EMOȚIE

A fost odata ca niciodata, de n-ar fi nu s-ar povesti, intr-un tinut tare indepartat de la capatul
pamantului, un loc minuntat unde traia Emotia. Era un pamant sacru, acoperit de o iarba verde de
smarald, flori care iti furau privirea si emanau miresme divine. Tinutul avea o intindere larga cu munti
falnici, rauri cristaline, lacuri pline de nuferi imaculati, dealuri mandre si campii presarate cu flori
angelice.
In aceste locuri traiau si o multime de oameni, care duceau o viata roditoare si plina de sens. In fiecare
zi, Emotia se intalnea cu ei, avand ca singur scop sa-i faca fericiti. Era singurul lucru pe care ei il
doreau. De fiecare data cand Emotia se afla printre ei, se simteau fericiti, iar viata lor era minunata.

Toate acestea pana intr-o zi cand unul din locuitorii tinutului, s-a intalnit cu o batrana garbova.
Aceasta avea o fata prietenoasa, dar ochii ii erau de un negru fara sfarsit. Vocea ei era ademenitoare ca
mierea, incat nu-i putea rezista. N-o mai vazuse niciodata pana atunci.
Batrana l-a intrebat daca ar vrea sa simta si mai multe fericire decat a trait pana atunci. Atat de multa
fericire ca ar pluti si ar straluci ca soarele. Miscat de aceste cuvinte extaltice, ademenitoare, omul a
vrut sa afle cum se poate ajunge la cele spuse. Batrana vicleana, l-a indrumat sa mearga la capatul
tinutului, unde v-a gasit ingropat sub cel mai falnic stejar, un cufar. Sa-l deschida si sa ia din el sticluta
aurita, care contine o licoare magica. Apoi, cand se intalneste cu Emotia, sa-i dea acesteia sa bea din
ea. Fiecare picatura pe care ea o va inghiti, ii va mari puterea de zeci de ori, incat fericirea pe care ar
emana-o, ar fi de o profunzime si o intensitate asemenea luminii soarelui.

Omul facu intocmai, iar cand se intalni cu Emotia ii dadu acesteia sa bea. Dar pe drum, se gandi ca
doar cateva picaturi n-ar fi suficiente, pentru cata fericire ar vrea el sa atinga. Asa ca se hotari sa-i dea
sa bea toata licoarea.
Ajuns fata in fata cu Emotia, o convinge sa bea din sticluta aurita, spunand ca e un suc facut dintr-o
reteta numai de el stiuta. Iar daca o va bea, ar  ajuta-o sa transmita oamenilor, o fericire fara margini.
Convinsa de spusele omului, Emotia facu intocmai. Dar spre marea sa mirare, de cum inghiti licoarea,
Emotia incepu sa se aprinda ca un foc vulcanic si sa se preschimbe in tot felul de forme stranii. De le
cele placute si stralucitoare pana la cele mai intunecate si sumbre. Din acel moment omul incepu sa
simta si alte trairi. Acum Emotia nu mai emana doar fericire, ci si frica, tristete, gelozie, invidie,
egoism, mandrie, dezgust,furie, vinovatie, dezamagire, etc. Iar pe langa acestea emana si iubire,
usurare, bucurie, compasiune.

Vazand cele intamplate, o dezamagire si o tristete coplesitoare incepura sa-l cuprinda. Dorinta lui
pentru mai multa fericire se transformase intr-un dezastru. Acum Emotia ii facea pe locuitorii tinutului
sa simta tot felul de stari. Unii erau bucurosi, altii se simteau usurati, dar cei mai multi erau tristi sau
furiosi. Din pacea si linistea care existau pe acel taram, acum domneau timpuri de cearta si
neintelegere. Zilele treceau, iar conflictele se iscau  des si durau tot mai mult. Din aceasta pricina, s-a
convocat un sfat, in care cei mai intelepti dintre batrani au hotarat sa gaseasca un leac pentru Emotie.
Isi doreau sa simta ca si odinioara, doar fericirea. Sfatul a durat 3 zile si 3 nopti, in urma caruia sa
decis ca

25 de tineri iscusiti si curajosi  sa porneasca intr-o  calatorie, ce avea ca tel, aflarea unui remediu
pentru Emotie. Ei aveau sa descopere secretul pentru redobandirea fericirii. Pentru asta, drumetia lor
avea sa dureze 10 ani lungi si grei.

Numai dupa ce strabatura intreg cuprinsul Pamantului, reusira sa gaseasca un batran intelept. Acesta,
cunoscand dorinta arzatoare din inimile lor, ii sfatui sa urmeze drumul vietii. O poteca ingusta si
primejdioasa, care ducea la o pestera secreta din munti. In strafundurile ei, se gasea Biblioteca Lumii,
care continea milioane de carti si scrieri, pline de intelepciune. Aici aveau sa gaseasca raspunsul lor.

Urmand indicatiile batranului, cei 25 de viteji ajunsera cu greu la pestera. Dar la intrare, pe un perete
de stanca sta scris: “doar cei ce au inima curata si mintea limpede vor intelege”. Asa ca au hotarat
sa dea uitarii tot ceea ce stiau  si sa aiba in gand si inima, doar dorinta de a redobandi fericirea. Insa de
cum pasira in munte, pamantul de sub picioare se surpa si se trezira intr-o groapa adanca.
Dezmeticindu-se rapid, vazura ca erau inconjurati de 2 tigrii fiorosi, inalti de 2 metri. Acestia incepura
sa le dea tarcoale si sa trezeasca in ei, o frica puternica, de le tremurau si picioarele. Insa unul dintre ei,
observa o carte veche, acoperita de nisip, sub piciorul sau. O apuca rapid, cu gandul de a o folosi sa se
apere, dar spre uimirea lui pe coperta vazu scris: “viata e in mainile tale”. Imediat ii trecu prin gand,
ca in carte, ar fi un raspuns care i-ar putea salva si o deschise tremurand. Gasi urmatoarele: “Doi
oameni privesc un apus de soare. Unul se bucura, iar celalalt se intristeaza. Care are dreptate?
Raspunsul iti va salva viata.”

