INTOARCEREALAINOCENTA.

RO

7 POVESTI
CUPRINS

Crinul ........................................................................................................................... 2 Doua Graunte .............................................................................................................. 6 Iggy, aspiratorul de griji ............................................................................................... 9 Bubu si nucleosolii ..................................................................................................... 12 Hakalau descopera jocul ............................................................................................ 14 Ursuletul care a invatat sa fie rabdator ...................................................................... 18 Renasterea platanului ................................................................................................ 21

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

CRINUL
A fost odata un bulb de crin care statea inchis intr-un saculet din hartie cu perforatii mici, rotunde, undeva intr-un ungher intunecat si racoros al unei camari, alaturi de multe alte fiinte ca el, pe care pe unele a ajuns chiar sa le cunoasca in timp. La inceput, el a crezut ca a fost lasat din intamplare acolo, ca mai apoi sa fi fost uitat de tot, ori cateodata, prin prisma faptului ca el insusi nu vedea nimic, credea ca la randul sau nu putea fi vazut de catre oricine ar fi intrat in camara, din cauza intunericului pe care el il constientiza mai tot timpul. In timp a aflat ca unii din prietenii lui din camara se numeau cartofi, altii cepe, unii morcovi, sau radacini de patrunjel sau pastarnac, altii seminte de grau, de porumb, de secara, de orez, de orz, altii struguri, altii mere, iar altii pere si asa mai departe. Incet-incet, bulbul din saculetul de hartie a descoperit ca exista o lume plina de viata si colorata acolo, in universul din camara si a inceput sa isi doreasca sa stie ce se afla si dincolo de usa de la camara. Bulbul auzea de acolo din casuta lui de hartie cum usa camarii se deschidea foarte des si simtea cum cineva isi facea simtita prezenta prin jurul sau, insa nu putea vedea nimic dincolo de peretii casutei sale modeste. Dar cum a reusit el oare in cele din urma sa afle ce se afla dincolo de usa de la camara? Cand s-a trezit intr-o dimineata, si-a dat seama ca in casuta lui mica cu perforatii rotunde incepuse sa patrunda o lumina calda, galbuie, care il mangaia si il gadila in permanenta. Hm, se gandi el, ce sa insemne oare asta? E ceva nou, e placut, iar eu simt ca ceva se intampla cu mine. Lumina ramanea sa incalzeasca a lui casuta un timp, dupa care disparea si se facea din nou intuneric, urmand ca ciclul acesta sa se repete periodic. Ia te uita, murmura el foarte uimit intr-o dimineata, ceva s-a intamplat cu mine, caci ma simt ciudat! Micului nostru bulb, care arata pana acum precum o biluta de pamant de marimea pumnului unui copil, ii crescusera mustacioare de un verde crud, proaspat si miraculos. Iar lumina aceea calda , galbuie si jucausa continua sa il gadile si sa il rasfete pe bulbul nostru, in fiecare zi un timp din ce in ce mai indelungat. El se simtea din ce in ce mai bine, pana intr-o buna zi, cand a inceput sa simta cu mustacioarele sale textura ciudata a hartiei din care era confectionata casuta in care traia. Acum a inceput sa-si imagineze ca daca tot a reusit cumva sa ajunga la plafonul casei sale, ar putea sa ajunga si mai departe, poate chiar dincolo de usa de la camara! Ce vis nastrusnic si indraznet! Ce freamat de veselie si ce tremur entuziastic s-a instalat dintr-o data in inimioara lui! A continuat asadar sa-si intinda incet-incet mustacioarele catre lumina, care aparent il ghidase pana la tavanul casei sale, si care spera el sa ii fie tovaras inspirat pana la capatul drumului sau catre Necunoscut, catre Adevar si in acelasi timp, catre Fericire!

Astfel ca intr-o zi, cand prima raza de lumina calda, galbuie si jucausa i-a atins mustacioarele, bulbul nostru s-a simtit mai mangaiat si mai dezmierdat ca niciodata. Cand a deschis ochii sa vada ce se mai
2

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

intamplase cu el, o lume noua si plina de mister i se asternea in fata, pe masura ce se uita de jur imprejurul sau. De data aceasta nu mai vedea doar micile ferestre rotunde ale casei sale din hartie, prin care pana acum patrundea lumina aceea misterioasa, ci vedea un univers plin de culoare si forma, si incepuse chiar sa auda si forfota in jurul sau. Camera pe care o vedea acum era spatioasa, curata si frumoasa si avea multe rafturi pe care se gaseau asezate in ordine tot soiul de suflete ca el. Bulbul nostru avea acum multe intrebari care il framantau si astfel a inceput sa vorbeasca cu cei care se aflau pe rafturi in apropierea lui. Langa el, in partea stanga erau cartofii, iar in partea dreapta a sa erau cepele. Le-a intrebat asadar pe cepe mai intai daca ele stiu de unde au aparut acolo, daca stiu cat vor ramane in camara aceea, unde se duc atunci cand vor pleca, pentru cat timp vor fi plecate, daca vor pleca cu totii in acelasi loc sau cum arata locul acela, si multe multe alte intrebari de felul acesta, la care insa nu a primit niciun raspuns, caci cepele cu toatele ridicau din umeri in semn ca si pentru ele totul era o necunoscuta. S-a indreptat apoi cu mustacioarele lui catre cartofi si le-a pus si lor aceleasi intrebari, insa si de la cartofi a obtinut doar un ridicat din umeri inocent. A facut apoi cunostinta cu morcovii, cu radacinile de patrunjel si de pastarnac, cu semintele de grau, de porumb, de secara, de orez, de orz, cu strugurii, cu merele cele rotunde si carnoase si zemoase, cu perele cele galbene si cu semintele de dovleac. Nu a primit niciun raspuns de la niciunul din noii sai prieteni! Din vorba in vorba si-au dat seama ca singurul lucru pe care il stiau cu totii era ca se aflau acolo din toamna si ca din cand in cand, atunci cand se deschidea usa camarii, unii din fratii si surorile lor ii paraseau, cel mai probabil pentru totdeauna, caci dovedit lucru este ca pana acum niciunul din cei plecati nu s-a mai intors. De cate ori o leguma sau un fruct sau o samanta parasea camara, erau rugati sa transmita celor dinauntru prin orice mijloc de comunicare mesaje legate de lumea de afara. Treceau zilele insa, si de afara nu venea catre ei niciun fel de mesaj. Bulbul nostru incepuse sa se ingrijoreze. Oare unde plecau prietenii sai? Oare ce se mai intampla cu ei dupa ce paraseau universul acela familiar din camara? Oare era atat de bine si frumos acolo afara incat niciunul din amicii sai nu isi mai dorea sa se intoarca? Dar, daca era atat de frumos, de ce nu ajungea macar mesajul acesta catre el, bulbul din camara? Fiecare despartire de cate unul din amicii sai era din ce in ce mai incarcata de emotie pentru micul crin de acum, care, pe masura ce razele de lumina galbene si jucause il dezmierdau, crestea armonios si devenea din ce in ce mai frumos.

Intr-o dimineata, pe cand isi dezmortea mustacioarele sale de un verde proaspat, auzi si vazu din nou cum usa de la camara se deschide larg, lasand si mai multa lumina sa patrunda de afara inauntru. Pana sa se dezmeticeasca, se simti deodata ridicat de acolo de pe raftul pe care se afla. De-abia a avut timp sa isi ia ramas bun de la prietenii sai din camara, ca s-a trezit dintr-o data inundat de lumina galbuie, calda si jucausa, atat de puternica incat nu isi putea deschide ochisorii lui sensibili sa o priveasca sau sa priveasca in jurul sau pentru a vedea unde este dus. Dupa inca o secunda, o alta usa s-a deschis si o lumina de o si mai mare intensitate l-a invaluit pe micutul nostru crin. Mmmmmmmm,

