BOALA DE NEWCASTLE

(PSEUDOPESTA VIARĂ)

Prof.univ.dr. CONSTANTIN VASIU

Facultatea de Medicină Veterinară Cluj Napoca
DEFINIȚIE

Boala de Newcastle (BN) sau Pseudopesta Aviară este o

boală infectocontagioasă, epidemică, care afectează
exclusiv păsările domestice şi sălbatice, în special
galinaceele, caracterizată clinic prin afectarea stării
generale, tulburări digestive, respiratorii, nervoase, mai
mult sau mai puţin constante şi asociate divers, tulburări
ale ouatului, iar morfopatologic prin leziuni congestivo-
hemoragice şi hemoragico-necrotice.
Alte denumiri: Pseudovogel-Pest, AtypicalGeflugelpest,
Pseudo-Poultry Plague, Avian Pest, Avian Distemper,
Ranikhet Disease, Tetelo Disease, Korean Fowl Plague,
Avian Pneumoencephalitis.

2
 ISTORIC, RĂSPÂNDIREA ȘI
IMPORTANȚĂ
• Prima semnalare a BN este făcută în 1926 în insula Jawa,
fără a se identifica agentul etiologic. În acelaşi an apare în
localitatea Newcastle din Anglia o epidemie asemănătoare,
studiată de Doyle, care în 1927 izolează virusul. Din
Indonezia boala s-a răspândit în multe ţări din Asia,
Australia, Africa şi America.
• În prezent BN este răspândită pe tot globul, mai ales în
Africa, Asia, Orientul Mijlociu, America Centrală şi
partea de nord a Americii de Sud, unde majoritatea ţărilor
sunt contaminate şi constituie o ameninţare pentru ţările
indemne, în special pentru cele din Europa.
• La noi în ţară prima descriere este făcută în 1942, sub
numele de “boala de Filaret”, după care s-a extins pe întreg
teritoriul ţării.
3
ISTORIC, RĂSPÂNDIREA ȘI
IMPORTANȚĂ
• Importanţa bolii. Pierderile economice pricinuite de
această boală sunt deosebit de mari şi se datoreză
procentului de morbiditate şi mortalitate foarte ridicat,
cheltuielilor legate de aplicarea măsurilor de combatere şi
profilaxie, perturbărilor induse în comerţul internaţional
etc.
• BN are şi o importanţă sanitară fiind o zoonoză,
tradusă prin conjunctivite uni- sau bilaterale, care apar
după 4-6 zile de la infecţie, uneori şi sindrom gripal.

4
ETIOLOGIE

Agentul etiologic este virusul bolii de Newcastle (Newcastle

disease virus; NDV) încadrat în familia Paramyxoviridae,
subfamilia Paramyxovirinae, genul Avulavirus (12). În grupul
paramyxovirusurilor aviare (APMV) s-au distins 12 serotipuri
(APMV1-APMV-12). Virusul BN corespunde serotipului-1
(APMV-1).
Virionii apar la microscopul electronic sub formă sferică, cu un
diametru de 120-180 nm sau sub formă filamentoasă. Genomul
este format din ARNmc, mărime 15 kb, nesegmentat, de polaritate
negativă, dispus linear, sub forma unui filament. Capsida, de
natură lipoproteinică, cu simetrie helicoidală, înconjurată de o
anvelopă, prezintă la suprafaţă două tipuri de spiculi
glicoproteinici: glicoproteina HN şi glicoproteina F. Glicoproteina
HN asigură fixarea virusului pe receptorii membranari ai celulei
5
gazdă, având un rol esenţial în infectivitate prin activitatea
neuraminidazică (N) şi mai ales prin activitatea hemaglutinantă
(H). Glicoproteina F (proteina de fuziune) are rol în penetrarea
celulară a virionului și pentru a fi activă trebuie să fie clivată în 2
subunităţi F1 şi F2. Spiculii HN se fixează pe mucoproteinele
prezente la suprafaţa diferitelor celule, în special al hematiilor de
găină şi de alte specii (om, câine, iepure, cobai, şoarece, bou etc.)
pe care le aglutinează.
Virusul se cultivă uşor pe ouă embrionate (de preferat cele de 10
zile, inoculate pe cale alantoidiană, determinând moartea
embrionilor în 2-4 zile cu hemoragii, mai ales la nivelul foliculilor
plumiferi) şi în culturi celulare de diferite origini, în special
fibroblaste de embrioni de găină, ca şi linii celulare (BHK şi
HeLa) cu producerea de efect citopatic (formarea de sinciţii şi
6
ETIOLOGIE

apariţia de incluziuni oxifile intracitoplasmatice) chiar după 48 de

ore de la inoculare. În lichidul alantoamniotic şi de cultură, virusul
este identificat electronomicroscopic sau prin proprietatea sa
hemaglutinantă care poate fi inhibată de serul anti BN.
Antigenic virusul este unic, diferenţele constatate între tulpinile
izolate din diverse focare nu au nicio consecinţă practică. Virusul
BN nu posedă antigeni comuni decât cu grupul
paramixovirusurilor aviare, mai ales cu serotipul 3.
Puterea patogenă a diferitelor tulpini izolate este extrem de
variabilă, existând diferenţe de ordin cantitativ şi calitativ.
Testele de virulenţă cele mai utilizate pentru a caracteriza
patogenitatea tulpinilor de virus sunt: timpul mediu de
mortalitate al embrionilor de 9 zile (MDTE, Mean Death Time in
Eggs); indicele de patogenitate intracerebrală (ICPI,
 ETIOLOGIE

