1.

JIGODIA
Ce este Maladia Carre sau Jigodia
Maladia Carre, denumita popular Jigodie, este o boala foarte contagioasa, adesea fatala, care
afecteaza in principal cainii tineri intre varstele de 2 si 6 luni.

Jigodia este cauzata de un virus inrudit cu cel al rujeolei.

Cum se transmite Jigodia

Majoritatea cainilor sunt expusi la virus prin:

 inhalarea secretiilor respiratorii ale unui animal infectat

 contactul direct cu saliva cainelui bolnav
 contactul direct cu urina sau fecalele
Virusul se reproduce in tractul respirator al cainelui si se raspandeste in sange la ganglionii
limfatici si in tot corpul. De asemenea, virusul poate infecta si pielea, tractul intestinal, tractul
urogenital sau sistemul nervos central.

Semnele respiratorii sunt primele care se manifesta, urmate de cele care tin de sistemul
digestiv si, in cazuri mai grave, urmate de cele neurologice.

!!! De retinut, cainii pot elimina virusul timp de mai multe luni dupa ce s-au infectat,
indiferent daca prezinta, sau nu, semne clinice.

Simptomele Jigodiei la caini

Jigodia are, de cele mai multe ori, manifestari multisistemice, ceea ce inseamna ca semnele
sunt date din intreg corpul cainelui. Cele mai frecvente simptome sunt:

 febra fluctuanta
 secretii nazale
 tuse
 secretii oculare
 diaree
 voma
 letargie
 lipsa apetitului
Intr-o faza ulterioara a bolii, virusul ataca sistemul nervos al animalului si poate produce
convulsii sau paralizie.
 Alte simptome pe care stapanii le pot intalni:

 dificultate la respiratie
 ingrosarea pernutelor de la labe
 ingrosarea nasului (a trufei)
Cum se diagnosticheaza Jogodia
Desi exista teste pentru Maladia Carre, rezultatele nu sunt mereu de incredere. De aceea,
veterinarul trebuie sa analizeze intregul tablou de simptome, alaturi de istoricul de sanatate al
cainelui. Testul poate ramane ca o metoda de confirmare a diagnosticului, insa trebuie retinut
ca acestea pot indica un rezultat negativ fals.

Alte teste de laborator mai pot fi efectuate pentru a determina posibilele complicatii ale bolii.

Cum se trateaza
Din pacate, nu exista un tratament antiviral pentru Maladia Carre, prin urmare tratamentul
consta in ameliorarea simptomelor si sustinerea organismului.

 daca animalul a devenit anorexic sau deshidratat, se pot administra fluide, intravenos
 trebuie curatate cu regularitate scurgeile nazale si oculare
 pot fi administrare antibiotice pentru posibilele infectii secundare
 pot fi administrare calmante pentru a tine sub control convulsiile
!!! De retinut, este ca Jigodia poate fi fatala pentru unele exemplare, al caror organism a fost
mai slab sau au avut de-a face cu o infectie mai puternica.

Jigodia nu poate fi trata la domiciliu deci la primele semne de infectie, trebuie sa te prezinti
cu cainele la veterinar

Ce caini pot face Jigodie

Virusul afecteaza in primul rand puii, intre 2 si 6 luni, insa poate fi contactat si de caini
adulti. Nu exista o predispozitie data de rasa sau sex.

Cainii nevaccinati si puii nascuti dintr-o mama infectata au sanse ridicate de a se infecta.

Cum poate fi prevenita Jigodia

VACCINAREA!

Asigura-te ca schema de vaccinare a cainelui tau este completa. Vaccinul pentru Jigodie se
adimistreaza incepand cu varsta de 5-6 saptamani.

Puii care nu sunt inca vaccinati trebuie tinuti separat de alti caini, pentru a evita transmiterea
virusului.
 2. PARVOVIROZA
Ce este parvoviroza?
Parvoviroza canina (CPV) este o boala virala extrem de contagioasa care afecteaza in
special cateii cu varste cuprinse intre 6 saptamani si 6 luni, cauzand moartea, in foarte multe
cazuri. In situatii mai rare, boala poate sa apara si la catei cu varstele cuprinse intre 6 si 10
luni.

