DIMA ELENA

ÎN CĂUTAREA MAMEI
(Spre aducere – aminte a durerilor sfinte. Trecut
şi prezent)

EDITURA

1
Prefaţă prof. dr. Horaţiu Alexandrescu
Dscrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
DIMA, ELENA
ÎN CĂUTAREA MAMEI (Spre aducere – aminte a
durerilor sfinte. Trecut şi prezent)
Editura
Conţine bibliografie
ISBN

2
 PREFAŢĂ

Nu dorim să lăsăm impresia că, prezentând

un volum autobiografic cutremurător prin
adevărurile pe care le dă la iveală, intenţionăm să
facem publicitate unei oarecare “saga” construită în
jurul familiei Elenei Dima.
Autoarea cărţii este un om simplu în viaţa de
toate zilele, mamă a trei copii, bunică, privată crunt
de dreptul la învăţătură prin faptul că familia în care
s-a născut, constrânsă de absurdităţile staliniste din
anii ‘50 trăite de români, nu avea cu ce să se
susţină la vârsta şcolară. Această familie de
gospodari respectabili, aromâni veniţi în ţară pentru
a fugi de nedreptăţile sociale şi politice pe care le
sufereau ca urmare a împărţirii şi reîmpărţirii
teritoriale a zonei Balcanilor între statele de-abia
scăpate de Imperiul Otoman, state situate în sudul
Dunării, au adus împreună cu toate celelalte familii
de aromâni, tradiţiile proprii, felul de a gândi lumea
satului şi organizarea lor economică bazată
îndeosebi pe creşterea animalelor, şi atitudinea
sfântă faţă de familie dimpreună cu credinţa
nestrămutată creştin-ortodoxă în Sfânta Treime.
Aromânii nu şi-au trădat niciodată credinţa în
Dumnezeu, în valorile creştine, în spiritualitatea
neamului. Au dat ţării personalităţi culturale, s-au
jertfit pe câmpurile de bătălie pentru libertatea
3
poporului român, dovedind pretutindeni eroism şi
spirit de sacrificiu, o atitudine fermă pentru care au
pătimit ulterior, după război, în prizonierat la străini,
în lagăre de concentrare sau puşcăriile comuniste.
Cei rămaşi în sate – îndeosebi femei
îndurerate şi copii s-au luptat cum au putut pentru
viaţă şi libertate, şi-au văzut satele pustiite, lipsite
de gospodarii de frunte, golite s-au împrăştiate “în
patru vânturi” de organele unui stat aflat o bună
perioadă de timp sub ocupaţie străină.
În acest climat dominat de nedreptăţi,
frustrări şi lipsuri, a copilărit şi trăit multă vreme,
Elena Dima. Cartea, evident autobiografică, este
construită pe două planuri. Primul este acela al
durerilor trăite de românii loviţi fără nici o
consideraţie de ocupanţi şi de acoliţii lor. Cel de-al
doilea este cel al dramei unei familii marcate de
tentativa politică de deznaţionalizare şi de divizarea
oamenilor care nu-şi mai regăseau originile,
documente de stare civilă ori alte documente fiind
distruse unele în război, altele intenţionat, de
persoane pentru care, mai des după 1989, s-au
situat numai în sfera agoniselilor materiale, pe drept
sau nu prin orice mijloace. Faptul a fost posibil
datorită corupţiei – trafic de influenţă, mită şi
minciuni – care au acaparat conştiinţa unor
persoane situate pe toate planurile societăţii
marcate de reaşezarea în noi condiţii, inclusiv
conştiinţa unor persoane din sfera Justiţiei.

4
 Iată argumentul subtitlului cărţii: “Spre
aducere – aminte a durerilor sfinte. Trecut şi
prezent”.
În căutarea mamei este un volum prin care
cititorul trăieşte, împreună cu autoarea drama
copilăriei grele şi durerea nedreptăţii.
Autoarea relatează pe baza documentelor
anexate în final povestea unei vieţi. Deşi unele
enunţuri, nu au întotdeauna, o formulare
academică – sunt fraze simple şi directe –
remarcăm existenţa, în construcţia literară, a două
coordonate – relatarea crudă a adevărului şi
transcederea acestei realităţi în lumea
povestitorilor, a metaforei uneori triste, alteori
ironice, mergându-se până la utilizarea unui
procedeu complex, cum este cel al prozei, unde se
evidenţiază trăsături care ţin de baladă, de doină şi
de jurnal oral – genuri din folclorul literar românesc.
Dimineaţa, când mă trezesc,
La această poză privesc,
Şi cu voi vorbesc…
Nopatea în grădină,
Când e lună plină,
Cerul plin de stele,
Îmi spun suferinţele mele,

5
 Prin grădina Domnului m-am plimbat,
Nimic nu s-a întâmplat,
Poţi să ai de toate,
Păcat că părinţii nu-s aproape.
Astfel descrie Elena Dima drama unui om de
omenie aflat o viaţă în căutarea mamei.
Stimate cititor, parcurge, te rog, rândurile
cărţii – o poveste fără final în prezent, o temă
pentru meditaţie şi, la rândul tău, fă ce trebuie să
faci pentru alinarea durerilor sfinte ale unui om care
îşi caută mama, visul său de o viaţă.

Prof. Dr. Horaţiu Alexandrescu

6
 M-am născut într-o casă mică cu acoperișul
din stuf, într-o familie săracă cu sufletul bogat și
porțile larg deschise. A fost o zi de iarnă friguroasă,
ziua când toată lumea se bucura la Biserică de
sfințirea apei de Bobotează. Bucurie mare în familia
lui Costică Cadri și Chiraţa Baturi pentru darul dat
de Dumnezeu. Bunica Elena m-a luat în brațe și mi-
a făcut o urare mare, să strălucești ca ziua de
astăzi, să ne încălzești sufletele precum soarele și
să fii veselă mereu.

Satul unde m-am născut este staul în care

soarele răsare și își scaldă razele în locul strălucitor
ca roua dimineților de vară. Oameni gospodari
cărora le-a plăcut din toate timpurile munca. Au
luptat pentru democrație, au muncitt din greu, dar
unii dintre ei au decedat prea devreme prin lagărele
comuniste fără să se vadă cu cei dragi, rămânând
cu durere mare în sufletele lor. Satul este despărțit
de un drum principal care face legătura cu orașul,
un râu care curge la vale şi unde se varsă în Lacul
Reazem cu o întindere mare și insule multe unde în

7
trecut bătrânii satului veniți din Grecia și Bulgaria,
care au moștenit de la părinții lor agricultura, oieritul
și pescuitul, Soțul Sinoie a avut o zestre foarte
mare, două școli unde copii satului studiau, un
cămin cultural unde se adunau cu toții și se lăudau
fiecare cu copii lor mai mari de care erau mândri.
Bătrânii nu știau să citească sau să scrie dar la
matematică îi contraziceau pe cei școliți. La
magazine se întâlneau femeile pentru a face
cumpărături cu banii greu câștigați de la C.A.P. În
zilele de sărbătoare când preotul satului oficia
Sfânta Liturghie în Biserică se băteau clopotele și
toți oamenii satului cu bucurie mare se adunau la
Biserică pentru a asculta slujba. După slujbă, tot
tineretul se aduna pe un deal unde cântau din
acordeon Gheorghe și Pandele, cu toții se prindeau
în horă până la miezul nopții și acolo se cunoșteau
fetele cu băieții și după aceea se căsătoreau și
trăiau fericiți pană la adânci bătrâneți.

Crescută și vegheată cu multă dragoste de

bunica Elena Cadri o femeie puternică rămasă de

8
tânără văduvă, crescând şase copii cu greutate
mare în vreme de război şi trecând prin
colectivizarea forţată a Dobrogei şi prin sărăcia
cauzată de foamete și tăierea banilor. Elena nu a
iubit niciodată comunismul. Au fost arestați și
condamnați câte 7-8 ani de închisoare pentru că au
crezut că își pot face singuri dreptate. Cea mai
mare moștenire lăsată de bunica au fost cei șase
nepoți și șaizeci de strănepoți. Meseria pe care au
învățat-o cei trei fii a fost creșterea animalelor în
orice condiții meteo. Costea păștea oile pe insulele
dintre bălți, când ne venea rândul și luam laptele
eram mândră atunci când mama noaptea târziu mă
lua cu ea într-o cotigă amărâtă, trasă de un măgar.
La răsăritul soarelui când ajungeam pe acele
meleaguri minunate pline de stuf și nisiputi fierbinți,
se auzea numai bâzîitul muștelor, zgomotele
broaștelor și cântecul greierilor. Era tare plăcut
mirosul de verdeață, dădeam fuga în apă ca să mă
răcoresc un pic apoi săream în brațele obosite de
mulsul oilor ale tatălui. Bucuria pentru mine era
mare la întoarcere. Luam pălării de floarea soarelui,

9
acasă mă întorceam cu o căruță trasă de cai și
aveam o păpușă făcută din cârpe adunate din
gunoi cu un păr creț tăiată din căciula de blană a
tatei.

În anul 1953, când în țară s-a hotărât ca toți

să-și dea bunurile statului, pământul, animalele și
uneltele s-au gândit că își pot face dreptate singuri.
Costea fiind tânăr s-a dus să-și ia bunurile inapoi,
s-a urcat pe cal a luat arma din mâna unui milițian a
tras câteva focuri și s-a pricopsit cu șapte ani și
jumătate de închisoare. După ce am terminat
școala generală, într-o zi tata cu mama s-au uitat
lung la mine și cu greu și -au găsit cuvintele și mi-
au spus, fata mea, noi suntem bolnavi, nu te putem
ține la liceu, nu avem putere financiară. Dar tata
spune: eu cu oile, voi cu grădina o să vedem ce o
să facem. Supărată de cele auzite am plecat de
lângă ei plângând. Văzând că nu am putere de
convingere să merg si și eu la liceu ca alți copii, mi-
am luat adio de la carte și m-am apucat de treabă.
Din acel moment sapa a fost stiloul și pământul,

10
diploma. De la răsăritul soarelui până la apus
munceam din greu, timpul părea că nu mai trece
deloc. Dar văzând cum cresc acele minunate plante
uitam de toate. Dimineața când culegeam ardeiul
roua era precum ploaia până razele soarelui ne
încălzeau. Tremuram de frig, unul câte unul se
umpleau sacii. Eu și mama slăbuțe, micuțe, luam
sacul la spinare de ne trozneau toate oasele, mai
luam câte o căzătură, Doamne, cât de greu a fost!
Ajungând în Piața Griviței stăteam cu zilele pentru
că nu se vindea marfa, înfrigurată, nemâncată,
obosită, dormeam printre străini. Câtă marfă se
arunca, mi se rupea inima de durere de munca
depusă în zadar un an de zile. Nu stăteam ca să
mă odihnesc că mă întorceam iar la piață cu
produse lactate. De data aceasta am avut o bucurie
mare, nu erau deloc produse lactate în piață. Într-o
zi am vândut totul. A doua zi m-am întors în piață
să putinile goale de la brânză să le duc la o gazdă.
În fața pieței se oprește o mașină de miliție coboară
un baiat tânăr și îmi cere certificatul de producător
și buletinul iar altul controla prin tarabă văzând că

11
nu am nimic serios de văzut a vrut “să mă o
onoreze” cu o amendă, refuzând să le dau buletinul
au vrut să mă ducă la secția 3 de miliție. M-am
speriat le-am dat actele pe motiv că pe certificatul
de producător era scris produse animaliere am fost
amendată cu suma de 150 lei fără să am nimic de
vânzare. Bătrânii din sat care au văzut cele
întâmplate m-au îndrumat să merg în audiență la
comandantul miliției din Constanța. Luasem
numărul de mașină, ora la care s-au prezentat la
piață, nu am stat mult pe gânduri, am luat procesul
verbal și m-am prezentat la miliție, la intrare în
secție intră doi tineri care aveau la curea câte un
pistol, foarte politicoși m-au întrebat ce doresc, m-
au legitimat, le-am spus cele întâmplate și doresc
să ajung în audiență la domnul comandat
Munteanu. Unul dintre ei, ridică receptorul
telefonului nu știu cu cine a vorbit, au zis să iau loc.
Nu trece un timp și îmi zice să merg cu el, urcăm
scările pe un hol, se deschide ușa, eram așteptată
de domnul comandant. Am dat bună ziua s-a uitat
lung la mine, mi-a cerut actele, se uită la acte, nu

12
realizam ce se întâmpla. Se plimba prin birou când
la ușă când la geam, deschide geamul se întoarce
cu fața la mine și mă întreabă care sunt părinții mei.
Cu mândrie îi raspund Cadrei Costea și Baturi
Chiraţa. Deodată s-a ridicat de la masă cu un ton
foarte dur, îmi spune că în anul 1953, te rog să mă
asculți cu atenție, l-am arestat pe Cadri Costea la
C.A.P. În 1961 i-am anchetat pe Cadri Nicolae și
Cadri Gheorghe la Babadag cu aurul. Auzind acele
vorbe spuse mi s-au tăiat picioarele și inima îmi
sărea din piept. Pe moment îmi părea rău de pasul
pe care l-am făcut. Domnul comandat s-a uitat la
mine m-a apucat de mână și a spus: mă bucur să
văd că un copil ca tine curajoasă, mă bucur că ești
curajoasă precum tatăl tău un copil de vârsta ta la
16 ani nu face ce faci tu. Bravo, în viată să nu te dai
bătută, să fii mândră de părinții tăi și să nu îi faci de
rușine. Spune te rog acum că ne cunoaștem care
este motivul de ai venit, cu emoții mari am scos
certificatul de producător si și am întrebat dacă este
valabil și dacă pot vinde producu el fără să mai fim
amendați. S-a uitat cu mare atenție și a spus că

13
este valabil, l-am contrazis un pic pe ce motiv am
fost amendată, că oamenii pe care îi coordonează
au specificat că nu scrie produse agricole și
animaliere. Apasă pe un buton se deschide ușa
apare băiatul care mă amendase. Domnule
comandant domnul este cel care m-a amendat. Tu
ești? Da. Spune te rog care este pretenția, vreau să
plătească amenda. Am dat o declarație și a spus
cât timp voi fi eu aici în militia, nu se vor da amenzi
fără motiv producătorilor. Mergând în piață bătrânii
mă așteptau să audă ce am făcut. Eu cu lacrimi în
ochi le-am povestit tot ce s-a întâmplat. Bucuroși,
m-au felicitat pentru curajul pe care l-am avut și că
nu se vor mai da amenzi la piață. Acasă le-am
povestit părinților de cunoștința cu domnul
Munteanu și de cele spuse de el, pentru arestările
făcute, tata mândru a spus, am dorit democrație dar
nu s-a putut, erau ruși în țară. Acasă aveam 10
putini cu brânză, în piață nu se vindea, tata a
hotărât să plecăm la București. În anul 1975 nu
aveam mijloace de transport, a vorbit cu șeful gării
de la “Mihai Viteazul” la 23 să pună la vagonul de

14
marfă dimineața, la ora 06:30 am ajund în Gara de
Nord. Am luat un taxi, am ajuns în piața Bucur
Obor. Am stat o săptămână, nu am vândut nimic,
tata plecase să aibă grijă de animale. Eu am rămas
în București; o situație foarte grea pentru mine, nu
cunoșteam pe nimeni, nici Bucureștiul, o persoană
a spus în cartierul Militari este o piață mică și nu
este brânză. Am luat un taxi, am pus butoaiele și
am plecat în cartierul Militari. Din toate timpurile
mafia pieței este mare și unii dintre milițieni au fost
mâna în mână cu unii din piață care luau marfa de
la unii și o vindeau altora. Cineva șoptește unui
milițian să îmi ia actele și să îmi dea amendă pe
motiv că brânza era proaspătă și eu o vindeam la
preț de brânză veche, ce nu era adevărat. Văzând
că vrea să mă amendeze, la o mica neatenție din
partea milițianului i-am luat actele din mână, am
luat o bucată de brânză și am strigat tare, plec
direct la tovarășul Ceaușescu, am venit din
Dobrogea cu 10 putini care nu se pot face în două
zile și voi vă bateți joc de munca țăranilor și de un
copil, să nu credeți că îmi este frică de voi. Auzind

15
cele spuse sergentul s-a dus la șefa pieței. Urcând
scările să ies la bulevard să iau un taxi, am auzit o
femeie care striga te rog vino înapoi, nu pleca
nicăieri, m-a luat de mână, întoarce-te și promit
până nu termini tu de vândut brânza nu o să mai ai
nici un necaz. În două zile am vândut brânza.
Foarte greu de rezolvat pentru mine, nu știam unde
este gara, nu știam cum să fac un aviz de predare.
M-am dus la o stație de taxi erau foarte mulți, au
început să arunce vorbe grele, la umbra unui pom
stătea un tânăr, era mai retras față de ceilalți, l-am
rugat dacă mă poate ajuta că vreau să ajung la
gară să punem butoaiele în vagon și știu care este
procedura.

