Alecu Donici

(19.01.1806 – 21.01.1865)
Alecu Donici, sau Alexandru Donici, (n. 19 ianuarie 1806, Piatra-
Bezin, azi Donici, Orhei – d. 21 ianuarie 1865, Piatra Neamt)  a
fost un poet fabulist roman basarabean.

Este primul din cei patru baieti ai clucerului Dimitrie Donici si ai

Elenei, nascuta Lambrino. Si-a inceput in tinerete cariera militara,
absolvind liceul de profil din Sankt Petersburg, alaturi de fratele sau
Petrache. In 1825 este trimis ca sublocotenent in regimentul
„Ekaterinburg”, in Sudul Basarabiei. Invocand motive familiale, revine
la bastina si activeaza la inceput in Chisinau, apoi la Iasi si Piatra-
Neamt.

Activitate literara

Debuteaza cu traduceri din Puschin si Kralov, fiind mentionat in 1835 ca traducator in revista
moscovita „Teleskop”. In colaborare cu Constantin Negruzzi traduce si publica „Satire si alte poetice
compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Puskin „Tiganii” (scris de poetul rus dupa
vizitarea Basarabiei), mai traduce „Torentele si oamenii” de Mihail Lermontov, „Tunsul” de Aleksandr
Veltman si alte creatii ale clasicilor literaturii universale. In anii 1840 si 1842 editeaza doua carti de
„Fabule” cu opere proprii si traduceri. Donici a avut un deosebit spirit de observatie, criticand in
fabulele sale, pe exemplul unor animale, moravurile proaste in societatea umana. In creatia sa sunt
populare fabulele: Antereul lui Arvinte, Musca la arat, Racul, broasca si stiuca, Doi ciini s.a.

La Iasi, detine o functie in Epitropia scolilor, apoi - cea de asesor al curtii de apel, activeaza si
ca membru al divanului obstesc. Se alatura initiativelor culturale legate de dezvoltarea invatamintului
public, a presei periodice, a teatrului national. Intretine legaturi strinse cu aproape toti literatii
moldoveni, colaboreaza la „Albina Romaneasca”, „Dacia literara”, „Propasirea” si la alte publicatii
periodice. In afara de fabule, a compus poezii si piese de teatru. Creatia lui Donici a fost inalt
apreciata de Mihail Kogalniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri si alti contemporani.
Insusi Eminescu il situa printre scriitorii care „si-au incuscrit talentul individual cu geniul poporului...”,
numindu-l, in poezia „Epigonii” - „Donici, cuib de-ntelepciune”.

A murit la 21 ianuarie 1865 la Iasi, in Principatele Unite.

 Mihail Sadoveanu, biografie (1880 - 1961)

Mihail Sadoveanu, scriitor, academician şi om politic român

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19

octombrie 1961, București) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist,
romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre
cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului XX.
Opera sa se poate grupa în cîteva faze care corespund unor direcții sau
curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă
sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri,
o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane
precum Creanga de aur sau Divanul persian, precum și o ultimă fază
care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-
comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.

Părinții lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul Alexandru Sadoveanu din Oltenia și Profira Ursache,
fată de răzeși. Urmează gimnaziul "Alecu Alecsandru Donici" la Fălticeni. În timp ce studia la gimnaziu,
în 1897, intenționează să alcătuiască, împreună cu un coleg, o monografie asupra lui Ștefan cel Mare,
renunțînd, însă, din lipsă de izvoare istorice. Urmează apoi cursurile Liceului Național din Iași, iar la
București studiază dreptul. Debutează în revista bucureșteană Dracu în 1897. În 1898 începe să
colaboreze la foaia Viața nouă alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ș.a., semnînd cu
numele său, dar și cu pseudonimul M.S. Cobuz.

Se stabilește la București, în 1904, se căsătorește, și va avea unsprezece copii. În același an are

loc debutul editorial cu patru volume deodată - Povestiri, Dureri înăbușite, Crîșma lui Moș Precu, Șoimii -
în care Sadoveanu manifestă predilecție deosebită pentru istorie. Nicolae Iorga va numi anul 1904 ”anul
Sadoveanu”.

