Tristan si Isolda

Frumoasa poveste de dragoste dintre Tristan si

Isolda este una dintre cele mai cunoscute si
iubite legende din Evul Mediu, ea având o
larga raspândire pâna in zilele noastre. Ea face
parte din ciclul legedenelor celtice (ca si
Cavalerii Mesei Rotunde) oglindind, asadar, o
parte din credinţele si miturile poporului celt.
Tristan is Isolda fac parte din celebra si tragica serie a
indrăgostiţilor nefericiti, ei suferind din cauza
uneltirilor celor din jur (ca si Romeo si Julieta sau
Siegfrid si Kriemhilda). In literatura universală se
intâlnesc multe cazuri de despărtire a unor tineri ce se
iubesc, separarea fiind insă intotdeauna urmată de
unirea dupa moartea celor doua suflete-pereche. La
fel, Tristan ramâne in eternitate cu iubita lui Isolda,
demonstrând inca o data ca „dragostea invinge totul”.
 A fost numit Tristan (fiul tristeţii)

A învăţat Tristan să mânuiască armele. Băiatul

ştia să imite graiul păsărilor şi domesticea
animalele pădurii. Mai ştia să compună versuri
(numite „lais”) şi cânta la harpă.
Într-o zi, pe când cânta pe ţărmul mării, Tristan a fost răpit de piraţi pentru a fi
vândut. Piraţii l-au legat şi l-au lăsat pe punte. Numai că Tristan a inceput să se
zbată şi cu cât se zbătea mai tare, cu atât furtuna de pe mare se înteţea. Era ca şi
cum marea voia să îl elibereze pe fiul lui Rivalen. Văzând aceasta, piraţii s-au
speriat şi l-au aruncat pe Tristan in mare, după ce l-au dezlegat. Furtuna a
încetat pe loc. Tristan de Loonois a înotat până la mal, pe ţărmul unde
debarcase tatăl său cu mulţi ani în urmă, ca să-i dea ajutor lui Marc. Tristan a
ajuns în cele din urmă la castelul Tintagil, unde a cântat la harpă cele mai
frumoase melodii pe care le ştia. Curtenii au rămas ca vrăjiţi. Marc, fermecat
de cântecul lui Tristan, i-a spus că îl face bard la curtea sa şi i-a promis să îl
armeze cavaler.
Astfel a început Tristan să lupte pentru unchiul său,
fără să ştie ce legătură de sânge îi unea. Între timp,
Rohalt îl căuta disperat pe prinţ; când l-a găsit la curtea
lui Marc, le-a mărturisit amîndurora cine era, de fapt,
Tristan. Cu atât mai mare a fost bucuria celor doi, care
simţeau dinainte că sunt legaţi în mod misterios. Marc
l-a făcut cavaler pe Tristan, iar acesta i-a jurat credinţă
unchiului său.
După ce secretul a fost dezvăluit, Tristan s-a întors în Loonois pentru a se
lupta cu Morgan. L-a înfrânt pe acesta, dar când cavalerii au vrut să îl
încoroneze, Tristan n-a vrut să primească şi i-a cedat tronul tatălui său
adoptiv, Rohalt. Apoi s-a întors în Cornwall să îl ajute pe Marc, care voia
să îl numească succesor.
Numai că acolo îl aşteptau nenorociri. Solul irlandez, un uriaş pe nume
Morholt, venise să îi ceară tribut regelui Marc. Marc nu mai plătise de
multă vreme tributul, iar Morholt a spus că ar putea scăpa de datorie dacă
s-ar găsi vreun cavaler cu care să se lupte. Spre surprinderea lui Morholt,
care se credea invincibil, Tristan a acceptat provocarea.
Cei doi au plecat pe o insulă şi s-au luptat trei
zile şi trei nopţi. S-a întors o singură barcă în
care se afla, învingător, Tristan. Cavalerii din
Tintagil s-au bucurat, dar apoi Tristan le-a căzut
în braţe, fără suflare. Fusese rănit de o săgeată
otrăvită a lui Morholt. Era pe moarte.
Cavalerii erau îndureraţi. Nimeni nu putea să îl vindece pe
Tristan, căci antidotul otrăvii îl cunoşteau numai
irlandezii, care nu ar fi acceptat niciodată să îl salveze pe
cel care îl omorâse pe Morholt, fratele reginei lor.
Tristan l-a rugat atunci pe Gorvenal să îl lase să plece. Să i
se dea o barcă şi harpa lui de argint şi să moară pe mare.
Dorinţa i-a fost îndeplinită. Tristan plutea în larg, cu mâna
pe coardele harpei. Simţea că se stinge…
Tristan visa că era pe o pajişte, lângă castelul părintesc, şi că se lupta într-un
turnir. Apoi işi pierdu cunoştinţa. Când s-a trezit i s-a părut că vede o zână cu
părul de aur. Era blonda Isolda, fiica regelui Irlandei, care se pricepea, ca şi
mama ei, să ingrijească orice boală. Tristan nu i-a spus cine este; i-a zis doar
că este un bard din Loonois, pentru că nu voia să o piardă.
Dar după ce vara s-a terminat, cavalerul a trebuit să, se întoarcă în Cornwall.
Acolo a lăudat-o atât de mult pe Isolda, încât regele Marc, care nu avea
moştenitori, l-a trimis pe nepotul său să i-o ceară regelui irlandez. Tristan a
plecat, îndurerat, la Weisefort, unde îl îngrijise Isolda. Acolo a aflat că un
balaur se aşezase la marginea oraşului şi cerea în fiecare zi câte o fată pentru
