Sunteți pe pagina 1din 2

CIREȘARII

de Constantin Chiriță

Cavalerii florii de cireș


"Cavalerii Florii de Cireș", numiti inițial "Ciresarii", apoi "Teroarea Neagră", este
primul volum din seria "Cireșarii" scrisă de Constantin Chiriță. Chiar de la începutul
volumului este prezentat un bătrân pe nume moș Timofte. El este cel care se ocupa de
soneria de la pauză. Nu mulți sunt copiii care ajung printre favoriții lui moș Timofte.
Printre ei se află un grup de copii de clasa a VIII-a numiți Cireșarii pentru că locuiesc cu
toții in cartierul Cireșului. Ei sunt: Ionel (fiul directorului), Victor (un elev model cu o
logică extraordinară), Ursu (Teodor Teodoru, un mare gimnast cu o vedere uimitoare),
Dan (un băiat destul de năzdravan) și două fete, Maria (visătoare, cu suflet de poet) și
Lucia (o fată destul de severă cu suflet de savant).
Ei hotărăsc să plece intr-o expediție științifică, cu scopul de a reface harta veche
a Peșterii Negre. Cu ajutorul lui moș Timofte, Tic (fratele mai mic al Mariei) reușește sa
ajungă și el în peșteră cu gândul de a găsi o cutie fermecată. Grupul de aventurieri
hotărăște să formeze, pentru siguranța lor, două grupuri: unul în peșteră și unul afară,
pe munte. Trăgând la sorți, cele două grupuri s-au împărțit astfel: Ionel, Victor, Tic și
Maria în peșteră, iar Lucia, Ursu și Dan afară. Au stabilit că vor comunica prin niște
aparate numite T.F.F., prin alfabetul Morse. Toată expediția părea să decurgă normal
până când în peșteră "cei sortiți primelor întâlniri și primilor fiori" (așa cum îi numește
autorul) găsesc semne ale unor oameni care cunosc deja peștera în întregime. După o
serie de peripeții, ei află că printre oamenii care au fost în peșteră și care îi urmăreau
făcea parte și Petrăchescu (un vânător grozav care nu a dorit să le dea copiilor barca
lui). Acesta vrea să-i omoare pe toți cu orice chip. Datorită istețimii lor, copiii reușesc să
scape, iar povestirea are un deznodământ fericit.
Explicarea titlului
Titlul pe care autorul l-a dat inițial, și anume "Teroarea Neagră", este strâns legat
de aventurile copiilor în peșteră și în jurul acesteia. Evidențiază în același timp temerea
pe care o au cireșarii, cât și pericolul care îi pândește în Peștera Neagră, dar și în afara
ei. Titlul modificat, și anume "Cavalerii Florii de Cireș", se referă la modul general la
cireșari. Ei sunt numiți "cavaleri", chiar dacă rangul lor nu este acesta (sunt, deci, numiți
"cavaleri" datorită curajului lor extraordinar) și apoi ai "florii de cireș", autorul gândindu-
se să arate încă din titlu de ce sunt numiți cireșari, și anume pentru că locuiesc în
cartierul "Cireșului" . Deoarece literar nu sună bine să îi numească "Cavalerii cireșului",
autorul îi numește ai "florii de cireș".
Castelul fetei în alb
Castelul fetei în alb este cel de-al doilea volum din seria "Cireșarii" a lui
Constantin Chiriță. Laura este o fată nou venită în orășel care vrea să se
împrietenească cu renumiții Cireșari. Din păcate, bunica ei îi interzice acest lucru, așa
că Laura pornește singură către Castelul celor două cruci. Ea ajunge la castel, dar este
capturată și făcută prizonieră acolo. Ea le trimite un bilet Cireșarilor care urmează un
traseu foarte încâlcit. În bilet fata descrie aproape toate încăperile castelului, dar omite
să descrie concret locul în care se află. Cireșarii primesc în cele din urma mesajul, iar
Tic pornește pe urmele primului mesager. După o căutare lungă, Cireșarii găsesc
Castelul și îi descoperă tainele.
Roata norocului
De la muzeu sunt furate cinci figurine. Victor și ceilalți Cireșari pornesc sǎ
dezlege misterul lor. În final hoțul este de fapt cel mai bun sportiv/atlet al circului care
tocmai poposise în oraș.
Aripi de zăpadă
Copii nu și-au dat seama decât târziu, iar atunci, Cireșarii au fost nevoiți să fugă.
Au vrut să viziteze orașe, însă o groaznică furtună de zăpadă i-a prins pe drum. Au tot
mers până ce au dat de o cabană: Casa Iulia, crezută de ei Coștila. În apropierea ei se
afla cabana Izvoarele, unde doi dintre Cireșari au cerut ajutor. Au primit patru saltele
pentru foc. Tic a fugit și a furat mâncare din cabana Izvoarele.

S-ar putea să vă placă și