Ion Creangă, biografie (1837 - 1889)

Ion Creangă, scriitor

român

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamţului - d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un
scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion
Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale
autobiografice Amintiri din copilărie.

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut
la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici de
nou-născuți din Humulești.
Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și
Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale
Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lîngă biserică din satul natal. Fiu de țăran,
este pregătit mai întîi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern.
În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Tîrgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl
are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este
înscris la Școala catihetică din Fălticeni. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-
a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași,
absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.

S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri.

La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.
În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut
profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară
nr. 1 din Iași.

După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din
rîndurile clerului, deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau
Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.
Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare.
În anul 1867 apare primul abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere și
citire.

În 1871 apare în Columna lui Traian articolul Misiunea preotului la sate, semnat de preotul Ion
Creangă. În același an este exclus din rîndurile bisericii , fiind acuzat de a fi frecventat teatrul.
Publică acum un manual de citire intitulat Învățătorul copiilor , unde inserează trei
povestiri: Acul și barosul , Prostia omenească și Inul și cămeșa.

Un an mai tîrziu este exclus și din învățămînt și, în ciuda plîngerilor și protestelor sale, situația
rămîne aceeași. Își cîștigă existența ca mandatar al unui debit de tutun.
În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A
căutat o casă în care să se mute, alegînd o locuință în mahalaua Țicău.
În această perioadă îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu
care se împrietenește. La îndemnul lui Eminescu frecventează societatea Junimea, unde citește
din scrierile sale.

În cadrl revistei Convorbiri literare publică Soacra cu trei nurori și Capra cu 3 iezi.

Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

La 1878 , pentru activitatea sa didactica, este decorat cu ordinul Bene-merenti. Publică

basmul Ivan Turbincă.
Cîţiva ani mai tîrziu a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a
decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.

Ion Creangă călătorește la Slănicul Moldovei pentru a-și îngriji sănătatea,îl vizitează pe Mihai
Eminescu la Mănăstirea Neamțului.
Horia Creangă, nepotul povestitorului, este considerat cel mai important arhitect al perioadei
interbelice. În capitală a proiectat peste 70 de imobile. Unele insa au fost schimbate de-a lungul
timpului, astfel ca nici specialistii nu mai recunosc stilul marelui arhitect scolit la Paris.
Umorul lui Creangă este însuşi umorul vieţii, al acestui fenomen organic, în care durerea şi
bucuria, răul şi binele, prostia şi inteligenţa, umbra şi lumina se îmbrăţişează alternativ, ca s-o
exprime în toata realitatea.
La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral. Ion Creangă este
înmormîntat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

"În Ion Creanga vedem astazi pe primul romancier al literaturii noastre, pe primul creator de
epos, nu în timpul istorico-literar, ci într-o durată spirituală, fiindcă românul lui Filimon
anticipează cu două decenii Amintirile.”

Pompiliu Constantinescu

Bibliografie (surse):

1. V. Cristea, Despre Creanga, 1989;

2. www.ro.wikipedia.org;
3. Limba și literatura română, aprecieri critice.
 VASILE ALECSANDRI
(1821-1890)

-viata si activitatea literara-

Vasile Alecsandri s-a nascut la 21 iulie 1821 la

Bacau. Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o in
casa parinteasca. Intre 1828-1834 Alecsandri isi
face studiile la pensionul lui Chenim. La sfirsitul lui
iulie inceputul lui august 1834 Vasile Alecsandri
"in virsta de zece ani trecuti" merge la scolile din
Paris a "Craiei Frantei". La 27 octombrie 1835 trece
cu succes bacalaureatul. Indata dupa bacalaureat
incepe sa se pregateasca, intru indeplinirea dorintei
tatalui sau, pentru studiul medicinii. Din noiembrie
1836 pina in aprilie 1837 Alecsandri urmeaza
cursurile de drept roman la facultatea de drept. In
1839, probabil, pe la inceputul verii, intreprinde o
calatorie prin Italia. Calatoria a durat cateva luni,
insa in acel scurt timp Vasile Alecsandri viziteaza
Livorno, Siena, Roma, Bolonia, Florenta, Venetia.
Italia cu natura fermecatoare si cu imensele-i traditii
si bogatii culturale au produs asupra tinarului
scriitor o impresie profunda si de nesters. Prima sa
scriere publicata- Buchetiera de la Florenta(1840,
Dacia literara)- a fost scrisa la indemnul lui Mihail
Kogalniceanu si isi datoreste aparitia intimplarilor din timpul acestei calatorii. Alaturi de
"Buchetiera de la Florenta" in 1841 Vasile Alecsandri publica in revista "Spicuitorul moldo-
roman" a lui G.Asachi poeziile "Catre d. De Lamartin(Oda unui tinar moldovean)",
"Cazacul" si "Fiica cea tinara". La 11 noiembrie 1840 vede lumina tiparului prima sa opera
dramatica-"Farmazonul din Hirlau".