Un domn foarte amabil, poate avea și el acasă un

copil de vârsta mea, ne-a dus într-o hală mare, el
mi-a făcut toate actele, am cumparat un bilet de
tren pentru ora 23 și pentru respectul de care a dat
dovadă i-am mulțumit și ne-am despărțit. După o
noapte de mers cu trenul dimineața am ajuns în
gară la Mihai Viteazul. După ce am coborât din tren

16
i-am mulțumit Bunului Dumnezeu că am ajuns cu
bine acasă. După un drum lung și obositor la răsărit
de soare mergând pe uliță mama mă vede și strigă
la tata, ne vine fata, și cum mulgea tata oile se
ridică în picioare ca să mă vadă, lasă oile nemulse
m-a luat în brațe cu ochii plini de lacrimi, m-au
sărutat și au spus, ne-a fost dor de tine, gândul ne-
a fost mereu la tine. Tata a făcut primul pas a
cumpărat un covor pentru zestre, pe la poartă a
trecut Maria și Aurel sau uitat la covor și au spus
sa-l port pe spate, adică moartă, toți cei din jur s-au
închinat la cele auzite, mama a început să plângă,
tata îi spunea Dumnezeu nu-I ascultă. De mică am
muncit, nu am știut ce este balul, nu am fost la un
film, îmi era rușine de colegele de clasă, ele se
lăudau cu școala, eu cu ce puteam să mă laud?
Tata era mândru de mine, toți îmi spuneau are tata
un băiat. Au fost ani foarte grei, nu aveam nimic în
casă, nu aveam ce mânca, mă rugam la Dumnezeu
să-l țină pe tata sănătos și în viață singura teamă
pe care o aveam era să nu moară tata pentru că nu
aveam pe nimeni care să ne ajute. În trecut nu

17
aveam pe nimeni, nu am avut frați sau surori. Când
a venit timpul să mă logodesc, Gheorghe aruncă
friptura și mă blastema, atunci m-am întors și am
spus: of ce am făcut, cu ce sunt vinovată? Îmi
doream foarte mult ca să îi pot îngriji la bătrânețe
pe părinți. După ce parinții au trecut la cele veșnice
și să mă bucur de copii, am primit cel mai frumos
cadou de la oameni cu diplome avizate pentru a-ți
face dreptate. Clanul lui Arnăut s-au unit și mi-au
facut prima plângere penală: către Domnul Prim
Procuror împotriva lui Dima Elena pentru săvârșirea
infracțiunii de fals în declarații, faptă prevazută și
pedepsită de art. 292 Cod penal. Pe parcursul
desfășurării întregii proceduri numita Dima Elena a
ascuns intenționat faptul că defuncta Dimiciu
Chiraţa căsătorită initial cu numitul Baturi Dumitru
iar ulterior cu Cadri Costea, a avut 4 copii de pe
urmele acestor căsătorii Arnăutu Gheorghe,
Arnăutu Aurel, Funda Sultana, soția Zoița având
aceeasi copii ca și Dima Elena cu totul neadevărat
și au adus jigniri celor decedați având în vedere că
nu se putea apăra. Baturi Chiraţa a fost căsătorită

18
cu Dimiciu Mihai născut în Bulgaria. Mihai a fost
dintr-o familie mare trei fete și trei băieți care
munceau din greu pentru a-și realiza copii și să îi
vadă pe fiecare la casele lor. Mihai, fiul lui Mihai și
Maria Dimiciu, crescând mare a fost luat de la vatră
ca să-și apere țara chiar cu prețul vieții. Când a
plecat de acasă pentru a lupta pentru țară a lăsat-o
pe soția sa ca să muncească din greu pentru a se
întreține. A plecat pe 1 iulie 1942 și întors în 1943,
bucuros că acasă îl aștepta soția. Atunci a primit o
minunată veste că Dumnezeu i-a binecuvântat cu
un prunc. Mihai supărat îi cere soției să îi spună al
cui este copilul având în vedere că el a fost plecat
în război a scos și i-a pus pistolul în față, te rog să
zici adevărul al cui este copilul dacă nu vă omor.
Speriată biata femeie a luat baiatul în brațe a
început să plângă și să jure, nu te-am înșelat cu
nici un soldat neamț sau rus. Tu, Mihai nu vezi că
seamănă cu tine? Mihai ia adu-ți aminte când ai
trimis acel mare buchet de trandafiri și florile
nemuritoare în mijloc ai pus un fir de busuioc ca să
îmi poarte noroc, te rog să îți aduci aminte de acel

19
tub de argint ous la mijloc și uitat acest bilet de
dragoste scris de tine, nu știi tu cât am suferit când
am citit și ce frumos mirosea buchetul primit, am
pus petalele de trandafir în cadă cu apă fierbinte și
m-am scăldat. Am auzit un glas care a șoptit, vei
naște un copil îi vei pune nume de floare Viorel
(Aurel). Un pic mirat și nedumerit, Mihai a rămas un
moment fără grai, după ce și-a revenit din acel vis
Mihai își luă bucuros copilul în brațe îl ridică în sus
și îl binecuvântă. El îngenunche în fața soției și își
cere scuze pentru jignirile aduse. Dar soția un pic
mai isteață mai în glumă mai în serios l-a întrebat
pe al ei luptător, ia spune tu pe unde ai umblat, ai
tras în stânga în dreapta cu pistolul, nu cumva ai
lăsat vreun moștenitor și după ce vom pleca la cele
veșnice să apară ca ciupercile după ploaie. Mihai,
auzi cele spuse de soție, a plecat capul jos și până
a murit nu a spus nici da nici nu. Când fiii lui
Arnăutu au crescut mari și având un dor nebun de
părinți necunoscuți cu sufletele care le ardeau de
durere ca jarul din foc, s-au hotărât să-și caute
părinții. Cei doi voinici ai lui Arnăutu călare pe doi

20
cai frumoși au plecat la un drum lung, au trecut prin
munți și văi prin ape de-a lungul drumului pentru a
găsi unele documente de o mare valoare. Cei doi
frați Arnăutu sau oprit în comuna Gabra bătând la
poarta primarului, ei vorbind în românește, primaul
în bulgarește nu s-au înțeles de nici un fel. Pe uliță,
un batrân care avea la spinare o traistă și cam grea
se ținea pe picioare le-a șoptit ceva la ureche celor
doi frați. Văzând că nu au găsit nimic sau întors în
țară și s-au oprit direct la Pitești de unde au luat
acel minunat ordin de lăsare la vatră. Mult și-au
dorit și cum aveau nevoie de certificatul de deces s-
au dus în comuna Nicolae Bălcescu la Primărie au
avut mare noroc li s-a dat actul pentru care au
luptat foarte mult. Luând actul de deces sau așezat
la marginea drumului, au jelit cât au jelit dar nu au
putut aprinde o lumânare la cimitir. După o călătorie
lungă de o săptamână s-au gândit să oprească la
sora lor iubită din comuna Cogealac unde erau
așteptați de Sultana Zoița și Maria. Bătând în
poartă și țipând toți speriați, ieșiră afară; veselie
mare au mâncat și au băut în cinstea documentelor

21
care le-au găsit. Cu actul de deces în mână au
venit la Constanța poate vor afla care este soția lui
Arnăutu Mihai. Toți cei patru ai lui Arnăutu cu o
poză au îceput căutările de dispariție a mamei lor.
Au îceput căutarea prin gări, piețe, parcuri. Și-au
luat inima în dinți au mers la spital, păcat nimic nu
au aflat, au plecat la un azil de bătâni și acolo la fel.
De arșița de vară și de oboseală sau așezat pe o
bancă în parc unde în fața lor era o statuie. De ei
se apropie un bătrân vazându-i pe ei cum își caută
mama le-a spus: eu o cunosc am copilărit cu ea în
Dujnița. Auzind acele vorbe l-au luat pe bătrân în
brațe, l-au pupat și s-au dus peste drum la Biroul
Notarial, bătrânul a dat declarație în 2006 luna
martie ziua 13 Încheiere de Autentificare nr. 413
precum că Arnăutu Mihai și Arnăutu Țona au fost
trecute incorect respectiv sub forma de Arnăut
Țona, Dimcea Țona. Nemulțumiți de declarația dată
în anul 2007 ianuarie ziua 26 Incheiere de
Autentificare nr. 197 sub jurământ Bafane
Gheorghe și Țigănică Gheorghe afirmă cu
certitudine că Arnăutu Mihai a fost unu și aceeași

22
persoană. Arnăut Mihai, Dimiciu Mihai și Dimea și
Dimiciu Chiraţa a fost Dimcea Țona, și Dimiciu
Chiraţa. Având în mână cea mai mare comoară a
vieții lor au jurat și au făcut cruce în fața Catedralei
că nu se vor lăsa până nu o vor pune în pușcărie
pe fiica lui Cadrei Costea și Baturi Chiraţa. Bătură
palma. Cu toți împreună au plecat cu toții se opriră
în fața uni palat au sunat la sonerie pe scări grăbit
coboară o fată blondă, dornică să știe cine suntem
și care ne este durerea. Surprinsă de atâția oaspeți
ia poftit în casă s-au așezat la masă i-a servit cu o
cafea, politicoasă cu zâmbetul pe buze i-a întrebat
ce vânt ia adus la palatul ei. Văzând clanul Arnăutu
cât de politicosă este au începu să arate actele, au
început să spună oful pe care îl au. La un moment
dat domnul avocat Petrescu Adrian le spune pe un
ton ridicat: cum nu vă găsiți mama, nu se poate. A
plecat și va lăsat la vârsta asta! O să văd ce pot
face ca să o găsesc. Văzând cât de amabili sunt și
promisiunile făcte de avocați că vor recupera banii
de la Bulgari pe legea 9/1998. Considerând că pe
copii lui Dimiciu Chiraţa niciodată nu i-a interesat că

23
era bolnavă și nu avea nici o pensie sau dacă avea
nevoie de ceva, atunci nu era mama lor. Văzând
avocatul cum toți tremurau, le-a dat câte un pahar
cu apă și au început să facă plângeri penale numai
să o pună pe fiica lui Costea și Chiraţa în pușcărie,
să-i ia casa și să îi distrugă familia. Ce, crede ea că
se poate pune cu noi, domnul Arnăut Gheorghe
mândru de el se lăuda că dacă Dima Elena nu dă
declarație în favoarea lor o distrug îi dau foc la
casă. Avocatul se cutremură un pic și le-a spus hai
să ne calmăm cu toții, nu vedeți câte i-am făcut ?
Nu se sperie de nimic. La data de 31 martie 2005 a
fost eliberat de către notariat certificatul de
moștenitor cu nr. 83 în favoarea lui Dima Elena
care solicită dezbaterea succesiunii de pe urma
defunctei Dimiciu Chiraţa, fiind unica moștenitoare,
de fapt a ascuns că mai sunt și alți moștenitori, fapt
neadevărat. În plângerea penală formulată la data
de 2 martie 2007 în declarația dată de Arnăut Aurel,
Arnăutu Gheorghe și Funda Sultana fii lui Arnăut
Mihai, Arnăut Mihail și Arnăut Țona și Sotir Zoița
fiica lui Cadri Costea și Arnăutu Chiraţa dau

24
declarație că Dimcei Cherța a fost căsătorită cu
Baturi Dumitru ulterior cu Cadri Costea din care au
rezultat patru copii, ce doresc ei oare de la mine, eu
sunt fiica lui Codri Costea și Boturi Chiraţa care din
certificatul de căsătorie și de deces este că a fost
căsătorită cu Dimiciu Mihai decedat în război. Mult
am dorit să aflu care dintre a fost cu adevărat tatăl
lor. Soțul mamei mele Dimiciu Mhai a fost născut în
Macedonia, Arnăut Mihai născut în Lescova, Arnăut
Mihai născut în Gabra. Cu toate că am dorit să aflu
de la ei atât eu cât și cei care se consideră că fac
dreptate. Cererea a fost respinsă că nu are
relevanță. Într-o zi bate la poartă un băiat din cadrul
secției de poliție 3 cu o invitație să mă prezint la
sediu, nu știam ce este, am întrebat care este
motivul, eram foarte curiosă, dar am primit
răspunsul, nu știu, nu am dosarul și nu știu ce
declarație s-a dat. Știind că nu am făcut nimic rău a
venit timpul ca să mer la poliție, pe hol erau polițişti
care îți ziceau unde să te duci, la etaj am fost la
domnul comisar Cosmin O. Mi-a oferit un scaun,
din sertar scoate dosarul și îmi citește aduse de

25
clanul Arnăutu. Privind la domnul comandant am
spus nu este adevărat mama mea nu a fost
casătorită cu Dimiciu Mihai i-a murit soțul în război
și până la bătrânețe a trăit cu Cadri Costea sunt
acuzați foarte grave aduse celor decedați având în
vedere că nu se poate apăra. Domnule comandant
jur pe viața mea, mama mea Baturi Chiraţa nu a
fost căsătorită cu Baturi Dumitru și să rezulte patru
copii. Cine sunt domnule comisar, ăştia care se
consideră copiii mamei mele și cum o cheamă și cu
cine a fost căsătorită. După ce mi s-a arătat
declarația dată la biroul domnului avocat Petrescu
Adrian și avocata Pecheanu mi s-a făcut rău, am
început să tremur, am transpirat de parcă făcusem
duș, am căzut jos și nu știam ce este. Am simțit
ceva rece, mi s-a dat un pahar de apă. După ce mi-
am revenit l-am întrebat pe domnul comisar să
mergem la Sinoie și să întrebăm cu cine a fost
căsătorită Baturi Chiraţa și ce nume purta, toți în
sat o știu de soție a lui Costea Cadri. Mi s-a respins
cererea de deplasare la Sinoe pe motive că Poliția
nu dispune de mașină și cu mașină particulară nu

26
au voie. Domnul comisar m-a întrebat de ce m-am
declarat unică moștenitoare a lui Baturi Chiraţa,
căsătorită cu Dimiciu Mihai, iar lui Cadri Costea am
respectat ce mi-a spus soția să fac ce vrea că pe
ea nu o interesează de îngrijire și de pomeni și eu
am făcut ce a spus, dar să știți că la aromâni este o
lege scrisă, cine îngrijește părinții indiferent că nu
au nimic, adică are pensie sau praful de pe tobă
acolo unde stă rămâne totul. Deci când erau părinții
în viață nu i-au căutat să le dea o cană de apă, să
le aline suferința, de ce nu veneau? Sunt unii copii
care își lasă părinții pe drumuri alții sar cu cuțitul la
ei, ce fel de copii sunt ăștia? Am scos scrisoarea de
la sora mea care nu putea de griji și când a murit
tata nu a venit să aprindă o lumânare și să îl
petreacă pe ultimul drum. Nu i-a interesat pe nimeni
să îi aducă medicamente. Acum de unde mă
cunosc? La voi la aromâni este o lege nescrisă dar
asta înseamnă că nu îți dă voie să faci ce vrei, ai
spus că Sotir e soră de tată dar ceilalți ai cui sunt și
unde v-ați cunoscut? Ne-am întâlnit la Judecătorie,
m-am dus la ei și i-am întrebat ce doresc de la mine

27
și cine sunt m-au întrebat, au spus că nu mă
cunosc și mi s-a făcut o plângere penală. Oare ce
doresc ei de la mine, că nu mă cunosc, este
adevărat că nici pe mama. Vă rog să-l puneți pe
Arnăut Aurel să jure și să vă spună ce mi-a spus el
mie că nu am fost, nu sunt și nu voi fi niciodată sora
lor. Hai scrie declarație tot ce știi. După ce am scris
am plecat direct la mormântul părinților să le spun
vestea cea mare că mai am 4 frați și că ei vor fi
nașii de cununie ai mamei și cavaleri de onoare.
Le-am promis că mă voi ține de cuvânt, acasă era
agitație mare, telefonul era închis, toți stăteau la
poartă până și vecinii se gândeau poate mă
arestează. Ne-am așezat la masă, am început să le
povestesc totul, curtea era plină erau două
verișoare mai în vârstă, foarte bucuroasă le
spuneam mai am frați și le-am întrebat pe ele care
este adevărul cu un ton blând una îmi spune cum
suntt frații tăi nu gândești ce spui. Nu trece mult
timp primesc o altă citație, Doamne cât de fericită
am fost, am fost o zi la Poliție una la Judecătorie
una la Procuratură au dat lovitura clanul Arnăutu

28
„au prins cea mai mare infractoare”. Am plecat de
acasă m-am dus pe malul ghiolului, stăteam și mă
uitam la valuri, păsările ciripeau, pe mine s-a
așezat un fluture, îl priveam cu mare atenție
simțeam că vroia să zică ceva. Pentru câteva clipe
am închis ochii; cineva a șoptit: nu te speria vezi în
spatele tău casa Domnului, du-te și roagă-te la
Maica Domnului că îi vei apăra cinstea și onoarea
mamei tale având în vedere că a rămas de mică
orfană de mamă și nu și-a făcut de rușine tatăl și
neamul. După ce m-am trezit când m-am uitat cu
adevărat era biserica Sf. Mina, multe clipe grele, a
venit timpul să stăm față în față cu judecătorul care
a jurat cândva că v-a face dreptate, pe scaun lângă
judecător stătea o fată brunetă îmbrăcată într-o
rochie gri cu ochi sclipitori dornici de a afla adevărul
și să le dea lui Arnăutu mama pentru că aveau o
mare durere. În fața calculatorului stătea o altă fată
care era foarte atentă la tot ce se vorbea și scria. În
primele bănci stăteau oameni îmbrăcați în negru
dornici să afle adevărul, oameni cu diplome care
pot spune ce vor.

