UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE”

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

PROTECȚIA CONSUMATORULUI ȘI A MEDIULUI

Cadru didactic, Student,

s.I. dr. Ing. Rusu Micșunica Văcăreanu Cristian-Teodor

Program de studii: PCM IV

 Bruceloza

Bruceloza este o boală infecțioasă gravă produsă de Brucelle, o familie de bacterii gram
negative, aerobe, capsulate, care apar la microscop sub formă de bastonașe sau coci.

Etiologia bacteriană a bolii a fost stabilită în 1887 de către David Bruce, care denumește
agentul patogen izolat la om Micrococcus melitensis.

În 1897-1914 au fost izolate specii asemănătoare, care au fost descoperite la vaci și

scroafe care au avortat.

În 1918 s-a constituit genul Brucella, care cuprindea speciile B. Melitensis, B. Abortus și
B. Suis, la care ulterior s-au adăugat și alte specii.

În Romania, a fost identificată boala prima dată la bovine (1923), apoi la suine (1934) și
mai târziu la iepuri și berbeci (1958). La om, boala a fost semnalată în 1939.

Boala este o antropozoonoză (boală comună omului și animalelor) care se manifestă sub
forma de:

 Febra de Malta, determinată de Brucella melitensis care infecteză caprele și oile

 Morbus Bang (boala Bang), determinată de Brucella abortus care infectează vitele

Ambele boli determină „avortul brucelic” la animalele gestante.

Bruceloza este o boală cu parazitism intracelular. Are un caracter sezonier în perioada

lunilor martie-mai.

Brucelele sunt destul de viabile în mediul ambiant. Ele suportă bine temperaturile joase,
păstrându-se în zăpadă sau gheaţă aproape 4 luni. În excrementele animalelor, în aşternutul
lor, pe nutreţuri brucelele se pot păstra 5 luni; în sol uscat sau praf- până la 10 săptămâni; pe
lână- până la 3-4 luni; în apa de fântână - până la 125 de zile. În carnea îngheţată brucelele se
păstrează aproape 3 luni, în cea sărată-30 de zile; în lapte, unt, brânză proaspătă - 45 zile.

Brucelele mai sunt sensibile şi la acţiunea diferitor substanţe dezinfectante, ca cloramina,

clorura de var, acidul clorhidric, lizolul, crezolul etc.
1.Sursă și purtătorii de angenți patogeni

Boala este produsă de germenii din genul Brucella, încadrați in 8 specii care au ca
elemente comune caracterele morfologice, tinctoriale si parțial pe cele culturale, iar ca
elemente distinctive unele caractere biochimice, metabolice și antigenice.

Brucelele sunt germeni mici, bacilari sau cocobacilari, cu dimensiuni de 0,4-3 μ lungime
si 0,4-0,8 μ lățime, imobili, nesporulați, necapsulați, gram negativi.

Boala evoluează la aproape toate speciile de animale și este întâlnită pe tot globul, cu
incidență mai mare sau mai mică în diferite zone geografice, în funcție de densitatea
populației de animale receptive, ca și a posibilității menținerii unor focare naturale de infecție.

Ca sursă de infecţie, pentru oameni, mai frecvent servesc animalele domestice. Cel mai
mare pericol în acest sens îl prezintă ovinele şi caprinele bolnave, microbul cărora br.
melitenzis este foarte virulent pentru organismul uman. Mai puţin periculoase pentru om sunt
brucelele ce provoacă maladia la bovine şi porcine (br. abortus bovis şi abortus suis).

De menţionat este faptul că unele animale bolnave pot elimina brucelele un timp
îndelungat spre exemplu, vaca elimină aceşti microbi cu laptele 7-9 luni, iar caprele şi oile
aproape 3 ani.

2.Modul și căile de transmitere a agenților patogeni

Cea mai raspândită cale de transmitere a bolii este reprezentată de contactul direct al
omului cu fetușii avortați, fluidele sau membranele rezultate în timpul avortului sau urina.

Este citată în unele lucrării și posibilitatea căii aerogene. Transmiterea bolii se face și prin
ingestia laptelui crud nepasteurizat.

