenele alimentare au
alte denumiri pe diferitele ambalaje.
Pacientul trebuie sa se adreseze doctorului in vederea alegerii medicatiei optime pentru alergia
sa. El trebuie sa se asigure ca dispune intotdeauna de medicamentele necesare.
In cazul alergiilor alimentare severe, pacientul trebuie sa poarte intotdeauna o bratara de
evidenta a bolii care listeaza alimentele la care acesta este alergic. Astfel de dispozitive se pot
comanda la majoritatea farmaciilor sau pe internet.
In cazul in care doctorul recomanda o trusa de prim ajutor pentru alergii, ea trebuie purtata
permanent. Trusa contine o seringa impreuna cu cantitatea necesara de epinefrina si tablete de
antihistaminice. Data expirarii medicamentelor trebuie verificata si ele trebuie inlocuite la
nevoie.
Injectia cu epinefrina trebuie facuta de indata ce persoana respectiva sau copilul suspecteaza un
aliment ingerat sau simte ca o reactie alergica este pe cale sa se declanseze. Apoi trebuie
administrate antihistaminicele. Din cauza faptului ca simptomele pot reaparea chiar dupa
efectuarea injectiei, pacientul trebuie sa mearga la camera de garda ori de cate ori face o reactie
alergica, chiar daca se simte mai bine. El trebuie tinut sub observatie cel putin 4 ore dupa
aparitia reactiei.

Tratament in cazul agravarii simptomelor

In cazul in care simptomele alergiei se agraveaza, trebuie contactat medicul. Poate fi nevoie de
o trusa de prim ajutor sau de medicatie noua.
Pacientul trebuie sa explice familiei, prietenilor si celor cu care vine in contact in mod regulat,
faptul ca simptomele s-au agravat si ca este important ca ei sa stie cum sa procedeze in
momentul in care are loc o reactie severa.
Alimentele incriminate trebuie evitate in continuare si pacientul trebuie sa ia in considerare
orice alimente noi care produc simptome. Toate ambalajele alimentare trebuie citite si
pacientul trebuie sa se asigure ca este la curent cu celelalte denumiri ale alergenelor intalnite
uneori pe ambalaje.
Daca alergiile alimentare sunt severe, atunci trebuie purtate in permanenta bratarile de
evidenta a bolii care listeaza alimentele care produc reactiile alergice.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Cunoasterea alimentelor care produc alergii alimentare si evitarea acestor alimente reprezinta
cea mai buna metoda de prevenire a reactiilor alergice. Din nefericire, alergenele alimentare
sunt adesea "ascunse" in diverse sosuri, inghetate, produse preparate prin coacere si altele.
Ambalajele alimentelor ar trebui citite cu atentie de catre persoanele care fac alergii. Trebuie
avute in vedere celelalte denumiri ale alergenelor alimentare, cum ar fi "cazeinat" pentru lapte
sau "albumina" pentru oua. Multe persoane au impresia ca daca pe un ambalaj scrie ca nu
contine lapte, chiar asa si este. Acest lucru nu este absolut adevarat.
Mancatul in oras poate fi periculos pentru persoanele care au alergii alimentare severe. Iata
cateva sfaturi utile:
- persoana in cauza ar trebui sa-si aduca de acasa substituenti alimentari nedaunatori; de
exemplu, lapte de soia pentru a fi consumat cu cereale
- trebuie avuta in vedere posibilitatea contaminarii incrucisate; de exemplu, o cupa de inghetata
care a fost folosita pentru servirea unei inghetate cu arahide poate fi apoi folosita pentru
servirea inghetatei de vanilie pe care tocmai o cumpara persoana respectiva
- ospatarii ar trebui informati in legatura cu posibilitatea declansarii unei reactii alergice severe;
persoana in cauza ar trebui sa-i interogheze atent in legatura cu ingredientele; daca acestia nu
sunt siguri, el trebuie sa solicite contactarea personalului de la bucatarie
- dispozitivele de alerta medicala care detecteaza prezenta alimentelor alergizante trebuie
purtate in permanenta; ele pot fi comandate la majoritatea farmaciilor sau pe internet.
In cazul calatoriilor in alta tara, cuvintele ce desemneaza alimentele alergizante respective ar
trebui invatate pentru ca persoana in cauza sa poata intreba de ele la restaurant sau sa le poata
citi pe ambalaje. Persoana respectiva ar trebui sa contacteze anticipat companiile aeriene,
organizatorii excursiilor si personalul restaurantelor pantru informarea lor in legatura cu alergia
alimentara si solicitarea unor mese sigure. Ori de cate ori este posibil, persoana respectiva ar
trebui sa-si prepare singura mancarea. Planurile de calatorie ar trebui discutate cu medicul.

Alegerea medicatiei
Printre medicamentele folosite pentru tratamentul reactiilor alergice severe se numara:
- epinefrina: se administreaza injectabil; actioneaza rapid in stoparea eliberarii suplimentare de
histamina si relaxarea muschilor respiratori
- antihistaminicele: antihistaminicele blocheaza actiunea histaminei in timpul unei reactii
alergice si reduc severitatea simptomelor ca pruritul si stranutul
- corticosteroizii: aceste medicamente ajuta la reducerea inflamatiei.

Tratament medicamentos
Medicatia utilizata pentru ameliorarea simptomelor alergiilor alimentare usoare este:
- antihistaminicele si corticosteroizii pentru tratamentul urticariei, simptomelor
gastrointestinale sau stranutului si secretiilor nazale abundente
- bronhodilatatoarele pentru simptomele din cadrul astmului; bronhodilatatoarele destind caile
aeriene pulmonare, facilitand astfel respiratia.

De retinut!
Medicamentele care trateaza simptomele alergiilor alimentare pot avea efecte secundare. Tipic,
ele sunt folosite pe perioade scurte si sunt intrerupte o data cu disparitia simptomelor. Metoda
optima de evitare a aparitiei simptomelor este evitarea alimentelor la care persoana respectiva
are alergie. Toate ambalajele alimentare trebuie citite si trebuie avut in vedere faptul ca uneori
alergenele sunt intalnite sub alte denumiri pe ambalaje.
Nu exista nici un medicament care sa poata fi luat inainte de consumarea unui anumit aliment
si care sa previna in mod sigur decalnsarea reactiei alergice la alimentul respectiv.
Injectiile alergizante (terapia de desensibilizare) pentru alergiile alimentare sunt considerate
experimentale si nu sunt recomandate.
Un mic studiu recent al unui medicament pentru tratamentul alergiei la arahide a dat rezultate
promitatoare. Medicamentul, numit medicament anti-imunoglobuline E, se leaga specific de
imunoglobulinele E (o clasa de anticorpi) eliberate in timpul desfasurarii reactiei alergice la
arahide. Un alt studiu mai amplu se afla inca in desfasurare in scopul dovedirii sigurantei si
eficacitatii lui la persoanele alergice la arahide.

