FUNCȚII SAU VALORI ALE LITERATURII PENTRU

COPII ÎN ,,LUMEA POVEȘTILOR” DE ION VLASIU

INTRODUCERE
a) Cartea este un depozit desăvârșit al inteligenței omenești, conținând cunoștințe,
sensibilitate, fapte, care le păstrează intacte un timp nelimitat. Ea este asemenea unei
comori fără de preț care însumează gânduri ale autorilor pe care cititorii le pot folosi
ulterior. Cartea oglidenște șirul de secole ale omenirii, dezvăluind istoria neamului, taine
ale naturii, calități și defecte umane, fiind un reper în viața omului – un reper care te
bucură, te întristează, te motivează și care contribuie activ la propria dezvoltare personală.
Lectura este factorul esențial ce dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni,
ajutându-i să-și formeze capacități de gândire și limbaj. Lectura este un act intelectual ce
trebuie întreprins din copilărie, un act intelectual care se desfășoară de-a lungul vieții, care
trebuie, mai ales la început, susținut de către școală și familie.
Literatura pentru copii presupune o sursă inepuizabilă de exemple frumoase de
comportamente oglindite în mici antiteze între persoanje, o sursă care contribuie direct la
formarea copilului. Prin exemplele ei, literatura pentru copii, prin antiteza dintre ,,bine”
și ,,rău”, îi învață pe cei mici care sunt repercusiunile minciunii, a neascultării, a lenei, a
necinstei, pe de-o parte, iar pe de altă parte, prezintă și induce celor mici, caracteristicile
pozitive ale eroilor: vitejia, curajul, adevărul, ascultarea, hărnicia, cinstea, dreptatea, etc.
Copiii, prin literatură, trăiesc alături de eroii îndrăgiți ai operelor literare,
bucurându-se când aceștia depășesc anumite obstacole și se întristează când aceștia au de
suferit. Universul literaturii pentru copii oferă bucurie celor mici, aceștia fiind captivați de
morala ce se ascunde în spatele povestirilor sau a basmelor. În acest univers, copiii sunt
triști și disperați când eroul sau eroina povestirii sunt în impas și întâmpină greutăți, iar
apoi, când eroii preferați sunt salvați strigă de bucurie și plăcere.
Literatura pentru copii, îi transpune pe aceștia într-o lume mirifică, într-o lume a
fanteziei și al visării. Această lume contribuie decisiv la lărgirea orizontului cunoașterii, la
dezvoltarea afectivității și la cunoașterea lumii înconjurătoare prin intermediul imaginii
artistice. Din punct de vedere al formării culturale a cititrorului de vârstă școlară mică,
literatura pentru copii acoperă întregul domeniu al literaturii în general şi include aproape
toate genurile şi speciile literare cunoscute.
Litratura pentru copii și cărțile începutului de drum lectoral, contribuie la formarea
unei culturi generale prin difersitatea informațiilor expuse, antrenează dezvoltarea
1
emoțională a copilului și valorifică comportamente care sunt necesare integrării în
societate. Astfel, prin provești precum ,,Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, ,,D-l Goe”
de I.L. Caragiale, ,, La Medeleni” de Ion Teodoreanu, copilul se regăsește în
comportamente și atitudini din cadrul familiei, atitudini care trebuiesc însușite (cele
pozitive), iar altele, evitate (cele negative). Există numeroase lecturi pe care un copil ar
trebui să le guste în perioada copilăriei. Cele mai ziditoare sunt poveștile lui Petre Ispirescu
și Ion Creangă, povești care îl poartă pe copil într-o lume a fanteziei și al visării.
Formarea competenței de lectură, în perioada copilăriei, se realizează în mai multe
etape. O primă etapă este cea între 0 – 2 ani, când copilul lecturează mediul înconjurător,
ambientul familial, lectura formelor, cea tactilă, a semnelor audio-vizuale și corporale.
Chiar dacă copilul este ,,analfabet”, această etapă se intitulează metaforic: ,,De la
emergența lecturii perceptive a lumii înconjurătoare la cartea-obiect’’. O a doua etapă este
cuprinsă între vârsta de 3-6/7 ani, intitulându-se: ,,De la imagine la text’’. În această etapă
copilul este lectorul ,,analfabet educat’’, el reușind să redea conținutul unei povești prin
lectura după imagini. În cadrul acestei etape, este recomandat să se stimuleze intens
interesul pentru lectură. O a treia etapă este cuprinsă între vârsta de 6/7-10/11 ani,
numindu-se: ,,De la cartea-abecedar la cărţile începutului de drum lectoral”. În această
perioadă lectorul este unul educat, instruit, un lector care cunoaște alfabetul și poate astfel
citi pentru sine, fapt ce îl ajută la interorizarea în profunzime a mesajului transmis. Ultima
etapă este aceea a cititorului preadolescent, etapă care se numește: ,,De la lectura impusă la
lectura recomandată’’. Această etapă îl definește pe cititor ca fiind unul informat, capabil
să aleagă propria lectură în funcție de recomandările primite de la alte persoane.