Omul sănătos se poate molipsi de bruceloza prin intermediul produselor alimentare: după
consumul în hrană a laptelui nefiert, a caşului dulce, brânzei proaspete, cărnii insuficient
prelucrate termic, precum şi a apei infectate.
 Bruceloza se întâlneşte mai des la persoanele care îngrijesc animalele, prelucrează produsele
alimentare şi materia primă de la ele, printre zootehnicieni, veterinari etc. Morbiditatea prin bruceloza
este mai sporită vara şi primăvara, când au loc naşterile ori avorturile la animale, se consumă frecvent
produsele lactate, se tund ovinele şi caprinele, se prelucrează lâna lor, se taie şi jupoaie pielicelile de
miei bolnavi ori avortaţi, nerespectându-se măsurile de precauţie.

Pătrunzând în organismul uman pe diverse căi (contact direct ori indirect, cu animalele, pe cale
alimentară, hidrică, prin tegumentele lezate, aerosol etc), brucelele ajung şi afectează ganglionii
limfatici regionali, apoi nimeresc în sânge şi provoacă maladia propriu-zisă.

3. Receptivitatea/nereceptivitatea, rezistența/nerezistența, imunitate,

fondul imunitar populațional

B. melitensis a înregistrat un număr mare de cazuri. B. canis, B. neotomae și B. ovis nu

au înregistrat însă rezultate îngrijorătoare privind cauza infecției la om.
În condiții naturale receptivitatea la infecția brucelică este influențată de un număr mare de
factori, unii legați de vârsta, alții de starea fiziologica a animalelor, de individ, sex, etc.

Astfel vițeii proveniți de la vaci bruceloase sunt protejați în cursul primei luni de viață față
de infecție prin anticorpi colostrali specifici de origine parentală: după ce aceștia dispar vițeii
devin receptivi la o nouă infecție. Totuși uneori pot face o forma ușoară și pasageră de infecție
de care se vindeca spontan.

Peste vârsta de 1 an receptivitatea crește pe măsura apropierii de maturitatea sexuală, chiar în

absența gestației. Bruceloza apare in special la femele, se întâlnește mai rar la masculi.

Vacile gestante reprezintă categoria de taurine cu cea mai mare receptivitate la infecția
brucelică deoarece uterul gestant constituie locul de elecție pentru fixarea si multiplicarea
brucelelor.

Bruceloza taurinelor are un caracter pronunțat de contagiozitate și evoluează enzootic.

Debutul este exploziv cu avorturi numeroase la intervale apropiate când infecția se realizează
la efectivele indemne prin montă, fie tardiv după o latenta de câteva luni cu avorturi sporadice
când infecția s-a realizat pe alte căi decât cea genitală.
 Introducerea bolii în efectivele îndemne se face de obicei prin animalele purtătoare și
excretoare de germeni, circulația intensă și insuficient controlată a animalelor din rase
perfecționate purtătoare de infecție brucelică poate duce la apariția simultană a numeroase
focare de bruceloză, iar boala îmbracă un aspect epizootic.

Omul sănătos se poate molipsi de bruceloză prin intermediul produselor alimentare: după
consumul în hrană a laptelui nefiert, a cașului dulce, brânzei proaspete, cărnii insuficient
prelucrate termic, precum și a apei infectate.

Evidențierea prin colorație acido-rezistentă modificată sau imunospecifică a organismelor

având morfologia Brucella în materialul avortat, secreții vaginale sau în lapte indică
posibilitatea brucelozei, în special dacă aceasta este confirmată de testele serologice. Reacția
în lanț a polimerazei (PCR) oferă metode suplimentare de detecție. De câte ori este posibil,
Brucella spp. ar trebui să fie izolată utilizându-se medii simple sau selective, prin recoltarea
din secreții uterine, fetuși avortați, secreții ale ugerului sau anumite țesuturi, precum ganglioni
limfatici și organe reproducătoare masculine și feminine. După izolare, speciile și biovarul pot
fi identificate prin liza fagilor și/sau teste de metabolism oxidativ, în funcție de criterii de
cultură, biochimice și serologice. PCR poate asigura o metodă deopotrivă complementară și
de biotipizare bazată pe secvențe genomice. Tehnicile și mediile utilizate, standardizarea și
interpretarea rezultatelor trebuie să fie conforme celor specificate în Manualul de teste de
diagnostic și vaccinuri pentru animale terestre, ediția a VI-a, 2008, cap. 2.4.3 (bruceloza
bovină), cap. 2.7.2 (bruceloza caprină și bovină) și cap. 2.8.5 (bruceloza porcină).

