LUCRARE PRACTICĂ TEHNICIAN VETERINAR

SUBIECTUL I

1. Jigodia la câine este provocată de un virus sau de un parazit? Ce

simptome avem? Ce tratament aplicăm?
2. Ce tratament aţi face la un câine nevaccinat care vomită şi are diaree cu
sânge? Despre ce boli ar putea fi vorba?
3. Ce antibiotic cunoşti? Ce sunt ivermectinele?
4. Corona virusul ce boală produce la pisici?
5. Menţionează o boală transmisă de capuşă, în regnul animal,
simptomatologia şi tratamentul acestei boli.
6. Penicilina se asociază cu streptomicina? De ce?
Toate punctele din subiectul ales sunt obligatorii!
 5. Bolile transmise de căpușe  
Deși acestea pot transmite boli, nu toate căpușele sunt purtătoare de germeni
patogeni.Cele mai importante boli transmise prin intermediul mușcăturii de căpușă
sunt:             

 Babesioza                                                                         

 Borelioza(Boala Lyme)                                                             

 Ehrlichioza                                                                         

 Anaplasmoză   

Conform studiilor de specialitate, pentru că o căpușă să transmită Babesia spp, ea

trebuie să rămână atașată între 12 și 48 de ore pe corpul animalului.De aceea, riscul
transmiterii este mult redus dacă se îndepărtează căpușa în timp util.                       
După ce căpușa a fost îndepărtată se recomandă supravegherea animalului de
companie cel puțin 2-3 săptămâni. De obicei perioada de incubație a bolilor
transmise de căpușe variază între 7 și 21 de zile.                                                         
Dacă în aceasta perioadă apar simptome ca: apatie, febră, slăbiciune, letargie,
mucoase palide, vomă, limfonoduri mărite proprietarul se va prezenta de urgență cu
câinele la medicul veterinar.
 Se recomandă repetarea periodică a acestor analize în cadrul perioadei de
incubație pentru că rezultatele pot fi fals negative.                                                       
Manifestările clinice în Babesioza pot fi influențate de patogenitatea speciei de
babesii, răspunsul imun al organismului, vârstă, starea fiziologică(gestație, lactație),
alte boli prezente.             
Diagnosticul bolilor transmise de căpușe se poate face utilizând diverse metode
serologice ca Western Blot sau PCR însă aceste metode trebuie efectuate în
laboratoare specializate.
                                                                           
Totuși, înainte de apariția acestor simptome, pentru identificarea animalelor bolnave
de babesioza, se pot efectua analize care ne pot îndruma în privința diagnosticului și
anume:       

 Hemoleucogramă pentru a identifica scăderea numărului de eritrocite și trombocite;     

 examinarea microscopică a unui frotiu de sânge pentru a identifica parazitul

intraeritrocitar.                     

Babesioza este o boala parazitara cauzata de infectia cu Babesia, care la caine, poate sa fie
transmisa prin muscatura de capusa, deoarece parazitul Babesia foloseste capusele ca pe un
rezervor, pentru a ajunge la mamiferele gazda. Boala este, deseori, fatala.
 Perioada medie de incubatie a Babesiozei este de aproximativ doua saptamani, insa
simptomele pot sa ramana usoare si unele cazuri sa ramana nediagnosticate timp de cateva
saptamani.

Cainii sunt afectati de Babesioza indiferent de sex, varsta sau rasa, iar riscul este reprezentat
de expunerea la medii contaminate cu capuse si o deparazitare externa defectuasa.

Tipuri de Babesie

 Babesia canis – piroplasma mare

 Babesia canis canis – raportata un Statele Unite, Africa, Asia si Australia
 Babesia canis vogeli – cea mai periculoasa. Se gaseste in Africa
 Babesia canis rossi – intalnita in Europa
 Babesia gibnosi – piroplasma mica, intalnita in toata lumea
 Babesia conradae – piroplasma mica, intalnita doar in California
Simptomele Babesiozei la caini
Piroplasma infecteaza celulele rosii din sangele cainelui cauzand anemie hemolitica, in care
celulele rosii din sange sunt distruse,  excesul de hemoglobina este eliberat, iar acesta poate
cauza icter.

