Sunteți pe pagina 1din 8

Lecţia nr.

1: Textul descriptiv literar


Textul descriptiv prezintă un obiect, o fiinţă, un cadru din natură sau un fenomen al naturii, evidenţiind
părţile componente şi trăsăturile particulare ale acestora.

Textul descriptiv poate fi: literar sau nonliterar

Descrierea artistică ( literară) este textul în care se prezintă sugestiv un colţ din natură, un
obiect sau o fiinţă prin intermediul cuvintelor cu sens figurat şi al imaginilor artistice.

Descrierea literară poate fi de tip tablou( prezintă un peisaj) sau de tip portret( creionează un
personaj).

Trăsături: - are scopul de a impresiona cititorul;

- exprimă o viziune subiectivă asupra aspectelor prezentate;


- poate fi în versuri sau în proză;
- apar numeroase figuri de stil şi imagini artistice;
- punctuaţia capătă valenţe expresive;
- timpurile verbale predominante sunt prezentul sau imperfectul;
- se folosesc sintagme nominale( substantiv + adjectiv);
- se folosesc, în general, verbe statice( descriere statică), dar pot apărea şi verbe de
mişcare( descriere dinamică);
- aspectele prezentate sunt asociate cu repere spaţio-temporale;

FIGURI DE STIL

Figura de stil este un procedeu utilizat pentru a creşte expresivitatea unui text, care nu
defineşte, ci sugerează, pentru că lumea prezentată este imaginară.

Ne amintim:

PERSONIFICAREA este figura de stil prin care se atribuie însuşi omeneşti unor fiinţe
necuvântătoare, unor lucruri, unor fenomene ale naturii.

,, Primăvară, mama noastră,

Suflă bruma de pe coastă. “ ( Folclor )

,, Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă… “ ( Vasile Alecsandri – Iarna )

COMPARAŢIA este figura de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între
două obiecte, persoane sau acţiuni, cu scopul de a evidenţia sau de a evoca unul dintre termeni.

1
,, Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic. “ ( Mihai Eminescu – Călin ( file din
poveste ) )

Învăţăm:

ENUMERAŢIA este figura de stil care constă într-o înşiruire de termeni de acelaşi fel sau cu
sensuri apropiate, făcută cu scopul de a evidenţia ideea exprimată.

,, Grăsuţ, curat, atrăgător,

În fracul lui strălucitor

Aşa era Apolodor “ ( Gellu Naum – Cărţile cu Apolodor )

EPITETUL esta figura de stil care constă în determinarea unui substantiv sau a unui verb
printr-un adjectiv sau adverb, evidenţiind însuşiri deosebite ale obiectului sau ale acţiunii.

Ex. Epitetul poate determina: - un substantiv: sanie uşoară

- un verb: răsună voios

,, S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării… “ ( Vasile Alecsandri – Sfârşitul iernei… )

,, Dumbrava cea verde pe mal

Se-oglindă în umedul val… “ ( Mihai Eminescu – Frumoasă-i… )

După numărul de termeni, epitetul poate fi:

- simplu: fluturi mici


- multiplu: soarele rotund şi palid;

Din punct de vedere semantic epitetele pot fi:

- epitet cromatic ( se referă la culoare): ai ţării umeri dalbi


- epitet ornanat ( exprimă o însuşire obişnuită): zăpada albă
- epitet personificator: apa sună somnoroasă.

2
Lecţia nr. 2: Textul descriptiv în versuri
Dragii mei, pentru a înţelege această lecţie, vă rog să citiţi textul de la pagina 128, din manual.
Acest text, ,, Balul pomilor”, de Dimitrie Anghel este un text literar descriptiv în versuri.

Textul este un pastel, adică o operă literară în versuri în care se descrie un aspect din natură şi
în care sunt transmise, în acelaşi timp, sentimentele sau stările privitorului.

În literatura română, termenul pastel a fost folosit prima dată de Vasile Alecsandri, care l-a
împrumutat din artele plastice, unde este utilizat pentru a denumi un procedeu de pictură bazat pe
efectele de culoare ale unor creioane colorate moi.

