Sunteți pe pagina 1din 43

Proiect realizat de:

Păduraru Ștefan
Lungu Mihaela
Grupa 806b
Cuprins

CAP.1 SCURTĂ DESCRIERE A BOLII LUATĂ ÎN STUDIU

1.1 Definiție, răspândire și importanță


1.2 Etiologie
1.3 Epidemiologie
1.4 Diagnostic
1.5 Strategii de prevenire, supraveghere și combatere

CAP.2 EVOLUȚIA BOLII ÎN EUROPA ÎN INTERVALUL 2005-2018

CAP.3 EVOLUȚIA BOLII ÎN ROMÂNIA ÎN INTERVALUL 2005-2018

CAP.4 ANALIZA DE RISC PENTRU ROMÂNIA

CAP.5 STUDIU DE CAZ

CAP.6 CONCLUZII. COMENTARII

CAP.7 BIBLIOGRAFIE

1
CAP.1 SCURTĂ DESCRIERE A BOLII LUATĂ ÎN STUDIU

1.1 Definiție, răspândire și importanță


Tuberculoza este o boală infecțioasă comună omului, tuturor speciilor de mamifere și
păsări produsă de germenii din genul Mycobacterium. Tuberculoza este larg răspândită pe tot
globul și se întâlnește mai ales la taurine, păsări și suine.
Atât la om cât și la animale, boala este cunoscută încă din cele mai vechi timpuri.
Denumirea actuală este data de Laennec (1811), iar agentul etiologic a fost descoperit în 1882 de
către Robert Koch (în onoarea căruia a primit și denumirea de "bacilul lui Koch"), an în care se
demonstrează și acidorezistență lui de către-Ehrlich.
Cercetările care se fac curând după descoperirea lui Koch relevă deosebirile existențe
între bacilii tuberculozei umane și cei izolați de la animale. Căutând un produs terapeutic față de
infecția umană, Koch a preparat în 1890 un extract glicerinat din culturi de bacili ai tuberculozei,
pe care l-a denumit tuberculină și care, așa cum a demonstrat Von Pirquet în 1907, reprezintă un
produs revelator de excepțională valoare în practică diagnosticului bolii, inclusiv a acțiunilor
antiepidemice și antiepizootice. În 1933, doctorul Gervois (Franța) stabilea că aproximativ
11,2% din cazurile de tuberculoză erau de origine bovină, iar în 1962 Mulak (Polonia) determină
frecvență tuberculozei bovine la 17,5-19,2%.
Tuberculoza este una din cele mai frecvențe zoonoze. Cea mai ușor transmisibilă este
tuberculoză bovină și acoperă circa 20% dintre cazurile de îmbolnăviri tuberculoase la om.
Bacili de tip bovin pot genera la om forme grave de tuberculoză.
Infecția tuberculoasă , deși benignă în aparentă provoacă anual pierderi economice însemnate ,
mai ales sectorului bovin. Ele se datorează mai ales degaradari biologice și scăderi productivități
animalelor infectate. Aceste pierderi rezultă din următoarele situații mai importante :
 confiscări totale sau parțiale ale cărnii și organelor provenite , de la animale
tuberculoase sau darea acestora în consum condiționat la preț redus ;
 scăderea randamentului de tăiere în medie cu 10% față de animalel sănătoase ;
 scăderea producției de lapte la vacile tuberculoase , un asemenea lapte nu poate fi
utilizat decît cu anumite restricții ;
 scurtarea vieți economice a anumalelor tuberculoase ;
 creșterea incidenței cazurilor de sterilitate ;
 animalele tuberculoase valorifică mai rău hrană comparativ cu cele sănătoase și sunt
sensibile la acțiunea diferiților factori nocivi de mediu ;
 vițeii proveniți din bacilare se nasc adeseori cu o debilitate care predispune la o serie
de imbonlaviri .
2
1.2. Etiologie
Tuberculoza este dată de bacteri încadrate în genul Mycobacterium. Sunt 3 tipuri de
bacterii : de tip uman, bovin si aviar.
Cel mai important agent al tuberculozei zoonotice este Mycobacterium bovis.
Micobacteriile sunt germeni imobili, necapsulati, nesporulati, Gram pozitivi și
acidorezistenti. Rezistență bacililor la acțiunea factorilor fizici și chimici este ridicată, conferită
de un înveliș exterior cerolipidic ; sunt distruși în 10-15 ore de acțiunea directă a razelor solare,
în 10 minute la 70°C și în 30 de secunde la 100°C. La temperatura frigiderului, rămân viabili
până la 3 ani pe medii uscate.

Fig.1.1 Bacilul tuberculozei

Mycobacterium avium rezistă peste 1 an la temperatura camerei; de asemenea, acest


germen rezistă la temperatura (-192°C) și își păstrează intacte viabilitatea și virulentă după 200
de congelari și decongelari succesive. Mycobacterium bovis rămâne viabil peste 4 saptamâni în
unt, în brânza fermentată 4-5 iuni, iar în laptele acidofil 15 zile.

3
1.3 Caractere epidemiologice
În toate condițiile infecția tuberculoasă poate afecta toate speciile de mamifere și păsări
domestice sau sălbatice. În ordine descrescătoare a receptivității se inbolnavesc taurinele ,
suinele , galinaceele , carnasierele , cabalinele și ovinele.
Animalele din rasele perfecționate, exploatate intensiv subalimentate, epuizate, supra-
aglomerate sunt mai predispuse la inbolnăvirii.
1.4 Surse de infecție
1.4.1 Sursele primare
Sunt reprezentate de animalele bolnave cu forme clinice sau infecții asimptomatice care
elimina germeni prin jetaj, fecale , lapte.
De la animalele cu leziuni în sfera aparatului respirator, secreția bronhica eliminată în
exterior prin tușe sau jetaj, constituie o importantă sursă de infecție. Particulele de mucus
bronhie eliminate de animalele bolnave în timpul tușei, sub formă de aerosoli, rămân suspendate
în atmosfera un timp îndelungat, putând fi inhalate de animale sau de om și realizând astfel
transmiterea infecției pe cale aerogena.
Carnea și organele, ca și sângele animalelor tuberculoase constituie o sursă importantă de
infecție. Bacilii respectivi se găsesc de asemenea, destul de frecvent în musculatura scheletului la
animalele infectate, chiar în formele de tuberculoză localizată.
Laptele și derivatele sale reprezintă surse foarte importante și periculoase de infecție în
tuberculoză. Se constată, că și în cazul pasteurizării laptelui, aproximativ 5% din probe conțîn
încă bacili virulenti.