Organismul cainelui infectat va lupta pentru a produce mai multe celule rosii, pentru a le
inlocui pe cele pierdute, insa in cazul in care nu poate produce suficient, atunci va interveni
anemia.

Simptomele clinice ale Babesiozei sunt:

 lipsa de energie
 lipsa poftei de mancare
 pierdere in greutate
 febra
 umflarea abdomenului
 culoare neobisnuita a urinei
 culoare neobisnuita a scaunului
 gingiile de culoare galbena
Diagnosticarea Babesiozei la caini
 un examen fizic complet, inclusiv o analiza de urina si teste de sange, care sunt elementare in
diagnosticarea acestei boli grave.
Trebuie mentionat daca in ultima vreme ai identificat capuse pe animal, daca ai omis sa faci
deparazitarea externa, daca a fost muscat recent de un alt caine, sau a primit o transfuzie de
sange.

Tratamentul Babesiozei
Un caine bolnav de Babesioza, in special daca are nevoie de trasfuzii de sange, sau perfuzii,
trebuie internat si monitorizat in permanenta.

Exista metode de tratament care s-au dovedit eficiente in suprimarea simptomelor, cu toate
acestea, infectiile cu Babesia sunt persistente si, chiar si dupa recuparare, cainele trebuie tinut
sub observatie si repetate regulat testele de sange. Este un proces lung si anevoios, care nu are
intotdeauna succes, mai ales daca boala este intr-un stadiu avansat.

Cainelui ii va fi administrat unul dintre agentii anti-infectiosi, in functie de specia de Babesia

care a cauzat infectia. Aceste medicamente se administreaza intravenos si, de obicei, in doze
repetate la un interval de timp.

Evitați aplicarea de alcool sanitar, acetonă, lac de unghii, benzină sau alte soluții
direct pe căpușă înainte de extracție pentru că acestea pot provoca regurgitare sau
salivație la căpușă și inocularea precoce a germenilor patogeni în organsimul gazdă.
De asemenea strivirea corpului căpușei înainte sau după extragere este nedorită
pentru a evita răspândirea germenilor.   

Care sunt sansele unui caine diagnosticat cu Babesioza?

Pronosticul pentru un caine diagnosticat cu babesioza este rezervat. De multe ori, efectele
bolii asupra organismului sunt devastatoare si, desi a primit tratament de sustinere, animalul
nu se mai poate recupera.

In plus, stapanii trebuie sa fie constienti de faptul ca un caine care a supravietuit bolii, poate
sa sufere o recidiva in viitor. De asemenea, cainii care s-au recuperat, nu trebuie sa fie
donatori de sange, deoarece exista riscul ca beneficiarii sa dezvolte boala.

In prezent, nu exista niciun vaccin care sa impiedice imbolnavirea, de aceea, singura metoda
eficienta este preventia.

Babezioza
Babesioza este o piroplasmoza produsa de protozoare din genul Babesia. Parazitul prezinta mai mul
te specii, in functie de mamiferul afectat: de exemplu, Babesia caballi, Nuttallia equi – specii parazite 
pentru cai, Babesia canis, Babesia vogeli, Babesia gibsoni – paraziti ai cainelui, sau la om - Babesia 
gibsoni, Babesia bovis, Babesia hodaini.

La caine 2 specii sunt incriminate pentru producerea acestei afectiuni: Babesia canis (de dimensiuni 
mai mari) si Babesia gibsoni (specia mai mica).

Mai receptive la aceasta boala sunt animalele tinere, cele malnutrite si bolnave si cele cu imunitate
slaba (imunosupresie). Dupa cum am mentionat mai sus, agentii etiologici sunt babesiile, paraziti
unicelulari, ce paraziteaza globulele rosii (hematiile).
Contaminarea animalelor se realizeaza transcutanat, in timpul hranirii capuselor infestate, care odata
cu saliva, inoculeaza parazitii. Parazitii inoculati trec din plasma pe suprafata eritrocitelor apoi in
interiorul acestora unde se hranesc, se multiplica si le distrug trecand apoi la alte hematii.