In acel moment, ii veni un gand, ca situatia in care se afla, poate fi privita si cu optimism, iar imediat,
sub ochii lui aparu o trapa. Le-o arata si celorlalti, dar ei nu o puteau vedea. Frica, le intuneca mintea
si ii facea sa creada ca nu exista sansa de scapare.

Vazand acestea, cel optimist nascoci rapid o idee, prin care sa-i faca si pe ceilalti sa vada sansa de
scapare. Asa ca-i intreba: “-Daca a-ti vedea o trapa care sa va scape de moarte, cum v-ati simti?”.
Imediat o parte dintre ei dadura crezare vorbelor si incepura sa se simta optimist, capatand incredere
ca pot reusi. De cum simtira speranta, ochii lor incepura sa se lumineze si sa observe trapa salvatoare.
Prin urmare, dadura capacul la o parte si se avantara pe scari in jos, crezand ca si ceilalti vor face la
fel. Dar nu se intamplase intocmai. Cei ramasi, nu putura observa cand prietenii lor se coborasera prin
trapa. Tot ce vazura ei, era ca pamantul ii inghitise, unul cate unul. Deci ii cuprinse o frica si mai mare
si sfarsira mancati de tigrii. Nu reusira sa creada ca ar exista o solutie prin care sa-si salveze viata.
Tineau cont doar de prezenta fiarelor si de imposibilitatea de a se catara afara din groapa. Asta le
starnea doar frica si deznadejde, care ii impiedica sa vada scaparea.

Cei care reusira sa se strecoare prin trapa, gasira la capatul scarilor o usa masiva, din lemn de stejar,
frumos gravata cu plante si reliefuri spectaculoase.

O deschisera si cand colo ce sa vada. O incapere impartita in doua, cu o carare de marmura pe mijloc.
Partea stanga era intunecoasa si rece, iar partea dreapta a incaperii era luminoasa si calda. In capatul
cararii, pe un tron sculptat din lemn de stejar, se afla batranul intelept care ii indrumase spre Biblioteca
Lumii. Statea cuprins de o emotie calda de iubire, asteptand sa se apropie de el. Ei muti de uimire,
indraznira sa-l intrebe:

-Batranule intelept, ce este aceasta si de ce te afli aici?

Raspunsul acestuia fu:

-A-ti avut in inima, dorinta de a gasi o cale prin care sa redobanditi fericirea. Insa, doar o parte din voi
a-ti reusit sa va indepliniti scopul. V-ati dat seama ca o situatie nu poate fi doar rea, ci poate avea si o
parte buna. In acel moment a-ti simtit emotia sperantei, care v-a facut sa vedeti solutia.

-Adevarate vorbele tale. Dar tot nu am inteles cum sa dobandim fericirea.

-Fiti atenti la locul in care ne aflam. Cararea din marmura reprezinta drumul vostru in viata, care va fi
presarat cu diverse imprejurari. Ele nu vor trezi in voi nici o emotie, pentru ca un eveniment in sine, nu
poate crea nici un sentiment. Abia dupa ce omul interpreteaza imprejurarea si ii da o semnificatie,
buna sau rea, apare si emotia pe masura.

-Inteleptule, cred ca am inteles. Noi avem controlul asupra a ceea ce vrem sa simtim. Deci daca vom
interpreta o situatie ca fiind buna, vom simti emotii pozitive, reprezentate de partea luminoasa a
incaperii. Iar daca vom da o semnificatie negativa imprejurarii, vom trai emotii negative, reprezentate
de partea intunecoasa. Noi alegem cum strabatem drumul vietii. Plin de lumina, sau in bezna.
-Asa este. Dar in momentul in care veti dori sa dati o semnificatie unei situatii, sa aveti in vedere ca
interpretarea imprejurarii tine cont de:

 1. situatia in care va aflati este placuta sau neplacuta                                                                          

 2. cantitatea de efort pe care credeti ca o veti investi in situatie                                                        

 3. cat de sigura este aparitia evenimentului                                                                                          

 4. cantitatea de efort pe care veti dori sa o dedicati situatiei                                                              

 5. cat control veti simti ca aveti asupra imprejurarii                                                                          

 6. cat control veti acorda elementelor non-umane din situatie

-Cred ca am inteles. Cand va aparea imprejurarea, vom decide cum o vom interpreta, tinand cont de
cele 6 elemente. In consecinta, fericirea sau tristetea pe care le vom trai, vor depinde numai de noi.

-Asa este. Deacum puteti merge fericiti la pamantul din care a-ti plecat, pentru ai invata si pe ceilalti,
acest secret.

Ei facura intocmai, avand o calatorie plina de emotii pozitive si traind stari de fericire intensa. Odata
ajunsi in locurile natale, rudele si prietenii, ii intampinara cu urale de bucurie. Facura in cinstea lor, un
ospat regesc, la care participara toti din acele locuri. In sfarsit, dupa ani grei de asteptare, dorinta lor se
implinise. Puteau simti din nou emotia fericirii, parca mai vie si mai intensa, decat fusese inainte. De
acum stiau, ca doar de ei depinde. Aveau sa transmita aceasta, din generatie in generatie, pentru ca
urmasii sa fie si ei fericiti.