Rezumat

Micul Cantemir și cireșul

de George Bălăiță

Micul Cantemir primește în dar de la nevasta pădurarului un pui de vulpe care nu știa să
vorbescă.
Băiatul știe că vulpile din cărți vorbesc și sunt viclene. Crede că numai cele înțelepte
ajung să vorbească sau vorbesc abia spre bătrânețe.
Puiul primit are ochi strălucitori și Cantemir se gândește să-l folosească noaptea în loc de
lanternă.
Într-o seară, după căderea întunericului, micul Cantemir iese afară să vadă puiul de vulpe
și aude o muzică misterioasă.
Ajunge sub cireșul de lângă poarta grădinii și vede cum acesta este învăluit într-o brumă
albă. Muzica de până atunci este înlocuită cu acorduri de orgă. În stânga lui, unde se află Polul
Nord, îl vede pe Andersen la o masă, scriind povești. Lângă el, o laponă cântă la orgă.
În acel moment, îl aude pe cireș strigându-l, dar limba i se împleticește și nu-i poate
răspunde. Cireșul, aflat acum în plină floare, îi spune că are dreptul să-și pună o dorință fiindcă a
ajuns exact la momentul transformării lui. Băiatului i se dezmorțește limba, dar nu reușește decât
să scoată niște sunete ciudate care-l fac pe cireș să râdă.
Micul Cantemir se trezește acoperit de florile de cireș. Îi revine vocea și vorbește cu
cireșul. Îi spune acestuia că dorește să se facă inginer.
Cireșul se scutură din vârf până la rădăcină, dar nu cad flori. Nu se mai aude nici muzica,
nu se mai vede nimic.
Băiatul vede doar cușca lui Bob în care doarme acum puiul de vulpe. Își închipuie la ce
visează cățelul și puiul de vulpe.
Cireșul pleacă și Micul Cantemir îl roagă să nu uite de plapuma de flori. Cireșul se
apleacă și printr-o adiere ușoară îl eliberează pe Cantemir, lăsând în urmă numai parfumul
florilor de cireș.