Virusul ataca rapid, celulele din corpul cainelui, afectand sever tractul intestinal. De
asemenea, Parvovirusul poate dauna muschiului inimii, ceea ce cauzeaza probleme cardiace
pe tot parcursul vietii.

Cainii adulti pot fi si ei afectati de parvoviroza, insa formele de manifestare sunt mult mai
usoare, adultii avand o imunitate crescuta.

Tipuri de parvoviroza
Manifestarea cardica a parvovirozei – este caracterizata prin insuficienta cardiovasculara
sau respiratorie a puilor de caine. Sindromul cardiac in parvoviroza este mult mai rar intalnit
decat forma care se manifesta la nivel intestinal si este gasit la pui foarte mici, cu varsta sub 8
saptamani. Acesti pui au fost infectati, cel mai probabil, prin intermediul mamei, inca din
uter.

Virusul afecteaza muschiul inimii, care la animale atat de tinere, nu este suficient de puternic
pentru a lupta impotriva lui, ceea ce face ca majoritatea cazurilor de parvoviroza cu sindrom
cardiac, sa fie mortale.

In putinele cazuri in care cateii reusesc sa tina piept virusului si supravietuiesc, raman cu
sechele si complicatii, pe tot parcursul vietii.

Manifestarea intestinala a parvovirozei. In timp ce parvoviroza cu sindrom cardiac este

transmisa direct de la mama catre pui, forma ce afecteaza tractul intestinal, este transmisa
prin contact oral cu virusul. Acesta se imprastie in special prin fecale sau prin atingerea
pamantului infectat, iar cand un catel nevaccinat intra intr-un mediu infectat, virusul se va
transmite rapid.

Primul pas al infectarii unui catel este ingestia virusului si replicarea acestuia in tesutul
limfoid, localizat in gatul animalului. Apoi, virusul se raspandeste in sange, distrugand
celulele albe, ajungand in cele din urma, in intestinul subtire, unde afecteaza puternic tesutul
si mucoasa intestinala. Acest lucru produce leziuni care duc la trecerea in sange a bacteriilor
din intestin, producand septicemie. De asemenea, din cauza faptului ca procesele normale de
absorbtie intestinala nu se mai produc, intervine o stare de deshidratare severa.

Daca virusul este depistat indeajuns de repede si se incepe tratamentul adecvat, catelul are
sanse sa se recupereze.
Atentie! Este important de retinut ca un catel care a supravietuit parvovirozei va avea in
organism reminescente ale virusului, pe care il poate transmite prin fecale, pana la 3
saptamani.

Este parvoviroza mortala?

Stapanii de animale isi pun frecvent aceasta intrebare.

Deoarece, cele mai multe cazuri de parvoviroza sunt, asa cum spuneam, la cateii tineri, care
sunt fie prea mici pentru a fi vaccinati, fie insuficient imunizati de catre mama lor, boala este
deseori mortala.

In unele cazuri, insa, puii se pot recupera cu tratamentul potrivit, aplicat la timp.

Cand este lasata netratata, parvoviroza are o rata de mortalitate de aproximatv 90-
95%. In cazul in care este identificata la timp si se administreaza tratamentul, rata de
mortalitate din cauza bolii, scade la 30-50%.

Simptome ale parvovirozei

Parvoviroza are o perioada de incubare de 5 – 14 zile, ceea ce inseamana ca dupa
aproximativ 5-14 zile de la expunerea la virus, cainele va incepe sa prezinte simptome de
boala.

Simptomele parvovirozei variaza de la caine la caine, insa printre cele mai comune se
numara:

– letargie

– febra

– voma

– diaree

– scaune cu sange

Este important ca la primele semne pe care le observi la catelul tau, sa iei imediat legatura cu
medicul veterinar.

Ca un rezultat al simptomelor prezentate mai sus, cateii intra intr-o stare de deshidratare, in
timp ce organismul lor se lupta si cu infectia.

Cum se diagnosticheaza parvoviroza?