Incepind cu anul 1843, in diferite "Calendare", iar apoi in paginile "Propasirii" (1844),
coredactor al careia era, precum si in alte publicatii, una dupa alta apar numeroase scrieri in
versuri si proza cum sint cunoscutele sale poezii "Baba Cloanta", "Hora", "Sora si Hotul",
"Andrii Popa", "Strigoiul" s.a. scrise sub influienta nemijlocita a creatiei populare. Pe scena
teatrului apar comediile satirice si farsele "Iorgu de la Sadagura"(1844), "Iasii in
carnaval"(1845).

A participat activ la actiunile revolutionare din anul 1848. Atunci apare si renumita sa poezie
"Desteptarea Romaniei". In ianuarie 1885 Vasile Alecsandri este ministru plenepotential la
Paris, post pe care l-a ocupat pina la sfirsitul vietii. Incepind cu anul 1888 pe scriitor tot mai
des il incearca simptomele unei boli grave, care va deveni fatala pentru el. La 4 iunie 1890 in
cautarea linistii mult rivnite si pentru ingrijirea sanatatii ruinate, poetul se intoarce la
Mircesti.

In seara zilei de 22 august 1890 Vasile Alecsandri se stinge din viata, mistuit de nemiloasa-i
boala: cancer la ficat si plamini.
Alecsandri pleca lasind, in urma-i o uriasa truda, desfasurata timp de jumatate de secol, cu o
rara darnicie si abnegatie.

"Si-acel rege-al poeziei, vesnic tinar si ferice,

Ce din frunze iti doineste, ce cu fluierul iti zice

Ce cu basmul povesteste-veselul Alecsandri,

Ce-nsirind margaritare pe a stelei blonda raza,

Acum secolii strabate, o minune luminoasa,

Acum ride printre lacrimi cind o cinta pe Dridri… "

(M.Eminescu)

Personalitate marcanta a epocii de la 1848, prin "totalitatea actiunii sale literare"(Titu

Maiorescu), Vasile Alecsandri a contribuit la fondarea si dezvoltarea a numeroase specii
literare si a publicat prima mare culegere de poezie populara romaneasca.
 Grigore Vieru (n.1935-
d.2009), poet român din
RSSM, ulterior
R.Moldova

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica
Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un poet român originar din România, care a
locuit în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, ulterior Republica Moldova. Grigore
Vieru s-a născut într-o familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru.

A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din
orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.
A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma",
apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din
Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri
pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii ”Scînteia Leninistă”.

În 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de română și latină, împreună avînd doi copii: Vieru-
Teodor și fiul mai mic - Călin.

A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între
1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două
plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964,
publică în revista Nistru poemul "Legămînt", dedicat poetului Mihai Eminescu.

În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vîrstele", pentru care i se acordă
Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret. Mai tîrziu,
revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae
Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă.

În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri
lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea
mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile
universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor
Arghezi", "Lucian Blaga", "Brîncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin
Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte
mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii.

Un an mai tîrziu, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore
Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de cîţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care
s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi.
Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai cîteva zile după
apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul "Curcubeul", în care
s-a găsit "ascuns" tricolorul românesc.

În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la
întîlnirea cu redactorii revistei "Secolul XX".
În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie
oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de
poetul Radu Cîrneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color
de Isai Cîrmu.

La sfîrşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională
din Basarabia, textele sale (inclusiv cîntecele pe versurile sale) avînd un mare rol în deşteptarea
conştiinţei naţionale a basarabenilor. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se
află printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă
activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească (R.S.S.M.) în care se votează limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia
latină.

În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu,
textele pentru cîntece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai
prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare
Anderesen.

În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunînd în jurul său pe cei mai populari interpreţi
şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste
Prut.

Un an mai tîrziu, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991
devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl
propune pentru premiul Nobel pentru Pace.

În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.

La împlinirea vîrstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la
Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de
administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul
Republicii.

În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac", iar 3 ani mai
tîrziu este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.
La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La
48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor
politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.

Bustul lui Grigore

Vieru,
Aleea Clasicilor,
Chișinău

Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chişinău, în cimitirul central din strada
Armeană. La înmormîntare au asistat cîteva zeci de mii de oameni. Chişinăul nu mai cunoscuse
funeralii de asemenea proporţii de la înmormântarea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici.
Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga
republică ţinînd un moment de reculegere.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de
Mare Cruce.

Cîteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi și Buzău
poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naştere,
a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor din Chişinău.

Acesta este Grigore Vieru, poetul, care o viaţă de om serveşte cu dăruire poezia. Contemporan
cu noi, el este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe care le
exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu sensibil la freamătul
inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre.

Un cuvînt despre poetul Grigore Vieru produce emoţie, trăire firească impusă dincolo de toate
ce se produc în viaţă, împreună cu alţi creatori iluştri, reprezintă o şcoală poetică, în care poezia
este chiar viaţa şi sufletul omului.

Bibliografie (surse):

1. www.grigorevieru.md;
2. Grigore Vieru. Taina care ma apara. Iasi, Ed. Princeps Edit. 2008;
3. www.ro.wikipedia.org;
4. Grigore Vieru, Acum și în veac, editura Litersa, ed.III.