CUM ÎȚI DAI SEAMA DACĂ AI O INTOXICAȚIE ALIMENTARĂ SAU O

ALERGIE: SIMPTOME
 Cei mai mulți confundă intoleranța alimentară cu alergiile. Ele sunt două lucruri
diferite, cu toate că simptomele sunt asemănătoare. Intoleranța alimentară este o
alergie de tip întârziat, de fapt, care se manifestă la câteva zile după ce organismul tău a
intrat în contact cu alimentul pe care nu îl tolerează. Alergiile, pe de altă parte au un
timp foarte scurt de manifestare, de la câteva secunde până la maxim jumătate de oră.
Și la ultimele există riscul ca pacientul să ajungă la spital în șoc anafilactic. Dar care
este diferența între ele, până la urmă?
La nivel mondial, peste 50% din populația globului suferă de intoleranță alimentară, spre
deosebire de 5 %, care reprezintă procentajul persoanelor cu alegii.
Când apare intoleranța alimentară?
Intoleranța apare după consumul unui anume tip de aliment, la care organismul a dezvoltat o
hipersensibilitate. În acest fel, apar tot felul de simptome la nivelul stomacului, al pielii și la
nivelul întregului corp, simptome care ar trebui să îți dea de gândit. Aceste simptome sunt
următoarele:
 Balonare
 Flatulență, diaree, sindrom colon iritabil
 Oboseală cronică
 Probleme cu greutatea, chiar obezitate
 Inflamații ale pielii, mâncărime cronică a pielii
 Migrenă
 Depresie
 Tulburări de memorie
 Deficit de atenție
 Nas uscat
 Vărsături, balonare, greață
 Rinite, sinuzite, astm bronșic, dureri în gât
Intoleranța alimentare poate fi dezvoltată față de orice ingredient, dar cele mai dese tipuri de
intoleranță sunt cele la glucoză, lactoză și gluten. Partea deloc îmbucurătoare este că netratată,
intoleranța alimentară poate duce la probleme de sănătate foarte mari.
Dr. Ionica Ciortan (medic primar Medicină Generală) a explicat despre modul în care poate fi
tratată această intoleranță alimentară. Se pare că există câțiva pași care trebuie respectați în
tratamentul acestei alergii întârziate.
În primul rând, se realizează un test pe 100, 200 sau 300 de alimente. Testul se numește IMUNO
PRO și este un test de sânge care are ca scop depistarea intoleranțelor. Apoi, odată depistate
alimentele problemă se realizează un plan nutrițional echilibrat, în care alimentele problemă
sunt eliminate și înlocuite cu unele care au același echivalent nutrițional. Iar controlul regulat
este cel care ține problema intoleranței alimentare departe de orice pacient și cel care
monitorizează cu strictețe involuția simptomelor cauzate de aceasta.
Dar alergiile alimentare?
 Alergiile alimentare apar atunci când sistemul imunitar reacționează la anumite substanțe,
producând o reacție alergică imediată, care poate degenera în șoc anafilactic. Alergiile
alimentare sunt mai frecvente la copii decât la adulți. Cu cât un aliment este mai comun, cu
atât mai mare este probabilitatea ca oamenii să fie alergici la el. De exemplu, alergia la orez se
întâlnește în Japonia, iar cea la cod, în Scandinavia.
Simptomele apariției unei alergii sunt următoarele:
 Umflarea rapidă a gâtului sau a limbii
 respirație greoaie sau tuse produndă
 paloarea feței
 amețeală sau senzație de leșin
 neliniște, senzație de moarte iminentă
 greață, vomă
Dacă simptomele se înrăutățesc, trebuie contactat de urgență un medic.
Caracteristici Toxiinfecțiile alimentare Alergiile
Intoxicația alimentară Alergia alimentară este un
(toxiinfecția alimentară) este o răspuns anormal la un aliment,
afecțiune datorată consumului mediat de sistemul imun.
de alimente sau băuturi Alergiile alimentare apar atunci
contaminate cu microorganisme când sistemul imun
Definiție
patogene reacționeaza anormal la
precum bacteriile, virusurile sau substantele continute în
parazitii. alimentele ingerate, producând
o reacție alergică.

alimente sau băuturi factori ce țin de alimentație sau

contaminate cu microorganisme de mediul înconjurător sau la
Cauze
patogene precum bacteriile, contactul cu diverse substanțe
virusurile sau paraziții alergene
Diaree, greață, vărsături, durere
prurit, strănut, rinoree,
abdominală, crampe intestinale eczeme, dificultăți de
Simptome
respirație, înroșirea ochilor,
crampe, greață, vomă, diaree,
Copiii, vârstnicii, persoane cu - antecedente familiare;
imunosupresie, persoane cu boli - afecțiuni alergice asociate
Frecvență cornice asociate (DZ) (dermatita atopică);
- copii;

Coprocultura, hemoleucograma Teste cutanate

Investigații
completă, biochimia sângelui

EXPLICAŢIA DETALIATĂ A INTOXICAŢIILOR ALIMENTARE ŞI A INFECŢIILOR

INTESTINALE LA COPII ŞI LA ADULŢI: CAUZELE, SIMPTOMELE, TRATAMENTUL
 Explicaţia detaliată a intoxicaţiilor alimentare şi a infecţiilor intestinale la copii şi la adulţi:

cauzele, simptomele, tratamentul

o Ce sunt intoxicaţiile alimentare şi infecţiile intestinale?

o În care cazuri ar trebui să consultaţi imediat un medic?

o Cauzele şi sursele intoxicaţiilor alimentare şi ale infecţiilor intestinale

o Intoxicaţiile alimentare şi produsele contaminate

o Simptomele şi semnele intoxicaţiei alimentare şi ale infecţiilor intestinale

o Tratamentul şi primul ajutor în cazul intoxicaţiei alimentare şi în cazul infecţiei intestinale

 Medicamentele pentru tratamentul intoxicaţiilor alimentare şi al infecţiilor intestinale