Boala se diagnosticheaza prin examen fizic, teste de diagnostic rapid, teste biochimice si
ecografie abdominala.
Analizele de sange indica, in caz de parvoviroza, un nivel scazut al celulelor albe si
dezechilibre la nivelul enzimelor ficatului si un numar scazut de leucocite. Testul rapid folosit
este ELISA.

Tratamentul parvovirozei canine

Deoarece boala este, de fapt, o infectie virala, nu exista un antidot real pentru ea, iar
tratamentul se concentreaza pe vindecarea simptomelor si prevenirea infectiilor bacteriene.
Este recomandat ca acesta sa se faca intr-un mediu spitalicesc, sub supravegherea unui medic.

Terapia intensiva este cheia recuperarii in cazul parvovirozei. Administrarea intravenoasa de

fluide este esentiala pentru mentinerea unui nivel normal al lichidelor din corpul cainelui,
dupa ce acesta s-a confruntat cu deshidratarea severa si diareea.

Medicamentele folosite pot fi: antibiotoce si  antihelmintice pentru lupta cu infectia si
parazitii si  medicamente care sa reduca greata, cum ar fi metoclopramid.

Cum prevenim parvoviroza?

Deoarece parvoviroza poate avea efecte devastatoare, cel mai important lucru pe care il pot
face stapanii de caine, este sa previna contactarea virusului.

Primul pas in prevenirea bolii este este izolarea si protejarea cateilor nevaccinati de mediul
extern si de alti caini si bineinteles vaccinarea, la varsta recomandata.

Un stapan responsabil, va respecta schema de vaccinare a cateilor, care incepe la varsta de 5-

6 saptamani si include mai multe vaccinari, care au ca scop imunizarea corecta a cateilor,
impotriva unor boli ce pot fi fatale, asa cum este parvoviorza.

Decontaminarea zonelor infectate cu virusul parvovirozei

Decontaminarea este un alt pas, extrem de important, in gestionarea acestei boli.

Odata ce catelul a reusit sa treaca cu bine peste parvoviroza, este important sa fii constient ca
el, inca poate contamina alti caini sanatosi.

Parvovirusul este atat de puternic, incat poate sa reziste in pamant, chiar si un an de zile, de
aceea este crucial sa decontaminam zonele care ar putea sa fie infectate.
Virusul activ poate fi eliminat cu o solutie de apa cu clor. Aceasta trebuie folosita inclusiv in
zonele in care cainele vindecat continua sa isi faca nevoile.

Atentie! Nu este indicat ca in mediul in care a trait catelul bolnav, sa fie adus un pui
nevaccinat, cel putin pentru o perioada de 6 luni, in care s-a lucrat la decontaminarea zonei.

Parvoviroza se transmite la om ?
Parvovirusul canin nu afecteaza decat cainii. Acesta nu poate fi transmis la om, sau alte specii
de animale.

Parvoviroza pe scurt:
– Parvovirusul a fost desoperit in anii ’70. Doi ani mai tarziu, virusul se raspandise deja in
toata lumea

– Cainii care dezvolta parvoviroza, vor arata simptome in decurs de 5-14 zile de la expunerea
la virus

– Simptomele includ: letargie, voma, diaree (de obicei cu sange), febra

– Mortalitatea pentru animalele netratate, ajunge la 90-95%

– 80% din cainii adulti ce contacteaza virusul, nu arata simptome. Puii sunt cei mai afectati

– Virusul este extrem de agresiv – poate rezista in materiale organice, pana la un an

– Singurele produse de curatenie care omoara virusul sunt produsele pe baza de clor
si produsele dezinfectante universale foarte active cu protectie sigura si eficienta cum ar fi:
ECOCID, VIRKON etc.

– Vaccinarea si profilaxia sunt singurele metode de preventie.

Ce trebuie sa stii despre schema obligatorie de vaccinare la catei

Vaccinarea la caini, incepe la varsta de 5-6 saptamani, in conditiile in care puiul este perfect
sanatos si deparazitat intern in prealabil.

Primul vaccin, poate fi, fie unul monovalent, impotriva infectiei cu Parvovirus Canin, fie un
vaccin bivalent, ce protejeaza impotriva Parvovirozei si a Bolii Care (sau Jigodia). Ambele
boli sunt extrem de grave si, odata infectat, puiul are doar 10% – 20% sanse de supravietuire.

