AMINTIRI DIN COPILARIE

1.UNIVERSUL OPEREI

Opera lui Ion Creanga are caracter realist, fie ca ne aflam in lumea povestilor, fie in cea
a Amintirilor din copilarie.

In centrul operei sta familia, gospodaria taraneasca, cu idealurile ei de viata,

care presupun efort sau incercari ce trec in fantastic. Harap-Alb ajunge sa ii
urmeaze la tron unchiului sau pentru ca “asa i-a fost scris de sus”, Nica,
Oslobanu si Trasnea patrund anevoie in tainele invataturii. Personajele trec
prin diferite medii sociale, reale sau fantastice, pregatindu-se pentru viata,
aceasta constituindu-se dintr-o succesiune de incercari. Atat povestile, cat
si Amintirile din copilarie ajung la deznodamant cand eroul se realizeaza sau se
afla in pragul unei mari schimbari.

Personajele circula din povesti in Amintiri si in povestiri. Gigantii au trasaturi

omenesti (Gerila, ca si Mogorogea, este vesnic pus pe harta), iar personajele
din Amintiri sunt “care gligani, care meliani, unii coblizani, altii hojmalai; Nica
Oslobanu avea ciubotele dintr-o vaca, si talpile dintr-alta”. Dimensiunea uriasa,
vitalitatea personajelor implica eroii, prin atitudini si gesturi, in fabulos.
Praznicul de la hramul bisericii, care tinea o saptamana “si numai sa fi avut
pantece unde sa pui bucatele”, nu este cu nimic mai prejos decat ospatul de la
curtea imparatului Ros din Povestea lui Harap-Alb: “ca doar mancare si bautura
era acolo, nu saga: da ! ca la o imparatie”.

Personajele sunt hilare, grotesti, bufoni, mascarici, cu scopul de a ne inveseli.

Dumnezeu, diavolii, Sf. Petru nu au nimic grav. Nici moartea nu este privita in
dimensiunea ei tragica. Imaginea vietii este una ideala, omul isi poate depasi
conditia intrand in fabulos, intr-un taram vesel si fericit. Amaraciunea sau
neimplinirea sunt depasite printr-o atitudine tonica, optimista. Personajele stiu
sa faca haz de necaz chiar si in momentele cele mai dificile ale vietii.

Identificam in Amintiri din copilarie doua planuri: pe de o parte, este prezentat

procesul de formare a lui Nica; pe de alta parte, universul vietii taranesti, scriitorul
referindu-se la familie, scoala, biserica. Pe tot parcursul operei monologul alterneaza cu
fragmentele dialogate. Copilaria, ca varsta ideala, nu putea fi traita decat intr-un spatiu
ideal. Relatia afectiva puternica dintre Nica si satul Humulesti este prezentata in fiecare
parte a operei. Humulestiul devine un sat mitic, un spatiu paradisiac catre care adultul
se intoarce mereu cu nostalgie. El este evocat in fiecare parte a operei:.

Universul operei lui Creanga, cuprinzand povesti (Soacra cu trei nurori, Capra cu
trei iezi, Punguta cu doi bani etC), povestiri (Mos Ion Roata, Ion Roata si Voda
Cuza, Popa Duhu, Inul si camesa etC), nuvele (Mos Nechifor CotcariuT), basme
(Povestea Porcului, Povestea lui Stan Patitul, Povestea lui Harap-Alb, Ivan
Turbinca etc.) si romanul Amintiri din copilarie, se defineste prin proiectarea
lumii taranesti traditionale in fabulos, prin perspectiva nostalgica si anecdotica
 asupra trecutului, prin umorul si oralitatea stilului, prin viziunea morala si
caracterologica.