 Tratamentul intoxicaţiilor alimentare sau al infecţiilor intestinale la copii

 Tratamentul intoxicaţiilor alimentare sau al infecţiilor intestinale în timpul sarcinii

 Remediile populare împotriva intoxicaţiilor alimentare

o Prevenirea intoxicaţiilor alimentare

o Intoxicația alimentară în urma consumului cărnii de pește

 Intoxicația histaminică (alergică)

 Durerile abdominale și diareea după consumul cărnii de escolar

 Toxiinfecțiile alimentare cauzate de peștii recifelor (ciguatera)

 Intoxicația cu peștele fugu

Ce sunt intoxicaţiile alimentare şi infecţiile intestinale?
O mare varietate de bacterii şi toxinele, produse de acestea, pot fi foarte periculoase pentru om
şi-i pot provoca boli grave, mai ales în cazul în care pătrund în interiorul organismului uman.
Un alt pericol pentru sănătatea omului îl prezintă unele produse toxice (de exemplu, ciupercile
otrăvitoare).
Principala cale pe care bacteriile, toxinele şi alte substanţe toxice pătrund în organismul uman
sunt alimentele şi apa. În interiorul corpului uman alimentele consumate rămân în stomac doar
1,5-2 ore, apoi ele trec în intestinul subţire, în care bacteriile pot să se reproducă rapid, iar toxinele
se absorb în sânge.
Despre intoxicaţii alimentare se vorbeşte în cazul în care boala apare după ce persoana consumă
alimente stricate (alimente contaminate cu bacterii şi cu toxinele acestora).
În cazul în care intoxicaţiile alimentare sunt provocate de toxinele produse de bacterii, înseşi
bacteriile, fie că pur şi simplu mor, fie că se elimină rapid din intestinul uman.
În cazul în care, în urma pătrunderii în intestinul uman, bacteriile continuă să se înmulţească
acolo şi să producă toxine, se vorbeşte despre o infecţie intestinală(sinonime infecţie
alimentară, toxiinfecţie alimentară).
În condiţii casnice, stabilirea cauzei bolii este practic imposibilă. Singurul lucru pe care oamenii,
de regulă, îl ştiu, în asemenea situaţii, este faptul că au devenit bolnavi, posibil, în urma
consumului unui produs anume.
De aceea, în acest articol vom vorbi nu despre modul în care poate fi determinată cu exactitate
cauza bolii şi nici despre cum să distingeţi intoxicaţia alimentară de infecţia intestinală, ci despre
ceea ce trebuie să faceţi şi la ce să acordaţi o atenţie deosebită în cazul în care la un adult sau la
un copil, în urma consumului unor produse alimentare sau al apei murdare (eventual,
contaminate sau otrăvitoare), apar simptome, precum greaţa, vărsăturile, durerile abdominale,
frisoanele, febra, diareea severă.
Diferite tipuri ale intoxicaţiilor alimentare şi ale infecţiilor intestinale sunt extrem de frecvente
în întreaga lume. Numai în Statele Unite, în fiecare an, de la aceste boli suferă peste 70 milioane
de oameni, dintre care circa 5 mii mor. Dar total în lume, de la diverse forme ale intoxicaţiilor
alimentare şi ale infecţiilor mor peste 4 milioane de oameni, cei mai mulţi dintre ei fiind copii.
PUBLICITATE
<="" ins="" data-adsbygoogle-status="done" style="background: 0px 0px; border: 0px; margin:
0px auto; padding: 0px; vertical-align: baseline; outline: 0px; width: 580px; height: 400px;
display: block;">
În care cazuri ar trebui să consultaţi imediat un medic?
În multe cazuri, intoxicaţiile alimentare sau infecţiile intestinale pot fi atât de periculoase
încât, fără o asistenţă medicală adecvată, oameni, din cauza lor, mor în câteva ore sau în
câteva zile. Din aceste considerente, cât mai curând posibil, adresaţi-vă medicului Dvs. dacă:
1. Bănuiţi că aţi consumat ciuperci otrăvitoare. Intoxicaţiile cu ciuperci pot fi fatale. Până
la sosirea ambulanţei, trebuie să administraţi persoanei afectate un prim ajutor, conform
instrucţiunilor care vor urma mai jos.
2. Peste un scurt timp de după consumul unui produs, aţi simţit o slăbiciune musculară,
greutatea de a ridica pleoapele, dificultăţi la respiraţie, dificultăţi la înghiţire, tulburări
de vorbire, retenţie urinară.
3. Boala este însoţită de diaree apoasă abundentă sau de diaree cu urme de sânge, care
durează mai mult de 24 ore.
4. S-a îmbolnăvit un copil cu vârsta până la 3 ani (dar mai ales sub 6 luni!).
5. S-a îmbolnăvit o femeie gravidă.
6. S-a îmbolnăvit o persoană care, fie că se tratează împotriva cancerului, fie că este
infectată cu HIV / SIDA.
7. Simptomele bolii au apărut în timpul sau după o excursie în străinătate.
8. Semne similare ale bolii au mai multe persoane în acelaşi timp.
9. La persoana bolnavă au apărut semnele deshidratării: ochii înfundaţi, buzele uscate şi
crăpate, lipsa urinării sau urina de culoare întunecată, plânsul fără lacrimi la copii.
10. Aţi observat îngălbenirea pielii şi a ochilor.
11. Urina s-a întunecat la culoare.
12. Au apărut careva erupţii pe piele sau au început să se umfle articulaţiile.
Cauzele şi sursele intoxicaţiilor alimentare şi ale infecţiilor intestinale
Sursele intoxicaţiilor alimentare sau ale infecţiilor intestinale, adesea, pot fi următoarele produse:
 Supele, bulioanele, laptele, care au fost păstrate la temperatura camerei un timp îndelungat
(12-24 ore)
 Apa dintr-un izvor necunoscut
 Ouăle crude sau semicrude, precum şi bucatele care le conţin pe acestea
 Fructele de mare (stridiile, midiile)
 Ciupercile
 Diverse tipuri de peşte: tonul, heringul, macroul, somonul, etc.
 Carnea preparată prost
 Peştele afumat, carnea afumată, salamurile
 Laptele nepasteriuzat, caşcavalul, iaurturile, sucurile
 Dulciurile
 Conservele de casă
 Fructele şi legumele proaspete (în special, castraveţii, roşiile, varza, pepene roşu în perioada
de iarnă şi de primăvară)
 În unele cazuri, infecţiile intestinale apar în urma creşterii agresive a microbilor care, până
la un moment, trăiau în linişte în intestin.
Probabilitatea intoxicaţiilor alimentare sau a infecţiilor intestinale este deosebit de ridicată în
cazul existenţei următoarelor condiţii:
 Lipsa unor condiţii sanitare adecvate pentru pregătirea şi pentru depozitarea produselor
alimentare
 Contactul cu animalele
 Călătoriile în străinătate (în special, în zonele de coastă şi în ţările în curs de dezvoltare)
 Picnicul sau excursia îndelungată
 Mesele de sărbătoare, pentru care mâncarea este pregătită în prealabil şi în cantităţi mari
(cum ar fi nunţile, cumătriile, zilele de naştere).
PUBLICITATE
<="" ins="" data-adsbygoogle-status="done" style="background: 0px 0px; border: 0px; margin:
0px auto; padding: 0px; vertical-align: baseline; outline: 0px; width: 580px; height: 400px;
display: block;">
Intoxicaţiile alimentare şi produsele contaminate
Adesea, produsele care cauzează otrăvirea, au un gust sau un aspect suspect, dar pot provoca
intoxicaţii şi produsele care arată obişnuit şi au gust perfect normal.
Semnele sigure ale alimentelor stricate şi ale unui risc real de contaminare pot fi următoarele
fenomene:
 Mirosul rău al alimentelor
 Pete de “mucegai”
 Apariţia micilor bule de gaz sau a spumei în alimentele lichide (de exemplu, în supă)
 Apariţia unui strat lipicios umed pe suprafaţa produsului (de exemplu, pe carne)
 Capacul bulbucat (umflat) al borcanului cu conserve şi eliminarea gazelor în timpul
deschiderii acestuia
 Gustul straniu (de exemplu, amar sau acru), care nu este specific acestui produs.
Severitatea intoxicaţiei alimentare, de regulă, depinde de cantitatea alimentelor de proastă
calitate care au fost consumate. Totuşi, unii microbi (de exemplu, agentul botulismului) pot
produce toxine atât de puternice încât intoxicaţiile severe apar chiar şi în cazul în care alimentele
contaminate au fost ţinute în gură doar o perioadă scurtă de timp, iar apoi au fost scuipate.
Fiţi atenţi!
Nu întotdeauna calitatea produselor alimentare stricate poate fi restabilită prin fierbere sau
prin prăjire.
De exemplu, în alimentele contaminate cu Staphylococcus aureus, în urma fierberii, mor
bacteriile, dar toxinele, produse de acestea, rămân active. Din acest motiv, nu încercaţi să
dezinfectaţi produsele alimentare stricate, este mai sigur pur şi simplu să le aruncaţi.
Ciupercile otrăvitoare, de asemenea, îşi păstrează proprietăţile sale toxice după prăjire sau
după fierbere.
Simptomele şi semnele intoxicaţiei alimentare şi ale infecţiilor intestinale
Principalele semne şi simptome ale intoxicaţiei alimentare sau ale infecţiei intestinale sunt:
Greaţa şi vărsăturile care apar, de regulă, peste câteva ore sau peste câteva zile după
contaminare, dar, în unele cazuri, acestea pot fi absente.
Greaţa şi vărsăturile, în primele ore sau în timpul primei zile după consumul produsului
contaminat, sunt caracteristice otrăvirii cu peşte, cu ciuperci otrăvitoare, cu glutamat sau cu
alimentele stricate, infectate cu Stafilococul auriu.
Fiţi atenţi!
Adresaţi-vă neapărat medicului Dvs. dacă greaţa şi vărsăturile nu trec în primele 24 de ore de
la debutul bolii.
Diareea poate fi absentă în cazul unor intoxicaţii alimentare uşoare, dar se manifestă, aproape
întotdeauna, în cazul infecţiei intestinale.
Diareea poate apărea, fie că în primele ore, fie că în primele zile, fie că în primele săptămâni după
o otrăvire sau o contaminare. Dacă diareea a apărut chiar din prima zi a bolii, cea mai probabilă
cauză este intoxicaţia alimentară. Dacă diareea apare după câteva zile ale bolii, cea mai probabilă
cauză a acesteia este infecţia bacteriană (dizenteria, salmoneloza, febra tifoidă, holera, yersinioza,
escherichioza, etc. ).
Apariţia diareei după câteva săptămâni de boală indică asupra contaminării cu paraziţi
(giardiaza, amoebiaza, cisticercoza, trichineloza, listerioza) sau infectării cu hepatita virală.
Fiţi atenţi!
Unele dintre infecţiile, specificate mai sus, care provoacă diaree, sunt mortale pentru om.
Cereţi neapărat consultaţia unui medic în caz de diaree severă apoasă sau sangvinolentă care
durează mai mult de 24-48 ore.

