Babesioza face parte din grupa hemosporidiozelor (piroplasmozelor) –produse de protozoare din subclasa

Piroplasmia, ordinul Piroplasmida – boli ce afecteaza in principal elementele figurate sanguine sau limfoide, atat la
mamifere, cat si la pasari. Raspandirea parazitilor este conditionata de dinamica gazdelor lor definitive – anume
capusele Ixodidae.In cazul babesiozei, parazitul – din genul Babesia sau Nuttallia, familia Babesiidae – se fixeaza in
eritrocitele organismului parazitat, in numar variabil (1-4 paraziti), imbracand diferite forme si aspecte, in functie de
specie (piriformi, bigeminati, inelari).

Parazitul prezinta mai multe specii, in functie de mamiferul afectat: de exemplu, Babesia caballi, Nuttallia equi – specii
parazite pentru cai, Babesia canis, Babesia vogeli, Babesia gibsoni – paraziti ai cainelui, sau la om - Babesia gibsoni,
Babesia bovis, Babesia hodaini.

Ciclul biologic al parazitului prezinta doua faze, in functie de gazda parazitata la un moment dat: in capuse, care sunt
gazde definitive, se produc fazele sexuate, iar in organismul mamiferelor, considerate gazde intermediare, se produc
fazele asexuate.

Focarele de infectie in cazul acestei boli sunt animalele infectate, sau cele nediagnosticate, care prezinta infectii
latente, si capusele ixodidae, care sunt considerate de fapt rezervorul acestui parazit. Contaminarea – trecerea
parazitului de la capusa la animal – se produce in momentul hranirii capuselor infectate, prin saliva inoculata
transcutanat.

Patogeneza babesiozei este deosebit de complexa – boala afectand in mod serios intregul organism.Parazitul
patrunde initial in hematii, se multiplica, secreta diferite toxine metabolice, cauzand astfel liza celulelor rosii, astfel ca
in timp se produce anemia. Alte efecte ale acestor distrugeri masive se pot traduce ulterior si prin spleno- sau
hepatomegalie. Ca reactie de aparare a organismului se poate integistra o crestere usoara a tensiunii arteriale,
insotita de vasodilatatie si tahicardie. In cazuri mai severe se pot inregistra edeme perivasculare si leziuni grave in
encefal, cu manifestari nervoase, disfunctii hepatice si renale – icter, albuminurie, sau necroze si degenerari in
organele afectate, etc. Un organism trecut prin boala poate dobandi o imunitate activa – care se poate realiza si in
urma administrarii unui vaccin – stare ce dureaza de la cateva luni, la cativa ani. Se mai poate dobandi imunitate si
prin inoculare de ser de la animalele trecute deja prin boala – imunitate considerata pasiva.Moartea animalului in
cazul complicarii bolii survine ca urmare a anemiei si toxicitatii grave.Dintre modificarile anatomopatologice, in
functie de forma bolii, putem mentiona: icter, splenomegalie, hepatomegalie, hipertrofie renala, hemoragii gastro-
intestinale, edem cerebral (in faza acuta), cahexie, anemie, reducere drastica a musculaturii (faza cronica).

Simptomatologie – perioada de incubatie este de 7-14 zile, boala prezentand diferente clinice in functie de specia
afectata.La caine, forma acuta debuteaza cu apatie, febra, anorexie, icter, anemie, posibile tulburari respiratorii si
nervoase (crize tip epilepsie, pseudoparaplegie), fotofobie cu posibile hemoragii retiniene. Moartea se poate produce
la 5-10 zile de la imbolnavire. In forma cronica, care persista timp de cateva saptamani, se inregistreaza anemie si
slabire accentuata.Diagnosticul se stabileste in functie de datele epidemiologice, datele clinice, leziunile prezente in
unele organe (splina, ficat, miocard, rinichi), examen microscopic (frotiuri din sangele periferic), examen serologic sau
diagnostic terapeutic (prin medicatie corespunzatoare si obtinerea unor rezultate pozitive).La animalele tinere
prognosticul este favorabil.Tratamentul babesiozei este complex, si se asociaza in general cu un regim alimentar
dietetic, precum si cu conditii deosebite de igiena.La caine se administreaza Berenil, (sol. 7%, 3 mg/kg, intramuscular),
Imidocarb (Imizol) (sol. 12%, 6 mg/kg, subcutan), Acaprin (sol. 0,5%, 0,2 mg/kg, subcutan), Lomidine (4 mg/kg,
intramuscular).Profilaxia bolii se realizeaza prin controlul preventiv si descapusarea animalelor, mentinerea unei
igiene corespunzatoare in adapostul animalului, aplicarea tratamentelor acaricide, etc.

