ION CREANGĂ

 introducere
Se prsupune că în anul 1837, la data de 1 martie, într-o localitate simplă, normală,
populată de oameni de rând, se naște o personalitate care va avea un nume măreț în
literatura română. (*Data sa de naștere este incertă, existând două variente, una
presupusă de el, cea menționată, respectiv cea regăsită într-o condică, 10 iunie
1839) Deși s-a născut în Humulești, Neamț, Ion Creangă ascundea în spatele său o
comoară pentru poporul român. În zilele noastre este recunoscut pentru stilul său
modest de a scrie, lipsit de mijloace artistice foarte avansate și grele de descifrat. El a
preferat să fie înțeles cât mai bine de către cititor, confesiunile lui dorind să fie
percepute ca pe o poveste ușor de interpretat, în care toți să ne regăsim. Scrisul era
clar o pasiune, un mod prin care își revărsa tot ce însemna sentiment, trăiri sau
gânduri.
 Viața personală
Așadar, până să ajungă să fie considerat unul dintre marii clasici ai secolului XIX, Ion
Creangă va parcurge un drum dur, complex din multe puncte de vedere, neavând o
viață la fel de ușoară pe cum sunt așteptările multora. Inițial era unul dintre cei șapte
copii ai lui Ștefan a Petrei Ciubotariul, care o avea soție pe Smaranda Ciubotariul.
Visul mamei pentru flăcăul său era ca acesta să devină preot, iar pentru a-și îndeplini
dorința îl înscrie la prima sa școală, cea din satul natal, în anul 1847. Silit să se
despartă de viața țărănească, acest fiu de țărăn se va maturiza, iar în cele din urmă,
absolvă cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi". După ce își ia
atestatul, se întoarce înapoi acasă, iar la scurt timp se însoară cu Ileana, fiica
preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași, alături de care va
avea un copil, pe fiul său Constantin. Din acest moment, Ion Creangă își începuse
viața de diacon, însă anul 1864 îi oferă noi oportunități, fiind descoperit de Titu
Maiorescu, care îi era profesor la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi.
Îndrăgit și apreciat de către acesta, reușește să devină dascăl la Școala primară nr. 1
din Iași. În urma unor acuzații, la care se adaugă și procesul său de divorț, Creangă va
trece prin niște episoade tragice, fiind judecat de cler, iar postul său de institutor
aflându-se într-o poziție fragilă. Cu toate acestea, datorită lui Titu Maiorescu, Ion
Creangă îți va menține poziția și va contribui la elaborarea a patru manuale școlare,
între care și un „Abecedar” (1868). În anul 1875 urma să îl cunoască pe Mihai
Eminescu, care la vremea aceea era revizor școlar. Așa avea să se formeze cea mai
frumoasă amiciție din istoria literaturii române. După ce s-au cunoscut și împrietenit,
la îndemnul noului său tovarăș, Creangă urma să se impună cu cele mai importante
opere ale sale, devenind scriitor, și este introdus în cenaclul Junimii, unde citește
pentru prima dată „Soacra cu trei nurori”. ( 1 oct. 1875- publicată în „Convorbiri
Literare” ).
 Cariera sa de scriitor, realizările sale și stilul său

-Creangă s-a făcut cunoscut mai înainte de toate datorită harului şi volubilității cu
care povestea snoave, istorii mai mult sau mai puțin deocheate, basme auzite în
Humuleştiul natal, toate înflorite şi mereu reinventate de geniul său narativ.
-Basmele și poveștile lui, deși înfățișează în mod admirabil spiritul poporului de la
țară, pun însă în evidență însușirile lui literare proprii. Nu trebuie să îl caracterizăm
ca un simplu culegător de folclor, este important să îl privim ca un om experimentat,
ce a trăit în mijlocul izvorului de inspirație din care își trage rădăcinile. Deși este
socotit de nenumărate ori ca un simplu autor popular, el s-a dovedit în realitate un
artist profund original care a creat o operă de netă individualitate, pornind de la
folclor, cu elemente caracteristice, de neconfundat, rezultat al unei inteligenţe
artistice superioare şi al unei înzestrări lingvistice remarcabile.
-După aparița poveștilor, Creangă a publicat în „Convorbiri literare", în 1881-1882,
trei părți din „Amintiri din copilărie". Partea a patra a fost tipărită postum în 1892.
„Amintiri din copilărie" este un roman autobiografic, romanul formării personalităţii
unui tânăr, care prezintă procesul educaţiei şi al experienţei dobândite de Nică; Ion
Creangă fiind scriitorul care realizează primul roman al copilăriei ţărăneşti din
literatura noastră. Pentru conştiinţa românească, această operă este amintirea
copilăriei fiecăruia dintre noi. O astfel de iluzie este posibilă numai datorită forței de
care s-a folosit pentru a face posibilă comunicarea miracolului copilăriei, prin
farmecul de neegalat al limbajului și prin umor.
-„Cu ochii pe carte, ascultăm o voce apropiată care, printre întâmplările comunicate,
are variaţii de ton, este serioasă şi glumeaţă în sunetul ei, intervine ca a doua
expresie pe lângă expresia literară" (Vladimir Streinu)
-Analizând întreaga colecție de opere a scriitorului, se remarcă cum Ion Creangă
doarea să creeze impresia de spunere, ca și cum s-ar adresa ascultătorilor, nu
cititorilor. În acest mod, oralitatea devine o primă trăsătură a scrisului lui Creangă.
Autorul lasă cuvintele să se înşire după o ordine a vorbirii, şi nu a scrisului, unde
topica e mai controlată. Senzația oralității este provocată de abundența interjecțiilor,
a întrabărilor sau a exclamațiilor, dar și multe altele. Tehnica sa de a presăra
narațiunea cu expresii polupare sau vorbe de duh, prin care se caracteriza o situație,
se evidenția o trăsătură sau se dorea stârnirea râsului, îl diferenția cu totul de restul
scriitorilor. Astfel, Creangă reproduce cu exactitate graiul vechi moldovenesc,
formându-și un limbaj artistic caracteristic, cu o exprimare posnașă. Nu a folosit
niciodată umorul în mod batjocuritor, scierea sa nu a fost niciodată o satiră, iar
pentru el râsul era un simbol al dragostei pentru oameni, era un umor optimist, care
avea intenția de a crea o bună dispoziție.
-Toate acestea i-au stabilit reputația de mare prozator. Un suflet curat, iubitor de
meleagurile românești care a avut ca scop să inducă o stare de bine contagioasă,
alimentată de un umor definitoriu pentru întreaga sa operă, indiferent de specia
literară în care se încadrează fiecare lucrare.

*Concluzionând, opera sa nu este o simplă memorialistică, ci o operă de artă in toată

puterea cuvântului.