PUBLICITATE
Tăieturile puternice sau crampele abdominale pot apărea, la scurt timp, înaintea
vărsăturilor şi ale diareei. Ulterior, odată cu intensificarea diareei, durerile abdominale pot,
alternativ, să se intensifice şi să se reducă, sub formă de accese bruşte, combinate cu nevoia
urgentă de a merge la toaletă.
Temperatura crescută (până la 38.5 sau mai mare), frisoanele, slăbiciunea severă apar, de
regulă, simultan cu alte simptome descrise mai sus.
Înroşirea feţei, mâncărimile şi roşeaţa pielii, senzaţia de căldură la faţă sunt semnele tipice
ale intoxicaţiei cu substanţe chimice care pot fi adăugate în produsele alimentare, ca aditivi
alimentari.
Se întâmplă mai rar ca simptome asemănătoare să apară în câteva minute după contactul cu
anumite produse, ceea ce indică asupra unei reacţii alergice periculoase (şocul anafilactic).
Dacă aţi observat apariţia unora dintre simptomele enumerate, chemaţi imediat ambulanţa!

Cazurile severe ale intoxicaţiei alimentare pot fi însoţite de următoarele simptome:

 Pierderea conştiinţei, slăbiciunea severă în muşchi, vederea dublă, dificultăţile în respiraţie;
 Scăderea bruscă a tensiunii arteriale, pulsul rapid, înroşirea pielii;
 Absenţa urinării;
 Tensiunea puternică a muşchilor gâtului;
 Umflarea ganglionilor limfatici.

