Toți pentru unul, și unul pentru toți!

Venit la Paris să facă avere, neavând alt sprijin decât sfaturile tatălui
său și recomandarea către domnul de Tréville, căpitanul muschetarilor, tânărul gascon D’Artagnan se
împrietenește curând cu nobilul Athos, impunătorul Porthos și prețiosul Aramis, cei mai renumiți
muschetari din corpul de gardă al regelui Ludovic al XIII- lea. Împreună, cei patru camarazi îi înfruntă pe
cardinalul Richelieu și pe spioana acestuia, perfida și seducătoarea Milady de Winter, salvează onoarea
reginei îndrăgostite de dușmanul Franței, ducele de Buckingham, înfruntă primejdii pe drumul spre
Anglia, se acoperă de glorie la asediul cetății La Rochelle și intră în legendă… Unul dintre cele mai bune
romane istorice scrise vreodată.

Cei trei muşchetari de Alexandre Dumas(rezumat)

În prima zi de luni din aprilie 1625 un tânăr gascon din Tarbes pe nume
D’artagnan ce semăna cu don Quijote,la optsprezece ani urma să părăsească casa
părintească,ascultând poveţele celor doi părinţi pornind într-un drum de lung spre Paris pentru a-
şi face un rost.
Toată averea lui D artagnan stătea în cincisprezece scuzi,un căluţ galben,pricăjit,de vreo
treisprezece ani,o alifie bună pentru toate rănile(primită de la mama sa) şi o scrisoare prin care
tatăl său îl recomanda căpitanului muşchetarilor,domnului de Treville,pe care îl cunoscuse
odinioară.Drumul,datorită înfăţişarii sale demne,firii aprige,a privirii vioaie şi inteligentă,şi dată
fiind înfăţişarea căluţului,nu e lipsit de peripeţii.Pierde chiar preţioasa scrisoare.La Paris D
artagnan îi câştigă bunăvoinţa domnului de Treville,dar pentru a primi uniforma de muşchetar
,mai întâi trebuie să-şi facă ucenicia.Tânărul gascon parcă atrage toate boroboaţele în jurul lui
,nedeprins cu obiceiurile marelui oraş.Încă din prima zi se vede provocat la duel,pe rând,de
trei vestiţi muşchetari:Athos,Porthos şi Aramis,cei trei nedespărţiţi.În acea vreme,cardinalul
Richelieu a interzis duelurile,însă acest lucru nu le făcea mai rare,ci dimpotrivă,poate aveau loc
mai multe,însă mai discrete.Confruntarea dintre D’artagnan şi cei trei vestiţi muşchetari a fost
primejdioasă,dar s-a dovedit a fi începutul unei prietenii de durată.Acum fiind patru se unesc şi
îşi înfruntă curajos adversarii.Au fost surprinşi,la duel de gărzile cardinalului cu care se aflau în
permanentă duşmănie.Până şi urechile regelui au auzit vestea că trei muşchetari însoţiţi de un
tânăr începător,’’un copil’’,au reuşit să îi înfrângă pe cinci dintre cei mai de seamă soldaţi ai
cardinalului.Pentru D’artagnan, această întâmplare a fost mai mult decât benefică,a fost începutul
unei faime de invidiat.
Urmează alte fapte eroice pentru D’artagnan.Acesta are drept gazdă pe domnul
Bonacieux,un om fricos care îşi pierde soţia şi îl roagă pe D’artagnan să i-o găsească.Se pare că
aceasta a fost răpită de oamenii cardinalului.Cardinalul doreşte să slăbească puterea Angliei
lovind în ducele de Buckingham,Georges Villiers.Cardinalul află de dragostea ducelui pentru
regina Franţei,Ana de Austria,şi punela cale un mic şiretlic,îi trimite o scrisoare ca din partea