29
 Judecătorul să ia cuvântul, apărătorul…

- Doamnă avocat Pecheanu, onorată instanță

vă aducem la cunoștință că la data 2 martie
2007 în dosarul penal cu nr. 2470/p/2007
având în vedere că s-a început urmărirea
penală către Dimiciu Elena, mi s-a
comunicat de către o prietenă care este o
cunoștință cu procurorul care anchetează
cazul Dima Elena riscă ani grei de pușcărie.

Privind atentă la judecător și apărător am zâmbit la

ce am auzit.

- Apărătorul Stănescu a lui Dima Elena cum

puteți să ne acuzați atât timp cât nu aveți nici
o dovadă?
- Vă rog să ne arătați dovada!

Ședința s-a încheiat s-a dat un nou termen, nu

mai știam câte dosare sunt; după o săptămână un
alt proces. Ne prezentăm în sala de judecată și ia
cuvântul apărătorul

30
 - Onorată instanță Dima Elena a luat bani de
la bulgari!
- Judecătorul, vă rog dați ordinul de validare.
Prezintă o hârtie, se uită cu atenție
judecătorul, spune o hotărâre. Comisia de
restituire a bunurilor a hotărât că aveți suma
respectivă. Vă rog, vreau validarea; dacă
Bucureștiul nu aprobă, nu este valabilă, nu
are valoare.

Apărătorul lor spune: vă rugăm dați-ne un

termen cât mai lung că noi vom aduce argumente
ca să ne dea banii. Am spus apărătorului meu:
vedeți aici este corupție pe față. Apărătorul îmi face
semn să tac, cer respingerea cererii ca fiind
nefondată și nu are nici un temei legal. S-a dat un
termen lung, am întrebat pe apărător dacă s-a
consemnat judecătorului cele consemnate. Avocata
mea stă la o țigară apare Sotir și am plecat,
avocata spune: doamna Dima ce face soacra? Sotir
aruncă cuvinte dure către cei decedați, m-am
cutremurat de cele spuse. Timpul a trecut a sosit

31
vremea completului să aducem fiecare câte doi
martori. S-a luat dosarul, președintele de judecată
spune martorilor să iasă pe hol. Să vină domnul
Arnăutu Gheorghe, spune te rog cu ce acte te
legitimezi și care este numele tău. Arnăutu
răspunde cu actul de identitate: mă numesc
Arnăutu Gheorghe. Judecătoarea se uită prin dosar
se face că nu aude și îl mai întreabă încă o dată, cu
acte? Cu buletin, mă numesc Arnăutu Gheorghe
fiul lui Arnăut Mihai. Bravo domnule Arnăut, ați
răspuns la o întrebare de copil de grădiniță.
Judecătorul: ați cerut dezbaterea sccesorală lui
Cadri Costea şi Dimei Chiraţa.

- Arnăut: ce treabă am eu cu părinţii ei?

- Super, felicitări domnule Arnăutu!
- Judecătorul: unde a decedat Dimiciu
Chiraţa?
- Arnăut Gheorghe: la fiica sa *foarte corect*
- Judecătorul, la fiica sa unde la Bucureşti la
Iaşi unde
- Dl. Arnăutu, în Constanţa.

32
 - Judecătorul: în Constanţa pe ce stradă, ce
număr?
- Arnăut: pe I.Gh.Duca.
- Judecătorul: la ce număr?
- Arnăutu, nu ştiu, era normal să nu ştiu!
- Judecătoarea întrebă: ai luat ceva după
moartea lui Dimiciu Chiraţa?
- O femeie blondă strigă sare din sală, nu a
luat nimic!
- Judecătoarea: spune cu cine a fost
căsătorită Dimiciu?
- Arnăutu: cu Arnăutu Mihai a fost.

Cei din sală văzând cât de în necunoştiinţă de

cauză este şi ce întrebări au fost, am făcut doi paşi
şi doream mult să i spun ceva dar am simţit că am
tras de mine ca să mă opresc.

- Judecătoarea: să intre Sotir Zoiţa.

- Judecătorul: cu ce acte te prezinţi, care sunt
părinţii şi ce nume ai purtat înaintea
căsătoriei?

33
- Sotir Zoiţa: certificat de naştere, certificat de
căsătorie şi actul de identitate, numele
înainte de căsătorie a fost Cadri Zoiţa fiica lui
Cadri Costea şi Arnăutu Chiraţa şi nu ştiu de
ce la mine este trecută Arnăutu Chiraţa.
- Bravo, de unde să ştii?
- Judecătoarea: o întrebă pe Sotir: ai cerut
dezbatere succesorală lui Arnăutu Mihai şi
Arnăutu Toma?
- Sotir: ce treabă aveam eu cu părinţii lor?
- Super şi atunci de ce i-ai luat ca fraţi?
- Judecătoarea: când ai auzit că a murit
Dimiciu Chiraţa?
- Sotir Zoiţa, eram acolo, a murit în mâinile
mele. Minţi erai afară la o ţigară eram eu cu
tata o ţineam de mână noi.
- Judecătoarea: ai luat ceva după moartea lui
Dimiciu?
- Sotir, da ce mi-a dat de pomană, dar ce
avea ca să ia?
- Eu din sală, da a spălat-o şi a îmbrăcat-o şi
i-am dat de pomană şi am zâmbit. M-am

34
 uitat către apărătorul lor. Era roşu la faţă,
tremura de nervi pentru că la ce întrebări li s-
au pus şi nu s-au descurcat. La fel ca la
emisiunea, „copii spun lucruri trăsnite”.
Avocat Pecheanu îi şopteşte lui Sotir să
ceară testul ADN.

Eu spun: de ce nu au cerut testul ADN când

părinţii trăiau?

Judecătorul nu spune nimic.

Judecătorul: să intre martorul domnul

Ciobanu, vă rog să repetaţi după mine, pune
mâna pe cruce şi spune-ţi după mine: jur că voi
spune adevărul şi nu voi ascunde nimic din
ceea ce ştiu, să ştii că mărturia mincinoasă se
pedepseşte cu închisoare. Domnul Ciobanu
auyind cele spuse de judecător s-a speriat şi a
făcut un pas înapoi uitându-se la Arnăutu
Gheorghe, prietenul lui care a vrut să-l ajute
pentru găsirea mamei. Ciobanu se gândeşte. În
anul 1971 eu aveam 14 ani eram în clasa a VIII

35
a, nu avea cum să mă cunoască, ei plecaseră
de mult din sat.

- Judecătoarea: o cunoşti de Dima?

- Ciobanu, da am vazut-o de două ori aici la
Judecătorie, prima dată când am văzut-o era
cu soţul ei, şi soţul ei m-a întrebat de ce
sunt aici şi eu i-am răspuns că vreau să îl
ajut pe Arnăutu să-şi găsească mama şi l-
am întrebat pe Dima cine este doamna şi ea
a răspuns sunt sora doamnei avocat. M-am
uitat un pic la ei şi am plecat.
- Judecătoarea: spune Dima au fraţi?
- Ciobanu se uită şi spune uitaţi este acolo.
- Judecătaorea, ori da ori nu
- Ciobanu, nu ştiu poate da, dar eu cred că
nu!
- Judecătorul: când a murit Arnăutu Ţona?
- Ciobanu 1973 -1974 aşa cred!
- Judecătorul: spune pe Funda Sultana o
cunoşti, ştii cine este?
- Ciobanu, da o cunosc.

36
- Judecătorul: da spune!
- Ciobanu cine este mătuşa lor?
- Dima, bravo este adevărat nota 10 aşa
martor mincinos se cunoaşte că nu ştie nimic
de familia Cadri.
- Judecătorul: domnule Ciobanu eu nu am
înţeles nimic, nu m-a ajutat cu nimic. Ascultă
domnule Ciobanu, Sinoe este un picior de
Paris să nu cunoşti, auzind Pecheanu aceste
cuvinte se făcuse foc.
- Judecătorul: să intre martorul din partea lui
Dima. A intrat doamna Preotu.
- Judecătorul îi spune pune mâna pe cruce şi
spui tot ce zic eu, jur că voi spune adevărul
şi nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Să
ştii că mărturia mincinoasă se pedepseşte cu
închisoarea.
- Judecătorul, îi spune domnul Preotu de când
o cunoşti pe doamna Dima?
- Doamna Preotu: din 1998 în seara de
Sfântul Nicolae era de serviciu la Urgenţe la
Spitalul Judeţean Constanţa, avea copil mic,

37
 era bolnav au venit la urgenţă şi atunci am
cunoscut toată familia Cadri Costea şi
Dimiciu Chiraţa am rămas prieteni de familie.
- Judecătorul, acum de unde ai ştiut cum o
cheamă pe Dima?
- Preotu, fiind cadru medical mă uitam pe
reţetele date de medic, sărăcuţa era tot
timpul bolnavă îi făcea tratament injectabil.
- Judeătoarea: când vă întâlneaţi, ce vorbeaţi?
- Preotu: foarte multe.
- Judecătorul: ce anume?
- Preotu: despre refugiere, colectivizare, cum
a fost cu războiul, cu domnul Costea vorbea
despre timpurile grele prin câtă sărăcie au
trecut.
- Judecătorul: despre război ce spunea?
- Preotu, ce poţi vorbi despre război, cum
mureau oamenii, am văzut cum a căzut o
bombă de el şi a stat trei zile îngopat în
pământ până l-au găsit sanitarii.
- Judecătorul: care era motivul de plângea?

38
- Preotu: asta este culmea de ce plângea. Nu
vă da-ţi seama ce era pe câmpul de luptă,
cine îi vedea în ce chinuri mureau.
- Judecătorul: ti-au spus vreodată, mai aveau
copii?
- Preotu: nu, întotdeauna spunea Nicu al meu
şi Elena.
- Judecătorul: ai văzut vreodată aceste
persoane?
- Preotu: nu i-am văzut, nu îi cunosc. Eu am
stat zile şi nopţi le făceam tratament nu
venea nimeni înafară de familia cu care
stătea. Când au decedat bătrânii am stat tot
timpul la bucătărie, nu a venit nimeni să se
recomande că este fiică, noră, fraţi, surori cu
doamna Dima. Îmi amintesc că am văzut o
coroană de flori şi am fost curioasă să văd
ce scrie, era din partea soţiei, nepoatei şi
familia ei Dima.
- Judecătorul: te rog întoarce-te cu faţa la
public şi spune dacă cunoşti pe cineva.

39
- Doamna Preotu se întoarce, se uită şi două
femei disperate îi făceau semn să spună că
le cunoaşte. Judecătoarea se face că nu le
vede, erau soţiile lui Arnăutu Aurel şi
Gheorghe din spusele avocatului.
- Preotu: nu cunosc pe nimeni.
- Judecătorul se uită în dosare şi spune să
intre al doilea martor.
- Judecătaorea către martor: pune mâna pe
cruce şi repetă după mine, jur că voi spune
adevărul şi nu voi ascunde nimic din ceea ce
ştiu. Mărturia mincinoasă se pedepseşte cu
închisoarea.
- Judecătoarea: de unde o cunoşti pe Dimiciu
şi de unde ştii cum o cheamă?
- Bucunescu: fiind arhitectul Primăriei
Constanţa a venit la mine în 1998 pentru a le
deschide acţiune judecătorească. Atunci am
cerut actele tuturor şi am aflat cum îi
cheamă.
- Judecătoarea: ce vorbeaţi când vă
întâlneaţi?

40
- Bucunescu: vorbeam despre război,
refugiere, colectivizare, sărăcie şi plângea
când îşi amintea.
- Judecătoarea: de ce plângea?
- Bucunescu: cum de ce plângea! nu vă da-ţi
seama ce era pe timpul acela, război, alţii au
rămas cu schele de pe urma războiului.
- Judecătoarea către Bucunescu: întoarce-te
şi priveşte în sală şi spune dacă cunoşti pe
cineva. Se întoarce. Aceleaşi două femei
disperate fac semn, le cunoaşte.
- Nu cunosc pe nimeni.
- Furios, Arnăutu Gheorghe face un pas către
doamna Bucunescu şi-i spune: pe mine nu
mă cunoşti?
- Bucunescu, cu un ton ridicat îi spune: dar
cine eşti dumneata? te-ai prezentat vreo
dată ca să te cunosc? Primind acest răspuns
dur, Arnăutu aplecă capul în jos ruşinat se
retrage, spunând că este frate cu Elena.
- Judecătoarea se face că nu aude nimic din
cele spuse în sala de judecată.

41
- Judecătoarea către martor: te rog să faci o
caracterizare, ce fel de persoană a fost
Dimiciu Chiraţa?
- Bucunescu: a fost o femeie mărunţică,
slăbuţă cu un suflet bun, era tot timpul
bolnavă era cam debilă sărăcuţa. Deodată a
tresărit ca de pe jar, apărătorul lor cu un ton
foarte dur, a-ţi auzit doamna judecătoare ce
a spus că era debilă?
- Bucunescu: te rog frumos nu mă contrazice
dumneata pe mine debilă mintală e una şi
debilă fizic e alta, era imobolizată la pat, ai
înţeles. Apărătorul a rămas uimit şi nu a
putut să îi dea nici un răspuns.
- Judecătoarea: a-ţi văzut vreo dată reclamaţii
la familia Dima?
- Bucunescu: eu personal am fost tot timpul la
ei, la pomeni, la înmormântări, nu am văzut
pe nimeni, nu s-a recomandat nimeni că sunt
fraţi, surori. Îmi amintesc o dată a venit
doamna Dima şi a dat un telefonla sora ei
pentru că făcea rânduielile la şapte ani. A

42
 început să plângă că i-a închis telefonul nu
ştia nimeni altceva. Ştiu că doamna Dima a
avut grijă de ei şi restul.
- Să vină Dima lângă mine, judecătoarea
foarte politicoasă şi plină de bunăvoinţă să le
dea copiilor orfani mama şi poate a afla de la
mine.
- Judecătorul către mine: doamna Dima unde
ai cunoscut persoanele care te-au chemat în
instanţă pentru tot răul pe care l-ai făcut.
Onorată instanţă pe aceste persoane le-am
cunoscut pe holurile instanţei. M-am dus la
ei să văd ce vor de la mine. Vă rog frumos
să îi întrebaţi dacă este adevărat şi dacă ne-
a luat Poliţia pe mine şi pe Funda. Vă spun
sincer, ei nu mă cunosc pe mine şi nici pe
părinţii mei.
- Judecătoarea se ridică în picioare şi spune:
O cunoaşteţi doamna Dima? Este adevărat
ei toţi stăteau cu privirile în jos.
- Judecătoarea: de ce te-ai declarat unica
moştenitoare a Dimiciu Chiraţa fiica lui Boturi

43
 Gheorghe? Dima, da sunt unica
moştenitoare, dovedesc cu actele de stare
civilă ale mamei. Eu cu zâmbetul pe buze şi
cu faţa luminată privesc spre Sotir şi
Arnăutu. Cât de negri erau la faţă se
înegriseră de tot. Tot clanul lui Arnăutu cum
nu cunoşteau pe părinţii mei, cu Sotir Zoiţa
s-au dus la cimitir să pună o coroană de flori
luată din gunoi şi au făcut o poză să aibă
amintire.
- Judecătoarea se uită cu mare atenţie la poza
depusă de Arnăutu şi de ce îi trecut pe cruce
Cadri Chiraţa.