Ca urmare a proceselor de nutritie si multiplicare a babesiilor rezulta hematii distruse, toxine

metabolice si paraziti morti, astfel instalandu-se anemia si o stare toxica grava.

Datorita acestor fenomene intreaga functionare a organismului este perturbata aparand tulburari
hepatice si renale grave, tulburari nervoase, tulburari respiratorii si cardiace s.a.

Focarele de infectie in cazul acestei boli sunt animalele infectate, sau cele nediagnosticate, care prezi
nta infectii latente, si capusele ixodidae, care sunt considerate de fapt rezervorul acestui parazit. Cont
aminarea si trecerea parazitului de la capusa la animal se produce in momentul hranirii capuselor infe
ctate, prin saliva inoculata transcutanat.

Hematiile infectate sunt atacate de sistemul imunitar, deoarece sunt considerate agenti patogeni din 
cauza prezentei parazitilor. Astfel se produce o dubla distrugere a hematiilor: auto-imun si produsa de 
Babesia, care duce la anemie masiva. Majoritatea cainilor aflati in faza acuta necesita transfuzie de s
ange datorita anemiei severe.

Borelioza
Muscatura capusei este agentul cauzal al boreliozei, antigenul virusului encefalitei acariene si a febrei
hemoragice Crimeea – Congo.

Parazitismul cu capuse este mai greu de depistat si pentru ca muscatura este insotita de anestezia
zonei afectate. In scurt timp insa se dezvolta o reactie inflamatorie locala. La caine, in functie de cat
timp sta capusa prinsa de piele, putem sa stim si cam ce boli ar fi putut sa fie transmise. Astfel, chiar
si o simpla muscatura poate duce la transmiterea Bolii Lyme insa pentru a transmite Babesioza este
nevoie de 24-48 de ore.

Boala Lyme, boala cu o mie de fete, borelioza dar si alte denumiri sunt specifice unei afectiuni
foarte grave transmise de capuse. In caz de borelioza sunt afectate mai multe sisteme ale
organismului: pielea, aparatul loco-motor, sistemul nervos, sistemul cardio-vascular. In natura, drept
sursa a boreliilor, servesc diferite animale salbatice, inclusiv rozatoarele, de la care agentul cauzal
este transmis omului, dar si animalelor domestice, de catre capuse prin muscatura sau excrementele
acestora. Insa nu toate capusele sunt infectate si nu fiecare muscatura de insecta neaparat se va
solda cu imbolnavire.

Microorganismul ce cauzeaza boala este de forma alungita si spiralata si pana sa ajunga in organism
traieste in capusele ce au parazitat si s-au alimentat cu sange de la un animal bolnav. Afectiunea
poarta denumirea de Boala Lyme dupa orasul american in care in anii 70 a fost identificat un numar
mare de cazuri. Afectiunea este deosebit de greu de diagnosticat mai ales din cauza modului de a
actiona.

Imediat dupa contactare boala produce febra, apatie, dureri musculare si leziuni cutanate specifice
numite eritem migrator, vizibil in cazul oamenilor. Este o zoonoza ce poate afecta si oamenii. De
aceea iesitul la iarba verde ar trebui sa fie o placere dar in acelasi timp oamenii ar trebui sa fie atenti
la muscaturile de capusa atat asupra lor cat si asupra cainelui. Medicul veterinar profesionist stie de
aceasta boala de foarte mult timp si a contribuit la limitarea raspandirii bolii in randul animalelor,
protejand in acest fel si omul.

Rezervorul pentru aceasta boala este reprezentat de rozatoare si alte animale bolnave ce servesc
drept gazda pentru parazitismul cu capuse mai ales din genul Ixodes, niste capuse de dimensiuni
mici, de culoare rosie. In faza initiala, daca am ajuns la specialist, tratamentul da rezultate bune daca
se folosesc antibiotice precum cefalosporinele, doxiciclina, amoxicilina. In cazurile in care boala trece
neobservata datorita semnelor nespecifice de tip reumatoid sau de tip gripal se poate ajunge la forma
cronica in care se constata dureri musculare, semne de afectare a sistemului nervos precum diferite
tipuri de paralizii sau chiar si encefalite. In aceasta faza tratamentul este greoi si lipsit de succesele
scontate. In cazul oamenilor se poate ajunge pana la dereglari de comportament severe ce mimeaza
schizofrenia. In anumite cazuri chiar dupa efectuarea unui tratament corespunzator semnele de
imbunatatire relativa se pot observa chiar si dupa 6 luni.