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

iar de data aceasta, un alt simt i s-a trezit. A inceput sa simta cum aerul il inunda prin toti porii si patrunde in toate celulele sale, si cum o adiere placuta il mangaie pe mustacioare. Aici, afara, era o forfota si mai mare decat in camara, si totul in jurul sau parea ca nu mai are granite, ca fiecare fiinta pe langa care trece este nelimitata si in acelasi timp irepetabila. Totul era deosebit, colorat, zgomotos, frumos mirositor si proaspat, unic si infinit. Crinul nostru a aflat cu aceasta ocazie ca de la momentul in care se afla in obscuritatea aceea creata de casuta din hartie perforata si pana la momentul in care a cunoscut infinitul mirific de afara trecusera multe luni de zile. Afara era Primavara, si pentru el, ca pentru multi alti bulbi si seminte, acesta era inceputul unui nou ciclu de viata! Era atat de incantat incat intre timp a si uitat de camara si de prietenii sai pe care i-a lasat acolo. Pentru el, sentimentul acesta de plutire reprezenta de fapt un nou inceput, iar inimioara lui fremata de bucurie la gandul ca are atat de multe lucruri de descoperit, atat despre el cat si despre tot ceea ce il inconjura. Zilele treceau si crinul nostru isi dezvoltase mustacioare cu care sa se stabilizeze in pamant, acolo unde il mutase cel ce il scosese afara din camara. Dupa ce i-au crescut aceste radacini, cu ajutorul carora isi procura din pamant toate vitaminele si mineralele necesare pentru a se dezvolta, a aflat ca de la picaturile de ploaie si de la razele soarelui se poate inalta, lucru care il ajuta si mai mult sa exploreze posibilitatile din jurul sau. A trecut astfel primavara, apoi vara si crinului nostru i-au crescut frunze mari si frumoase si o tulpina pe care din cand in cand apareau cateva formatiuni de culoare rosie in forma de clopotel, care atunci cand se deschideau imprastiau o mireasma divina. Dupa ce toata primavara si vara a fost o adevarata incantare pentru toti cei din jurul sau, iar tot ce se afla in jurul sau au fost la randul sau o incantare pentru el, a sosit si toamna si crinul nostru cel frumos a inceput sa simta ca se produce din nou o schimbare majora in viata lui. Simtea ca devine din ce in ce mai mic, florile cele frumos mirositoare erau din ce in ce mai putine, ca in cele din urma sa nu mai creasca deloc, razele soarelui luminau din ce in ce mai putin si erau din ce in ce mai slabe ca intensitate, zilele erau din ce in ce mai scurte, iar noptile din ce in ce mai lungi si mai friguroase. Prietenul nostru a luat pana la urma hotararea de a se intoarce in pamant, acolo unde isi aducea aminte ca e cald si bine, cu toate ca stia de asemenea ca acolo este intuneric permanent. Avea totusi sentimentul foarte puternic ca totul este pentru binele lui suprem, ca aceasta este ordinea fireasca a lucrurilor, ca aceasta este misiunea lui aici si acum. Asa incat, s-a intors in pamant, iar cunoasterea lui despre lumea exterioara si despre toate experientele traite pana atunci devenea din ce in ce mai confuza pana cand, prin prisma amortelii acumulate datorita frigului si intunericului pe care le resimtea, sa se stinga de tot. Intr-un final, cand iarna aproape ca se instalase, cu o ultima sfortare, a luat hotararea de a se intoarce de tot in nucleul initial, acela precum o biluta de pamant de marimea pumnului unui copil. S-a simtit confuz, din nou ridicat de acolo de unde se afla si dus prin incaperi, apoi instalat cu mare grija si caldura sufleteasca intr-o punguta de hartie cu perforatii mici, pana cand a ajuns din nou pe raftul din camara in care avusese candva atat de multi prieteni. De data aceasta era insa fericit ca ajunsese aici si stia ca, odata cu uitarea totala se va instala linistea si

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

intunericul, dar ca toate acestea vor dura atat cat e nevoie pentru ca el sa se odihneasca si sa se poata avanta intr-o alta aventura, cu totul noua si spectaculoasa, peste doar cateva luni de zile. In ultimele sale clipe de simtiri, inainte de a se instala uitarea totala, crinul nostru care devenise bulb din nou a mai auzit cateva murmure in jurul lui. Erau cu totul alti prieteni acolo in camara, carora ar fi putut sa le impartaseasca din miracolul vietii, insa nu a mai avut puterea sa faca lucrul acesta. S-a cufundat apoi intr-un somn adanc si linistitor si i-a permis asteptarii sa se faca simtita incet-incet. In aceste clipe inaltatoare nu mai simtea altceva decat bucurie infinita.

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

DOUA GRAUNTE
A venit primavara! Si o data cu ea, toata natura se trezeste la viata. Pasarelele ciripesc zgomotos colorand atmosfera. Zapada, care toata iarna a avut rolul de mamica ocrotitoare pentru toate semintele si bulbii aflati sub ea, in pamant, acum se topeste incet-incet, dandu-le voie vantului, ploii, soarelui si curcubeului sa dezmierde toate aceste suflete pure, imbiindu-le sa danseze pe simfonia armoniei de inceput si a energiei datatoare de viata. Pe o expiratie a vantului iata ca sosesc intr-o zi, intr-un micro-univers magic, jucaus, vesel, perfect, echilibrat, doua seminte de iarba. Nu se cunosc inca, insa ele stiu ca aceasta sincronizare le-a adus impreuna pentru a trai experiente inaltatoare una alaturi de cealalta, cel putin acest ciclu de viata pe care tocmai il incepe fiecare dintre ele. Stiu lucrul acesta acum, il vor da uitarii imediat ce vor incepe sa interactioneze cu micro-universul in care singure si-au ales sa experimenteze sentimente si senzatii cat mai diverse, urmand sa si-l reveleze din nou, de data asta poate mai clar ca niciodata, catre a doua parte a vietii lor impreuna. Sint doua suflete care la randul lor formeaza un micro-univers plin de culoare si sunet prin tot ceea ce traiesc ca emotie si prin tot ceea ce intreprind, pe de o parte pentru a-si descoperi singure rostul lor Acolo si Atunci, iar pe de alta parte lasandu-se purtate in inertia fortelor create de micro-universul exterior, mai mare, in care si-au ales sa traiasca. Fac cunostinta acum, pe acest covor fermecat de vant primavaratic, ca si cum ar fi pentru prima oara: Salut, eu sint Aki. Salut, pe mine ma cheama Mugg. Ma bucur sa te cunosc Mugg, ce zi frumoasa!

Mdaaaa, sa zicem, eu sunt cam plictisita! Si mi-e si putin cam frig! Iar pasarelele acestea sunt cam zgomotoase! Ma doare caaaaaaapul! Ei haide Mugg, nu fi asa de morocanoasa, caci acesta este doar inceputul calatoriei noastre! Eu abia astept sa descopar toate surprizele ce ne asteapta mai departe pe traseul vietii noastre! Tu nu? Mmmmmm, mi-e somn, te rog frumos nu mai face si tu galagie caci vreau sa stau in liniste! Haide, fa liniste odata! Uite, uite, Mugg, acolo jos e locul perfect pentru noi, il rugam pe Boare sa ne lase aici?

Roaga-l tu pe Boare sa ne lase aici, eu nu am chef de vorba! Poate asa e mai bine, poat e in felul acesta imi gasesc si eu linistea si imi pot continua introspectiile isi spuse in gand Mugg vadit deranjata de faptul ca fratele ei Aki nu are de gand sa inceteze cu vorbaraia.

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

Aki il ruga pe Boare sa faca un popas la locul indicat de el si astfel cele doua seminte de iarba aterizara acolo unde avea sa inceapa aventura vietii lor impreuna. Pentru moment fiecare dintre ele era multumita, Aki pentru ca in locul pe care il alesese stia ca isi va gasi muuuuulti prieteni cu care va schimba impresii de calatorie, de viata, iar Mugg pentru ca, pentru moment cel putin, gasise un loc confortabil in care sa se odihneasca si sa mediteze fara a mai fi nevoita sa isi faca probleme legate de directia in care sa se indrepte. Voia ca acest aspect sa fie lasat in sarcina altcuiva si nu a ei, isi dorea sa aiba ghidare permanenta fara ca ea sa depuna efort in a isi alege singura o directie. Huh, noroc cu fratele ei, care a ales pentru amandoi! Zilele treceau si cei doi frati interactionau fiecare in felul sau cu micro-universul in care isi alesesera sa traiasca. Aki se trezea in fiecare dimineata dornic de noi aventuri, dornic sa isi gaseasca noi prieteni si dornic de noi metode de cunoastere prin experimentare. Mugg pe de alta parte isi dorea ca zarva din jurul ei sa ia sfarsit iar ea sa ramana singura, in liniste, pentru a putea contempla mai in amanunt freamatul sau interior necontenit, care o intriga pentru ca nu stia de unde venea. Intr-una din zilele acelea, contrar asteptarilor lui Mugg, zarva se inteti in loc sa se opreasca, iar autorii exponentului de galagie ce nu avea sa ii dea pace toata primavara erau o mana de muncitori care incepusera sa reabiliteze cladirea de locuinte ce se afla in imediata apropiere a micro-universului Fauna-Flora in care Aki si Mugg traiau. Colac peste pupaza, veni si ziua in care, imediat dupa ce de-abia prinsesera radacini cu care se hraneau din adancurile pamantului, iar primele forme ale corpului lor debordand de prospetime si muzicalitate incepeau sa se contureze, din inaltul lui Fauna-Flora incepura sa cada picuri mari si grei, de o culoare gri inchis, reci si lipiciosi. Erau picaturi de ciment proaspat care cadeau de la muncitorii galagiosi si veseli. Intamplarea facu ca una dintre picaturile acelea sa cada peste Mugg si sa o acopere complet. Din momentul acela avea ceea ce isi dorise dintotdeauna: spatiul ei propriu, intim, privat de stimuli zgomotosi, in care sa stea doar cu ea insasi in introspectie completa. Si totusi, pe zi ce trecea isi dadea seama ca introspectia nu o ajuta decat sa se adanceasca in tristete, sa se izoleze de ceilalti din jur si sa se priveze de darul cu care a ajuns in acel locsor mirific, de Darul Vietii. A inceput sa constientizeze ca i-ar fi mai bine daca ar avea inapoi ceea ce i se daruise pana in momentul incidentului cu picatura de ciment. Cimentul acela a inceput la un moment dat sub influenta razelor de soare sa se usuce si sa se intareasca, creand astfel pentru micuta Mugg un mediu si mai impropriu traiului. De acum, tot ce se afla in jurul sau ii sporea starea de discomfort, cimentul prin faptul ca ii stramta din ce in ce mai mult spatiul de desfasurare si ii stagna evolutia fizica, iar toate celelalte fiinte ce faceau parte din FaunaFlora, prin temerile si grijile pe care si le exprimau cu voce tare vizavi de ce i se intamplase. Ai auzit ce s-a intamplat cu Mugg? Nu am auzit, e ceva grav? Daaaa, se spune ca nu o vom mai vedea niciodata!

