Sunteți pe pagina 1din 1

La 26 iulie 1864 o nava engleza pe nume Duncan, ce aparținea lordului englez Edward Glenervan plutea pe mari, cind

zarise un rechin și hotărî să-l prindă. După mai mult timp reușisera să-l suie la bord. Odata vazut aici hotărîră să-l taie cât
mai repede, fiindcă toți erau curioși să vadă ce se află în stomacul rechinului. Cînd îl desfăcuseră observă cu mirare că
înauntru era o sticlă ce conținea niște documente.
Ele erau foarte afectate de umezeala în care se aflase. Erau scrise in trei limbi-franceza, engleza și germană. Le luă mult
timp pentru a le descifra deoarece toate erau afectate, unele intr-un anumit loc altele in altul. Dar totuși căpitanul îl
descifrase și constatase că sticla era aruncată de Capitanul Grant care suferiseră un naufragiu la latitudinea 37 grade si 11
minute. Din pacate longitudinea nu era vizibilă ceea ce complica situația.
Capitanul plecase in Anglia pentru a vorbi cu autoritățile să plece în cautarea lui, dar nu reușiseră să le convingă și atunci
pleca la copii lui. Ei erau foarte bucuroși cînd aflaseră că tatăl lor putea fi în viață.
După rugămințele Lady-i Helena, soția sa Glenervan hotărî să plece împreună cu copii lui Grant în cautarea tatălui lor.
În drum observă ca pe punte mai era un călător, numit Jacques Paganel-un geograf iscusit care greșise corabia din
greșeală și care era nevoit să plece cu dînșii pînă la vreo insulă pe care să debarce.
Debarcaseră in Patagonia pentr a-l căuta acolo pe Grant. Merseră mult timp, în care se împrieteniseră cu un indian cu un
militar, avînd numeroase perepeții, cum ar fi lupta cu lupii roșii de care scăpaseră cu bine, refugierea lor într-un copac înalt
din cauza unui potop uriaș. Pentru ca mai tîrziu să-și dea seama că greșiseră locul de căutare.
Paganel mai cercetă încă odată documentele și deduse că cel mai probabil capitanul naufragiase pe coasta Australiei.
Porniră acolo, prin Oceanul Indian în care dăduseră de o furtună imensă care distruse elicea corăbiei, și erau cît ce pe să fie
înecați. Duncanul suferise distrugeri și deaceia era greu să mai plutească, astfel ei acostară la capul Bernoilli.
Plecaseră pe uscat și ajunse la o fermă unde erau primiți foarte ospitalier. Le povestiseră toată istoria gazdelor ca în final
să deie de Ayrton, care făcea parte din echipajul lui Grant, fiind caporalui navei Britaniei. Hotărîră ca Duncanul să plece la
Melbourne pentru a fi reparat, dar ei-Glenervan, soția lui, Robert Grant și sora lui, Paganel, Ayrton să plece pe uscat încolo.
Luaseră provizii cu ei, muniții, cîțiva cai, boi, un car și plecară. Peste un timp observaseră că boii și caii piereau foarte
repede. Neavînd încotro Glenervan hotărî să trimită o scrisoare Duncanului pentru a veni și a-i lua, dar maiorul Mac Nabbs
îl prinseră pe Ayrton cu minciuna, spunînd că este Ben Joyce-un infractor din Australia care pradă pe toți, șeful unui
detașament de ocnași. Ayrton vazînd că este descusut îl răni și fugi.
Atunci hotărî ca John Mangles să plece cu un cal și cu scrisoarea pe care să i-o deie lui Tom Austin care conducea
Duncanul. Plecă dar seara observă că se întoarse fiind rănit de către Ayrton și ocnașii lui, care ii luaseră scrisoarea plecînd
cu dînsa pentru a pune stăpînire pe navă.
Într-un sfirșit toți plecară de acolo, trecuseră un rîu lat de o milă care le puse mari piedici din cauza debitului crscut, dar
peste un timp nimeriseră în mîna unor indigeni care îi duseră la dînșii în trib. Șeful tribului hotărîseră să pună mîna pe lady
Helena, dar Glenervan infuriat îl împușcă, omorîndu-l. Apoi indigenii iși făcuseră ritualurile pentru a-l trece pe lumea
cealaltă și îl duse pe un munte, care de atunci era Tabu...un loc sacru, superstițios în care numai aveau voie să calce.
În acest timp prizonierii erau ținuți într-o încăpere din care nu aveau ieșire, fiind osîndiți la moarte. Dar totuși fuseseră
salvați de tînărul Robert care nu cazuseră prizonier, săpînd un tunel pe sub pămînt. Toți fuseseră salvați, dar indigenii se
luaseră după ei. Prizonierii au fugit in muntele în care era lăsat șeful indigenilor. Acolo dăduseră de Paganel care la fel nu
fusese luat captiv.
Indigenii strigau, amenințau pe prizonieri, dar nu urcară în sus, așteptînd tot timpul acolo. Totuși Paganel veni cu o idee.
Sub muntele pe care stăteau se afla un vulcan și hotărîseră să facă o gaură prin care lava să poată tîșni. Le reușiseră și
noaptea fugiră din locul cela. Dar ziua indigenii se luaseră de urma lor și ei fiind nevoiți să se urce pe o barcă pe care o
gasiră la un rîu. Plutind la distanță oarecare de țărm, sub amenințările indigenilor, vazuseră în depărtare Duncanul.
Mare îi fu bucuria lui Glenervan cînd se urca pe nava sa, observînd ca nu fusese captivată de Ayrton. Apoi discutară cu el
și ajunseră la o înțelegere pentru ca el să le spună mai multe date despre naufragiul lui Grant, el dorind să fie lăsat pe vreo
insulă oarecare pentru a și ispăși pedeapsa.
Plecară în cautarea unei insule, cînd noaptea ajunseră in apropiere de insula Tabu. Lui Robert și surorei sale i se păru ca
auzise un ajutor de la tatăl său. Și a 2 zi hotărîră cu o barcă să plece spre insulă, pentru a vedea spre marea lor bucurie ca
acolo se aflau Grant și încă 2 persoane.
Grant le povesti toată istoria cum ajunseră aici, cum iși conolizaseră insula pentru a supravețui pentru a ca in final să se
întoarcă înapoi spre patrie lăsîndu-l pe Ayrton pentru 20 de ani pe insula dată pentru a-și ispăși pedeapsa.

S-ar putea să vă placă și