Povestiri cu tâlc

CEL CE ÎNŞALĂ
Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:
– Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte
bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?
– Sigur, boierule – a raspuns omul bucuros – ce trebuie sa fac ?
– Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.
Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa
cumpere. Insa omul ce si-a spus ? „E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!”
Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii
ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de
repede, ea se va strica.
Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:
– Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o
construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.
Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost
cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau
indrepta nimic.
In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.
„Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi.”
„OCHII CARE NU SE VĂD SE UITĂ”
Ochii care nu se văd se uită.” Ştiţi această vorbă populară folosită mai ales ca scuză pentru ruptura relaţiei dintre un
bărbat şi-o femeie care se văd rar. Zicala este confirmată, ce-i drept, de realitate, însă nu absenţa contactului vizual
duce la uitare, ci lipsa a ceva esenţial care face ca o relaţie să dureze. Se cheamă iubire. O altă vorbă înţeleaptă
spune că „iubeşti cu adevărat de-abia atunci când nu mai ai nevoie să atingi ceea ce iubeşti”. De mult, un misionar
călătorea în America împreună cu un tânăr indian care-i era călăuză. Europeanul a observat că la apusul soarelui,
indianul începea să cânte o melodie lină şi dansa pe ritmul acelui cântec. Azi aşa, mâine aşa, în fiecare seară acelaşi
cântec, acelaşi dans. Într-o zi, curios, misionarul îşi întrebă călăuza: „Ce înseamnă tot acest ritual pe care-l faci în
fiecare seară?” “Nimic deosebit, răspunse tânărul. Eu şi soţia mea am compus acest cântec împreună. Când suntem
departe unul de celălalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare, puţin înainte să apună şi începe să cânte şi
să danseze. Aşa, chiar daca suntem departe, cântăm si dansăm împreună.”
MATERIALISMUL
Un scriitor canadian a publicat un roman sub titlul „Iubirea învinge”. În ciuda unor campanii de promovare ale editurii,
cartea s-a vândut foarte prost. Scriitorului i-a venit o idee pentru a atrage cumpărătorii. A publicat într-un ziar de mare
tiraj următorul anunţ: „Multimilionar, în vârstă de 30 de ani, înalt, sportiv, doreşte să se căsătorească cu o tânără care
să semene cu eroina romanului „Iubirea învinge.” Succesul nu s-a lăsat aşteptat. Într-o săptămână s-au epuizat toate
cărţile. Această întâmplare se găsește într-o carte tot a unui scriitor canadian: Pierre Lefevre. Nu ştiu dacă
întâmplarea e adevărată, dar spune multe despre ceea ce ne motivează în viaţă. Banul, câştigul material, a ajuns să
fie motorul aproape exclusiv care ne pune în mişcare. Devenim tot mai materialişti. Paradoxul e că această atitudine
nu ne îmbogăţeşte ci ne consumă. Şi asta pentru că materia măsurabilă în bani nu poate hrăni şi sufletul.
IUBIREA ȘI TIMPUL
Se spune ca a fost odata demult, o insula. Si pe aceasta îndepartata insula traiau toate sentimentele si valorile
umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Întelepciunea… si – ca toti ceilalti – Iubirea. Într-o buna zi, sentimentele au fost
anuntate ca insula era pe cale sa se scufunde si îsi pregatira navele si plecara. Doar Iubirea ramase pâna în ultimul
moment. Când insula fu pe punctul de a se scufunda, Iubirea decise sa ceara ajutor. Bogatia a trecut pe lânga Iubire
cu o barca luxoasa. Iubirea îi zise: “Bogatie, ma poti lua cu tine?” “Nu te pot lua, caci e mult aur si argint în barca mea
si nu am loc pentru tine.” Iubirea se hotarî atunci sa ceara ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe-acolo într-o
superba nava. “Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?” “Nu te pot ajuta, Iubire…” – raspunse Orgoliul – “aici totul e
perfect, mi-ai putea strica nava”. Atunci Iubirea implora Tristetea, care trecea pe lânga ea: “Tristete, te rog, lasa-ma
sa vin cu tine!” “Oh Iubire,” – îi raspunse Tristetea – “sunt atât de trista încât trebuie sa ramân singura…” Chiar si
Buna Dispozitie trecu pe lânga Iubire, dar era atât de multumita, încât nici nu auzi ca este strigata. Dintr-o data se
auzi o voce: “Vino Iubire, te iau cu mine “ Vorbea un batrân. Iubirea se simti atât de recunoscatoare si plina de
bucurie, încât uita sa îl întrebe pe batrân cine este. De cum sosira pe tarm, batrânul pleca. Iubirea îsi dadu seama cât
de mult îi datora batrânului si a întrebat Cunoasterea: “Cunoastere, îmi poti spune cine m-a ajutat?” “A fost Timpul” –
a raspuns Cunoasterea. “Timpul?” – se întreba Iubirea – “De ce tocmai Timpul m-a ajutat?” Cunoasterea, plina de
întelepciune, raspunse: “Pentru ca numai Timpul e în stare sa înteleaga cât de importanta e Dragostea în viata!”