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

Nu va mai scapa din stramtoarea in care se afla datorita picaturii de ciment ce a invelit-o! Biata de ea! Saracuta! Acesta ii este destinul! Isi duce crucea! Aceasta este crucea ei! Vaaaaaai, nu o sa mai vada lumina soarelui niciodata! Oare mai traieste? Mi-e tare mila de ea! Saracuta!

O singura voce din toate cate murmurau intruna, de undeva din apropiere de Mugg, nu contenea sa spuna: - Eu am totala incredere ca Mugg va gasi forta necesara sa scoata capul si din situatia asta si sa isi duca existenta pana la capat cu demnitate si in armonie cu ea si cu voi toti ceilalti care acum nu faceti altceva decat sa o barfiti! Acesta era fratele ei, Aki, care ii ducea si el dorul morocanoasei de Mugg, si care in fiecare zi, in ciuda faptului ca nu mai vedea nici macar un milimetru din corpul firav si plapand al fratioarei sale, caci asa o striga cand dorea sa o cheme, avea convingerea de nezdruncinat ca sufletul ei este unul mare si puternic si ca intr-o buna zi va razbi acea carapace dura, formata de picatura de ciment si ii va surprinde in mod placut pe toti cu forta ei interioara. Si asa s-a si intamplat. Intr-o buna zi Mugg si-a spus ca viata ei sigur nu se termina aici, sub acel graunte de ciment intarit. Din acel moment inimioara ei a inceput sa bata mai tare pentru a se face auzita, iar fratele ei a inceput sa auda acele batai puternice si sa o incurajeze in continuare cu optimismul si cu pozitivismul lui caracteristic. Bataile inimii sale, acompaniate de razele calde si blande ale soarelui, care parca auzisera strigatul de ajutor innabusit al lui Mugg, au reusit in cele din urma sa crape carapacea de ciment dura si fara culoare care devenise casuta ei. Personajul nostru ajunsese la concluzia ca si-a acordat suficient timp pentru introspectie si isi dorea de acum cu vointa si determinarea pe care nu a mai avut-o niciodata, sa-si gaseasca scopul si sa il si atinga. Odata cu primele crapaturi in carapace a revazut primele raze de soare pe care le-a binecuvantat, apoi a auzit primele triluri de pasarele, primele fosnete de frunze, primele pocnituri de muguri si le-a binecuvantat, apoi odata cu primii nori a gustat si primele picaturi de apa si le-a binecuvantat si pe acestea, a simtit primele adieri de vant si l-a recunoscut pe Boare si l-a binecuvantat si pe el, care odinioara o adusese pe aripa lui in acest loc magic, in care ea insasi si-a creat o incantatoare poveste de viata.

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

Si astfel, forta ei interioara a pus in miscare fortele extraordinare ale tuturor celor din jurul ei, dand viata vietii si innobilandu-se pe sine prin trezirea la simtire.

IGGY, ASPIRATORUL DE GRIJI

A fost odata un personaj haios pe numele sau Iggy. Iggy era o creatura deosebita ale carei trasaturi iti atrageau atentia in mod placut de la prima vedere pentru ca nu semana nicidecum cu majoritatea jucariilor din dulapul Alissei. Alissa, o fetita de 2 anisori si jumatate, care il primise cadou nu de mult pe Iggy, nu parea deloc interesata de jucaria sa cea noua, caci i-o daruise fara rezerve fratiorului ei de aproape un anisor, Matteo. Iggy era mic de statura (masura aproximativ 30 de centimetri in lungime), avea doi ochi mari si negri foarte expresivi, o gura larga ce putea fi inchisa si deschisa precum un fermoar si ale carei colturi aproape ca atingeau doua dintre cele cinci urechiuse ale sale, datorita faptului ca Iggy parca zambea tot timpul. Mai avea doua manute scurte si doua picioruse scunde. Matteo se juca intruna cu Iggy, puteai observa usor ca l-a indragit pe acest personaj din prima clipa. Il musca camaradereste de urechiuse, il saruta pe obrajori si pe burtica, organizau mici campionate de sumo impreuna, si se trageau de manuta unul pe celalalt de oricate ori isi doreau sa aleaga un nou loc de joaca. In foarte scurt timp, Iggy si Matteo devenisera buni prieteni si nu se mai desparteau nici ziua nici noaptea, dormeau amandoi in acelasi patut, impartind impreuna paturica cea verde crud cu zeci de fluturasi multicolori brodati. La masa Matteo pastra intotdeauna cate un biscuitel si pentru Iggy. Lui Iggy insa ii lipsea Alissa. El stia ca venise aici, in universul celor doi copii pentru ca fusese chemat, pentru ca Alissa isi formulase la un moment dat in gand, inconstient, o dorinta. Era visul ei de a se elibera la sfarsitul fiecarei zile de toate grijile acumulate, pentru a putea adormi linistita si a se putea bucura toata noaptea de un somn revigorant, neintrerupt, alaturi de ingerasii care ii vegheau la capatai intraga noapte, soptindu-i cantecele de leagan si povesti cu zane si printi si cai inaripati si prafuri magice si pietre fermecate si ursuleti vorbitori si multe multe altele aidoma. Zana care i-a auzit dorinta fetitei insa, a rostit astfel catre Iggy inainte de a-l calauzi catre casa in care locuiau cei doi copii: Tu nu vei putea prinde fiinta decat atunci cand copila care si-a formulat dorinta va sti sa-ti activeze centrii comunicarii. Mergi si indeplineste-i dorinta doar atunci cand veti putea schimba impresii impreuna! Acela va fi si momentul in care veti deveni cei mai buni prieteni iar de atunci veti fi de nedespartit. Si astfel zilele treceau, iar Iggy nu reusea sa-i atraga atentia Alissei intr-o masura in care sa o determine sa il observe in vreun fel. Ca din intamplare insa, a venit momentul in care educatoarea Alissei i-a rugat pe copii sa poarte cu ei a doua zi la gradinita o jucarie pe care fiecare dintre ei a primit-o in dar recent. Alissa si l-a ales pe Iggy, stiind ca el a fost ultima jucarie pe care o primise cadou in ultima vreme. Nu era foarte incantata, caci ea si-ar fi dorit ca a doua zi la gradinita sa ia cu ea una din masinutele ei preferate, fie pe Poshi, o frumoasa decapotabila albastra, fie pe Tiggy, un SUV
9