Răspunsul către judecătoare la întrebarea

trebuie spus în timpul vieţii dacă spun că sunt
copii mamei mele şi răspunsul îl primea de la
Cadri Costea.

- Judecătoarea: spune te rog unde este

înmormântată Dimiciu Chiraţa?
- Dima, mă abţin la această întrebare.

44
- Judecătoarea: spune ce vrei tu. Onorată
instanţă eu merg la părinţii mei pun o
lumânare o floare ştiu unde sunt, dar să
spună ei unde sunt părinţii lor. Apărătoarea
lor era foarte nervoasă. Judecătoarea scoate
de la dosar poza şi una câte una le arată şi
se dau detalii. Era o poză de la nunta lu
Funda eram şi eu printre ei. Spune te rog
cine sunt persoanele din fotografie? aici sunt
socrii mici şi doamna Dima. Din a cui parte
erai? Dima, din partea socrilor mici. Auzind
clanul Arnăut acest răspuns au spus cum îi
cheamă pe socrii mici. Fie de nervii pe care
îi avea am uitat să spun cum îi cheamă,
răspuns a fost nu ştiu am uitat. Plină de nervi
judecătoarea şi avocata lor cu un ton dur
spun: doamna Dima colegii de liceu nu se
uită niciodată! Cum nici unul nu se aştepta la
răspuns m-am uitat la judecător şi cu
mândrie mi-a spus: îmi pare foarte rău să
spun, eu nu am făcut liceul, tata m-a trimis
să pasc oile. Judecătoarea mai arată o poză,

45
 era de la cel mai frumos eveniment din viaţa
fiecăruia. Oare clanul lui Arnăut împreună cu
Sotir de ce nu au arătat poza cu ei de la
nunţile lor. Judecătoarea: ce calitate au avut
cei doi de au fost invitaţi la nuntă?
- Dima: invitaţiile le-a dat socrii mici, adică
Cadri fiecăruia. Nu i-am întrebat pe părinţi
cine sunt la un asemenea eveniment se
adună tot satul şi tinerii fac poze cu toţi
invitaţii.
- Judecătorul auzind un asemenea răspuns şi
mai nervoasă îi spune dacă doamna
judecătoare face nuntă nu mă invită? M-am
uitat la ea şi zâmbind am spus: îmi pare rău,
dar nu ne cunoaştem, am făcut cunoştinţă
într-un mediu neplăcut. Am vrut să-i spun
judecătoarei câţi oameni a judecat şi veţi
judeca şi dacă ei vă invită pe stadion nu-i
încape, dar m-am abţinut. Văzând că planul
nu le-a ieşit cum îşi doreau mai cere o dată
testul ADN. Cu permisiunea instanţei am
scos toate declaraţiile date la notar de

46
 Bacula Costea, Apostol Tănase, Constantin
şi Ţigănică Gheorghe care au spus în
declaraţii că o cunosc pe Dimiciu Ţona,
Dimcea Ţona, Arnăut Ţona şi Dimcea Ţona,
sunt una şi aceeaşi persoană dar din păcate
nu a cunoscut pe Dimiciu Chiraţa soţia lui
Cadri. Arnăut cu ceilalţi martori s-au judecat
şi au luat numele de Arnăutu se dau două
declaraţii cu nume după placul lor. Îi spun
judecătoarei dacă face o plângere penală lui
Arnăutu Aurel şi Arnăutu Gheorghe pe
numele de Dimiciu Aurel şi Gheorghe pot fi
cercetaţi că ei se consideră copii mamei
mele.
- Judecătoarea: se respinge întrebarea.
Sedinţa s-a încheiat. Funda Sultana şi
Arnăut Aurel nu s-au prezentat la instanţă.
Pe hol, Sotir mă întreabă unde este mama
lor înmormântată? Le-am răspuns că nu ştiu.
Eu la părinţi merg, duceţi-vă şi voi la ai
voştri. Nu trece mult timp ne prezentăm la un
nou termen. După proces erau toţi pe hol

47
merg la ei să cer socoteală lui Arnăut Maria
pentru acuzaţiile aduse şi pe cine preyenta
în proces. Cum holul era plin de avocaţi,
miliţieni, când m-am apropiat de clanul
Arnăutu primesc un cadou frumos de la
Tunda Sultana o palmă. Cum orice se dă
înapoi au venit miliţienii şi ne-au dus într-o
cameră pe toţi cei din sală. Jandarmii ne-au
legitimat şi au întrebat-o ce tot întreabă prin
instanţă. Plină de nervi şi tremuram de la
palma primită am spus eu chiar nu ştiu ce
doresc de la mine de m-au onorat cu acest
proces şi plângeri penale. Şi eu îi întreb dar
nu primesc nici un răspuns. Mama lor a fost
căsătorită cu Baturi Dumitru din care rezultă
copii Arnăutu, iar mama mea a fost
căsătorită cu Dimiciu Mihai îi moare soţul în
război şi s-a căsătorit cu Cadri Costea.
Auzind Funda cuvintele spuse bătând din
picior îmi cere să spun cine este Baturi
Dumitru îi spun totul voi aţi formulat plângere
penală şi aţi iscălit-o cu mare dragoste.

48
Funda tot vorbea, jandarmul, te rog să taci
dacă nu taci te amendez. Bate cineva în uşă
la jandarm, se deschide uşa disperat
Arnăutu îşi caută sora disperat. Mirat nu
ştiam pe cine caută pe mine care spune că
nu mă cunoaşte sau pe Funda, dar domnul
Ciobanu declarase că Funda este mătuşa.
Spiritele sau încins şi mai tare jandarmii au
vrut să le dea clanului Arnăut o amendă, dar
a doua zi era Moş Nicolae. Jandarmul ne
poftise afară, Funda iese, eu am cerut
protecţie pe motiv că îmi este frică, unul
dintre jandarmi asigură liniştea. Am ieşit
afară ai lui Arnăutu erau cu toţii afară mă
aşteptau la fel ca naşu mare. Am cerut să
îmi spună cine sunt persoanele din
declaraţie, cu atât de mare dragoste le-am
zis şi onoarea familiei o voi apăra cu viaţa
având în vedere că am rămas de la trei ani
orfană şi nu a zis nimeni nimic ca după 12
ani de la decesul mamei, să vină unii să facă
afirmaţii grave. Auzind cele spuse s-au agitat

49
la fel ca un câine când turbează. După toate
cele petrecute au mai făcut un dosar penal,
nu a trecut câteva zile la poartă bate domnul
comisar Balaur. Incredibil nu îmi venea să
cred de la citaţia dată ei au făcut reclamaţii.
M-am prezentat la secţia de poliţie, am
început să fiu cunoscută ca hoţii de
buzunare. Am întrebat de domnul comisar
m-au trimis la birou. Eram foarte curioasă să
aud ce am mai făcut, era căldură mare îmi
spune să scot ce am la mine, mă miram ce
este. Domnul comisar îmi spune: am auzit că
purtaţi o armă albă. Am zâmbit şi foarte
curioasă l-am întrebat, ce este arma albă?
Comisarul cum nu ştiţi? nu, un cuţit. Uite ce
au declarat Arnăutu Gheorghe, Funda
Sultana, Arnăutu Maria şi Sotir Zoiţa că i-ai
ameninţat că îi tai şi eşti o criminală. Cum,
eu am faţă de criminală? Dacă sunt atât de
periculoasă cum am putut să am grijă de
părinţi? Că pe atunci nu eram criminală.

50
- Uite ce au spus, când pleci de acasă la
proces să fie poliţie ca să facă percheziţie
corporală. Am oftat şi am spus arma pe care
o port nu o va găsi nimeni. Mirat se uită la
mine şi îmi spune cum adică? Arma albă la
mine sunt cuvintele când le spun o vorbă îi
înţep direct în inimă. Domnule comisar uite
ce au spus că sunteţi o criminală. Vă rog să
le cereţi dovada unde s-a petrecut fapta în
ce an am fost judecat şi unde am făcut ani
de detenţie. Până în 2007 la noi la poartă nu
au venit nici odată organele de poliţie. Sotir a
furat şi tot ei spun vorbe grele. Domnul
comisar îmi dă pângerea formulată de ei cu
acuzaţiile aduse. Arnăut Maria a declarat că
în mână ţinea o umbrelă şi Sotir Zoiţa i-a luat
umbrela s-a repezit spre Arnăutu Gheorghe
să-l lovească. Foarte frumos, este problema
lor, felicitări. Se apropie un nou termen
instanţa hotărăşte să ne prezentăm la testul
ADN. Am dat instanţei de judecată o
adeverinţă medicală făcusem două

51
accidente vasculare de de două ori pe
săptămână, judecătorul se uită în dosar le dă
cuvântul la avocaţi. Judecătorul către
apărător: doamna avocat spuneţi că Arnăutu
Aurel şi Funda Sultana sunt bolnavi pentru
interogare, nu s-au putut deplasa până la
Bucureşti. Of Doamne cât tupeu din partea
avocatei Pecheanu spune vom face noi
unele aranjamente în aşa fel încât să iasă
bine, având în vedere că fiul lui Funda în
spital la Constanţa. Avocata Stănescu, i-am
şoptit cu cine, foarte frumos te faci frate cu
cine are tupeu. Mi s-a dat voie de a spune:
onorată instanţă în şedinţa publică din data 8
aprilie 2010 Arnăutu Aurel şi Gheorghe au
declarat că au auzit de moartea lui Dima
Chiraţa în anul 1995. Onorată instanţă vă
rog să aducă documente care să
dovedească. Judecătoarea respinge
cererea, mă întreabă dacă mai am ceva de
spus. Onorată instanţă doamna avocată vine
cu o cerere şi spune să nu fie interogaţi

52
astăzi reclamanţii pe motive că nu era
pregătiţi. După declaraţiile date la
judecătorie, la poliţie, parchet aflând
adevăratul nume cer să fiu a doua oară
interogată. Judecătoarea se uită atentă la
mine nu spune nimic dar se hotărî să se facă
interogare la domiciliu. Pe tot parcursul
procesului au fost prezenţi la testul ADN.
Bucuroşi au fost primii la datul palmelor au
avut putere dar pentru interogatoriu nu am
văzut oameni aduşi pe braţe care nu se
puteau deplasa, nu? Judecătorii s-au
deplasat la ei la domiciliu dar la Funda şi
Arnăutu Aurel nu. Eu cred că instanţa a fost
oarbă sau (eu în luna decembrie am fost la
Bucureşti şi după Anul Nou instanţa se duce
să ia interogatoriu, ruşine). Instanţa solicită
să fiu prezentă la domiciliul lui Funda şi
Arnăutu, am refuzat cererea pe motiv că am
fost bătută pe holul instanţei de judecată
unde erau avocaţi, judecători şi multe
persoane de faţă. Judecătoarea nu spune

53
nimic. Şedinţa s-a încheiat. Ieşim afară, Sotir
foarte bucuros îmi spune: am pe cineva în
justiţie şi instanţa o să facă ce dorim, am
felicitat-o şi am plecat. Ne-am prezentat la
un nou termen, intenţionat am stat lângă
Arnăutu Gheorghe şi Sotir Zoiţa se ia
dosarul trecem în faţă, judecătoarea mă
întreabă dacă am fost la Bucureşti, avocata
spune nu drumurile sunt închise din cauza
vremii, era iarnă. Mă uit la Sotir şi îi spun: să
mor cu inima împăcată spune te rog cine e
Baturi Dumitru, în sală era linişte eu spun
întreabă măta-mare e moartă, i-am dat
telefon dar nu răspunde. Judecătoarea s-a
uitat la noi zâmbeşte pe sub mustaţă,
avocata îmi face semn să tac. Şedinţa s-a
încheiat, îi aşteptam afară, le-am pus
aceeaşi întrebare cum erau obişnuiţi,
cheamă jandarmii, faţă e acest lucru le-am
spus Dumnezeu nu doarme pentru toate
acuzaţiile făcute, nu vedeţi că a-ţi început să
tremuraţi? Nu mai puteam, îi spun lui Sotir ai

54
uitat ce le-ai făcut părinţilor ei au decedat şi
ai început cu mine? Ai grijă ce faci că cineva
le va plăti. Nu stau puţin că se prezintă un
poliţist de la Cogealac şi îmi dă o nouă
citaţie într-un alt dosar. L-am întrebat despre
ce este vorba şi mi-a zis că m-am declarat
unică moştenitoare a lui Cadri Costea şi
Dimei Chiraţa. Priveam poza mamei şi a
tatei, şi plângeam şi întrebam: tată, cum
spuneai ce o să ai tu nu va avea nimeni, mă
gândesc oare ştie el ceva nu dorea să spună
că avere nu a lăsat. Cum niciodată Moş
Nicolae nu vine fără cadou eu am fost
invitată la secţia de Poliţie Cogealac. Iau pe
doamna Preotu şi Bucurescu cu tot dosarul
şi plecăm. Afară era un frig de crăpa pietrele.
Am ajuns la secţia de poliţie, întrebăm de
domnul comisar. Era plecat într-un sat se
petrecuse o nenorocire de crimă, în secţie
era mai frig ca afară, se deschide uşa apare
Sotir. Am crezut că a venit să ne poftească
să stăm la o cafea, s-a plimbat un pic şi a

55
plecat, la ieşire a spus ceva dar nu am auzit
şi am râs. Crezusem că mergem. La ei nu
mai fusesm din 1996 când ai venit şi ai luat
ce nu îţi aparţine, mă gândeam aveai fata
logodită, nu vroiam ca ai mei nepoţi să
sufere pentru ceilalţi. După mult timp de
aşteptare apare domnul comisar, intrăm unul
câte unul la interogatoriu arăt dosarul în care
am mai fost cercetat de mai mute ori. I-am
dat toate declaraţiile notariale toate
rezoluţiile date de organele de cercetare şi i-
am solicitat domnului comisar ca şi celelalte
dosare să solicite plângăreţilor documentele
din declaraţii şi după ce le voi avea doresc
să li se îndeplinească marea durere pe care
o aveau şi somnul neliniştit că au cerut cea
mai grea pedeapsă, clar ce ai făcut crimă să
primeşti asemenea pedepsă. S-au dat
declaraţii şi am plecat. Of Doamne nu mă
odihnesc un plic altă citaţie la Parchetul de
lângă Judecătoria Constanţa la domnul
procuror Dragomir. Un bărbat înalt solid cu

56
părul cărunt cu o privire cruntă îmi cere actul
de identitate , pe scaun stătea o fată brunetă
înaltă elegantă îi dă buletinul şi se uită în
dosar şi îmi pune o întrebare: care a fost
numele înainte de căsătorie şi cum se
numeau părinţii? Numele purtat înainte de
căsătorie a fost Cadri Elena şi numele
părinţilor a fost Cadri Costea şi Baturi
Chiraţa. Surprinsă un pic văzând cât de dur
este i-am dat o adeverinţă medicală întrucât
nu aveam voie să fiu stresat din cauza celor
două accidente vasculare. Se uită atent la
adeverinţă, se uită la mine şi spune să stau
liniştită că nu v-a fi nimic rău. Domnul
procuror cu privirea în dosar, eu zic: în 1953
tatălui meu i-a spus cineva să nu-şi facă griji
şi a primit 7 ani jumătate. Curios de cele
auzite a spus care a fost motivul, în anul
1953 s-a dat democraţia de acum dar nu s-a
putut de ruşi în ţară. S-a uitat la mine ei
bătând cu piciorul în masă, şi începe să-mi
pună întrebări cine a fost mama, doamna

57
 Sotir. Privind către domnul procuror şi
zâmbind, am spus eu născut în 1957 cum
pot să ştiu cine este mama că s-a născut în
1951 şi m-a interesat vreodată să întreb cum
este trecut în certificatul de naştere.
- Domnul procuror: ai spus vreodată martorilor
că nu ai soră?
- Nu, nu le-a, spus îmi este ruşine de tot ce au
făcut şi ce îmi fac.
- Domnul procuror: unde l-ai cunoscut pe
Arnăutu?
- Pe holul instanţei de judecată când m-am
dus să îi întreb cine sunt şi de ce doresc, am
fost bătută de ei şi au făcut şi plângere
penală.
- De ce te-ai declarat unica moştenitoarea lui
Cadri Costea şi Dimiciu Chiraţa?
- Cadri Costea a respectat ce mi-a răspuns
Sotir în scrisoare şi pentru Dimiciu Chiraţa
sunt unica fiică.

