Strategii metodice şi didactice în predarea speciei literare a basmului

Lectura este un act de complexitate ce presupune nu numai un cititor şi un text, ci şi

interacţiunea lor, fiind influenţat de contextul în care se petrece. În completare acestei
definiţii critica de specialitate vorbeşte despre lectură „ ca un proces personsl de constituire
de sens, un proces ce implică, deopotrivă, cunoştinţe anterioare, reacţii afective, dar şi
scopuri bine precizate, scopuri ce pot fi definite de interesele personale din perspectiva
cărora cititorul parcurge textul”. 1

Din punct de vedere al demersului didactic, cea mai importantă componentă a

triunghiului lecturii este cititorul:

Cititor

Text Context

Lectura este un act sporitor pentru că lărgeşte nu numai sfera cunoştinţelor de limbă şi
despre lume ci şi pentru că, în orizontul lui se reunesc gânduri şi sentimente, cunoaştere şi trăire.

Atunci când citim un text, acesta este liniar: cuvânt, propoziţie, scenă şi episod care duce
la următorul episod. Însă o dată terminată lectura ne putem întoarece la text, care devine astfel un
întreg: ceva rotund, cu teme, imagini şi acţiuni care radiază. Când textul a fost citit, predarea
urmăreşte să ajute cititorul să se distanţeze într-o oarecare măsură de experienţa lecturii, să

1 Pamfil Alina, Didactica limbii şi literaturii române, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000, p. 81
examineze sensul pe care textul îl are pentru el şi să cîntărească adevăratul conţinut în lumea
unor categorii mai generale.

Aceste lecţii îi conduc pe elevi prin cele patru faze ale lecturii: intrarea în text; avansarea;
distanţarea şi reflecţia; ieşirea şi obiectivitatea experienţei.

Receptarea textului

1. Receptarea textului parcurge mai multe etape, astfel:

A. Lectura întâi / explicativă / anticipativă:

Lectura explicativă este procesul prin care se asigură două achiziţii în legătura cu textul
literar; a-l înţelege şi a-l aprecia. Din realitatea desfăşurării ei se constată că sunt implicate mai
multe metode:

 Povestirea
 Demonstraţia
 Conversaţia
 Explicaţia
Etapele de desfăşurare a unai lecţii de citire explicative sunt:

1 -pregătirea elevilor pentru intrepretarea textului: în cadru acestei etape urmărindu-se

stimularea interesului elevilor pentru text şi introducerea lor în problematica textului prin
câmpuri semantice. Pregătirea se face prin conversaţie, prin intuirea unor tablouri .

2 -receptarea textului:în cadru acestei etape, elevii citesc în gând textul ce urmează a fi
intrepretat, iar prin intermediul acestei etape, iau cunoştinţă cu conţinutul textului, astfel,
identificând elementele lexicale sau artistice necunoscute.

Textul este citit de către profesor, cu timbrul vocii, ritmul şi intonaţia adecvate, prilej
pentru elevi să-şi consolideze percepţia asupra textului. Este recomandabil ca în timpul citirii
model- citire efectuată de obicei de către profesor- elevii să aibă cărţile închise. Se reia textul în
lectura a doi- trei elevi, iar profesorul solicită elevilor să numească structurile sau cuvintele
neînţelese. Bineînţeles că, dacă textul a fost ales cu respectarea particularităţilor de vârstă a
elevilor, atunci nu ar trebui să existe prea multe cuvinte necunoscute.
 Pentru explicarea cuvintelor sau expresilor necunoscute, există mai multe procedee:

 metoda intuitivă - se prezintă obiectul sau se recurge la mimică, gestică.

 metoda indirectă - se recurge la o imagine sau la un desen.
 metoda etimologică – se face legătura între un derivat şi cuvântul bază.
Partea principală a lecţiei este interpretată de interpretarea textului, având două
componente:

-analiza fondului – se organizează pe beză de întrebări, pregătite din timp de învătător.