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

impunator de culoare portocalie. Hm, fie si creatura aceasta ciudata! isi spuse Alissa neimpacata totusi ca este nevoita sa il prezinte a doua zi la gradinita tocmai pe Iggy, pe care il folosise ca jucarie de schimb cu fratele ei, pentru a obtine de la el o masinuta rosie, un truck impunator echipat de teren, cu cauciucuri late, crestate, negre precum abanosul. A doua zi fiecare dintre colegii de grupa ai Alissei venise cu ultima jucarie primita in dar. Unii erau tare mandri de noile lor jucarii, altii insa, precum Alissa, nu pareau extrem de incantati, caci erau jucarii pe care nu si le dorisera ei, ci le primisera fara a li se solicita opinia legata de preferinte. Totusi, ceilalti copii pareau sa fie foarte fascinati de trasaturile lui Iggy. Din primul moment in care l-au remarcat au inceput sa o bombardeze pe Alissa cu fel de fel de intrebari. Uaaaaau, ce dragutel e! spuse Sophia, poti sa mi-l imprumuti si mie sa il tin putin in brate? Cum se face ca are ochii asa de mari? Ia te uita ce caraghios e! spuse Victor. Cum il cheama? Si ce stie sa faca? Ce moale si pufos este! adauga Analeea. Dar de ce are atat de multe urechi? Uite, eu am doar doua! Si tu ai doua! Cu totii avem doua urechi, iar el are si incepura in cor toti copiii sa numere: unaaaaaa, douaaaaaaa, treeeeei, patruuuuuuu, ciiiiiiiiiinci! El are 5 urechi! Striga Analeea. La ce -i folosesc atatea urechi?! se interesa, curioasa din fire, fetita. Uuuuuuuuuuuuuuh, si ce razacios este! J He-he-he! Ce gura mare are! afirma fascinat Peter. La ce-i foloseste o gura atat de mare? Si ce rol are acest fermoar care este pus peste gura lui?, intreba intrigata Karina. Vreau si eu sa ma joc cu el! Vrei sa facem schimb? Eu iti imprumut tie papusica mea Barbie, iar tu mi-l imprumuti mie pe Iggy al tau! Doar pentru cateva minute, vreeeeeei? Zis si facut, cele doua fete facura schimb de jucarii pentru un timp, dupa care Iggy a revenit fericit la Alissa, de la care astepta sa faca urmatorul pas, acela de a-i darui lui Viata, de a-l insufleti ca prin magie, asa cum numai ea ar fi stiut sa o faca. Iata ca dintr-o data personajul acela cu trasaturi haioase pe care pana acum Alissa nici nu se gandise sa il bage in seama, ajunsese sa atraga atentia tuturor copiilor de la gradinita. Imaginea aceasta i-a ramas intiparita in minte Alissei pana seara, cand, ajunsa acasa impreuna cu mamica ei, s-a retras intr-un colt de camera si parca reflecta profund la tot ceea ce se intamplase in ziua aceea la gradinita. Parca isi dorea sa le fi putut raspunde la intrebari tuturor colegilor ei, insa parea dezamagita, caci isi dedea seama de ce nu le-a raspuns: era pentru ca nu-l cunostea de fapt pe Iggy. Statea si acum cu el in brate si se uita la el contemplativ, insa nu intelegea de ce se uita la ea cu ochii lui negri, atat de mari si expresivi. Ce astepta oare de la ea? Dispunea de o gura atat de mare si totusi nu putea rosti un cuvant! La un moment dat a izbucnit in lacrimi si l-a aruncat pe Iggy cat colo, iar el a lovit in cadere bagheta zanei Neona, o zana a luminii pe care Alissa o indragea tare mult. Bagheta magica a inceput sa se

10

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

miste in sus si in jos, sa sclipeasca in toate culorile curcubeului si mai apoi s-a auzit vocea cristalina, calda a Zanei, care canta o melodie calma, lenta: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=HwUJqT1tIhU#at=67 Iggy a cazut mai apoi la picioarele Zanei Neona, cu fata in jos, parca in semn de neputinta. Toate acestea i-au captat atentia din nou Alissei, care a ascultat nemiscata pana la final melodia aceea fermecata, dupa care s-a indreptat usor catre Iggy, l-a ridicat de la pamant, l-a scuturat putin pentru a-i aranja hainutele, si l-a strans dragastos in brate. Apoi, induiosata, s-a oprit putin cu atentia asupra fetei lui care in continuare afisa un zambet larg, prietenesc, primitor, impaciuitor, si urmatorul lucru care i-a atras atentia a fost fermoarul care fereca gura prietenului ei de-o zi, caci in acea zi speciala pentru amandoi, luase nastere o legatura subtila intre ei. Si-a indreptat neincrezatoare manuta ei mica spre fermoar si a inceput sa il deschida de la stanga spre dreapta, iar atunci mare i-a fost mirarea, caci Iggy a inceput sa prinda viata, sa se intinda, sa-si miste buzele in semn ca-i amortisera de atata repaos, sa soata limba intr-un mod pofticios, umezindu-si buzele tacticos si sa suspine de zor, iar in clipa imediat urmatoare s-a apropiat cu capsorul lui delicat de urechea dreapta a Alissei si i-a soptit astfel: Bunaaaaaaaa! Te astept de ceva timp si ma bucur tare mult ca mi-ai desfacut vraja! Numele meu este Iggy si stiu, pe tine te cheama Alissa! Incantat de cunostinta! Si ii intinse manuta lui mica Alissei, care se uita la el cu ochii mari, uimiti, inca inundati de lacrimile de mai devreme. S-a sters putin la ochisori, in semn de uimire si dezmeticire, apoi s-a uitat o clipa, parca inca nedumerita la fata joviala a lui Iggy, dupa care s-a hotarat sa se indrepte catre urechea lui, pentru a-i cere lamuriri si uitanduse in acelasi timp circumspecta, pe sub genele sale lungi, arcuite si negre, prin preajma si asiguranduse ca nu cumva vreunul din ceilalti membri ai familiei sa bage ceva de seama, ramase totusi o clipa in cumpana. Dar pe care dintre ele s-o aleaga? Caci Iggy avea 5 urechiuse mici, rotunjoare, facute palnie, ce-i inconjurau capul de la dreapta spre stanga, dinspre un colt al gurii sale acum desferecate catre celalalt. A ales sa se indrepte catre urechea lui aflata in extrema stanga si i-a soptit, neincrezatoare totusi ca va primi vreun raspuns la intrebare: Tu mi-ai vorbit mai devreme? Iggy, entuziast si usurat ca a prins viata si ca poate comunica acum cu Alissa, ii raspunse: DA! Eu sunt cel care iti vorbeste si ma bucur tare mult ca ma auzi acum! Zana Neona ti-a auzit dorinta si m-a trimis pe mine sa ti-o implinesc. Ai avut insa de indeplinit o misiune si de invatat o lectie inainte de a ti se implini dorinta, caci ea nu se putea materializa decat daca invatai ca orice primesti in dar este un lucru minunat, pentru care poti sa multumesti si sa fii recunoscatoare nu doar pentru ca tie iti place ceea ce ai primit, ci mai cu seama datorita faptului ca acel ceva daruit de cineva tie este simbolul unui gest maret, de generozitate si dragoste al persoanei care ti l-a facut cadou. Multumesc ca m-ai eliberat de sub vraja!

11

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

Cu placere!, spuse Alissa consternata. Acum imi doresc tare mult sa te cunosc mai bine! Banuiesc ca ai o poveste captivanta pentru mine, asa incat vino! Sa ne retragem la mine in camera, nu va remarca nimeni ca lipsim, caci observ ca fiecare isi vede de treburile lui pe aici. Super! De acum incolo sa stii ca sunt precum o carte vie pentru tine. De cate ori doresti sa ma rasfoiesti, sunt aici, este nevoie doar sa imi desfaci fermoarul, asa cum ai facut-o si mai devreme si magia se produce: eu prind viata si pot comunica cu tine, iar tu poti comunica cu mine. In plus, sint aici, alaturi de tine, pentru a te elibera de toate grijile pe care ti le faci, caci asta este ceea ce ti-ai dorit, nu? Eu sunt aspiratorul tau de griji! Niiiiiiiiice! spuse Alissa incantata, si alergara amandoi in camera copiilor, unde un intreg univers plin de farmec si culoare ii astepta pentru noi aventuri fantastice.

BUBU SI NUCLEOSOLII
A fost odata o picatura pe numele ei Fluegge, careia ii placea tare mult sa colinde lumea in lung si-n lat. Ea colinda planeta Pamant necontenit, de la Sud la Nord si de la Est la Vest, caci visul ei este sa intre in contact cu cat mai multe colonii de alte picaturi si particule sau celule, oferindu-i-se astfel posibilitatea de a evolua, de a se dezvolta si de a se transforma continuu. Ea este o maestra a vitezei, caci astazi este intr-un loc, maine in altul, si in acelasi timp este un guru al metamorfozelor, deoarece intr-o clipita se poate transforma din stare lichida in stare gazoasa si apoi invers. Atunci cand se transforma in particule micronice, uscate, prin evaporare, cu ajutorul soarelui, care o incalzeste atat de tare incat la un moment dat decide sa se transforme pentru a supravietui, particulele respective se numesc Nucleosoli, iar acesti Nucleosoli devin atunci parte componenta a aerului pe care orice organism format din miliarde de celule si care inspira aer ii poate primi in casa lui. Asa s-a intamplat intr-una din zilele insorite de primavara si cu Bubu, o veverita vesela si energica, ce dimineata, pentru a se inviora primeste in casa ei soarele si aerul proaspat primavaratic inmiresmat, deschizand geamurile casei sale larg, pana la perete, pentru ca fiinta ei sa se contopeasca cu natura de afara si sa primeasca in casa sufletului sau, viata in toate formele ei posibile. Intr-una din diminetile acelea insorite si inmiresmate de primavara tarzie, caci mai era putin pana ca vara sa bata la usa, pe fereastra lui Bubu au intrat voisi si galagiosi o gasca numeroasa de Nucleosoli. Erau pusi pe sotii si nimic nu i-ar fi putut opri din hora lor joviala de dimineata. Aveau chef de joaca si de petreceri cu confetti si baloane si muzica data tare si se indreptau increzatori si foarte hotarati catre caile respiratorii ale veveritei noastre binedispuse, care fredona printre dinti o melodioara preferata. Primele care i-au auzit si le-au simtit prezenta acolo au fost firisoarele de par prezente in fosele nazale micute si delicate ale lui Bubu, care au creat un filtru foarte eficient, blocand intrarea lor pe traseul Nas-Laringe-Faringe. Astfel, o parte din componentii gastii de Nucleosoli au ramas blocati in fosele nazale ale micutei Bubu, pana cand aceasta a decis sa sufle nasucul in batista, sau pana cand un firicel de praf sau de polen a gadilat-o la nasuc si a stranutat, pentru a-i trimite pe Nucleosolii nepoftiti