ALEGERILE TALE
Se spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un bătrân plin de
înţelepciune pe care îşi doreau să-l cunoască. La un moment dat au ajuns la o răscruce, şi fiecare a continuat să-şi
aleagă drumul după cum îl îndemna sufletul. Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de
pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede. A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar
străbătea un canion îngust şi accidentat, străbătut de vânturi puternice. Al treilea a ales o cărare mai lungă, care
ocolea muntele şerpuind în pante line. După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin
de răni sângerânde. Plin de nerăbdare s-a aşezat să-şi aştepte prietenii. După 7 săptămâni, ameţit de vânturile
puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea. Se aşeză în tăcere lângă cel dintâi, aşteptând. După 7 luni sosi
şi cel de-l treilea, cu faţa strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de linişte şi mulţumire interioară. Ceilalţi
doi erau furioşi pentru că drumul lor a fost greu şi au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul celui de-al teilea a fost o
adevărată plăcere. Aşa că l-au întrebat pe bătrânul înţelept care a ales cel mai bine. – Ce ai învăţat tu? îl întrebă pe
primul. – Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi; că este plină de suferinţă şi adeseori ceea ce întâlnesc în
cale îmi poate provoca răni; că, pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de
puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine? – Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întreă pe
al doilea. – Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva
decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună
către tine? – Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe ultimul. – Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl
fac dacă aleg să am RĂBDARE; că dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt
primit cu bucurie să iau parte; că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau
voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine? – Da! ai ales bine… Uimiţi de
răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că la orice răscruce POT
ALEGE… iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute de-a lungul ei. Măcar pe undeva prin vreun colţ de
suflet… să mai găsim puţină răbdare, un strop de înţelegere… şi poate iubire!
FEREASTRA SUFLETULUI
O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit. În prima dimineaţa din noua casă , în timp ce îşi
savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon . CE
CEARCEAFURI MURDARE ÎNTINDE VECINA NOASTRĂ ÎN BALCON… ! Cred că are nevoie de un nou săpun…
poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele cearceafurile ! Soţul ei privi şi rămase tăcut. Şi aşa, la fiecare două sau trei zile
femeia repeta observaţiile, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare. După o lună femeia rămase surprinsă văzând
că vecina sa întindea cearceafuri mut mai curate şi îi spuse soţului ei: Priveşte, a învăţat să spele rufele! O fi
învăţându-o altă vecină?? Soţul ei îi răspunse: „Nu, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei
noastre ! ” Viaţă este aşa! Totul depinde de curăţenia ferestrei sufletului nostru prin care observăm faptele. Înainte de
a critica, potrivit ar fi să ne verificăm şi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar. Atunci am vedea mai clar
puritatea sufletească a celorlalţi…
EXISTĂ DUMNEZEU?
Profesorul unei importante universitati si-a provocat studentii sa raspunda la urmatoarea intrebare: „-Dumnezeu este
creatorul a tot ceea ce exista?”… Un student a raspuns ferm: „-Da!” Profesorul a pus o altă intrebare: „- Daca
Dumnezeu a creat totul inseamnă ca tot el l-a creat si pe diavol. Și de vreme ce acesta există (așa cum putem
observa in propriile noastre acțiuni), inseamna ca Dumnezeu e cel rau? ” Studentul nu a putut raspunde la aceasta
supozitie, lasand profesorul sa concluzioneze ca el a „demonstrat” ca „credinta in Dumnezeu” este o poveste pentru
copii, deci prea putin credibila. Un alt student a ridicat mana si a cerut sa puna o alta intrebare. Studentul s-a ridicat
in picioare si a intrebat: „- D-le Profesor, starea de frig exista?” „- Bineinteles!”, i-a raspuns profesorul. „- Ce fel de
intrebare este aceasta?”, a continuat profesorul…. Cu siguranta ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata?