reginei,pentru a-l ademeni la Paris şi a-l captura.Regina află de complot şi încearcă să-l
dejoace.Doamna Bonacieux reuşeşte să scape singură de răpitorii ei ,însă e din nou
prinsă,deoarece casa ei era supravegheată.Acum o salvează D’artagnan,iar aceasta îl conduce la
ducele de Buckingham.Cardinalul nu se dă bătut şi doreşte cu orice preţ să o compromită pe
regină în ochii regelui Richelieu ştiind că ducele s-a întors în Anglia ducând drept amintire
eghileţii cu diamante ai reginei.Cardinalul îl convinge pe rege să organizeze o serbare,unde să-şi
invite soţia împodobită cu eghileţii.Cardinalul pune să i se fure regelui două diamante.Timpul pe
care îl are regina să ceară înapoi podoaba e foarte scurt şi nu ştie la cine să
apeleze.D’artagnan,îndrăgostit de doamna Bonacieux ia asupra lui această misiune.D’artagnan
este ajutat de cei trei muşchetari,Athos,Porthos şi Aramis,care rămân în urmă pentru a dezlega
capcanele ce le-au fost pregătite pe drum.D’artagnan ajunge la ţărmul Franţei,însă nu are permis
de trecere în Anglia,se bate cu trimisul cardinalului,contele de Wardes şi îi ia acestuia biletul de
trecere,astfel îşi duce misiunea la bun sfârşit.Doamna Bonacieux este din nou răpită,de data
aceasta fără urmă.Milady jură să se răzbune pe D’artagnan deoarece îi cunoaşte taina.Ultima
misiune a lui Milady,încredinţată chiar de către cardinal,ajunge şi la urechile celor trei
muşchetari:trebuie să aranjeze uciderea ducelui de Buckingham.Ca loc de sfat găsesc bastionul
Saint-Gervais,rezistă atacurilor mai bine de o oră şi iau o hotărâre.Îi scriu lordului de Winter
pentru a o împiedica pe Milady să-şi ducă planul la bun sfârşit.Este reţinută chiar înainte de a
ajunge pe ţărmul englez şi întemniţată de cumnatul ei.Reuşeşte să-l păcălească pe gardian
spunând că este nevinovată ,îi înşiră tot felul de minciuni,descoperă că este un fanatic protestant
şi îl aţâţă împotriva celui pe care protestanţii nu-l iubeau:ducele de Buckingham.Felton îl
asasinează pe duce.Se întoarce în Franţa şi aşteaptă poruncile cardinalului în mănăstirea
carmelitelor din Bethune.Aici se găseşte şi doamna Bonacieux iar Milady îi pregăteşte o cruntă
revanşă.Milady o otrăveşte şi fuge.D’artagnan şi prietenii săi sosesc prea târziu.Doamna
Bonacieux moare în braţele iubitului ei.Milady nu se bucură prea multă vreme deoarece e prinsă
de cei patru prieteni,de lordul de Winter şi un călău adus de Athos.E judecată pentru faptele ei şi
condamnată la moarte,iar călăul o execută imediat.D’artagnan a fost făcut muschetar imediat
după întâmplarea din bastionul Saint-Gervais apoi a fost înaintat la gradul de
locotenent.Athos,după ce mai luptă o vreme,se retrage în viaţa pe care o părăsise în
tinereţe.Porthos se căsătoreşte cu o văduvă bogată iar Aramis îmbrăţişează viaţa monahală.

Cei trei muschetari vol. 1 – Alexandre Dumas

Anca Spiridon

Aceasta nu este o zi obişnuită. Este potrivit primului capitol al volumui I din romanul „Cei trei
muschetari” de Alexandre Dumas, „prima zi de luni a lui aprilie 1625”, în oraşul francez
Meung. Ar putea fi chiar şi prima zi dintr-o săptămână de aventuri literare pe care imaginaţia
noastră de cititori nu o poate refuza. Cel puţin aşa mi s-a întâmplat mie.