Fiţi atenţi!
Simptomele specificate mai sus apar nu doar în cazul intoxicaţiilor alimentare sau în cazul
infecţiilor intestinale, dar şi în cazul altor boli periculoase ale organelor interne, care nu au
nicio legătură cu otrăvirea.
 Dacă v-aţi îmbolnăvit Dvs. sau cineva dintre apropiaţii Dvs., urmăriţi cu o mare atenţie modul
în care evoluează boala şi fiţi gata, în orice moment, să cereţi sfatul medicului, în cazul în care
apar semnele dezvoltării periculoase a bolii.
NU încercaţi, din propria iniţiativă, să stabiliţi cauza exactă a bolii şi tratamentul acesteia. În
cazul în care măsurile de prim ajutor şi tratamentul simptomatic, descrise mai jos, nu ajută,
contactaţi imediat medicul Dvs.
Dacă, dintre toate simptomele, la Dvs. predomină, fie că diareea, fie că durerile abdominale, fie
că greaţa, studiaţi atent recomandările noastre din articolele: Durerile în abdomen: cauzele şi
tratamentul, Diareea: cauzele şi tratamentul, Greaţa şi voma: cauzele şi tratamentul.
Tratamentul şi primul ajutor în cazul intoxicaţiei alimentare şi în cazul infecţiei
intestinale
Vă rugăm să reţineţi!
Recomandările care urmează sunt adaptate pentru tratamentul intoxicaţiilor alimentare la
adulţi şi la adolescenţi. Explicaţia detaliată a tratamentului diareei la nou-născuţi, la sugari şi
la copiii în primii ani de viaţă sunt prezentate în articolul: Tratamentul corect, eficient şi sigur
al diareei şi al vomei la copii.

În cazul în care Dvs. sau apropiaţii Dvs. au simptomele, fie că ale intoxicaţiei alimentare, fie că
ale infecţiei intestinale, dar nu există semne care ar indica dezvoltarea periculoasă a bolii (vezi
mai sus – când să vă adresaţi medicului), tratamentul poate fi efectuat la domiciliu, în
conformitate cu următoarele reguli:
 În cazul în care, în urma consumului alimentelor contaminate, vărsăturile omului bolnav
conţin resturi de alimente consumate, acesta trebuie să bea circa 500-750 ml. de apă caldă.
Acest lucru îl va ajuta să îndepărteze din stomac, în timpul următorului episod al vomei,
alimentele stricate. Bolnavul trebuie să bea apă până când lichidul vomitat nu va deveni
limpede.
 Intoxicaţiile alimentare şi infecţiile intestinale uşoare, de regulă, nu necesită niciun
tratament special şi totalmente dispar, în decurs de 1-3 zile, în condiţiile consumului
abundent al lichidului şi în condiţiile respectării dietei.
 Încercaţi să beţi cât mai mult lichid. În urma vărsăturilor sau a diareei, bolnavul pierde o
cantitate mare de lichid, ceea ce poate conduce rapid la o deshidratare periculoasă.
 În calitate de băutură ar trebui să fie folosită, fie că soluţia specială, preparată din pulberi,
care se vând în farmacii (de exemplu, Rehydron), fie că soluţia este preparată la domiciliu,
după următoarea reţetă: Într-un litru de apă fiartă, se dizolvă 1 linguriţă de sare (fără vârf)
şi 4-6 linguriţe de zahăr.
 Încercaţi să nu beţi băuturi dulci, sucuri de fructe, alcool, ceai şi cafea, deoarece aceste
lichide nu conţin cantităţile necesare de săruri şi pot doar să sporească deshidratarea.
 Veţi putea să asiguraţi organismului Dvs. cu o cantitate suficientă de lichid, ghidându-vă
de următoarea regulă: pe lângă acei, necesari omului, doi litri de lichide pe zi, ar trebui să
beţi suplimentar 200-250 ml de lichid după fiecare episod de diaree sau de vomă.
PUBLICITATE
Ce pot mânca după otrăvire?
1. La începutul bolii, în prezenţa senzaţiei de greaţă şi a diareei severe, încercaţi să evitaţi
consumul alimentelor greu digerabile (carne grasă şi alte alimente grase) şi consumaţi doar
cantităţi mici de alimente uşor digerabile (cartofi fierţi sau copţi, orez fiert, pesmeţi).
2. Pe parcursul întregii perioade de boală, încercaţi să eliminaţi din dieta Dvs. laptele şi alte
produse lactate.
3. La începutul bolii, mulţi adulţi şi copii care suferă de intoxicaţii, refuză totalmente să
mănânce. Să nu vă faceţi griji din această cauză. Nu este nevoie să forţaţi bolnavul chiar
dacă el, toată ziua, nu a mâncat nimic. Este important doar să se consume o suficientă
cantitate de lichid.
4. Odată ce diareea şi vărsăturile slăbesc, cantitatea alimentelor consumate poate fi crescută.
Este important doar ca aceste alimente să fie uşor digerabile.
5. La alimentaţia obişnuită vă veţi putea întoarce în aproximativ 2 zile după intoxicaţia
alimentară.
Medicamentele pentru tratamentul intoxicaţiilor alimentare şi al infecţiilor intestinale
Fiţi atenţi în tratarea simptomelor bolii
Adesea, la apariţia primelor simptome ale bolii (vărsăturile sau diareea), oamenii încearcă să
le suprime, folosind o varietate de remedii simptomatice, crezând că eliminând simptomele, ei
se vor vindeca. De fapt, lupta cu simptomele infecţiei intestinale sau ale intoxicaţiei ar trebui
să se facă cu foarte mare atenţie.
Vărsăturile şi diareea severă, asociate cu otrăvirea sau cu infecţiile intestinale, au, în primul
rând, o natură defensivă, deoarece ele ajuta organismul să scape de alimentele contaminate şi
de microbii care au cauzat boala. Din aceste considerente, suprimarea vărsăturilor şi a diareei
poate încetini recuperarea sau poate chiar provoca complicaţii grave.
Medicamente împotriva greţii şi împotriva vărsăturilor
Greaţa şi vărsăturile uşoare nu necesită niciun tratament special. Consumul unor cantităţi mici
de alimente ajută la ameliorarea senzaţiei de greaţă şi la diminuarea vărsăturilor (vezi mai sus).
În cazurile în care, fie că greaţa şi vărsăturile sunt foarte severe, fie că acestea durează mai mult
de 24 ore, solicitaţi neapărat asistenţă medicală. În asemenea situaţii, tratamentul la domiciliu
poate fi periculos.
Utilizarea medicamentelor antiemetice (împotriva greţei şi vomei) pentru tratarea simptomelor
de greaţă şi de vărsături, asociate cu intoxicaţiile alimentare sau cu infecţiile intestinale, este
permisă doar sub supravegherea unui medic.
Medicamentele antidiareice
Diareea nu necesită niciun tratament special, cu excepţia consumului adecvat de lichide,
deoarece, în timpul bolii, organismul uman se deshidratează rapid (vezi mai sus).
Pentru ameliorarea diareei pot fi utilizate medicamentele speciale (de exemplu, Loperamidul)
conform următoarei scheme: prima doză de 4 mg (2 capsule), apoi, câte 2 mg (1 capsulă) după
fiecare episod al diareei, dar nu mai mult de 16 mg (8 capsule) timp de 24 ore . Vezi
şi Instrucţiunile de utilizare a Loperamidului.
Fiţi atenţi!
Utilizarea medicamentelor antidiareice (de exemplu, a Loperamidului) pe fondul
salmonelozei, dizenteriei, holerei sau pe fondul altor infecţii intestinale periculoase poate
complica semnificativ evoluţia bolii prin încetinirea purgaţiei intestinelor de microbi
patogeni. De aceea, în niciun caz, nu administraţi aceste medicamente, dacă aveţi oricare
dintre următoarele simptome:
1. Creşterea temperaturii corpului;
2. Senzaţia de oboseală sau de slăbiciune;
3. Diareea cu urme de sânge;
4. Peste 1-2 zile după începutul tratamentului diareea persistă sau chiar se agravează.
Chelatorii (enterosorbenţii)
În scopul ameliorării diareei şi accelerării eliminării microbilor şi toxinelor din organism, pot fi
utilizaţi enterosorbenţii (agenţii chelatori) (de exemplu, cărbune activat, Smecta). Chelatorii ar
trebui să fie utilizaţi cu precauţie în cazul în care bolnavul are febră. De asemenea, dozele mari
ale acestui medicament nu se administrează copiilor sub vârsta de 3 ani şi adulţilor cu vârstă peste
60 ani, din cauza riscului complicaţiilor grave.
După administrarea agentului chelator (enterosorbentului), alte medicamente pot fi utilizate
peste, cel puţin, 1-2 ore. Vezi şi: Descrierea detaliată a tratamentului diareei.
PUBLICITATE
Antibiotice
Conform unor cercetări recente, doar 10% dintre cazurile intoxicaţiilor alimentare sau ale
infecţiilor intestinale necesită tratament cu antibiotice.
Administrarea antibioticelor, precum a Levomicetinei (Cloramfenicolului), Furazolidonului, etc.,
la primul semn al otrăvirii sau al infecţiei intestinale, este o practică totalmente greşită.
Administrarea unor antibiotice (inclusiv, a cloramfenicolului) pot complica esenţial evoluţia bolii
şi pot provoca unele complicaţii grave (chiar şi fatale) (vezi Efectele adverse ale Levomicetinei).
Nu administraţi antibiotice fără prescripţia medicului. În cazul în care boala nu trece în
primele 1-2 zile de la începutul tratamentului, adresaţi-vă neapărat medicului Dvs. După
stabilirea cauzelor bolii, medicul vă va prescrie tratamentul adecvat.