Intracerebral Pathogenicity Index) la pui de o zi; indicele de

patogenitate intravenoasă (IVPI, Intravenous Pathogenicity
Index) la pui SPF de 6 săptămâni.
După virulenţă, tulpinile sunt clasate în 3 grupe: „velogene”
sau foarte virulente (Texas GB, Herts, CA-1083, Italiană, Kansa-
Manhattan, Israel-Haifa, Largo, Milano), „mezogene” sau moderat
virulente şi „lentogene” sau puţin virulente.
Se disting, pe baza semnelor clinice produse în infecţia puilor,
cinci grupe sau patotipuri: suşe velogene viscerotropice
(responsabile de formele acute letale de boală de până la 100% şi
obişnuit cu leziuni hemoragice în intestin, exemplu suşa Essex);
suşe velogene neurotropice (cauzează boala exprimată prin
tulburări respiratorii şi nervoase cu mortalitate ridicată, dar lipsesc
leziunile de la nivelul intestinului (exemplu suşa Ploufragan);
8
ETIOLOGIE

suşe mezogene (determină simptome respiratorii şi nervoase cu

mortalitate scăzută); suşe lentogene (provoacă numai infecţii
uşoare ale tractusului respirator, fără mortalitate indiferent de
vârstă); suşe lentogene asimptomatice (replicarea primară se face
în intestin). OIE a definit BN ca o infecție provocată de APMV-1
foarte virulentă care are un ICPI de cel puțin 0,7.
Rezistenţa virusului. Vara rezistă câteva ore, iarna mai mult. În
stare uscată la temperaturi obişnuite, pe diferite obiecte, rezistă
până la 30 de zile, în furaje circa 45 de zile, în adăposturile
contaminate cel puţin 2 luni, în ouă până la 250 de zile, pe coaja
ouălor 8 luni, în carcasele refrigerate 5-6 luni, în cele congelate
peste 2 ani, iar în cadavrele îngropate până la 30 de zile vara şi cel
puţin 4 luni, iarna. La 56 oC este inactivat în 3 ore, la 60oC în 30
minute, iar la 100oC în câteva secunde. Temperaturile joase îl
conservă bine, mai ales în stare liofilizată. Dezinfectanții eficienți
includ: hipocloritul de sodiu, fenolii, glutarldehida, clorhexidina,
compușii cuaternari de amoniu, pentapotassium.
9
 EPIDEMIOLOGIE

Receptivitate. În condiţii naturale sunt receptive peste 250 de specii

de păsări probabil toate păsările, pe primul loc situându-se găinile şi
bibilicile, apoi fazanii, curcile şi păunii. Raţele şi gâştele sunt
considerate, de obicei, rezistente la BN, cu toate acestea au fost
descrise focare în care gâștele au prezentat simptome severe.
Numeroase păsări sălbatice (fazani, porumbeii, vrăbiile, ciorile,
turturelele, mierlele, bufniţele, cormoranii, vulturii, pescăruşii,
pelicanii, tucanii, corbii, şoimii, papagalii etc.) pot fi infectate cu
NDV, în majoritatea cazurilor cu tulpini lentogene. Îmbolnăviri cu
patotipurile velogene se produc şi la struţi. Receptivitatea păsărilor
este influenţată de vârstă, de patogenitatea tulpinii de virus în cauză,
de calea de infecţie, de starea imunologică etc. Cu cât păsările sunt
mai tinere, cu atât ele sunt mai sensibile, putându-se îmbolnăvi chiar
din primele zile de viaţă dacă nu provin din găini imunizate.
10
 EPIDEMIOLOGIE

Sursele de infecție. Sursele de infecţie sunt multiple şi sunt

reprezentate în primul rând de numeroasele păsări domestice sau
sălbatice, bolnave sau purtătoare de virus. Păsările bolnave elimină
virusul prin toate secreţiile şi excreţiile, în special prin fecale şi
secreţiile oculonazale. Eliminarea virusului sub formă de aerosoli
este foarte importantă, având în vedere faptul că în cazul infecţiei cu
o suşă pneumotropă de virus, o găină poate excreta 104 particule
infecţioase în 24 ore în aerul ambiant al adăpostului. Virusul este
excretat înainte cu 24-48 ore de prima manifestare a bolii. Cadavrele,
carcasele, ouăle, penele etc. provenite de la păsările bolnave
constituie de asemenea surse de infecţie importante. Purtătorii cronici
sau convalescenţi pot excreta virusul după vindecare până la 2 luni
sau chiar mai mult, în funcţie de capacitatea de imunizare a fiecărui
individ.
11
EPIDEMIOLOGIE

Galinaceele pot excreta APMV-1 timp de 1-2 săptămâni, dar la

unele specii de psitacide, excretarea (de o manieră intermitentă)
poate dura 4 săptămâni la cormorani, câteva săptămâni la peruşi,
papagalii conures, grauri, 4 luni la bufniță şi până la un an la
paagali. Păsările natural sensibile, vaccinate, dar a căror imunitate
este slabă sau începe să scadă pot deveni purtători cronici. În cazul
purtătorilor sănătoşi, proporţia lor variază în funcţie de specia de
păsări şi puterea patogenă a suşei virale. În categoria purtătorilor
sănătoşi potenţiali intră speciile de păsări natural puţin sensibile
(palmipedele, psitacidele etc.), la care un test IHA negativ nu
exclude excreţia virală. Această categorie de purtători reprezintă
pericolul epidemiologic cel mai important, pentru că ei nu vor
manifesta niciodată starea de infecţie, dar sunt capabili de a
excreta virusul.
12
EPIDEMIOLOGIE

S-a izolat NDV la 0,76% dintre păsările semidomestice (în

principal canari, fazani şi porumbei) şi la 1,01% dintre păsările
exotice în captivitate mai ales psitacide şi tucani, ceea ce atestă
rolul acestor păsări în întreţinerea şi difuzarea bolii. Focare de BN
au fost raportate la găini, având ca sursă de infecţie furajele
contaminate de către porumbeii sălbatici infectaţi sau la găinile
ţinute în apropierea cormoranilor de la care s-a izolat VBN. În
Canada şi partea de nord a SUA s-au înregistrat îmbolnăviri la
cormorani şi pelicani. În unele situaţii boala a fost introdusă dintr-
o ţară în alta prin importul de fazani şi de potârnichi sau prin
intermediul cocoşilor de luptă introduşi ilegal. Transmiterea
virusului dintr-o ţară în alta prin intermediul păsărilor migratoare
nu s-a putut demonstra cu certitudine. S-a emis ipoteza că există în
natură două rezervoare de virus: păsările acvatice migratoare în
13
EPIDEMIOLOGIE

zonele climatului rece şi temperat pentru virusul benign de tip

respirator şi păsările pădurilor tropicale pentru virusul viscerotrop.
Păsările vaccinate cu suşe mezogene, elimină virusul prin fecalele
lor timp de 15-19 zile putând constitui o sursă de infecţie. Suşa
vaccinală lentogenă B1 nu se poate propaga de la păsările
vaccinate la cele sensibile decât prin contact direct.
Omul şi unele mamifere insensibile la boală (pisicile şi rozătoarele
în special, dar şi câinii), pot găzdui virusul pe care îl excretă timp
de câteva zile, dar ele joacă mai ales un rol de vectori pasivi.
APMV-1 lentogen (HX01) a fost izolat în China de la porci
bolnavi.
Sursele secundare de infecţie sunt şi ele foarte variate, fiind
reprezentate de tot ce a venit în contact cu sursele primare (furaje,
apă, aşternut, incubatoare, obiecte de inventar, mijloace de
transport etc.).
14
EPIDEMIOLOGIE