58
- Domnule procuror, de ce nu au făcut
plângere penală când venea şi lua tot ce nu
îi aparţinea?
- Domnule procuror, de ce nu m-au dat în
judecată că mama nu avea nici o pensie şi
era bolnavă?
- De ce Sotir, domnule procuror, nu a făcut
plângere penală că nu a venit să participe la
înmormântare sau la pomeni sau să le
cumpere medicamente câte şi mai câte au
nevoie bătrânii mai ales de o alinare.
Ascultând cu mare atenţie cele spuse de
mine domnul procuror îmi spune: ăştia sunt
oamenii doamna Dima. După atâtea dosare
care erau vreo 10 la număr a venit şi timpul
să mă bucur să ne facem socri cum este
obiceiul la noi la aromâni să mergi la cimitir
să dai de veste celor plcaţi de lângă noi.
Cum mă bucuram de ce v-a urma afară
începu să fulgere şi să tune. Ştiind că la
mormântul părinţilor lângă gard era un nuc şi
vorbind eu cu ei şi să aprind o lumânare,

59
ploua de rupea pământul cum să aprind o
lumânare. Am pus o coroană am sărutat
poza de pe cruci cum se spune din bătrâni
le-am spus că ne facem socri să participe la
eveniment că nu am pe nimeni lângă mine.
Când am ajuns acasă curtea era plină
muzică, nepoţi, cumnate şi fini, toţi doreau
să înceapă petrecerea. Cineva îi face semn
mătuşei să nu zică nimic, ea spune de ce să
nu îi dau darul de la socri, uite Elena toţi s-
au unit şi cadou de nuntă au trimis. Când a
luat plicul surpriză mare, era de la biroul
executorului Stoica, desfac plicul şi bucurie
mare, sechestru pe casă! De bucuria ce am
avut-o am ţipat tare de m-au auzit toţi vecinii.
Surprinşi de cadoul primit am spus: Doamne
bucuria pe care ei au trimis-o în ziua nunţii
să se bucure şi ei cum m-am bucurat eu.
Toţi îşi şoptea, Doamne cum au putut să
facă asta chiar acum de nuntă. Cei care erau
în curte au venit, mi-au dat o cafea şi au
spus potoleşte-te diseară vin cuscrii, hai că

60
avem treabă. Cum la toate cele trei nunţi am
fost plimbată pe la toate instituţiile de
judecată, la fiecare din nunţi în săptămâna
nunţii parcă erau făcute aveam câte un
proces. Nu aveam stare, vroiam ca să mă
întâlnesc cu sora mea, să îi zic ceva. Pe
holul curţii de Apel merg lângă clanul
Arnăutu era şi Sotir merg lângă ei şi spun azi
sunt la proces, diseară vin cuscrii sunt cea
mai iubită soră, cea mai fericită soacră la
toate cele trei nunţi v-aţi bătut joc de mine şi
de părinţii mei. Privind cu lacrimi în ochi am
spus: văd că tremuraţi! ferească Dumnezeu
de mai rău şi am plecat acasă. Procesul nu a
dat un termen. După nuntă mă întâlnesc cu
avocatul şi am întrebat care sunt şansele, nu
vreau să îţi dau şanse având în vedere că
Completul de judecată a depus cerere de
abţinere, asta înseamnă că nu vor să judece
dosarul pentru că sunt foarte multe
necunoscute şi este cu multe semne. Nu are
nici un rost ca să îţi iau banii, procesul este

61
pierdut! Dar tu, dacă ai depus plângeri
împotriva lor şi dovadă în timpul şedinţei,
depune şi se v-a suspenda procesul, am
avut dovadă dar parcă nu am putut depune
în timpul şedinţei având în vedere că făceau
parte judecători ale căror cereri le
formulasem plângere penală. M-am
prezentat la Curtea de Apel. Dintre toţi erau
prezenţi Arnăutu Gheorghe omul de bază în
proces şi cel care era prezent peste tot,
vorbea tot timpul la telefon. Am auzit o dată
că spunea: dacă ai vorbit cu Rafte, pot să
stau liniştit. Rafte este nepotul lui Sotir care
lucrează la Curtea de Apel. Se ia dosarul,
Arnăutu scoate buletinul, instanţa îi dă
cuvântul, Arnăutu spune: domnule
preşedinte cu o voce tremurată şi tremura tot
de nu putea sta pe picioare, uitaţi care sunt
părinţii mei, Arnăutu Mihai şi Arnăutu Ţona.
Ce crede Dima că noi nu avem părinţi? Se
consideră copil al mamei mele şi spune că
au auzit de moartea lui Dima Chiraţa, păcat.

62
Cei din sală au început să râdă de
spectacolul dat. Preşedintele Cosac auzind
cele confirmate de mine a spus: dacă vreţi
să vă certaţi poftiţi afară. Arnăutu nervos
spune: cum domnule preşedinte noi nu avem
mamă? Am zâmbit şi am spus da, ai pe
buletin sunt numele părinţilor voştri, ce
treabă aveţi voi cu părinţii mei Cadri Costea
şi Baturi Chiraţa. Nu aţi spus voi că părinţii
voştri sunt Arnăutu Mihai şi Arnăutu Ţona?
Instaţa doreşte să îmi atragă atenţia că nu
sunt la subiect şi am spus: domnule
preşedinte în dosarul cu nr. 6329 din 2011
mi s-a luat dreptul la apărare cerând un
termen având în vedere că am avut un
deces unde am dovedit cu actul de deces.
Am depus mai multe înscrisuri cât şi verbal
solicit acel document cu care am făcut
dovadă de ce se resping cererile la care am
dreptul. Vrând să depun acea cerere dar am
avut o reţinere deoarece persoana are în
completul de judecată, el era preşedintele de

63
judecată cum se putea să nu îi cer lui
Arnăutu să spună cine, el cheamă jandarmii,
spunând că el nu mă cunoaşte, eu i-am
răspuns că este foarte adevărat că nu are
cum să mă cunoască. I-am spus să nu se
bucure de aranjamentele făcute de Rafte că
Dumnezeu este cel care face dreptate. De
ce ne judecă că mie nu îmi este frică decât
de puterea Domnului. Am spus nu mă lupt
pentru o palmă de pământ mă lupt pentru
cinstea mamei mele dacă voi aţi dat bani
grei de o necinsti pe mama, veţi plăti. Eu m-
am rugat mereu să o apăr. Negru la faţă de
cele auzite a rămas fără grai şi a plecat
vorbind la telefon.
Plângerea penală formulată nu putea
fi anchetată decât de procurorii de la Înalta
Curte de pe lângă Curtea de Apel fiind vorba
de un judecător şi de o persoană care ne
consideră neştiutori, acel care a dat hotărâre
în baza documentelor nefiind depuse vreo
dată la dosar. Domnul procuror cerecetând

64
cu atenţie a constatat-o infracţine de
distrugere şi sustragere de documente. Cine
le-a luat. când sau luat? Pentru că nu s-au
dat în favoarea mea. Bravo domnule
procuror, dacă ajungi prin secţiile de Poliţie
şi Judecată cu acte care dovedeşti că unele
rezoluţii au fost date fără a fi cercetate; cu
adevărat poţi să te faci frate cu oricine şi ca
mamă să primeşti un copil. Am făcut o
solicitare la Poliţia secţiei trei să le spun să
analizeze cu mare atenţie cei care au dat
declaraţii. Unde este născut Bafane
Constantin în ce localitate şi când au venit în
România, unde au locuit. Vor constata cu
adevărat că nu o cunosc pe Baturi Chiraţa.
Aceleaşi întrebări le-am pus şi pentru
Ţigănică Gheorghe, Apostol Tănase şi
Boşcula Costa vor constata că nici unul
dintre ei nu a cunoscut pe Baturi. Domnul
comisar a ridicat tonul la mine şi a spus:
Doamna Dima dumneata ne anchetezi pe
noi? Eu v-am dat o idee să vedeţi falsul în

65
declaraţii şi mărturie mincinoasă. Stând de
vorba cu doamana avocată i-am spus că voi
deschide un proces, partea apărătorului vom
spune că suntem surori, doamna avocat
desigur vă va cere testul ADN, nu mă prezint
şi ne vom face surori. Vorba s-a dus ca
vântul în sala de judecată, doamna avocată
a reclamanţilor se uită dur la mine. Oare cum
toate instituţiile care trebuie să facă dreptate
dă hotărâre fără calitate procesuală? În
seara de 22 decembrie 2014 ora 21 sună
telefonul o convorbire scurtă: a murit tata. Nu
am înţeles nimic, tata a murit în 1997 am
crezut că este o glumă precum accidentul. A
doua zi sună o persoană, stând de vorbă la
telefon îmi spune: ai auzit că cei cu care te
judeci a murit Arnăutu Aurel? Emoţionată şi
cu lacrimi în ochi, nu îmi venea să cred de
cele auzite şi de cunoştinţa cu cei ai lui
Arnăutu într-un mod neplăcut. După două
zile a venit Crăciunul şi am plecat la cimitir
să pun câte o coroană la mormântul

66
părinţilor. Intrând într-un magazin de lângă
cimitir să cumpăr o coroană, la ieşire pe o
uşă alăturată, era un afiş cu numele
decedatului Arnăutu Aurel. Am aprins o
lumânare afară drept mlţumire pentru tot ce
a făcut. De atâta ură şi duşmănie v-am
cunoscut şi pe cei din familia lor. O fată
îmbrăcată în negru aveam o cafea în mână.
Intră un om al străzii şi îi dă un pacheţel. În
timp ce stăteam de vorbă la poarta
cimitirului, ies două persoane şi strig: Gina ia
şi du astea la maşină. Se uită la mine
precum ar vrea să zică ceva. Mă întorc şi
plec la mormântul părinţilor mei, plângeam
am simţit o mângâiere am udat mormântul
cu lacrimi, l-am împodobit cu vorbe. O
pasăre se aşeză pe cruce parcă vroia să
zică ceva, o întreb dacă poţi cum pot să
merg la cel decedat el îmi spune nu ai fost
sora mea, nu eşti sora mea şi nu vei fi
niciodată. Oare pentru ce ne-am judecat să
mă recunoască de soră, sau pentru a-şi găsi

67
mama sau pentru banii care urma să îi
primesc de la bulgari. După un drum lung şi
greu Arnăutu bate la poartă raiului unde
stateau în faţa porţii Sfinţii Domnului.
Sfântul Gheorghe călare pe un cal frumos
îmbrăcat, în straie de sărbătoare care
aşteaptă oaspeţii. Stând la rând unul câte
unul îi vine rândul lui Aurel şi spune cum te
cheamă şi care sunt părinţii tăi ca să vină să
te întâmpine. Mă cheamă Arnăutu Aurel, se
uită Sfântul Gheorghe în acte eu cred că am
greşit, nu este nici un Arnăutu Aurel, dar pe
părinţii tăi cum îi cheamă? Arnăutu Mihai şi
Arnăutu Ţona. Bate Sfântul Gheorghe la
tobă şi strigă veniţi să vă luaţi oaspetele
Arnăutu Mihai şi Ţona. Fuga vine Arnăutu
Mihai, Sfântul Gheorghe se mai uită o dată
în acte şi spune: tu nu eşti Arnăutu! tu eşti
Arnăut! Vâzând Aurel cât de greu este să dai
socoteală în faţa Domnului, scoate toate
declaraţiile notariale. Văzând Sfântul
Gheorghe se uită în registrul de evidenţă a

68
celor decedaţi şi spune: în ce an a venit
Arnăutu Mihai şi Ţona? Aurel, nu ştiu dar vă
dau hotărârile judecătoreşti şi declaraţiile
notariale, pe aceste declaraţii am câştigat
dar îmi pare rău că nu am putut să o punem
pe Dima Elena în puşcărie. Se uită la el
Sfântul Gheorghe şi spune aici nu este cu
şpagă, contează numai adevărul şi faptele
făcute. Aurel cere voie să se odihnească un
pic după drumul lung parcurs. Văzând Aurel
cât de greu este şi de negăsirea celor dragi îi
scrie o scrisoare fratelui lui şi celei mai iubite
surori de pe planetă şi sora lui de la
Cogealac: dragii mei, să ştiţi când veţi veni
aici aveţi mare grijă ce declaraţi, eu am tot
ce am avut dar aici nu sunt valabile, i-am
păcălit noi pe cei cu care ne-am certat, dar
pe Dumnezeu nu poţi. Vă rog să spuneţi
soţiei mele şi copiilor mei că noi am fost copii
orfani pe părinţi nu i-am cunoscut iar cei care
ne-au crescut nu au fost recunoscători. Dar
îmi pare rău de nepoţii mei, copii lui Costel

69
că i-a crescut altul, cât s-a chinuit sărăcuţa
de noră. Dar mă bucur că am nepot campion
la lupte grele, am nepoate bune. Frate, am
văzut o femeie care îmi făcea cu mâna să nu
plec dar nu puteam să merg la ea, cineva îmi
ţinea sabia la cap; nu ai dreptul, ai venit cu
acte false. Te rog frate, eşti cel mai mare ai
grijă de toţi: cum nu putea rămâne singur a
luat-o pe a lui soră. Ajung la poarta raiului
aceeaşi procedură la fel ca la Arnăutu dar
Funda Sultana plângea şi spunea: frate tot
ce s-a întâmplat a fost numai din vina ta. Tu
ai dat toate declaraţiile; tu cu Sotir m-aţi
adus la judecători, acasă nu ne-am găsit
până dincolo şi nu-i găsim nici aici. Sau
hotărât să o ia pe Sotir poate poate îl v-a
îndupleca pe Sfântul Gheorghe să le dea
voie prin Împărăţia Domnului să-şi găsească
părinţii. Bucuroşi Aurel şi Sultana că le-a
venit sora lor cu buchete de flori au aşteptat-
o cu masa întinsă au început petrecerile.
Căldură mare era în toiul verii. Auzind de

70
plecarea surorii mele după douăzeci de ani,
m-am dus să iau un răspuns de la ea şi
pentru toate faptele bune şi rele care mi le-a
oferit atât mie cât şi părinţilor mei. Bucuria
celor doi că îşi vor găsi părinţii cu ajutorul lui
Sotir, situaţia s-a îngreunat şi mai mult. Sotir
lăudâdu-se cu relaţiile de la judecată cu
ajutoarele lor de la nepoate i-a enervat şi
mai mult de cele spuse şi le-a zis: veţi
rămâne afară nu puteţi intra în Rai până nu
vin comisarii, procurorii, judecătorii şi
apărătorul vostru ca să lămurim situaţia.
Auzind de cele spuse sau hotărât să îl ia pe
Arnăutu Gheorghe. Arnăutu un pic mai isteţ
ca ceilalţi, cu toate declaraţiile în sacoşă,
cum îi tremurau mâinile spune: Doamne,
uitaţi cu ce acte mă legitimez că noi suntem
copii fără mamă, mama mea este Arnăutu
Ţona persoana pe care am cautat-o peste
tot şi Dima Elena să ne spună nouă că
părinţii ei sunt în viaţă după ce am venit la
tine vrem să o căutăm aici. Strigă Sfântul