-analiza formei – presupune descoperirea felului în care cuvintele servesc exprimării fondului.

Pe baza interpretării fragmentelor se elaborează planul de idei, se poartă conversaţie pe

baza conţinutului textului şi se reproduce textul pe baza planului de idei.

3 -citirea de încheiere:

Datorită diversităţii de conţinut si de expresie artistică a textelor de citire, nu se poate

aplica un tipar de desfăşurare a lor.

Dacă lecţia s-a desfăşurat în bine condiţii, la sfârşitul ei, elevii vor fi capabili să citească
textul expresiv, să răspundă la câteva întrebări puse de profesor, să-şi exprime atitudinea lui faţă
de text:

-ce le-a plăcut?

-ce i-a impresionat?

-ce sentimente le-a trezit?

-ce ar fi făcut într-o situaţie similară?

Cititul poate îndeplini rolul de instrument al activităţii intelectuale când îndeplineşte

anumite exigenţe, a căror realizare trebuie urmărită constant de către profesor: corectitudinea,
ritmicitatea, înţelegerea, expresivitatea, etc.

Lectura explicativă este procesul prin care se asigură două achiziţii în legătură cu textul
literar: a-l înţelege şi a-l aprecia. Acest fel de lectură este o metodă specifică pentru
familiarizarea elevilor cu tehnici de lucru cu cartea şi reprezintă un complex de metode: lectura,
explicaţia, conversaţia, povestirea, demonstraţia exerciţiul – toate conducând la înţelegerea
textului.

B. Lectura a doua / comprehensivă / hermeneutică

Este un proces personal de constituire de sens, un proces ce implică conoştinţe anterioare,

reacţii afective, dar şi scopuri bine precizate, ce pot fi diferite de interesele personale din
perspectiva cărora micul cititor parcurge textul.

Lectura este un act de mare complexitate ce presupune nu numai un cititor şi un text ci şi

interacţiunea lor, lectura fiind influienţată de contextul în care se petrece. Coordonatele
contestului sunt reprezentate de componenta psihologică, cea socială şi cea fizică:

 dimensiunea psihologică se exprimă în interesul pentru text al elevului şi în intenţia care

orientează lectura. Totuşi nu toate textele reuşesc să capteze atenţia elevilor din primele
rânduri. Astfel o mare importanţă o are deschiderea lecţiei cu ajutorul unor întrebări: Ce ştiu
despre subiect? sau De ce este importantă lectura textului? s. a.
 dimensiunea socială a contextului vizează toate formele de interacţiune: învăţător – elev şi
elev – colegi ce pot avea loc în timpul lecturii. Astfel putem aşeza aici: situaţiile de lectură
individuală silenţioasă şi cele în care lectura este realizată în faţa unui grup, lecturile ghidate
şi cele fără fişe supotr, etc.
 Contextul fizic se referă la aspectele concrete ce determină lectura: liniştea, calitatea
tipăritirii, anticiparea corectă a duratei lecturii, calitatea comprehensiunii procesului de
predare – învăţare; s. a.
Neînţelegerea textului se poate evita parcurgând câteva etape esenţiale ale lecturii
explicative, reluate în timpul lecturii a doua: explicarea cuvintelor şi expresilor necunoscute,
înainte de începerea lecturii (selectarea acestora se face de către profesor); după prima lectură
(identificarea o realizează elevii); şi o parte înainte şi o parte după prima lectură.

Sintagma „ idee principală” desemnează informaţia cea mai importantă pe care autorul a
furnizat-o pentru a explica subiectul. La aceasta se poate ajunge prin întrebări ca :
 -Care este lucrul cel mai important prezentat de autor/ narator în text, fragment sau paragraf?

Planul de idei se va nota la tablă şi în caiete şi va constitui suportul de orientare pentru

conversaţia generalizatoare cu privire la conţinutul textului.