În menţinerea şi răspândirea BN un rol îl au şi căpuşele, păduchii,

ploşniţele, muştele (Musca domestica), unele specii de melci etc.
Vaccinurile vii preparate pe ouă provenite din unităţi contaminate,
pot fi de asemenea, surse de infecţie. Difuzarea virusului poate fi
asigurată şi prin curenţi de aer. Aerosolii particulelor virale pot
parcurge 10-15 km de la focarele endemice cu ajutorul vântului.
Infecţia naturală are loc pe cale respiratorie (cea mai severă), prin
inhalarea aerosolilor încărcaţi cu particule virale, pe cale digestivă
(prin furaje şi apă contaminate) şi mai rar transcutanat la nivelul
soluţiilor de continuitate, prin ectoparaziţii hematofagi, prin
intermediul acelor de seringă nesterilizate sau prin mucoasa
conjunctivală sau cloacală (prin coit). Transmiterea verticală este
controversată, deşi s-a raportat prezenţa virusul BN la embrioni
proveniţi de la găini ouătoare, infectate cu tulpini virulente.
15
EPIDEMIOLOGIE

Embrionii se pot infecta în timpul incubării prin intermediul ouălor

infectate, fisurate sau sparte, precum şi a celor murdărite cu fecale
contaminate, virusul putând pătrunde prin coajă. În general,
embrionii infectaţi în perioada de incubaţie mor, dar în cazul
virusurilor lentogene, folosite la prepararea de vaccinuri, acestea
nu provoacă moartea embrionilor.
Boala de Newcastle poate să se limiteze la efectivul în care a
apărut sau difuzează în afara focarului luând un caracter epidemic.
Evoluțiile sunt întotdeauna grave în efective indemne, total
descoperite immunologic și când intervin tulpini velogene, fiind
situații în care sunt afectate în câteva zile, toate păsările indiferent
de vârstă, iar mortalitatea poate atinge 80% (tipul epidemic
asiatic). În efectivele imunizate parțial sau când intervin tulpini
mezogene de virus, se întâlnesc forme ușoare de boală, cu evoluție
lentă și mortalitate redusă (tipul epidemic european), dar mai ales
forme atipice.

16
TABLOU CLINIC

Perioada de incubaţie, la păsările domestice, variază între 2-15

zile și de obicei este de 2-6 zile, iar la alte specii de păsări este de
până la 25 de zile.
La găini
Forma supraacută se întâlneşte rar, de obicei la începutul
epidemiei şi se exprimă prin simptome generale (abatere,
inapetenţă, penele zburlite, convulsii) şi moarte în 12-24 de ore.
Forma acută sau tipică, cea mai frecventă, debutează brusc cu
hipertermie, abatere, anorexie, polidipsie, păsările sunt imobile, cu
penele zburlite şi aripile lăsate, cu capul sprijinit pe sol sau ascuns
sub aripă, creasta şi bărbiţele pot fi congestionate sau uşor
cianozate. Uneori se constată hiperemia mucoasei conjunctivale,
epiforă, cheratită, edem periorbitar care se poate extinde în ţesutul
conjunctiv subcutanat din regiunea capului şi gâtului.

17
 TABLOU CLINIC

Concomitent sau la scurt timp după semnele generale apar

sindroamele digestiv, respirator şi nervos care pot coexista, succeda
sau asocia în diverse moduri. Sindromul digestiv se exprimă prin
indigestie ingluvială (din cioc se scurge un lichid fetid), diaree fetidă,
cu fecalele de culoare verzuie sau gălbuie-cenuşie, uneori cu striaţiuni
sanguine şi membrane de fibrină, murdărind regiunea pericloacală.
Sindromul respirator se traduce prin catar nazal, strănut, respiraţie
dispneică, zgomotoasă, frecvent bucală, din cauza acumulării în căile
respiratorii de mucozităţi. Sindromul nervos se exprimă prin
convulsii, contracţii clonice sau spasmodice ale gâtului, aripilor sau
picioarelor, tulburări de echilibru (putând merge până la căderi
complete, rostogoliri, mişcări forţate, mişcări în manej, piruetări),
opistotonus, emprostotonus, torticolis, pareze sau paralizii ale aripilor
sau picioarelor Simptomele nervoase pot fi foarte pronunţate sau
18
 TABLOU CLINIC

foarte discrete. Producţia de ouă scade brusc sau chiar este întreruptă,
fenomen ce poate fi definitiv sau tranzitoriu. Revenirea este
progresivă, după mai multe săptămâni, dar rămâne sub normal, ouăle
sunt mai mici, de forme anormale, depigmentate, fără coajă sau cu
coaja moale, cu hemoragii la nivelul membranei viteline. Simptomele
se agravează şi moartea survine în 2-5 zile în 70-90% din cazuri.
Unele păsări se pot vindeca după o convalescenţă lungă, dar rămân
slăbite şi cu sechele nervoase (torticolis, paralizii diverse, tulburări
oculare etc.), infecunditate etc.

19
TABLOU CLINIC

20
TABLOU CLINIC

Formele subacută şi cronică, mai frecvente la păsările adulte şi

spre sfârşitul epidemiei, se caracterizează prin aceea că tulburările
generale lipsesc sau sunt discrete, în schimb cele locale sunt
dominate de simptome respiratorii acompaniate de o scădere a
producţiei de ouă. Păsările pot prezenta şi tulburări nervoase
(paralizii, cu localizări diverse, mişcări anormale etc.), mai rar
digestive. Durata bolii este de 7-10 zile, până la câteva săptămâni
şi poate evolua spre vindecare (cu excepţia formelor nervoase când
vindecarea este rar completă) sau moarte (într-un procent ce
variază în limite largi).
În efectivele parţial imunizate sau în cazul intervenţiei unor tulpini
atenuate de virus, simptomatologia este benignă (inapetenţă, catar
oculo-nazal, scăderea ouatului, care revine după 30-45 de zile) şi
păsările se remit după 1-2 săptămâni.
Pierderile prin mortalitate se datorează reacutizării unor infecţii
latente cu Mycoplasma, Haemophilus, Escherichia coli etc.