1.4.2Sursele secundare
Sunt foarte diverse și importante având în vedere rezistență bacililor în mediul exterior.
Sursele secundare sunt reprezentate de toate elementele mediului extern contaminate cu bacili ai
tuberculozei existenți în cadavre sau secreții și excreții de la animalele bolnave (sol, apă, furaje,
așternut, ustensile etc).
Ceea ce contribuie ia raspândirea bolii este și faptul că omul poate constitui o formă de
infecție pentru animale. Nassal (1958) și Schliesser (1958) au izolat pentru prima dată bacili
tuberculoși de tip uman din laptele vacilor din turmele infectate de îngrijitori tuberculoși.
Identificarea agentului se face din principalul organ afectat (pulmonul) prin examene de
laborator ce vizează de asemenea și limfonodurile aferente.
Rezultate satisfăcătoare în identificarea agentului pot da și tehnicile de
imunoperoxidare.Un rol importan îl joacă apa și furajele.
Contaminarea se poate realiza prin coabitare și indirect prin intermediul surselor

4
secundare.Pătrunderea în organism se face pe cale respiratorie, pe cale digestivă prin consumul
de alimente și apă contaminată.

1.5 Simptomatologie
Simptomatologia tuberculozei animale este extrem de polimorfă , fiind condiționată de
numărul , localizarea și gradul de activitate a leziunilor specifice de condițiile de zooigiena în
care sunt ținute animalele , de reactivitate organismului infectat etc. În general , infecția
tuberculoasă îmbracă obișnuit atât la animale cît și la om , o evoluție cronică.
La bovine infecția tuberculoasă evoluează de obicei cronic , formă acută fiind foarte rară.
Perioada de incubație în funcție naturală este întotdeauna destul de lungă , atingînd și adeseori
depășind 3-4 săptămâni.
În formă cronică , tuberculoză pulmonară constituie localizarea principala a infecției la
taurinele adulte , reprezentând 90-96% din totalul cazurilor. Primul semn clinic al tuberculozei
pulmonare active este tusea , la început slabă , scurtă , seacă , cu caracter intermitent apărând mai
ales când animalele sunt obligate să facă mișcări bruște sau când inhalează aer rece sau încărcat
cu praf. Pe măsură ce boală progresează tusea devine din ce în ce mai gravă dureroasă și la urmă
grasă. În fazele mai avansate ale bolii apar și tulburări generate , exprimate prin slăbire
progresivă , scăderea producției de lapte și subfebrilitate sau febra moderată , temperatura internă
a corpului atingând 39,5-40oC.
Evoluția boli este rapidă , sfîrșitul letal survenind după 1-2 săptămâni de la apariția
primelor semne.

5
Fig.1.2 Localizare ganglionara a tuberculozei

1.6 Diagnostic
Diagnosticul tuberculozei se stabilește pe bază de datelor epizootologice,
anatomoclinice , cercetări bacteriologice , serologice și țeste alergice.
La bovine datele epizoologice vor avea în vedere caracterul de boală de grajd cu
extindere insidioasă și relativ radiara în focar.
Diagnosticul clinic este foarte greu de stabilit având în vedere evoluția adeseori
asimptomatica a infecției cu manifestări necaracteristice.

1.6.1 Examenul bacterioscopic


-efectuarea de frotiuri prin strivirea nodulilor între două lame sau prin ștergerea
secțiunilor organelor lezionate;
-frotiurile se colorează prin metodă Ziehl-Neelsen;
-la bovine →organe paucibacilare

6
Fig.1.3 Mycobacterium bovis Mycobacterium avium

1.6.1 Examen bacteriologic


Medii utilizate:
 Lowenstein-Jensen
 Petragnani
 Stronebruk
o
Mediile însămânţate se incubează la 37 C timp de 8-10 săpt.Cultura de Mycobacterium
bovis se dezvoltă în 5-8 săpt și pe medii solide formează colonii albe, umede, rugoase.
Cultura de Mycobacterium tuberculosis se dezvoltă în 3-4 săpt si pe medii solide
formează colonii umede, difuze, rugoase, lucioase.
Pentru diferenţierea tulpinilor bovine de cele umane se utilizează teste biochimice.

Fig.1.4 Mycobacterium bovis

7
1.6.3 Examen serologic
Diagnosticul serologic urmăreste punerea in evidentă a anticorpilor specifici în sângele
animalelor purtătoare de infecții tuberculoase. Se utilizează în acest scop reacția de aglutinare ,
R.F.C. si reacția de hemoaglutinare și hemoliza condiționată ;valoarea de diagnostic a acestora
este in general inferioară testului alergic.
Diagnosticul alergic se face prin tuberculinoreacție sau testul tuberculinic și constituie
azi una dintre cele mai valoroase și mai utilizate metode de diagnostic al tuberculozei animale ,
datorită simplității de execuție , sensibilității probei și specificității reacției. El se bazează pe
punerea in evidentă a stării de alergie ce se instalează in organismele infectate cu bacilii
tuberculozei folosind ca substantă revelatoare tuberculina.
La noi in țară se practică numai testul intradermic , cu tuberculina purificată de tip
mamifer sau aviar aplicat după doua procedee principale :
 testul unic (TU)
-constă în inocularea i.d. a 0,1 ml tuberculină PPD de tip bovin;
-reacţia se citeşte la 72 ore;
-animalele rezultate reagente şi cu răspuns dubios se retestează după 45 de zile prin TCS.
 testul comparativ simultan (TCS)
-constă în inocularea i.d. a 0,1 ml tuberculină PPD de tip bovin şi a 0,1 ml tuberculină
PPD de tip aviar;
-reacţia se citeşte după 72 de ore;
-animalele reagente sunt trimise către sacrificare.

Fig.1.5. Încadrarea animalelor în funcţie de reactivitatea obţinută prin testul comparativ


simultan (T.C.S.)

8
CAP.2 EVOLUȚIA BOLII ÎN EUROPA ÎN INTERVALUL 2005-2018

În continuare va fi prezentată evoluția A.I.E. în Europa, în perioada 2005-2017, prin


tabele, grafice și reprezentări geografice, informațiile fiind preluate integral de pe www.oie.int .

Tabel 2.1 Numărul de focare de Tuberculoza în Europa în perioada 2005-2018

9
Observăm, comform tabelului 1, ce prezintă numărul de focare de tuberculoză din
Europa, pe o perioadă de 13 ani, din 2005 până în 2018 Irlanda se clasează pe primul loc cu
numărul de focare an de an, fiind urmată de Spania, Anglia si Turcia . La polul opus, cu cel mai
mic număr de focare sau chiar inexistente sunt țări precum Belgia, Olanda si Ucraina.

Fig.2.1 Evolutia Tuberculozei In Europa in perioada 2005-2018


În figura 2.1, se observă o creștere lentă a numărului de focare în Europa în perioada
2005-2013 , urmând ca în anul 2014 numărul acestora să crescă semnificativ, ajungând la
6645de focare. Acesta a reprezentat si punctul maxim pentru perioada luată in studiu.