În 1910 este numit în funcția de director al Teatrului Național din Iași. În acest an publică
volumele Povestiri de seară (la Editura Minerva), Genoveva de Brabant, broșura Cum putem scăpa de
nevoi și cum putem dobîndi pămînt ș.a. Colaborează la revista Sămănătorul, dar se va simți mai apropiat
spiritual de revista care apărea la Iași, Viața Românească.

În anul 1919 editează, împreună cu Tudor Arghezi, la Iași, revista Însemnări literare. În

decembrie, revista își anunță încetarea apariției: Viața românească își pornește iar munca pentru cultură
și folos. Noi, cei de la Însemnări literare, reintrăm în curentul ei cu modestele noastre mijloace. În editura
revistei ieșene publică volumul de nuvele Umbre și broșura În amintirea lui Creangă, iar la
Editura Luceafărul, volumul Priveghiuri. Devine membru al Academiei Române în 1921.
În anul 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la
Berlin.
 În 1928 publică povestirea Hanul Ancuței, aparținînd perioadei de maturitate a scriitorului, fiind un
volum de 9 povestiri, o îmbinație ideală a genului epic și liric.
În anul 1936 Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa scot, începînd
cu luna ianuarie, revista lunară Însemnări ieșene. La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu
va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului de la revista Viața românească.

După anul 1947, scrisul său virează spre ideologia noului regim comunist, publicînd opere afiliate
curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind romanul Mitrea Cocor sau cartea de reportaje din
URSS Lumina vine de la Răsărit. Ca recompensă pentru această orientare, devine președinte al
Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcția politică maximă ocupată de un scriitor român în timpul
regimului comunist și se bucură de toate privilegiile ce decurgeau din aceasta.

În anul 1948 publică romanul Păuna Mică, iar un an mai tîrziu în 1949, Mihail Sadoveanu este
ales președinte al Uniunii scriitorilor. Cîțiva ani mai tîrziu, în 1952 publică romanul istoric  Nicoară
Potcoavă, capodoperă a genului. În 1954 publică volumul Aventură în lunca Dunării.

În anul 1955, scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste. Mihail Sadoveanu a primit Premiul
Lenin pentru Pace în 1961.

Mihail Sadoveanu se stinge din viață la data de 19 octombrie 1961, fiind înmormântat alături de
Eminescu și Caragiale.

“Sadoveanu cultivă valorile inteligenței, drept nu ale unei inteligente dialectice, ci ale uneia ”așezate”.
Personajul lui cel mai caracteristic e dominat de înțelepciunea adîncă și puțin sceptică a omului care
confruntă orice situație de viață cu o enormă experiență personală, istorică, ancestrală.”

Mihai Eminescu, biografie (1850 - 1889)

Mihai Eminescu, poet, prozator şi jurnalist român

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al

şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit
dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi
Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece
copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi,
într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura.
Această stare o evocă cu adîncă nostalgie în poezia de mai târziu
("Fiind băiat…” sau "O, rămîi").
 Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al
cinci-lea din 82 de elevi după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca
privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din
Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de
limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, "Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti” , în care
apare şi poezia "La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici. La 25 februarie / 9 martie pe stil
nou debutează în revista "Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea”. Iosif Vulcan îi
schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu, şi de alţi membri ai familiei sale.
În acelaşi an îi mai apar în "Familia” încă 5 poezii.

  Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt

ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A
intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa
lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să
publice în "Familia", scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,"Geniu pustiu”, rămase în
manuscris; face traduceri din germană.
  Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie
şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rîndul societăţilor studenţeşti, se
împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la "Convorbiri
Literare”; debutează ca publicist în ziarul "Albina” din Pesta.
  Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul
în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.
  Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor
suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi  “. Continuă să
publice în "Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea.
Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul "Timpul“.
Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile
lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi
la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul "Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de
Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala
lui Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens.
  În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc.
  Mihai  Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la
15 iunie 1889 (15  iunie, în zori - ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormîntat la
Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.
În "Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre
moartea poetului: "Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi
vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure
sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele
şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale".
 

