COMUNICAREA PROFESIONALA

Definitia comunicarii, stabilirea emitatorului, receptorului si a caii de transmisie.

Lumea exterioara, natura in varietatea ei, ca si nenumarati indivizi, semeni ai nostri, si

uneori noi insine, cu totii emitem semnale, in afara sau spre propria noastra persoana. Ni
se intampla, apoi, sa adunam, sa primim sau sa captam aceste semnale, pentru a le da,
gratie raportarii lor la experiente sau constructii anterioare, valoare de semne: devenim
prin urmare, receptori ai unor informatii pe care le-am interceptat din intamplare, chiar
daca nu ne erau direct destinate.

Comunicarea este prezenta in tot ce facem in viata si este esentiala pentru a putea munci
si trai.

Comunicarea se defineste ca fiind un transfer de informatii de la un emitent (expeditor) la

un primitor (destinatar), in conditiile realizarii acelorasi semnificatii a continutului
mesajului la cei doi subiecti.

Comunicarea poate avea loc in multe forme si include:gesturi, expresii faciale, semne,
voce (tonuri, inflexiuni), in completarea comunicarii scrise si vorbite.

Comunicarea verbala si nonverbala

Comunicarea verbala

Comunicarea verbala reprezinta modalitatea cel mai des intalnita de comunicare.

Comunicarea nonverbala o insoteste pe cea verbala, definindu-se in relatia cu aceasta
intr-un mod aparte, in sensul sprijinului pe care ea il furnizeaza prin elemente de intarire,
nuantare si motivare a mesajului (de exemplu acelasi mesaj explicat de un profesor in
sala de clasa sau difuzat la radio). Comunicarea orala are in centrul demersului sau
limbajul. Limbajul reprezinta mai mult decat un mijloc de transmisie, el este si un tip
aparte de conduita a individului (conduita verbala) ce implica activitati diverse (vorbire,
ascultare, retinerea mesajelor sonore).

Pentru Hybels si Weaver (1989), limbajul reprezinta un ritual; este vorba despre un ritual
care se petrece atunci cand ne aflam intr-un anumit mediu in care un raspuns
conventional este asteptat de la noi. De exemplu, cineva care merge la o nunta va
ura ,,casa de piatra’’, iar cineva care merge la o inmormantare va spune ,,Dumnezeu sa-l
odihneasca’’, si nu invers. Aceste ritualuri ale limbajului sunt invatate din copilarie,
deoarece ele depind de anumite obiceiuri direct raportate la o anumita cultura si
comunitate. De asemenea, sunt invatate obiceiurile de limbaj corecte si incorecte (de
exemplu, cuvintele indecente pe care copilul le foloseste pentru prima data sunt
reprimate sever de catre parinti). Ulterior, individul invata sa foloseasca cuvintele in
functie de mediul in care se afla (cu parintii, un tip de limbaj, la scoala sau la locul de
munca, un alt tip de reguli de folosire a limbajului, iar cu grupul de prieteni, un al treilea
tip).

Gandirea si limbajul se dezvolta impreuna. Asa cum modul de a gandi al fiecarei

persoane este unic, si modul de a vorbi este unic. Aceasta unicitate a limbajului legata de
fiecare persoana in parte poate fi inglobata sub denumirea de stil verbal.

Pentru a imbunatati eficienta comunicarii verbalizate, Hybels si Weaver recomanda

focalizarea atentiei asupra urmatoarelor idei:
• Ce dorim sa comunicam? Chiar daca raspunsul pare simplu, nu trebuie sa omitem
faptul ca, de multe ori, pornim o comunicare inainte de a fi reflectat indeajuns la
totalitatea ramificatiilor pe care comunicarea noastra le poate avea in percepria celuilalt;
• Cum dorim sa o facem? Mai precis, ce limbaj vom folosi, limbaj direct adaptat
publicului-tinta;
• Cui ne adresam? Emitatorul va tine seama de experienta anterioara, directa a
publicului cu astfel de mesaje.
Comunicarea scrisa poseda un numar insemnat de avantaje de care trebuie sa tinem
seama:
• durabilitatea in raport cu forma orala a comunicarii
• textul poate fi vazut/citit de mai multe persoane
• poate fi citit la un moment potrivit si poate fi recitit.
Pasii in comunicarea scrisa sunt similari celor din structurarea unui discurs, cuprinzand:
• faza de pregatire (stabilirea obiectivelor, a rolului si a audientei)
• faza de redactare (in primul rand,ideile principale sunt dezvoltate urmarind o serie
de indicatori precum: claritate, credibilitate, concizie; in al doilea rand, sunt folosite cele
trei parti ale unei redactari: o introducere care pregateste cititorul, un cuprins care
reprezinta partea fundamentala ce face posibila atingerea obiectivelor si o incheiere care
evidentiaza concluziile).