12

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

inapoi de unde au aparut, sau pana cand, impreuna cu secretiile si mucus-ul din nasucul ei au format un bulgare care a alunecat in cele din urma pe caile ei respiratorii pana in stomac, unde acizii prezenti au anihilat majoritatea scandalagiilor de Nucleosoli. Apoi Nucleosolii aveau sa intampine o alta gasca neprietenoasa, care solicita parola de acces in spatiul de joaca (adica organismul lui Bubu): cilii prezenti tot in fosele nazale ale micutei veverite. Acestia dansau pe ritmuri de vals, precum valurile apelor, in mod constant, inainte si inapoi, solicitand autentificare din partea oricarui nou vizitator al spatiilor de joaca ale lui Bubu. Cum de data aceasta Nucleosolii nu s-au documentat din timp pentru a cunoaste parola, au fost invitati sa pofteasca afara, la soare, printr-un tusit puternic al veveritei noastre. Iata cum, dintr-o gasca compacta de Nucleosoli, impreuna cu secretiile umede ale nasucului si guritei lui Bubu, au luat nastere alte sute si mii de picaturi Fluegge, care s-au asezat confortabil, fara resentimente si regrete, pe sezlonguri confectionate din firicele de praf si polen, afara la soare, asteptand cu entuziasm momentul in care se vor evapora si se vor metamorfoza pentru a cine stie cata oara. De data aceasta gasca de Nucleosoli nu a putut accesa noile locuri de joaca pe care le descoperise din intamplare acasa la Bubu, la un pahar de lapte relaxant pe un fulg hoinar de randunica, intr-o superba si insorita zi de primavara tarzie. Insa va reveni la Bubu acasa cu forte noi, mai dornica de joaca si distractie, cu lectiile invatate, si increzatoare ca va sti parola, iar Bubu va deschide portile unui nou loc de joaca pentru Nucleosoli, un taram al minunilor din care ei vor pleca stiind ca a fost o experienta de tipul win-win atat pentru Bubu si celulele ei, cat si pentru gasca de Nucleosoli, caci fiecare dintre ei vor evolua pe tot parcursul interactiunii lor.

13

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

HAKALAU DESCOPERA JOCUL

Pe o planeta undeva departe, intr-una din milioanele de galaxii auto-create se afla o lume auto-creata de asemenea, plina de culoare si sunet, plina de viata. Hakalau este personajul nostru principal in poveste. Fiecare din celelalte personaje poarta numele AKALA. Toate erau bune si frumoase in lumea lui Hakalau, insa intr-o buna zi isi dadu seama ca se cam plictiseste si ca si-ar dori sa gaseasca ceva astfel incat sa isi umple acel spatiu pe care el il simtea cumva gol. Incepu asadar sa inventeze, incepu sa se joace. A inventat un joc si se distra de minune jucandu-se, adica topaind intruna, asa ca sentimentele acestea ale sale noi, de bucurie continuara cat timp se juca. Si-a facut din asta o ocupatie permanenta, insa din nou simtea ca ceva lipsea la un moment dat. Simtea ca joaca sa poate fi extinsa cumva. Insa cum? se intreba el in fel si chip. La un moment dat insa investigand si-a dat seama ca poate explora, asa cum isi investigheaza gandurile si simtirile sa faca la fel si cu mediul sau exterior. Si s-a apucat serios de explorat. A inceput cu vecinatatile cele mai apropiate, unde se aflau personaje aparent la fel ca si el, insa care, si-a dat el seama in cele din urma, consumau o existenta similara cu a sa inainte de revelare, inainte de trezire. Momentul trezirii sale a coincis cu revelatia jocului. S-a apropiat mai mult de vecinii acestia ai sai pe care i-a observat mai indeaproape si si-a dat seama ca are nevoie de un mijloc de comunicare cu ei. Si i-a venit si de data aceasta o idee de joc in minte, jocul de-a comunicarea. Mai intai a repetat jocul pe care il inventase anterior, crezand ca fiindu-le mai aproape il vor observa si vor lua parte si ei la joc sau vor aduce noi conotatii jocului sau. Totusi, nimic nu s-a intamplat. Vecinii sai ramaneau imperturbabili. Atunci s-a pus din nou pe investigare interioara, iar vocea aceea care parea ca vine de nicaieri si totusi venea dinlauntrul sau, ii soptea intr-una: Cauta ceva nou! Inventeaza din nou! Reinventeaza-te pe tine si astfel ii vei reinventa si pe ceilalti!. Si asa a si facut, si-a ascultat vocea interioara si a inventat sunetul. Acum jocul sau consta intr-o topaiala vesela permanenta acompaniata de sunete la fel de vesele, care acum erau captate aparent de catre unii dintre vecinii sai. Cu ocazia aceasta a trezit prima emotie in randul vecinilor sai. Cativa dintre ei pareau fascinati de ceea ce vedeau, pareau ca s-au trezit si ei odata cu simfonia aceasta a lui Hakalau. Cata veselie domnea acum in sufletul lui Hakalau! Avea acum cativa parteneri de joaca pe cinste! Si se jucara in continuu pana cand Hakalau simti din nou o furnicatura ciudata. Era spiridusul care l -a indemnat de fiecare data sa mai faca un pas spre inainte, sa mai descopere ceva pentru a se reinventa pe sine
14

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

insusi. Si de data aceasta mesajul era sa mai caute, sa mai exploreze, caci va gasi in felul acesta lucruri din ce in ce mai interesante si mai captivante. A inceput asadar sa se joace cu sunetele acelea pe care el si noii sai prieteni le scoteau si sa le aranjeze intr-un anume fel sau in altul pentru a vedea daca nu cumva iese ceva nou. Si foarte mare i-a fost uimirea si incantarea cand a remarcat ca si alti vecini de ai sai care pana acum nu bagau de seama harmalaia dragalasa facuta de el si cei cativa topaiciosi din jurul lui au prins viata si s-au alaturat grupului lor vesel. Apoi, pentru a putea ajunge la toti, pentru a-l cunoaste pe fiecare mai indeaproape, Hakalau a inceput sa se deplaseze in spatiu, si astfel si-a dat seama ca un nou joc ia nastere, dansul. Acum avea la indemana un instrument atat de placut cu care putea sa se joace! Si se jucau cu totii, fara incetare, ca si cum totul ar fi fost asa dintotdeauna, ca si cum asa era de fapt menirea fireasca a lucrurilor. A venit insa si momentul in care lui Hakalau nu ii erau suficiente aceste instrumente de joc. Si si-a cooptat prietenii sa descopere o alta modalitate de a se distra. Au inceput asadar sa formeze sunete noi, apoi sa le grupeze in diferite moduri, apoi sa le coloreze cu diferite tonalitati, sa le dea diferite accente, sa le rosteasca mai repede sau mai incet, si au stabilit de comun acord ca fiecare grup de sunete sa defineasca o stare a lor din acel moment. Apoi au inceput sa dea cate o definitie pentru orice descopereau nou in jurul lor sau legat de ceea ce experimentau ei insisi, si au format intr-un final un standard pentru acest tip de comunicare, numind-o comunicare verbala. Ooooh, acum aveau un nou joc cu care se puteau distra de minune, iar acest joc le permitea pe de o parte sa inoveze permanent, iar pe de alta parte, sa comunice mai eficient intre ei. Au stabilit mai apoi standarde si au formulat legi pentru tot ceea ce observau ca materializare in spatiu. Iar Hakalau observa ca se materializau din ce in ce mai multe lucruri, el insa era singurul care stia ca aceasta materializare are loc numai prin forta gandului lor. Cand si-a dat seama de lucrul acesta, dorinta lui de explorare a luat proportii fara limite. Entuziasmul sau nu mai avea margini. Isi dorea mai mult de atat si a cautat sa se reinventeze pe sine din nou. Era ferm convins ca mai exista si alte posibilitati de explorare si de asemenea, acum era ferm convins ca doar in el salasluia forta de a le descoperi, de fapt, de a si le crea singur. Si-a intrebat atunci prietenii daca sunt pregatiti pentru un nou nivel. O parte din ei l-au urmat si de data aceasta, caci propunerea lui era mai mult decat interesanta: le-a propus sa inventeze jocul asocierii, insa de data aceasta nu era vorba despre o asociere de sunete sau miscari, ci despre o asociere fizica, a lor ca entitati, iar in acest nou joc al asocierii aveau libertatea de a jongla cu toate celelalte instrumente de joc pe care le furnizase el pana acum. Le-a propus sa se grupeze in echipe, pe domenii de interes, iar in cadrul fiecarei echipe sa-si gaseasca fiecare dintre ei rolul. Apoi i-a rugat sa gaseasca zone de interes si sa descopere in functie de ceea ce inoveaza fiecare in zona sa de interes, cum relationeaza cu ceilalti din cadrul echipei sau cum se comporta echipa ca si entitate de data aceasta in functie de modelul de relationare dintre fiecare dintre membrii sai. Cu totii erau extrem de entuziasmati si s-au jucat cu toate aceste instrumente noi. S-au grupat si cu totii au fost de acord sa defineasca prin uneltele pe care un joc descoperit anterior, limbajul, fiecare entitate pe care o formau prin procesul asocierii unii cu ceilalti.

