Metoda lecturii

 Ceaușu Adelina
 Moisoiu Nicoleta (Rădvan)

1. Definirea metodei

Lectura reprezintă un fenomen, deopotrivă social și psihologic, atingând categorii

diverse ale populației, cu niveluri diferite de posibilități și pregătire profesională, de cultură.
În orice caz, lectura înseamnă, în primul rând, un proces de comunicare.

Termenul de „metodă” derivă din grecescul „metaodos” care reprezintă „calea”, drumul care
duce la adevăr, fie cu ajutorul învățătorului, fie independent. Termenul „lectură” derivă din
latinescul „lectura” care reprezintă ‚citire”, în sens tradițional etimologic, înseamnă
descifrarea sistemului de semne scrise care constituie un text și înțelegerea (decodarea)
ansamblului de elemente comunicate în acest fel. Pornid de la acest înțeles general, cuvântul a
căpătat și sensul de interpretare a unui text literar. Capacitatea de a crea mai multe puncte de
vedere cu privire la scriere, de a judeca și înțelege în mai multe feluri, provine din caracterul
ei multifuncțional, din diversitatea nivelurilor și mesajelor cuprinse.

Prin lectură, omul încearcă să capteze și să descifreze un mesaj care, ca în orice sistem de
comunicare, înseamnă determinarea unui sens, a unei semnificații. Această receptare nu se
reduce numai la perceperea exactă a unui text; ea declanșează multiple procese psihice. În
primul rând, un proces de actualizare a vechilor cunoștințe, dar și de noi asocieri, datorate
ideilor cuprinse într-un text. În al doilea rând, lectura determină judecăți și raționamente care
consolidează sau duc la descoperirea de noi adevăruri. În al treilea rând, descifrarea
semnificației unui text înseamnă tot atâtea răspunsuri afective care se traduc prin sentimentul
de mulțumire sau o stare de desfătare ori nemulțumire, insatisfacție, plictiseală.

2. Caracterizarea metodei

Pe lângă satisfacțiile ce le aduce orice fapt inedit, a citi o carte înseamnă un prilej unic de
reflecție; ea îndeamnă la introspecție, angajează valori formativ-educative care-și pun
amprenta asupra întregului comportament al cititorului. Din aceste motive, cititul
reprezintă unul dintre cele mai de preț instrumente ale activității intelectuale. El ar trebui
să figureze printre cele mai răspândite și intense activități ale omului contemporan, nevoit
să facă față unei adaptări dinamice la cerințele mereu noi ale societății. Prin apectele
cognitive, educative și formative, lectura devine un mecanism esnțial care pune în
mișcare:

 Creativitatea gândirii;
 Interesul și dragostea pentru cunoaștere;
 Spiritul de observație și investigație;
 Latura sensibilă a personalității.
Nu trebuie igniorate radioul, televizorul sau calculatorul, dar spre deosebire de aceste surse
informaționale și de culturalizare trebuie să spunem că nimic nu poate înlocui cartea. Piesa de
teatru, filmul, emisiunile radio și televizoruln ne impun un ritm de urmărire, înțelegere, ne
împiedică să insistăm asupra unor momente care ne-au interesat sau care ne-au plăcut mai
mult. O carte te trimite și la alte cărți și ele toate formează baza trainică a culturii noastre.

Paul Cornea spunea în lucrarea sa „Introducere în teoria lecturii”, „...că nici computerul, nici
televizorul, nu vor duce la dispariția cărții, că lectura va continua să joace un rol cardinal în
viața oamenior, că accelerarea procesului tehnic va fi mereu însoțită de remedierea
compensatoare a unui spațiu liberpentru închipuire, visare și căutare de sens... Cred, vreau
să cred că vom continua să citim chiar dacă nu vor mai fi cărți. O vom face, la nevoie, pe
ecrane portabile sau fixe, de buzunar ori de mari dimensiuni, da vom continua s-o facem câtă
vreme vom persevera să gândim și să producem bunuri simbolice.”