Etapa comprehensiunii include primele două sau trei lecturi şi activităţile ce le însoţesc.
Fiecare dintre relecturi se reorganizează în jurul lecturii anterioare, ca un sistem în spirală, de
lecturi succesive – paralele, ordonate în jurul aceluiaşi centru.

Pentru a ilustra ideea că lectura a doua este doar o mediatoate între logică şi pragmatica
textului, arată mai jos relaţia dintre procesele lectirii şi cele trei lecturii.

Procesele lecturii

Microprocese Procese Macroprocese Procese de Procese de

Metacognitive integrare elaborare

Recunoaşterea Utilizarea Idei Predicţii Identificarea

cuvintelor referenţilor a principale. imaginar momentelor

mental.
. Lectura conectorilor. de disfuncţie
Răspuns
grupurilor de Rezumat. şi conectarea
afectiv.
cuvinte. Scheme / lor.
Interpretare
Răspuns convenţii. Structura
intertext.
activ. textului.

Microselecţia.
 Lectura I

Lectura a II-a

Lectura a III-a

C. Lectura interpretativă / critică

Vizează spaţiul nespusului, al sensurilor insinuare sau poate reprimata ale textului.
Interpretarea înseamnă realizarea unor raporturi intratextuale dar şi a unor posibile corelaţii
intertextuale, este forma de zbor a înţelegerii textului.

Viziunea interpretativă se situează integral sub semnul dialogului şi al persuadării, funcţii

ale pragmaticii / retoricii de azi, astfel avem:

 comunicarea simetrică şi directă în conversaţia profesor – elev, elev- elev.

 comunicarea asimetrică prezentă în relaţia pe care lectura / interpretarea şi redactarea de
text o presupun.
Lectura a treia ca discurs didactic solicită aplicaţii textuale în situaţii transtextuale:

 aprofundare / generalizare – oportunutăţi de învăţare orientate spre dobândirea

competenţelor funcţionale bazate pe atitudini, imprimarea unui stil propriu de lectură, cu
accent de originalitate.
Lectura interpretativă, identifică problematica textului în opoziţia dintre două tipuri diferite
de inteligenţă.
 Etapa interpretării / lectura critică vizează, secvenţele ce urmăresc conturarea semnificaţiilor
textului sunt menite să compună seriile de echivalenţă şi să le confere sens. Dialogul cu elevii
este menit să fixeze mesajul textului, să pună în evidenţă ideile de bază şi să pătrundă dincolo de
cele evidenţiate de autor. Este important ca profesorul să nu-şi pună punctul de vedere, ci să
accepte opiniile elevilor cu argumente de rigoare.

Etapa reflecţiei poate cuprinde discuţii menite să pună în evidenţă paşii parcurşi, pluraritatea
interpretărilor şi / sau dificultăţile întimpinate în configurarea sensului. Cu prezentarea
conţinutului în mod original pe baza planului de idei începe etapa a treia, care vizează o
înţelegere mai profundă a textului şi dezvoltarea capacităţii de exprimare corectă, expresivă, cu
intonaţie şi ritm corect. Citirea de încheiere se subscrie aceleaşi etape şi poate îmbrăca forma
unor exerciţii de :

 citirea integrală a textului

 citire selectivă
 citire pe roluri
 citirea unui text asemănător, ales de învăţător sau de elev
 în concluzie lectura unei opere literare trebuie abordată în tripla sa ipostază:
-inocentă / predicativă / explicativă

-comprehensivă / hermeneutică

-critică/ interpretativă.

Fiecare tip îşi are propriul său demers, iar aplicarea gradată şi respectarea fiecăreia dintre
ele apropie elevul de textul literar, provocând o puternică reacţie afectivă.

II Tipologia textelor şi specificul lor

Experienţa literară şi stimularea gustului pentru literatură sunt doar o parte din condiţiile
necesare în educarea cititorului. o dată cu însuşirea tehnici de citire, la şcoală copilul se
întâlneşte cu diferite tecte.
 Această diversitate de texte literare impune o abordare metedică diferită, adecvată, în
funcţie de genul literar, specie, modul de expunere.