b) Ion Vlasiu a avut o triplă vocație creatoare: cea de scriitor, sculptor și pictor.
Născut la data de 6 mai 1908 în Lechința, Județul Mureș, Ion Vlasiu a fost înclinat înspre
artă și creație încă din perioada copilăriei. A absolvit școala de arte și meserii de la Târgu-
Mureș, iar apoi și-a continuat studiile la Academia de Arte Frumoase din Cluj (1928 –
1930) la clasa profesorului Romulus Ladea, pe care nu a absolvit-o, neavând bani să-și
plătească taxele de studii.

La 24 de ani avea deja prima expoziție personală de sculptură care, ca și cele care
au urmat, s-a bucurat de caracterizări pozitive în presa scrisă. A fost profesor la Academia
de arte frumoase din Timișoara (1938). A lucrat ca redactor șef al revistei Arta (1966 –
1969).
Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii
Populare Române, sculptorului Ion Vlasiu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii

2
Populare Române „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului,
muzicii, artelor plastice și cinematografiei”. Printre premile sale se numără și ,,Premiul
Academiei Române” (1939), ,,Premiul Anastase Simu” (1942) și ,,Doctor Honoris Causa”
al Universității Babeș-Bolyai din Cluj (1993).

Printre operele (sculptură) cele mai însemnate ale artistului se

numără: ,,Maternitate” (București, 1958) - se află în Parcul Floreasca, Horia, Cloșca și
Crișan (Cluj, 1974), Monumentul Unirii (Blaj, 1975), Monumentul lui Aurel Vlaicu
(Târgu-Mureș 1976), Ion Creangă (Piatra Neamț” (1983) și Monumentul lui Constantin
Romanu Vivu – martir al Revoluției de la 1848-1849 – operă a artistului, fiind dezvelit în
Sângeorgiu de Mureș, în septembrie 1989, localitatea în care revoluționarul a fost executat.
Privind opera sa literară, Ion Vlasiu debutează cu versuri în anul 1930 în revista
literară ,,O lume nouă”. Ulterior, scrie următoarele opere literare: Proză ,,Am plecat din sat,
roman”1938; ,,Poveste cu năluci”, 1941; ,,Drum spre oameni” , 1962; ,,O singură iubire”,
1965; ,,Puiul de veveriță”, 1967; ,,În spațiu și timp”, jurnal, vol. I 1970, vol. II 1971, vol.
III 1973, vol. IV 1987; ,,Ghicitori pentru copii”, 1971; ,,Lumea poveștilor”, 1972; ,,Cartea
de toate zilele”, 1984; ,,Monolog asimetric”, 1988; ,,Obraze și măști”, 1995; ,,Vlăsiile și
alte poeme”, 2004.
c) Valorile regăsite în cartea ,,Lumea poveștilor” au un ecou intercultural. ,,Lumea
poveștilor” de Ion Vlasiu, publicată în anul 1978 la Editura Ion Creangă din București în
ediție trilingvă – română, maghiară și germană, denotă conținutul plin de înțelepciune și
valori morale pe care aceasta le exprimă, îmbogățind literatura pentru copii la nivel
european și mondial.

CUPRINS
a) Textele care compun volumul ,,Lumea poveștilor” de Ion Vlasiu, transmit copilului
numeroase valori importante, precum hărnicia, cinstea, generozitatea, chibzuința,
dragostea. Textele care alcătuiesc opera literară ,,Lumea poveștilor’’ sunt: Lumea
poveştilor, Trei iezi şi lupul, Uac-Uac, Zăbăluţă, Greieraşul cântăreţ, Puiul de veveriţă,
Motănaşul şchiop, Marinar, marinărel, Povestea fluierului, Lăcrămioarele, Ţăranul şi lupul,
Norocul, Revelionul veveriţei, Corbul înţelept, Cocoşul prietenos.
Textul pe care l-am ales pentru a-l analiza este ,,Țăranul și Lupul”. În acest text,
după cum reiese și din titlu, cele două personaje principale sunt lupul și țăranul. Tema
evidențiată în text este condiția omului iar motivele literare din cadrul textului sunt frica,
lăcomia, iar în cele din urmă, curajul.