Numai cel căruia i s-a insuflat în copilărie gustul pentru lumea minunată a cărții va căuta și își
va găsi timp pentru această activitate de minte și suflet. „Căci nu e alta, mai frumoasă și mai
de folos în toată viața omului zăbavă, decât cetitul cărților” (Miron Costin)

3. Etapele metodei

Regăsim două metode:

A) Lectura explicativă
B) Lectura interpretativă
A) Lectura explicativă este o modalitate de lucru folosită în studierea literaturii mai ales
la clasele mari, a început să constituie şi pentru şcolarii mici un mijloc de a-i pune în contact
direct cu cartea, de a-i învăţa să descopere şi chiar să aprecieze valenţele multiple ale
expresiei tipărite. Ea a devenit o metodă specifică utilizată la lecţiile de citire la clasele I-IV şi
prin însăşi denumirea ei, atrage atenţia asupra faptului că reprezintă lectura însoţită de
explicaţiile de rigoare, care permit dezvăluirea mesajului transmis de text. Nu este vorba doar
de simple explicaţii date de învăţător, ci de angajarea efortului intelectual al elevilor în acest
proces. Lectura explicativă nu e doar un scop în sine; ea constituie, în primul rând o
modalitate de lucru utilizată de învăţător pentru a-i ajuta pe elevi să recepteze mesajul unui
text. Din acest punct de vedere, lectura explicativă reprezintă un instrument de lucru la
îndemâna învăţătorului, folosit la lecţiile de citire. Lectura explicativă trebuie să devină însă şi
un instrument de lucru pentru elevi, un mijloc de familiarizare a acestora cu valorile
informative, formativ-educative, artistice ale unui text, precum şi instrumente ale muncii cu
cartea.
De aceea, este necesar a fi utilizată şi lectura interpretativă care nu vine să îi ia locul ci doar
să o completeze, să ajute la o mai bună înţelegere a textului citit.
B) Lectura interpretativă urmăreşte în egală măsură analiza fondului unui text (idei,
sentimente) şi a formei acestuia. Aceste două laturi ale ei sunt inseparabile. Analiza formei nu
poate fi un scop în sine, ci este subordonată înţelegerii mesajului textului. Prin studierea
mijloacelor de expresie, deci a formei, se asigură o mai bună înţelegere a semnificaţiei
conţinutului. La aceasta mai trebuie adăugat faptul că interpretarea unui text mai este
determinată şi de particularităţile individuale ale celui care îl analizează, de capacitatea
acestuia de a se orienta în textul citit.
Lectura explicativă şi lectura interpretativă sunt două metode viabile, prima specifică mai
ales orelor de citire, a doua orelor de lectură, metode care pot fi utilizate separat dar şi
amândouă, completându-se reciproc.

LECTURA EXPLICATIVĂ LECTURA INTERPRETATIVĂ

1.Citirea lecției 1.Reproducerea unor date din viaţa unui

scriitor
-citire model (în gând)
2.Enumerarea unor lecturi din tematica
-citire în lanț operei scriitorului
-citire selectivă 3.Integrarea lecturii genului literar şi speciei
-citire pe roluri corespunzătoare

-citire integrată 4.Deducerea structurii compoziţionale

2. Identificarea cuvintelor noi 5.Identificarea momentelor naraţiunii şi a

3. Explicarea cuvintelor noi
4. Integrarea cuvintelor noi în enunțuri
proprii
tablourilor descrierii
6.Caracterizarea unor personaje
7.Povestirea lecturii

5. Selectarea expresiilor artistice 8.Comentarea limbajului artistic şi a stilului

6. Comentarea expresiilor artistice 9.Analizarea elementelor prozodice

7. Alcătuirea de enunțuri originale cu 10.Desprinderea mesajului lecturii literare

aceste expresii artistice

8. Delimitarea lecturii în fragmente (sau

tablouri)

9. Analizarea fragmentelor sau

comentarea tablourilor

10. Elaborarea ideilor principale

11. Alcătuirea planului de idei

12. Povestirea lecturii după plan

13. Desprinderea mesajului lecturii

 4. Importanța metodei

Impornanța lecturii pentru copii de vârstă mică

Cea mai importantă parte mentală pentru copii este abilitatea de a-și imagina. Cărțile
îmbunătățesc imaginația copilului, imaginație care se va transforma în creație, mai încolo, în
viață.

Copulul trebuie să perceapă cartea ca pe un domeniu care merită să fie cucerit, ca pe

un prieten mereu alături de el, un prieten care îi vorbește, îi dă sfaturi bune și care nu-l
trădează niciodată.