La 8 saptamani, catelul va primi al doilea vaccin, un vaccin cu 4 valente (DHPPI2), pe langa

Parvoviroza si Jigodie-Carre, se mai introduc inca 2 valente – Parainfluenta Tip 2 si
Adenovirusul.

La 10 saptamani are loc vaccinarea cu un vaccin polivalent, pentru bolile enumerate mai

sus, la care se adauga valente impotriva Leptospira icterohaemorrhagiae si Leptospira
canicola.
 La 12 saptamani se face rapel la ultimul vaccin polivalent, la care se adauga si vaccinul
impotriva Rabiei.

Vaccinarea impotriva Rabiei, se repeta anual, obligatoriu. Dupa finalizarea schemei de

vaccinare, puiul va putea fi scos din casa, fiind imunizat impotriva bolilor care ii pun in
pericol viata, in primele luni.

3. HEPATITA RUBARTH
Hepatita infectioasa, denumita si boala lui Rubarth, este o afectiune contagioasa de natura
virala, ce afecteaza in special tineretul canin, manifestata clinic prin febra, sindrom
hepatogastroenteric si uneori prin tulburari nervoase. Boala este produsa de Adenovirusul
canin tip 1.
 Receptivitate: in conditii naturale sunt sensibili la virusul Rubarth si fac infectia clinica
numai cainii si vulpile. Totusi, boala a mai fost observata la lup si urs. Receptivitatea cea mai
mare o au cateii in varsta de 2-8 luni.
Sursele de infectie sunt: animalele bolnave si cele trecute prin boala, precum si animalele
care fac forme neobservabile. Adaposturile, incaperile, obiectele, alimentele contaminate pot
constitui surse de infectie  pentru un timp indelungat, mai ales ca rezistenta virusului in
conditiile mediului extern este destul de mare.
In organismul animalelor bolnave, in perioada febrila, virusul se gaseste in sange, in toate
organele parenchimatoase(cel mai bogat este ficatul), si este eliminat in mediul extern prin
toate secretiile si excretiile. Ulterior, virusul se localizeaza in  rinichi, de unde este eliminat
prin urina, timp de pana la 271 zile.
Contaminarea se poate face direct prin muscatura animalelor bolnave sau muscaturile
simulate in timpul jocului, prin inhaarea aerului incarcat cu aerosoli virulenti, eliminati de
animalele bolnave in timpul tusei, al stranutului sau al latratului. Contaminarea indirecta se
realizeaza prin ingerarea apei sau a alimentelor contaminate cu materii virulente (secretii,
excretii) si prin diferite obiecte contaminate.
Clinic, boala evolueaza supraacut, acut si cronic.

 Forma supraacuta este intalnita la cateii nou-nascuti, la care mortalitatea este foarte

mare. Se exprima prin abatere, voma, diaree cu sange, hemoragii pe mucoase, convulsii.  
 Forma acuta este cea mai frecventa si se manifesta prin: febra, abatere, inapetenta,
sete exagerata, vomitari, diaree, conjunctivita, opacifierea corneei la unul sau ambii ochi (asa
numitii ”ochi albastri”). Destul de frecvent sunt observate semnele unei amigdalite (disfagie,
sensibilitatea regiunii, reactie ganglionara), edeme ale capului si subabdominale, dureri
abdominale. Unii caini prezinta stari convulsive, mioclonii localizate mai frecvent la
membrele anterioare, crize epileptiforme, pareze. Mucoasele sunt in general palide, uneori cu
discrete petesii pe mucoasa gingivala. Icterul nu se observa decat rareori. 
 Forma cronica se manifesta prin febra, tulburari generale discrete, conjunctivita
mucopurulenta, cheratita difuza, fara tendinta de ulcerare.
  Prevenirea bolii

 imunizarea cainilor cu vaccinuri polivalente incepand cu varsta de 8-9 saptamani, cu

repetarea dozei dupa 3-4 saptamani, apoi anual;
 evitarea contactului cu cainii de origine necunoscuta.