Genul epic prezintă în general o acţiune- fapte, întâmplări săfârşite de personaje. Notarea
faptelor este făcută de autor, iar prezenţa naratorului alternează cu prezenţa personajelor, iar
subiectul epic se desfăşoară într-o succesiune de momente: expoziţie, intrigă, dezvoltarea intrigii,
punctul culminant şi deznodământul. Ca şi specii reprezentative ale acestui gen amintim: balada,
legenda, basmul, povestea, snoava, poemul, epopeea, fabula, schiţa, nuvela, romanul, reportajul,
eseul, memoriile, jurnalul.

Textele cu caracter epic, datorită prezenţei întâmlpărilor şi personajelor, repere concrete

în orientarea copiilor în problematica textului, plac mai mult.

Caracteristicile genului epic se pot determina fără a recurge la noţiuni de teoria literaturii
prin întrebări:

Ce?

Cu cine? De ce?

Cum?

Acţiune / cauză Împotriva cui?

În ce scop?

Cine? Când?

-Cine povesteşte? / Naratorul

-Ce povesteşte? O întâmplare, întâmplări, o acţiune, cine săvârşeşte acţiunea? / oameni, animale
cărora li se atribuie însuşiri omeneşti.
 Bineînţeles că profesorul are datoria de a le explica elevilor că oamenii şi animalele care
săvârşesc acţiunea într-o operă literară se numesc personaje.

Demersul de carecterizare a personajelor se poate structura în jurul celor trei axe

reprezentative a întrebărilor:

 Cine este personajul? (nume, portret fizic, moral)

 Cum este reprezentat personajul?(prin cuvintele autorului, prin cuvintele altor personaje,
prin propriile sale cuvinte, prin fapte, atitidini, gesturi)
 Ce face personajul?(care este locul în acţiune)
În mod firesc elevii se simt atraşi de spiritul binelui şi participă afectiv la ceea ce se
prezintă în operă, trăind un moment de satisfacţie în momentul victoriei binelui. Totalitetea
întâmplărilor sau evenimentelor care se desfăşoară într-o operă literară epică constituie subiectul
operei literare, care cunoaşte mai multe momente:

a) Expoziţiunea

Aici se prezintă locul, timpul şi personajele principale. Uneori pot absenta determinările
de timp sau loc, atunci când aceste sunt nesemnificative pentru mesajul textului.

b) Intriga

Reprezintă motivul care determină acţiunea din operă şi urmează imediat după
expoziţiune şi constă într-o acţiune, o atitudine, o afirmaţie.

c) Desfăşurarea acţiunii

Cuprinde întâmplări determinate de intrigă. În general, în lecturile destinate ciclului

primar, desfăşurarea acţiunii cuprinde câteva momente.

d) Punctul culminant

Este momentul în care lupta dintre personaje atinge gradul cel mai înalt.

e)Deznodământul

Stabileşte încheierea luptei între personaje sau grupuri de personaje prin triumful unuia.
 O acţiune importantă în analiza textului o reprezintă delimitarea fragmentelor, la clasele
primare, presupunând următoarele activităţi:

 Profesorul numeşte un elev pentru a citi primul fragment şi îl opreşte când a terminat.
 Se explică cuvintele necunoscute, rămase neexplicate, în urma discuţilor pregătitoare.
Aceste cuvinte sunt indicate de către elevi sau de către învăţător.
 Se cere elevilor să prezinte pe scurt conţinutul celor citite în acel fragment.
 Se formulează ideea principală.

III Strategii algoritmice, euristice şi demonstrative folosite pentru accesibilizarea textelor/

construcţia sensurilor plurale ale operei.

1. Algoritmizarea: este metoda ce s-a impus în urma descoperirilor psihologiei contemporane

privitoare la operativitatea gândirii. Un algoritm este operaţie constituită dintr-o succesiune
de secvenţe care conduc spre acelaşi rezultat.