Imunitatea față de Brucella este determinată prin fagocitoza mediată de anticorpii specifici
și prin mecanisme mediate celular. Brucelele sunt fagocitate de leucocitele
polimorfonucleare și de macrofagele activate. Antigenele brucelei sunt capabile să inducă
producerea de anticorpi specifici. Anticorpii serici IgM apar precoce după infecție și sunt
urmați mai târziu de IgG și Ig A. Se pot dezvolta răspunsuri inflamatorii sau granuloame și au
fost descrise cazeificarea, necroza și formarea de abcese. Interleukina(IL)-l2 endogenă are un
efect inductor puternic asupra celulelor T producătoare de interferon y ( modulul305), care au
și ele un rol cheie în mecanismele de apărare împotriva infecției cu Brucella; dimpotrivă, IL-
l0 are efecte deprimante asupra imunității protectoare față de Brucella. Multiplicarea intrace-
lulară a microorganismului are loc în nodulii limfatici și în țesuturile reticuloendoteliale. Alte
organe pot fi, si ele,afectate pe cale hematogenă.
 În anul 2014, au fost înregistrate două cazuri de bruceloză confirmată cu laboratorul ( un
barbat de 27 ani, ingrijitor la o ferma de vaci, in judetul Mures, confirmat cu Brucella
Abortus, si un barbat de 62 ani din judetul Galati, cu expunere cunoscuta la animalele din
gospodarie, confirmat cu Brucella melitensis).

Microorganismele pot intra în corpul uman prin leziuni ale pielii, membranelor mucoase,
conjunctivei și ale tractului respirator și gastro-intestinal (GI). Transmiterea sexuală nu a fost
documentată convingător. Ingestia apare de obicei prin intermediul laptelui nepasteurizat;
produsele din carne au adesea o încărcătură bacteriană scăzută. În Statele Unite, expunerea
conjunctivală prin contactul cu ochii și inhalarea sunt cele mai frecvente căi de intrare.

4.Factori favorizanți ai brucelozei

Odată ajunse în fluxul sanguin, microorganismele devin rapid agenți patogeni

intracelulari, conținute în celule polimorfonucleare circulante (PMN) și macrofage, utilizând
numeroase mecanisme pentru a evita sau suprima răspunsurile bactericide. Datele pe animale
sugerează că stratul de lipopolizaharidă (LPS) este probabil să joace un rol în supraviețuirea

intracelulară, probabil din cauza producției de adenină și monofosfat de guanină, care

inhibă formarea fagozomului.

După ingerarea in fagocite, aproximativ 15-30% din brucelle supraviețuiesc.

Susceptibilitatea la uciderea intracelulară diferă între specii, B.abortus ucis ușor și B.
melitensis rar afectat; aceste fapte ar putea explica diferențele de patogenitate și manifestările
clinice în cazurile de bruceloză umană.

Brucellele care supraviețuiesc sunt transportate în sistemul limfatic și se pot replica acolo
la nivel local; acestea pot, de asemenea, să se replice în rinichi, ficat, splină, țesut mamar sau
articulații, provocând atât infecții locale cât și sistemice. Orice sistem de organe poate fi
implicat (de exemplu, sistemul nervos central ,inima, articulațiile, sistemul genito-urinar,
sistemul pulmonar și pielea). După replicarea în reticulul endoplasmatic, microorganismele se
eliberează cu ajutorul hemolizinelor și a necrozei celulare induse.

Dezvoltarea imunității mediate celular este mecanismul principal al recuperării. Răspunsul

gazdei la infecția cu Brucella este caracterizat prin dezvoltarea de granuloame tisulare care nu
pot fi diferențiate de cele ale sarcoidozei.