Chemarea satului natal este realitatea cea mai trainica din opera. Mandria de a apartine unei colectivitati de
oameni harnici, dar si veseli il determina pe autor sa se intoarca mereu spre o lume lipsita de griji. Orice
plecare din sat este resimtita dureros de Nica, dar una e sa plece la scoala de catiheti de la Falticeni , care este
aproape, “ cale scurta de doua poste”, pe care o parcurge deseori pentru a participa la clacile din Humulesti, si
alta e sa plece la seminarul de la Socola, “dupa staruinta mamei”, pentru a deveni preot. Plecarea la seminar
inseamna o despartire de insasi esenta vietii sale; ea echivaleaza cu despartirea de copilarie.

Intamplarile evocate nu au nimic senzational. Nica se duce la scoala din sat si prinde
muste cu ceaslovul, suportand rigorile sfantului Nicolae, incalecat pe calul balan, fuge
la scaldat tocmai cand este mai multa nevoie de el in gospodarie si Smaranda il face
de ras lasandu-l gol pusca, fura pupaza din tei ca sa nu-l mai scoale dis de dimineata, o
ascunde in pod si se duce cu ea la targ ca s-o vanda ; este recunoscut de un batran
humulestean care ii da drumul, astfel ca Nica scapa nepedepsit. Desi nu este dornic sa
invete, preferand petrecerile cu prietenii din sat, nu-i iese mamei din cuvant si fiecare
scoala prin care trece este un permanent motiv de buna dispozitie. Tot ceea ce
traieste Nica este tipic varstei:

Mentalitatea naratorului este una populara.

Tendinta spre enorm tine de fabulosul popular. Nica Oslobanu, “cu ciubotele dintr-o
vaca si cu talpile din alta”, ia parte la un chef unde “sareau stropii de vin de o schioapa
in sus”. Odata reintors acasa, “se pune cu crestetul pe pat si cu talpele in grinda asa
incaltat si imbracat cum era; si ce sa-ti mai vada ochii? Sa nu spun minciuni dar peste
o dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce”.

Erosul ilustreaza aceeasi conformatie elementara. Nicaieri femeia nu e prilej de

ameteala de cuvinte. Lui Nica incepe “a-i mirosi a catrinta” destul de repede.
Participa, alaturi de fete, la claci si la una dintre ele ii scoate Mariucai din san un
soarece; cand merge la scaldat:

Erotismul capata uneori infatisare licentioasa. Dorind sa nu plece la Iasi, Nica se

gandeste sa se calugareasca,

Dascalii de la Falticeni au nostalgia meselor de Craciun, pentru ca atunci pot manca

“costitele de porc afumate”, “chiste si buft umplut, trandafiri usturoieti si slanina de cea
subtire, facute de casa, taiete la un loc, fripte bine in tigaie”. Oslobanu “mananca cat
septesprezece”. Nici pofta de baut nu este mai mica. La “cinstita crasma la fata
vornicului din Radaseni” se bea vin de Odobesti in cani mari de lut. Trebuie sa
mentionam ca aceste instincte vor fi personificate in Povestea lui Harap-Alb.

Ceea ce da farmec Amintirilor din copilarie este modul in care se povesteste.

Naratorul stabileste o permanenta relatie de comunicare cu ascultatorii.
Prima trasatura a stilului lui I.Creanga este oralitatea. Marci ale oralitatii sunt:

a) “si” narativ;
b) formule de limba vorbita: “nu-i vorba”, “vorba sa fie”, “sa nu spun minciuni”, “si dupa cum am cinste
a va spune”, “si asa”;
c) interjectii : “of”, “na”, “mai”, “he, he”;
d) imprecatii: “pughibale spurcate”, ”manca-i-ar pamantul sa-i manance” ;
e) expresii idiomatice (grupuri sintactice devenite fixe cu vremea si avand un inteles figurat): “a se duce
pe apa sambetei”, “ a strica orzul pe gaste”, “ a purta lumea pe degete”, “a se face praf si pulbere”;
f) numarul mare de proverbe care sunt introduse in naratiune prin formula: “vorba ceea”, “Nu plateste
bogatul, ci vinovatul”, “nu poti opri vantul, apa si gurile oamenilor”, “un nebun arunc-o peatra in balta, si
zece cuminti n-o pot scoate”;
g) zicale, introduse, de asemenea, tot prin sintagma “vorba ceea”, “nu aduce anul ce aduce ceasul”, “zi-i
lume si te mantuie”, “sa nu dea Dumnezeu omului cat poate duce”;
h) frazele rimate
i) folosirea diminutivelor cu sens argmentativ