Balul pomilor

de Vasile Alecsandri

Dimitrie Anghel,„Poetul florilor” stabileşte prin versurile sale o corespondenţă între om şi


natură, evocând o stare de spirit prin realizarea unui tablou de natură în care pomii cu florile lor
sunt umanizate, descoperind în acea lume patimi, pasiuni, drame.
   Titlul ,,Balul pomilor” exprimă petrecerea plină de grație a naturii, sărbătoarea bucuriei, a
extazului, jocul de culori și parfumuri. Poetul folosește ca mod de expunere descrierea,
transformând ,,pajiștea din fața casei”,loc al verdelui de primăvară, într-un salon de dans, unde
mişcarea, muzica şi mireasma florilor creează o atmosferă de sărbătoare ca-n palatele medievale.
   Legănându-se ușor în bătaia vântului,sub razele lunii,într-o atmosferă de mister, strălucind,
pomii:,,caișii,zarzării și prunii”devin cavalerii înveșmântați în,,haine albe”nuanță a purității și
simplității şise pregătesc de,,menuet”. Mișcările dansului sunt atent urmărite: plecăciuni, reveniri
grațioase, gesturi delicate, răspândiri de parfumuri în umbra nopții ale unor umbre fantomatice.
Coborâte,câteva petalele se transformă în mantii de catifea,completând decorul de lux, iar pomii-
dansatori se-arată grațioși în dantelăria florilor.
  În finalul poeziei,visul unei nopți de primăvară se destramă: atmosfera feerică a pomilor-
cavaleri înveșmântați în dantelele albe , redevin „banalii pomi din fața casei”,înfloriți în fiecare
primăvară.
Totul se termină cu lumina unei noi zile,când pomii vor fi ceea ce au fost întotdeauna-
simbolurile vieții, imagine care plasează tabloul de natură în timp.
   Limbajul poetic este caracterizat prin expresivitate, autorul folosind figuri de stil și imagini
poetice în care cromatica dominată de alb, cuceritoare nuanță a purității şi armonia naturii
nocturne e percepută vizual și olfactiv. Se remarcă predominanţa structurii substantiv-adjectiv.
Epitetele sunt delicat alese şi se adresează vizualului ca în acuarelele pline de luminozitate.
Epitetele:,,legănări simțite și ritmice, albii cavaleri, haine albe, cochetării și grații albe, danțul
ritmic, parcul legendar, dulci orchestre” compun un tablou al unui spectacol feeric.
Imaginea vizuală a lunii întreţine feeria naturii, luminată de,,candele aprinse”trimise din
ceruri,iar dansul petalelor se transformă în umbre fantomatice.
Enumerația copacilor umanizați:,,caișii,zarzării și prunii”prin înflorire stimulează visarea
poetului,văzându-i asemenea cavalerilor.
  Versurile lui Dimitrie Anghel sunt lungi, cu ritmul iambic, rima îmbrățișată, măsura de 17- 18
silabe, ce dau  o fluiditate lentă versului,dar şi graţie şi muzicalitate

3
Lecţia nr. 3: Elemente de versificaţie ( Prozodia)

Prozodia este o parte a poeticii care studiază versificația și normele ei sub raportul structurii
versurilor, al numărului accentelor sau al lungimii silabelor unui vers. Ea se ocupă cu regulile de
construcţie a poeziei, care este o formă specială de exprimare, caracterizată prin folosirea
armonioasă a sunetelor.
Elementele de versificaţie sunt: versul, măsura, strofa, rima şi ritmul.

I. Versul – un rând dintr-o poezie


Lungimea versurilor poate fi diferită.

Există :- versuri scurte- formate chiar şi dintr-un cuvânt

Ex. – „Soare scurt în liliac,

Zbor subţire de gândac

Glasuri mici

De rândunici

Viorele şi urzici.” (G. Topîrceanu, Rapsodii de primăvară)

-versuri lungi

Ex. – „Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,

Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;

Cârdurile de cocoare, înşirându-se-n lung zbor,

Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.” (V. Alecsandri, Sfârşit de toamnă)

II. Măsura – numărul silabelor dintr-un vers

Ex. – „Doi-nă doi-nă cân-tic dul-ce” (Folclor)

-măsura este de 8 silabe

Măsura poate fi variabilă, existând versuri scurte( 5-6 sau 7-8 silabe) şi versuri lungi( 12-18
silabe). Măsura poate fi constant în toată poezia sau poate varia.

4
III. Strofa – o grupare de versuri, în număr variabil, despărţită de alte asemenea unităţi
printr-un rând alb
1. monostihul sau monoversul – un vers

Ex. – „Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.” (Ion Pilat, Artă poetică)

2. disithul – două versuri

Ex. – „Grai tămâiat,căţuie de petale,

Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale.” (V. Voiculescu, Grai valah)

3. terţul sau terţina – trei versuri

Ex. – „De o gânganie mică,

Păru-n cap i se ridică

Şi pielea i se furnică.”