10
Fig.2.2 Evolutia Tuberculozei in Europa, prin comparatie, in intervalul 2005-
2011/2012-2018

Fig.2.3 Evolutia Tuberculozei Bovine in Spania in perioada 2005-2018

Fig.2.4 Evolutia Tuberculozei bovine in Irlanda in perioada 2005-2018

11
Din figurile 2.3 si 2.4 se poate observa că atât în Spania cât și în Irlanda numărul de
focare a început să crească din anul 2014 cu un maxim în Irlanda în acest an. În Spania perioada
de vârf este reprezentată de anul 2017 ,penru ca în 2018 numărul de focare să scadă cu peste
50%.

Fig.2.5 Evoluția tuberculozei în anul 2014,


în perioada iulie-decembrie

În anul 2014 s-au raportat cele mai multe cazuri de tuberculoză în special în Irlanda,
Spania și Anglia. În țări precum Bulgaria și Ucraina nu sunt informații privind prezența bolii în
anul luat în studiu.

12
Fig.2.5 Evoluția tuberculozei în anul 2017, Fig.2.6 Evoluția tuberculozei în anul 2017,
în perioada ianuarie-iunie în perioada iulie-decembrie

În anul 2017 boala rămâne prezentă în Irlanda, Spania, România și Anglia pe toată durata
anului, iar în Italia, Rusia și Portugalia boala este limitată pe anumite zone.

2.1 Calculul indicatorilor de impact în Europa

An Animale bolnave Populație de referință Morbiditate


2005 11071 139401999 0,00794178
2006 10575 141040211 0,007497862
2007 9190 135164721 0,006799111
2008 15461 140094358 0,011036133
2009 13408 188104924 0,007127937
2010 13276 127714363 0,010395072
2011 12282 136170804 0,009019555
2012 13316 112267737 0,011860932
2013 16901 140028454 0,01206969
2014 12893 136285184 0,009460309
2015 11771 135714933 0,008673327
2016 10890 131426196 0,008286019
2017 11319 50945367 0,022217918
Tabelul 2.2 Valoarea morbidității în intervalul 2005-2017 în Europa

13
În Europa tuberculoza a evoluat in perioada 2005-2017 conform datelor de pe OIE.
Rata morbidității reprezintă raportul dintre numărul de indivizi bolnavi si populatia de
referință și se calculează după formula :
Mb=b/P*100,
Unde:
-b= nr de animale bolnave
-P= populația de referință
Conform datelor din tabelul 2.2 rata morbiditații a avut cea mai mică valoare in anul
2007,iar cea mai mare valoare a fost inregistrata in anul 2017.

14
CAPITOLUL 3 - EVOLUȚIA BOLII ÎN ROMÂNIA ÎN INTERVALUL
2005-2018

În România tuberculoza a fost tot timpul prezentă dar datorită masurilor de profilaxie si
combatere numarul de cazuri a inceput să scadă.
3.1 Tabele și grafice numărul de focare înregistrate in județe

Tabel 3.1 Numărul de focare de tuberculoză pe județe


Sursă: http://www.oie.in

15
Fig.3.1 Evolutia tuberculozei in România în intervalul 2007-2018

Din figura 3.1 se observă o scădere a numărului de focare în anul 2011 urmată de o
creștere în anii 2012 și 2013 si un maxim al numărului de focare în anul 2015.

Fig.3.2 Numarul total de focare, din fiecare judet, in perioada 2007-2018

Din figura 3.2 reiese că județele cele mai afectate de tuberculoză sunt Satu Mare , Sălaj,
Bistrița-Năsăud si Bacău pe cand la polul opus ,cu un număr foarte mic de cazuri sau chiar
absente, se afla Dâmbovița ,Giurgiu si Neamț.

16
Fig. 3.3Evolutia focarelor de tuberculoză în Bistrița-Năsăud, Salaj, Satu Mare în perioada
2007-2018

Fig.3.4 Evolutia Tuberculozei în anul 2017, Fig.3.5 Evoluția tuberculozei în anul 2017
în intervalul ianuarie-iunie în intervalul iulie-decembrie

Din figurile de mai sus se poate observa că în județele Satu Mare, Bihor și Vaslui
tuberculoza este prezentă pe tot parcursul anului 2017 . În Mureș si Alba boala este prezentă
doar în prima jumătate a anului , pe când în a doua parte apare în Covasna Brăila si Buzău.

17
Fig.3.6 Evolutia Tuberculozei in anul 2010, in perioada ianuarie-iunie

Fig.3.7 Evolutia Tuberculozei in Romania, in anul 2015, in intervalul ianuarie-iunie

18
Atât in anul 2010 cât si în 2015 se poate observa că județele cele mai afectate sunt
Constanța, Sălaj și Satu Mare insă boala este prezentă doar în anumite regiuni din aceste județe.

Tabel cu morbiditatea în perioada 2007-2017 în România Tabel 3.2

An Nr Focare Populație de referință Morbiditate


2007 58 2581076 0,0022
2008 54 2581076 0,0021
2009 18 2251926 0,0008
2010 35 2162591 0,0016
2011 63 2220641 0,0028
2012 35 2149038 0,0016
2013 43 2568688 0,0017
2014 37 2609632 0,0014
2015 24 2215780 0,0011
2016 36 2193190 0,0016
2017 47 2018014 0,0023
Sursă: http://www.oie.in

19
CAPITOLUL 4 - ANALIZA DE RISC PENTRU ROMÂNIA

Principalul obiectiv în ceea ce priveste analiza de risc este:


- stabilirea riscului la care este expusă România în ceea ce privește patrunderea bolii în
țară;
- analizarea modului de intervenție în caz de tuberculoză bovina;
În acest moment riscurile privind introducerea tuberculozei în țară sunt date de traficul de
granite cu animale netestate și nerespectarea regulilor referitoare la schimburile comerciale de
animale între diferite țări, nedeclararea situației epidemiologice reale și lipsa controlului efficient
la frontier.
Riscul introducerii bolii în România este scăzut datorită supravegherii efectivelor de
animale provenite din comerțul intracomunitar dar și al controlului de animale la intrarea în țară.
În ceea ce privește transportul animalelor vii provenite din statele membre se va tine cont
de Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecția
animalelor în timpul transportului și al operațiunilor conexe și de modificare a Directivelor
64/432/CEE și 93/119/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1255/97.
Legislația națională transpune din legislația europeană anumite cerințe privind protecția
și bunăstarea animalelor în timpul transportului definite prin trei cuvinte și anume : trebuie,
întotdeauna și niciodată.
Trebuie:
- ca animalele să aibă apă, hrană și o perioadă de odihnă de 24h înainte de începerea unei
călătorii;
- ca animalele să fie apte pentru călătorie;
- ca mijloacele de transport, inclusiv cele cu remorcă, să nu producă răniri și suferințe
inutile;
- ca persoanele care manipulează animalele să aibă competența și instruirea necesară;
- ca vehiculele să îndeplinească standardele de construcție și să fie corespunzătoare
pentru fiecare specie și călătorie;
- ca documentele necesare să fie completate corect și ținute la purtător;
- să se respecte regulile de curățare și dezinfecție;
Întotdeauna:
- se elaborează un plan de călătorie pentru a evita întârzierile inutile;
- se verifică dacă animalele sunt apte pentru călătorie înainte de încărcare;
- se verifică vehiculul pentru orice eventuale defecțiuni și se curăță înainte de încărcare;