Medicamentele împotriva febrei

Temperatura crescută şi frisoanele în cazul otrăvirilor şi al infecţiilor intestinale nu necesită
niciun tratament special. Dimpotrivă, administrarea medicamentelor împotriva febrei, fără a fi
nevoie, poate să ascundă dezvoltarea periculoasă a bolii.
De regulă, în cazurile uşoare ale intoxicaţiilor sau ale infecţiilor intestinale, temperatura
scade după 1-2 zile. Dacă observaţi că temperatura crescută se menţine timp de mai multe
zile, şi chiar începe să crească, consultaţi neapărat medicul Dvs.
Tratamentul suplimentar
Unele intoxicaţii alimentare grave (de exemplu, botulismul, otrăvirea cu ciuperci) necesită măsuri
speciale pentru a salva viaţa pacientului. Tratamentul pacienţilor cu intoxicaţie severă, de regulă,
se efectuează în cadrul secţiilor de boli infecţioase sau toxicologice ale spitalelor, precum şi în
spitalul de urgenţă.
La cea mai mică bănuire a unei intoxicaţii severe (vezi mai sus În care cazuri ar trebui să
consultaţi imediat un medic?), chemaţi urgent asistenţa medicală.
În cazul infecţiilor intestinale, tratamentul suplimentar se alege în funcţie de tipul bolii şi include,
de regulă, administrarea antibioticelor sau a altor preparate antimicrobiene, prescrise de medicul
Dvs. Pacienţii cu infecţii intestinale se tratează în secţiile de boli infecţioase ale spitalelor.
Tratamentul intoxicaţiilor alimentare sau al infecţiilor intestinale la copii
Copiii suferă de intoxicaţii alimentare şi de infecţii intestinale mai des decât adulţii şi suportă mai
greu aceste boli. Deosebit de periculoase sunt intoxicaţiile alimentare şi infecţiile intestinale în
cazul copiilor sub vârsta de 3 ani. În cazul acestor copii, voma şi diareea conduc rapid la
deshidratare periculoasă.
Principalele simptome ale deshidratării la copii sunt:
 Letargia, somnolenţa, slăbiciunea;
 Refuzul de mâncare;
 Ochii înfundaţi;
 Plânsul fără lacrimi, pielea şi buzele uscate.