21
TABLOU CLINIC

În unele focare, boala poate evolua asimptomatic, prezenţa

virusului în efectiv fiind atestată de scăderea ouatului şi
modificarea calităţii ouălor.
La curci simptomatologia este asemănătoare celei descrise la
găină, cu semne respiratorii mai severe (dispnee gravă, jetaj filant,
strănut), care preced cu câteva zile semnele digestive (diaree cu
fecale negricioase, corespunzând hemoragiilor digestive, sângele
fiind mai mult sau mai puţin digerat). Semnele nervoase,
predominant paralitice, apar după câteva zile de la debut. Boala
evoluează mai lent (1-2 săptămâni), simptomele sunt, în general,
mai puţin severe comparativ cu cele prezentate la găini, uneori
mortalitatea este de 50-80%.
La bibilici, semnele clinice sunt mai puţin marcante comparativ cu
cele de la găini şi curci, constatându-se mai ales tulburări nervoase
şi o uşoară diaree, tulburările respiratorii lipsind.
 TABLOU CLINIC

La prepeliţe se înregistrează manifestări digestive (enterite), semne

nervoase şi scăderea importantă a producţiei de ouă.
La fazani şi potârnichi predomină tulburările nervoase (paraliziile).
La palmipede. Acestea sunt rezistente la suşele cele mai virulente
pentru galinacee, dar ele pot găzdui virusul fără a exprima semne
clinice. Cu toate acestea au fost raportate focare în care s-au
înregistrat cazuri clinice. Unele tulpini velogene care circulă în China
au provocat mortalitate de 9% la gâște.
La porumbei. Porumbeii sunt consideraţi puţin sensibili la suşele
patogene pentru galinacee. Boala poate evolua acut şi se exprimă prin
somnolenţă, anorexie, polidipsie, diaree, cu fecale apoase, de culoare
cenuşie, uneori verzuie. Aceste simptome pot fi discrete, neobservate,
dar ulterior apar manifestări nervoase exprimate prin pareze, paralizii
ale aripilor şi picioarelor, convulsii, torticolis, ataxie la 20-30% din
23
 TABLOU CLINIC

efectiv, fără mortalitate sau aceasta este redusă (5-10%). În unele

cazuri, porumbeii nu mai pot să zboare şi eventualele tentative se
reduc la mişcări necoordonate. În Italia mortalitatea a fost ridicată la
porumbelul gulerat (Streptoelia decaocto).La struți și emus,
predomină simptomele respiratorii.La păsările de apă. BN este
rareori severă. Totuși s-au înregistrat: anorexie, semne neurologice,
diaree, epiforă, jetaj, scăderea producției de ouă și moarte subită. La
alte specii de păsări. La psitacide evoluția poate fi acută, cronică sau
inaparentă și se exprimă prin simptome foarte variabile, cum sunt:
dispnee, diaree, convulsii, incapacitate de efectarea a zborului,
moarte subită. La șoimii în captivitate s-au înregistrat morți subite
(de obicei fără a prezenta semne clinice) sau inapetență, regurgitare,
diaree cu fecale mucoido-hemoragice. În coloniile de cormorani,
numai la tineret, BN se exprimă de obicei prin pareze și paralizii ale
aripilor și picioarelor, incoordonări, tremurături, torticolis și moarte
(sub 1% până la 92%).

24
TABLOU MORFOPATOLOGIC

Leziunile sunt mai constante şi mai evidente la tineret şi adulți,

fiind în funcţie de forma clinică, durata şi gravitatea bolii.
Mucoasa bucofaringiană şi esofagiană este congestionată,
acoperită cu un mucus abundent, consistent, aderent şi amestecat
cu particule alimentare sau prezintă uneori, hemoragii punctiforme
şi focare miliare de necroză. Guşa este dilatată, cu un conţinut
fluid şi miros de fermentaţie, iar pe mucoasă se observă hemoragii
şi necroze. La nivelul mucoasei stomacului glandular, mai frecvent
la vârful papilelor glandulare, apar hemoragii şi necroze gălbui ce
pot fi diseminate pe toată suprafaţa mucoasei (având dimensiuni şi
forme variabile) sau alcătuiesc un brâu caracteristic, la intrarea sau
ieşirea din proventricul (proventriculita hemoragico-necrotică).
Papilele glandulare sunt tumefiate, la presiune exprimând o
secreţie alb-gălbuie.
25
TABLOU MORFOPATOLOGIC

Hemoragii punctiforme sau difuze şi necroze se pot observa şi

sub cuticula stomacului muscular. În intestin, leziunile
hemoragico-necrotice, au aspect de plăci ovale sau rotunde, în
număr şi de dimensiuni variabile, pot să apară pe tot traiectul,
dar cel mai frecvent în porţiunea posterioară a duodenului, sacii
cecali şi intestinul gros. Detaşarea maselor necrotice lasă ulcere
cu aspect granular. Foliculii limfoizi de la baza sacilor cecali
sunt hiperplaziaţi, cu hemoragii şi necroze. Inflamaţia
hemoragico-necrotică de la nivelul mucoasei cloacale imprimă
aspectul caracteristic de ţesut cauterizat. Leziuni mai puţin
frecvente şi specifice observate pot fi: laringotraheită
hemoragică, uneori necrotică, congestie pulmonară, peteşii sau
sufuziuni pe suprafaţa şi în parenchimul pulmonar, hemoragii
pe seroase, în ţesutul conjunctiv subcutanat şi muşchi, în timus
26
TABLOU MORFOPATOLOGIC

şi bursa lui Fabricius, ovarite, salpingite, uneori hipertrofia splinei,

care devine friabilă, de culoare roşie închisă sau pestriţă, edem
pulmonar, necroză pancreatică, congestie şi peteşii la nivelul
meningelui şi emisferelor cerebrale.