20
- încărcarea, transportul și descărcarea animalelor se vor face cu calm și fără grabă;
- se folosesc pereși despărțitori atunci când, este necesară împărțirea vehicului sau
separarea animalelor în grupuri pentru a preveni căderea acestora;
- se va asigura animalelor suficient spațiu pe podeaua mijlocului de transport și spațiu
deasupra animalelor;
- șoferii vor conduce cu atenție și grijă față de animale;
- dacă va fi necesar, șoferii se vor opri și vor verifica animalele în timpul transportului.
Niciodată:
- nu se transportă animalele care nu sunt apte pentru călătorie;
- nu se folosește forța pentru a face animalele să se deplaseze;
- nu se permite personalului necalificat și fără experiență să încarce, să descarce și să
transporte animalele;
- nu se încarcă animale incompatibile în același loc, spre exemplu, vaci cu coarne și fără
coarne;
- nu se supraîncarcă vehiculul;
- nu se frânează, accelereazăúi nu se iau curbele cu viteză dacă acestea se pot evita;
- nu se lasă animalele nesupravegheate în vehicul pentru o perioadă lungă de timp;
- nu se descarcă animalele dacă nu există o persoană responsabilă pentru aceasta.

DATE PRIVIND ANIMALELE CARE URMEAZĂ SĂ FIE TRANSPORTATE


1. Animalele pot fi transportate dacă sunt apte pentru transport dar astfel încât să se evite
provocarea de răniri/suferințe inutile acestora.
2. Animalele nu sunt apte dacă : - nu se mișcă singure fără dureri sau fără ajutor;
- au răni deschise sau prolaps;
- sunt femele gestante (cu 90% sau mai mult din gestașie) sau care au fătat cu o săptămână
înainte;
- sunt nou-născuți, cu cicatricea ombilicală nevindecată complet;
- sunt porci mai mici de 3săptămâni;
- sunt miei mai mici de 1săptămână;
- sunt vișei mai mici de 10zile;
- sunt câini, pisici mai mici de 8 săptămâni
3. Animalele bolnave /rănite sunt apte pentru căătorie când sunt:
- rănite/bolnave ușor iar transportul nu le provoacă suferințe în plus (trebuie avizate de un medic
veterinar);
- fac parte dintr-un program de cercetare;

21
- transportate în scopul unui diagnostic sau tratament fără a fi supuse suferințelor sau relelor
tratamente;
- animale supuse decornări/castrării cu condiția ca rănile să fie vindecate complet;
4. Animalele care se îmbolnăvesc/se rănesc în timpul transportului se separă, se tratează și
dacă este cazul se sacrifică/ucid de urgență.
5. Nu se administrează sedative decât dacă este strict necesar și numai dacă există avizul
medicului veterinar.
6. Femelele din speciile: bovine, ovine, caprine, aflate în lactație și neînsoțite de produșii lor,
trebuie mulse la 12h.
7. Caracteristicile animalului sănătos sunt următoarele:
- capul ridicat, globii oculari curați, botul umed, vioiciune;
- animalul se mișcă normal, nu sunt semne de disconfort sau șchiopătat;
-respirașie normală, fără tuse sau gâfâit;
- animalul nu geme, nu scrâșnește din dinți, nu-și arcuiește spatele;
- lâna este uscată, curată, strălucitoare și pielea roz, sănătoasă;
- fără simptome de stres prin căldură sau prin frig;
- animalul mănâncă și se adapă normal;
- urina deschisă la culoare, de culoarea paiului;
- fecale solide, fără diaree sau semne de constipație;
În statele membre nu se reține lotul de animale la postul de inspecție de frontier (P.I.F) până
la primirea rezultateor examenelor de laborator decât în cazuri speciale.
Medicul veterinar official efectuează controale veterinare pe care le consideră necesare, dacă
suspectează faptul că legislația veterinară nu a fost respectată sau dacă exista dubii cu privire la
identitatea unui animal. După efectuarea controalelor veterinare, medicul veterinar oficial din
P.I.F trebuie să :
- completeze partea a 2-a a documentului veterinar comun de intrare pentru animale vii
(D.V.C.I.A )
- retină originalul certificatului de sănătate , o copie a D.C.V.I.A precum si copii ale altor
documente ce însoțesc transportul respectiv pentru cel puțin 3 ani
- încaseze tariful aferent efectuării controalelor veterinare;
- înmâneze responsabilului de încărcătură o copie conformă cu originalul certificatului de
sănătate și originalul D.C.V.I.A ;
- să informeze responsabilul de încarcătură de faptul că D.C.V.I.A în original și copia
certificatului de sănătate vor însoți transportul până la destinație ;

22
- o copie a D.V.C.I.A care menționează decizia finală a medicului veterinar oficial din
P.I.F va fi înaintată autorității vamale locale ;

23
CAPITOLUL 5 – STRATEGII DE PREVENIRE ȘI COMBATERE

Profilaxia constă în supravegherea efectivelor de bovine prin examene clinice şi


tuberculinare și carantină profilactică timp de 60 de zile a animalelor nou achiziţionate.
În cazul în care la tăierile obișnuite se întâlnesc una sau mai multe leziuni se
procedează astfel :

 Se oprește bandă transportoare a carcaselor și cele pt. organe

 Se identifica carcasa, capul, organele, masă gastrointestinala în care s-au


găsit leziuni aplicând o eticheta ce arată restricții,
 Se anunță medicul veterinar care va lua deciziile privind destinația cărnii
și organelor
Animalele bolnave de tuberculoză provenite din centre de izolare sau unități de asanare,
precum și animale reagente se vor sacrifică la sala sanitară, sau la sfârșitul programului de tăieri
normale, în partida separată, urmată de curățirea mecanică și dezinfecția sălii.
Se confiscă în totalitate carnea și subprodusele comestibile la toate speciile de animale în
următoarele situații :

 Când se constată stare de slăbiciune avansată,


 Când se constată că animalul este febril la examenul antemortem, iar la expertiză de
abator se constată leziuni de tuberculoză cu caracter infiltrativ,
 Când se constată leziuni de tuberculoză generalizată în mai multe organe, mase
musculare, articulații și ganglioni,
Carnea și subprodusele se dau în consum condiționat după sterilizare ( fierbere sau
autoclavare)și se fac confiscări parțiale a organelor sau zonelor cu leziuni în următoarele
situații :

 Când se găsesc leziuni concomitente în două organe sau în două grupe de


ganglioni limfatici (cap și pulmon ; cap și masă gastointestinala),
 Când se găsesc leziuni specifice în musculatura, articulații, oase și grupe de ganglioni
aferenți,
 În toate cazurile când deși nu există leziuni multiple care să justifice confiscarea
totală, totuși există modificări organoleptice ale cărnii sau ale produselor comestibile,
Carnea și subprodusele provenite de la animalele care au reacționat pozitiv la testul
alergic dar la care nu s-au găsit leziuni specifice la examenul de laborator, se dau în consum fără
restricție. Sângele de la animalele cu leziuni se confisca. Pielea , coarnele, unghiile, părul se pot
folosi după o prealabilă dezinfecție.