3
 Ideea de bază care se subliniază în text este concepția generală asupra lupilor:
,,Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba.” În cadrul poveștii, lupul îi cere țăranului câte un
miel, miel ce îi este dăruit de bunăvoie de către țăran, din pricina fricii de a nu fi mâncat și
el. A doua zi, lupul îi cere din nou un miel țăranului, iar țăranul, cu frică, i-l dăruiește din
nou. A treia zi, însă, țăranul întinde o cursă pentru lup, instalând în ocol un ghilț. Lupul
vine și îi cere din nou țăranului un miel iar țăranul i-l oferă. Neatent fiind, lupul nu observă
că a intrat cu capul în ghliț iar în cele din urmă, este capturat. Țăranul a dorit să-l jupoaie,
dar la insistențele lupului acesta i-a dat drumul, cerându-i, totodată, să recunoască că
lăcomia e urâtă. După ce lupul a recunoscut acest lucru iar țăranul i-a dat drumul, lupul s-a
năpustit asupra lui și l-a mâncat și pe acesta, dar și pe cel de-al treilea miel.

b) Prima funcție revelată în povestea ,,Țăranul și lupul” este funcția etică (morală).
Această funcție etică contribuie la evitarea și criticarea unor comportamente dizirabile,
modelarea atitudinii cititorului și contribuția la formarea identității de sine, prin expunerea
la situații de viață concludente. În povestea aleasă pentru a o prezenta, morala textului pune
în centru o problematică existențială, anume aceea de a nu avea încredere mereu în vorbele
oamenilor și de a aștepta ca faptele lor să demonstreze ceea ce sunt ei.
A doua funcție care se regăsește în cadrul acestui text este cea axiologică. Funcția
axiologică se bazează pe recunoașterea și cultivarea valorilor demne de a fi însușite
copiilor încă din perioada preșcolară și gimnazială. În ,,Țăranul și lupul’’, o valoare
furnizată de text este curajul, evidențiat în momentul în care țăranul se hotărăște să-l
înfrunte pe lup, întingându-i o cursă prin intermediul căruia să-l prindă.
A treia funcție pe care am identificat-o în acest text este cea fabulativă. Funcția
fabulativă presupune o distanțare față de realitate carcaterizată prin imaginarea posibilului,
bazat pe un principiu realist. În cadrul acestei povestiri, personificarea lupului, cel care
discută cu țăranul, indică prezența acestei funcții.

c) În textul pe care l-am ales, ,,Țăranul și lupul”, titlul îi evidențiază pe cei doi
protagoniști ai poveștii, singurii participanți la acțiune. Titlul ne sugerează o legătură de
interdependență între cele două personaje, de o legătură influențată de anumiți factori, fără
a-i pune într-o antiteză, desi cele două personaje sunt diferite din punct de vedere al
caracterului. Ilustrația regăsită prezintă cele două personaje și surprinde momentul
căpturării lupului de către țăran.