71
Gheorghe să vină Arnăutu Ţona să îşi
aştepte familia dar nu s-a prezentat nici o
persoană. Se recomandă că este Arnăutu
Mihai. Se uită Sfântul Gheorghe la ei şi le
spune ceva la ureche. Ei au plecat privind în
jos. Mergeţi în spatele grădinii şi voi patru o
să staţi acolo până vor veni toţi cei care v-au
anchetat.
Of Doame ce am blestemat,
Când CAP s-a format, tot satul l-a
urât,
Ei s-au unit dreptate de a-şi face,
Mândru Costea era cu arma în sus
trăgea,
Pe miliţieni îi lovea,
A doua zi satul de mascaţi înconjurat
era,
Pe fiii satului în dubă îi punea ,
La instanţă îi prezenta la urgenţă îi
judeca,
Judecătorul întrebări le punea,
Dacă spuneţi drept ce s-a întâmplat,

72
 Eu pe toţi vă voi scăpa,
Costea la judecător s-a uitat,
Bravo ai recunoscut,
Drept eu pe tine te voi condamna,
Şapte ani jumătate vei primi,
Cu sângele vărsat pământul ai apărat,
Mama mult a suferit sărăcuţa rău s-a
îmbolnăvit,
Cu greu pământul îl lucrau nimic de
mâncare nu aveau,
Bunica pe prispă o aştepta de la
câmp când venea,
Săraca plângea şi jelea,
Toţi feciorii în puşcărie erau,
Adânc la mama se uita,
Cuvintele cu greu şi le găsea,
Veste rea îi dădeau miliţienii o vizitau,
La post te-au chemat,
Când în camera întunecată intra,
Doamne ce le tortura,
Pe drum cu nimeni nu vorbea de
chinul ce-l vedea,

73
 Când în curte intra,
La poartă perceptorul le aştepta,
La el se uita ca la Dumnezeu se
închina,
Lacrimile şuroaie le vărsa totul din
casă le lua,
Of, ce ani care au trecut!
Costea din puşcărie a venit,
Prea mult nu a stat că iar l-au arestat,
Cu aurul l-au luat of ce bătaie i-au dat,
Un înger în somn lui Costea i-a venit,
La ureche i-a şoptit,
Cândva pe monument numele tău v-a
fi scris,
Mult nu a trecut şi visul s-a împlinit,
Pe o potecuţă venea o măicuţă,
În zare se uita copii îi zărea,
Care plângeau şi jeleau,
Măicuţa de ei se apropia şi îi
mângâia,
Şi apoi copii îi întreba,

74
 Nu cumva a-ţi văzut unde sunt părinţii
rătăciţi?
Nu mai plângeţi nepoţii mei, în Rusia
sunt ei,
Pe prispă stăteam, la părinţi le
spunea,
Tot ce s-a întâmplat de când ei au
plecat,
Mult s-au întristat de ce au aflat,
Pe un cal călare un flăcău venea,
El s-a prezentat; dar numele l-am
uitat,
La mine te vei gândi eu de duşmani te
voi feri,
Pe obraz mă săruta ceva mi-a dat,
Când ochii am deschis,
În jur m-am uitat nu ştiam ce s-a
întâmplat,
Bine m-am gândit mi-am dat seama
că e un vis,
O zi frumosă de primăvară cântă
cucul afară!

75
 Cântă cucule, pasăre frumoasă,
Bunica la fata ei dragă s-a uitat,
Cu drag a îmbrăţişat-o pe fată şi a
sărutat-o,
Rămas bun şi-a luat,
De mică orfană ai rămas,
Din casă în casă ai umblat,
De ruşine nu te-ai făcut,
Când mare te-ai făcut pe Dimciu l-ai
cunoscut,
Noroc nu ai avut,
Războiul a început,
Dimciu la război a plecat,
Drumul i-a fost blestemat,
Veste urâtă s-a dat,
Dimiciu a decedat,
Timpul a trecut,
Pe Costea l-ai cunoscut,
Noroc bun ai avut,
Prin pădurea când treceaţi în tufişuri
zăreaţi,
Copii ne apăraţi,

76
 Costea cu Chiraţa din căruţă jos s-au
dat,
Ia priveşte cât sunt de minunaţi,
Oare cine i-a lăsat,
Pe gânduri mult nu a stat,
În căruţă i-a luat,
Direct în spital i-au internat,
Oare ce se mai întâmplă,
Dacă vreo familie i-a luat,
Mi-e dor mamă de ochii tăi ce clipesc,
Cu faţa cea luminată cu drag ne
priveai,
Mi-e dor de vorbele dulci pe care ni le
vorbeai,
Mi-e dor, mamă, de sufletul tău cel
blând,
Cu drag pe toţi îi primeai,
Mi-e dor, mamă, ca să te văd,
Şi tu în braţe să mă strângi,
Să-ţi sărut mâinile şi tu lacrimile de pe
obraz să mi le ştergi,
Deschid uşa în camera unde stăteai,

77
 Privesc lung dar nu te zăresc,
Văd acea icoană pe care mereu o
priveai,
Mă închin şi spun inima mă doare,
Doresc ai mei părinţi să veniţi să-mi
daţi o alinare,
Cu drag oaspeţii îi aşteptam,
Toate amintirile să le depănăm,
Moş Crăciun bate la geam şi aduce
un dosar,
La tribunal Elena o chemă în puşcărie
o vedem,
Este Moş Crăciun cel bun şi mă
fereşte de nebuni,
Tu, părinţii morţi să nu îi jigneşti,
Din suflet să îi iubeşti,
Aşa pe căpcăuni îi cucereşti,
Moşule, să ştii, ei pe mine m-au bătut,
Nu-i nimic fata mea,
Moşule dacă îţi zic o poezie,
O să îmi faci pe plac mie,

78
 Sultană, Sultănică de Domnul nu ţi-a
fost frică,
De palma pe care ai dat-o,
Mama, tata de sus s-au uitat,
Şi greu au oftat,
Ei s-au închinat de ce s-a întâmplat,
Aurel Aurică de Dumnezenu nu ţi-a
fost frică,
Procesele le iscăleai,
Cea mai aspră pedeapsă cereai,
Gheorghe şi Zoiţa milă nu aţi avut,
Câte declaraţii jignitoare aţi dat,
Mama mea aţi măritat,
Şi cu bunicul aţi căsătorit,
Doamne, ce păcat!
Tata pe gânduri nu a stat,
Un berbec la casa Domnului a dat,
De puşcărie m-a scăpat,
Dorinţa clanului Arnăut nu s-a
îndeplinit,
Ei rău s-au îmbolnăvit la pat au căzut,
De la proces când plecam,

79
 La mormântul părinţilor mă opream
Foc mare la inimă aveam, mormântul
cu lacrimi îl udam
La ei îngenuncheam
Lumânarea aprindeam
Doamne, a cui sunt?
Greu s-a chinuit
Numele nu a ştiut
Rog să vină mama cu tata
Să le povestesc tot ce au făcut
Pe toţi la masă îi voi invita
Pe ei îi voi întreba
Tată de când aţi plecat
Multe lucruri s-au încurcat
Multe sunt de rezolvat
Dar sunt de neuitat
Mult vă plăcea când străini în casă
veneau
Cu mult drag îi primeaţi şi de toate le
dădeaţi
Zile a trecut şi aţi îmbătrânit

80
 Puterile v-au lăsat stânga dreapta se
uitau
Parcă ar veni cineva
Mamă nu te mai uita familia este
alături
La pat sărăcuţa stătea, tata cu drag o
privea durerea îi alina
Soarele a apus a mea mamă s-a dus
Telefoane am dat cu toţi s-au adunat
Nu ştiu cine era la poartă înjura
Două femei se îmbrânceau
Eu lui tata i-am spus: a mea mamă e
în coşciug
Tată îl voi îmbânci în casă nu-l voi
primi
Tata mi-a spus: lasă fata mea asta
nu-i treaba ta
Cel care a înjurat o să-l fac eu să tacă
Nu ştiu ce s-a întâmplat că eu am
plecat
Când la căpătâiul mamei stăteam
Cineva a întrebat

81
 Tu mâinile decedatului nu ai legat?
Când m-am uitat legătoarea s-a furat
Of ce m-am cutremurat
Adânc am oftat cu toţi de faţă am
blestemat
Unii s-au înroşit de ce au auzit
Cineva drag sora pe preot a întrebat
Părinte, legătaoarea de la mâna
mortului s-a furat
Părintele la ea s-a uitat şi un răspuns
a dat
Eu pentru ei mă voi ruga Dumnezeu îi
v-a apăra
După cum s-a văzut toţi la pat au
căzut
O zi de sărbătoare m-a luat un dor de
ţară
În maşină am urcat
La Cogealac am plecat
Stânga, dreapta, m-am uitat
În biserică am intrat
La Maica Domnului m-am închinat

82
 La slujbă am stat
Femeile mirate la mine se uitau parcă
am ştiut ce era
După ce slujba s-a terminat pe o
bancă m-am aşezat
Cineva lângă mine s-a aşezat şi de
vorbă am stat
Ce e cu tine, de unde eşti?
Am o soră aici în sat cu ea m-am
judecat
Ai venit la împăcat? Adânc am oftat
Tu soră pe lângă mine ai trecut te-ai
făcut că nu mă vezi
Eu un pic machiată, aranjată cred că
nu m-ai observat
Prin sat am plecat la poartă te-am
strigat
O fată tânără a ieşit şi la mine a
zâmbit
Şi m-a întrebat ce doresc
Un pic m-a şocat, vreau o casă de
cumpărat

83
 Atentă s-a uitat şi a plecat
Păcat dacă mă cunoştea tot nu îmi
spunea
În casă mă invita şi la masă mă
punea
De la voi am plecat într-un bar am
intrat
O cafea am comandat la masă am
stat
Când în jur m-am uitat era şi al meu
cumnat
Eu pe el l-am cinstit nimic nu am
vorbit
Când de la masă m-am ridicat
A venit al meu cumnat
El mâna mi-a sărutat şi s-a închinat
Pe uşă când am ieşit era al tău fecior
sprijinit
În ochii lui am privit s-a înroşit
De mână l-am apucat
L-a luat un tremurat
Pe el l-am salutat

84
 Din sat am plecat
Toţi am fost copii o dată lângă mamă
lângă tată
Pe toţi v-aş întreba oare care este
mama ta?
În faţa judecătorului noi soră stăteam
La ureche te-am întrebat: care este
bărbatul atât lăudat?
Hai, spune te rog, să mor cu sufletul
împăcat
Tu soră cu nasul pe sus ne-ai dat un
frumos răspuns
Întreabă mă-ta
Mama mea de mult s-a dus
Nu pot primi un răspuns
Soră gata ne-am hotărât pe internet
am intrat
În faţa lui Dumnezeu am
îngenuncheat m-am închinat
Pe el l-am sărutat şi am povestit ce s-
a întâmplat

85
 O lumânare mare am aprins pe
Dumnezeu l-am convins
Pe mama la internat am invitat de
vorbă mult cu ea am stat
Sărăcuţa plângea şi jelea de veste ce
primea
Mult m-am rugat acasă de-ar veni
lucrurile de-am lămuri
Nu pot veni fată? bătrâneţea este
grea
Sfântul Gheorghe porţile a închis e
greu de convins
Nu ştiu tată de unde a venit şi la mine
s-a răstit
Eu un pic cu tupeu
Tată aşa ai făcut mereu
Dumnezeu cu mama tot îi explica ce
se petrecea
Deodată tata a revenit şi la mine a
zâmbit
Tata mândru s-a uitat şi el m-a lăudat:
bravo

86
 Eu fata mea, de securitate nu m-am
speriat
Exemplul meu e de urmat
Te vei lupta cinstea familiei o vei
apăra
În geam o bătaie am auzit, tata cu
mama au venit
Bucuroasă, uşa am deschis, în casă i-
am invitat
În braţe i-am luat şi i-am sărutat
Pe mama am întrebat de ce are capul
legat
Tu fata mea nu vezi că şacalii te-au
încălecat
Dosarul cu nepoate ei peste cap l-a
dat?
Ia o hârtie şi te rog scrie:
Dosarul trebuie verificat
Sfatul l-am ascultat şi i-am întrebat?
Oare sunt şacali care m-au încălecat
Nimic nu au vorbit casa au părăsit

87
 După îi strigam, dar ei cu mâna au
făcut
Şi nu i-am mai vazut.
M-a luat un dor de sat de casa în care
am stat
Acolo unde am muncit şi copiii i-am
crescut
Acasă m-am întors pământul, l-am
sărutat
Lângă fântână m-am aşezat
Spre casă m-am uitat
Uşile erau închise perdelele erau
trase
Nimeni în curte, nu era
Uşile nu se deschideau
Doamne cât de greu mi-a venit
Că părinţii nu mai sunt
În jur mă uitam nimic nu vedeam
Aşa de pustiu era nimeni pe uliţă nu
trecea
Pe câmp mă uitam nici o turmă de oi
nu vedeam

88
 La porţile vecinilor am strigat, de
bătrânii satului întrebam
Copii satului au spus ei de mult s-au
dus
Când apă din fântână scoteam
Observam că fântâna parcă plângea
Setea la nimeni nu mai potolea
Grădinile nu se mai udau
Cu o persoană pe uliţă m-am întâlnit
Multe s-au povestit vezi acolo, nea
Costică oile păştea
Multe poveşti ne spunea
Chiraţa sărăcuţa cum venea cu
trăistuţa
De toate ne dădea pe copii îi îmbrăca
Of ce grădină frumoasă mai aveaţi,
cât de mult munceaţi
Vecini aici aţi stat nici o dată nu ne-
am certat
Te întreb: aici în sat o veste rea s-a
dat
Că a ta soră în puşcărie de băgat

89
 Casa ţi-au luat? copii pe drum i-a
lăsat
Peste gard mâncare au aruncat
Nu este adevărat eu am venit în sat
Nimic nu mi s-a întâmplat veste bună
le-am dat
Uite mămicuţa cum stătea sărăcuţa ,
la pat stătea lung privea
Uşa când se deschidea deodată
tresărea
Of, cât de bolnavă era!
Cum Doamne, nu se văieta, nimic nu
spunea
Te rog măicuţa mea, poate am greşit
cu ceva
Nimic nu doresc cu tine vreau să
vorbesc
Şi pe tine te-aş întreba care a fost
soarta ta
Ştiu că îţi va fi greu să-mi spui trecutul
tău

90
 De ce oare nu te ascultam când de
vorbă stăteam?
Parcă cineva mă alunga să nu aflu
nimic de soarta ta
O lovitură grea am primit de tot ce am
citit
Nu credeam aşa ceva că mie mi se v-
a întâmpla
Mult mamă îmi doresc cu tine la drum
să pornesc
La acel palat minunat să ne oprim?
iţele să le desluşim
Rău s-au încurcat, nimeni nu mai dă
de cap
Mamă inima nu m-a lăsat, şi pe naşi i-
am invitat
Şi distracţie mare să fie am pus pe
Sultana domnişoară de onoare
Singură nu m-a lăsat Aurel cavaler a
fost
Gheorghe şi Zoiţa naşi i-am invitat

91
 Poate acolo se vor îndura mâna îţi vor
săruta
În viaţă nu te-au cunoscut, nimic nu ţi-
au oferit
Stau şi mă gândesc şi nu vreau să te
jignesc
Lacrimi de ce vărsai şi mereu oftai
Ţie de ce îţi era frică de a ta
cumătrică?
De supărată ce erai şi cu ea nu
vorbeai?
Când tu nu că vedeai mereu, te
speriai? mâna pe nucă nu puneai
Acum eu pe tine te-aş întreba a cui
este vina?
Dimineaţa când mă trezesc la a
voastră poză privesc
Şi cu voi vorbesc cât de minunat, ce
naşi ţi-am dat
Nopatea în grădină când e lună plină
Şi cerul plin de stele le spun
suferinţele mele

92
 La stele să mă închin poate părinţii
vin
Prin grădina Domnului m-am plimbat,
nimic nu s-a întâmplat
Poţi să ai de toate, păcat că părinţii nu
sunt aproape
Nu am fraţi nu am surori să le spun
ceva cu dor
O soră am avut la moartea lui tata nu
a venit
Când ea soacră a fost pe el nu l-a
invitat
Mult l-a criticat
Prea mult nu pot să spun cât de mult
îndur
Dacă aş putea să urc la o stea
Când e lună plină şi cerul plin de stele
să spun durerea
Să le dau o veste bună că am fete
minunate îmi ţin loc de soră şi mamă
Am prieteni, fini minunaţi ţin loc şi de
fraţi

93
 Un prieten mimunat de mult a plecat
Am avut şi o bătrânică căreia îi
spuneam mămică
Şi ea a plecat, multe urări de bine mi-
a dat
Soră să vin noaptea pe înserat, când
doarme al tău bărbat
Să vin noaptea când cerul este plin cu
stele
Să-ţi spun durerile mele
Să nu plec noaptea pe lună dacă nu e
voie bună
Să plec când soarele răsare, de la
sora cea mare
Să plec după ce soarele v-a răsări, să
am ce le povesti
Voi la instanţă cum veneaţi, de braţ vă
ţineaţi
Ce frumos petreceaţi
Eu la voi mă uitam şi lăcrimam
Afară s-a luminat, Sotir din clopot a
sunat

94
 Clanul Arnăut s-a adunat
Veniţi să vă povestesc eu proces
pornesc
Să vedeţi ce am aflat asta e de
judecat
Cam mult v-a dura nu ştiu cum se v-a
termina
Nespălaţi şi descălţaţi la instanţă
veneaţi
Cu călcâiele crăpate
Uite soră uite frate
Judecătorul milă va avea, dreptate să
ne dea
Eu un pic mai isteaţă
Am pus clanul Arnăut în ceaţă
Ei s-au rătăcit drumul cu greu l-au
găsit
Voi nu vedeaţi cât s-a umblat?
Asta nu-i de sperat,
Cu cine oare a semănat ne-a venit de
hac
Cine a îndrumat în dosare s-a uitat

95
 De va-ţi supărat, nu ştiţi cât s-a
umblat
Uite capul ne-am legat fălcile ne-au
crăpat
Să vedem cum procedăm poate, ne
împăcăm
Tu nu vezi, în seamă nu ne-au băgat
Nu-i de înduplecat! Anii au trecut, e
de nerecunoscut,
De unde scot atâtea acte? m-a dat pe
spate,
Câte plângeri penale i-am formulat,
Nu s-a speriat.
Doamne de la sus!
Câte vorbe grele s-au scris!
O clipă nu s-a gândit cât rău a făcut.
Nu vreau să vă rănesc, două vorbe îţi
vorbesc
Oare în trecut, de ce nu v-aţi cunoscut
Cu toţi să vă uniţi şi de părinţi să vă
îngrijiţi?