În cazul unor simptome, fie ale intoxicaţiei alimentare, fie ale infecţiei intestinale, fie ale
deshidratării, trebuie neapărat să arătaţi copilul medicului pediatru. Până vă vizitează
 medicul, conduceţi-vă de recomandările noastre, prezentate în articolul Tratamentul corect,
eficient şi sigur al diareei şi al vomei la copii.
Tratamentul intoxicaţiilor alimentare sau al infecţiilor intestinale în timpul sarcinii
În cazul intoxicaţiilor alimentare şi al infecţiilor intestinale în timpul sarcinii, ar trebui să solicitaţi
asistenţa medicală de urgenţă.
Multe dintre medicamentele utilizate pentru tratarea acestor boli, inclusiv amestecurile de băut,
sunt din grupul de medicamente, utilizarea sigură ale cărora în timpul sarcinii nu a fost dovedită.
Din aceste considerente, ele pot fi utilizate doar în situaţii de urgenţă şi doar sub supravegherea
medicală.
Remediile populare împotriva intoxicaţiilor alimentare
Reţetele şi tratamentele populare împotriva intoxicaţiilor alimentare şi ale infecţiilor intestinale
pot fi utilizate doar în cazurile uşoare ale bolii, în absenţa oricăror semne ale dezvoltării ei
periculoase. În special, pentru a ameliora diareea, poate fi utilizat un decoct de coajă de stejar sau
de sunătoare (pojarniţă).
Prevenirea intoxicaţiilor alimentare
Metodele principale ale prevenirii intoxicaţiilor alimentare şi infecţiilor intestinale sunt:
 Prelucrarea termică adecvată a produselor alimentare.
 Depozitarea corectă a produselor: alimentele calde trebuie să fie păstrate la cald, acele reci
– la rece. Nu lăsaţi alimentele şi băuturile (de exemplu, lapte) la temperatura camerei
pentru mai mult de 2 ore.
 În niciun caz nu beţi apă din izvoare necunoscute. Dacă este necesar, fierbeţi apa înainte
de a bea.
 Înainte de a mânca, spălaţi-vă pe mâini şi spălaţi fructele şi legumele sub apă curată,
curgătoare.
PUBLICITATE
Intoxicația alimentară în urma consumului cărnii de pește
Carnea de pește, ca și alte produse alimentare, ar putea deveni sursa unei intoxicații alimentare
comune, dacă aceasta este păstrată sau preparată într-un mod care favorizează îmulțirea focarelor
microbiene – sursa toxinelor. În acest caz, simptomele intoxicației alimentare și principiile de
tratare a acesteia nu se deosebesc prin nimic de cele pe care le-am descris mai sus.
Cu toate acestea, produsele din pește ar putea provoca și toxiinfecții ceva mai specifice, care se
deosebesc de intoxicațiile alimentare obișnuite.
Mai jos, vom enumera cele mai răspândite și mai periculoase tipuri de intoxicații alimentare,
legate de consumul cărnii de pește.
Intoxicația histaminică (alergică)
Este cea mai răspândită și, din fericire, în majoritatea cazurilor, cea mai puțin periculoasă formă
de intoxicație alimentară.
Simptomele și semnele intoxicației histaminice
Primele semne ale intoxicației histaminice ar putea apărea la 15-60 de minute după consumul
cărnii de pește, constând în:
 Înroșirea feței, a gâtului și a părții superioare a trunchiului;
 Prurit sever al pielii;
 Friguri;
 Greață și vărsături;
 Dureri în partea superioară a abdomenului;
 Diaree;
 Mai rar, persoana afectată poate acuza dificultăți la înghițire, edemul feței, tahicardie,
amețeli, tulburarea vederii, pierderea cunoștinței, dificultăți la respirație.
Simptomele enumerate mai sus pot dura timp de câteva ore.
Dacă la dvs. sau la cineva din rudele dvs. simptomele toxiinfecției alimentare nu se atenuează în
6 ore, mergeți neapărat la medic. În asemenea cazuri, intoxicația ar putea fi legată de alte cauze.
De asemenea, mergeți neîntârziat la medic dacă persoana afectată afirmă că respiră cu greutate
sau dacă se otrăvește o persoană bolnavă de astm bronșic.
Cum se tratează intoxicația histaminică?
Intoxicația histaminică nu cere niciun fel de tratament special.
Pentru a ușura simptomele, îi puteți da suferindului o pastilă cu substanțe antihistaminice (e
vorba de medicamentele împotriva «alergiei»): difenhidramină, hidroxizină,
cloropiramină (suprastin).
Care sunt cauzele acestei intoxicații? Ce este histamina și cum ajunge aceasta în carnea de pește?
Histamina este o substanță biologică activă care provoacă, în organismul uman, dilatarea vaselor
sangvine.
Dacă, dintr-un motiv sau altul, în organismul uman nimerește deodată o cantitate mare de
histamină, are loc o dilatare pronunțată a vaselor sangvine, dar își fac apariția și alte simptome,
asemănătoare cu simptomele alergiei.
Peștele proaspăt, aidoma altor produse alimentare, conține cantități mici de histamină, absolut
inofensive pentru om (circa 0,1 mg la 100 g de pește). Totuși, dacă peștele va fi lăsat la temperatura
camerei pentru o perioadă de peste 12 ore, unele bacterii din țesuturile peștelui vor începe să
descompună proteinele, formând o cantitate mare de histamină (până la 20-50 mg la 100 g de
pește). O atare cantitate de histamină ar putea provoca simptome severe de intoxicație.
Intoxicația alimentară ar putea surveni după consumul oricărui tip de pește, în orice formă (crud,
afumat, sărat, uscat, prăjit). Se cunosc peste 100 de specii de pești în țesuturile cărora se poate
forma o mare cantitate de histamină. De cele mai multe ori, toxiinfecția alimentară se produce
după ce consumăm carnea unor pești precum tonul, macroul, marlinul, somonul, sardeaua,
scrumbia.
PUBLICITATE
Aș putea afla din timp dacă peștele conține o cantitate mare de histamină?
Nu, în condiții casnice, acest lucru este practic imposibil. De regulă, în împrejurările date, în ciuda
reproducerii bacteriilor și formării histaminei, peștele nu-și schimbă nici gustul, nici culoarea,
nici consistența și nici mirosul.
Depistarea conținutului ridicat de histamină în carnea de pește este posibilă doar în urma unei
analize chimice speciale.
Cât de posibil este următorul scenariu: din toate persoanele care au consumat carne de pește, s-a
otrăvit una singură?
Acest lucru este destul de posibil și poate fi determinat de mai multe cauze:
 În primul rând, bucăți diferite de pește pot conține o cantitate diferită de histamină,
deoarece bacteriile se reproduc în focare. Cea mai mare cantitate de histamină ar putea fi
mai aproape de suprafața peștelui.
 În al doilea rând, oameni diferiți au o sensibilitate diferită la histamină. La unele persoane,
simptomele de toxiinfecție apar după o doză mai mică de histamină, în timp ce altele se pot
ortăvi doar după ce introduc în organism o doză mare de histamină.