4
 Funcția verbală cu cea iconică se îmbină, astfel încât, ilustrațiile din cadrul poveștii
întăresc mesajul povestirii și a valorilor pe care autorul dorește să le transmită. Prin
ilustrații, copilul reușește să completeze înțelesul textului și să asimileze întregul mesaj
transmis de această poveste.
ÎNCHEIERE
a) În opera lui Ion Vlasiu, ,,Lumea poveștilor”, povestirile conțin elemente care se
interpătrund și care oferă originalitate povestirii. Astfel, fiecare povestire are un specific
aparte, ducându-l pe cititor într-o lume fantastică, plină de suspans, bucurie și emoție. Într-
o lume a personajelor minunate, persoanaje care, prin caracterul lor, contribuie în mod
direct la formarea cititorului. În povestea ,,Țăranul și lupul”, există un amestec ale mai
multor specii literare: personificări întâlnite în basme, expunerea asemănătoare
povestirilor, schița ca și dimensiune iar fabula ca și trăsături transmise. Povestea ,,Țăranul
și lupul” are un caracter dramatic care îl determină pe cititor să conștientizeze asupra
anumitor aspecte pe care le va întâlni și în viața reală (încrederea, curajul, etc).
b) Educatorii au un rol decisiv în transmiterea dorinței și în formarea competenței
de lectură a tinerilor cititori. În ochii copiilor, educatorul PIPP este o persoană la care se
raportează continuu, o sursă de încredere și un exemplu de urmat. De aceea, educatorul
PIPP trebuie să fie mereu pregătit, trebuie să cunoască bibliografia care trebuie impusă și
copiilor, ei fiind principalii furnizori de informație în ochii copiilor.
Educatorul PIPP este cel care îndrumă copilul înca de la început pe calea
lecturii. Cititul este o abilitate importantă pe care, educatorul, trebuie să o dezvolte încă de
la început în sufletele copiilor. Interesul pentru lectură a copiilor, nu vine initial de la sine,
ci este o împreună-lucrare a școlii și a familiei. Profesorul PIPP este cel care, prin
recomandările sale, deschide apetitul tinerilor cititori. Recomandările sale, sunt repere
pentru tinerii cititori, iar primele cărți citite de copii vor avea un impact deosebit asupra
cititorilor și asupra viitoarelor alegeri lecturale.
Astfel, educatorul PIPP împreună cu familia copilului, are un rol deosebit în
formarea și dezvoltarea apetitului pentru lectură a copilului, fiind cel care motivează și
presară în sufletele copiilor primele picături ale dorinței descoperirii unei lumi fantastice,
cea a cărților.

5
 Închide ochii şi vei vedea Oraşul de Iordan Chimet, un
roman al aventurii formative
(„kinderbildungsroman”), Cluj-Napoca, Editura
ASCR, 2014, 2017.

Debuturile cu literatură pentru copii şi tineret s-au dovedit, nu o dată, semnificative

pentru carierele artistice ale unora dintre scriitorii noştri, anunţând sau, dimpotrivă,
disimulând evoluţii literare adesea surprinzătoare prin tranziţii, starturi repetate, deveniri
sau metamorfoze ulterioare.
Reeditarea unor cărți ne-a preocupat în vremea din urmă, cea mai recentă
contribuţie de acest fel fiind ediţia ilustrată a capodoperei lui Iordan Chimet, romanul-
basm Închide ochii şi vei vedea Oraşul (2014). Romanul aventurii formative în copilărie
sau adolescenţă implică, aşadar, frecvent căi complementare de împlinire, adică parcursuri
fundamentale ale devenirii existenţiale, devenite mari teme epice, prin transfigurarea
artistică a realităţii sau a irealităţii imediate.
Această lectură este cuprinsă în manualul de Limba și literatura română. Manual
clasa a V-a, Editura CD PRESS, 2017, p. 176 . Vom răspunde la câteva întrebări pe care
copiii le pot pune la oră.
 Cine este Iordan Chimet?

Iordan Chimet (1924-2006) este prozator, poet, eseist, critic şi istoric de artă,
scenarist şi traducător. Adevărat exemplu de rezistenţă prin cultură, considerat persona non
grata în regimul comunist, Iordan Chimet a continuat să scrie şi să coordoneze editarea
unor opere de anvergură culturală memorabilă, precum Grafica americană. Un portret al
Americii; Antologia Inocenţei – Cele douăsprezece luni ale visului; America Latină:
Sugestii pentru o galerie sentimentală, Cică nişte cronicari duceau lipsă de şalvari.
Antologia literaturii umorului absurd.
Scriitorul Iordan Chimet a ales, după 1966, calea publicării unor cărţi atipice,
realizate cu migală şi inspiraţie, a căror subversivitate reală era greu de depistat de cenzura
vremii. Subtilitatea stilistică a poemelor din „Exil” şi „Lamento pentru peştişorul Baltazar”
sau a romanului „Închide ochii şi vei vedea Oraşul” – un fel de „Alice în Ţara Minunilor”
scris într-o combinaţie de stiluri, de la cel medieval-cronicăresc până la cel sadovenian –
„Eroi, fantome, şoricei” (eseu despre cinemaul popular american), „Antologia inocenţei”
sau albumele monografice despre grafica nord-americană şi plastica latino-americană sunt
printre cele mai interesante exemple ale unei reale „rezistenţe prin cultură” în epoca
totalitară.

