ȘCOALA GIMNAZIALĂ, SAT DĂEȘTI, COMUNA POPEȘTI

Popești, Str. Principală, nr. 101

E-mail: sc_daesti_popesti@yahoo.com

Nr……………………./……………………….

Avizat, Avizat,

Consilier educativ Șerban Rozalia Director Profesor Șerban Sica Floriana

Proiect educațional
“Eminescu- veşnic
tânăr,
veşnic îndrăgostit
şi viu…”
ȘCOALA GIMNAZIALĂ SAT DĂEȘTI, COMUNA POPEȘTI

TITLUL PROIECTULUI: ,,Eminescu- veşnic tânăr, veşnic îndrăgostit şi viu…”

LOC DE DESFĂŞURARE: sala de festivități

DATA ACTIVITĂŢII: .............................................................

SCOPUL ACTIVITĂȚII:

-marcarea zilei de naștere a marelui poet Mihai Eminescu

-abordarea integrată și interactivă a unor fragmente din opera și biografia marelui poet

-stârnirea interesului și implicarea lor într-o activitate culturală comemorativă

-sensibilizarea copiilor față de opera eminesciană prin insuflarea în sufletele lor a sentimentelor de
dragoste, mândrie și respect pentru cel care este ,,sufletul poporului român,,

GRUPUL ŢINTĂ: elevii claselor a V-a- a VIII-a

COORDONATOR PROIECT – Secu Ramona

CADRE DIDACTICE IMPLICATE – consilier educativ prof Șerban Rozalia

Personaje:
Prezentatorul1

Prezentatorul 2

Prezentatorul 3

Prezentatorul 4

Prezentatorul 5

Prezentatorul 6

Dumnezeu

Sfântul Petre

Tatăl

Eminescu

Mircea cel Bătrân

Baiazid

Veronica Micle

Ion Creangă

Elevi
Narator : Eminescu… Ce înseamnă Eminescu pentru noi toți? Ascultându-l sau citindu-i poeziile, el
reușește să placă tuturor: de la copii la oameni mari, de la oameni simpli la oameni cu multă carte. Odată ce
l-ai cunoscut, cu cât îl citești mai mult, cu atât el devine o parte din tine, din gândurile tale, din sentimentele
tale, pentru că el înseamnă suflet, sufletul poprului român, luceafărul poeziei românești care a trăit și trăiește
prin noi cei care îl iubim și îl apreciem.

Prezentator 1:

Pe vremea când Dumnezeu umbla cu Sf. Petru pe pământ, într-o noapte ploioasă, au ajuns la marginea unui
sat și abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câini mari s-au repezit să-i sfâșie, dar numaidecat
s-a auzit un glas bărbătesc întrebând:

Tatăl: Cine bate?

Dumnezeu : Oameni buni!

Prezentator 1: Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă, unde nevasta și copiii abia se treziseră din
somn, și a început a da porunci, dar cu blândețe.

Tatăl: Mario, ia mai pune câteva vreascuri pe foc. Tudore, dă fuga la fântână după o ciutură de apă
proaspătă. Ilenuța, ia vezi de o oliță cu lapte proaspăt.

Prezentator 1:Și le-a dat să se spele și să se șteargă cu ștergare albe și i-au ospătat și i-au dus să doarmă
într-o odaie în care mirosea a gutuie și busuioc…..
A doua zi dimineață iar le-a dat să se spele, i-a ospătat și le-a pus în traistă niște mere cum nu mai văzuseră
și le-a urat drum bun.
Și cum au ieșit din sat, Sf. Petru a început să se roage de Dumnezeu:

Sf. Petru :Doamne, fă ceva pentru oamenii ăștia, că tare ne-au primit frumos!

Dumnezeu: Ce-ai vrea să fac Sf. Petre, c-ai vazut că nu erau nevoiași.

Sf. Petru :Doamne, fă ceva ca să-și vadă măcar o dată sufletul!

Dumnezeu: Să-și vadă sufletul spui, Sf. Petre?

Sf. Petru :Da, Doamne, să-și poată vedea sufletul, așa cum vedem noi plopul cel de-acolo!

Dumnezeu: Bine, Sf. Petre, a răspuns Dumnezeu, privind gânditor la satul din vale.