96
 O haină nu le-aţi cumpărat, un ban nu
le-aţi dat
La masă nu ia-ţi invitat
Setea nu le-aţi potolit, datoriile nu vi
le-aţi plătit
Voi acum pentru ce a-ţi venit
Pe mine de soră să mă recunoaşteţi
Sau averea de la bulgari să o luaţi
Tu, sora mea, durerea nu i-ai alinat
Mereu i-ai supărat
Pe toţi v-aş întreba; părinţii dacă ar
învia,
Voi în casă i-aţi lua cum pensie nu
aveau
O cameră le-aţi da ca să aibă unde
sta
Pământul dacă s-ar confisca
Voi tot cu aţi mai sta
Pe mine la judecată mă veţi chema
Oare părinţii să îi iau sau pământul să
vi-l dau

97
 Indiferent ce se va întâmpla ei cu
mine vor sta
Pe obraz îi voi săruta cu mine vor sta
Pentru tot ce aţi făcut, timpul nu este
trecut
Stau şi mă gândesc, nu vreau să
jignesc
Multe întrebări v-am pus dar nu am
primit nici un răspuns!
Ei la mine se uitau şi s-au cutremurat
Pe ei i-am privit, le-am spus că au
înnebunit,
Nu ştiu dacă putere vor avea, cu mine
de vorbă să stea
Să ne aşezăm lângă un brad, să le zic
drag
Să stăm lăngă un soc, să le spun cu
foc
Să stăm noaptea pe lună, dacă va fi
voie bună
Cu greu am muncit

98
 Ce mândri eraţi când la proces
veneaţi!
La executor vă opreaţi, sechestru pe
casă puneaţi
La cer priveam, lacrimi vărsam!
Oare părinţii au văzut tot ce s-a
întâmplat?
Cu bucurie, sechestru în ziua nunţii
am primit
Tuturor le-am povestit
Toţi se închinau de vestea ce le-o
dădeam
Tu, soare luminos, eşti al meu frate
cel mai frumos
La nunta fetii te voi invita
Casa tu îmi vei lumina, pe noi ne vei
bucura
Luna străluceşte; este sora mea cea
mare
Hai, astăzi să ne bucurăm, nepoate
să mărităm
Mult se bucurau, tata îşi mărita fata

99
 Tată surorile s-au adunat pe el l-au
onorat
Fratele, finiii au venit, petrecerea a
pornit
Pe îi toţi privesc cum se înveselesc
Un pic zâmbesc şi de ei mă feresc
Lacrimile cu greu le potolesc
Soarele, luna, stelele m-au înveselit
A mea soră nu a venit
Lung priveam pe nu-i zăream
O stea a şoptit: vezi că s-au
îmbolnăvit
Un foc s-a aprins, în inimă arde
Spre ceruri privesc flacăra se înalţă
Sub bolta luminată durerea să-mi
vadă
Trecutul meu de odinioară trecut cu
multe necunoscute
Trecut al sărăciei greu de crezut
Trecut al muncii nevăzut
Voi, oaspeţi necunoscuţi de unde aţi
apărut

100
 În casa mea să vă aşezaţi
Voi care trecutul nu-l cunoşteaţi
Veniţi acum cu veşti zguduitoare
Să le deranjaţi somnul dulce al
părinţilor duşi de mult
Ascultă ce îţi spun eu acum
Cred că este greu de făcut
Îngenunchează şi cereţi iertare
Astăzi ai uitat de mult ce trebuie făcut
Dar nu uita să aprinzi şi o lumânare
Că durerea îţi va fi mare
Sus la cer mă uitam
Pe o canapea stăteam
Şi mă înfricoşam de ce îmi aminteam!
Mamă, lacrimile curg rana se
adânceşte
Nu mai găsesc nici o alinare
La poză mereu privesc şi toate ţi le
povestesc
Multe, mamă, îţi doreai, dar putere nu
aveai

101
 Cât de mică ar fi, o cărticică mi-aş
dori
Dar timpul a trecut visul s-a îndeplinit
Am stat noaptea lângă foc vi le-am
scris cu drag
Lângă foc a fost un pin
Ştiu mereu, eu pentru voi am fost un
mărăcin
Lângă mine a fost o urzică dar nu mi-
a fost frică
A fost un şoc vi-l spun cu foc.
Am luat cu mine un fir de busuioc
Ca să-mi poarte noroc
Voi, clanul Arnăutu cartea, să nu o
aruncaţi,
Vă rog să o păstraţi
Că mult v-aţi chinuit şi numele meu nu
l-aţi ghicit
Toate la un loc vi le-am adunat
Şi vi le dau cu mult drag
Când mi-a fost mai greu v-aţi bucurat
mereu

102
 Eu supărare nu am ţinut şi pe ai voştri
i-am petrecut.
Ruşine voi să aveţi de tot ce a-ţi făcut
Să tulburaţi liniştea părinţilor.
Ia-ţi trezit, din somnul lor de veci.

Cu câteva zile înainte de a trece la cele

veşnice cum fiecare părinte duce grija copiilor îmi
spune: fată, toţi până vei termina cu rânduielile
noastre vin multe cheltuieli din urmă. Stai tată
liniştit, voi cum v-aţi descurcat prin câte aţi trecut nu
îmi este frică de nimic. Bucuros şi mulţumit de
îngrijire şi respectul primit din partea familiei la
bătrâneţe şi îşi face cruce drept dovadă. Cu bucurie
în suflet că au terminat cu a mea soră pentru
totdeauna pentru necazurile făcute. O mare dorinţă
în suflet să îşi aducă bunica, mama lui de la ţară,
dorinţa i s-a îndeplinit. În fiecare zi ne beam
cafeaua împreună. Era într-o dimineaţă, strig tată
hai la o cafea. Nu răspunde. Deschide uşa. Era în
dormitorul lui, avea o figură foarte aspră, m-am
speriat nu ştiam ce să îi zic. L-am întrebat: ai luat

103
pastilele? Nu, acum le voi lua. După două zile
pleacă la un drum fără întoarcere, timpul trece el îşi
dorea foarte mult deshumarea, eu nu am dorit aşa
ceva. Gândul îmi era mereu la el cum să fac?!
După nouă ani de la moartea mamei şi şapte de la
a tatei ne-am gândit să facem rânduielile. Primesc
o scrisoare de la a mea soră, mă bucurasem foarte
mult nu ne văzusem de ani buni şi am crezut că
poate ne împăcăm. Cu mare atenţie am citit acele
rânduri scrise, mi-am dat seama că doreşte să
împărţim averea şi datoriile lăsate. I-am trimis şi eu
un răspuns şi am scris despre pomana ce urma şi
cele necesare, că o aştept cu mare drag dacă va
participa şi ea. Ea nu a ştiut în timpul vieţii cât de
bolnavă era, câte nopţi am stat pe holurile spitalului
de urgenţă. Mi- trimis răspuns că pe ea nu o
interesează de pomană să fac ce vreau. Atunci mi-
am dat seama. Sărmanii bătrâni cum unii copii nu
au grijă de ei dacă nu au o pensie sau cum ajung
pe drumuri sau care au noroc la azilul de bătrâni şi
se uită lung la geam poate le vin copii. Am trecut
peste cuvintele lui tata şi orgoliul meu, i-am dat un

104
telefon să-i spun că pe data de, fac deshumare
părinţilor; indiferent cum va fi este ultima pomană la
care vor fi toţi. Auzind cele spuse îmi închide
telefonul şi mă blestemă. La început îmi era foarte
greu la o asemenea pomană, am început să plâng
nu doream nimic vroiam doar o vorbă bună. Nu a
trecut mult timp şi am primit de la fiica ei că se
opărise cu mâncare. S-a dus fuga la preotul satului
să îi spună că am blestemat-o şi am primit acea
veste rău de fata ei. Preotul îi spune: a ta soră este
nevinovată, ia spus să te duci să îţi ceri iertare
pentru tot ce i-ai făcut. A sosit ziua în care trebuia
să mergem la cimitir la gropari, le făcuse
deshumarea. Parcă a fost un om făcut, mama nu
dorea să fie deshumată, în drum spre cimitir s-a
stricat maşina, bătrânele care erau în maşină
coboară să mergem la cimitir, sărăcuţele au început
să cadă una câte una, posibil un semn de la
Dumnezeu. Ajungând la cimitir ştiam că sicriul va fi
scos din cavou, apropiindu-mă de convoi m-am
rezemat de cruci că mi se făcuse rău şi am căzut
jos. Deodată o adiere de vânt îmi dă o putere şi m-

105
am ridicat de jos, din clipă în clipă aşteptam preotul.
Când a venit preotul şi toţi cei care erau la slijbă îi
fac semn lui Sotir să vină lângă sicriul tatei; ea face
semn că nu vrea. După slujbă nu a dorit să
participe la masă plecând direct la spital să-şi vadă
fiica după blestemul dat. Stau şi mă gândesc: de ce
oare plâng, pentru cine, ce respect am avut eu sau
părinţii mei de ce le trebuie semnul acesta, de ce
îmi fac rău, ce vor de la mine? Acum stau în jurul
meu Arnăutu, Sotir şi Funda nu mai sunt. Oare
Dumnezeu nu a dorit să îi las să îmi provoace
dureri? Se întunecase în luna februarie, două feţe
intră în curte, bună seara m-am uitat la ele nu le-am
recunoscut au spus cu lacrimi în ochi a murit
mama, am vrut să le servesc cu o cafea, nu putem
sta ne grăbim, după ce au plecat mi-am dat seama
că este fiica şi nora, acea persoană care m-a
onorat cu o palmă de mă face soacră şi care cu
drag a iscălit pentru punerea sechestrului pe casă.
Nu am putut uita că ei au fost naşii mamei mele şi
domnişoară de onoare, la căpătâiul unde îşi
dormea somnul de veci veghea cumnata Maria şi

106
sora ei Zoiţa unde îşi jelea cu mare durere a ei
persoană cea mai iubită. Cei care erau la priveghi
îmi fac semn să stau jos şi mi-au zis: bine ai făcut
că ai venit. Nu ştiu cât de bine poate fi o asemenea
situaţie şi la rănile provocate care nu pot fi
vindecate. M-am uitat în jur şi am început să o
jelesc întrebând dacă s-a întâlnit cu ai mei părinţi şi
am rugat-o din tot sufletul să le transmită cele
întâmplate. Vine fiica ei şi mă strânge de mână
şoptind să tac, că îi durea devărul. Nu au trecut doi
ani de la urcarea la cele veşnice ale lui Aurel şi
Sultana, primesc o veste tristă: că a decedat Sotir
Zoiţa. Cum aflu dau un telefon ca să merg să o
peterc pe ultimul drum şi dacă sunt primită fără să
fiu jignită. La telefon nora lui Zoiţa, îmi spune că nu
este în măsură să pot decide. Am rugat-o să îmi
dea nepotul la telefon, era plecat. Se auzea gălăgie
am auzit pe cineva care striga că nu am ce căuta.
Mi s-a părut că este purtătorul de cuvânt al satului
stătea în curtea cu sora cea mai mare. La telefon a
venit nepotul meu, plângea: te rog vino, e mama
mea şi sora ta. Îţi promit că nu se va întâmpla nimic

107
aceasta este ultima întâlnire. Toate întâlnirile erau
la procese, nu ştiu ce am avut în ultimul timp,
doream foarte mult să vorbesc aveam o nelinişte de
multe ori dădea câte un telefon îi auzeam vocea o
ascultam, plângea şi închideam telefonul, era într-o
seară pe 21 mai am dat telefon la ei era petrecere a
răspuns sora o ascultam a spus nu se aude nimic
eu plângeam, parcă am avut o presimţire, era într-o
sâmbătă ne pregăteam de un eveniment în familie
creştinarea unui copil, pe la nouă seara plecăm la
Cogealac eram plină de emoţii tremuram toată
trecuseră ani mulţi de când nu am mai fost în casa
ei şi am transmis condoleanţe familiei, în casă erau
multe persoane, la căpătâi era Maria. Când ne-a
văzut i s-a făcut rău. Am început să-mi scot focul
din spate. Una din fete îmi face semn să tac.
Cineva spune lăsaţi-o să-şi verse focul, durerea
este mare.

Uită-te în jur sora mea familia ta, musafirii

aşteaptă!

Aşteptarea este dureroasă

108
 Tu, soră, să te lauzi copii ai crescut

Tu nunţile le-ai făcut tot neamul în curte l-ai

adus

Eu, soră, foarte departe am fost,

Invitaţii nu am primit, la geam priveam

Soră, tată pe toate neamurile le-a adunat pe

toţi la masă i-a invitat că a lui fiică soţ şi-a luat

Te rog, soră, părinţilor să le spui că nunţi le-

am făcut

Nu am avut un frate cu dor,

Nu soră cu durere,

Nu nepoţi alături.

Când soacră m-am făcut, toţi v-aţi unit

Şi sechestru pe casă s-a pus

Oare voi la ce v-aţi gândit?

Eu, soră, astăzi nu am venit să ne bucurăm.

Astăzi am venit să te jelesc.

109
 Te rog lui Mihai să îi spui că îi mulţumesc
pentru copiii pe care ia lăsat

Ei pe mine mult m-au respectat, mult m-au

onorat numai prin tribunal m-au ţinut

Părinţilor mei să le ceară iertare; ce păcat

mare au făcut!