Hepatozoonoza
Hepatozoonoza este o alta boala transmisa la caine de catre capusele Rhipicephalus sanguineus, iar
agentul etiologic al bolii este reprezentat de Hepatozoon canis, un parazit intracelular.

Afectiunea se manifesta prin: febra, anorexie, slabire progresiva, diaree cu sange, dificultate
locomotorie (mai ales la membrele posterioare) tuse si secretie nazala. Spre deosebire de babesioza,
in cazul careia transmiterea afectiunii se realizeaza prin intepatura capusei (deoarece babesiile ajung
in glandele salivare ale capuselor), in cazul hepatozoonozei, boala este transmisa prin ingerarea
capusei de catre caine. Odata patrunsa in tubul digestiv, capusa elibereaza parazitul, Hepatozoon
canis, care migreaza spre organele interne (splina, ficat, limfonoduri, muschi, cord), se multiplica in
interiorul celulelor, pe care ulterior le distruge prin ruperea membranei, continuand a patrunde si in
alte celule. Forma adulta a parazitului Hepatozoon canis este intalnita in neutrofile (celule albe din
sange), iar atunci cand animalul dumneavoastra este intepat de catre o capusa, aceasta preia odata
cu sangele si leucocitele infestate cu H. canis, urmand ca apoi sa poata infesta un alt caine ca va
ingera respectiva capusa. Ca si in cazul babesiozei, diagnosticul se bazeaza pe examinarea sangelui
la microscop, numai ca babesiile se pun in evidenta in eritrocite, iar in hepatozoonoza parazitul se
pune in evidenta in neutrofile. Tratamentul in hepatozoonoza nu este unul specific, iar prognosticul
este de cele mai multe ori unul grav.

Ehrlichioza 
Ehrlichioza (pancitopenia tropicala canina, rickettsioza canina) este o boala infectioasa produsa de
bacterii (rickettsii) din genul Ehrlichia (bacili intracelulari gram negativi) si transmisa prin intepatura
capuselor Rhipicephalus sanguineus.

La caine, boala este produsa de Ehrlichia canis, care se localizeaza in leucocite si totodata face ca
recuperarea sa fie ingreunata tocmai din cauza faptului ca antibioticele patrund mai greu intracelular.
La fel ca si afectiunile anterioare si ehrlichioza este zoonoza, iar bacteria este transmisa prin
intermediul intepaturii de capusa. Sursa de infectie o constituie animalele bolnave si cele cu infectii
inaparente. Bacteriile pot rezista in organismul cainelui pana la 5 ani, fara manifestari clinice.
Perioada de incubatie este cuprinsa intre 5-15 zile si primele simptome sunt: febra, anorexia
(disparitia poftei de mancare), astenia si slabirea. Ulterior pot aparea limforeticulite, opacifieri ale
corneei, uveita (inflamatia unor structuri oculare- iris, corpi ciliari, coroida), epistaxis (hemoragie
nazala, in picatura), hemoragii intestinale si cutanate, meningita, edeme ale membrelor posterioare,
rinita, pneumonie. Examenele hematologice releva anemie, leucopenie si trombocitopenie (scaderea
numarului de trombocite de aproximativ 10 ori). Diagnosticul se stabileste prin test rapid (disponibil si
in cadrul clinicii noastre), dar si prin evidentierea incluziilor in citoplasma leucocitelor (monocite,
limfocite si neutrofile). De la caini au fost izolate si alte specii de Ehrlichia (chaffeensis, ewingii), dar
cainele joaca numai rol de rezervor de germeni pentru om. Profilaxia se realizeaza prin protectia fata
de atacul capuselor.
 