6
 Destinul lui Iordan Chimet (1924-2006) – uman şi literar – a fost unul cu totul atipic
printre confraţii săi din istoria literaturii române din cea de-a doua jumătate a secolului
trecut. Paradoxal, deşi influenţa, notorietatea şi aprecierea de care s-a bucurat au fost
remarcabile – Iordan Chimet fiind probabil autorul care a legat cele mai multe prietenii
adevărate în anii sumbri ai erei Ceauşescu –, posteritatea tinde să uite o operă şi o
personalitate majoră a literaturii române, aşteptând probabil un mult dorit moment de
reaşezare şi de reîntoarcere la valorile moderaţiei, erudiţiei şi speculaţiei de înaltă ţinută
intelectuală, care l-au caracterizat pe autor.

 Ce scrie Iordan Chimet ?

Iordan Chimet scrie „literatură pentru copii cu mijloacele cele mai moderne ale
literaturii pentru adulţi şi deopotrivă literatură adultă cu viziunea unui copil.” (Marian
Popa, 2009)
„Continui să mă întreb ce este în fond această carte? Un roman? Un roman de aventuri? Un
basm?... Închide ochii şi vei vedea Oraşul e o Odisee a regăsirii drumurilor pierdute o dată
cu ieşirea din inocenţa copilăriei, un comentariu suav al eternei noastre reîntoarceri…”
„Autorul pare să aibă psihologia unui copil care nu vrea să crească, precum Peter
Pan sau Huckleberry Finn. El îşi asumă dubla condiţie, contradictorie, a eroilor de basm
care refuză să accepte că aparţin lumii basmului (deci unei pseudo-realităţi) şi percep totuşi
realul drept ficţiune.” (Dan Culcer, 1995).

 O analiză a unui roman al aventurii formative („kinderbildungsroman”)

Text-suport: Închide ochii şi vei vedea Oraşul, de Iordan Chimet
Manual:Limba și literatura română. Manual clasa a V-a, Editura CD PRESS, 2017, p.
176
Activități de învățare:
 Lectura predictivă;
 Citirea fluentă și expresivă a textului literar; reluarea lecturii selective pentru
desprinderea informațiilor esențiale și de detaliu ale textului literar;
 Lectura ghidată a imaginilor;
 Citirea fluentă și expresivă a textului literar; reluarea lecturii selective pentru
desprinderea informațiilor esențiale și de detaliu ale textului literar;
 Prezentarea unui personaj.
 Formularea unor răspunsuri la întrebări referitoare la textul literar;
 Exerciţii cu elemente de construcție a comunicării.

Ce e această carte?
Una dintre capodoperele genului kinderbildungsroman din literatura noastră este
Închide ochii şi vei vedea Oraşul, de Iordan Chimet (ultima ediţie – 2014, una ilustrată).
Este o alternativă românească la Povestea fără sfârşit de Michael Ende.
7
 E un „roman-basm (sau feerie)”, e mai mult decât o replică la Alice în Ţara
Minunilor de Lewis Carroll.

De ce am studia această carte?

În mod tradiţional, se consideră că citirea de poveşti cu o tematică morală ar putea

juca un rol important pentru educaţia morală. Totuşi, dovezile empirice în acest sens sunt
aproape inexistente. Există doar câteva studii care au investigat legătura dintre nivelul
judecăţii morale şi modul în care copiii înţeleg şi îşi aduc aminte texte lecturate cu o
tematică morală

Ce ne atrage la această carte?

Mai întâi de toate, cartea la care ne referim are un titlu puţin obişnuit, de tip
discursiv, însă de un mare impact poetic (după cum avea să constate Michael Ende în
1977): Închide ochii şi vei vedea Oraşul nu este doar un nume; e o profesiune de credinţă
şi, totodată, o invitaţie la visare, exprimată simplu, dar percutant – şi ispititor. Promisiunea
iniţială este onorată cu asupra de măsură de desfăşurarea, ca o mătase foşnitoare, a poveştii
inundate de viaţă, de bucuria de a exista.

Povestea însorită, exuberantă, plină de lirism, de inocenţă, de bună-credinţă, este

izvodită de un povestitor cu un destin însemnat de adversităţi cumplite, cărora le-a răspuns
întotdeauna demn, cu o eleganţă realmente princiară.

Când a apărut?