(A. Pann, Povestea vorbii)

4. catrenul- patru versuri

Ex. – „A trecut întâi o boare

Pe deasupra viilor

Şi-a furat de prin ponoare

Puful păpădiilor.” (G. Topârceanu, Rapsodii de toamnă)

5. cvinarie- cinci versuri

Ex. – „ Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină

Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;

C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină

Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,

Se stinse-o dalbă stea! (M. Eminascu, La mormântul lui Aron Pumnul)

5
6. –sextină – şase versuri

Ex.- „Spre apus abia s-arată

Printre crengi, întunecată,

O văpaie de rubin...

Din frunzişurile grele

De-nnoptare, tot mai vin

Glasuri mici de păsărele...” (G. Topîrceanu, Acceleratul)

7. – polimorfe- 7,8,9,10,11,sau 12 versuri

Ex. –„Ai noştri sunt aceşti munţi

pietroşi, mănoşi, cărunţi,

căci noi ne-am căţărat pe ei spre cer,

noi le-am deschis adâncurile de-aur şi de fier

şi-am suferit prin ei pe ploi şi ger...

noi le-am spintecat uriaşele pântece,

noi le-am proslăvit frumuseţile-n cântece

şi le-am cunoscut sufletul şi furtunile mai bine

ca orişicine...” (Aron Cotruş, Ai noştri sunt aceşti munţi...)

Unele poezii nu au versurile grupate în strofe şi se numesc astrofice sau continuative.

IV. Rima- potrivirea sunetelor de la sfârşitul a două sau mai multe versuri începând cu
ultima vocală accentuată.

6
Felul rimei:

a) Monorima – aceeaşi rimă la mai mult de două versuri


Ex. „Pân-o fost Horea-mpărat, a

Domnii nu s-au desculţat a

Nici în pat nu s-au culcat a

Nici la masă n-au mâncat.” a (Pân-o fost Horea-mpărat)

b) Rima împerecheată – versul 1 rimează cu 2, iar versul 3 cu 4


Ex. „ – Codrule cu râuri line a

Vreme trece, vreme vine, a

Tu din tânăr precum eşti b

Tot mereu întinereşti.” b

(M. Eminescu, Revedere)

c. Rima încrucişată- versul 1 rimează cu versul 3, iar versul 2 cu versul 4

Ex. – „Acolo unde-s nalţi stejari a

Şi cât stejarii nalţi îmi cresc b

Flăcăi cu piepturile tari a

Ce moartea-n faţă o privesc.” b

(I. Neniţescu, Ţara mea)

d. Rima îmbrăţişată – versul 1 rimează cu versul 4, iar versul 2 cu versul 3.

Ex. –„Sus în brazii de pe dealuri a

Luna-n urmă ţine strajă b

Iar izvorul, prins de vrajă b

Răsărea sunând din valuri” a (M. Eminescu, Povestea teiului)

7
V. Ritmul – succesiunea armonioasă a silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers
Piciorul metric – grupul sau unitatea de ritm formată din două sau mai multe silabe, din care
cel puţin una este accentuată.

1. Troheul – piciorul metric bisilabic format din două silabe, din care prima accentuată; ritmul
se numeşte trohaic.

Ex. –„Doi-nă, doi-nă, cân-tic dul-ce”

′ ′ ′ ′

/__ __ / __ __ / __ __ / __ __/ (Folclor)

2. Iambul – piciorul metric bisilabic, format din două silabe, în care accentul cade pe a doua
silabă; ritmul se numeşte iambic.

Ex. „Când tre-mu-rân-du-şi ja-lea şi sfi-a-la”

′ ′ ′ ′ ′

__ __ / __ __ / __ __ /__ __/__ __/ __ (O. Goga, Dăscăliţa)

VI. Versurile albe sau libere sunt lipsite de ritm, rimă şi măsură, în general de constrângeri
de ordin prozodic.
Ex. – „Această spaimă a curgerii

Dinspre A,

Niciodată spre A,

Această spaimă

De-a trece

Prin toate literele

Pe care le ştii dinainte...” Ana Blandiana, Litere)

Vă rog să citiţi tot ce propune manualul legat de aceste lecţii, să rezolvaţi exerciţiile
cuprinse de paginile 128-131 şi teoria să o scrieţi pe caiet.

S-ar putea să vă placă și