Cei trei muschetari

În prima zi de luni din aprilie 1625 un tânăr gascon din Tarbes pe nume D’artagnan ce
semăna cu don Quijote, urma să părăsească casa părintească la optsprezece ani, pornind
într-un lung drum spre Paris pentru a deveni un muschetar. Toată averea lui D’artagnan stătea
în cincisprezece scuzi, un căluţ galben, pricăjit, de vreo treisprezece ani, o alifie bună pentru
toate rănile, primită de la mama sa, şi o scrisoare prin care tatăl său îl recomanda căpitanului
muşchetarilor, domnul de Treville, pe care îl cunoscuse odinioară.
Drumul, datorită înfăţişarii demne a lui D’artagnan, a firii aprige, a privirii vioaie şi
inteligentă, şi dată fiind înfăţişarea căluţului, nu e lipsit de peripeţii. Acesta pierde preţioasa
scrisoare de la tatăl său, în luptă cu un străin ce făcuse haz de calul său.
La Paris D’artagnan îi câştigă bunăvoinţa domnului de Treville, dar pentru a primi
uniforma de muschetar, mai întâi trebuie să-şi facă ucenicia. Tânărul gascon parcă atrage toate
necazurile în jurul lui, nedeprins cu obiceiurile marelui oraş. Încă din prima zi, este provocat
la duel, pe rând, de cei trei vestiţi muschetari: Athos, Porthos şi Aramis, cei trei nedespărţiţi.
În acea vreme, cardinalul Richelieu a interzis duelurile, însă acest lucru nu le făcea mai rare,
ci dimpotrivă, aveau loc mai multe, însă mai discrete. Confruntarea dintre D’artagnan și cei
trei muschetari nu a putut avea loc, căci cei patru au fost surprinşi, la duel, de gărzile
cardinalului cu care se aflau în permanentă duşmănie. Până şi urechile regelui au auzit vestea
că trei muşchetari însoţiţi de un tânăr începător, ’’un copil’’, au reuşit să îi înfrângă pe cinci
dintre cei mai de seamă soldaţi ai cardinalului. Pentru D’artagnan, această întâmplare a fost
mai mult decât benefică, a fost începutul unei faime de invidiat. Urmează alte fapte eroice
pentru tânărul băiat.
D’artagnan îl avea drept gazdă pe domnul Bonacieux, un om fricos care a pierdut-o pe
soţia lui şi îl l-a rugat pe D’artagnan să o găsească. Se pare că aceasta a fost răpită de oamenii
cardinalului. Cardinalul dorea să slăbească puterea Angliei lovind în ducele de Buckingham,
Georges Villiers. Richelieu află de dragostea ducelui pentru regina Franţei, Ana de Austria, şi
puse la cale un mic şiretlic, ce consta în ai trimite o scrisoare ca din partea reginei ducelui de
Buckingham, pentru a-l ademeni la Paris şi a-l captura. Regina află de complot şi încearcă să-l
dejoace. Doamna Bonacieux a reuşit să scape singură de răpitorii ei, însă este din nou prinsă,
deoarece casa ei era supravegheată de gărzile cardinalului. De data aceasta, este salvată de
D’artagnan, iar aceasta l-a condus la ducele de Buckingham. Cardinalul nu s-a dat bătut şi
dorea cu orice preţ să o compromită pe regină în ochii regelui, acesta ştiind că ducele s-a
întors în Anglia ducând drept amintire eghileţii reginei, un colier împodobit cu nouă diamante.
El l-a convins pe rege să organizeze o serbare, unde să-şi invite soţia împodobită cu eghileţii.
Richelieu îi poruncise lui Milady, fosta soție a lui Athos, să îi fure ducelui de Buckingham
două diamante din eghileți, fapt ce aceasta a reușit. Timpul pe care îl avea regina să
recupereze diamantele era foarte scurt, iar aceasta nu ştia la cine să apeleze.
D’artagnan, îndrăgostit de doamna Bonacieux, a luat asupra lui această misiune, el
fiind ajutat de cei trei muşchetari, Athos, Porthos şi Aramis. D’artagnan, determinat să ajungă
în Anglia pentru a o prinde pe Milady, a sosit la portul Franţei. Eroul, deoarece nu avea
permis de plecare spre Anglia, îl provoacă la duel pe contele de Wardes, care stătea de pază în
port. D’artagnan l-a învins într-un final pe conte, luându-i astfel biletul lui de plecare, si
ducându-și misiunea la bun sfârşit.
Doamna Bonacieux a fost din nou răpită, de data aceasta fără urmă. Milady a jurat să
se răzbune pe D’artagnan deoarece băiatul i-a distrus planul ei de a îndeplini misiunea
cardinalului. Ultima misiune a lui Milady, încredinţată chiar de către cardinal, a ajuns şi la
urechile celor trei muschetari, aceasta fiind de a aranja uciderea ducelui de Buckingham.
Aceștia au găsit ca loc de sfat bastionul Saint-Gervais. Fiind atacați de gărzile cardinalului,
cei patru au fost nevoiți să rezistă atacurilor mai bine de o oră pentru a lua o hotărâre. I-au
scris lordului de Winter pentru a o împiedica pe Milady să-şi ducă planul la bun sfârşit. Ea a
fost reţinută chiar înainte de a ajunge pe ţărmul englez şi întemniţată de cumnatul ei. Aceasta
a reuşit să-l păcălească pe Felton, gardianul temniței sale, să o elibereze înşirând tot felul de
minciuni și spunândui că este nevinovată. Milady descoperise că gardianul era un fanatic
protestant şi îl aţâţă împotriva celui pe care protestanţii nu-l iubeau: ducele de Buckingham.
După ce Felton o eliberase, acesta îl asasinează pe duce.
Milady se întoarse în Franţa şi aşteaptă poruncile cardinalului în mănăstirea
carmelitelor din Bethune. Aici se afla şi doamna Bonacieux, iar Milady i-a pregătit o cruntă
revanşă lui D’artagnan, otrăvind-o pe Bonacieux, ea fugind apoi cât mai repede. D’artagnan şi
prietenii săi sosiră prea târziu. Doamna Bonacieux a murit în braţele iubitului ei. Milady nu se
bucură prea multă vreme deoarece e prinsă de cei trei muschetari, D’artagnan, de lordul de
Winter şi un călău adus de Athos. E judecată pentru faptele ei şi condamnată la moarte.
D’artagnan a fost numit muschetar imediat după întâmplarea din bastionul Saint-
Gervais, apoi a fost înaintat la gradul de locotenent. Athos, după ce a mai luptat o vreme, se
retrase în viaţa pe care o părăsise în tinereţe. Porthos s-a căsătorit cu o văduvă bogată iar
Aramis îmbrăţişă viaţa monahală.