Valorizarea textului literar în vederea dezvoltării personalităţii

elevilor

În ultimii ani tot mai des se discută despre abordarea axiologică a textelor
literare. Consultând literatura de specialitate, am constatat că termenul provine din
limba greacă, unde axios = “ceea ce este bun”, “ceea ce este vrednic (de cinstire)”,
“ceea ce este valoros”. Aşadar axiologia este “teoria generală a ceea ce este bun (sau
bine)”, adică teoria generală a valorilor.
Este curios faptul că primele teoretizări ale noțiunii de valoare le întîlnim în
epoca sofiștilor, în sec. V î. Hr. Ei susțineau că valorile au un caracter relativ. Adică,
binele, adevărul, frumusețea, dreptatea, cinstea erau demne de cinstire în funcție de
preferințele, credințele fiecăruia dintre cei interesați. Acest concept a declanșat o
îndelungă dezbatere ideatică, în centrul căreia s-a aflat Socarte, scandalizat de
relativismul valoric al sofiștilor, urmat mai tîrziu de Platon și de alți gînditori. Cu
toate acestea, punctul de vedere sofist nu a putut fi niciodată cu totul înlăturat, teoria
generală a valorilor oscilând până astăzi între cele două extreme ideatice: pe de o
parte, avem acei gânditori şi acele doctrine care consideră valorile ca fiind ceva
eminamente “obiectiv” (adică independent de alegerile subiecţilor interesaţi de ele);
pe de altă parte, întâlnim acei gânditori care susţin caracterul eminamente subiectiv al
valorilor.
În zilele noastre, disputa aceasta e și masi evidentă. Pe fondalul accesului
nelimitat la informație, care se face cu ajutorul calculatoarelor și al internetului, tot
mai relevantă este prăbușirea cărții și a cititului, care a început să se simtă în miile de
elevi, care nu pot susține corect o conversație în afara sferei banalului cotidian. Deși
posibilitățile unui calculator sunt atât de acaparatoare, emoția citirii unei cărți nu
poate fi înlocuită cu nimic, iar televiziunea actuală, la rîndul ei, propune o imagine a
omului de succes, care nu mai are de a face cu vechile valori morale ce promovau

1
școala ca structură socială, și care ofereau copilului cadrul psiho-social favorabil unei
dezvoltări echilibrate.
În această ordine de idei, literatura este privitǎ în mod superficial, înţeleasǎ
greşit sau chiar blamatǎ din cauza lipsei unor lǎmuriri necesare încǎ de pe bǎncile
şcolii. În zadar oferim elevilor o gamǎ impresionantǎ de noţiuni ce aparţin teoriei
literare, din moment ce lor le scapǎ esenţialul. Pentru înlǎturarea acestui neajuns,
pentru a insufla o adevǎratǎ dragoste pentru literaturǎ, elevul trebuie lǎmurit asupra
aspectelor ce dau valoare textului citit.
Literatura reprezintă o componentă fundamentală a disciplinei limba şi
literatura română prin care se obţin priceperile de a opera cu principalele instrumente
ale muncii intelectuale.
Literatura ajută elevul să-şi creeze un sistem de criterii şi modalităţi de a
comenta şi a aprecia operele literare, de a-şi completa sistemul propriu de valori şi de
a-şi forma o atitudine corespunzătoare faţă de valorile umane.
Formarea cititorului de literatură prin textul literar constituie un proces
important de devenire a fiinţei umane în calitatea sa de receptor al operelor și
fenomenelor literare, prin activitatea de receptare înţelegându-se atât percepţia
propriu-zisă a textului literar, cât și activităţile de interpretare a acestuia, adică
hermeneutică.
Educaţia literar-artistică, componentă de prim-plan a educaţiei, proiectează
formarea elevului cititor ca subiect valorizant al actului lectoral, acesta producându-se
în rolul activ de contribuabil la propria formare artistică, apelând la experienţa de
viaţă și la cea estetică. Este foarte important ca experienţa de viaţă să fie corelată cu
achiziţia de valori.
Structura axiologică a conţinuturilor educaţiei literar-artistice vizează mai multe
categorii de valori, printre care:
• valori fundamentale: adevărul, binele, frumosul, dreptatea, libertatea;
• valori specifice creaţiei artistice (estetice, morale, religioase, teoretice);