Prezentator 1:Iar după o vreme, în neamul acela de oameni s-a nascut Mihai Eminescu.

Prezentatorul 2: Ideea noastră despre el se pierde

În primul descântat de iarbă verde

Noi credem că-i al nostru El, Poetul

Dar noi am devenit ai lui cu-ncetul.

Prezentatorul 3: La 15 ianuarie 1850, acum 162 de ani în urmă s-a născut în familia lui Gheorghe şi Raluca
Eminovici cel de al şaptelea copil, care a primit numele de Mihai. Copilăria şi-o petrece la Ipoteşti, având în
preajmă poienile, dealurile şi pădurea cu lacul cel albastru, încărcat cu flori de nufăr. 

Eminescu: Fiind băiat păduri cutreieram

Şi mă culcam ades lângă izvor, 
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam 
S-aud cum apa sună-ncetişor. 
Şi freamăt lin trecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor 
Astfel eu nopţi întregi am mas 
Blând îngânat de-al valurilor glas. 

Eu nu mă întorc în lumea voastră, nu mă întorc fiindcă nu am plecat niciodată de aici, atât timp cât slovele
mele răsună-n poezie, atât timp cât îmi purtaţi amintirea –eu sunt viu... trăiesc în vers așternut pe hârtie, în
dragoste, în adierea vântului..sunt alături să vă ocrotesc şi să vă amintesc cine suntem şi de unde am pornit.

Prezentatorul 4 : Eminescu a rămas mereu contemporan. În fiecare vers al lui e o întreagă lume de vise, de
înţelepciune, de sentimente nebănuite. Şi ori de câte ori vei frunzări filele cărţii lui Eminescu, vei afla ceva
nou, ceva „ucigător de dulce”. Aşa cum spune poetul Alexandru Vlahuţă, prietenul lui Eminescu: 
Tot mai citesc măiastra-ţi carte
Deşi ţi-o ştiu pe dinafară. 

Prezentatorul 2: Într-adevăr, viaţa lui Eminescu a fost amară şi tristă, splendidă şi înălţătoare. Iar poetul s-a
mistuit luminând. Durerile lui, însă, întotdeauna au fost durerile obşteşti. 

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Eminescu: M-am gândit la viaţa poporului, la mizeria împotriva nedreptăţilor, am combătut rutina, falsul
patriotism. Aşa s-a născut Scrisoarea III.

Prezentator 6: Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.

Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:

Baiazid : Ce vrei tu?

Solul: Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,

Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

Prezentator 6: La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort

Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.

Baiazid : Tu eşti Mircea?

Mircea: Da-mpărate!

Baiazid : Am venit să mi te-nchini,

De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.

Mircea: Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,

Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.

Baiazid : Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot

Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?

Mircea: De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti

Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.
Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

Prezentatorul 5: Eminescu a iubit cu dragoste pământească, frumoasă şi înălţătoare. A iubit-o curat şi

sincer pe Veronica Micle, iar ea i-a dăruit tot focul inimii sale. Şi pe ea a cântat-o poetul în multe poezii,
care sunt pentru poet un zbucium al spiritului şi o bucurie dureroasă a timpului. Căci pentru toate acele statui
părăsite şi tăciuni domoliţi rămas-a arzând iubirea a două suflete romantice, rămas-au mărturiile lor vibrante,
care se citesc până astăzi ca unul din cele mai emoţionante poeme de dragoste. Auzindu-le glasul, cine dintre
noi nu s-ar lăsa profund înduioşat în faţa unei asemenea iubiri?

Veronica: E ziua numelui tău: îmi pare destul de rău, că nu pot măcar să te sărut pe ochii tăi cei frumoşi, să
te pot săruta cât mai în grabă şi să pot a-ţi cere iertare, dacă poate din prostie te-am jignit cu ceva, tu, de mă
iubeşti, mă vei ierta şi vei veni... să ne mai îmbătăm unul de altul. Telegrafiază-mi de vii, te sărut, dorindu-ţi
toată fericirea lumii. 

Eminescu: Veronica, e întâia dată că-ţi scriu pe nume şi cutez a-l pune pe hârtie, nu voi să-ţi spun, dar tu nu
ştii, nici nu poţi şti cât te-am iubit, cât te iubesc. Atât de mult, încât mai lesne aş înţelege o lume fără soare,
decât pe mine fără să te iubesc... 