Toţi cei aflaţi în casă au început să plângă

auzind cele spuse iar purtătoarea de cuvânt stătea
nervoasă; a comentat ceva dar m-am făcut că nu
aud. Vă întreb urmaşi ai celor decedaţi, ştiţi că
părinţii mei sunt înmormântaţi? v-aţi dus cu o
lumânare să vă cereţi iertare? Toţi bucurie mare
aveaţi şi părinţilor bani nu le dădeaţi. Vreau să ştiu
până la urmă,la uşa executorului, de ce v-aţi bătut?
astea nu-s ofurile pentru cei de sus? De ce voi v-aţi
despărţit? De ce voi v-aţi bucurat? de ce a-ţi
câştigat fără să meritaţi. Cum s-au iubit aşa de mult
cei doi fraţi Arnăutu şi cele două surori Sultana şi
Zoiţa? cum nu au fost despărţiţi pe acest pământ?
L-au luat şi pe Gheorghe după doi ani jumătate în

110
luna decembrie oare Dumnezeu le-a răsplătit
pentru faptele făcute? Dar pentru mine a fost o
lovitură grea după ce am aflat că fraţii şi sora
doreau împărţirea averii dar nu şi pentru
mângâierea mamei. Sunt fiica soţilor Dima Nicolae
şi Dima Elena, Dima Cosmina prin căsătorie
Nicolae Cosmina. Sunt nepoata lui Cadri Stere şi
Cadri Elena. Cadri Stere fiul lui Adam Caranică,
Caranică Zoiţa. Cadri Stere se căsătoreşte cu Cadri
Elena fiica lui Iancu Vlahbei şi Sultana Vlahbei.
După ce au plecat din Grecia prin 1937 pentru
câtva timp au stat în Turcia la un om înstărit cu
toată familia şi animalele pe numele de Codier şi la
toţi le spusese Cadri. Bunicul Cadri – Caranică a
murit tânăr în Bulgaria lăsând-o pe bunica cu trei
fete şi trei băieţi. Bunica a decedat la vârsta de 98
ani în 1971. Părinţii din partea mamei, bunicul
Baturi Gheorghe fiul lui Baturi Iancu, Baturi Sultana
şi bunica Baturi Maria fiica lui Ghizan Iancu şi
Ghizan Tana, bunica a decedat la vârsta de 23 ani
lăsând pe unica fiică Baturi Chiraţa în vârstă de 3
ani crescând printre străini, bunicul care muncea

111
din greu ca să îşi crească fata. Strămoşii din partea
lui tata Musu Nicolae şi Musu Maria având un fiu în
cel de-al doilea război mondial, a plecat pentru a
lupta, după ce a fost luat prizonier de trupele
ruseşti, a evadat. La urcarea în tren din Rusia, erau
controlaţi de armata rusească. Comandantul le-a
şoptit celor care evadaseră: vă schimbaţi numele
că dacă vă vor depista veţi fi împuşcaţi sau duşi în
Siberia. Atunci bunicul a spus că îl cheamă Dima
Nicolae, precum ca actele le-a pierdut pe câmpul
de luptă. Iar din partea bunicii pe numele pe care îl
purta înainte de căsătorie era fiica lui Pacea Alesce
şi Pacea Anastasia care mai avea un frate pe
numele de Pacea Nicolai care a murit în război din
cele spuse de persoane care iau fost alături, dar
statul român nu le-a dat nici un document prin care
să dovedească că este decedat. Străbunica şi
bunica au trăit cu speranţa că fiul şi fratele vor bate
într-o zi la poartă şi îi vor strânge în braţe, dar
speranţa s-a dus odată ce au plecat dintre noi. Cu
mulţi ani în urmă am cunoscut o persoană pe
numele Zaid Raina născută în Bulgaria şi au fost

112
colonizaţi în România trecând prin oraşul Călăraşi
prin Ialomiţa. Acolo nu au stat mult timp şi au fost
duşi la Mihail Kogălniceanu. Căsătorindu-se, au
avut un copil. Căsnicia nu a durat prea mult şi s-au
despărţit anii au fost foarte grei, a cunoscut un
bărbat pe numele Zaid Burhamedin de origine
turcă. Ei au fost mai mulţi copii dar soarta le-a fost
foarte grea; comuniştii le-a confiscat totul au fost
arestaţi. După ani grei de chin au fost eliberaţi nu
mai aveau nimic stăteau cu chirie câştigau foarte
puţin. Anii au trecut fiul lui Zaid Rainia din prima
căsătorie muncea. În noaptea de 18 -19 noiembrie
1967 lui Filip Dumitru care se afla în atelierul ITC, i
s-a făcut rău şi a fost dus la urgenţă la spital în
scurt timp a decedat, o altă lovitură grea prin 1990
îi moare soţul a rămas singură fără nimeni lângă
ea. Mergând de fiecare dată pe la ea stăteam de
vorbă îmi povestea de anii grei, se ruga la
Dumnezeu să aibă o bătrâneţe fără griji, stăteam şi
mă uitam cât de curajoasă era. Într-o zi se ridică în
picioare şi vine spre mine îmi spune: tu mă vei
îngriji la bătrâneţe, avea vreo 76 ani când mi-a

113
propus am rămas puţin şocată parcă nu îmi mai
găseam cuvintele am simţit o durere i-am spus cum
poţi să îmi faci o asemena propunere eu am o
familie nu pot lua singură o decizie de a creşte un
copil şi să îngrijeşti un bătrân e o responsabilitate
foarte mare. Am plecat câteva zile nu m-am dus ca
să o văd dădeam telefon, nu răspundea. A început
în fiecare zi să trimită câte un copil venea şi striga,
mergeţi la mama dumneavoastră plânge nu are ce
mânca. Atunci am simţit o durere şi mai mare am
lăcrimat am spus săraca nu are pe nimeni spune,
Doamne, ce să fac? Vine soţul îi spun, eu m-am
hotărât o voi îngriji pe mama Raina, soţul uimit îmi
spune îţi dai seama ce faci? Da, o voi îngriji nu pot
să o las singură o cunosc prea bine mi se rupe
sufletul, tu nu vezi ce zic copilaşii, mama voastră
plânge că săraca i-a murit familia, trebuie să îi fim
alături. Tu nu vezi cât de grea este bătrâneţea, hai
să ne gândim dacă erau părinţii noştri în situaţia
asta, ce făceai? Ne-am dus la ea la garsonieră care
era pe Barbu trecut şi i-am spus mamă de astăzi
eşti a noastră şi noi suntem copii tăi, plângea nu se

114
putea abţine de cele auzite, a aflat că avea o avere
imensă pe hârtie şi în realitate mor de foame, ne-a
confiscat statul tot iar în procese săracii oameni nu
au putut să se bucure de cele câştigate. A scris un
testament pe numele soţului, după decesul Zaidei
Raina. Tribunalul suspendă procesul pe motiv că
apare un moştenitor al Zaidei Raina, tot din partea
lui Burhamedin. Nu ştiu cine este moştenitorul, eu
când a decedat Zaid l-am anunţat după vreo şase
luni primim un telefon, ne întreabă dacă suntem
moştenitorii, au venit la noi ne-au rugat să
depunem testamentul că nu se poate judeca
procesul. Când le-am dat actul au fost foarte
bucuroşi că au aflat cine este persoana care a avut
grijă de toţi, unul din unchii lui Zaid a vrut să zică
uite ce noroc a avut. Dar toţi au spus: nu ai dreptul
să zici nimic, ei au avut grijă de toţi. Bătrâna a fost
o femeie foarte puternică prin necazurile prin care a
trecut, copil decedat, soţul arestat, totul confiscat
după ce a fost eliberat era urmărit. Am fost foarte
mândre noi când intram în casă, săraca nu mai
vedea, ne cunoştea după voce şi spunea cu

115
credinţa în Dumnezeu, El îţi dă şi bune şi rele.
Doamne, ce oameni au fost toţi, nu au contestat
testamentul au fost bucuroşi pentru alegerea făcută
şi dorinţa lui tanti Raina de a lăsa lor. Iar clanul lui
Arnăutu care sau considerat copii mamei mele
neavând cunoştinţă de cine este mama lor au luat
martori care au dat declaraţii şi nu s-a spus la
interogatoriu sau declaraţiile date că era cunoscută
în sat de baba lui Cadri Costea ei au reuşit cu mare
dragoste să spună că a fost căsătorită cu Baturi
Dumitru şi copii ia făcut cu Arnăut; o mare jignire
pentru tulburarea somnului de veci. Dar şi cu
mândrie mare Arnăut Aurel şi Gheorghe au declarat
că au auzit de moartea lui Dima Chiraţa, oare ce au
vrut să dorească? Lacrimi căzute din cer şi o rană
în sufletul meu. În anul 2004 în şedinţa publică,
Arnăut Aurel dă în judecată Casa de Pensii cu doi
martori pentru a beneficia de legea 189 - 2000. In
instanţă Arnăut Aurel îşi consolidează starea civilă
modificându-şi atât data, anul naşterii, ziua cât şi
numele din Arnăut Aurel în Arnăutu Aurel şi din
Arnăut Mihai şi Arnăutu Ţona dar, cum se

116
considerau copii mamei mele Baturi Chiraţa nu au
reuşit că în certificatul de căsătorie a fost Dimiciu
Chiraţa şi Dimiciu Mihai. Magistraţii iau în
considerare toate declaraţiile date la notar de către
martorii care nu au cunoscut niciodată pe Dimiciu
Chiraţa. Le-am spus în instanţă să ia în vedere data
naşterii martorilor unde s-au născut, când au venit
din Bulgaria, unde au stat în România. Se v-a
constata cu adevărat că nu se cunoşteau, unii
dintre ei au stat în sate diferite. Instanţa mi-a
respins cererea în anul 2007 la fel procedează şi
Arnăutu Gheorghe; dă Casa de Pensii în judecată
pentru a beneficia de pensie. Instanţei i s-a făcut
milă de acei oameni disperaţi care au fost mutaţi şi
le dă dreptul la pensie, căutând-o disperaţi după 18
ani de la deces le dă mama pe hârtie că în viaţă nu
au cunoscut atât ei cât şi urmaşii lor nu au aprins
nici o lumânare. Când am cerut actele de la starea
civilă cu care ei au făcut dovadă că sunt moştenitori
de drept a lui Baturi Gheorghe, am primit un
răspuns, sunt acte confidenţiale şi nu se pot da.
Oare de ce? Cum pot dovedi că sunt moştenitorii şi

117
că acele acte nu au fost depuse niciodată? Am
întrebat pe poliţişti, procurori, judecători, avocaţi cu
actele pe care le deţine, actele de stare civilă şi
certificatul de căsătorie. Dimiciu Mihai născut în
1908 Macedonia aşa cum rezultă din certificatul de
deces. Arnăutu Mihai născut în 1918 Lescova. În
ordinul de lăsare la vatră este născut în 1908 pe 10
august în Gobra, de ce mi s-a respins cererea?

În procesul verbal din 22 octombrie 2013

preşedintele - Mihaela Cristina Mocanu, Judecător -
Adriana Lepădatu, depun cerere de abţinere clar
cei care au primit binecuvântarea de la clanul
Arnăut resping cererea ca nefondată. Am solicitat
celor care au cercetat dosarele să fie puţin atenţi la
declaraţiile date de martori potrivit cărora nici nu au
ştiut că Dimiciu Chiraţa a trăit 40 ani cu Cadri
Costea şi nici nu a fost căsătorită cu Dimiciu, cu
Arnăutu şi cu Baturi Dumitru, “le mulţumesc” celor
care au anchetat şi au cercetat aceste dosare
bătându-şi joc de cei decedaţi cărora nu li s-a făcut
dreptate.

118
 Din toate rezoluţiile date procurorul general
delegat Elena Vlad îi mulţumesc pentru botezul
făcut dar le-am spus dacă voi face o plângere lui
Dimcea Aurel poate fi arestat că este aceeaşi
persoană cu Arnăut Aurel. Domnule procuror,
solicit, când faceţi o anchetă; să fiţi mai duri şi
anchetaţi pe documente şi nu pe falsuri. În data de
27 niembrie 2007 am formulat o plângere împotriva
lui Sotir Zoiţa, Arnăut Aurel, Arnăutu Gheorghe şi
Funda Sultana pentru obţinere de foloase
necuvenite prin unele declaraţii false că ei sunt
moştenitorii de fapt a lui Baturi Gheorghe unde ei
au spus că au depus actele de stare civilă, întrucât
aceste documente nu s-au regăsit la dosar.
Mulţumesc prim procurorului Adina Florea pentru
rezoluţie precum în ancheta pe care s-a făcut
meritaţi plătiţi pentru orice lacrimă vărsată de
jignirile aduse celor care nu s-au putut apăra. Cu
toate plângerile penale făcute de clanul Arnăut în
faţa organelor de cercetare penale, în faţa instanţei
de judecată am jurat că spun adevărul, nu am avut
emoţii precum reclamanţii. Am făcut o sesizare la

119
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar cum
Iuda l-a vândut pe fiul lui Dumnezeu cea care mai
trebuie să apară în dosar a adus la cunoştinţă
superiorilor şi când dosarul deşi a ajuns la
Bucureşti, a dispărut.

După 14 zile de la depunerea dosarului

primesc un plic fără o ştampilă, dată de trimitere şi
de intrare în ţară în care mi s-a comunicat că
dosarul se respinge. Mulţumesc Curţii Europene
pentru analiza dosarului, că s-a judecat atât de
repede, crezând cei care au trimis această hotărâre
care este una de la colţul străzii şi nu este de la o
instituţie internaţională.

120
 BIBLIOGRAFIE

1) Cătănuş, Dan; Cadrilaterul. Ideologie

cominternistă şi iredentism bulgar, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 2001;
2) Cătănuş, Dan şi Roske, Octavian;
Colectivizarea agriculturii în România.
Represiunea, vol. I, Editura Academiei
Române, 2004;
3) Ciuceanu, Radu şi col.; Începuturile Mişcării
de Rezistenţă în România, vol. I, perioada 1
iunie – 18 noiembrie 1946, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 2001;
4) Ciuceanu, Radu şi col.; Regimul penitenciar
în România, perioada 1940 - 1962, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 2001;
5) Cojoc, Marian; Dobrogea, de la reforma
agrară la colectivizarea forţată (1945 - 1957),
Editura Muntenia, Constanţa, 2001;
6) Cojoc, Marian; Evoluţia Dobrogei între anii
1944 - 1964, Editura Universităţii, Bucureşti,
2001;
7) Cojoc, Marian; Istoria Dobrogei în secolul
XX. Canalul Dunăre – Marea Neagră (1949 -
1953), Editura Mica Valahie, Bucureşti,
2001;

121
8) Cojoc, Marian; Rezistenţa armată din
Dobrogea, Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2004;
9) Scurtu, Ioan şi col.; Ideologie şi formaţiuni de
dreapta în România, vol. III, perioada 1927 –
1931, Editura Academiei Române, Bucureşti,
2000;
10) Scurtu, Ioan şi col.; Ideologie şi formaţiuni
de dreapta în România, vol. III, perioada
1931 – 1934, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2002; şi vol. IV, perioada 1934 –
1938, Editura Academiei Române, Bucureşti,
2002;
11) Scurtu, Ioan şi col.; Totalitarismul de
dreapta în România. Origini, manifestări,
evoluţie, vol. I, perioada 1919 – 1927,
Editura Academiei Române, Bucureşti, 1996;
12) Troncotă, Cristian; Istoria Securităţii
regimului communist din România, perioada
1948 – 1964, Editura Academiei Române,
colecţia “Studii”, Bucureşti, 2003.

122
ANEXE

123
124
125
126
127
128
129
130
131
132
133
134
135
136
137
138
139
140
141
142
143
144
145
146
147
148
149
150
151
152
153
154
155
156
157
158
159
160
161
162
163
164
165
166
167
168
169
170
171
172
173
174
175
176
177
178
179
180
181
182
183
184
185
186
187
188
189
190
191
192
193
194
195
196
197
198
199
200
201
202
203
204
205
206
207
208
209
210
211
212
213
214
215
216
217
218
219
220
221
222
223
224
225
226
227
228
229
230
231
232
233
234
235
236
237
238
239
240
241
242
243
244
245
246
247
248
249
250
251
252
253
254
255
256
257
258
259
260
261
262
263
264
265
266
267
268
269
270
271
272
273
274
275
276
277
278
279
280
281
282
283
284
285
286
287
288
289
290
291
292
293
294
295
296
297
298
299
300
301
302
303
304
305
306
307
308
309
310
311
312
313
314
315
316
317
318
319
320
321
322
323
324
325
326
327
328
329
330
331
332
333
334
335
336
337
338
339
340
341
342
343
344
345
346
347
348
349
350
351
352
353
354
355
356
357
358
359
360
361
362
363
364
365
366
367
368
369
370
371
372
373
374
375
376
377
378
379
380
381
382
383
384
385
386
387
388
389
390
391
392
393
394
395
396
397
398
399
400
401
402
403
404
405
406
407
408
409
410
411
412
413
414
415
416
417