Primul contact cu întâmplările din acele vremuri îndepărtate, în care, între altele, „necazurile
cădeau precum grindina”, nu este unul care să introducă cititorul în frumuseţile unui oraş de
epocă ci unul care-i sesizează câteva pericole. Asta dacă cititorul ar găsi cumva plăcerea şi
mijlocul să se întoarcă în timp şi să facă un popas în localitatea Meung, cea medievală. În acest
caz, ar trebui să fie în gardă, să riposteze „împotriva hoţilor, împotriva lupilor, împotriva
lacheilor, adesea împotriva nobililor şi a hughenoţilor – câteodată împotriva regelui”. Nu ar avea
niciodată vreo şansă „împotriva cardinalului sau a spaniolului”.

În acea atmosferă invariabil imprevizibilă ce sau cine ar mai fi putut atrage atenţia? Nimeni altul
decât eroul cărţii, tânărul d’Artagnan. Numele lui a făcut înconjurul lumii şi a cucerit fiecare
generaţie de cititori prin farmec, inteligenţă şi vitejie, bătându-i la scor pe regele Franţei,
Ludovic al XIII-lea (1601-1643), pe regina Ana de Austria (1601-1666), pe primul ministru
Armand Jean I. du Plessis de Richelieu cunoscut drept cardinalul Richelieu (1585-1642), pe
Georges Villiers duce de Buckingham sau pe alte figuri ilustre ale istoriei medievale, cărora
cartea le-a sporit celebritatea.

Toţi locuitorii acelui oraş Meung s-au strâns la hanul „La morarul cumsecade”, pentru a vedea
atracţia acelei zile de luni: un tânăr gascon din vechea provincie franceză Béarn şi mârţoaga sa
cu aspect bizar. Unde mai pui că tânărul d’Artagnan, îndrăzneţ peste măsură, a luptat cu sabia în
mână, pentru a apăra reputaţia calului şi valorile părinteşti. Ţinta sa era un nobil trufaş care făcea
glume pe seama perechii nemaivăzute. Preţul pentru gestul său îndreptăţit, dar impulsiv îl va
costa scump pe tânăr şi nu va fi lipsit de urmări.

D’Artagnan-tatăl îl echipase pe fiul său cu o scrisoare de recomandare, care, vă vine să credeţi

sau nu, era de mare ajutor şi în acele vremuri. Scrisoarea era adresată de tatăl său domnului de
Troisvilles, care i-a fost vecin pe vremuri, iar în momentul desfăşurării întâmplărilor din carte
devenise un apropiat al regelui Ludovic al XIII-lea. Domnul de Tréville, cum era de-acum
cunoscut domnul Troisvilles din Gasconia, conducea, în calitate de căpitan, muschetarii regelui,
adică o gardă de corp, un grup de luptători de elită, care se distingeau prin uşurinţa cu care
mânuiau spada.

Totuşi, dacă stăm să măsurăm urmările neplăcute pe care le-a avut pentru tânărul d’Artagnan
pierderea scrisorii de recomandare pe drumul spre Paris, acestea pălesc în faţa rolului pe care
destinul i-l pregătise tânărului, în cursul unor evenimente cu însemnătate istorică.

Şi, într-adevăr, cum oare ar fi fost istoria Franţei? Cuplul regal era mereu pus pe sfadă. La mijloc
erau interminabile jocuri de culise. Iniţiatorul, dar şi ţinta acestora era cardinalul Richelieu.
Tânărul d’Artagnan a contribuit prin faptele sale de vitejie la contracararea planurilor malefice
ale cardinalului, iar gărzile personale ale primului ministru francez au fost serios ridiculizate de
muschetarii regelui cu care erau certaţi până la moarte. Suntem tentaţi chiar să credem că
determinarea tânărului a salvat de multe ori la limită mariajul regelui Ludovic al XIII-lea cu Ana
de Austria. În cele din urmă, regele se împacă cu regina, odată cu venirea pe lume a strălucitului
său succesor, viitorul rege Ludovic al XIV-lea, regele Soare.