Veronica: Dragul meu, scriu aşa de repede, că mă tem să nu pierd poşta; te sărut dulce şi nu-ţi cer nimic în
schimb, decât să-ţi ţii făgăduielile.

Eminescu: : E o zi frumoasă, de primăvară afară şi mi-e dor de tine şi sunt trist, atât de trist şi nervos, atât
de obosit şi sufleteşte, atât de bolnav, încât simt trebuinţa de a scăpa de întristarea aceasta, scriindu-i
sufletului tău, al Veronicuţei mele, sufletului dulce şi generos, şi vesel, care o să-mi deie tot ce mă face
fericit.

Prezentatorul 2: Eminescu a suferit de multe, a suferit şi de foame, dar nu s-a încovoiat niciodată, era un
om dintr-o bucată şi dintr-una care nu se găseşte oriunde. A fost un om simplu, care nu s-a împăcat cu
nedreptăţile. A avut şi duşmani, dar şi prieteni. 

Eminescu: Şi cel mai dorit prieten al meu a fost Ion Creangă – marele povestitor din Humuleşti. Clipele
petrecute împreună au fost dintre cele mai plăcute. În bojdeuca lui Creangă din Ţicău am stat o vară
întreagă. După ce m-am mutat la Bucureşti, Creangă îmi duce straşnic dorul:

Ion Creangă: Bădie Mihai, ai plecat şi mata din Iaşi, lăsând în sufletul meu multă scârbă şi amăreală...
Această epistolie ţi-o scriu în cerdacul, unde de-atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul
plin de minunăţii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... Dar, coşcogeamite om ca mine, gândindu-se la
acele vremuri, a început să plângă... 
Prezentatorul 2: S-a stins bădiţa Mihai ca un Luceafăr mistuit de dor.

Prezentatorul 1: Viaţa lui Eminescu am putea-o rezuma la o simplă formulă: 

Prezentatorul 2: S-a născut în Zodia Capricornului – 15 ianuarie 1850.

Prezentatorul 1: A scris în zodia Luceafărului.

Prezentatorul 2: A murit în floarea teiului – 15  iunie 1889.

Prezentatorul 1: S-a întâmplat aceasta la ora trei, în sanatoriul doctorului Ţuţu din strada Plantelor,
Bucureşti şi a fost înmormântat la umbra unui tei din Cimitirul Belu, satisfăcându-i-se ultima dorinţă: 

Eminescu: Reverse dulci scântei 

Atotştiutoarea 
Deasupra-mi crengi de tei 
Să-şi scuture floarea
Nemaifiind pribeag, 
De atunci înainte, 
M-or troieni cu drag 
Aduceri aminte. 

Un elev: Doamne, şi Tu l-ai iubit pe el, fiindcă prea mult har ai revărsat într-ânsul! 

Un elev: Doamne, şi Tu l-ai iubit, fiindcă durerile unui neam întreg i le-ai pus în spate ca pe-o cruce. I-ai dat
lacrimi şi durere, şi dragoste, şi mângâiere. 

Un elev: Doamne, Te rog, în numele neamului meu, ajută-l să nu plângă. Să nu plângă, Doamne, că-l doare
şi-i păcat. Dă-i, Doamne, bucuriile netrăite, bucuriile sperate, dă-i împlinirea întru dreptate. 

Un elev: O veni şi el acasă, când i-o fi mai dor de noi. Nu-l lăsa, Doamne, să plângă că se-ntoarce înapoi.
Nu-l lăsa, Doamne, să vadă câte-ar vrea, câte ar putea dintre atâtea suferinţe, ce le-ncearcă neamul său. Prea
ar plânge şi-i păcat. 

Un elev: Doamne, l-ai iubit şi tu şi noi l-avem în suflet. Dacă vrei să-i vezi cântându-ţi versuri sfinte,
îngereşti, Doamne, faţa Ta o-ntoarnă către neamul lui de-acum. 

Un elev: Eminescu va dăinui în conştiinţa noastră atâta timp, cât va foşni frunza-n codru, cât va răsări luna,
cât va susura apa de izvor, cât va exista dulcea noastră limbă.