24
CAPITOLUL 6 - STUDIU DE CAZ: EPIDEMIOLOGIA LA NIVEL
MONDIAL A PESTEI PORCINE CLASICE ŞI A PESTEI PORCINE
AFRICANE

6.1 Prezentarea generală a bolilor


Pesta porcină clasică(PPC) și pesta porcină africană(PPA) sunt boli virale majore și
foarte contagioase ale porcilor domestici și sălbatici. Datorită impactului lor major asupra
efectivelor de porcine domestice și faunei, ambele boli sunt notificabile la confirmarea lor într-
un teritoriu atât la Organizația Mondială pentru Sănătate Animală(OIE), cât și la comisia
Europeană. Pesta porcină clasică (ciuma porcilor) sau pneumoenterita clasică a porcului,
cunoscută și sub denumirea de "pesta porcină europeană" este o boală infecțioasă și contagioasă,
specifică suideelor, caracterizată prin tulburări cardiovasculare, respiratorii, digestive și prin
leziuni de tip hemoragic.
Pesta porcină africană (boala lui Montgomery) este o entitate infecțiasă specifică
suideelor caracterizată prin febră, ulburări generale grave și leziuni de septicemie.
Agentul cauzal al PPC este Virusul pestei porcine clasice, încadrat în genul Pestivirus,
familia Flaviviridae, are afinitate pentru țesutul reticuloendotelial.
Agentul etiologic al PPA este un virus pantrop African swine feaver încadrat în genul
Asfivirus, familia Asfaviridae. Din punct de vedere imunologic, între virusul pestei porcine
africane și viusul pestei porcine europene nu există nici o relație de înrudire. Animalele
imunizate contra pestei porcine europene (prin vaccin sau ser) nu rezistă la infecția cu virusul
pestei porcine africane. În sângele animalelor infectate iau naștere anticorpi fixatori de
complement și precipitanți, dar nu anticorpi imunizanți.

Epidemiologie Pesta porcină clasică Pesta porcină africană


Receptivitate  porcii domestici, mistreții și  porcii domestici,
porcii sălbatici din America, indiferent de vârstă sau
Africa și din Indonezia; rasă și porcii mistreți.
Surse de infecţie  porcii bolnavi și cei aparent  porcii domestici și
sănătoși, purtători și eliminatori mistreții bolnavi sau
de virus; porcii mistreți; trecuți prin boală, care
 virusul este eliminat prin salivă, rămăn purtători și

25
secreţie lacrimală, jetaj, urină şi eliminatori de virus timp
fecale, anterior apariţiei de peste 400 zile;
semnelor clinice, pe toată  eliminarea virusului
durata bolii, până la moartea începe cu 1-2 zile înainte
animalului; virusul pestos poate de apariția febrei, prin
fi eliminat şi prin spermă; secrețiile nasofaringiene
 carnea și toate subprodusele și continuă prin secrețiile
provenite de la sacrificarea conjuctivale și pe cale
porcilor bolnavi, nesterilizate în urogenitală;
prealabil.  carnea și produsele
provenite de la porcinele
infectate cu virusul pestei
porcine africane
sacrificate de necesitate,
precum și deșeurile de la
abatoare și cantine.

Calea de infecţie  calea oro-nazală, atât prin  pe cale digestivă,


contact direct cât şi prin contact transcutanată, prin
indirect cu porcii infectaţi sau intermediul artropodelor
prin consumul de hrană hematofage (căpușe), dar
contaminată cu virus. și pe alte căi.

Calea de transmitere  se transmite prin contactul  boala se transmite prin


direct dintre porcii domestici resturi alimentare
sau sălbatici, bolnavi şi cei rezultate de la igienizare
sănătoşi; în porturi, aeroporturi și
 se răspândeşte prin contactul cu hoteluri internaționale.
secreţiile şi fecalele animalelor
infectate;
 virusul poate fi vehiculat între
adăposturi şi ferme de către
îngrijitori, personal veterinar,
fermieri, mijloace de transport

26
şi prin haine contaminate;
 virusul poate fi transmis de la
porcii bolnavi către cei sănătoşi
în cadrul mişcărilor
necontrolate sau ilegale a
animalelor (târguri) şi de către
oameni, păsări, insecte;

Patogeneza - odată pătruns în organism - pătruns în organism


virusul determină instalarea virusul are afinitate
stării de viremie; pentru ţesutul reticulo-
- ţesuturile bogate în virus endotelial→tumefacţie
sunt sângele şi endoteliul urmată de necroza
vascular; hialină a peretelui
- celulele endoteliale se vascular→ diateză
tumefiază →la nivelul hemoragică.
capilarelor are loc o
proliferare a celulelor
endoteliale; →la nivelul
vaselor mari are loc
hialinizarea sau necroza
mediei şi a adventicei.
Tablou clinic Perioada de incubaţie este de 2 – 14 Perioada de incubaţie:
zile. - 2-3 zile, în cazul
infecţiilor
experimentale;
- 5-15 zile, în cazul
infecţiilor naturale;
- Posibil chiar câteva
Evolueaza supraacut, acut, subacut,
cronic si atipic. săptămâni, în cazul
infecţiilor naturale cu
Forma supraacuta: tulpini slab patogene.
- apare rar, si doar la
Evolueaza supraacut, acut,
inceputul unei epizootii. subacut, cronic si inaparent.
- hipertemie, abatere

27
pronuntata, polidipsie, Forma supraacută:
- pare sporadic;
anorexie, epistaxis,
- porci găsiţi morţi sau
somnolenta,
agonici fără semne
hiperextitabilitate
premonitorii;
- moartea se produce in 24-36
- uneori respiraţie
ore
superficială anterior
Forma acuta:
- febra intre 40,5-41,5ºC; morţii.
- respiratia si pulsul sunt
accelerate;
Forma acută:
- apetitul micsorat, capricios; - febră: (40,5-42 grade
- vaccilarea trenului C) timp de 12-14 zile,
posterior; apoi revenire la
- conjuctivita exsudativa, cu normal;
secretii sero-mucoase, apoi - inapetenţă;
muco-purulente; - animalele stau
- starea generala se îngrămădite la
agraveaza; animalele stau in întuneric;
permanante in decubit - se deplasează cu
sterno abdominal; greutate (uneori
- respiratie dispneica, necoordonare a
dureroasa, discordanta, jetaj mişcărilor, cu 24-48
mucopurulent; ore anterior morţii);
- fenomene digestive; - pielea se înroşeşte,
- leziuni cutanate, vizibile pe apoi devine cianotică;
pielea fina; - tahipnee şi puls
- pe abdomen si fata interna a accelerat;
copaselor apar pete - descărcări
congestive sau hemoragice, sanguinolente sau
de marimea unui bob de mucopurulente
linte; oculare şi nazale;
- cianoza si tumefierea - semne de durere
urechilor, cianoza ratului, abdominală (arcuire a
buzelor, a extremitatii spatelui, mers greoi);
picioarelor si in final - vomă sanguinolentă,