 În al treilea rând, deosebit de sensibili la histamină ar putea fi oamenii care administrează
medicamente ce blochează funcția enzimelor în ficat (iată câteva exemple în acest
sens: isoniazidă, inhibitori ai monoaminooxidazei), precum și oamenii predispuși la alergii.
Cum poate fi prevenită intoxicația histaminică în urma consumului cărnii de pește?
 Cumpărați doar pește de calitate, din surse de care sunteți sigur.
 Carnea de pește congelată, care putea fi, la început, de foarte bună calitate, poate acumula
o mare cantitate de histamină și deveni o sursă de intoxicație, dacă o veți decongela la
temperatura camerei. Din acest motiv, pentru a preveni inoxicația, fie dezghețați rapid
peștele, chiar înainte de a-l pregăti (în cuptorul cu microunde sau sub un jet de apă caldă),
fie încet, în frigider, la temperaturi care nu depășesc 4 C.
 Dacă vă îndeletniciți dvs. înșivă cu pescuitul, pentru a preveni intoxicația histaminică,
peștele trebuie răcit până la temperaturi sub 10 C imediat după ce este prins. La aceste
temperaturi, peștele poate fi păstrat până la 6 ore. După aceasta, carnea de pește trebuie
congelată.
Cum putem elimina histaminele din carnea de pește, pentru ca aceasta să devină sigură?
În condiții casnice, acest lucru este practic imposibil. Histamina este termostabilă, adică nu se
distruge sub acțiunea temperaturilor înalte. De aceea, chiar și prepararea adecvată a peștelui nu
face carnea acestuia mai sigură.
Durerile abdominale și diareea după consumul cărnii de escolar
Unii omanei care consumă carnea peștilor din speciile Ruvettus pretiosus și Lepidocybium
flavobrunneum (reuniți, de regulă, în limba română, sub denumirea generică de peștiescolar), se
confruntă cu următoarea problemă: la câteva ore sau a doua zi după ce consumă carnea acestor
pești, ei încep să acuze diaree severă și dureri abdominale, în fecale putând fi observată o
substanță uleioasă, de culoare galbenă sau portocalie.
Cazurile date sunt considerate, deseori, drept «toxiinfecții alimentare», dar, în realitate, nu au
nicio legătură cu intoxicația în înțelesul obișnuit al acestui cuvânt.
Cauza diareei sau a durerilor abdominale după consumul cărnii de escolar rezidă în faptul că
acest tip de pește conține, în proporție de 20%, o substanță de natură ceroasă. Această substanță
nu este toxică, dar nu se digerează în intestinul uman și are un puternic efect laxativ.
O altă cauză a interpretării eronate a simptomelor care apar după consumul peștilor escolar e
faptul că peștele dat este, deseori, vândut sub alte denumiri (de exemplu, ton, cod, morun ș.a.).
Tocmai din acest motiv, oamenii care știu deja ce efect poate avea escolarul, cred, în mod greșit,
că au consumat un alt pește, care nu ar trebui să provoace o asemenea reacție.
Ce tratament este necesar în acest caz?
Nu este nevoie de niciun tratament special în cazul în care, după ce consumați escolar, acuzați
diaree. Treptat, diareea și durerile abdominale se atenuează și trec.
PUBLICITATE
Dacă vă place gustul cărnii de escolar și doriți să-l consumați și pe viitor, străduiți-vă să nu
mâncați porții mari (mai mult de 150 g) de pește la o singură masă. Aceasta va contribui la
prevenirea acțiunii laxative pe care o are carnea escolarului.
Toxiinfecțiile alimentare cauzate de peștii recifelor (ciguatera)
Multe specii de pești (inclusiv murena, baracuda, lutianul roșu, seriola etc.) care viețuiesc în apele
tropicale din apropierea recifelor de corali, pot acumula o cantitate mare de substanțe foarte
toxice, produse de algele marine.
Consumul unor pești de acest gen poate provoca o intoxicație severă. De cele mai multe ori, are
loc o otrăvire cu toxina numită ciguatera.
Intoxicația debutează cu senzația de greață, cu o diaree apoasă abundentă și dureri abdominale.
Aceste simptome trec în decurs de 24 de ore, dar, peste 3 zile, persoana afectată poate acuza și
un șir întreg de tulburări neurologice, inclusiv modificarea sensibilității la temperatura ambiantă
(frigul este perceput drept căldură), pruritul sever al pielii, senzația falsă a clătinării dinților,
înțepăturile în buze, modificarea percepției gustative, apariția gustului «metalic» în gură,
senzația de «căldură» pe suprafața pielii și de «frig» în interiorul corpului, amețeala severă,
convulsiile, tulburarea mersului. Asemenea simptome pot persista timp de mai multe luni.
Nu există, deocamdată, niciun tratament special pentru intoxicația cu pești ce conțin toxina
ciguatera.
În alte cazuri, peștii tropicali pot conține cantități mari de toxine halucinogene. După ce
consumăm carnea unor asemenea pești, simptomele intoxicației devin perceptibile peste câteva
minute și constau în tulburări de echilibru și de coordonare a mișcărilor, în apariția unor
halucinații vizuale sau auditive și în comportamentul anormal al persoanei. Aceste simptome trec
în câteva ore, dar, în tot acest răstimp, persoana afectată trebuie să se afle sub supraveghere
(delirând sau având halucinații, omul își poate face rău).
Intoxicația cu peștele fugu
Intoxicația cu peștele fugu ar putea fi extrem de periculoasă și provoacă, de multe ori, decesul.
Cauza intoxicației este otrava foarte puternică (tetrodotoxină) ce se conține în peștele fugu,
precum și în alți pești din apele calde ale oceanelor Indian și Pacific (de pildă, caracatițele-cu-
inele-albastre, stelele-de-mare, guvizii).
Cele mai multe decese, cauzate de toxiinfecțiile cu carnea peștelui fugu, se datorează bucătarilor
neprofesioniști care nu au pregătirea specială pentru a prepara acest tip de pește.
Doza letală de tetrodotoxină pentru om se poate conține în doar 7 grame de carne fugu, preparată
în mod necorespunzător.
Simptomele otrăvirii cu carnea peștelui fugu pot apărea într-un interval de la câteva minute la
câteva ore după consum:
 Slăbiciune pronunțată;
 Tulburări de coordonare a mișcărilor;
 Convulsii;
 Încetinirea ritmului cardiac;
 Pierderea cunoștinței.
De regulă, cu cât mai repede apar simptomele, cu atât mai gravă este intoxicația. În caz de
toxiinfecție alimentară severă cu fugu, omul poate muri în decurs de 15 minute.
În momentul de față, nu există niciun antidot împotriva toxinei peștelui fugu. Persoanele afectate
pot supraviețui numai dacă doza de otravă nu este prea mare sau dacă li se acordă primul ajutor
imediat după otrăvire (în reanimare, trebuie menținut în special ritmul respirator al pacientului).