Ion Creanga - Amintiri din copilarie

Memorialistica a reprezentat in secolul al XIX-lea o forma de expresie literara in

opozitie cu fantezia romantica oferind o imagine realista asupra existentei umane. Ea prezinta
realitatea „sincera” si „adevarata” a faptului de viata trait, oferind cititorilor iluzia similaritatii cu
propria existenta. Insemnarile zilnice, epistolarele, jurnalele de calatorie au trezit interesul unor
creatori de talie universala ai secolului romantic (Goethe, Fratii Goncourt etc.) care au simtit
nevoia sa-si prezinte anii de ucenicie, ca exemple de felii de viata „autentica”.
Spre sfarsitul secolului al XIX-lea romanul realist se impune atentiei cititorilor
urmarind devenirea morala si sociala a unui erou de la nastere pana la implinirea ca sot si
parinte. De succes de public se bucura mai ales romanele ce au ca protagonisti copii orfani care
prin munca, ambitie si respect fata de valorile autentice reusesc a-si infrunta destinul potrivnic.
Operele romancierilor englezi Fielding sau Dickens isi gasesc reflectarea tarzie in romanele lui
Mark Twain populate de eroi inventivi, indragostiti de viata, adaptabili conditiilor din lumea
americana.
I. Creanga se alatura cu Amintiri din copilarie tendintei generale de transfigurare a
notatiilor intime in romane ale devenirii intelectuale ale unui erou-copil apartinand cadrului
geografic, istoric si economic al Romaniei din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. El creeaza
un „roman al copilariei copilului universal”, cum eticheta G. Calinescu Amintirile, al carui
protagonist apartine unei lumi rurale, favorabile manifestarii bucuriei si dragostei de viata intr-un
cadru traditional de viata patriarhala, taraneasca.
Geografia spirituala a Amintirilor are ca punct de plecare satul Humulesti, evocat la
inceputul fiecaruia dintre cele patru capitole ale lucrarii . La inceputul cartii satul este „mare si
vesel”, alcatuit „in trei parti care se tin totuna: vatra satului, Delenii si Bejenii. [...] era un sat
vechi razasesc, intemeiat in toata puterea cuvantului: cu gospodari tot unul si unul, cu flacai
voinici si fete mandre, care stiau a invarti hora, dar si suveica, de vuia satul de vatale in toate
partile; cu biserica frumoasa si niste preoti si dacali si poporeni ca aceia, de faceau mare cinste
satului”. In capitolul al doilea scriitorul evoca indeosebi casa parinteasca, fratii si surorile, copiii
si copilele megiesilor „care erau pururea in petrecere cu noi”. Al treilea capitol prezinta satul
dintr-o larga perspectiva: „Din sus de Humulesti vin Vanatorii Neamtului ca sa-ti aminteasca pe
aceia care s-au hartuit odinioara cu Sobieski, craiul polonilor. Si mai sus, manastirile Secul si
Neamtul, altadata fala Bisericii romane si a doua visterie a Moldovei. Din jos vin satele Boistea
si Ghindaoanii, care injuga numai boi unguresti la carele lor, unde plugurile raman singure pe
brazda in tarina, cu saptamanile, prisacile fara prisacar, holdele fara jitar si nime nu se atinge de
ele [...]. Iar deasupra Condrenilor, pe varful unui deal plin de tiharai se afla vestita Cetatea
Neamtului, ingradita cu pustiu, acoperita cu fulger, locuita vara de vitele fugarite de streche si
strejuita de ceucele si vindereii care au gasit-o buna de facut cuiburi in dansa”. Ultimul capitol se
deschide cu lauda adusa satului natal ce a conservat peste veacuri tezaurul de traditii, cantece si
obiceiuri. Vechimea asezarii de razesi lipsiti de pamanturi, obligati a practica indeletniciri
diverse pentru intretinerea familiilor este ilustrata de regulile patriarhale de convietuire ce
intretin o stare de petrecere, netulburata de griji.
Eroul principal al Amintirilor este Nica, al carui univers este limitat mai intai la odaia
cu „prichiciul cel humuit”, cu „stalpul hornului si cuptoriul” unde se jucau si dormeau matele.
Dupa ce se ridica in picioare, primul nascut al Smarandei si al lui Stefan a Petrei descopera casa,
curtea cu acareturile ei, ulita si casele vecinilor de unde fura cirese sau pe unde fuge la scaldat.
La varsta invataturii el descopera scoala si biserica, in corul careia canta alaturi de baietii de
varsta sa.