Publicată, într-o primă ediţie, în 1970 (ediţia definitivă a apărut în 19994 ), Închide
ochii şi vei vedea Oraşul este o „carte de sertar”, scrisă, de fapt, între 1947 şi 19535 , când
rebelul Iordan Chimet se afla în plină străbatere a deşertului. Urmărindu-l pas cu pas,
condamnându-l, fără drept de apel, la mizerie, umilinţă şi nefericire, regimul dictatorial
proletar urmărea cu tenacitate să-i confişte şi să-i zdrobească spiritul, se străduia (cu
diabolică perseverenţă) să-i pustiască fiinţa. „Simţeam ochii livizi, malefici, deşi invizibili
ai puterii totalitare aţintiţi asupra mea pentru a-mi controla nu numai gesturile [...], dar şi
gândurile, intenţiile şi citindu-mi manuscrisele încercau să-mi interpreteze până şi
visele” , îi scrie peste ani Chimet confratelui Ende. Spirit eminamente vertical (aşadar,
excluzând categoric – deşi fără emfază – concesiile şi compromisul) , profund liber (deci
refractar la orice formă de control şi de dominare exercitată asupră-i), absolventul de
Filosofie cu magna cum laude „nefolositor” orânduirii, intelectualul rasat care, zile în şir,
bea sifon pentru a-şi amăgi stomacul gol8 caută (şi găseşte) ieşirea din labirint: „am anulat
realitatea din jur printr-un simplu gest al mâinii, ca o pasă magnetică, o pasă care te
introduce într-o altă realitate, şi am plonjat în irealitate. Dacă vrei, am cerut azil politic –
dar şi estetic şi, cu atât mai mult, şi un azil moral – în lumea fantastică [...]. Ochii
gardienilor nevăzuţi îmi citeau paginile pe măsură ce le scriam, dar nu-mi păsa, pentru
mine ei nu mai existau.” Departe de a fi o dezertare, evadarea aceasta a lui Iordan Chimet
din nevăzuta, dar cinica şi chinuitoarea închisoare în care e făcut prizonier reprezintă o
izbândă în faţa răului. Iordan Chimet „este un Don Quijote în lumea lui Chagall, un
visător care se înalţă deasupra pământului luptând pentru copilăria adulţilor... Writers like

8
Chimet are unique in Europe.” – crede Ronald Holloway. La o privire mai atentă şi la o
mai dreaptă cântărire, Iordan Chimet este unic nu doar în Europa, ci în absolut. Este (chiar
dacă acum câteva luni a plecat) o fiinţă exemplară – nu un erou, pentru că nu i-au plăcut
nicicând vorbele mari, gesturile emfatice ori rolurile principale, ci un om eminamente bun
şi luminos, smerit, plin de iubire şi de har.

Ce aflăm din această carte?

Şăgalnic, Închide ochii şi vei vedea Oraşul este chiar povestea prinţului care, în
vreme ce-o spune, se povesteşte. Spaţiul feeric e semănat, blând nostalgic, de reperele
afective ale autorului în care arde dorul după Galaţiul lui natal. Strada Brăilei, Lacul
Brateş, Străzile Columb, Smârdan, Braşoveni pot să existe (şi) în realitate, dar aici, în
carte, sunt denumiri magice, madlene care reînvie un trecut mirific, înfiinţând o lume
utopică, i-reală, dar adevărată.

Precum, altădată, Lewis Carroll (dar în cheie mult mai senină), Iordan Chimet se
proiectează într-o eroină, într-o copilă rând pe rând suavă şi puternică, îngăduitoare şi
intolerantă, impulsivă şi precaută, ofensivă şi reflexivă.