15

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

Astfel, unele entitati noi s-au numit galaxii, altele planete, unele sfere (Stratosfera, Biosfera, etc.) altele forme de relief, unele plante, altele animale, altele oameni, unele fenomene ale naturii si asa mai departe. Prin jocul explorarii si al interactiunii si-au dat fiecare dintre ei seama de faptul ca gama sentimentelor a inceput sa se largeasca. Daca la inceput, cand interactiunea dintre ei era una primara, redusa la emitere si captare de sunete, iar prima forma de emotie care s-a conturat inca nu era clar definita din toate punctele de vedere, acum puteau identifica si defini inclusiv noi forme de emotie datorita modalitatilor diverse si unice de interactiune unii cu ceilalti. Au construit si definit de asemenea subentitati ale acestor entitati oameni, plante, animale, munti, oceane, mari, etc apoi au definit subentitati ale acestor entitati construite de fapt din asocierea lor benevola. Ajunsi la acest nivel al jocului, experientele lor aratau o diversitate fara limite, si au creat cu aceasta ocazie limbaje verbale diferite in functie de grupurile formate ca urmare a asocierii dintre ei. Apoi au denumit fiecare limbaj verbal in parte: engleza, franceza, etc Hakalau se distra de minune pe de o parte participand la aceste jocuri, pe de alta parte, cand vedea cat de mult se joaca prietenii sai cu instrumentele pe care el le-a pus la dispozitie. Hakalau inova pe de o parte, iar pe de alta parte le lasa libertatea prietenilor sai de a inova la randul lor prin intermediul oricarui experiment nou. A ajuns din nou la un punct in care simtea ca are nevoie de un element de noutate, si atunci s-a gandit sa le propuna prietenilor sai un alt mod de deplasare, unul pe o axa verticala. Cu mult entuziasm, fiecare dintre ei s-a lasat purtat in elanul noului joc, ba chiar mai mult decat atat, au inceput sa combine cele doua jocuri de-a deplasarea, iar unii se deplasau pe o axa orizontala, iar altii pe una verticala. Au descoperit in felul acesta ca entitatile pe care le formasera se modifica in functie de modul in care fiecare dintre ei isi modifica locatia. De exemplu, cand anotimpurile se schimbau intre ele, iar temperaturile se deplasau catre jos, frunzele din copac se desprindeau de ramurile copacului si cadeau pe pamant, urmand a se asocia de acum pentru un timp cu pamantul, transformandu-se astfel in minerale ale pamantului. Prin explorare mai amanuntita si-au dat seama ca aceasta deplasare atat pe orizontala cat si pe verticala se producea ca urmare a reinventarii fiecarui AKALA in parte si astfel, ca urmare a reasocierii sale cu alti AKALA in functie de starea emotionala de moment. La un moment dat Hakalau si-a dat seama ca ar putea sa le mai ofere prietenilor sai inca un instrument cu care sa se joace, iar pe acesta l-a denumit CULOARE. Si-a luat un timp in care si-a ales pionierii, impreuna cu care a construit o naveta speciala pe care a denumit-o R.O.G.V.A.I.V si un balon pe care l-a denumit Perla Alba. Oricine ar fi calatorit cu cele doua dispozitive speciale ar fi ales sa patrunda intr-o dimensiune magica, plina de CULOARE. Daca ajungeai pe naveta speciala R.O.G.V.A.I.V. descopereai o lume in care puteai jongla, ca intr-un mare laborator de chimie, cu o multime de culori. Culorile de baza erau Rosul, Orange-ul, Galbenul, Verdele, Albastrul, Indigo-ul si Violetul. Insa oricine descoperea magia jocului si in acest univers creat de mintea lui Hakalau, isi dadea seama ca din miile de combinatii intre cele 7 culori de baza se puteau obtine mii de alte nuante si culori deosebite, unice. Iar fiecare din miile de culori obtinute in

16

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

laboratorul R.O.G.V.A.I.V. putea fi potentata la randul ei prin imbinarea cu lumina alba, densa si intensa, pusa la dispozitie in laboratorul Balonului Perla Alba. Iata ca fiecare dintre prietenii lui Hakalau avea acum la dispozitie miliarde de noi instrumente de joc si amuzament. Si multi dintre ei s-au avantat plini de entuziasm in aventura jocului acesta, creandusi in laboratorul ROGVAIV culoarea sa proprie, pe care sa o incarce de simboluri nobile, mistice cu ajutorul luminii albe din laboratorul Balonului Perla Alba, si cu care apoi sa se reintoarca in comunitatea in care si-a ales mai devreme sa convietuiasca, si sa-si incante vecinii sau asociatii. Unii dintre prietenii lui Hakalau insa au ignorat, ca de fiecare data dealtfel, invitatia la joc a celui ce a creat aceste ultime instrumente de distractie, si au ramas retrasi undeva, intr-o comunitate separata, lipsita de sunet, de miscare, de asociere, de culoare. Altii, putin refractari, insa plictisiti totusi de existenta statica pe care au ales-o pana atunci, au dorit sa experimenteze doar dupa ce vedeau rezultatul, cu alte cuvinte experimentau dupa indicatiile celor care, foarte curajosi si dornici de aventura, detasati si lipsiti de temeri total nefondate, si-au ales calea catre cunoastere prin participare activa in noul joc pe care il aveau la dispozitie acum. Rezultatul celor care intrau in laborator din dorinta de a evolua prin joc era unul spectaculos, era un rezultat care aducea in comunitatea din care ei faceau parte un iz de personalitate, de prospetime si accentua inca o data faptul ca fiecare dintre ei ca entitate era unic si irepetabil, chiar si numai privit din perspectiva aspectului sau exterior. Iata cum, fiecare entitate, fiecare subentitate creata prin jocul asocierii intre doi sau mai multi AKALA purta din acel moment culoarea sau paleta de culori proprie, prin care putea de acum sa-si creeze singura propriile noi aliante cu alte entitati din aceeasi familie sau din alta. Unii dintre ei si-au dat seama mai apoi ca, daca ei insisi alegeau sa poarte haine de anumite culori, puteau distinge la cei din jurul lor doar respectivele culori, nereusind sa perceapa orice alta culoare sau nuanta pe care ar fi regasit-o la altii. In felul acesta, o parte din ei iata, comunicau verbal doar cu cei ce vorbeau aceeasi limba cu ei, dansau doar dansurile pe care le cunosteau din comunitatea in care ei isi desfasurau existenta, participau in asocieri doar cu aceia dintre ei care isi doreau si aveau aceleasi experiente de joc ca si ei, si isi alegeau culorile in functie de ceea ce vedeau la cei din jurul lor. Altii in schimb, experimentau necontenit, creandu-si singuri destinul si aparenta in acest joc splendid care a luat proportii magice, si indraznind sa priveasca jocul din perspectiva detasarii mai degraba decat din cea a incarcarii cu temeri si incertitudini. Unele dintre entitatile din lumea tocmai creata a lui Hakalau isi dadeau acum seama de un anumit lucru: o culoare pe care ea insasi ca entitate a ales-o exista pentru ea insasi doar din momentul in care ea a ales sa o poarte, insa acea culoare a inceput sa existe cu siguranta mult mai devreme pentru altcineva, pentru o alta entitate. Cert este ca prima entitate putea vedea culoarea aceea la cea de-a doua entitate doar din momentul in care ea insasi a ales sa o experimenteze, sa o vada. Si pe masura ce fiecare dintre ei dadea noi conotatii regulilor jocului, care acum devenise deja unul complex, avea nevoie de noi parteneri de joc, motiv pentru care fortele de atractie dintre ei se modificau automat in functie de descoperirile intrinseci ale fiecaruia.
17