La vârsta copilăriei, dorința de cunoaștere este evidentă, întrebările despre mediul din
jurul lor și nu numai se regăsesc pe buzele lor și în acea sclipire din ochi care nu poate fi
trecută ușor cu vederea. Cărțile se vor prezenta astfel ca adevărați îndrumători în încercarea de
a oferi răspunsuri dilemelor copilăriei, ajutându-i astfel pe cei mici să înțeleagă treptat că
există o ordine a lucrurilor.

La vârsta preșcolară, lecturile mamei sau ale tatălui, în anumite momente ale zilei,
îndeosebi înainte de culcare, constituie cea mai bună modalitate de a stabili primele contacte
cu lumea cărților. Poveștile, povestirile din lumea păsărilor sau animalelor sau cele având ca
eroi copii de vârstă apropiată, cu care deseori copilul se poate identifica, este genul de
literatură menite să încânte copilăria.

În acest scop toți cei implicați în educația copilului și cu precădere cadrele didactice
trebuie să le stimuleze interesul pentru lectură încă de la vârsta preșcolară, abordând diferite
metode care să-i motiveze în procesul de apropiere față de carte, față de cuvântul scris.

Cartea este un mister după care se ascund mii și mii de cunoștințe ce le destăinui pe zi
ce trece, cartea ghidează tinerii cititori să găsească, să înțeleagă și să aprecieze frumusețea
limbii române și a creațiilor literare, dobândind cunoștințe generale pentru a înțelege și
descifra „misterele” vieții făcând conexiuni între aspecte ale vieții și creații scrise.

Legendele și basmele au întotdeauna mult succes. Ele descriu conflicte și dificultăți

care au ecou în inconștientul copiilor. Aproape întotdeauna va fi vorba de cineva sărac,
amabil, micuț, care va sfârși prin a fi învingătorul unuia mult mai mare și mult mai rău,
deseori prin șiretenie, vivacitate sau inteligență. Întâmplările sau evenimentele întâlnite în
paginile cărților îi hrănesc copilului, imaginația. Ele îi antrenează să urmărească o desfășurare
logică în care anumite acțiuni ajumg la consecințe așteptate sau surprinzătoare. Trezindu-i
inteligența și imaginația, ele îi ajută să vadă mult mai clar în el însuși temerile sale
inconștiente și conflictele sale interioare pentru că personajele trec prin aventuri în care
copilul se poate încrede în el. Acesta se identifică cu personajele, în special cu cele pozitive,
fiind astfel fericit pentru că cei buni triumfă.
Importanța lecturii asupra elevilor

Lectura dezvoltă vocabularul elevilor, apelează la imaginația copiilor, mobilizează

procesele intelectuale și duce la creșterea capacității de participare emoțională la propria
acțiune de creație. Lectura duce la dezvoltarea proceselor intelectuale superioare celor de tip
reproductiv, în mod deosebit a proceselor memorial-logice, a imaginației și a gândirii
creatoare.

Dezvoltarea gustului pentru lectură sau, altfel spus, de trezire și educare a interesului,
se realizează, prin acționarea asupra raportului dintre obiect și necesitate, astfel încât obiectul
(cartea) să răspundă unei necesități intelectuale și afective a copilului. Această acționare nu
impune existența unui anumit nivel de instruire din partea părinților, dar solicită tuturor
conștiința clară asupra imporanței lecturii în dezvoltarea deplină a copilului și preocuparea de
a-i trezi interesul pentru această activitate.

Odată cu învățarea scris-cititului, cartea devine un bun accesibil copilului. Efortulul

stimulativ pentru cultură pe care-l cultivă părinții i se adaugă efortul sistematic al școlii, din
acest moment, lectura devine calea directă și sigură pentru însușirea formelor și nuanțelor
gândirii ca și pentru exprimarea cu claritate și pecizie a ideilor proprii.