28
cianoza pielii din regiunea constipaţie sau diaree
abdominala si partea abundent
inferioara a gatului si sanguinolente;
pieptului; - avorturi la orice vârstă
- tulburari nervoase; de gestaţie (diferite de
- evolutia bolii este de 7-14 PPC);
zile, cu o mortalitate de 80- - moarte după 6-13,
90% maximum 20 de zile,
posibil chiar la 100%
din efectiv.

Forma subacuta:
- la fel de frecventa ca cea
acuta, apare la porcii adulti
spre sfarsitul epizootiei
- tabloul clinic este
Forma subacută:
asemanator formei acute, - simptomatologie mai
dar cu evolutie mai lunga estompată, cu febră
(10-30 zile) si starea fluctuantă,
generala mai putin grava pneumonie, depresie,
Forma cronica: avorturi;
- apare spre sfarsitul
- durată până la 30 zile;
epizootiei, sau la animalele
- mortalitate 30-70%
incomplet imunizate;
după 15-40 zile de
- febra si celelalte semne
boală.
generale se amendeaza,
Forme cronice şi inaparente:
constatandu-se agravarea si - posibil inaparente,
remisiunea alternanta a lor; doar cu seroconversie;
- apetit capricios; - posibil febră 2-3
- tuse grava, chintoasa, săptămâni, apoi
expetorat pulmonar remisie;
abundent - mici pete roşii, ce
- exantem difuz, exfoliant, devin necroze şi chiar
cruste cutanate, necroze, ulcere;
ulceratii si supuratii ale - pericardite, pleurite

29
pielii adezive, pneumonii;
- slabire progresiva - tumefacţii articulare,
- durata de evolutie este de 2- chiar artrite;
3 luni, moartea producandu- - avorturi;
se prin casectizare in 50- - mortalitate redusă
70% din cazuri. după reacutizări;
Forma atipica:
- se intalneste in efectivele
imunizate activ sau in cazul
infectiei cu tulpini
hipovirulente;
Forma congenitala:
- - tremor congenital,
slăbiciune, dezvoltare
greoaie pe parcursul câtorva
săptamani sau luni, urmată
de moarte;
- porcii afectaţi sunt clinic
normali, dar cu viremie
persistentă, fără răspuns
imun.

Tablul anatomopatologic în pesta porcină clasică este polimorf. În formele acute leziunile
sunt de tip septicemic, caracterizate prin hemoragii sub formă de peteșii și echimoze (diateză
hemoragică). În formele subacute și cronice, tabloul lezional se modifică prin intervenția
germenilor secundari. Forma supraacută prezintă leziuni puține și necaracteristice pentru pestă.
Frecvent, din cauza evoluției rapide nu se găsesc modificări lezionale (necropsie albă).
În forma acută se întâlnesc leziunile cele mai importante și mai caracteristice. Se constată
dermatită hemoragică sau scarlatiformă, diverse hemoragii în țesuturi și în organe. Pe piele se
constată un eritem intens, iar uneori pete hemoragice. Limfonodurile sunt totdeauna modificate,
fiind tumefiate, de culoare roșie până la brună (limfonodită hemoragică). În intestinul subțire se
observă la început pete hemoragice situate pe pliurile mucoasei, cât și pe mucoasa viscerală.
Foliculii limfoizi și plăcile Peyer sunt tumefiate, proemină la suprafața mucoasei intestinale, iar
mucoasa acestora poate suferi un proces de necroză lăsând ulcere acoperite de un exsudat
fibrinos.

30
În procesul de cicatrizare ulcerele capătă un aspect stratificat concentric (aspect cunoscut
sub termenul de butoni intestinali sau pestoși, leziune considerată caracteristică pentru forma
subacută a bolii). Rinichii prezintă deseori hemoragii luând aspectul caracteristic de ou de curcă.
În forma cronică, leziunile sunt asemănătoare cu cele din forma evoutivă subacută, dar lipsesc
hemoragiile. În intestinul gros focarele difteroide sunt mai șterse, dar mai mari și se pot găsi pe
tot traiectul intestinului gros și în ileon. Intestinul gros are peretele îngroșat, rigid, ca un tub de
cauciuc. În formele tipice leziunile nu sunt caracteristice.

Figura 6.1.1 - Aspecte anatomopatologice ale pestei porcine clasice


(http://lrd.spc.int/ext/Disease_Manual_Final/Classical_Swine_Fever1.jpg)

În pesta porcină africană leziunile macroscopice sunt asemănătoare cu cele întâlnite în


pesta porcină clasică, dar mai accentuate. Astfel, formele supraacute și acute se caracterizează
prin eritem cutanat, echimoze, sufusiuni localizate pe pielea membrelor și pe abdomen. În țesutul
conjunctiv se constată edem, icter și hemoragii, mai frecvent în regiunile inghinală și
retroscapulară. În cavitățile naturale se găsesc exsudate seroase sau hemoragice, peteșii și
sufusiuni pe seroase, mucoase și în parenchimul pulmonar, renal, etc.
Limfonodulii gastrici, portali și mezenterici apar pe secțiune cu aspect marmorat sau de
hematom. Se constată splenomegalie, aceasta având o culare roșie închisă, spre albăstruie, cu
pulpa ramolită și poate prezenta infarcte hemoragice marginale asemănătoare celor din pesta
porcină clasică. Vezica biliară are pereții îngroșați, edemațiați, destinsă de bilă, cu peteșii pe
mucoasă și seroasă. Stomacul de obicei este plin cu alimente datorită prezenței apetitului până la
moarte.
În stomac sunt prezente hemoragii în zona fundică (gastrită hemoragică). Se constată
echimoze pe mucoasa laringiană, mai ales pe epiglotă, edem pulmonar, pneumonie hemoragică.
În formele subacute și cronice leziunile sunt mai estompate, fiind consecința infecțiilor
31
secundare. Pe piele se constată exantem varioloid, care prin suprainfecții produce necroze și
sfacelări. La examenul histopatologic se constată leziuni vasculare (hialinizarea mediei,
vacuolizări și hiperplazii endoteliale, tromboze și hemoragii).