Itinerarul invataturii ii descopera lui Nica vecinatatile satului natal, localitati cu marca
distincta in istoria regiunii: Brosteni, Targu Neamt, Falticeni, Iasi. Plecat din Humulesti, Nica
descopera spectacolul lumii in imaginea ruinelor Cetatii Neamtului, oglindite cu tristete in apele
Ozanei, „cea frumos curgatoare” ori in atmosfera duhovniceasca din Manastirea Neamt. La
Targu Neamt il intalneste pe domnitorul Principatelor Romane, Al. I. Cuza, venit sa inaugureze
paraclisul spitalului. Nica reproduce cuvintele primului domn al Romaniei moderne, intiparite in
minte: „Iata, copii, scoala si sfanta biserica, izvoarele mangaierii si fericirii sufletesti; folositi-va
de ele si va luminati, si pre Domnul laudati!”.
Departarea de ograda parinteasca ameninta sa-l desparta definitiv de familie si de sat:
cu cat cresc sansele de a deveni preot cu atat distanta fata de meleagurile natale pare a deveni
insurmontabila. Daca Nica se lasa purtat de ambitia Smarandei de a-l face popa cu oarecare
voiosie si inconstienta dragoste de aventura, naratorul, in general absent in actiune, da frau liber
nostalgiei si duiosei, regretului pentru copilaria pierduta: „Hai mai bine despre copilarie sa
povestim, caci ea singura este vesela si nevinovata. Si drept vorbind, acesta-i adevarul” . El se
simte solidar cu eroul sau: „Asa eram eu la varsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copiii, de
cand ii lumea asta si pamantul, macar sa zica cine ce-a zice!”.
La scoala de catiheti din Falticeni, alaturi de alti „baieti doriti de invatatura” Nica ia in
ras atat plocoanele oferite dascalilor, „doua merte de orz si doua de ovas” cat si cunostintele
asimilate de mantuiala cu conditia ca „boii sa iasa”. Aici el imortalizeaza chipul popei Duhu,
apreciat pentru cunostintele sale si care este alergat prin biserica de Niculae Oslobanu, care
azvarle dupa el cu pravila si sfesnicul mare de alama. Daca Nica nu retine prea multe din
invatatura primita la Scoala de catiheti, el are insa vie in memorie amintirea gazdei Pavel
Ciubotariul si clipele de veselie si petrecere boema traite in casa acestuia. Grupului de invatacei
„pusi pe petrecere” se alatura si mos Bodranga, cel care spunea povesti nopti intregi si canta din
fluier de-i facea pe tineri sa joace pana ce „asudau podelele” si li se „faceau ciubotele ferfenita”.
Un alt personaj al acestor clipe vesele de viata este Trasnea, care „inaintat in varsta,
bucher de frunte si tamp in felul sau” nu putea memora definitiile absurde ale Gramaticii lui
Macarescu, in ciuda ajutorului oferit de colegul mai sprinten la minte.
Intre personajele secundare ale Amintirilor parintii lui Nica se evidentiaza prin
trasaturi distincte. Stefan a Petrei este harnic si intreprinzator, putin increzator in foloasele
invataturii si mai ales sceptic in ceea ce priveste aptitudinile intelectuale ale feciorului mai mare.
El accepta cu greu dorinta Smarandei, atentionandu-si baiatul ca la finalul anilor de scoala va
trebui sa-si ajute, la randul lui, fratii ramasi acasa.
Smaranda este, dupa tata, originara din Transilvania si tanjeste dupa carte. Ea are ambitia
sa-si ajute fiul sa devina preot si invata sa citeasca o data cu el, bucurandu-se cand acesta, in
joaca lui nevinovata, transforma casa si ograda in biserica mimand ceremonialul liturgic.
Bisericoasa si credincioasa, ea cunoaste si practica obiceiuri pagane care o impun in fata
copilului ei drept o femeie „miraculoasa” care stapaneste misterele naturii. Harnica, ambitioasa,
severa atunci cand este necesar, ea este zeul tutelar al copilariei lui Nica: „Asa era mama in
vremea copilariei mele, plina de minunatii, pre cat mi-aduc aminte; si-mi aduc bine aminte, caci
bratele ei m-au leganat [...] si ma alintam la sanu-i gangurind si uitandu-ma in ochii ei cu drag!
Si sange din sangele ei si carne din carnea ei am imprumutat, si a vorbi de la dansa am invatat”.
Nica se evidentiaza prin ambitie, inteligenta si capacitatea de a se adapta oricaror
situatii. Cenzurandu-se ironic, autorul pare a dori sa se identifice cu eroul sau: „ [...] am fost si eu
in lumea asta un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana
la douazeci de ani, nici cuminte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut.
Dar si sarac ca in anul acesta, ca in anul trecut si ca de cand sunt niciodata n-am fost!”. Nica este
calificat cel mai adesea cu ironie tandra drept un „baiet prizarit, rusinos si fricos si de umbra lui”,
„dorit de invatatura”, „cel mai bun de harjoana si slavit de lenes”, „un ghibirdic si jumatate”.