5. Avantajele lecturii

 Cititul îmbogățește vocabularul

 Lectura lărgește orizonturile
 Cititul face bine sufletului și psihicului
 Lectura îmbogățește cultura generală
 Cititul face viață mai frumoasă și mai ușoară
 Lectura educă și disciplinează
 Cititul evidențiază omul
 Cărțile fac cunoscută iubirea
 Cititul te ajută să cunoști viața
 Cărțile formează
 Lectura înseamnă bogăție

6. Dezavantajele lecturii
 Posibilitatea înrăutățirii vederii din cauza circumstanțelor în care se lecturează
 Posibilitatea lecturării unor lucrări cu conținut dăunător pentru dezvoltarea conștinței,
valorilor generale umane și viziunilor asupra unei probleme
 Posibilitatea existenței unei probleme în dezvoltarea caracterului și sociabilității unui
individ în cazul lecturării în exces
 7. Exemplu pentru învățământ preșcolar

Grupa: mijlocie

Domeniul: Limbă și cumunicare

Tema activității: Scufița Roșie

Mijloc de realizare: Lectura educatoarei

Educatoarea le spune copiilor că ia șoptit o păsărică că ei nu își ascultă întotdeauna

părinții și decide să le povestească despre ce a pățit o fetiță care a făcut exact ca ei.

Îi va anunța că astăzi vor asculta povestea „Scufița Roșie”

„A fost odată o fetiţă zglobie şi drăgălaşă, pe care o iubea oricine de cum o vedea.

Dar mai dragă decât oricui îi era ea bunicii, care nu ştia ce daruri să-i mai facă. Odată, bunica
îi dărui o scufiţă de catifea roşie şi pentru că-i şedea tare bine fetiţei şi nici nu mai voia să
poarte altceva pe cap, o numiră de atunci Scufiţa Roşie.

Într-o zi, maică-sa îi zise:

– Scufiţă Roşie, ia bagă-n coşuleţ bucata asta de cozonac şi sticla asta cu vin şi du-le
bunicii, că e bolnavă şi slăbită şi bunătăţile astea o să-i ajute să-şi mai vină în puteri. Da’ vezi
de pleacă mai înainte de-a se lăsa zăpuşeala şi caută de mergi frumos şi să nu te abaţi din
drum; altfel, cine ştie, de alergi, ai putea să cazi şi să spargi sticla şi atunci bunicuţa cu ce o să
se mai aleagă? Iar când o fi să intri în casă, nu uita să-i dai bunicii "bună dimineaţa" şi vezi să
nu înceapă a-ţi umbla ochii prin toate ungherele!

– Aşa am să fac! îi făgădui Scufiţa Roşie şi-şi luă rămas bun la plecare.

Bunica locuia în pădure, cam la vreo jumătate de ceas depărtare de sat. Şi de cum intră Scufiţa
Roşie în rariştea codrului, numai ce-i ieşi înainte lupul. Dar Scufiţa Roşie nu ştia ce lighioană
rea e lupul şi nu se temu defel când îl văzu.

– Bună ziua, Scufiţă Roşie! îi zise el.

– Mulţumesc frumos, lupule.

– Încotro aşa de dimineaţă, Scufiţă Roşie?

– Ia, până la bunicuţa!

– Şi ce duci acolo, sub şorţ?

– Cozonac şi vin. Mama a făcut ieri cozonac şi-i duc niţeluş şi bunicii, care-i bolnavă şi
slăbită, să mănânce şi ea, ca să-şi mai vină în puteri.

– Da’ unde şade bunică-ta, Scufiţă Roşie?

 – Colo în pădure, la vreun sfert de ceas şi mai bine de aici. Cum ajungi sub cei trei
stejari, ai şi dat de casa ei, iar ceva mai la vale e alunişul, pe care doar îl ştii! îi răspunse
Scufiţa Roşie.

Lupul îşi zise în sinea lui: "Fragedă-i fetiţa asta! Ce mai îmbucătură pe cinste ar fi, zău aşa!
Cu mult mai gustoasă decât baba! Da’ e vorba că trebuie să fiu şiret şi să ticluiesc în aşa fel
lucrurile ca să pun mâna pe amândouă"…

Mai merse lupul o bucată de drum alături de Scufiţa Roşie şi apoi începu să-i spună cu glas
mieros:

– Scufiţă Roşie, ia te uită ce flori frumoase strălucesc în jurul tău! Şi tu nici nu le iei în
seamă măcar… Şi mie mi se pare că n-auzi nici ce dulce cântă păsărelele! Atât de serioasă
păşeşti pe drum, de parcă te-ai duce la şcoală. Şi e atât de plăcut să hoinăreşti şi să zburzi prin
pădure; e atâta veselie!