O particularitate a artei narative este viteza de desfasurare a faptelor. Interesul epic al

naratiunii e pretutindeni singura preocupare a autorului. Nu vom intalni in Amintiri din
copilarie nici descrieri, nici analize ale starilor sufletesti. ”Fara descrieri de natura si fara nici un
fel de sentimentalism, el are de povestit numai fapte ce se insira repede ca intr-un film
cinematic. Grija povestitorului este sa nu intarzie in descriptii si analize, sa dea drum liber
evenimentelor, sa impresioneze cu cel asupra caruia se afla si sa pregateasca pe cel urmator. In
amintiri ca si in basme, densitatea epica este mijlocul lui dintai , cu care isi supune ascultatorii.
Creanga invarteste iute un cinetoscop, ale carui proiectii exclusiv epice seamana cu dezvoltarile
romanului de aventuri. La noi nimeni n-a realizat mai suveran epicul pur”. (V.Streinu, op.cit.)

Desi nu realizeaza portrete ale personajelor care populeaza universul Amintirilor, unele din
acestea devin memorabile prin capacitatea autorului de a retine un aspect esential in numai
cateva cuvinte. Dascalul Iordache, “farnaitul de la strana mare”, “clampanea de batran ce era;
s-apoi mai avea si darul suptului”, ”fata Irinucai este balcaza si lalaie, de-ti era frica sa innoptezi
cu dansa in casa”, “mos Vasile era un carpanos s-un puiu de zgaraie-branza, ca si matusa
Marioara”, lui popa Buliga i se zice si Ciucalau si el apare “tamaiet si aghezmuit gata des-
dimineata. Dumnezeul sa-l iepure!”

Atmosfera care se degaja la lectura Amintirilor din copilarie este de buna dispozitie. Personajele

au mereu chef de vorba, este pusa pe sotii. Intre vorbirea personajelor si vorbirea naratorului
nu se poate face nici o diferenta. De altfel, V.Streinu afirma, in studiul deja mentionat, ca
“prototipul acestor oameni este Creanga insusi, cu viziunea lui fabuloasa, cu neintreruptul joc
vocal, euforic, mucalit si de o naiva viclenie.”

Umorul este o alta particularitate a operei. Umorul este sanatos, contaminant. El a fost numit “voie
buna” sau “jovialitate”, pentru ca “rasul lui e o petrecere pe seama limitelor naturii omenesti, care sunt in
primul rand limite proprii, ale celui ce rade, si numai in al doilea rand sunt si ale altora”(V.Streinu,
op.cit.). Iata , de exemplu, un episod petrecut la Falticeni:
“Popa Buliga, desi era batran, daca vede ca ni-i treaba de-asa, unde nu-si pune
poalele antereului in brau, zicand:

-Din partea mea, tot chef si voie buna sa va dea Domnul, fiilor, cat a fi si-ti trai !

Apoi zvarle potcapul deoparte, si la joc de-a valma cu noi, de-i palalaiau pletele. Si
tragem un ropot, si doua, si trei, de era cat pe ce sa scoatem sufletul din popa. Si asa l-
am vlaguit, de-i era acum lehamete de noi.”

Gratuitatea umorului este evidenta, oricare ar fi fragmentul cu care am exemplifica.

In perioada marilor clasici, opera lui I.Creanga aduce o prospetime unica. Oamenii
cultivati de la “Junimea” sunt fermecati de povestirile sale si de rafinamentul limbii
moldovenesti. Cu o mentalitate taraneasca evidenta, pe care contactul cu lumea
oraseneasca nu a alterat-o deloc, I.Creanga este un scriitor gustat de filologi, de
oamenii cu pregatire pentru ca ei percep si subtilitatea artei narative, si umorul.