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

Hakalau era din nou extrem de incantat de jocul pe care l-a inventat si pe care l-a pus la dispozitie prietenilor sai. Acum statea si se amuza iar in acelasi timp se mai intreba, isi intreba sufletul, navigatorul sau special, ca de fiecare data cand a mai adus un element nou jocului sau, ce ar putea sa mai inventeze pentru a le mai oferi prietenilor sai si alte motive de amuzament si destindere. A creat astfel un laborator special pe Insula Mirosurilor. Aici, oricine ajungea, putea sa isi aduca o noua nota de personalitate si putea porni intr-o noua aventura a vietii initiata prin joc, prin alegerea unei formule care sa ii confere mirosul sau specific, unic, de neconfundat. Si acelasi lucru s-a intamplat ca si in cazul modulului de joc ce implica crearea culorilor, unii dintre ei au ales sa introduca in regulile jocului FRICA, si au ramas cuminti, in universul lor static, lipsit de sunet, de miscare, de asociere, de culoare, de miros, altii, mai putin tematori, au ales sa-i urmeze pe conducatorii de joc, pe cei care, fara niciun fel de emotie negativa, au intrat sa danseze in noua hora pentru care a dat tonul Hakalau. Si astfel, in fiecare zi Hakalau da tonul unei noi hore, lasand liberul arbitru al fiecaruia dintre AKALA in parte sa participe sau sa ramana pasiva la dansul ce ia nastere pe muzica celui mai de pret dar, existenta.

URSULETUL CARE A INVATAT SA FIE RABDATOR

A fost odata o familie de ursi care traiau fericiti in mijlocul padurii de conifere din inima muntilor Carpati. Familia cuprindea 4 membri: mama ursoaica, tata urs, bebelusa urs si bebelusul urs. Cei doi copii aveau la randul lor o ingrijitoare, pe doamna Vulpe, care o ajuta pe mama ursoaica la treburile casei si care se mai juca din cand in cand cu cei doi pui de urs. Bebelusa urs isi dorea tare mult insa sa petreaca timp in compania copiilor, si cum fratiorul ei avea o varsta la care nu stia inca interactiona prin joc, ci plangea intruna, fie de foame fie de somn, visul ei era sa stea toata ziua printre copii de varsta ei, cu care sa poata comunica, si impreuna cu care sa aiba activitati comune la joaca. Mama ursoaica credea ca a facut tot ce i-a stat in putinta ca puiul ei sa se simta confortabil in compania doamnei Vulpe si ocazional (o data pe zi la inceput) in compania altor copii de varsta ei. Lucrurile nu stateau asa insa, caci mezina simtea pe de o parte faptul ca ingrijitoarea avea o afinitate pentru bebelusi, si prin urmare se ocupa exclusiv de fratiorul ei, iar pe de alta parte, ea nu isi mai dorea sa se joace cu oamenii mari, ci cu copiii de varsta ei, cu care sa aiba puncte de interes comune si impreuna cu care sa invete sa socializeze. Mama ursoaica insa persista planificandu-si lucrurile legate de copii asa cum i se parea ei ca este mai bine, neluand in considerare semnalele transmise de catre bebelusa urs si ideile pe care i le prezenta sotul ei, tata urs. Ea planuia sa ii inscrie la gradinita pe amandoi copiii deodata, gandind ca nu isi doreste sa ii desparta si avand temerea in acelasi timp ca cel mai mic dintre ei este mult prea firav pentru a intra in comunitate, pentru a lua contact cu virusii si bacteriile care circulau extrem de usor intr-un mediu colectiv.

18

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

Timpul trecea si bebelusa urs era din ce in ce mai rebela. O respingea pe ingrijitoare, spunandu-i intruna sa se duca, sa plece, rascolea toate jucariile prin casa de parca ar fi trecut uraganul in fiecare zi prin casa lor, tipa, refuza sa manance si sa doarma atat ziua cat si noaptea si refuza sa ramana impreuna cu fratiorul ei si cu ingrijitoarea acasa, atunci cand mama ursoaica avea de rezolvat treburi prin padure. Mama ursoaica tot cauta alternative la gradinita, planuia sa o duca o data pe saptamana la piese de teatru interactiv pentru copii, in care greierii, furnicutele, caprioarele, iepurii si lupii isi demonstrau talentele lor de actori, o data pe saptamana la evenimente culturale in padure (concerte de muzica clasica pentru copii organizate de maestrul Bufnita si dirijate de maestra Pupaza), o data pe saptamana la ateliere de creatie pentru copii, in cadrul carora doamna castor le arata cum se sculpteaza in lemn, domnul Bursuc le arata cum sa realizeze ikebana din floricele, doamna veverita ii invata cum sa reproduca realitatea din jurul lor cu ajutorul tehnicii Origami in frunze, domnul Cocos de munte tinea lectii de canto si dans contemporan, Gainusa de alun era maestra in arta fotografica si gravura, iar Jderul era practicant de sporturi extreme si ii invata pe copii cum sa isi mentina echilibrul intr-o saritura mai ampla. Iata cum mama ursoaica ii construise un program bebelusei urs cum nu se poate mai frumos, de care ea insasi era tare multumita. Bebelusa urs insa nici pe departe nu era incantata, in continuare manifestarile ei aratand nemultumire fata de faptul ca peste tot era insotita de mama ei, iar cu copiii petrecea extrem de putin timp pe zi. Isi dorea independenta pe de o parte, iar pe de alta parte isi dorea tare mult sa aiba si ea viata ei sociala, asa cum observa ca aveau si adultii din jurul ei. In momentul in care mama ursoaica a realizat lucrul acesta, a renuntat la planurile personale legate de gradinita si a inceput sa caute o gradinita pentru bebelusa urs. Zilele treceau si bebelusa urs era din ce in ce mai nerabdatoare, caci mama ei ii povestise despre faptul ca va petrece in curand aproape toata ziua de luni pana vineri printre copii, intr-un mediu special creat pentru copiii de varsta ei. Mama ursoaica ii povestise chiar cum se va desfasura o zi la gradinita si ce surprize o vor astepta acolo, iar bebelusa urs se entuziasma nespus de mult cand auzea povestile mamei sale si ii repeta intruna mamei: Vreau la copii! Vreau la copii!. Neavand insa notiunea timpului la varsta aceea, bebelusa urs nu intelegea ca toate se vor petrece atunci cand mama ursoaica va gasi o gradinita cat mai aproape de casa lor, cu acces la un loc de joaca pentru copiii de vasta ei si ca toate se vor intampla atunci cand mama ursoaica va gasi un inlocuitor pentru doamna Vulpe, care sa ramana cu bebelusul urs sa il ingrijeasca, caci doamna Vulpe intre timp alesese sa petreaca mai mult timp impreuna cu familia ei si nu mai putea fi de ajutor familiei de ursi. Ea insista spunandu-si of-ul neincetat: Vreau la copii! Vreau la gradi! si transformandu -se, de nerabdare, dintr-un copil echilibrat din punct de vedere emotional si intelept, intr-un bulgare de nerabdare si agitatie aruncat cu putere la intamplare si care nu are o traiectorie previzibila. Pentru ea nu exista decat notiunea de ACUM si AICI, iar faptul ca in fiecare ACUM care se scurgea dorinta sa nu se materializa o determina sa isi exprime frustrarea prin lipsa de cooperare si neliniste. Starea ei de neliniste a crescut progresiv pana cand a ajuns sa nu mai poata dormi si manca, iar datorita faptului ca nici tata si mama nu mai dormeau noaptea din cauza nesomnului ei, cu totii devenisera irascibili si lipsiti de vlaga.

