CZU:82.09:82.

31
RELAȚIA PĂRINȚI-COPII ÎN ROMANUL INOCENȚII DE IOANA
PÂRVULESCU
PAȘA Mădălina, studentă, gr. 102 B
STRĂJESCU Natalia, conf. univ., dr.
Facultatea Filologie, Universitatea de Stat din Tiraspol

Rezumat. Inocenții de Ioana Pârvulescu este povestea unei copilării trăite la Brașov, în perioada comunistă.
Este un roman care oferă multă emoție și căldură și te ajută să (re)găsești acea naivitate pură din copilărie.
Ioana Pârvulescu te poartă pe aripile trecutului și te face să vezi lumea prin ochii unui copil, cu toată magia,
inocenț li candoarea specifică acestei perioade. O carte plină de tandrețe, cu personaje bine conturate, un
amestec de fericire și tristețe, care ne va aminti cu nostalgie de propria copilărie.
Abstract. Inocenții by Ioana Pârvulescu is the story of a childhood lived in Brașov, during the communist
period. It is a novel that offers a lot of emotion and warmth which helps you find that pure childhood naivete.
Ioana Pârvulescu takes you on the wings of the past and makes you see the world through the eyes of a child,
with all the magic, innocence and candor specific to this period. A book full of tenderness, with well-defined
characters, a mixture of happiness and sadness, which will remind you nostalgically of your own childhood.
Cuvinte-cheie: copilărie, emoție, inocență, familie.
Keywords: childhood, emotion, innocence, family.