2
• valori contextuale (valorile imanente și valorile in actu) ale operelor literare.
Toate aceste valori exercită o puternică inflenţă asupra dezvoltării personalităţii
copilului, asigurând condiţii favorabile formării unei imagini cât mai complete asupra
lumii, oferind posibilitatea înţelegerii multiplelor forme ale vieţii şi dând capabilitatea
acestuia de a-şi câştiga autonomia.
Literatura joacă un rol important de modelare nu numai a personalităţii, ci şi a
gândirii şi a exprimării, determinând elevul să participe la viaţa eroilor astfel, încât, cu
ajutorul imaginilor, sentimentelor, modelelor descoperite, să îşi exprime stările de
conştiinţă şi să îşi însuşească anumite trăsături pe care le analizează în paralel cu cele
ale personajului ales drept model. Într-un articol de-al său Constantin N.
Arseni afirmă că literatura are o contribuţie dominantă în realizarea unui profil
cristalizat sub aspect moral şi spiritual: ”Specialist mare fără orizont mare nu există.
Orizont mare fără limbă şi literatură maternă, nici vorbă. Numai literatura şi arta
dezvoltă mintea, sensibilitatea, spiritul omului. Literatura şi arta formează tot ce e
frumos în creierul nostru.”
Din punct de vedere didactic, receptarea literaturii în scoală se supune atât
obiectivelor generale ale disciplinei de învăţământ, cât şi particularităţilor de vârstă şi
individuale ale elevilor.
Strategiile de studiere a literaturii se pot subordona unor modele operaţionale,
ce pot fi adaptate în funcţie de nivelul de şcolarizare la care se aplică, dar şi în funcţie
de particularităţile operei literare.
Ca obiective specifice ale studierii textelor literare în gimnziu pot fi
nominalizate:
- iniţierea elevilor în literatură prin familiarizarea lor cu opera literară;
- formarea interesului şi gustului pentru lectură;
- educaţia artistică, morală şi de responsabilizare faţă de problemele societăţii.
În procesul de receptare a operei literare de către elevii din gimnaziu,
performanţele lor în comunicarea orală şi scrisă, în înţelegerea şi asimilarea valorilor
literare sunt influenţate de modelul de lectură propus de profesor, deci de calitatea

3
actului critic efectuat de acesta în ipostaza de mediator între operă şi elevii săi.
Profesorul trebuie să aibă capacitatea de a conduce elevii spre descoperirea
semnificaţiilor textelor studiate, a structurii şi valorii acestora, a artei scriitorului prin
diferite modalităţi de receptare a textelor studiate.
Textele literare care se studiază în gimnaziu oferă diferite modele umane pentru
elevi.
Domnul Trandafir din opera cu acelaşi nume de Mihai Sadoveanu este tipul
dascălului plin de dăruire, de la sat, care se evidenţiază prin exemplul personal. Un
caracter puternic dovedeşte protagonista romanului “Baltagul”, de Mihail Sadoveanu,
Vitoria Lipan. Sensibilitatea umană este sugerată de personalitatea Monicăi din
romanul “La Medeleni”, de Ionel Teodoreanu. Modelul copilului universal este Nică
din opera “Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Dan, căpitan de palai al lui V.
Alecsandri este un model de curaj și demnitate.Tudor Șoimaru este un aprig luptător
pentru instaurarea dreptății etc. Exemplele ar putea continua.
Modelele propuse sunt perfectibile, profesorul le poate completa, îmbunătăţi,
pentru a face textul literar cât mai accesibil elevului de gimnaziu, cât mai atractiv,
urmărind pregătirea elevului pentru diferite situaţii de comunicare, pentru viaţă.
Ținem să menționăm că VALOAREA, ca ”totalitate a însuşirilor care dau
preţ sau importanţă unui lucru sau unei persoane”, depinde
îndeosebi de moştenirea şi deschiderea culturală, mentalitate,
modul de gândire, tendinţe. Valorile morale exercită o puternică
inflenţă asupra dezvoltării personalităţii copilului, asigurând condiţii
favorabile formării unei imagini cât mai complete asupra lumii,
oferind posibilitatea înţelegerii multiplelor forme ale vieţii şi dând
capabilitatea acestuia de a-şi câştiga autonomia.
Atunci când studiem opera literarǎ, nu vom privi conţinutul acesteia prin ochii
unui copil care citeşte o poveste, ci vom încerca sǎ desprindem ideea dominantǎ, sǎ