Student raspunse: „- De fapt, starea de rece nu exista. In concordanta cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece
reprezinta de fapt absenta caldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat transmite energie (caldura).
Zero absolut reprezinta absenta totala a caldurii, dar starea de rece nu exista. Ce am facut noi a fost doar sa cream
un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in organism.” Studentul continua : „- Intunericul exista”?
„- Bineinteles!” raspunse profesorul. De aceasta data studentul zise: „- Va inselati din nou, domnule Profesor. Nici
intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar absenta luminii. Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici
nu poate fi fractionat intunericul, lumina da. O simpla raza de lumina alunga intunericul de pe suprafata pe care
ajunge ea. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu avem lumina.” In
sfarsit studentul il intreba pe profesor: „Domnule Profesor, exista raul absolut?” Profesorul ii raspunde „- Bineinteles
ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul discutiei, vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate
acestea sunt intruchiparea raului.” Studentul raspunse „- Domnule profesor, raul absolut nu exista. La fel cum am
demonstrat in celelalte doua cazuri, raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absentei lui
Dumnezeu din inima omului.” Dupa toate acestea, profesorul si-a dat jos palaria si nu a mai spus nimic. FRUMOASA
SAU URATA?Un împărat a prins un tânăr supus care vâna pe domeniul lui. L-a aruncat în temniţă şi i-a spus că-l va
elibera dacă va răspunde la întrebarea: „Ce vrea de fapt femeia?” Tânărul şi-a chemat şi a întrebat mama , sora,
verişoara, vecina, dar nici una n-a putut să dea un răspuns corect. În fine a chemat şi o vrăjitoare bătrână şi urâtă.
Aceasta i-a promis că-i spune răspunsul corect cu condiţia ca după ce va fi eliberat o va lua de soţie. Neavând altă
soluţie tânărul a acceptat. Răspunsul dezvăluit de vrăjitoare a fost: „Femeia, de fapt, doreşte să fie stăpâna propriei
vieţi! ” Împăratul l-a eliberat imediat. A urmat nunta şi noaptea nunţii. Însă nu mică i-a fost mirarea când în pat a găsit
o fată tânără şi deosebit de frumoasă care i-a spus: „- Pentru că te-ai ţinut de cuvânt, jumătate de zi voi fi bătrână şi
urâtă, iar cealaltă jumătate voi fi ca acum. Urmează ca tu să alegi în care jumătate de zi să fiu tânără şi în care să fiu
bătrână.” Tânărul căzu pe gânduri: să râdă toţi de el văzându-l cu o bătrână şi urâtă, iar noaptea să petreacă cele
mai plăcute clipe alături de o tânără fermecătoare sau să se plimbe pe ziuă cu cea mai frumoasă fată printre oameni
iar noaptea…. În cele din urmă tânărul i-a spus să aleagă ea cum crede că e mai bine. Imediat a venit şi răspunsul: „-
Voi fi tot timpul tânără şi frumoasă, pentru că am găsit bărbatul, care mi-a dat libertatea de a fi stăpână pe propria
viaţă.” Morala: Nu conteaza daca o femeie este urata sau frumoasa. Fiecare poate sa faca aidoma vrajitoarei din
poveste.
MAI 5 MINUTE
Intr-o zi frumoasa de vara, intr-un parc, o femeie s-a asezat pe banca langa un domn. „- Acela e fiul meu „, spuse ea.
aratand cu degetul un baiat in tricou rosu care se juca in parc. „- E un baiat dragut”, ii raspunse barbatul. „- Aceea e
fetita mea, cea cu bicicleta” Apoi, uitandu-se la ceas, isi intreba fata: „- Cristina, ce zici, mergem acasa?” Cristina ii
raspunse rugator „- Mai cinci minute tata, mai stam? te rog?” Barbatul dadu afirmativ din cap iar Cristina pedala mai
departe bucuroasa. Minutele au trecut si barbatul intreba din nou „- Mergem acum?” Fetita ii raspunse iarasi „-Mai
cinci minute tati, te rog!” Barbatul ii raspunse zambind : „- Bine” Femeia de langa el nu se putu abtine sa exclame „-
Dar esti cu adevarat un tata foarte ingaduitor!” Barbatul, se uita la dansa, zambi si ii spuse: „- Fratele ei mai mare,
Dinu, a fost calcat de un sofer beat anul trecut, cand ea se plimba cu bicicleta, tot aici, in parc. Niciodata nu am
petrecut prea mult timp cu Dinu iar acum as da orice pentru a fi cu el cinci minute, dar nu se mai poate. Am jurat sa
nu mai fac aceeasi greseala si cu Cristina. Ea se gandeste ca mai are cinci minute in plus sa se plimbe cu bicicleta.