27
 TABLOU MORFOPATOLOGIC

Histologic, în SNC, se evidențiază tumefacția și necroza celulelor

endoteliului capilarelor care provoacă fragilitatea acestora,
manșoane perivasculare (mai ales în jurul capilarelor și venelor) și
perineuronale constituite din limfocite, plasmocite și celule gliale,
degenerescența neuronilor cu nucleu picnotic și neuronofagie. În
unele cazuri se observă și zone demielinizate în creierul median și în
trunchiul cerebral, caracterizate prin focare spongioase cu macrofage
și numeroși corpusculi sferoizi axonali ca și o reacție astrocitară.
În diferite organe se evidențiază congestie, edem și hemoragie,
hialinzarea capilarelor și arteriolelor, necroza celulelor endoteliale,
hiperplazie mononucleară, în special în ficat, necroze în splină,

28
TABLOU MORFOPATOLOGIC

vacuolizări focale și distrugerea de limfocite în zona

corticală a splinei și timusului, degenerare marcantă a
limfocitelor din zona medulară a bursei lui Fabricius,
hemoragie și necroză a mucoasei intestinale, congestive și
edem la nivelul mucoasei traheale, cu pierderea cililor și
infiltrații cu limfocite și macrofage, atresia foliculilor
ovarieni cu infiltrații cu celule inflamatorii și formarea de
agregate limfoide, infiltrații limfocitare în pancreas,
hemoragii și ulcerații la nivelul pielii, congestive și peteșii
pe creasă etc. La porumbei se constată encefalomielită,
nefrită, hepatită și pancreatită limfoplasmocitară și necroze
hepatice multiple.
DIAGNOSTIC

În formele tipice de BN, diagnosticul este ușor de stabilit pe baza

datelor epidemiologice, clinice și aspectelor morfopatologice. În
situațiile în care boala apare în efective cu o oarecare rezistență
specifică (la sfârșitul perioadei imunitare), când sunt implicate tulpini
de virus cu o patogenitate mai redusă (simptomele sunt variabile, iar
leziunile inconstante și necaracteristice) sau atunci cînd evoluează
concomitant cu alte boli, pentru precizarea diagnosticului, sunt
necesare investigații de laborator.
Pentru izolarea virusului, suspensiile în soluţie de antibiotic
preparate din tampoane traheale şi cloacale (sau fecale) sau din
organe (pulmon, creier, ficat, splină etc.), se inoculează în cavitatea
alantoidiană a ouălor embrionate între a 9-a şi a 11-a zi. Ouăle se
incubează la 37oC timp de 4-5 zile şi după moartea embrionilor sau la
sfârşitul perioadei de incubaţie, vor fi testate în ceea ce priveşte
30
DIAGNOSTIC

activitatea hemaglutinantă a lichidelor alantoidiene. Izolarea unei

tulpini a NDV este confirmată prin IHA în prezenţa unui ser
specific, excluzându-se prezenţa unui alt virus hemaglutinant
(PMV 2-11, orthomyxovirus, adenovirus). Având în vedere
varietatea mare a tulpinilor de NDV şi larga utilizare a
vaccinurilor vii, se impune aprecierea patogenităţii tulpinii izolate
utilizând indicii prezentaţi la etiologie (testul IPIC este obligatoriu
în UE). Toate tulpinile a cărui IPIC este superior lui 0,7 sunt
considerate ca patogene. Pentru demonstrarea caracterelor
patogene a unei suşe se recurge şi la secvenţierea situsului de
clivaj al proteinei F şi demonstrarea prezenţei unei secvenţe R-X-
K/R-R-F specifice suşei mezogene şi velogene, care este o tehnică
in vitro recunoscută în UE. Pentru izolarea virusului, materialul
patologic se poate inocula şi pe culturi celulare (efectul citopatic
este pregnant). 31
 DIAGNOSTIC

Evidenţierea virusului în preparate histologice efectuate din trahee,

pulmon, splină şi creier se poate realiza prin IF folosind seruri
monovalente anti NDV marcate cu fluoresceină sau prin tehnica
imunoperoxidazei. Prezenţa virusului poate fi evidenţiată rapid
folosind tehnicile moleculare, respectiv PCR, RT-PCR, nested-
PCR.Studiile filogenetice permit evaluarea rapidă a originii şi
extinderii virusului responsabil de apariţia bolii de Newcastle.
Anticorpii specifici pot fi detectaţi prin diverse metode cum ar fi:
imunodifuzia radială, hemoliza radiară, ID, SN, IHA, ELISA, dar de
obicei, prin reacţia de IHA şi eventual prin HAP (hemaglutinarea
pasivă) sau prin tehnica ELISA. S-a raportat o bună corelaţie între
testele IHA şi ELISA. În IHA, anticorpii sunt decelaţi începând cu a
7-a zi de la infecţie, titrul lor atinge un maxim la 2-3 săptămâni, apoi
descreşte progresiv în câteva săptămâni sau luni.
32
DIAGNOSTIC

Pragul de pozitivare a reacţiei este de 1/8, dar o infecţie în curs

sau recentă antrenează în general titruri ridicate. Titrurile medii
pot constitui indici serologici ai unei infecţii trecute sau pot să
fie date de o vaccinare. Pentru atestarea stării de boală este
necesară examinarea a cel puţin 10 probe recoltate de la păsări
bolnave sau trecute prin boală şi repetarea la interval de 6-7
zile. Ascensiunea evidentă a titrurilor anticorpilor atestă o
infecţie actuală şi exclude originea lor postvaccinală. Testarea
serologică pentru controlul eficacităţii vaccinărilor profilactice
se face la 21 de zile după vaccinare.
• La psitacide şi la păsările de colivie, răspunsul imun la infecţie
variază foarte mult, iar absenţa anticorpilor nu indică şi absenţa
infecţiei.

33
DIAGNOSTIC

Reacţia de SN, mai laborioasă, se execută pe ouă embrionate sau

pe culturi de celule şi presupune un contact prealabil al suspensiei
virale suspecte cu serul cunoscut sau invers, în cazul în care se
urmăreşte evidenţierea anticorpilor specifici. Neutralizarea
virusului pe culturi de fibroblaste embrionare de pasăre se poate
face prin metoda reducerii numărului de plaje (foarte sensibilă) sau
prin testul inhibiţiei metabolice (TIM), în care prezenţa
anticorpilor specifici este evidenţiată prin împiedecarea acidifierii
mediului de cultură, ca urmare a neinfectării celulelor. Au mai fost
folosite şi alte reacţii serologice (RFC, ID, IF etc.), dar acestea nu
oferă avantaje care să impună utilizarea lor în diagnosticul curent
al BN.
Prognostic. Este defavorabil.
Tratament. Nu se dispune de mijloace terapeutice eficace.
34
DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL

Diagnosticul diferenţial se face faţă de:

Influenţa aviară,
holera aviară,
tifo-puloroză,
laringotraheita infecţioasă,
bronşita infecţioasă,
coriza infecţioasă,
encefalomielita infecţioasă,
bursita infecţioasă,
boala Marek (forma neurală),
spirochetoză,
coccidioză,
avitaminoze, intoxicaţii etc.