Scufiţa Roşie ridică privirea şi când văzu cum jucau razele soarelui printre crengile
copacilor, când privi mai cu luare-aminte la florile frumoase care creşteau pretutindeni, îşi
spuse în sinea ei:

"Mare bucurie i-aş face bunicii dacă i-aş duce şi-un buchet de flori proaspete! E atât de
dimineaţă, că nu mi-e teamă c-am să întârzii!" Se abătu deci din drum şi o luă prin pădure, ca
să culeagă flori. Rupea de ici una, de dincolo alta, dar îndată i se părea că puţin mai încolo îi
zâmbeşte o floare şi mai ochioasă; alerga într-acolo şi, tot culegând margarete şi clopoţei, se
pierdea tot mai mult în adâncul codrului. În ăst timp însă, lupul porni de-a dreptul spre casa
bunicii şi bătu la uşă:

– Cine-i acolo?

– Eu sunt, Scufiţa Roşie, şi-ţi aduc cozonac şi-o sticlă cu vin. Dar deschide uşa,
bunicuţo!

– Apasă pe clanţă şi intră! răspunse bunica, că eu mă simt slăbită şi nu mă pot da jos din
pat.

Lupul apăsă pe clanţă, deschise uşa, se repezi glonţ spre patul bunicii şi, fără să scoată o
vorbă, o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, îşi puse pe cap scufiţa, se culcă în pat şi trase
perdelele.

În vremea asta, Scufiţa Roşie culesese atâtea flori, că abia le mai putea duce. Cum alerga
ea de colo până colo, deodată îşi aminti de bunica şi porni degrabă spre căscioara din pădure.
Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa data de perete.

De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniştea; totul i se părea atât de ciudat, încât îşi
spuse: "Vai, Doamne, ce-o fi azi cu mine, de mi-e aşa de frică? Că doar altădată mă simţeam
atât de bine la bunicuţa!"
Şi fără să mai aştepte, strigă:

– Bună dimineaţa!

Dar nu primi nici un răspuns.

Scufiţa Roşie se apropie atunci de pat şi dădu perdelele la o parte. Bunicuţa stătea întinsă
în pat, cu scufia trasă peste ochi, şi avea o înfăţişare atât de ciudată, încât fetiţa întrebă:

– Vai, bunicuţo, da’ de ce ai urechi atât de mari?

– Ca să te pot auzi mai bine.

– Vai, bunicuţo, da’ de ce ai ochi atât de mari?

– Ca să te pot vedea mai bine.

– Vai, bunicuţo, da’ de ce ai mâini atât de mari?

– Ca să te pot apuca mai bine.

– Da’, bunicuţo, de ce ai o coşcogeamite gura?

– Ca să te pot înghiţi mai bine.

N-apucă să sfârşească ultimul cuvânt, că şi sări jos din pat şi-o înghiţi pe biata Scufiţa Roşie.

După ce-şi potoli foamea, lupul se culcă din nou în pat şi, prinzându-l somnul, adormi şi
începu să sforăie de se cutremurau pereţii. Şi se întâmplă ca tocmai atunci să treacă prin faţa
casei un vânător. Auzi el horcăiturile şi-şi spuse:

"Bre, da’ tare mai sforăie bătrâna! Nu cumva i-o fi rău?" Intră în casă şi, când se apropie de
pat, îl văzu pe lup tolănit acolo.

– Ei drăcie, nu-mi închipuiam c-o să te găsesc aici, ticălos bătrân! izbucni vânătorul. De
când te caut!

Îşi potrivi puşca şi voi să tragă, dar în clipa aceea îi trecu prin minte: "Dar dacă lupul a
înghiţit-o pe bătrână? Poate c-aş mai putea s-o scap!" Aşa că nu mai trase, ci, luând o
foarfecă, începu să taie burta lupului adormit. Abia apucase să facă vreo două-trei tăieturi, că
se şi văzu strălucind scufiţa cea roşie a fetiţei şi când mai făcu o tăietură, fetiţa sări afară şi
strigă:

– Vai, ce spaimă am tras! Ce întuneric era în burta lupului! După aceea au scos-o afară şi
pe bunică. Era încă în viaţă, dar abia mai răsufla. Scufiţa Roşie adună în grabă nişte pietroaie
şi toţi trei umplură cu ele burta lupului.