Din punct de vedere metodic, învăţarea unui algoritm ridică anumite probleme. După ce
algoritmul a fost depistat urmează să fie descris prin precizarea secvenţelor sau a operaţiilor în
succesiunea lor internă. Urmează apoi dezmembrarea, învăţarea analitică a fiecărei secvenţe,
pentru ca în final aceste secvenţe să fie din nou cuplate şi înlănţuite. Consolidarea şi
automatizarea se înfăptuieşte prin exerciţii aplicative.

La disciplina Limba şi literatura română toată activitatea de predare- învăţare a unui text
nou presupune respectarea unor algoritmi, algoritmizarea aplicându-se în cadrul orelor de limbă,
atunci când se face analiza gramaticală a cuvintelor dintr-o propoziţie, când se împarte un text în
fragmente etc.

De exemplu:

-predarea noii lecţii, familiarizarea elevilor cu noul conţinut se realizează în cadrul primei ore;

-consolidarea conţinutului şi formularea ideilor principale se realizează în cadrul celei de a doua

ore;
-descoperirea mesajului, interacţiunea cu experienţa proprie, eventual rezumatul se realizează în
cadrul celei de a treia ore.

2. Exerciţiul: constă în efectuarea repetată a unor acţiuni, sarcini, operaţii până la consolodarea şi
perfecţionarea operaţiei.

Pentru ca exerciţiul să-şi indeplinească rolul de formare a priceperilor şi deprinderilor de

exprimare, profesorul trebuie să aibă în vedere ca elevii:

 Să cunoască scopul exerciţiului propus;

 Să cunoască la ce pot apele pentru rezolvarea lui (regulă, principiu);
 Să înţeleagă modelul acţiunii;
 Să-l execute de câteva ori pentru a-l însuşi;
 Să parcurgă exerciţiile în mod gradat, de la exerciţii simple la exerciţii complexe;
 Să beneficieze de verificări, imediat după rezolvare.
În ansamblul, exerciţiile contribuie la dezvoltarea competenţei de comunicare a elevilor,
grupându-se în:

Exerciţii de citire- vizează exersarea citirii fluiente, corecte, conştiente prin:

 citirea integrală a textului

 citirea selectivă
 citirea pe roluri
 citirea unui text asemănător celui din manual, ales de profesor sau de elevi
 citirea unui text asemănător celui din manual, ales şi propus de elevi.
Exerciţi lexicale-contribuie la îmbogăţirea vocabularului prin:

- exerciţii de explicare a cuvintelor necunoscute întâlnite în lecţie, prin

- consultarea dicţionarului;

- integrarea cuvintelor în context;

- exerciţii pentru numirea sinonimelor unui cuvânt;

- introducerea lor în contexte;

 Exerciţii de aplicare a tehnicilor de lectură- acestea vor viza consolidarea deprinderilor
tehnicilor de lectură prin cerinţele:

 citiţi textul cu atenţie;

 citiţi textul expresiv;
 citiţi textul delimitând fragmentele care exprimă un moment esenţial;
 formulaţi ideea principală a fragmentului;
 prezentaţi în rezumat conţinutul textului, orientându-vă după planul de idei;
 prezentaţi conţinutul textului.
Exerciţii de transformare a textului-se realizează prin:

 transformarea vordirii directe în vorbire indirectă;

 transformarea vorbirii indirecte în vorbire directă;
Exerciţii de recunoaştere şi semnalare a elementelor expresive stilistic- se realizează prin:

 recunoaşteţi şi citiţi fragmentul care povesteşte o acţiune;

 recunoaşteţi şi citiţi fragmentul care descrie un peisaj sau chipul unei persoane;
 recunoaşteţi şi citiţi dialogurile din text;
 selectaţi şi citiţi imaginile care sugerează imagini vizuale, forme, culori;
 recunoaşteţi cuvintele care se compară şi cu care se compară;
 alegeţi din text imagini care v-au plăcut mai mult şi introduceţi-le în enunţuri noi.
Exerciţii creative:

 continuaţi povestea cu alte întrebări inventate;

 schinbaţi sfârşitul povestirii, într-un fel care v-ar plăcea mai mult;
 creaţi noi întâmplări în desfăşurarea acţiunii;
 povestiţi o întâmplare asemănătoare celei din manual.