a o mânca. Muriseră atât de multe fete, încât în scurt timp venea rândul
Isoldei.
Tristan s-a luptat cu balaurul şi l-a ucis. I-a tăiat limba pentru a o
păstra drept mărturie. Apoi s-a prăbuşit, din cauza răsuflării
otrăvitoare a balaurului. Aguyngueran, un cavaler ce voia să o
câştige pe Isolda, a tăiat capul balaurului şi i l-a dus regelui.
Numai că, între timp, Isolda se dusese la locul luptei ştiind că se
petrece ceva necurat. Acolo l-a găsit pe Tristan şi l-a salvat, din nou.
A doua zi, Tristan l-a demascat pe Aguyngueran, aducând drept
dovadă limba balaurului. Regele irlandez a vrut să îl căsătorească cu
Isolda, numai că Tristan i-a dezvăluit motivul venirii sale în Irlanda.
După ce a aflat cine este Tristan, regele şi-a ţinut totuşi cuvântul şi i-
a dat-o pe Isolda pentru a deveni regină în Cornwall.
Isolda a plecat spre castelul Tintagil, însoţită fiind de slujitoarea ei credincioasă,
Brangien. Aceasta primise de la mama Isoldei o băutură fermecată, un filtru de
dragoste, din care trebuia să bea Isolda şi Marc pentru a se indrăgosti unul de
altul…Numai că, din întâmplare, din acel filtru au băut Isolda şi Tristan. Aveau să
se iubească toată viata.
Isolda s-a căsătorit, aşa cum promisese, cu Marc. Anii treceau, dar iubirea ei
pentru Tristan nu a scăzut deloc. Un cavaler invidios, pe nume Andret, uneltea să
îi despartă pe cei doi şi să îl alunge pe Tristan. Uneltirile i-au reuşit, el fiind ajutat
de piticul vrăjitor Frocin. Regele Marc a hotărât să îi ardă pe rug şi pe Isolda şi pe
nepotul său. Mergând spre locul execuţiei ei au văzut o capelă. Tristan a cerut să i
se dea voie să se roage pentru ultima oară. Numai că s-a strecurat printr-o
fereastră şi s-a aruncat în mare. Cavalerii au crezut că a murit.Cand Isolda a fost
dusă spre rug, poporul din Cornwall a început să murmure. Nu voiau ca frumoasa
şi buna regină să moară. Atunci, în faţa lui Marc a venit un bărbat, Yvain, ce era
bolnav de lepră.
 El a cerut ca Isolda să fie dată leproşilor. Regele s-a învoit. Numai că pe
drum leproşii s-au întâlnit cu Tristan, care nu pierise; el a salvat-o cu ajutorul
credinciosului Gorvenal, pe iubita sa Isolda.
Tristan a dus-o pe blonda Isolda în pădure, unde a construit o colibă, în care
au trăit împreună, ajutaţi de Gorvenal. Între timp, regele Marc, care aflase de
la leproşi că nepotul lui trăia, îi căuta pe cei doi. Intr-o zi, i-a găsit, pe când
dormeau. Uitându-se pe fereastră, Marc a observat că între îndrăgostiţi se afla
sabia lui Tristan. Ea dovedea că prinţul din Loonois nu-şi încălcase
jurământul de credinţă făcut unchiului său. Marc a înlocuit spada cu sabia lui
şi i-a pus Isoldei pe deget inelul lui. Când s-au trezit, cei doi şi-au dat seama
că Marc îi găsise. Au hotărât să se despartă. Isolda s-a intors la Marc, iar
Tristan a plecat din Cornwall, luând parte la numeroase bătălii.
Anii au trecut. Tristan s-a luptat în Galia, Britania, Germania, Spania.
Intr-una din bătălii, l-a salvat pe ducele Bretaniei, Hoel, şi pe fiul
acestuia, Kaherdin. Drept răsplată, Hoel i-a promis-o de soţie pe fiica
lui, care se numea (din întâmplare?) Isolda cu mâinile albe. Tristan a
acceptat, gândindu-se să o uite pe Isolda cea blondă. Dar nu a putut.
Aşa că s-a aruncat din nou în focul luptelor. Intr-una din confruntări,
a fost din nou rănit de o săgeată otrăvită. Nu mai avea cine să-l
vindece. Tristan a cerut să fie urcat în turnul castelului, să poată
vedea valurile mării. A rugat să fie inştiinţată Isolda. şi dacă ea voia
să vină, să pună la catargul corabiei o flamură albă; dacă nu, una
neagră.
Isolda a plecat de îndată ce a aflat vestea. Dar pe corabie se aflau nişte
marinari plătiţi de Marc. Ei au agăţat o flamură neagră la catarg.
Văzând-o, lui Tristan i s-au împăienjenit ochii. Apoi s-a stins… Isolda a
fugit în turn să-l îmbrăţişeze pe iubitul ei. Numai că era prea
târziu.Barzii povestesc că, după moarte, Isolda şi Tristan au fost adusi la
Tintagil şi înmormântaţi fiecare intr-un sicriu de smarald. Regele Marc
nu a vrut să îi îngroape împreună. Dar a doua zi, toată lumea a văzut că
din racla lui Tristan crescuse un trandafir care imbrătisa mormântul
Isoldei. Degeaba l-au tăiat, trandafirul crestea la loc. Isolda şi Tristan au
rămas împreună, pentru vecie…
 Intrebări
 Cu ce personaje se aseamană, Tristan și Isolda?

 De la ce vine numele lui Tristan ?

 Ce știa Tristan să facă inafară de a compune versuri?

 Cum se numeau versurile compuse?