Povestea ulciorului spart

În îndepărtata Indie, în vremuri de mult uitate şi în locuri puţin umblate,

locuia un sacagiu care căra apa pentru stăpânul său pentru a putea supravieţui.
Muncea din greu. În fiecare zi mergea şi aducea apă de la un izvor cu ajutorul a
două ulcioare mari pe care le căra în spinare cu ajutorul unui par, prinzându-le de-o
parte şi de alta ale acestuia.
Unul din ulcioare era perfect, nou şi fără nici un defect, iar celălalt era
crăpat şi vechi. Sacagiul după ce parcurgea drumul lung de la izvor până la casa
stăpânului, ajungea cu ulciorul cel crăpat, plin doar pe jumătate cu apă. Cealaltă
jumătate din apă se scurgea prin crăpătura veche şi de acum tot mai vizibilă a
ulciorului.
Timp de doi ani sacagiul s-a străduit zilnic şi a cărat apă în continuu. Cu
ulciorul spart a reuşit să facă acest lucru cărând doar jumătate din cantitatea pe care
o cărase cu ulciorul nou şi perfect. Deşi producţia nu era 100% din cauza ulciorul
cu pricina, sacagiul nu a cerut stăpânului să-i schimbe ulciorul pentru a deveni mai
productiv. A continuat munca sa istovitoare, în aceleaşi condiţii, fără să se plângă
de ulciorul vechi şi spart.
După doi ani de muncă ulciorul perfect era foarte mulţumit de toată treaba
pe care o făcuse. Era foarte mândru de realizările sale. În schimb ulciorul cu
defecţiune era dezamăgit şi ruşinat că nu a putut să realizeze decât jumătate din
treaba pe care o avea ca sarcină de făcut. Gustul amar a acestui eşec la determinat
în cele din urmă să se plângă sacagiului şi să-i spună:
- Mi-e ruşine de ceea ce am făcut! Vreau să-mi cer scuze.
- De ce? i-a replicat sacagiul
- Pentru că, datorită defectului pe care îl am, te-am făcut, în aceşti doi ani,
să lucrezi mai mult decât trebuia. Este vina mea.
Sacagiul s-a uitat lung la ulciorul crăpat şi i-a zâmbit. I-a fost milă de el şi i-
a spus:
- Hai cu mine până la izvor să-ţi arăt ceva!
Au mers împreună până aproape de izvor, pe tot drumul pe care îl făceau
zilnic:
- Vezi aceste flori de pe marginea drumului? l-a întrebat sacagiul pe ulciorul
dezamăgit.
- Da, le văd, răspunse ulciorul.
- Ai observat că ele sunt doar pe partea de drum pe care ai mers tu când erai
plin de apă şi pe partea ulciorului perfect nu sunt flori?
- Da, şi ce-i cu asta?
- Eu am ştiut tot timpul de acest defect al tău şi am plantat pe partea ta
seminţe de flori, iar apa care s-a scurs zilnic prin spărtura ta, le-a udat şi le-a făcut
să crească. Aceste flori s-au dezvoltat doar pentru că tu ai această gaură prin care
se scurge apa. Timp de doi ani, am tot cules aceste flori şi am decorat zilnic masa
stăpânului meu, care a fost foarte încântat de ele. Dacă tu nu erai aşa cum eşti, eu şi
stăpânul meu nu am fi avut aceste frumuseţi.