35
PROFILAXIE
Se urmăreşte aplicarea unui complex sever de măsuri generale şi
specifice, care să asigure menţinerea indemnităţii efectivelor faţă de
BN şi în caz de apariţie a bolii eradicarea ei.
Măsurile generale vizează: urmărirea în permanenţă şi în mod
sistematic, prin examene clinice, necropsice şi de laborator
(săptămânal se trimit probe pentru examen) a stării sanitar veterinare;
achiziţionarea de ouă, pui, tineret de înlocuire numai din ferme
indemne de boală; menţinerea unităţilor avicole în condiţii de
permanentă izolare, cu funcţionarea corespunzătoare a filtrelor
sanitare şi organizarea în jurul lor a zonelor de protecţie, în care
permanent se asigură supravegherea sanitară veterinară şi se fac
vaccinări de întreţinere; respectarea condiţiilor de zooigienă,
mişcările de personal şi vehicule vor fi limitate şi însoţite de
dezinfecţii şi schimbarea îmbrăcămintei şi încălţămintei; prevenirea
contactului direct şi indirect a păsărilor cu păsările sălbatice etc.
PROFILAXIE

Imunoprofilaxia se realizează prin folosirea atât a

vaccinurilor inactivate cu formol, betapropiolactonă sau
cristal violet etc., adsorbite pe hidroxid de aluminiu sau
amestecate cu adjuvanţi uleioşi, cât şi a vaccinurilor vii din
tulpini atenuate. Vaccinurile pot fi mono-, bi-, sau polivalente
şi se aplică la găini, curci, bibilici, prepeliţe, fazani, porumbei
şi struţi. Vaccinurile sunt constituite din suspensie de virus al
BN cultivată pe embrioni sau culturi de celule.
Vaccinurile inactivate nu produc reacţii postvaccinale
generale, determină răspuns imun la pui, în prezenţa
anticorpilor vitelini şi evită interferarea antigenilor vaccinali
(se indică la prepararea vaccinurilor mixte) sau transmiterea
infecţiilor cu micoplasme sau diferite virusuri, ca în cazul
preparării acestora pe ouă „convenţionale”.
37
PROFILAXIE

Titrul anticorpilor este foarte ridicat şi cu o durată lungă, dar sunt

mai scumpe şi necesită forţă de muncă mai mare pentru aplicarea
lor, fiind mai puţin utilizate în efectivele mari.
Vaccinurile vii, cel mai mult folosite, sunt constituite din tulpini
lentogene prin cultivarea pe ouă embrionate SPF, de 8-9 zile. Au
avantajul că pot fi administrate în masă, economisind timp și forță
de muncă. Vaccinurile se livrează liofilizate sau sub formă lichidă
şi se pot administra individual, prin instilări în sacul conjunctival
sau nazal, prin imersia ciocului (depping), prin injecţii i.m. sau s.c.
sau în colectiv, sub formă de aerosoli sau prin apa de băut.
Vaccinarea prin aerosoli induce o imunitate locală la nivelul căilor
respiratorii şi nivele ridicate de anticorpi umorali şi constă în
transformarea suspensiei virale în particule fine de aerosoli, cu
dimensiuni de 30-50 microni.
38
PROFILAXIE

Particulele mai mari nu penetrează suficient şi ca atare induc o

imunitate slabă, în timp ce particulele prea fine pătrund în
bronhiole şi alveole unde virusul vaccinal se replică şi activează
germenii epifiţi, dând reacţii postvaccinale de tip respirator, care la
pui pot antrena pierderi de 3-4%. Reacţiile postvaccinale pot fi
evitate, prin administrarea vaccinului, la prima vaccinare pe cale
conjunctivală sau în apa de băut şi apoi prin aerosoli de dimensiuni
mai mari (150-250 microni). În timpul vaccinării şi cel puţin 15
minute după administrare se impune oprirea ventilaţiei în
adăposturi.
Vaccinarea pe cale orală, prin intermediul apei de băut dă rezultate
mai slabe (imunitate variabilă şi în general mai scăzută),
comparativ cu utilizarea celorlalte căi şi va fi folosită numai acolo
unde alte metode sunt greu de aplicat (efective mari).
39
PROFILAXIE

Administrarea vaccinurilor în apa de băut impune: dietă hidrică

înainte de vaccinare; apa potabilă să fie fără substanţe
inactivante pentru virus (apa clorinată nu corespunde);
încorporarea virusului în aproximativ 1/10 din apa consumată
într-o zi; asigurarea posibilităţii de adăpare în acelaşi timp a 3/4
din numărul păsărilor dintr-un adăpost; folosirea de adăpători
curate, din materiale inoxidabile.
Dozele la vaccinurile vii variază în funcţie de tulpină şi căile de
administrare. Pentru administrarea pe cale oculo-conjunctivală
sau nazală, fiecare doză vaccinală se reconstituie în diluant,
instilându-se câte o picătură în fiecare ochi sau nară. Se va avea
grijă ca picătura să se absoarbă prin canalul lacrimal şi să fie
aspirată pe cale nazală. În cazul administrării sub formă de
aerosoli se foloseşte ca diluant apa potabilă, fără dezinfectant,
în cantitate de 500-1000 ml/1000 pui.
40
PROFILAXIE

După vaccinarea prin aerosoli pot să apară fenomene

inflamatorii ale aparatului respirator şi ale ochilor, ce dispar în 7
zile. Pentru aplicarea pe cale s.c. sau i.m. vaccinul se
reconstituie în diluant, iar dozele sunt diferite în funcţie de
producător.
Vaccinurile vii induc o imunitate solidă şi precoce care apare
după 5-7 zile de la vaccinare, imunitatea atinge valori maxime
după două săptămâni şi persistă cel puţin două luni. Vaccinurile
vii pot fi utilizate şi de necesitate, în focarele de boală.
Vaccinurile preparate cu tulpini lentogene se pot aplica de la
vârsta de 8-10 zile, în timp ce vaccinurile preparate din tulpini
mezogene, din cauza unei patogenităţi reziduale mai mari, se
aplică numai la păsările ce au depăşit vârsta de 3 luni.
41
PROFILAXIE