Desi predata in facultate ca si boala parazitara, babesioza a avut un caracter “exotic” pana nu de mult.In urma cu 3-4
ani, se diagnosticau rar cainii cu babesioza. In ultimii 3 ani, s-a putut constata o adevarata explozie cazuistica, initial in
zona capitalei, apoi si in provincie, medicii veterinari remarcand o crestere de la an la an a cazurilor confirmate prin
examen de laborator. Desi aparent are un caracter sezonier, majoritatea cazurilor aparand primavara, totusi, in funtie
de clima regionala, pot aparea cazuri vara si toamna.Babesioza este o boala produsa de babesii, o clasa de paraziti
sporozoari intracelulari nepigmentaþi descoperiti de ilustrul Victor Babes, in cinstea caruia au fost si denumiti. Boala
afecteaza animalele vertebrate, deopotriva mamiferele si pasarile, exprimarea clinica cea mai cunoscuta si studiata
fiind cea a cainelui si a pisicii. Ciclul biologic al babesiilor include familia Ixodidae, popular cunoscute sub denumiea de
capuse, acestea fiind si gazda finala, mamiferele fiind doar gazde intermediare. Transmiterea parazitului se face prin
muscatura capusei, mai exact prin saliva acesteia. Trebuie demontat totusi mitul conform caruia o singura muscatura
este suficienta pentru a transmite boala. Testele clinice au evidentiat ca o capusa trebuie sa se hraneasca 2-3
zilepentru a infecta un animal.Babesiile paraziteaza celulele rosii, aflanduse intracelular in numar de 1 pana la 4,
procesele lor metabolice ducand la distrugerea hematiei afectate si implicit la anemia pacientului.Totodata poate
aduce modificari grave la nivel hepato biliar, renal, splenic si nervos. De asemenea, sistemul imunitar detecteaza
hematiile infectate si le distruge, dar acest mecanism opate suferi “dereglari” astfel ca incepe sa distruga si hematii
sanatoase agravand anemia. Ca si semne ale animalului bolnav se pot mentiona febra, apatia, paloarea mucoaselor
conjuntivale si bucale, aparitia icterului, inflamarea ganglionilor, urinarea rosiatica si pierderea in greutate, nefiind
obligatorie aparitia tuturor acestora concomitent. In unele cazuri, semnele pot fi discrete, instalandu-se forma
cronica, animalele respective fiind o sursa de infectare a capuselor si realizandu-se astfel un cerc vicios.Diagnosticarea
de certitudine se face fie prin frotiu sanguin fie prin teste serologice, desi acestea din urma sunt mai greu de aplicat in
Romania datorita varietatii de babesii precum si datorita costului mai ridicat al analize. Tratamentul se face sub
atenta supraveghere a pacientului de catre medic, incluzand fluido-terapia atent dozata in functie de gravitatea
anemiei, in cazurile mai severe putandu-se administra eritropoietina si tranfuzii. O atentie deosebita se va acorda
transfuziei datorita numarului mare de grupe sanguine canine (peste 40), o astfel de manopera , in lipsa unei banci de
sange adecvate, a unei posibilitati de aflare exacta a grupei sanguine atat a donatorului precum si a acceptorului si
riscului de soc anafilactic consecutiv unei administrari ulterioare, recomandandu-se a se face doar o data in viata. NU
SE RECOMANDA tratamentul simptomatic decat in situatii extreme (lipsa posibilitatii efectuarii analizei) deoarece
medicatia este puternic hepato si nefrotoxica. Totodata, s-a constatat ca anumite specii de babesia (B. gibsoni si
altele) nu dispar definitiv din organismul animalului cu nici unul dintre medicamentele uzuale (Berenil, Imizol, s.a.),
animalul respectiv devenind “purtator sanatos”, dar care prezinta riscul recidivei. In prezent se studiaza o asociere de
quinina, azitromicin, atocvanona si clindamicin ce va putea rezolva aceasta problem ain viitor. A fost dezvoltat un
vaccin si folosit pe scara larga mai ales in Franta, dar rezultatele sint contradictorii, procentul de imunizare fiind de
cca 85%, imunizarea trebuind sa fie facuta periodic si mai ales nerealizand imunizare pentru anumite tulpini de
babesia. Cea mai buna metoda de lupta ramane profilaxia prin aplicarea de tratamente deparazitare externe,
igienizarea custilor si padocurilor precum si a zielor in care traiesc animalele.Pentru animalele de companie se
recomanda controlul atent dupa plimbari in zone cu iarba.