Daca opinia despre sine este plina de ironie, si alte personaje au rezerve fata de viitoarele lui
performante. Pentru Stefan a Petrei feciorul sau era o „tigoare de baiet, cobait si lenes de n-are
pereche”, pentru matusa Marioara este un „zbantuit caruia nu-i scapa nimic”. Animat de o
nestavilita pofta de viata, Nica infrunta atat boli cumplite (ciuma ori raie), cat si oameni hapsani.
Copilul este inconjurat de severa dragoste materna cat si de grija autoritara a tatalui si a
bunicului. De aceea, el isi adapteaza fara nici un fel de teama mediul inconjurator la jocul si
placerile lui nevinovate: pupaza devine o gainusa de vanzare, locuinta Irinucai din Brosteni un
prilej de zbenguiala pe malul apelor reci ale Bistritei, aglomeratia din casa lui Pavel ciubotarul o
adunare de adolescenti amatoare de cantec si petrecere boema.
G. Calinescu afirma ca alaturi de opera lui Eminescu, Amintiri din copilarie
reprezinta in literatura romana „cea mai de necomparat expresie a trairii nemijlocite a vietii ca pe
o nesilita expresie de arta si a artei ca pe cea mai deplin recuperabila bogatie a vietii prin creatie”
iar pe autorul lor il considera „poporul roman insusi surprins intr-un moment de geniala
expansiune”.

Eseu argumentativ pe tema „ Copilaria”

Eu consider ca perioada copilariei este cea mai importanta perioada din viata omului, atat
datorita faptului ca este cea in care deprindem cele mai importante invataminte ale vietii, cat si
datorita faptului ca o pastram vie pe parcursul celorlalte perioade ale vietii, neuitand-o niciodata
si pastrarea ca pe o amintire sfanta in sufletul nostru.
In primul rand, sa nu uitam ca perioada copilariei este cea in care incepem sa cunoastem
lumea, luand contact cu tot ce se afla in jurul nostru, invatam lucruri noi, reguli si tot ceea ce este
important pentru viitorul nostru. Este perioada in care ne formam personalitatea invatand care
sunt valorile vietii pe care trebuie sa le pastram in constiinta noastra, folosindu-ne de ele si
incercand sa le dezvoltam pentru ca mai tarziu la randul nostru sa le transmitem mai departe.
Ion Creanga in „Amintiri din copilarie” povesteste istoria copilariei sale, traita sau
vazuta de el pana la varsta maturitatii. Este o copilarie din mediul taranesc traita in satul
Humulesti. Isi largeste sfera de sensibilitate si intelegerea, se implica sufleteste si se formeaza ca
om.
I.L.Caragiale in cele doua schite „ Vizita” si „Dl Goe” prezinta portretul copilului
apartinand unei familii instarite si urmarile unei educatii gresite, cei doi eroi fiind ridiculizati de
marele dramaturg.
Barbu Stefanescu Delavrancea, evoca si el in schitele „Bunica si Bunicul” atmosfera de
basm a copilariei prin descrieerea celor doi bunici care ne dau intotdeauna senzatia de iubire si
ocrotire.
Asadar, copiii invata din aceste texte cum sa respecte reguli, cum sa devina in viitor
oameni de valoare.
In al doilea rand, prin aceste povesti si povestiri, copii descopera ca nu toti au parte de o
copilarie fericita si invata ce este dispretul, indiferenta, descurajarea, egoismul si ingamfarea
care nu fac parte din lumea copilariei.
 Drama copilului sarman, intr-o societate nedreapta se ilustreaza in „Fetita cu
chibriturile” de Hans Cristian Andersen, in care eroina fara nume este reprezentativa pentru toti
copiii sarmani care traiesc intr o societatea dominanata de exploatare sociala.
In „Dumbrava minunata” a lui Mihail Sadoveanu se prezinta copilul printr-o impletire a
realului cu fantasticul. Lizuca adoarme in dumbrava din padure si se viseaza in lumea basmelor,
transferandu-si necazurile din viata reala. Toate acestea il formeaza pe micul cititor, ii dezvolta
imaginatia si gestul estetic.
In consecinta, din aceste texte, copiii invata cum sa se comporte in societate, cum sa se
comporte cu semenii lor si devin mai sensibili fata de colegii lor aflati in suferinta.
In concluzie, felul in care sunt prezentate povestile si povestirile despre copilarie de catre
marii scriitori ii fac pe copii sa invete cum sa se comporte, sa distinga binele de rau, sa se joace
impreuna cu toti copiii indiferent de rang social si de etnie.
In plus, datorita studierii textelor care au ca tema copilaria, vor invata ca desi ei cresc si
devin adulti si mai apoi batrani, spiritul si sufletul va ramane ancorat in copilarie, facandu-i sa-si
doreasca in continuare sa se joace, sa iubeasca si sa aiba trairi speciale ca cele de la varsta
copilariei.