Aplicarea vaccinurilor mezogene, sub vârsta de 3 luni, produce

îmbolnăviri cu simptome nervoase şi respiratorii, soldate cu
pierderi de 1-2%, iar la găini, în plină producţie de ouă, provoacă
scăderea producţiei şi ouă fără coajă. Vaccinarea cu tulpini
mezogene va fi însoţită de un tratament antistres cu vitamine şi de
o furajare echilibrată în calciu şi nu se va face în perioada de
năpârlire, de ouat intens sau imediat după transport etc.
La curci, uneori s-au inregistrat tulburări respiratorii după
administrarea vaccinurilor lentogene. Titrul anticorpilor post-
vaccinali este influenţat de o serie de factori, iar schemele de
vaccinare variază de la o ţară la alta şi se impun a fi adaptate în
funcţie de tipurile şi calităţile vaccinurilor folosite, vârsta păsărilor
imunizate, calea de administrare, situaţia epidemiologică,

42
 PROFILAXIE

imunitatea maternală, utilizarea altor vaccinuri, de prezenţa

diferitelor microorganisme în efective, precum şi de condiţiile
climatice, de cost etc.
În prezent, în Europa şi în SUA, sunt autorizate pentru a fi utilizate
numai vaccinurile cu suşe lentogene (Hitchner, La Sota, Ulster).
Au fost obţinute vaccinuri cu virusuri recombinate, cum ar fi
virusul variolei aviare care exprimă glicoproteinele HN sau virusul
herpes de curcă recombinat cu determinanţii genetici ai antigenelor
majore ale virusului BN. Aceste tipuri de vaccinuri induc protecţie
faţă de boala specifică genei inserate (BN) în vector, dar şi o
imunitate specifică pentru variola aviară (vector fowl poxvirus) sau
boala Marek (vector herpesvirus of turkey). Vaccinurile fowlpox se
administrează s.c. sau prin tehnica wing web şi prezintă
dezavantajul că interferează cu anticorpii vitelini dirijaţi contra
43
 PROFILAXIE, COMBATERE

vectorului şi deci dificultatea în utilizarea a unor astfel de vectori

la păsările vaccinate contra variolei. Vaccinul cu vector virusul
herpes de curcă este mai puţin sensibil la interferenţa cu anticorpii
maternali şi se poate administra in ovo. Vaccinurile obţinute prin
tehnica ADN recombinat sunt lipsite de patogenitate şi de
posibilitatea de revenire a virulenţei (virusul este absent) şi
totodată se poate diferenţia răspunsul serologic dat de vaccinare,
de cel indus prin infecţie.
• În caz de apariţie a BN, aceasta se declară şi se instituie măsuri
de carantină. Evoluía bolii este gestioată de Centrul Națíonal de
Combatere a Bolilor, care este parte componentă a Comitetului
Național pentru Situații de Urgență. La nivel de județ se constituie
Centre Locale de Combatere a bolilor sub conducerea prefecților și
a autorităților locale care vor întocmi planul de măsuri privind
controlul, combaterea și eradicarea bolii și vor sprijini lupta
împotriva bolii de Newcastle. Măsurile de combatere sunt cele
prevăzute în planul de contingență al României pentru BN.
44
COMBATERE

În focarele de boală se izolează funcţional halele şi fermele

contaminate, instituindu-se măsuri severe, în scopul opririi
difuzării virusului; păsările bolnave se izolează, se sacrifică şi se
distrug prin ardere; se distrug cadavrele; aşternutul se va steriliza
biotermic; se aplică dezinfecţii riguroase; păsările sănătoase din
loturile contaminate se vaccinează de necesitate la minimum 14
zile de la vaccinarea anterioară, folosind vaccinurile vii atenuate;
lichidarea întregului efectiv, când boala are o evoluţie gravă şi
valorificarea prin abator (carcasele fiind sterilizate prin fierbere);
efectivele care nu se pretează la tăiere se vor ucide şi se vor
distruge prin incinerare sau îngropare; ouăle se dau în consum
după o prealabilă dezinfecţie, prin scufundare în clorură de var
5%, timp de 15 minute; în jurul focarului se instituie măsuri
restrictive de circulaţie, se intensifică supravegherea sanitară şi se
45
COMBATERE

vaccinează păsările descoperite imunologic sau se revaccinează de

necesitate.
În sectorul gospodăriilor populaţiei se vor tăia toate păsările
respective, din curţile contaminate, carnea putând fi utilizată
pentru consum familial sau colectiv, după prelucrarea termică.
Cadavrele şi subprodusele se distrug prin ardere sau îngropare pe
loc şi se va face dezinfecţia curţilor.
Măsurile de carantină se ridică după 30 de zile de la ultimul caz
de boală şi după efectuarea dezinfecţiei finale, în fermele de
reproducţie, găini ouătoare şi în sectorul gospodăriilor populaţiei,
iar în fermele de pui de carne, după lichidarea întregului efectiv şi
trecerea a cel puţin 7 zile de la dezinfecţia finală.

46
LEGISLAŢIA EUROPEANĂ PRIVIND PROGRAME DE
SUPRAVEGHERE, DE ERADICARE, STATUTUL DE
INDEMN DE BOALĂ - REGULAMENTUL UE 689/2020 AL
COMISIEI
Secțiunea 3. Infecția cu virusul bolii de Newcastle (NDV).
1.Un animal sau un grup de animale trebuie să fie considerat de către autoritatea
competentă un caz suspectat de infecție cu NDV atunci când îndeplinește criteriile
prevăzute la articolul 9 alineatul (1). L 174/266 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
3.6.2020
2.Un animal sau un grup de animale trebuie să fie considerat de către autoritatea
competentă un caz confirmat de infecție cu NDV atunci când:
(a) agentul patogen responsabil pentru infecția cu NDV, cu excepția tulpinilor vaccinale, a
fost izolat într-o probă prelevată de la un animal sau de la un grup de animale;
(b) acidul nucleic specific agentului patogen pentru infecția cu NDV, care nu este o
consecință a vaccinării, a fost identificat într-o probă prelevată de la un animal sau de la un
grup de animale;
(c) a fost obținut un rezultat pozitiv care nu este o consecință a vaccinării printr-o metodă
indirectă de diagnostic pe o probă prelevată de la un animal deținut sau de la un grup de
animale deținute care prezintă semne clinice conforme cu boala sau o legătură epidemiologică
cu un caz suspectat sau confirmat.

