Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Verbul
Verbul este partea de vorbire care arată acțiunea, starea sau existența.
Verbele sunt:
Verbul A FI este predicativ în următoarele situații: a se afla, a exista, a avea loc, a proveni, a (se)
întâmpla, a (se) împlini, a costa, a (se) petrece, a trece, a merge, a dura, a umbla.
-copulative, când formează cu un nume predicativ un predicat nominal: a fi, a deveni, a ieși, a
rămâne, a părea, a însemna, a se face, a ajunge.
A IESI-verb pred. Eu am ieșit din casă. Cop.-Eu am ieșit medic. Eu am ieșit trist.
Acestea sunt:
-A AVEA, care ajută la formarea modului indicativ, timpul perfect compus (AM ascultat), a modului
condițional-optativ, timpul prezent (AȘ asculta), timpul perfect (AȘ fi ascultat) și a viitorului popular
(AM să cânt);
-A VREA, care ajută la formarea modului indicativ, timpul viitor propriu-zis/standard (VOI cânta),
viitorul anterior (VOI fi făcut);
-A FI, care ajută la formarea modului conjunctiv, timpul perfect (să FI ascultat), a modului
condițional-optativ, timpul perfect (aș FI ascultat), viitorului anterior (voi FI fost) și a infinitivului
perfect ( a FI fost).
Atât verbele predicative, cât și verbele nepredicative pot fi la moduri personale sau la moduri
nepersonale. De exemplu, în propoziția:,,Am de scris'', verbul a scrie este predicativ, pentru că poate
fi singur predicat, fiind la un mod nepredicativ, supinul. În propoziția: ,,Fiind inginer, a schimbat ușor
priza, verbul A FI este copulativ, fiind la un mod nepredicativ, gerunziu.
Verbul A DEVENI este totdeauna copulativ. Doar în limbajul filosofic apare ca verb predicativ în
relație cu verbul A FI pentru a evidenția opoziția stare-schimbare. De exemplu: În lume, nimic nu este
static, ci totul DEVINE.
Locuțiunea verbală-un grup de cuvinte, care este sinonim cu un verb și se comportă ca un verb: a-și
aduce aminte, a-și da seama, a băga de seamă, a da ortul popii, a da bir cu fugiții, a da năvală, a bate
la cap, a bate apa în piuă (a trăncăni), a bate câmpii, a bate palma, a bate pasul pe loc.
O problemă dificilă este stabilirea statutului de locuțiune a unei grupări de cuvinte organizate în jurul
unui verb. Gradul ridicat de coeziune a grupării este determinat de următorii factori:
-substantivul din grupare nu poate primi un atribut; astfel, în enunțul MIHAI A DAT VESTEA BUNĂ A
CÂȘTIGĂRII MECIULUI., nu există nicio locuțiune, pentru că substantivul VESTEA este determinat de
două atribute, BUNĂ și A CÂȘTIGĂRII; a dat vestea este o îmbinare liberă de cuvinte, nu o locuțiune.
-substantivul din grupare este nearticulat; în enunțul dat, substantivul VESTEA este articulat hotărât,
deci A DA VESTEA nu este locuțiune. A da de veste, substantivul este nearticulat și nici nu poate primi
atribut, deci gruparea este o locuțiune verbală.
Verbele predicative care pot deveni copulative pot intra și în componența unor locuțiuni verbale: a
ajunge la sapă de lemn, a-și ieși din sărite, a se face de rușine, a rămâne pe drumuri, a-i părea bine.
V- î, a urî, a pârî.
Are următoarele timpuri verbale: prezent, imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai-mult-ca-
perfectul, viitorul standard (simplu, I), viitorul anterior.
A fi
1.Prezentul-momentul actual al petrecerii acțiunii: eu sunt, tu ești, el/ea este, noi suntem, voi
sunteți, ei/ele sunt.
A avea-eu am, tu ai, el/ea are, noi avem, voi aveți, ei/ele au.
2.Imperfectul-arată o acțiune petrecută în trecut, dar neterminată: eu eram, tu erai, el/ea era, noi
eram, voi erați, ei/ele erau.
A avea-eu aveam, tu aveai, el/ea avea, noi aveam, voi aveați, ei/ele aveau
A avea-eu am avut, tu ai avut, el/ea a avut, noi am avut, voi ați avut, ei/ele au avut.
Eu am fost, tu ai fost, el/ea a fost, noi am fost, voi ați fost, ei/ele au fost.
Există și forme ale perfectului compus, care sunt vechi și se păstrează mai ales în poezia
populară: ,,Semănat-am grâu de vară’’; Datu-mi-te-a taică-tău’’.