Nu avem însă dovezi despre existenţa reală a vreunui d’Artagnan sau despre contribuţia sa la
cursul istoriei, deşi scriitorul are o teorie despre toate acestea. Ceva este totuşi cât se poate de
clar: cartea ar fi fost incompletă fără el. Fără sare şi piper ar fi fost şi existenţele a trei muschetari
cu nume neobişnuite: Athos (nume de munte?), Porthos şi Aramis, care, prin unitatea lor, dau
titlu acestui roman de aventuri. Foarte buni spadasini, cei trei muschetari au sânge aristocratic,
cultul prieteniei, mult curaj şi arată devotament absolut regelui şi reginei, fiind de nedespărţit, la
bine şi la rău, indiferent de situaţie şi de contrastele dintre ei. Cei trei ar putea fi emblematici
pentru literatura cavalerească unde codul etic şi faptele de vitejie ale personajelor impun
standarde greu de urmat cititorilor de rând. Dumas se dovedeşte foarte inspirat, înzestrându-şi în
plus personajele cu umor, cu arta de mânui cuvântul la fel de bine precum mânuiesc armele. Cei
trei muschetari au însă şi trăsături contradictorii greu de explicat, dar paradoxal comune în rândul
cititorilor care nici ei nu sunt nişte perfecţi. Porthos, cel cu o statură impresionantă este „orgolios
şi curios, puteai vedea prin el ca printr-un pahar de cristal”. Viteaz, ce-i drept, dar lăudăros peste
măsură, chiar şi în privinţa unor calităţi, întâmplări şi cuceriri închipuite. Spre deosebire de
acesta, elevatul Athos purta cu sine un trecut la fel de contondent precum spada sa, pe care îl
ţinea bine ascuns. Deşi de-abia dacă are treizeci de ani, „retras cum era, posomoreala şi muţenia
lui îl făceau să pară aproape bătrân.”. Aramis are vreo douăzeci şi doi, douăzeci şi trei de ani,
este discret, cu un aspect îngrijit şi copilăros, pare a fi, între cei trei, cel mai capabil să atingă
inimile doamnelor de la curte. Rămâne totuşi „un băiat plin de mister”. Şi într-adevăr ce poate fi
mai neobişnuit decât să îmbraci tunica de muschetar şi să declari că studiezi în paralel teologia.
Sau ce altceva ar putea întrece orice ciudăţenie decât să-ţi agăţi în cui sutana pentru a lua lecţii de
scrimă? Cât de motivat să fii ca viitor teolog încât să plăteşti un afront verbal cu sabia, deci cu o
expediere sigură către lumea de dincolo?

Ei, dar, „în acea vreme de libertate relativă, dar de independenţă mai mare”, totul era posibil.
Celor trei nobili nu le cunoaştem trecutul sau prezentul, nici numele adevărate, cel puţin nu în
acest prim volum, dar ceva indicii ne provoacă să citim mai departe, să ne dorim mai mult. Aşa
cum îşi doreşte şi d’Artagnan, neînfricat şi ager. Aşa cum intenţionează şi autorul cărţii,
Alexandre Dumas, să ne introducă într-o carte incitantă, plină de aventuri şi de răsturnări de
situaţie.

D’Artagnan îşi întâlneşte la Paris idolii, care printr-o serie de circumstanţe amuzante, îi devin
camarazi şi prieteni. Candidat la uniforma de muschetar trebuie să se mulţumească mai întâi să
fie tânăr cadet în corpul gărzilor domnului cavaler de Essarts, la recomandarea domnului de
Tréville. De multe ori este omul care încurcă şi salvează situaţia. Împreună cu „cei trei
nedespărţiţi” ajunge să capete renume, se îndrăgosteşte nebuneşte de o anume tânără, Constance
Bonacieux, din serviciul personal al reginei, şi pleacă într-o călătorie la Londra în apărarea
reputaţiei suveranei Franţei, Ana de Austria.