Dar adevarul este ca eu mai am cinci minute in plus sa o privesc cum se joaca” Toata viata noastra e plina de
prioritati. Care sunt prioritatile tale? Incearca sa daruiesti macar cinci minute in fiecare zi cuiva drag.
Pur şi simplu „A fi”
O femeie aflata în coma era pe punctul de a muri. dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit în fata
Scaunului Judecatii de Apoi. ” – Cine esti? a întrebat-o o Voce ” ” – Sunt sotia primarului, a raspuns ea. ” ” – Nu te-
am întrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu. ” ” – Sunt mama a patru copii. ” ” – Nu te-am întrebat a cui mama esti, ci
cine esti tu. ” ” – Sunt învatatoare. ” ” – Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine esti tu. ” ” – Sunt crestina. ” ” – Nu te-
am întrebat care e religia ta, ci cine esti tu. ” ” – Sunt cea care a fost la biserica în fiecare zi si a dat de pomana celor
sarmani. ” ” – Nu te-am întrebat ce ai facut tu, ci cine esti tu.” Când s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine
este. Si astfel, întreaga ei viata s-a schimbat. Morala: In viaţa oaaastră trebuie „să fim” noi. Nu să fim meseria noastră
( şi să nu ne schimbăm numele în doctor X, inginer X, profesor X ), sănu fim „soţia” sau „soţul” primarului, domnului
doctor, directorului …Când plecăm din lumea asta o facem goi, fără „haine”. Pleacă doar „cel ce este”.
CRUCEA
Ora de religie. Profesorul vorbea despre cruce şi despre moartea lui Iisus pe ea. Un elev se arătă nedumerit: „De ce
oamenii după atâta timp ţin atât de mult la un instrument de tortură? Ei îşi aşează pe pereţi în case crucea, o poartă
la gât. N-ar fi mai potrivit un semn al Învierii, nu unul al morţii?” Profesorul le povesti atunci copiilor o întâmplare.
Bunicul şi nepotul au ieşit în parc într-o iarnă. Lacul era îngheţat. Băieţelul nu rezistă să se dea pe gheaţa lucioasă.
Gheaţa nu era însă atât de groasă şi se sparse. Copilul căzu printre sloiuri. Bunicul nu avu altă soluţie să-şi salveze
nepotul decât întinzându-i bastonul cu care îl trase din apă pe băieţel. Îl înveli în propria haină şi-l duse repede
acasă. Copilul îşi reveni repede după o baie caldă. Bătrânul însă nu rezistă sperieturii. Făcu un atac de cord şi muri.
Familia, după obicei, dădu de pomană din obiectele bătrânului. Veni şi rândul bastonului în care omul îşi sprijinise
bătrâneţile. Nepotul se opuse ca acel obiect să fie dat de pomană. Le spuse părinţilor: „Cu acest baston bunicul mi-a
salvat viaţa mea, în timp ce pe a sa a pierdut-o. Atât cât voi trăi, vreau să am cu mine bastonul ca semn al iubirii sale
faţă de mine!” După această poveste, copiii înţeleseră de ce oamenii ţin atât de mult la acele bucăţi de lemn, numite
cruce.