Ioana Pârvulescu s-a născut în anul 1960 în orașul Stalin (azi Brașov), România. Deține titlul
de eseistă, publicistă și critic literar. Predă literatura română modernă la Facultatea de Litere a
Universității din București și este colaborator permanent al revistei România literară, unde ține
rubrica saptămânală Cronica optimistei. A coordonat timp de zece ani, la Editura Humanitas, colectia
de literatură universală Cartea de pe noptieră. Din anul 1999 deține titlul de doctor în filologie. Printre
operele semnificative se enumeră Alfabetul doamnelor; Prejudecăți literare; Întoarcerea în
Bucureștiul interbelic; În intimitatea secolului 19; Viața începe vineri; Cartea întrebărilor și Inocenții
[1].
Prin romanul Inocenții, Ioana Pârvulescu a reușit să ne transpună în cea mai cântată perioadă a
vieții omului – copilăria. Lecturarea ne prilejuiește senzația de trăire a libertății oferită de părinți,
impunând, totodată, niște granițe, uneori poate dure copiilor-personaje din lucrare, dar care aveau
menirea de a-i proteja de devierea de la cele sfinte. Atmosfera creată de autoare pe parcursul
developării istoriei personajelor din familie este una caldă, prietenească. Cele mai luminoase pagini
sunt... toate paginile, pentru că prim-planul lor este rezervat părinților. „Astfel am sesizat (a câta
oară!) semnificația celor mai rostite cuvinte indiferent la ce vârstă ne-am afla – mamă, tată, bunic,
bunică, frate” [2].
Inocenții este un elogiu nemuritoarei copilării, romanul surprinde istoria unei familii din
Brașov. Eroii – Dina, Doru, Matei și Ana (Ana fiind chiar naratoarea) – sunt atât de bine conturați
încât, încă din primele file, ajungi să-i îndrăgești. Ana este o fetiță credulă, care nu înțelegea legile
141
celor maturi și care se ținea scai de fratele și verișorii ei mai mari în multiplele lor escapade. Ana și
Matei erau frați de sânge, relația lor implica multe afecte profunde, de dragoste, gelozie, competiție,
sprijin și rivalitate. Ana, fiind sora mai mică, trăiește frustrări că fratele mai mare le știa pe toate, iar
ea adesea rămânea în urmă și avea nevoie de mai multe explicații. Matei, la rândul său, era un copil
răbdător care nu o lăsa în urmă cu noutățile, aceste tachinări dintre ei au creat un bagaj emoțional plin
de iubire frățească.
Dina era sora mai mare a lui Doru și cea mai mare dintre toți copii, avea un statut matur și un
aer enigmatic care îi cucerea pe toți. Doru, un mic explorator, curios și înzestrat cu un spirit de
aventură specific tuturor copiilor, era adesea calmat de sora mai mare. Copiii nu se feresc de năzbâtii.
Văd lumea împărțită în tabăra celor mici și tabăra celor mari, fără a ezita să se folosească de cei din
urmă pentru a dezlega mistere. Aceștia își sălășuiesc vârstele copilăriei, aducând romanului o notă
de nostalgie după acele vremuri „inocente” și frumoase. „Această carte abundă de emoție, căldură,
nostalgie, dar și ușoare urme de regret după vremurile apuse din copilărie” [3].
Romanul debutează cu imaginea casei, acolo unde își duc existența trei generații de părinți,
bunei, mătuși, unchi, verișori. Casa, devenind un personaj, este însuflețită, ferestrele fiindu-i ochii,
iar ușa – nasul. Casa este definiția paradisului, primul univers, permanența unei spiritualități, un
punct de plecare și un punct de convergență a tuturor drumurilor și întoarcerilor. Casa din Inocenții
nu e doar pereți de piatră și fațadă, ci catedrală a sufletului, e lăcașul familiei și al dragostei. Casa
găzduiește adulții a trei generații, cu o vie memorie a realității de dinainte. „Pe lângă oamenii ei
vizibili, o casă adăpostește și oameni invizibili” [4, p. 47], cei care nu mai sunt, dar au lăsat amintiri
profunde îmbibate în pereții căminului patern.
Valorile, sensibilitățile și gingășiile sufletului uman sunt conturate de părinți, ei fiind pilonii
casei de pe strada Maiakovski. Tot ei sunt cei care au dat sens și au sedimentat în fiecare celulă cele
mai frumoase și înălțătoare simțiri, emoții, stropi de bunătate, dragoste, putere și înțelepciune. „Mama
s-a uitat pătrunzător la mine m-a luat departe, dar aproape de sufletul ei și nu i-a trebuit mai mult de
un minut să afle tot adevărul, deși țineam bine secretele” [4, p. 43]. O mamă știe să descoase cel mai
bine, „îți cunoaște toate tăiniciile și calitățile, ea râde râsul nostru, vărsă lacrimile noastre, iubește
iubirea noastră, suferă teama noastră. Trăiește bucuriile și necazurile noastre și împărtășește
speranțele și visurile noastre” [5].
Mamelor din roman (da, da, au fost mai multe mame, cum v-am mai zis mame a trei generații)
nu le-au fost atribuite calități directe; ele s-au conturat prin acțiunile lor. De exemplu, mama-mare le-
a vorbit copiilor despre SIL: Societatea (de) Îndreptat Lumea. „De la 4 ani eu o tot îndrept. Cât despre
ea, mai degrabă mă îndoaie. Și mi-o amintesc pe mama-mare: „Totu-i cu chin, în viață, mielușeaua
mea!” Pe tot parcursul operei, pe lângă năzdăvăniile copilărești, acțiunile copiilor abundă în fapte
bune, că doar aveau misiunea de a îndrepta lumea, de a o face mai corectă, mai prosperă, ei știau că
142
bunătatea este singura șansă pentru a supraviețui. Promovau oamenii, lucrurile și locurile frumoase.
Bunicii materni ai Anei, mama-mare și tata-mare, au fost medici, ambii erau ca o gură de apă proasptă.
Mama-mare era asemenea mamei biologice sau mama sufletească, care povățuia și dojenea atunci
când vedea că nu e bine, avea răbdare și îi înconjura pe toți cu dragoste și bunătate. Tatăl-mare abundă
în calități, în imaginația mea îl văd părul alb, ochii albaștri și blânzi precum cerul de primăvară, fața