Figura 6.1.2. - Aspect anatomopatologic al splinei - pesta porcină africană


(http://www.irec.es/wp-content/uploads/2017/08/Infarto-esplenico-jabali-1.jpg)

Diagnosticul pestei porcine clasice prezintă o serie de dificultăți, mai ales când boala
apare sub forme atipice și, în general, la apariția primelor cazuri de boală. Analiza datelor
epidemiologice, tabloul clinic și lezional de ansamblu permit stabilirea diagnosticului în forme
obișnuite ale bolii. Exprimarea clinică foarte diferită exclude în mod obișnuit un diagnostic bazat
doar pe aspectele clinice și lezionale, iar diagnosticul trebuie confirmat prin examen de laborator.
Ca teste specifice imunologice au fost recomandate și se utilizează testele de imunofluorescență
directă, seroprecipitare în gel de agar, seroneutralizare pe culturi celulare.
Testul imunoenzimatic ELISA (de competiție, de blocare și indirectă) este rapid și ușor
de realizat și depistează anticorpii produși de tulpinele hipovirulente într-un stadiu incipient al
infecției.
În România se practică examenul măduvei osoase, fie prin puncția biopsică, fie prin
amprente postmortem. Izolarea virusului se realizează prin inocularea materialului patologic
suspect, reprezentat de amigdale, limfonoduri, splină, sânge, pe culturi celulare de rinichi de porc

32
și apoi prezența virusului se evidențiază prin utillizarea anticorpilor marcați cu peroxidază.
Diagnosticul diferențial se realizează față de:
 pesta porcină africană, o boală mai gravă de tip hemoragic mai accentuat cu
splenomegalie în formele acute, la începutul epizootiei;
 rujetul, în forma acută se aseamănă clinic cu pesta dar se deosebește epidemiologic și
lezional. Apar pete roșii pe piele care dispar la digitopresiune;
 salmoneloza acută se aseamănă clinic și în mare măsură anatomopatologic cu forma
acută a pestei, dar afectează de preferința porcii după înțărcare și este mai puțin
difuzibilă, iar lezional prezintă splenită hiperplastică, în timp ce în pestă se constată
infarcte splenice;
 dizenteria anaerobă evoluează mai benign și lipsește diateza hemoragică;
 boala de Teschen este mai puțin contagioasă, febra este de mică intensitate, tulburările
nervoase sfârșesc prin paralizii, iar leziunile caracteristice pestei lipsesc.
Diagnsoticul în pesta porcină africană se pune prin coroborarea datelor epidemiologice cu
cele clinice și modificările anatomopatologice dacă se face un examen atent, minuțios pe un nuăr
mare de animale bolnave și pe cadavre. Totuși, acolo unde evoluează și pesta porcină clasică,
diagnosticul este dificil de precizat din cauza marilor asemănări între simptomele și leziunile ce
se întâlnesc în cele două boli. De aceea diagnosticul definitiv nu pooate fi stabilit decât prin
examen de laborator care urmărește identificarea virusului și depistarea porcilor purtători de
virus. Astfel, în țările libere de pestă porcină africană, când se suspectează apariția acesteia se
încearcă izolarea virusului prin inoculare la porci (bioprobă a leucocitelor de porc sau culturilor
de măduvă osoasă și detecția antigenului pe frotiuri sau criosecțiuni din țesuturi prin
imunofluorescență directă).
6.1.1Profilaxia
În cazul pestei porcine clasice, profilaxia se realizează prin:
 carantină profilactică 30 de zile;
 fierberea prealabilă a confiscatelor și a resturilor de la abatoare, cantine;
 distrugerea sau valorificarea cadavrelor fără posibilități de difuzare a materiilor
virulente;
 dezinfecții profilactice;
 vaccinuri inactivate, vii atenuate, lapinizate;
 în România este interzisă imunoprofilaxia.
În cazul pestei porcine africane, măsurile profilactice constau în:
 supravegherea pasivă: se aplică pe tot teritoriul țării, atât la animalele domestice cât și
la porcii mistreți, cu declararea oricărui simptom ce poate fi atribuit unui caz de boală;

33
 supravegherea activă: prelevarea de probe pentru examenul serologic și virusologic;
 supraveghere virusologică;
 distrugerea habitatelor căpuşelor din genul Ornithodorus din adăposturile de
porcine.

6.1.2Combaterea
Măsurile de combatere în PPC sunt:
 se declară boala oficial şi se instituie carantină;
 se examinează clinic efectivele;
 se dezinfectează riguros adăposturile;
 se distrug cadavrele prin ardere.
Măsurile de combatere în cazul pestei porcine africane sunt:
 se declară boala oficial și se instituie carantină;
 uciderea prin metode nesângeroase a porcilor din focar;
 arderea sau îngroparea la adâncime a cadavrelor, gunoiului, resturilor;
 restricția asupra circulației persoanelor și mărfurilor;
 dezinfectare riguroasă;
 restricții privind repopularea fermei.

Fig.6.1.3 Porcine afectate de PPA, hemoragii masive oro-nazale

34
6.2 Epidemiologia la nivel mondial a pestei porcine clasice și africane

Pesta porcină clasică nu prezintă o evoluţie aşa de cunoscută în cadrul Europei, cazurile
fiind foarte puţine, pe când pesta porcină africană este prezentă pe mai multe continente.

Tabel 6.2.1

Țară/An 2013 2014 2015 2016 2017 2018 Total


Belarus 4 0 0 0 0 0 4
Estonia 0 4 318 1576 870 222 2990
Italia 121 146 55 187 45 48 602
Lituania 0 14 78 232 647 1025 1996
Republica Moldova 0 0 0 2 2 8 12
Polonia 0 17 74 50 431 0 572
Rusia 156 67 69 250 149 0 691
Ucraina 0 5 21 52 109 0 187
Total 281 253 615 2349 2253 1303 7054

Incidența Pestei Porcine Africane în intervalul 2013-2018

(conform OIE)

Pesta porcină africană, a avut o evoluţie strânsă, cele mai multe cazuri regăsindu-se în
Estonia în anul 2016 (1576), urmată apoi de Lituania în anul 2018 (1025).

Focarele de boală în Europa, 2013-2018

Fig.6.2.1 Analiza grafică a focarelor de PPA în Europa în perioada 2013-2018

(conform OIE)

35
În graficul de mai sus se observă că numărul focarelor de infecție, din anul 2014 este în
creștere până în anul 2016 când se menține la un nivel de platou și începe să scadă după anul
2017 cu aproximativ 50%.

Tabel 6.2.2

Ţară/An 2013 2014 2015 2016 2017 2018 Total


Letonia 92 28 5 0 0 0 125
Rusia 3 1 3 4 2 0 13
Ucraina 0 0 1 0 0 0 1
Total 95 29 9 4 2 0 139

Incidența PPC în Europa în perioada 2013-2018

(conform OIE)

160

140

120

100 Letonia

80 Rusia

60 Ucraina
Total
40

20

0
2013 2014 2015 2016 2017 2018 Total

Fig.6.2.2 Analiza grafică a focarelor de PPC în Europa în perioada 2013-2018

(conform OIE)

După cum se poate observa în graficul prezentat mai sus, numărul focarelor de infecție cu
virusul pestei porcine clasice, începând cu anul 2014 este într-o continuă scădere, ajungându-se
în anul 2018 la niciun focar de boală raportat.