Comunicarea nonverbala

Comunicarea nonverbala (limbajul trupului) este o forma importanta de comunicare, un

limbaj natural, inconstient, care transmite sentimentele si intentiile reale ale unei
persoane. Atunci cand oamenii interactioneaza unii cu altii, isi transmit si primesc
semnale nonverbale.

Toate comportamentele nonverbale, de la gesturile pe care le facem, postura, cat de

repede sau cat de tare vorbim, la contactul vizual, transmit mesaje puternice, iar aceste
mesaje nu se opresc atunci cand nu mai vorbim.

Chiar si atunci cand doua persoane sunt tacute, comunica nonverbal. Deseori, ceea ce
spunem si ceea ce comunicam prin limbajul trupului sunt doua lucruri total diferite. Atunci
cand oamenii se confrunta cu aceste semnale mixte, ascultatorul trebuie sa decida care
dintre mesaje este mai important, mesajul verbal sau cel nonverbal.

Comunicarea profesionala (de afaceri) reprezinta procesul de transmitere a unuii

mesaj despre ceva receptorului, in legatura directa sau indirecta cu indeplinirea unor
sarcini profesionale, indeplinite de oameni in cadrul unor organizatii formale.
Trasaturile caracteristice principale ale comunicarii de afaceri sunt:
- caracterul predominant pragmatic
- preocuparea pentru eficienta
-adaptarea mesajului, in functie de auditoriu
- preocuparea pentru promovarea imaginii.

Caracterul predominant pragmatic. In activitatea profesionala, dominanta este functia

practica a limbajului. Individul uman, urmareste sa produca o schimbare a
comportamentului sau a atitudinii celui cu care munceste. Cateva din motivele
comunicarii sunt: transmiterea si obtinerea de informatii, transmiterea ordinelor, controlul
asupra indeplinirii ordinelor, evaluarea performantelor angajatilor; angajarea celui mai bun
candidat pentru o slujba, motivarea si instruirea subalternilor sau a partenerilor (colegilor);

Preocuparea pentru eficienta. Comunicarea profesionala urmareste sa conduca la

rezolvarea problemelor imediate, aparute in desfasurarea activitatii, cu un consum cat
mai redus de resurse. Eficienta presupune ca procesul de comunicare sa se desfasoare
cu un consum cat mai mic de resurse, si pentru aceasta, comunicarea trebuie sa fie
concisa, precisa, cu adresare directa la subiectul in discutie;

Adaptarea mesajului in functie de auditoriu. In comunicarea de afaceri se considera

ca sarcina de a face mesajul usor de inteles revine in primul rand celui care comunica.
Scopul comunicarii este sa realizeze mesaje adaptate interlocutorului pentru a fi usor
intelese si convingatoare;

Crearea unei imagini favorabile. Omul de afaceri recunoaste cat de important este sa
creeze interlocutorului o impresie buna despre sine, despre produsele sale si despre
organizatia sa. In aceeasi masura, impresia favorabila pe care o face angajatul asupra
colegilor si superiorilor poate spori sansele unei mai bune salarizari sau ale unei
promovari. Succesul in afaceri depinde, asadar, de imaginea pozitiva in fata clientilor, in
fata furnizorilor, in fata bancii si chiar in fata concurentilor.
In concluzie, retinem ca pragmatismul dominant in comunicarea de afaceri impune
necesitatea existentei unor criterii de evaluare a efectelor acesteia, adica impune
aprecierea succesului comunicarii. Principalul criteriu este masura in care comunicatorul
isi indeplineste scopul propus. Daca si-a atins scopul, inseamna ca procesul comunicarii
a avut succes, daca nu, atunci comunicarea a fost un esec. Astfel, eficacitatea
comunicarii se bazeaza pe capacitatea persoanei care comunica de a sti cum trebuie
actionat; ce trebuie facut pentru a realiza ceea ce isi propune.