Distinse, nobile, intrigante, trufaşe şi reci sunt alte personaje cheie din primul volum. Apar şi
dispar, îl contrariază, îl enervează sau îl fascinează pe d’Artagnan. Omul din Meung, bărbatul
care l-a scos pe tânăr din fire în drumul său spre Paris, cel care i-a şterpelit scrisoarea de
recomandare, sau Milady, o foarte frumoasă şi foarte înstărită blondă, să fie unii şi aceiaşi cu
contele de Rochefort sau contesa de Winter, iscoadele cardinalului Richelieu? Cum ajunge
d’Artagnan să le încurce planurile bine ticluite şi ce rol vor juca unele dintre cele mai simpatice
personaje ale cărţii, valeţii Planchet, Grimaud, Mousqueton şi Bazin, veţi afla citind şi voi primul
volum.

Dacă până acum nu aţi citit una dintre cele mai populare cărţi de aventuri din toate timpurile,
atunci treceţi la fapte. „Revedeţi” cu ochii imaginaţiei Parisul secolului XVII, pornind de pe
strada Groparilor, facând un popas în piaţa Saint-Sulpice, apoi mai departe pe strada Férou,
având ca un ultim obiectiv palatul regal Luvru, ungherele şi încăperile lui secrete. Cât despre
mine revin cu recenzia la volumul 2 şi câteva concluzii şi lucruri inedite despre acest roman de
aventuri atât de îndrăgit.
Cei trei muschetari de Alexandre Dumas (Rezumat)

În anul 1626, pe vremea regelui Ludovic al XII-lea, un tânăr gascon din Tarbes, pe nume
d’Artagnan, a pornit spre Paris pentru a-și îndeplini visul de a deveni muschetar. Acesta a avut la
el o scrisoare a tatălui său către căpitanul muschetarilor, 15 scuzi și un căluț galben. În Meung
scrisoarea i-a fost luată.
Din prima zi în care a ajuns la Paris, d’Artagnan a fost provocat la duel de cei trei muschetari:
Athos, Porthos și Aramis, însă duelul a fost interrupt de gărzile cardinalului și cei patru au
devenit cei mai buni prieteni.

Domnul Bonacieux, gazda lui d’Artagnan, a cerut acestuia, să îi găsească soția care a fost răpită.
D’Artagnan a reușit să o salveze și pe ea și pe ducele de Buckingham care a fugit în Anglia luând
ca amintire eghileții cu diamante ai reginei primiți în dar de la rege. Cardinalul Richelieu i-a
sugerat regelui să îi ceară soției să poarte bijuteriile la o petrecere. D’Artagnan a pornit în
misiunea de a readuce eghileții reginei, a ajuns în Anglia și și-a îndeplinit sarcina cu success.
Însă doamna Bonacieux a fost din nou răpită. Milady a trebuit să aranjeze uciderea ducelui de
Buckingham, însă dată în vileag de o scrisoare a muschetarilor, a fost arestată de cumnatul ei și
întemnițată. Milady a reușit să îl convingă pe gardianul ei că e nevinovată și a reușit să îl întoarcă
pe acesta împotriva ducelui de Buckingham, pe care îl asasinează. Întoarsă în Franța, Milady a
otrăvit-o pe doamna de Bonacieux care a murit în brațele iubitului ei, d’Artagnan și apoi a
încercat să fugă, dar a fost prinsă de cei patru prieteni, de lordul Winter și un călău tocmit de
Athos care o și execute.

D’Artagnan a fost înaintat la gradul de locotenent, Athos a mai luptat pentru un timp și apoi se
retrage, Porthos s-a căsătorit cu o văduvă bogată și Aramis a îmbrățișat viața monahală.