Suntem perfecti in imperfectiunea noastra!

O femeie obisnuia sa aduca apa de la raul din apropiere pana acasa cu ajutorul a
doua vase mari, atarnandu-le la cele doua capete ale unui lemn pe care il ducea in
spate.
Un vas era crapat, pe cand celalalt era perfect si tot timpul aducea acasa intreaga
cantitate de apa. La sfarsitul lungului drum de la izvor pana acasa, vasul crapat
ajungea pe jumatate gol.
Timp de doi ani, acelasi lucru se intampla zilnic: femeia aducea doar un vas si
jumatate de apa. Bineinteles, vasul cel bun era mandru de realizarile sale. Insa
bietului vas crapat ii era atat de rusine de imperfectiunea sa, si se simtea atat de
rau ca nu putea face decat jumatate din munca pentru care fusese menit! Dupa
acest timp, i-a vorbit intr-o zi femeii langa izvor: -Ma simt atat de rusinat, pentru
ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana acasa!
Femeia a zambit, privind cu drag catre el: -Poate ai observat ca pe partea ta de
drum sunt flori, insa pe partea cealalta nu? Pentru ca am vazut defectul pe care il
ai, am plantat seminte de flori pe partea ta. In fiecare zi, in timp ce ne intoarcem,
tu le uzi. De doi ani culeg aceste flor… daca nu ai fi fost asa cum esti, n-ar fi
crescut aceste frumuseti care imi lumineaza casa!
Am vazut multi oameni in jurul meu cautand cu incrancenare perfectiunea,
fiecare zi in care n-au gasit-o fiind pentru ei un nou prilej de a suferi.
Am caut-o chiar eu insami pana in ziua in care am inteles ca lipsa ei nu inseamna
infrangere, ci sansa de a fi unici si a folosi acest lucru pentru a imbogati propria
viata si viata celor din jur!
Priviti florile care cresc datorita voua si… numarati-va binecuvantarile!
de Corina Marin