3. Modelarea

Modelele pot compara două funcţii: una ilustrativă în sensul că prezintă un fragment din
realitate şi alta cognitivă.
 În literatură această metodă oferă modele de viaţă, analogii din experienţa cotidiană.
Astfel personajul este cel care este folosit ca model de autor, acesta putând trezi sentimente de
simpatie sau antipatie sau putând deveni model sau antimodel pentru micul cititor.

4. Descoperirea

Este o metodă de factură euristică şi constă în crearea condiţiilor de reactualizare a

experienţei şi a capacităţilor individuale, în vederea desluşirii unor noi situaţii- problemă.

Astfel elevul redescoperă cunoştinţe vechi, iar profesorul trebuie să favorizeze

menţinerea unei atitudini active, astfel încât elevul să realizeze o incursiune în propriul fond
aperceptiv.

În funcţia de relaţie care se stabileşte între profesor şi elev se pot delimita două feluri de
descoperire:

 descoperirea independentă ;
 descoperirea dirijată.
5. Dezbaterea

Constă într-o discuţie orală cu clasa care să surprindă, vizează surprinderea argumentelor
şi aprecierea eficacităţii lor. Ea trebuie să fie reală şi contradictorie.

Elevii trebuie lăsaţi să se exprime liber în cadrul dezbaterii, apoi profesorul va grupa
argumentele de valoare sau non-valoare a temei de dezbatere.

Criteriile dezbaterii sunt:

 identitatea temei (cei implicaţi discută despre aceeaşi temă)

 persoanele care dialoghează să aibă păreri diferite;
 argumentarea părerilor; argumentele să conţină fapte autentice, veridice
Dezbaterea îşi atinge scopul dacă de-a lungul discuţiei s-a aflat adevărul în legătură cu
teme discutată.

6. Jocul de rol
 Este o metodă care constă în provocarea unei discuţii plecând de la un joc dramatic pe o
problemă cu incidenţă directă asupra unui subiect ales. Subiectul de jucat trebuie să fie familiar
copiilor; să fie extras din viaţa lor curentă. Se cere unor membri ai clasei să joace rolurile
respective, improvizând o scenă de conflict, iar membrii grupului vor interveni pentru atenuarea
conflictului.

Jocul propriu-zis nu va dura mai mult de cinci – zece minute, după care vor urma
intervenţiile şi comentariile „ spectatorilor”.

IV Metode euristice (combinata)

Lectura predicativă

a) Inventica- este o strategie modernă menită să-i ajute pe elevi să avanseze în text înţelegând şi
reflectând, activitatea menită să ajute la obiectivarea experienţei lecturii – întâi prin reacţii
personale şi apoi prin explorarea mai obiectivă a textului.

Poate fi util ca profesorul să facă o scurtă prezentare a lecţiei în scopul pregătirii elevilor
pentru o lectură sau o ascultare mai inteligentă.

b) Jocul de cuvinte

O altă tehnică de stârnire a curiozităţii este ca profesorul să aleagă trei sau patru cuvinte
din text şi să-i pună pe elevi să lucreze pe grupe şi să facă speculaţii în legătură cu felul în care
aceste cuvinte ar putea să funcţioneze împreună în povestire.