cu riduri, care vorbește de la sine despre anii grei ce i s-au scurs peste viață, uneori plină de lipsuri.
Un om care a dat dovadă de înțelepciune, răbdare și o relație molipsitor de frumosă cu mama-mare.
Relația bunici-nepoți era asemenea celei întâlnită în zilele noastre, mereu copiilor li se ținea
partea și mereu găseau alinare în brațele lor. Tanti și Nenea Ionel (mătușa, fostă profesoară de
geografie și unchiul copiilor, fost învățător) erau cei mai misterioși ai casei din perspectiva copiilor.
Aveau un sertar încuiat care le dădea bătăi de cap și îi făcea curioși să știe ce se află în interior, îi
provoca la planuri diabolice copilărești până în ziua în care au crescut și cheia nu mai reprezenta nici
un interes. Lecțiile de geografie erau nelipsite, iar țările de pe globul rotund al mătușei erau cunoscute
la perfecție.
„Uneori trăiești câteva scurte momente de rai în mijlocul iadului. Îmi plăcea deosebit de mult
când mama sau tata ne povesteau despre lucruri din lumea de dinaintea nașterii noastre. Era aproape
la fel ca atunci când citeam” [4, p. 110]. Pentru Ana, protagonista scrierii, părinții erau cei mai
credibili povestitori, poveștile lor de viață mângâiau imaginația ei și „nimeni niciodată nu putea să
surpe acele momente unice în care părinții își transpun copilul în trecut, aceste povestiri sunt o parte
din calea spre succes, poate că din acest motiv Ioana Pârvulescu a devenit scriitoare” [5].
Părinții, chiar dacă mereu erau cufundați în grijile lor, au investit în copii cele mai valoroase
lecții, i-au învățat ce înseamnă iubirea, responsabilitatea, consecvența, comunicarea, acceptarea,
toleranța, gândirea rațională și comportamentul în societate. „Mama ne-a învățat că lăcomia nu numai
că strică omenia, poate să omoare.” Această povață a mers la braț cu copiii pe tot parcursul romanului.
Portretul tatălui este realizat prin caracterizarea directă: tatăl are părul ondulat, piepătanat pe spate,
dezvăluind o frunte înaltă, ceea ce, conform antropologilor, sugează inteligența. „M-am uitat la tata,
care avea și el părul ondulat pieptănat pe spate, ceea ce scotea la iveală o frunte înaltă, la fel și tatăl
verilor mei, doar că al lui era drept. Așa purtaseră toți tinerii cândva.” Comportamentul tatălui pune
în valoare puterea exemplului personal, capabil să ducă la o conduită pozitivă din partea copiilor săi.
Citind des, tatăl devine un adevărat model pentru copii, care tind, la rândul lor, să-i imită
comportamentul, iar vizitele împreună la librării îi apropia sufletește. Datorită acestei afecțiuni, copiii
se află pe muchia ce leagă copilăria de maturitate. „Tatăl și mama redau cu măiestrie stări sufletești,
fapte de viață de la cele mai banale la cele mai solemne” [5].
Opera înglobează poveștile de viață a trei tați, tați din 3 generații, dar cel mai mult mi-a atras
atenția tatăl Anei, cel care pe parcursul aventurii a fost asemenea unei enciclopedii și, răsfoindu-l filă
143
cu filă, am sezizat asemănarea izbitoare cu tatăl meu. Zâmbetul blând și inocent al copiilor a fost
pictat în culori vii de iubirea tatălui și poveștile lui care spulberau orice urmă de tristețe. „Tata și-a
amintit o poveste înainte să adormim, la căldura focului cu lemne care își juca luminile gălbui-
roșietice. În fiecare seară noi povesteam, tata ne spunea și poezioare «din Regat», unde se născuse
el” [4, p. 133]. Un astfel de tată în ochii copiilor este un super erou.
Capitolul 10 m-a cutremurat, mi-a citit toate trăirile și mi-a generat sentimentul de neliniște
profundă. Ana și Matei urmau să-și piardă tatăl. „Era o zi de aprilie, iar mie și fratelui meu tocmai ne
murise tatăl. Tata-mare își pierduse ginerele. Mama-mare își pierduse ginerele. Mama își pierduse
soțul. Verilor mei le murise unchiul, dar pentru că mamele și tații din casa noastră erau cumva
nediferențiați, ai noștri, ai tuturor, se poate spune că și verilor mei le murise un tată” [4, p. 178]. Acest
moment a spart în bucăți sufletele tuturor, dar mai ales ale copiilor. Am înțeles că timpul nu șterge
nimic, cu trecerea lui devine și mai dureros. Aventurile nu au mai fost la fel, totul parcă se diluase,
deoarece s-a produs o ruptură enormă. Toți ai casei trăiau zilnic cu povara faptului că, inevitabil, a
murit o parte din ei și asta s-a simțit până la sfârșitul romanului. Ana mergea la braț cu nedumerirea
și neacceptarea. ,,Cum era posibil ca noi să existăm și el nu? Era imposibil... În fiecare dimineață, la
trezire, speram să găsesc altă realitate și povestea cu moartea să se dovedească a fi un vis urât” [4, p.
195].
Romanul Inocenții m-a făcut să trăiesc un amalgam de emoții, de la extaz până la durere
profundă. Am învățat că acolo unde domnește pacea și armonia cresc adevărate personalități, am
privit din propria perspectivă trecerea prin timp a personajelor și schimbarea de atitudine care se
manifestă la sfârșit. Am înțeles (a câta oară!), ce valoare au părinții și ce legătură puternică este între
noi, copiii, și cei care ne dau viață. Părinții sunt sfinți, și atâta timp cât îi avem în viață suntem copii.
„Pe cer e-aceeași lună,
Dar iernele-s mai grele –
Copil voi fi întruna
În ochii maicii mele.
Când ninsă-mi va fi urma
Și-oi fi plecat la stele –
Eu tot voi fi, tot una
Copilul maicii mele.”

Bibliografie
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioana_P%C3%A2rvulescu
2. https://humanitas.ro/assets/media/inocentii
3. www.icr.ro/pagini/cartea-saptamanii-inocentii-de-ioana-parvulescu
4. PÂRVULESCU, I. Inocenții. București: Humanitas, 2016. 348 p.
5. adevarul.ro/cultura/carti/ioana-parvulescu-scriitoare

144