CEL MAI MARE

POVESTITOR ROMÂN
 ION
CREANGA
EPOCA MARILOR CLASICI

ION CREANGA MIHAI EMINESCU

ION LUCA CARAGIALE

TITU MAIORESCU
IOAN SLAVICI
HUMULEŞTI
“Stau câteodată şi-mi
aduc aminte ce vremi şi
ce oameni mai erau în
părţile noastre pe când
începusem şi eu,
drăguliţă-Doamne, a mă
ridica băieţaş la casa
părinţilor mei, în satul
Humuleşti, din târg drept
peste apa Neamţului; sat
mare şi vesel, împărţit în
3 părţi ”.
“Nu ştiu alţii cum sunt,
dar eu, când mă
gândesc la locul
naşterii mele, la casa
părintească din
Humuleşti, … ”
“…la stâlpul hornului
unde lega mama o
sfară cu motocei la
capăt, de crăpau
mâţele jucându-se cu
ei, la prichiciul […]
cuptiorul […]”
“parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie !”
“Hai mai bine despre
copilărie să povestim,
căci ea singură este
veselă şi nevinovată”.
Ceaslovul lui Ion Creanga
CALUL NAZDRAVAN
Creangă s-a făcut cunoscut mai
înainte de toate datorită harului şi
volubilităţii cu care povestea snoave,
istorii mai mult sau mai puţin
deocheate, basme auzite în
Humuleştiul natal, toate înflorite şi
mereu reinventate de geniul său
narativ.

In timp ce urma Scoala de învăţători,

a fost remarcat de Titu Maiorescu,
care i-a fost profesor şi director.

Aşa cum consemnează istoria

literaturii, Maiorescu a fost acela care
l-a adus pe Creangă în Salonul
Junimii, unde Vasile Pogor şi alţi
amatori de anecdote "corosive" îl
îndemnau pe povestitor să dea glas
""pe uliţa mare"", adică să o zică mai
fără perdea...
Incontestabil, cele cateva luni petrecute de
Eminescu în bojdeucă au fost decisive pentru
destinul literar al lui Creangă, care a început să pună
pe hârtie fabuloasele sale istorisiri, scrise - aşa cum
ne arată manuscrisele - cu mare chin, dar şi cu mare
exigenţă.
In 1876, Eminescu locuia la Iaşi, pe undeva, prin
spatele Mitropoliei, în casa lui Samson Bodnărescu,
un poet cunoscut în epocă şi bine aşezat social.
Certându-se cu gazda lui, Eminescu îşi ia cele două
lăzi pline cu cărţi şi manuscrise şi, la invitaţia lui
Creangă, se mută în bojdeucă.
Cei doi vor locui împreună vreme de cinci luni din
viaţa lor atât de scurtă şi de arzătoare.
Din informaţiile rămase de la junimişti ştim că în
tot acest timp Eminescu putea fi văzut scriind în
cerdacul din spatele casei sau odihnindu-se pe una
din laviţe.
 1883-1889

Exact în aceeaşi perioadă cu Eminescu, marele

nostru povestitor este bolnav şi scrie sporadic.
Crizele de epilepsie îi aduc o suferinţă de şase ani.
Când află, din presă, că Eminescu e bolnav, îl
apucă disperarea.
Cade chiar în clasă, înaintea şcolarilor, stând mult
timp prin concedii medicale.
Pentru tratament se duce la Slănic Moldova.
 DESPRE
“MARELE CREANGĂ”,