c) Întrebări pentru concentrarea atenţiei

Profesorul poate pune întrebări care să-i facă pe elevi să se concentreze asupra unor
elemente ale textului. Odată ce cititorul a creat o „viziune” şi a pătruns în ea, este necesară
identificarea şi urmărirea intrigii, stârnirea interesului de către misterele textului, identificarea
problemelor şi căutarea de soluţii. Scopul predării în această feză este să facă legătura între
cunoştinţele şi interesele anteroare ale cititorului şi firul argumentaţiei sau intrigii şi să-l
încurajeze pe cititor să-l urmărească în mod activ şi inteligent.
 Prin activitatea de citire / gândire dirijată se aranjeajă ceea ce elevii au anticipat pe baza a
ceea ce au aflat deja şi ceea ce au aflat pe măsura avansării în lectură. Profesorul începe prin a
citi titlul cărţii şi a arăta coperta şi câteva ilustaţii apoi le spune elevilor:

-”Aţi auzit care este titlul? Aţi văzut ilustraţiile? Ce credeţi că se va întâmpla, ce credeţi
că ve-ţi citi?”

Apoi profesorul cere elevilor să pregătească tabele cu predicţii. Acesta e împărţit în

coloane verticale: cea din stânga pentru predicţii, cea din dreapta pentru ce s-a îmtâmplat. După
ce se trec în revistă titlul şi eventualele ilustraţii elevii completează tabelul cu răspunsurile la
întrebările:

„Ce credeţi că se va întâmpla cu adevărat?”

Apoi se discută cu elevii predicţiile, se citeşte primul fragment şi se completează coloana din
dreapta cu răspunsurile la întrebarea:

„Ce s-a întâmplat de fapt?”

După terminarea lecturii, ne putem întoarce la text care devine ceva rotund, cu teme,
imagini şi acţiuni care radiază de la un centru de înţeles la care ne trimit înapoi.

În folosirea adecvată a a cestor strategii trebuie să se acorde atenţie următoarelor:

 metoda trebuie rezervată povestirilor cu intrigă clară;

 profesorul trebuie să fie deschis la sugestii când formulează întrebările;
 pauzele în lectura textului trebuie alese cu o deosebită atenţie;
 profesorul trebuie să accepte toate răspunsurile cu politeţe, fără a face aprecieri;
 profesorul trebuie să menţină discuţia însufleţită, dar să nu o facă să devină competitivă.
2. Lectura interpretativă

a) Discutarea reacţiilor cititorului

Elevii pot înţelege mai profund un text dacă sunt încurajaţi să-şi exploreze propriile
sentimente şi asiciaţii determinate de aceasta. Întrebări prin care se obţin răspunsuri personale
sunt:
  Ce aţi observat în text? Ce părţi v-au rămas în minte în mod deosebit? De ce?
 La ce v-au făcut să vă gândiţi aceste părţi?
 Cum v-au făcut să vă simţiţi aceste părţi?
b) Caiete de impresii de lectură

Aceste caiete sunt instrumente cu multiple întrebuinţări care îi încurajeajă pe elevi să

reflecteze la ceea ce au citit şi să vină cu idei pentru a le discuta în clasă. Astfel caietul va fi
împărţit în două: în stânga vor scrie fragmentul din text, iar în dreapte comentariul asupra
fragmentului.

c) Investigaţia comună

Este o metodă destinată a-i face pe elevi să discute mai în profunzime problemele ridicate
de text. Profesorul are pregătit un set de întrebări interpretative pe care le va folosi în discuţie Ele
pot avea cel puţin două răspunsuri.

Discuţiile vor fi interesante dacă se ţine cont de:

-profesorul trebuie să aleagă un text care poate cu adevărat genera întrebări;

-trebuie să reziste tentaţiei de a ajunge la concluzii predeterminate şi de a-şi expune

propria înţelepciune;

-trebuie să menţină discuţia concentrată pe text.

