Sunteți pe pagina 1din 12

METODA FRISCO

FOUR BOYS OF FRISCO (CEI PATRU BĂIEŢI


DIN SAN FRANCISCO)
Metoda a fost propusă de echipa de cercetare Four boys of
Frisco (cei patru băieţi din San Francisco), iar scopul ei
este de a identifica problemele complexe şi dificile şi de a
le rezolva pe căi simple şi eficiente. Ea are la bază
brainstorming-ul regizat şi solicită din partea elevilor
capacităţi empatice, spirit critic, punând accentul pe
stimularea gândirii, a imaginaţiei şi a creativităţii.
Metoda Frisco are la bază interpretarea, din partea participanţilor, a unui rol
specific, care să acopere o anumită dimensiune a personalităţii, abordând o problemă
din mai multe perspective. Astfel, membrii grupului vor trebui să joace, fiecare, pe rând:

rolul exuberantului
rolul consevatorului

rolul optimistului
rolul pesimistului
ETAPELE METODEI FRISCO

• Etapa punerii problemei: profesorul și/sau elevii sesizează o situaţie problemă și o


propun spre analiză;
• Etapa organizării colectivului:
se explică rolurile și se stabilesc ”actorii” care le vor
interpreta: conservatorul, exuberantul, pesimistul . Rolurile pot fi abordate individual
sau de o echipă formată din mai multi elevi;
• Etapa dezbaterii colective: sunt interpretate rolurile şi susţinute punctele de vedere;
• Etapa sistematizării ideilor emise și a concluzionării .
Elevii ce participă la joc trebuie să cunoască foarte bine însușirile atribuite fiecărui rol:

conservatorul apreciază mai mult meritele soluțiilor vechi, pentru a căror păstrare se pronunța, deși nu
exclude și posibilitatea ca acestea să fie ameliorate;

exuberantul asigură grupului imaginație și creativitate, privind mereu spre viitor și propunând soluții
aparent imposibile;

pesimistul vede lucrurile în negru, cenzurând ideile celorlalți, amendând chiar și sugestiile de
ameliorare;

optimistul încurajează grupul să vadă totul într-o lumină și o perspectivă reală/realizabilă, gasind soluții
realiste, sau stimulând participanții să gândescă pozitiv.
Avantajele utilizării metodei:

 Conferă posibilitatea manifestării capacității empatice și a spiritului critic, deoarece abordează o problemă
din perspective multiple;
 Solicită spiritul critic, dar și cel de cooperare, dacă elevii sunt împărțiți pe echipe,
 Stimulează dezvoltarea gândirii, a imaginației și a creativității;
 Dezvoltă capacitatea de argumentare și contraargumentare, în funcție de rolul deținut de fiecare membru;
 Formează și dezvoltă capacitatea de relaționare și de comunicare a participanților
 Dezvoltă respectul față de opiniile celorlalți.
Dezavantaje:
 Există posibilitatea apariției unor conflicte între elevi;
 Neimplicarea elevilor în egală măsură;
 Imposibilitatea găsirii unor soluții adecvate de rezolvare a problemei, în conformitate cu descrierea
roluluijucat
Povestire cu tâlc
(Poveste populară)

O femeie avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ şi le căra pe după gât. Un vas era
crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă.
La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate.
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era
mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa şi se simţea atât de rău că nu
putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!
După 2 ani de aşa-zisă nereuşită, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii, lângă izvor:
-“Mă simt atât de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!”
Bătrâna a zâmbit:
-“Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu?” Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am plantat
seminţe de flori pe partea ta a potecii, şi, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi
decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care împrospătează casa. Fiecare dintre noi
avem defectul nostru unic. Însă defectele ne fac viaţa atât de interesantă şi ne răsplătesc atât de mult!.
ANIVERSAREA GRETEI
DUPĂ SANDRA WAREN

Greta era una dintre cele mai bune prietene ale mele când eram în clasa întâi.Toate fetele din clasă au fost
invitate la petrecerea de ziua ei de naștere. În fiecare zi, la școală era mare însuflețire.
-Ce fel de tort vei avea? întrebam noi.
-Vor fi concursuri cu premii? Dar pălărioare festive? Vei împodobi casa.
Greta doar zâmbea și dădea din cap.
A sosit și ziua mult așteptată. Am împachetat cadoul în hârtie strălucitoare, m-am îmbrăcat cu rochița cea mai
frumoasă și am așteptat ca mama să-mi spună:
-E timpul să mergem!
M-am bucurat că am ajuns prima și puteam să ajut la aranjarea celor douăsprezece bomboniere, câte una
pentru fiecare invitată. Masa era acoperită cu o față de masă pe care scria La mulți ani ! Peste tot erau baloane
roșii, galbene, verzi. Holul și sufrageria erau împodobite cu ghirlande argintii. Totul arăta ca în povești.
Am ieșit să le așteptăm pe celelalte fete. Greta locuia la marginea orașului și colegele nu fuseseră niciodată
acasă la ea.
-S-ar putea să nu nimereasă adresa! a zis mama Gretei.
Ne-am așezat pe trepte și am așteptat, am așteptat. Degeaba, fetele n-au venit. Greta a început să plângă, iar eu nu știam
ce să mai zic.
-Să înceapă petrecerea! a anunțat mama Gretei.
Am jucat cu Greta toate jocurile și am împărțit premiile. Am mâncat fiecare câte două felii de tort. Am râs și ne-a simțit
minunat.
În drum spre casă am întrebat-o pe mama:
-De ce n-au venit oare celelalte fete? Greta s-a necăjit așa de tare!
Mama mi-a zis îngândurată:
-Scumpo, cred că n-au venit pentru că Greta este de altă naționalitate!Greta nu seamănă cu celelalte fete și unii oameni
se tem de cei care sunt altfel decât ei. Oamenii au prejudecăți. Așa se numește lucrul acesta: prejudecată.
-Eu n-o să am niciodată prejudecăți! am zis hotărâtă.
Mama mi-a spus zâmbind:
-Mă bucur că Greta are o prietenă ca tine!
CONSERVATOR : EXUBERANT: PESIMIST: OPTIMISTUL:

”Dacă vasul nu ar fi fost ”Ce bucurie că, datorită ”Îmi pare rău că femeia ” Dacă vasul ar fi reparat,
spart, femeia ar fi adus mai vasului spart,femeia a străbătea drumul, în femeia ar aduce mai multă
multă apă acasă. ” adus și apă acasă și au fiecare zi și ajungea acasă apă și ar uda florile doar
crescut și florile semănate doar cu jumătate de când ar fi nevoie.”
de ea.” cantitate. Apa a fost
risipită și florile , oricum se
vor ofili.”
CONCLUZII

• ”FIECARE DINTRE NOI AVEM DEFECTUL NOSTRU UNIC. ÎNSĂ DEFECTELE NE FAC VIAȚA ATÂT DE
INTERESANTĂ ȘI NE RĂSPLĂTESC ATÂT DE MULT.”

S-ar putea să vă placă și