Când se trezi, lupul voi s-o ia la sănătoasa, dar pietroaiele atârnau atât de greu, că dihania
se prăbuşi la pământ şi dădu ortul popii.
 Cei trei nu-şi mai încăpeau în piele de bucurie. Bunicuţa mâncă cozonacul şi bău vinul
pe care-1 aduse fetiţa şi pe dată se înzdrăveni. Iar Scufiţa Roşie gândi în sinea ei, parcă
mustrându-se: "De-aci înainte n-o să mă mai abat niciodată din drum când oi merge singură
prin pădure, ci o să ascult de poveţele mamei!"”

8. Exemplu pentru învățământ primar

Clasa: a IV-a

Disciplina: Limba și literatura română/ Lectură

Subiectul: Mărinimie – după Emil Gârleanu

Învățătoarea le spune elevilor că astăzi vor citi textul „Mărinimie” după Emil Gârleanu

„În revărsatul de zori, pe baltă, lumina face minuni. Pe faţa apei, sclipesc, ici fărmături de
oglinzi, colo, plăci de oţel, comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n nişte potire
plutitoare, curg raze de aur. Un cuib de argint dă strălucire stufărişului. Peste tot linişte
neclintită de rai.

Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în baltă. Pe picioarele lungi, subţiri
ca nişte lugere, trupul lui se legăna agale. Din când în când îşi udă pliscul; uneori se opreşte
de se uită, ispititor, în fundul apei, ca şi cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare, şi
răcoarea îl încântă. Nu simte nici o altă dorinţă, decât să-şi scalde picioarele în unda rece,
care-i trimite fiori până sub aripi.

Deodată se opreşte; îşi încordează gâtul şi priveşte.

Deodată se opreşte; îşi încordează gâtul şi priveşte. Pe frunza unui nufăr, o broscuţă se
bucură şi ea de frumuseţea şi răcoarea dimineţii. Când l-a văzut, biata broscuţă a încremenit
pe picioruşele de dinapoi; cu ochii mari deschişi, cată la cumplitul duşman. În spaima ei, îl
vede uriaş, cu capul atingând cerul, cu pliscul lung, larg, să soarbă dintr-o dată balta şi
dimpreună cu balta, pe ea. Inima i s-a oprit.

Îşi aştepta sfârşitul.

Cocostârcul o vede şi înţelege. Dar dimineaţa e mărinimoasă. Ş-apoi i se pare atât de

mică, atât de neînsemnată această vietate a bălţii, că de la o vreme, parcă o pierde din ochi în
fundul apei, şi nici n-o mai zăreşte. Ridică piciorul, o păşeşte dispreţuitor şi trece, măreţ, mai
departe.

Broscuţei nu-i vine să creadă. Mai stă aşa câteva clipe. Apoi, de bucurie, sare pe o altă
frunză, şi-ntr-un avânt de recunoştinţă, ea, cea dintâi, taie tăcerea dimineţii:

-Oaaac!”
Învățătoarea va urma câțiva pași:

1.Lectura model – le citește textul și îi roagă pe elevi să fie atenți

2.Lectura independentă – le spune să citească în gând textul și să sublinieze cuvintele

necunoscute

3.Lectura explicativă – le adresează câteva întrebări pe baza textului

a)Cum se numește textul pe care l-am citit?

b)Cine a scris textul?

c)În ce parte a zilei se petrece acțiunea?

d)Ce face cocosârcul?

Apoi le explică cuvintele necunoscute

4.Citirea selectivă – învățătoarea îi pune pe elevi să citească diferite pasaje ale textului

5.Citirea de încheiere – învățătoarea le spune să citească textul integral și să spună ce morală

deprinde din text.
 Bibliografie

1. Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, București, Ed. Minerva, 1988

2. Robine, Nicole, Lectura, în: Literar și social. Elemente pentru o sociologie a literaturii,
București, Ed. Univers, 1974
3. Anghelescu, Mircea, Ionescu, Cristina, Lăzărescu, Gheorghe, Dicționari de termeni
literari, București, Ed. Garamond, 1995
4. Olăreanu, Costache, Lectura, în: Metode și tehnici de muncă intelectuală, București,
Ed. Didactică și Pedagogică, 1979