Peripeţiile ei sunt unele comice, altele dramatice (câteva chiar generatoare de

lacrimi şi suspine). Cu un surâs puţin amuzat, autorul o urmează răbdător pretutindeni;
empatia lui este una vizibilă şi statornică şi o protejează pe Elli de orice rău. Poezia
atotprezentă (de fapt, constitutivă) este contrapunctată de înclinarea minunată în faţa unor
cuvinte pline de „zvâc”, precum checheriţă, ciuvlici, cârmuz, droşcă, gingirlie, jiganie,
pataşcă, scolopendre, şopârlan, şurupar, tahân, teleguţă. „Ce cuvinte dulci, ce cuvinte
zemoase, ce cuvinte mângâietoare!” (p. 113) zice ironic un măscărici despre discursurile
unor „principi şi conducători vestiţi” care manipulează „masele”; dar, scoasă din contextul
compromiţător, spusa lui exprimă chiar jubilaţia neascunsă a unui scriitor cu un auz foarte
sensibil şi rafinat. Pe lângă plăcerea evidentă a rostirii, Închide ochii şi vei vedea Oraşul se
remarcă prin aplecarea spre ludic, spre gluma spumoasă, complice, compensatoare (faţă cu
vitregiile care îi asaltează pe Elli şi pe prietenii ei). Umorul lui Iordan Chimet este semnul
unei naturi relaxat superioare, cu vocaţia fericirii independente de împrejurări, trăsătură
care-l apropie de Tolkien – în vreme ce, de pildă, Michael Ende este o fire mai neguroasă:
şi Momo, şi Povestea fără sfârşit sunt pline de poezie, dar de o poezie melancolică.
Părintele lui Momo şi al lui Bastian Balthasar Bux nu scrie (pentru că n-ar spune)
niciodată: „Legea pământului cerea să nu te miri de nimic. Dacă îţi deschidea poarta în
zori nu lăptarul, ci un inorog, o fantasmagorie, sau o Pasăre Fenix […], nu-ţi făceai
cruce, nu cădeai în genunchi, şi nici nu te prăbuşeai pe podele ca o găină pioasă, slabă de
cuget. Îţi luminai faţa şi inima şi întrebai simplu: «Bună dimineaţa, oaspete! Nu doreşti
dumneata o cafea cu caimac, un pahar cu salep sau nişte cuş-cuş?»” (p. 23) După cum nu
înscenează un dialog de felul: „– Bine, mătuşă, dar ce necaz te-a copleşit? – Mă
văicăresc, nepoată, răspunse ţestoasa cu o voce liniştită.” (p. 79)

Şi jocul cu textul (strategie susţinută pe parcursul întregii cărţi) este, în mare

măsură, joacă la Iordan Chimet. Corespunderile între începutul şi sfârşitul textului, între
titlurile capitolelor şi conţinutul lor, între statutul de narator şi cel de autor, frecventele
autoreferinţe sunt proiectate într-o zare a glumei, a bucuriei senine: „Cu părere de rău, dar
9
[marinarilor] nu le-am putut găsi nici un loc în această carte. Poate în ultimul capitol să
mai aduc vorba despre ei, sunt şi eu curios dacă voi avea atunci mai mult noroc. Oricum,
nu promit nimic. Să ajungem cu bine până atunci13 şi vom vedea.” (p. 23) „Capitolul
trecut m-a cam istovit. Tare greu am ajuns la capătul lui.” (p. 38) În stânga lui Elli „stătea
credincios Sultan, un adevărat slujitor cum numai în cărţile vechi (şi în cartea mea, dintre
cele noi) îi poţi găsi pereche.” (p. 127) Jocuri de reflexii există în Închide ochii şi vei
vedea Oraşul şi la nivel de conţinut. Efectul de oglinzi-paralele-colapsate-una-în-cealaltă
este mult mai puţin traumatic însă în cartea lui Iordan Chimet decât în cea de-a doua
poveste carrolliană având-o ca eroină pe Alice; dacă Alice este lăsată, în final, să se lupte
singură cu dilema „cine a visat pe cine? Eu l-am visat pe Regele Roşu? El m-a visat pe
mine?”, Iordan Chimet rămâne mereu alături de Elli, e mereu solidar cu ea şi-i aminteşte să
se apere de spaime sprijinindu-se pe convenţia basmului: „minunea nu se mira de existenţa
noastră, noi nu ne miram de existenţa minunii” (p. 24). Resortul acestei solidarităţi este
dragostea: pentru rude şi prieteni, pentru oameni, în genere, pentru tot ce există (însufleţit
sau nu); ca prin farmec, lumea se revelează ca fiind nu „de-a mirării” (cum e Wonderland-
ul lui Alice), ci minunată: „aceste flori sunt fermecate. Dar trebuie să ştii să priveşti, să
asculţi, să înţelegi.” (p. 131). Deschiderea maximă către iubire o are sufletul unui
copil. Iubind-o pe Elli, părintele ei (re)învaţă de la ea să cuprindă lumea simpatetic, să o
cucerească livrându-i-se necondiţionat, lăsându-se cotropit de drag. Aşa atipică şi izolată în
peisajul românesc cum pare, povestea lui Iordan Chimet trebuie să aibă o raţiune de-a fi,
trebuie să aibă un rost. Închide ochii şi vei vedea Oraşul există pentru că, oricât ar părea
că nu are nimic în comun cu noi, orice ar crede (sau oricât de neîncrezători ar fi) unii dintre
noi, ea nu doar (ne) este necesară, ci chiar este despre noi (de altfel, nu e Chimet nici
primul, nici singurul român care scrie despre „ochiu-nchis afară” ce „înlăuntru se
deşteaptă”). Ea se constituie într-o convingătoare şi onorantă marcă a identităţii noastre
culturale – oricând, în orice context. Aşteaptă doar, răbduriu, să înţelegem; „m-am
întrebat, singur fiind, care e tâlcul tuturor acestor întâmplări. Şi mi s-a părut că-l
descopăr. Şi am tresărit. […] Şi am luat pana în mână şi cu inima luminată şi hotărâtă m-
am aplecat asupra hârtiei şi am început a scrie…” (p. 218) În orice fantasy, revelaţia
aşteaptă oricât trebuie să aştepte, chiar şi o veşnicie. Singura plată la care povestitorul
nostru spune că râvneşte e „uimirea şi încântarea” (adică intrarea în rezonanţă) a celor
care-l ascultă (p. 118). Dincolo de timp, dincolo de realitatea cenuşie, Iordan Chimet îşi
asumă postura (uneori ingrată) a celui care, „ajuns în mintea copiilor”, ne aduce aminte
secrete de mult pierdute: „astăzi, numai piticii şi jivinele mai ştiu să zâmbească, oamenii
au uitat de mult această bucurie şi au fost la rândul lor uitaţi de ea.” (p. 188)
Desprinzându-ne măcar o clipă de prejudecăţi, am putea primi mesajul, l-am putea pricepe
– şi ne-am da seama (cu mândrie şi, poate, cu emulaţie) că nasc şi la români fantaşti.