19

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

Nimeni nu mai avea chef de glume, de dansat, de joaca, pentru ca toti erau obositi pana la epuizare. Intr-o zi mamica ursoaica a avut o idee si i-a spus puiului ei ca i-a cumparat un pachet cu biscuiti, fiecare biscuit reprezentand o zi pana la intrarea ei in comunitate. Si i-a explicat asa: Puiul meu, in ziua in care tu vei fi mancat ultimul biscuit din pachetul acesta, vei fi deja printre copii, la gradinita, vei avea un loc in care sa te distrezi si sa te joci de dimineata pana seara! Fiecare zi care trece pana la implinirea visului tau reprezinta un biscuit din pachet. In ochisorii rotunzi si negri ai puiului de urs s-a aprins o lumina in momentul in care si-a dat seama ca obiectivul sau putea fi atins printr-o explicatie pe intelesul sau, insusita de ea insasi. Ea nu stia ce inseamna peste doua saptamani sau peste o luna, insa a manca un biscuit pe zi pana cand ajunge la ultimul, ultimul insemnand o zi in care ea deja s-ar fi bucurat de compania copiilor de la gradinita, era cat se poate de palpabil pentru ea. Acum stia ca obiectivul ei se poate materializa, caci intelegea notiunea de timp definita in acest mod, in numar de biscuiti si nu in numar de zile. Zilele s-au scurs iar biscuitii din pachet ramaneau din ce in ce mai putini, pana intr-o buna zi, cand mai ramasesera doar 6 biscuiti. Atunci a auzit-o pe mama sa soptindu-i la ureche: Buna dimineata, puiule! Astazi este ziua in care mami te duce la gradinita! Haide, bea lapticul de dimineata si sa pornim la drum! Ne asteapta prietenii tai de la gradinita, care cu siguranta vor sa te cunoasca! De atunci, bebelusa urs merge in fiecare zi cu entuziasm la gradinita, iar acasa este un copil extrem de cooperant si rabdator, pentru ca pe de o parte ea insasi a invatat ce inseamna sa ai rabdare si a aflat unde se poate ajunge daca nu ai rabdare (oboseala, lipsa de apetit, irascibilitate) iar pe de alta parte, pentru ca mama ei a invatat sa ii explice in termeni acceptabili si perceptibili de catre ea la o varsta asa frageda ca orice obiectiv pe care ni-l propunem se realizeaza in timp si nu intotdeauna chiar in momentul in care ni-l creionam, ni-l stabilim, si ca timpul poate fi reprezentat si masurat si altfel decat in minute, ore, zile, saptamani sau ani, notiuni pe care le poate percepe doar un adult.

20

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

RENASTEREA PLATANULUI
A fost odata un platan ce avea sute de ani, el nici macar nu si-i mai numara, caci varsta pentru el nu mai avea importanta. Traia intr-un coltisor armonios de lume, inconjurat de prieteni mii si mii, si avea un vis anume pe care dorea sa si-l indeplineasca: dorea sa ajunga atat de inalt incat sa se poata admira oglindindu-se in limpezimea lacului de un albastru-verzui ce se intindea de la est la vest cat puteai cuprinde cu privirile, iar marginile sale pe cele doua coordonate pareau ca nici nu existau. Alunecau undeva catre infinit si parca nu se opreau nici acolo, parca obrajii sai mangaiati de vant si colorati in nuante atat de vii cu reflexe jucause isi continuau fiintarea si mai departe, mai departe de locul unde linia orizontului ceda sub greutatea cerului de un albastru-azuriu proaspat, linistitor. Platanul nostru experimentase de-a lungul vietii sale o sumedenie de trairi, de la speranta si vis, la armonie si extaz, la agonie si durere, la ura si furie. In fiecare clipa a vietii sale mai adauga cate un sentiment in sertarul sufletului, dupa care il inchidea pentru totdeauna, crezand ca nu s-ar putea face inteles daca ar arata si prietenilor sai ceea ce se afla in acel sertar secular. A venit momentul insa, in care a constientizat ca ceea ce a inceput sa indese in respectivul sertar este din ce in ce mai nociv pentru el, caci ajunsese sa isi urasca radacinile, sa isi urasca trunchiul, sa isi deteste ramurile si frunzele si sa isi doreasca din ce in ce mai mult ca toti prietenii sai din acel univers in care traia si pe care il considera chiar el un coltisor de rai odata sa dispara cu totul si sa nu se mai intoarca niciodata.

Si incet-incet, prietenii sai au disparut, unul cate unul, pe rand, pana cand el a si constientizat acest lucru. Furnicile de la picioarele sale, care isi construisera musuroiul in vecinatatea sa inca de pe vremea cand el era un tanar vesel si plin de viata, si-au luat ramas bun de la el intr-o buna zi, iar tot ceea ce strangeau ele in musuroi pentru a isi intretine familia nu mai exista acolo, sub pamant, de unde inclusiv el, platanul se hranea cu ajutorul radacinilor sale. Au venit in schimb, in locul furnicilor, alte fiinte mici, infometate, care de data aceasta, in loc sa-i furnizeze hrana falnicului nostru platan, ii rodeau radacinile fara incetare. Sub coaja trunchiului sau s-au instalat alte insecte care il devorau centimetru cu centimetru, iar ciocanitoarele nu mai erau acolo la nevoie, sa-i salveze seva, caci el insusi le alungase mai deunazi. Mai sus, in coroana, frunzele ii aratau ca niste panze de vas navigand in deriva, parca ciuruite de gloantele provenite de pe un vas adversar pirateresc. Omizile isi facusera simtita prezenta parca pe nesimtite si se infruptau acum si ele din prospetimea frunzelor platanului, iar pasarelele nu mai erau acolo sa-l salveze, sa-l curete de invadatori, pentru ca el insusi le alungase spunandu-le ca sunt niste barfitoare si niste zgomotoase. De durere, in cele din urma, ramurile sale s-au predat, s-au lasat in jos si s-au strans in jurul trunchiului, iar trunchiul a inceput sa coboare parca si el catre linia pamantului in semn de neputinta si abandon. Visul sau de a ajunge dincolo de ramurile celorlalti copaci din jurul sau pentru a privi oglinda lacului parea a fi acum o himera. Nici macar lumina soarelui nu mai ajungea la el sa-l gadile spunandu-i Buna dimineata!, caci coroanele bogate ale copacilor din jurul sau il umbreau in totalitate, lasandu-l rece si inert, fara speranta de a mai vedea vreodata lumina. Era doar el cu el, orchestra trupului sau lasandu-se dirijata
21

INTOARCEREALAINOCENTA.RO

acum de negura mintii ce-i arunca din bagheta sa fermecata ganduri care il rascoleau si care scoteau la suprafata de undeva din strafunduri, de acolo din sertarul parca uitat de vreme, doar sunetul durerii. Adus asa de spate, cu o cocoasa precum cea a unui dromader insetat, a putut insa intr-o zi sa zareasca la radacina sa, un firicel de ceva, nu stia inca ce, insa in sufletul sau a incoltit deodata parca din nimic o emotie precum un tremur garbovit si totusi era o emotie joviala. Era ceva ce nu mai vazuse pana atunci. Ducea dorul de acum tuturor prietenilor sai, si devenise nostalgic dupa conversatiile indelungi, de la rasaritul pana la apusul soarelui, cu toate acele fiinte care, fiind cei mai buni chimisti ai sunetului si mirosului, acompaniau odata simfonia sa interioara. Asa incat, din momentul in care a zarit acel firicel proaspat la radacinile lui, a inceput sa-si acordeze vocea, dorindu-si din ce in ce mai mult sa poata interactiona intr-o buna zi cu el. Cand in sfarsit a strans toate resursele de care credea ca are nevoie pentru a initia o discutie, a rostit sfios catre firicelul de la picioarele sale: Buna dimineata, tu cine esti? Pana ca raspunsul sa vina din partea firicelului, platanul nostru a trecut prin toata gama de emotii pe care o ofera teama de necunoscut, respectiv teama de tot ceea ce este nou. In cele din urma, momentul raspunsului, care pentru platan parea ca s-a prelungit pana la capatul infinitului si apoi inapoi la el, a sosit: Buna dimineata! Sunt eu, puiul tau! Iar tu imi esti mie tata. In momentul acela platanul era coplesit de emotia bucuriei, stia acum ca acea fiinta dragalasa de la picioarele sale venise la el atunci cand nimeni nu mai dorea sa il insoteasca, pentru ca el sa invete ceva. Stia acum ca daca va gasi in el resursele pentru a se detasa si acompania pe drumul vietii acel suflet care tocmai il alesese pe el drept tata, atunci va recrea piesa cu piesa puzzle-ul visului sau. Simtea si ca avea foarte multe lectii de invatat pe parcurs, dar ultimul sarut al amortirii de gheata cel cuprinsese a prins aripi precum un fluture ce-si paraseste coconul si si-a luat zborul la auzul rasetului cristalin, cald si jucaus al micutului pui de platan. Si atunci, odata cu dezmortirea, si-a dat seama ca visul sau de a isi vedea chipul, a fost dintotdeauna atat de aproape de el, caci se putea oglindi in tot ceea ce fiinta in jurul sau in fiecare clipa. A realizat atunci ca in fiecare moment al vietii sale, ceea ce putea admira in universul acela magic care il inconjura era de fapt imaginea in oglinda a sufletului sau infinit.

22