Diagnosticul brucelozei este definitiv când microorgansimele sunt extrase din sânge, din
măduva osoasă sau din alte țesuturi. Unele tipuri necesită 5-10% dioxid de carbon pentru
izolarea primară. Datorită ușurinței transmisiei prin aerosoli, orice produs biologic potential
contaminat cu Brucella trebuie manipulat sub semnul de pericol biologic.

Deoarece sistemul reticuloendotelial deține o concentrație ridicată de brucelii, se

consideră că, cultura măduvei osoase este criteriul standard. Sensibilitatea este de obicei 80-
90%.

Orice fluid (de exemplu, fluidul sinovial, lichidul pleural sau lichidul cefalorahidian)
poate fi cultivat, dar randamentul este, de obicei, scăzut.

5.Forme de manifestare

În mod tradițional, bruceloza a fost clasificată ca :

 subclinică,
 acută,
 subacută,
 cronică.

Acest sistem de clasificare, deși utilizat în mod obișnuit, este subiectiv și are o utilitate clinică
limitată.
1.Bruceloza subclinică

Boala este, de obicei, asimptomatică, iar diagnosticul este stabilit întâmplător după
screeningul serologic al persoanelor cu risc crescut de expunere.

2.Bruceloză acută și subacută

Boala poate fi ușoară și auto-limitată sau fulminantă cu complicații severe. Țesuturile care
acoperă coloana vertebrală sau nervii periferici pot fi dureroase la percuție. Nervozitatea,
umflarea sau efuziunea articulațiilor pot fi evidente.

În unele cazuri, orhita apare după câteva zile de boală. Tumorile testiculare,frisoanele și febra
ridicată se aseamănă astfel cu orhita urliană(virusul urlian ce determina oreion).Modificări
radiculare senzoriale sau motorii pot apărea la persoanele cu osteomielită brucelotică cu abces
epidural asociat.

3.Bruceloză cronică

Diagnosticul brucelozei cronice se face de obicei după ce simptomele persistă timp de 1 an

sau mai mult. Predomină febra și simptomele neuropsihiatrice. Rezultatele studiilor și
culturilor serologice sunt adesea negative; fără dovezi de confirmare, mulți se îndoiesc de
existența bolilor cronice. Mulți pacienți au boală persistentă cauzată de terapia inițială
inadecvată.

6.Supravegherea epidemiologică

Semnele și simptomele brucelozei pot fi nespecifice și pot imita pe cele ale multor alte
boli; prin urmare, este necesară o atenție meticuloasă în diagnosticarea și tratarea pacienților.
Capcana de diagnosticare primară este nerespectarea posibilității unei infecții cu Brucella la
un pacient cu istoric care sugerează o posibilă sursă de infecție (de exemplu, un fermier, un
călător către o regiune endemică sau un medic veterinar).

Pentru bruceloza acută la adulți și copii mai mari de 8 ani, Organizația Mondială a
Sănătății (OMS) recomandă următoarele:
  Doxiciclină 100 mg PO de două ori pe zi plus rifampicină 600-900 mg / zi PO –
Ambele medicamente trebuie administrate timp de 6 săptămâni; acest regim este mai
convenabil, dar probabil crește riscul de recidivă
 Doxiciclina 100 mg PO de două ori pe zi timp de 6 săptămâni și streptomicină 1 g / zi
IM timp de 2-3 săptămâni – Se consideră că acest regim este mai eficace, în principal
în prevenirea recidivei; gentamicina poate fi utilizată ca substituent pentru
streptomicină și a demonstrat eficacitate egală
 Schemele bazate pe ciprofloxacină au demonstrat eficacitate egală cu cea a regimurilor
bazate pe doxiciclină.
 Bruceloza cronică este tratată cu terapie triplă cu antibiotice. Combinația de
rifampicină, doxiciclină și streptomicină este adesea folosită.

Diagnosticul de bruceloză se stabileşte mai des în condiţiile spitalului de boli infecţioase,

unde se utilizează diverse metode de laborator şi se indică tratamentul specific corespunzător.
În caz de epidemie diagnosticul de bruceloză se poate preciza şi în secţiile de boli infecţioase.