Participiul este o formă nonfinită/nepersonală care arată o acțiune suferită de o ființă sau de un
lucru.
Sunetele și grupul de sunete care arată timpul perfect simplu sunt: -a, -u, -se, -i, (-â).
Eu cântai, tu cântași, el/ea cântă, noi cântarăm, voi cântarăți, ei/ele cântară.
Eu dispărui, tu dispăruși, el/ea dispăru, noi dispărurăm, voi dispărurăți, ei/ele dispărură.
Eu venii, tu veniși, el/ea veni, noi venirăm, voi venirăți, ei/ele veniră.
Eu fui, tu fuși, el/ea fu, noi furăm, voi furăți, ei/ele fură.
Eu sfiii, el/ea sfii, eu pustiii, el/ea pustii, eu pusnicii, el/ea pusnici, eu zdrobii, el/ea zdrobi.
5.Mai-mult-ca-perfectul-exprimă o acțiune trecută și terminată înaintea altei acțiuni trecute
Eu cântasem, tu cântaseși, el/ea cântase, noi cântaserăm, voi cântaserăți, ei/ele cântaseră.
Eu adusesem, tu aduseseși, el/ea adusese, noi aduseserăm, voi aduseserăți, ei/ele aduseseră
Eu fusesem, tu fuseseși, el/ea fusese, noi fuseserăm, voi fuseserăți, ei/ele fuseseră
Verbul a vrea este auxiliar când formează viitorul, având forme specifice.
Viitorul este alcătuit din forme specifice ale verbului auxiliar A VREA+ infinitivul verbului de conjugat.
6.Viitorul standard/simplu/I
Eu voi FI, tu vei FI, el/ea va FI, noi vom FI, voi veți FI, ei/ele vor FI
-verbul A AVEA la indicativ prezent+o altă formă a verbului de conjugat: am să cânt, ai să cânți, are să
cânte, avem să cântăm, aveți să cântați, au să cânte.
-în limbajul familiar și regional se folosesc forme de viitor alcătuite din forme ale verbului A VREA (din
care cade V de la inițială) +infinitivul verbului de conjugat: oi cânta, ăi cânta, o cânta, om cânta, ăți
cânta, or cânta. ; oi aduce, ăi aduce, o aduce, om aduce, oți aduce, or aduce; oi veni, îi (ei) veni, o
veni, om veni, îți (eți) veni, or veni.
7. Viitorul anterior-arată o acțiune viitoare terminată înaintea altei acțiuni viitoare. Este alcătuit din
verbul auxiliar A FI+participiul verbului de conjugat.
Eu voi fi fost, tu vei fi fost, ea/el va fi fost, noi vom fi fost, voi veți fi fost, ei/ele vor fi fost.
Există forme inverse ale viitorului și sunt folosite în limbajul poetic: semăna-vom, sta-vom, aduna-le-
vor.
Are forme doar pentru persoana a II-a, singular și plural. Nu are forme specifice de timp. În vorbire,
are o intonație specifică, exclamativă.
-are timpurile:
Condiționalul-optativ-arată acțiuni posibile a căror realizare depinde de o condiție sau arată acțiuni
dorite.
-are timpurile:
La timpul prezent există și forme inverse în construcții afective din limbajul familiar (Vedea-l-aș
mare!). Când între infinitiv și auxiliar nu este un pronume personal, infinitivului i se adaugă sufixul –
RE (Închinare-aș în cinstea ta!)
La condiționalul-optativ, prezent, cuvintele cam, mai, tot se intercalează între verbul auxiliar și
infinitivul verbului de conjugat: aș cam pleca, aș mai citi, aș tot vorbi.
La condiționalul-optativ, perfect, cuvintele cam, mai, tot se intercalează între cele două verbe
auxiliare: aș cam fi plecat, aș mai fi citit, aș tot fi vorbit.
Singurele verbe care au funcție de P.V./P.N. sunt cele la modurile personale (indicativ, conjunctiv,
condițional-optativ, imperativ).
Infinitivul
Nume predicativ (va sta mereu pe lângă un verb copulativ) Dorința este de a mânca.
Circumstanțial de timp-Trecând prin București, mama mi-a arătat Ateneul. (când mi-a arătat
Ateneul?)
Supinul
Participiul
Verbele predicative și copulative care au categoria gramaticală a modului ocupă în enunț doar poziția
de centru, îndeplinind funcția sintactică de: P.V. sau de P.N.
În calitate de adjuncți, verbele la forme nepersonale intră într-un grup verbal, în care pot îndeplini
funcția sintactică de: S, N.P., COMPLEMENT, CIRCUMSTANȚIAL., iar într-un grup nominal au funcția
de atribut verbal.