36
Fig.6.2.3 Harta epidemiologică privind
PPC în perioada ianuarie-iunie 2014
(oie.int)

Fig.6.2.4 Hartă epidemiologică privind


PPC în perioada iulie-ddedecembrie 2017
(oie.int)

37
În cadrul hărţilor de mai sus putem observa modificările dintre cei doi ani în care s-a
manifestat pesta porcină clasică, la o diferenţă de 4 ani. În anul 2014, Polonia, Letonia, Lituania
şi Rusia au fost principalele ţări unde boala se afla într-o curentă manifestare. Din fericire, după
4 ani, în 2018, această boală nu mai prezintă cazuri deosebite.

Evoluţia pestei porcine clasice si africane în Africa, 2013-2018


Tabel 6.2.3
Ţară/An 2013 2014 2015 2016 2017 2018 Total
Angola 4 2 1 0 0 0 7
Benin 15 36 3 12 8 0 74
Burkina Faso 33 7 8 9 2 2 61
Burundi 0 0 20 8 5 0 33
Cameroon 6 35 18 21 0 0 80
Ghana 10 6 5 8 18 0 47
Kenya 0 0 1 2 0 0 3
Madagascar 7 7 2 10 10 0 36
Malawi 33 10 6 0 0 0 49
Mozambique 6 3 7 4 12 0 32
Namibia 1 2 0 1 1 2 7
Total 115 108 71 75 56 4 429

Incidența Pestei Porcine Africane în intervalul 2013-2018

(conform datelor publicate pe OIE)

500
450
400
350
2013
300
2014
250
2015
200
2016
150
2017
100 2018
50 Total
0

Fig.6.2.5 Analiza grafică a focarelor de boală în Africa în perioada 2013-2018

(conform OIE)

38
Ţară/An 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Madagascar 4 4 2 3 6 0
Tabel 5.2.4

Incidența PPC în Africa în perioada 2013-2018

(conform OIE)

Fig. 6.2.6 Analiza grafică a focarelor de PPC în Africa în perioada 2013-2018

(conform OIE)

Conform datelor identificate pe OIE, s-a observat faptul că în Africa s-a dezvoltat
preponderent pesta porcină africană, cu cea mai mare evoluţie Benin si Cameroon în anul 2014,
dar cu puţine focare. Pesta porcină clasică s-a identificat doar în Madagascar, cu un număr foarte
mic de focare.

39
Evoluţia pestei porcine clasice în America, 2013-2018
Tabel 6.2.5
Ţară/An 2013 2014 2015 2016 2017 2018 Total
Bolivia 10 23 7 10 1 0 51
Colombia 6 13 64 28 8 0 119
Cuba 105 172 147 110 77 0 611
Rep. Dominicană 0 0 48 48 12 0 108
Ecuador 39 82 84 32 36 0 273
Haiti 6 7 13 10 5 0 41
Peru 63 15 12 47 51 0 188
Total 229 312 375 285 190 0 1391

Incidența PPC în America în perioada 2013-2018

(conform OIE)

1600

1400

1200 2013
1000 2014
2015
800
2016
600
2017
400 2018
200 Total

0
Bolivia Colombia Cuba Rep. Ecuador Haiti Peru Total
Dominicană

Fig 6.2.7 Analiza grafică a focarelor de PPC în America în perioada 2013-2018

(conform OIE)

În America, PPC s-a dezvoltat cel mai mult în Cuba, în anul 2014, urmând ca în anii
următori să scadă uşor, iar în 2018 să nu mai existe niciun focar.

40
CONCLUZII. COMENTARII

La bovine tuberculoză este produsă întotdeauna de Mycobacterium bovis.


Mycobacterium tuberculosis produce la bovine infecții asimptomatice iar alte micobacterii
produc boli cu alte denumiri sau infecții localizate. De aceea, prin denumirea de tuberculoză
bovină se înțelege numai imbolnăvirea produsă la bovine de Mycobacterium bovis.
Toate speciile de mamifere, inclusiv omul, sunt susceptibile la infecția cu Mycobacterium
bovis dar, pe cată vreme unele specii sunt foarte susceptibile și fac frecvent boală, la alte specii
infecția tuberculoasă este rară și este manifestată clinic rareori sau nu este deloc manifestată
clinic.
Dintre toate animalele, bovinele au cel mai mult de suferit de pe urmă infecției
tuberculoase cu Mycobacterium bovis, în special taurinele din râse specializate fac frecvent
tuberculoză. Tineretul și vacile cu producții mari de lapte sunt cele mai expuse.
La bovine, evoluția infecției tuberculoase este insidioasă și de lungă durată, putându-se
extinde pe mai multe luni, ani sau chiar pe durată întregii vieți productive a animalului. În marea
majoritate a cazurilor, deși există leziuni interne, de o gravitate variabilă, nu se decelează nici un
fel de manifestări clinice. Dintr-un studiu făcut în Franța, rezultă că la fiecare 1000 bovine 100
erau infectate (reacționau la tuberculină a) dintre care numai 3 erau clinic bolnave, de unde
concluzia că, în tuberculoză bovină “infectia este regulă, iar boală este exceptia”.
Tratamentul tuberculozei la animale este posibil dar, în practică, din cauza unor
impedimente, care nu pot fi ignorate, tratamentul tuberculozei la animale devine nerecomandabil
sau, în cazul bovinelor, chiar interzis.
În cadrul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală functionează Laboratorul
Național de Referintă pentru Tuberculoză și Paratuberculoză, coordonat de către doamnă dr.
Lucia IORDACHE, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea
laboratoarelor naționale de referintă și a atribuțiilor acestora.

41
BIBLIOGRAFIE

1. Brăieșu I., Bran L.,1965 – Boli infecțioase ale animalelor domestice, Boli virotice, Ed.
Didactică și Pedagogică, București
2. Perianu T.,2012 – Tratat de boli infecțioase ale animalelor, Viroze și Boli prionice, Vol.
II, Ed. Universitas XXI, Iași
3. WWW.ANSVSA.RO
4. WWW.OIE.INT
5. WWW.VETVO.ES
6. WWW.VISAVET.RU
7. WWW.WIKIPEDIA.COM
8. WWW.FAO.ORG
9. WWW.VETBOOK.ORG
10. WWW.CELLULARPHYSIOLOGY.WIKISPACE.COM
11. WWW.GOOGLEIMAGES.RO
12. Program strategic ANSVSA 2016- HG 1156/2014
13. HTTPS://PT.SLIDESHARE.NET
14. https://veterinaryrecord.bmj.com/content/181/17/442

42