3. Clasificarea antibioticelor pe grupe de acŃiune β-Lactaminele – penicilinele de extracŃie,
semisintetice şi cefalosporinele Aminoglicozidele - cap de serie streptomicina Macrolidele -
cap de serie eritromicina Polipeptidele ciclice - cap de serie polimixina B Tetraciclinele - cap
de serie tetraciclina Cloramfenicolii - cap de serie cloramfenicolul Sinergistinele Antibiotice
diverse - antibiotice care nu se pot încadra dpdv structural şi chimic. β -Lactaminele - spectru
îngust: coci G+, bacili G+ şi coci G-. - nu sunt active faŃă de bacteriile G-. - acŃiune: asupra
actinomiceŃilor şi spirocheŃilor. - penicilinele de semisinteză (ampicilina, amoxicilina)
acŃionează şi asupra bacteriilor G- Aminoglicozidele - spectru compensator faţă de β-
lactamine. - active şi asupra bacteriilor G- şi faŃă de cele G+, - din acest motiv se asociază cu
β -lactaminele. - mai active asupra acido-alcoolo rezistenŃilor (bacilul Koch). Macrolidele -
active asupra: cocilor şi bacililor G+, - puŃin active asupra: coci G- şi bacterii G-. - în plus:
actinomicete, micoplasme, protozoare, spirochete. Sinergistinele - asupra cocilor G+ şi G-,
bacililor G+ - nu sunt active asupra bacililor G-. - acŃionează şi asupra actinomicetelor,
micoplasmelor şi asupra unor protozoare. Polipeptidele ciclice - unele: polimixina B,
colistinul = activitate bună asupra bacteriilor Gram- şi asupra actinomicetelor - altele:
bacitracina, tirotricina, asupra bacteriilor Gram+. Tetraciclinele - spectru larg: active asupra
cocilor G+ şi G -, ricketsiilor, spirochetelor, micoplasmelor, actinomicetelor şi unor
protozoare. - acŃionează: asupra virusurilor mari.

CombinaŃia antibiotică eficientă trebuie să respecte regulile: Batericid + Bactericid =

Sinergie (ex. gentamicină + carbenicilină, penicilină + streptomicină) Bacteriostatic +
Bacteriostatic = Adiţie de efecte (ex. eritromicină + tetracicline) Bacteriostatic + Bactericid =
Antagonism. Nu se aplică!

β-Lactaminele - considerate bactericide, - activitatea: în faza de înmulŃire logaritmică. -

bacteriostatic: în concentraŃii mici, sau - bacteriolitic: în concentraŃii mari.
Aminoglicozidele, - antibiotice bactericide, - motiv pt. care se asociază cu β-lactaminele.
Tetraciclinele şi cloramfenicolul, - antibiotice bacteriostatice, - nu este permisă asocierea lor
cu antibioticele bactericide! La unele antibiotice (spiramicina şi pristinamicina) - s-a descris
fenomenul de bacteriopauză.

Ivermectina este un derivat semisintetic din clasa avermectinelor, un grup de

lactone macrociclice produse de Streptomyces avermitilis, fiind utilizat
ca antihelmintic.[10][11] Ea are o acțiune microfilaricidă în oncocercoză (boală
parazitară determinată de Onchocerca volvulus) și reduce numărul microfilariilor fără
efectele toxice ale dietilcarbamazinei. Ivermectină are, de asemenea, o acțiune
microfilaricidă în filarioză limfatică și este utilizat în tratamentul acesteia. Ivermectină
este activă și în alte helmintiaze. Acesta este utilizată în
tratamentul strongiloidozei și a fost încercată în unele infecții cu Mansonella. Este
folosită în tratamentul unor boli parazitare ale pielii, inclusiv scabia și pediculoza.
Molecula a fost descoperită în 1975 și a fost aprobată pentru uz medical în anul
1981.[12][13] Se află pe lista medicamentelor esențiale ale Organizației Mondiale a
Sănătății.[14]
În SUA este folosită sub denumirile comerciale Stromectol și Sklice. În România,
Ivermectina este autorizată pentru uz uman doar ca unguent. [15]
Ivermectina este ingredientul activ din medicamente folosite împotriva infestărilor
parazitare, atât în medicina veterinară cât și în medicina umană. Medicamentele
respective sunt administrate, de exemplu, pentru a elimina viermi din organism sau sunt
aplicate pe piele, pentru a trata scabia sau rozaceea, o inflamație a pielii feței.