7.Prevenția

Una dintre măsurile de profilaxie a brucelozei constă în protejarea animalelor de molipsire

cu brucele. Animalele cumpărate sau vândute trebuie să treacă un control veterinar şi de
laborator în privinţa brucelozei.

În caz de apariţie a brucelozei, într-o gospodărie animalieră de stat sau privată, toate
animalele trebuie să fie supuse imediat unui examen clinic şi de laborator, iar cele bolnave -
izolate. Ulterior ele sunt transportate la combinatele de carne, unde se sacrifică, respectându-
se strict regulile de protecţie contra brucelozei. Animalele de prăsilă sunt transportate în
izolator şi tratate.

Sunt foarte importante măsurile de prevenire a brucelozei la oameni. În primul rând vor fi
dezinfectate toate produsele animaliere şi materia primă provenite de la animalele bolnave de
bruceloză. Este categoric interzis consumul laptelui dulce, acru, chişleagului, zărului, caşului
dulce, brânzei proaspete, smântânii, untului preparat din laptele crud al animalelor bolnave.

Consumarea acestor produse lactate este admisă numai după fierberea ori pasteurizarea
laptelui. Ultima se efectuează la temperatura de +70°C timp de 30 min. Brânza de oi sau de
vaci preparată din laptele crud ale animalelor bolnave de bruceloză poate fi consumată în
hrană numai după două luni de la preparare, fiind ţinută într-o saramură cu concentraţia de
20%.

În aşa mod se procedează şi cu carnea cea sărată. La piaţă carnea se cumpără, numai dacă a
fost examinată la punctul de control sanitaro-veterinar. Pieile jupoiate de pe animalele
bolnave de bruceloză trebuie sărate şi ţinute în aşa mod timp de 3 luni. Lâna de la oile bolnave
se împachetează în lăzi cu pereţi dubli, şi poate fi prelucrată numai după 2 luni de la tunsoare.
În unele cazuri ea poate fi fiartă în cazane pentru a distruge imediat brucelele.

Fătul avortat şi tot ceea ce a fost eliminat cu el trebuie să fie îngropate la o adâncime de cel
puţin 2 metri, presurând groapa cu un strat gros de var nestins sau să fie ars împreună cu
băligarul şi aşternutul.

Persoanele care îngrijesc de vitele bolnave trebuie să fie vaccinate contra brucelozei şi să
poarte haine de protecţie, care se dezinfectează la sfârşitul lucrului. Deservirea animalelor
bolnave de bruceloză de către copii, adolescenţi şi femei este strict interzisă. De asemenea, se
interzice categoric luarea mesei şi fumatul în încăperile unde se află animalele bolnave de
bruceloză. Apa fiartă pentru persoanele ce deservesc aceste animale se păstrează în bacuri cu
robinete, fiind închise ermetic. Toate încăperile, în care au fost întreţinute animalele bolnave
şi abatoarele, unde ele au fost sacrificate, se dezinfectează în mod obligatoriu.

Regulile de precauţie trebuie să fie respectate de toţi lucrătorii fermelor de vite, de oamenii
care au animale proprii şi de lucrătorii întreprinderilor industriale de prelucrare a cărnii,
produselor lactate, pieilor, lânii etc, atât de stat cât şi de cele private.

În localităţile unde se înregistrează cazuri de bruceloză între caprine şi ovine din sectorul
privat ori de stat, trebuie să fie vaccinate contra brucelozei toate persoanele din această
localitate.

Numai cu eforturi comune, respectând toate măsurile de precauţie, poate fi preîntâmpinată

răspândirea brucelozei.
Concluzie

În concluzie putem spune că sănătatea animală are un impact direct asupra sănătății
publice, atât din cauza aspectelor legate de siguranța alimentară, cât și din cauza faptului că
unele boli animale sunt transmisibile la om ( în cazul de față bruceloza).

Omul sănătos se poate molipsi de bruceloza prin intermediul produselor alimentare: după
consumul în hrană a laptelui nefiert, a caşului dulce, brânzei proaspete, cărnii insuficient prelucrate
termic, precum şi a apei infectate. Molipsirea mai poate avea loc şi în rezultatul contactării omului
sănătos cu animalele bolnave la îngrijirea lor sau în timpul naşterii, când odată cu fătul, membranele
fetale şi cu lichidul amniotic, în mediul ambiant se elimină un număr colosal de brucele.