Catelusul dumneavoastra are lips de apetit si este molesit? Observati scurgeri la nivelul ochilor si ai trufei? Are
diaree? Boala lui Carr� ( jigodia), o afectiune contagioasa poate fi la originea acestor simptome. Dictonul - Mai
bine sa previi decat sa vindeci - se potriveste foarte bine in cazul acestei maladii, care poate avea consecinte grave,
chiar mortale pentru caine.

Cunoasterea acestei boli este absolut necesara celor care doresc sa asigure prietenilor lor patrupezi cel mai bun
viitor. Virusul care provoaca aceasta boala afecteaza mai multe carnivore, printre care caini, lupi, vulpi, vizoni,
ratoni, etc. Ea se transmite prin toate secretiile corpului, dar virusul nu este rezistent in mediul exterior, el
propagandu-se numai prin contact direct intre animale. Cum cainele este un animal foarte sociabil, posibilitatea de
transmitere a bolii este ridicata. Atentie! Perioada de incubare a bolii este de la una la patru saptamani de la
contactul cu animalul infectat. Boala lui Carr� (jigodia) se poate dezvolta la orice varsta, dar cei mai atinsi sunt
cateii, cainii adulti devenind in general imuni, datorita vaccinurilor.
 In prima faza a bolii, cainele are febra, apar scurgeri nazale, ochii sunt iritati si apare anorexia. Pot surveni apoi
tulburari digestive (diaree), respiratorii (tuse, pmneumonie), cutanate (crapaturi, pustule) si nervoase. Aceste din
urma afectiuni se manifesta in mai multe moduri: tremuraturi, contractii musculare involuntare, paralizii ale
membrelor posterioare, convulsii. Odata sistemul nervos al cainelui atins, cahiar daca acesta supravietuieste
maladiei, el poate ramane cu sechele. Virusul poate provoca o inflamare a creierului, ceea ce duce la un
comportament anormal (se impinge in pereti cu capul, miscari dezordonate).

Cea mai eficienta metoda de a combate boala lui Carr� (jigodia) este vaccinul. Vaccinarea poate incepe la varsta
de 12 saptamani; in cazul situatiilor de risc, vaccinarea poate incepe si mai devreme (intre 6 si 10 saptamani). Pana
la aceasta varsta cateii mai poseda, in general, anticorpi proveniti din corpul mamei.

In fata blocului meu a fost abandonata o catelusa metis de ciobanesc si din pacate nu i-am facut vaccinurile.
Bineinteles ca s-a pricopsit cu p jigodie de toata frumusetea. Am mers cu ea la vet cam trei saptamani si nu am avut
niciun rezultat. Cautand disperata pe net o solutie salvatoare am dat de niste anunturi care spuneau ca pentru
tratarea jigodiei si a parvovirozei se folosesc vaccinurile de urgenta canglob si stanglob. Sunt vaccinuri care au
menirea de a forta organismul sa produca anticorpi impotriva virusului ce produce boala.

Din pacate stanglob era prea scump pentru mine asa ca am mers pe canglob. Se administreaza 0.4 ml/1kg ( 1 ml /
2,5kg ). Tratamentul se face intramuscular sau intravenos si dureaza intre 3 si 5 zile.

Ieri am facut prima doza si la 6 ore de la administrare se simtea cu mult mai bine. A mancat ca sparta iar azi
dimineata se gudura pe langa mine avand aceeasi pofta de mancare.

Scriu acest mesaj in speranta ca cei interesati de tratarea cainelui de jigodie sau parvoviroza vor citi mesajul si asa
isi vor salva catelusul. Canglobul este de doua feluri si anume unul pentru jigodie si unul pentru parvoviroza. Asa ca
sa specificati cand il cautati pe la vet. pentru ca sunt diferite .O doza de canglob are 6 ml si m-a costat 60 lei. Am
consumat-o la o singura administrare pt ca catelusa are 15 Kg. Catelusei i-a fost administrat canglob-ul
imtramuscular pt ca doctorul mi-a spus ca desi este mai eficient intravenos risca sa-i fie rau de la el.

Daca doriti sa faceti rost de acest medicament intrebati la cbinetele veterinare de cartier care chiar daca nu au in
stoc fac comanda si aduc. Nu mergeti la cabinetele mari pt ca aia pun adaos mare si va duce mai scump. Precizez ca
canglob-ul se tine la rece in frigider. Daca cei de la cabinet nu-l scot din frigider si il scot din dulap sau il iau de pe
masa sa nu-l cumparati pt. ca daca nu este tinut in frigider anticorpii din flacon nu-si mai fac efectul sau pot face
chiar mai rau.

In speranta ca acest mesaj va salva mai multi catelusi de la moarte va doresc succes.