4
desluşim sensul adânc al textului, sǎ-i descoperim ascunzişurile, sǎ descifrǎm
povestea ca pe un proverb, o ghicitoare, o parabolǎ biblicǎ.
Nu vom izbuti sǎ realizǎm toate aceste lucruri dacǎ în clipa lecturii nu trecem
ideile prin filiera gândirii, oricât de simplu ar pǎrea la prima vedere. În momentul
reuşitei, nu vom mai formula întrebǎri, ci vom avea rǎspunsurile, pentru cǎ valoarea
interioarǎ a scrierii va ieşi la ivealǎ. De pildǎ, minunata baladǎ popularǎ ,,Mioriţa”
creeazǎ în mintea neştiutorilor întrebǎri aparent justificate: ,,De ce nu se apǎrǎ
ciobǎnaşul? Aşa trebuie sǎ procedǎm în viaţǎ, sǎ renunţǎm?”
Aici trebuie sǎ se înţeleagǎ cǎ faptele reprezintǎ doar un înveliş fragil care
ascunde o perlǎ: cultura nǎscutǎ de-a lungul veacurilor din inima greu încercatǎ a unui
popor. Creatorul popular îşi deschide sufletul, punând pe tapet înţelepciunea, tradiţia,
demnitatea, obiceiurile dobândite de la strǎmoşi. Cel mai strǎlucit admirator care a
surprins toate nuanţele ,,Mioriţei” este inegalabilul Sadoveanu. El merge mai departe
şi dezvoltǎ aceleaşi teme, aceleaşi motive, în decorul aceluiaşi plai românesc, prin
superbul roman ,,Baltagul”. Ni se desfǎşoarǎ în faţa ochilor minţii un decor
impresionant: botezul, viaţa, nunta, înmormântarea, parastasul. Apare un alai de vise,
premoniţii, sentimente, interacţiuni, concepţii bazate pe o existenţǎ rusticǎ şi o istorie
milenarǎ. Acestea sunt în esenţǎ elementele care dau substanţǎ creaţiei literare.
Iatǎ cǎ prin aceste aspecte literatura ne supune la o provocare, la un test pe care
elevul poate sǎ îl treacǎ numai cu ajutorul profesorului de limba şi literatura românǎ.
De el depinde aplecarea tinerilor asupra unor opere valoroase, alimentarea
dorinţei de a cǎuta şi a descoperi, fǎrǎ a se lǎsa influenţaţi de prima impresie, cǎci nu
totdeauna aceasta are un suport real.
Aşadar, studiul textului literar din perspectivă axiologică la nivel gimnazial este
necesar, deoarece ajută elevul să-şi dezvolte capacităţile de comunicare, să-şi creeze
un sistem de valori şi modalităţi de a analiza şi interpretare a operelor literare şi să-şi
formeze o atitudine corespunzătoare faţă de valorile umane, întrucât textele literare le
oferă elevilor diverse modele şi antimodele umane.

5
 Textul e asemenea labirintului lui Dedal: îl inchide în el pe autorul sau, iar
când lectorul îsi asuma acel text devine şi el captiv." (Umberto EcO)