Dat fiind caracterul abstract al idei de basm mai ales în clasele a II-a - a IV-a, exlporarea
tuturor coordonatelor contextului va avea un rol decisiv în reuşita lecturilor pe această temă. Nu
toate textele reuşesc să capteze atenţia elevilor din primele rânduri, de aceea e necesară o
deschidere a lecţiei reconstruită în jurul întrebărilor: ce ştiu despre subiect, cine era personajul
principal şi nu ăn ultimul rând de ce e importantă lectura textului. În general lecturile vârstei
şcolare mici, o pondere importantă o deţin textele cu caracter epic, în lectura preferată a elevilor
existând şi basme.

O categorie aparte a textelor o constituie basmele. Explicând geneza unui lucru, a unui
fenomen, basmele apelează la elemente fantastice. Datorită cestor caracteristici, precum şi al
unui limbaj specific, basmele prezintă unele dificultăţi în înţelegerea lor. Astfel în abordarea
acestor categorii de texte, se cere un mod de analiză care din prima oră/ lectura explicativă să
asigure nu numai înţelegerea evenimentelor şi a faptelor cât şi mai ales semnificaţia acestora în
scopul valorificării lor sub raport educativ.

În acest sens, în afara povestirii profesorului, caldă, nuanţată, expresivă, cu intonaţie

adecvată, o importanţă deosebită o au mai mult întrebările retorice în prima oră, care să
focalizeze atenţia asupra mesajului, să îi pregătească psihologic pe elevi, astfel încât în ultima
lectură, interpretativă, după ce au înţeles conţinutul, să poată realiza transferul de la personaj la
propria lor identitate.

Astfel întrebările extratextuale, deschise, interpretative, vor avea acest rol de mobilizare
afectivă, de pregătire spre sensurile alegoric, anagogic, mistic, care nu sunt accesibile decât prin
iniţiere, aşadar nu trebuie amânate până la ultima lectură, ci trebuie pregătit treptat pe parcursul
celor cel puţin trei relecturi.

O altă metodă este reţeaua personajelor-care este o metodă grafică de a descrie a

personajelor şi argumentare a descrierii.

Elevii scriu numele personajului într-un cerc în mijlocul paginii, apoi, în cercuri- satelit în jurul
cercului cu numele, scriu cuvinte care caracterizează acel personaj. În final, în cercurile-satelit în
jurul celor care conţin caracteristicile personajului, scriu exemple de acţiuni care vin în sprijinul
judecăţii lor.
 ,, tată, eu îi iert şi
pedeapsa să o ia de
la Dumnezeu”

viteaz
,, mare a fost
bucuria împăratului
când a văzut merele
de aur pe masa sa”

PRÂSLEA CEL cinstit

VOINIC

îngrijorat

,, scoase paloşul se
repezi la balaur şi
,, şi de când îl avea, numaidecât îl făcu
nu putuse să în bucăţi bucăţele”
mănânce din pom
mere coapte”
bun

Harta personajelor este o metodă grafică de urmărire a relaţiilor dintre personaje.

În colţurile unei foi de hârtie, elevii scriu numele a două până la patru personaje din textul
literar. Trag apoi două săgeţi între fiecare două personaje şi de-a lungul fiecărei săgeţi scriu ce
simte personajul faţă de cel spre care se îndreaptă săgeata sau cum îl tratează. Apoi trasează
săgeata în sens invers, pentru că pot apărea diferenţe. După ce au fost incluse în schemă două sau
trei personaje, cu săgeţi duble între ele, compexitatea creşte.
 Harap

Alb

Spânul

Chiar dacă nu sunt deosebit de simbolice, aproape toate operele literare ne fac să ne
gândim la problemele din viaţa personală, ca şi la probleme general umane.

Aşa cum ne amintesc de întâmplări din pripria noastră viaţă, o operă literară se poate
corela cu altele pe aceeaşi temă. Elevii înţeleg mai mult din ceea ce citesc dacă şi-au cultivat
capacitatea de a sesiza intertextualitatea, capacitatea de a se gândi la mai multe texte simultan în
timp ce explorează o anumită problemo/ temă literară.