Concluzie:
10
 Una dintre capodoperele genului kinderbildungsroman din literatura noastră este
Închide ochii şi vei vedea Oraşul, de Iordan Chimet (ultima ediţie – 2014, una ilustrată) .
Este o alternativă românească la Povestea fără sfârşit de Michael Ende. E un „roman-
basm (sau feerie)”, e mai mult decât o replică la Alice în Ţara Minunilor de Lewis Carroll.

Inventivitatea rafinata a ilustratiei Cristianei Radu incarca simbolismul formelor cu

nostalgia pierdutei unitati dintre fantezie si gandire, uneori in maniera naiv-sentimentala,
alteori cu accente suprarealiste. Aceasta face ca ilustratia cartii sa ne ofere o viziune de o
neobisnuita sensibilitate plastica si forta de emanatie spirituala, in deplin acord cu intentiile
autorului.
Descoperirea Orasului, simbol al idealului revelat deopotriva prin limbajul verbal si
prin cel vizual, e marea rasplata spirituala a desprinderii de realitatea imediata si a
explorarii misterului lumilor noastre launtrice. Ea face ca, in strafundurile nealterate ale
propriei sensibilitati, sa ne redescoperim inocenta primara, ingenuitatea edenica de la
inceputurile fiintei, un taram al fagaduintei pe care fiecare dintre noi il poarta in sine, ca o
promisiune a tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte. Ilustratia cartii ne ajuta sa
descoperim usa secreta a universului varstei infantile, deschizand o poarta secreta care
duce Dincolo. Pentru a ne orienta si regasi in meandrele acestui topos imaginar
compensativ, Cristiana Radu ne daruieste o busola imagistica foarte sensibila la jocul
tonalitatilor, al ambiantelor care sustin fantasticul hibrid al romanului.

BIBLIOGRAFIE
Breaz, M. (2011). Literatura pentru copii. Repere teoretice şi metodologice. ClujNapoca:
Editura ASCR.
Manolescu, N. (2008). Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură. Piteşti:
Editura Paralela 45.
Manolescu, N. (2014). Istoria literaturii române pe înţelesul celor care citesc. Piteşti:
Editura Paralela 45. Micu, D. (1996). Scurtă istorie a literaturii române. III. Bucureşti:
Editura Iriana.
Păcurariu, D. (coord.) (1979).Dicţionar de literatură română. Bucureşti: Editura Univers.
Popa, M. (2009). Istoria literaturii române de azi pe mâine. Bucureşti: Editura Semne.
Rogojinaru, A. (1999). O introducere în literatura pentru copii. Bucureşti: Oscarprint.
Sâmihăian, F. (2007). Investigarea şi stimularea interesului pentru lectură al elevilor.
Bucureşti: MEC. Zaciu, M.; Papahagi, M.; Sasu, A.; (coord.) (1995). Dicţionarul
scriitorilor români, Vol. 1, Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române.

11
12