EXISTĂ ZILE ÎN CARE…
Exista zile in care nu te simti bine, te simti morocanos, singur, si extenuat. Zile in care te simti mic si nesemnificativ,
sau frustrat si ingrijorat, cand nimic parca nu este la indemana. Sa te apuci de ceva pare imposibil. Parca iti vine sa
izbucnesti in lacrimi in orice moment. in cele din urma, iti dai seama ca treci prin viata fara nici un scop. Nu stii cat
timp mai poti rezista. Te vei trezi intr-o dimineata si vei observa ca ti-au aparut niste riduri noi, te-ai ingrasat putin,
sau ti-a iesit un cos mare pe nas. Poate vei fi concediat, parasit, sau te vei face de ras in public, sau ti se va da o
porecla cu subinteles. La serviciu, seful tau se ia de tine, si toata lumea din birou te innebuneste. S-ar putea sa te
doara capul, sau spatele, sau dintii, sau sa ai buzele uscate. Oricare ar fi motivul, esti convins ca acolo sus, cineva
nu te mai iubeste… Te vei intreba: Ce sa fac, ce sa fac? Pai, daca esti ca majoritatea oamenilor, te vei ascunde in
spatele unei sperante nesigure ca totul se va rezolva de la sine. Apoi iti vei petrece restul vietii uitandu-te peste umar
si asteptandu-te ca totul sa mearga rau din nou… Dar asta este o nebunie pentru ca esti tanar doar o singura data in
viata, si nu esti niciodata batran de 2 ori… Cine stie ce lucruri fantastice se ascund chiar dupa colt?! Pentru ca, pana
la urma, lumea este plina de surprize extraordinare, Lucruri pe care nici nu ti le poti imagina acum. Exista miresme
delicioase, si gustari strasnice. Cine stie? Poate vei deveni foarte bogat, sau poate un superstar. Suna bine, nu-i
asa? Exista jocuri, sporturi, si karaoke, si dansuri. Dar cel mai important: exista dragoste, soapte, si imbratisari. Deci
cum poti gasi acea stare de multumire si liniste? in primul rand nu te mai da la o parte din fata problemelor. infrunta-
le! incearca sa meditezi daca poti, sau du-te la o plimbare. incearca sa vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva. Fii
mandru de cine esti, dar nu-ti pierde niciodata abilitatea de a rade de tine insuti. Traieste fiecare zi din viata ca si
cand ar fi ultima. Nu-ti fie frica sa musti mai mult decat poti sa mesteci. Asuma-ti riscuri. Nu te da inapoi de la nimic!
Pentru ca, pana la urma, nu asta inseamna sa traiesti? Iti doresc sa fii ambitios si disciplinat in tot ceea ce faci!!!
POVESTEA LUMÂNĂRII
Motto: Cine vrea să împrăştie lumină trebuie să reziste arderii.
M-ati aprins si vă uitaţi gânditori la lumina mea. Simţiţi bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un
sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând, am devenit mai mică.
De fapt eu am doar două posibilităţi:
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc
rostul meu.
A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi. Asta e mult mai
frumos decât să rămân rece şi fără rost.
Şi voi, oamenii, sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul.
Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să daţi ceva: iubirea, adevărul, bucuria,
încrederea şi dorurile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru
e mereu lumină.
Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură
luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mai puternice. Şi la voi oamenii e tot
aşa, “împreună luminaţi mai mult”.
URGENT !!!
Urgent…
este deja, un ritm de viata… O modalitate de a-ti trai viata.
Urgent…
e un cuvant cu care traim zi de zi pe parcursul vietii noastre agitate si caruia i-am pierdut deja tot sensul de “graba” si
“prioritate”.
Urgent…
e modul cel mai rau de a trai pe pamant, pentru ca in ziua in care plecam lasam neterminate lucrurile care intr-adevar
erau urgente.
Urgent…
Este sa faci o pauza in viata ta agitata si, pentru un moment, sa te vezi si sa te intrebi: ce importanta are tot ceea ce
fac?
Urgent…
e sa te opresti si sa vezi… cat de mare esti!
Urgent…
e ca atunci cand te plimbi pe strada sa-ti ridici privirea, sa-ti intorci capul si sa privesti in jurul tau; observa cerul,
copacii, pasarile… oamenii!.
Urgent…
Este sa fim mai umani… mai frati!
Urgent…
Este sa stim sa pretuim timpul pe care ni-l cere un copil.
Urgent…
Este ca intr-o dimineata sa te trezesti devreme si sa privesti rasaritul, sa-i simti caldura si sa-i multumesti lui
Dumnezeu pentru un cadou atat de mare.
Urgent….
Este sa te simti viu cu trup si suflet!… Sa-ti vezi bratele, picioarele, corpul, inteligenta si sa vibrezi cu adevarat cu
viata!
Urgent…
Este sa faci pauza un moment in timp ce muncesti, sa iesi afara , sa respiri profund si sa simti cum aerul iti umple
plamanii si… Sa realizezi ca esti viu!.
Urgent…
Este sa le spui oamenilor din jurul tau ca ii iubesti, cat ii iubesti astazi, si sa nu astepti ziua de maine ca sa faci asta.
Urgent…
Este sa nu lasi ca viata sa-ti treaca intr-o clipa si ca, atunci cand privesti in urma, sa nu fii deja un batran care nu mai
poate da timpul inapoi…