Bibliografie

1. https://newsmed.ro/bruceloza-boala-infectioasa/
2. http://www.creeaza.com/familie/medicina/Bruceloza222.php
3. https://www.scribd.com/presentation/157448522/Bruceloza
4. https://sanatatea.com/pub/boli-infectioase/493-bruceloza.html
5. https://www.gazetadeagricultura.info/animale/bovine/15447-
bruceloza-bovina.html
6. https://www.scribd.com/doc/219369491/Tema1-Microbiologia-Si-
Diagnosticul-de-Laborator-Al-Brucelozei-Tularemiei-Antraxului-Si-
Pestei
 Bruceloză-rezumat

Bruceloza este o boală infecţioasă din grupul zooantroponozelor, provocată de diferite bacterii
cu denumirea de brucele, ce se transmit omului pe diverse căi, de la animalele bolnave (mai frecvent
de la cele domestice), caracterizându-se clinic prin afectarea multor organe şi sisteme ale
organismului, în special prin afectarea aparatului locomotor, precum şi prin manifestări alergice.

Între agenţii patogeni ai brucelozei, se disting 3 specii de brucele mai frecvente, care provoacă
respectiv maladia la ovine (şi caprine), la bovine şi porcine. În ultimul timp s-au mai descoperit noi
specii de brucele, care provoacă această maladie la cerbi, berbeci, câini şi unele rozătoare din
pustietăţi.

Un pericol major de molipsire pentru om îl prezintă animalele bolnave, mai ales domestice, în
timpul naşterii, când odată cu fătul, membranele fetale şi cu lichidul amniotic, în mediul ambiant se
elimină un număr colosal de brucele. De menţionat, că animalele bolnave elimină brucelele cu laptele,
urina, materiile fecale şi cu secreţiile vaginale.

Ca sursă de infecţie, pentru oameni, mai frecvent servesc animalele domestice. Cel mai mare
pericol în acest sens îl prezintă ovinele şi caprinele bolnave, microbul este foarte virulent pentru
organismul uman. Mai puţin periculoase pentru om sunt brucelele ce provoacă maladia la bovine şi
porcine. De menţionat, că unele animale bolnave pot elimina brucelele un timp îndelungat (spre
exemplu, vaca elimină aceşti microbi cu laptele 7-9 luni, iar caprele şi oile - aproape 3 ani).

Omul sănătos se poate molipsi de bruceloza prin intermediul produselor alimentare: după
consumul în hrană a laptelui nefiert, a caşului dulce, brânzei proaspete, cărnii insuficient prelucrate
termic, precum şi a apei infectate. Molipsirea mai poate avea loc şi în rezultatul contactării omului
sănătos cu animalele bolnave la îngrijirea lor. Brucelele pot pătrunde în organismul uman şi prin
tegumentele lezate ori cale aeropraf (aerosol), în timpul curăţirii grajdurilor, prelucrării lânii,
pielicelilor, săcelatului şi îngrijirii animalelor.

Pătrunzând în organismul uman pe diverse căi (contact direct ori indirect, cu animalele, pe
cale alimentară, hidrică, prin tegumentele lezate, aerosol etc), brucelele ajung şi afectează ganglionii
limfatici regionali, apoi nimeresc în sânge şi provoacă maladia propriu-zisă. Maladia începe treptat cu
dureri în muşchi (mialgii) şi articulaţii (artralgii), se micşorează capacitatea de muncă. Simptomele
menţionate ulterior rapid devin pronunţate, mai aparcefalee, insomnie istovitoare, transpiraţie
abundentă şi febră ridicată.

Sunt foarte importante măsurile de prevenire a brucelozei la oameni. În primul rând vor fi
dezinfectate toate produsele animaliere şi materia primă provenite de la animalele bolnave de
bruceloză. Este categoric interzis consumul laptelui dulce, acru, chişleagului, zărului, caşului dulce,
brânzei proaspete, smântânii, untului preparat din laptele crud al animalelor bolnave.