47
LEGISLAŢIA EUROPEANĂ PRIVIND PROGRAME DE
SUPRAVEGHERE,DE ERADICARE, STATUTUL DE INDEMN
DE BOALĂ - REGULAMENTUL UE 689/2020 AL COMISIEI

3.În scopurile prezentei definiții de caz, agentul patogen responsabil pentru

infecția cu NDV trebuie să fie orice paramixovirus aviar de tip 1 (APMV-1)
(virusul aviar Avulavirus de tip 1) care:
(a) prezintă un indice de patogenitate intracerebrală (ICPI) de 0,7 sau mai mare;
(b) prezintă aminoacizi bazici multipli la capătul C-terminal al proteinei F2 și
fenilalanină la reziduul 117, care este capătul N-terminal al proteinei F1. Termenul
„aminoacizi bazici multipli” se referă la prezența a cel puțin trei reziduuri de
arginină sau lizină între reziduurile 113 și 116. În absența unei demonstrații a
configurației caracteristice a reziduurilor de aminoacizi, astfel cum s-a descris mai
sus, este necesară caracterizarea virusului izolat printr-un test ICPI. În prezenta
definiție, reziduurile de aminoacizi sunt numerotate de la capătul N-terminal al
secvenței de aminoacid dedusă din secvența nucleotidică a genei F0 (113-116
corespunde reziduurilor de la -4 la -1 de la locul clivajulu.

48
LEGISLAŢIA EUROPEANĂ PRIVIND PROGRAME DE
SUPRAVEGHERE, DE ERADICARE, STATUTUL DE INDEMN
DE BOALĂ - REGULAMENTUL UE 689/2020 AL COMISIEI

PARTEA IV STATUTUL DE INDEMN DE INFECȚIA CU VIRUSUL BOLII

DE NEWCASTLE FĂRĂ VACCINARE (conform Directivei 2009/158/CE)
Secțiunea 1. A c o r d a r e a s t a t u t u l u i d e i n d e m n d e i n f e c ț i a c u v
i r u s u l b o l i i d e N e w c a s t l e f ă r ă vaccinare.
Statutul de indemn de infecția cu virusul bolii de Newcastle (NDV) fără
vaccinare la nivelul populației de păsări de curte și păsări captive din specia
Galliformes poate fi acordat unui stat membru sau unei zone doar dacă, cel
puțin în ultimele 12 luni:
(a) a fost interzisă vaccinarea împotriva infecției cu NDV la păsările de curte și
la păsările captive din specia Galliformes;
(b) În unitățile care dețin păsări de curte sau păsări captive din specia
Galliformes nu au fost deținute păsări de curte și păsări captive din specia
Galliformes vaccinate împotriva infecției cu NDV;
(c) au fost efectuate acțiuni de supraveghere generală în conformitate cu articolul
3 alineatul (1) litera (a) pentru detectarea timpurie a infecției cu NDV;

49
LEGISLAŢIA EUROPEANĂ PRIVIND
PROGRAME DE SUPRAVEGHERE, DE ERADICARE,
STATUTUL DE INDEMN DE BOALĂ -
REGULAMENTUL UE 689/2020 AL COMISIEI
(d) s-a aplicat unul dintre următoarele regimuri de testare: (i) toate unitățile
care dețin păsări de curte de reproducție au fost testate pentru prezența anticorpilor
împotriva infecției cu NDV, cu rezultate negative, pe probe de sânge prelevate de la
cel puțin 60 de păsări alese în mod aleatoriu din fiecare unitate și testate serologic
cu testul de inhibare a hemaglutinării; sau (ii) s-a efectuat o evaluare a unui eșantion
reprezentativ de unități care are cel puțin capacitatea de a detecta, cu un nivel de
încredere de 95 %, infecția la o rată de prevalență scontată de 1 % în unitățile care
dețin păsări de curte și la o rată de prevalență a păsărilor seropozitive de 10 % în
interiorul unității;
(e) nu au fost confirmate cazuri de infecție cu NDV la păsările de curte și la
păsările captive din specia Galliformes.
Secțiunea 2. Menținerea statutului.
1.Statutul de indemn de infecția cu NDV fără vaccinare, acordat unui stat
membru sau unei zone, poate fi menținut doar dacă sunt îndeplinite în
continuare cerințele de la literele (a)-(e) din secțiunea 1.

50
LEGISLAŢIA EUROPEANĂ PRIVIND
PROGRAME DE SUPRAVEGHERE, DE ERADICARE,
STATUTUL DE INDEMN DE BOALĂ -
REGULAMENTUL UE 689/2020 AL COMISIEI
2.Prin derogare de la dispozițiile punctului 1, statutul de indemn de infecția cu NDV
fără vaccinare, acordat unui stat membru sau unei zone, poate fi menținut în cazul
confirmării unui caz de infecție cu NDV dacă: (a) au fost puse imediat în aplicare
măsurile relevante de control al bolilor, în fiecare unitate cu cazuri suspectate sau
confirmate, până la soluționarea incidentului; (b) autoritatea competentă a concluzionat
că a fost infectat numai un număr limitat de unități, care prezintă o legătură
epidemiologică cu primul focar detectat; și (c) pe o perioadă de 12 luni, măsurile de
control al bolilor menționate la litera (a) nu au fost aplicate pe o durată mai mare de trei
luni.
3.Statutul de indemn de infecția cu NDV fără vaccinare acordat unui stat membru
sau unei zone dintr-un stat membru nu este afectat de confirmarea infecției la alte
populații de păsări, cu condiția ca autoritatea competentă să fi evaluat, ținând cont
de punerea în aplicare a tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea transmiterii
infecției cu NDV la păsările de curte și la păsările captive din specia Galliformes, că
statutul nu a fost periclitat.

51
VĂ MULȚUMIM
PENTRU ATENȚIE

52