Mihai Eminescu, bustul poetului de pe Aleea

Clasicilor, Chişinău, R.Moldova

Grigore Vieru, biografie (1935 - 2009)

Grigore Vieru (n.1935-d.2009), poet român din RSSM, ulterior R.Moldova

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin,
România, azi Republica Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un
poet român originar din România, care a locuit în Republica Sovietică
Socialistă Moldovenească, ulterior Republica Moldova. Grigore Vieru s-a
născut  într-o familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru.

A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a
urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.
A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată
de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de
Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a
angajat ca redactor la revista pentru copii ”Scînteia Leninistă”.
În 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de română și latină, împreună avînd doi copii: Vieru-
Teodor și fiul mai mic - Călin.
A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960
şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de
versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în
revista Nistru poemul "Legămînt", dedicat poetului Mihai Eminescu.
În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vîrstele", pentru care i se acordă Premiul
Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret. Mai tîrziu, revista  Nistru publică
poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este
oprit, iar dedicaţia este scoasă.
În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri
lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai
originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare
de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian
Blaga", "Brîncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii
apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult
îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii.
Un an mai tîrziu, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore
Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de cîţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au
angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi. Tot în 1970,
apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai cîteva zile după apariţie, în urma unui
denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul "Curcubeul", în care s-a găsit "ascuns" tricolorul
românesc.
În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la
întîlnirea cu redactorii revistei "Secolul XX".
În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din
partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cîrneci.
În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color de Isai Cîrmu.
La sfîrşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din
Basarabia, textele sale (inclusiv cîntecele pe versurile sale) avînd un mare rol în deşteptarea conştiinţei
naţionale a basarabenilor. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre
organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile
sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.) în
care se votează limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină.
În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele
pentru cîntece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie
internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Anderesen.
În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunînd în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi
compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut.
Un an mai tîrziu, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine
membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru
premiul Nobel pentru Pace.
În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.
La împlinirea vîrstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la
Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie
pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.
În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac", iar 3 ani mai
tîrziu este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.
La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La
48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme
multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.
 Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chişinău, în
cimitirul central din strada Armeană. La înmormîntare au asistat cîteva zeci de
mii de oameni. Chişinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporţii de
la înmormântarea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie
2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga
republică ţinînd un moment de reculegere.
Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional ”Steaua
României” în grad de Mare Cruce.
Cîteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă
din Iaşi și Buzău poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei
Bustul lui Grigore Vieru,
Aleea Clasicilor, Chișinău zile înainte de ziua sa de naştere, a fost instalat bustul poetului în Aleea
Clasicilor din Chişinău.
Acesta este Grigore Vieru, poetul, care o viaţă de om serveşte cu dăruire poezia. Contemporan cu
noi, el este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe care le exprimă artistic
şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul
timpului, e poetul epocii noastre.
  Un cuvînt despre poetul Grigore Vieru produce emoţie, trăire firească impusă dincolo de toate ce se produc în viaţă,
împreună cu alţi creatori iluştri, reprezintă o şcoală poetică, în care poezia este chiar viaţa şi sufletul omului.
Russo Alecu

Russo Alecu s-a născut la 17 martie 1819 la Chișinău, în familia lui

Iancu Rusul, proprietar și arendaș de moșii în Principatul Moldovei și în
Basarabia. Mama lui Alecu Russo provenea din familia boierilor Donici.
A.Russo își petrece copilăria într-un „sat frumos, rășchirat între grădini și
copaci pe o vale a codrilor Bîcului”, după cum scria mai tîrziu însuși
scriitorul. Între anii 1829-1835 studiază în Elveția, apoi timp de un an la
Viena.

Alecu Russo revine în Moldova în 1837, alăturîndu-se lui Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Costache Negruzzi și contribuind la afirmarea literaturii și teatrului național. În 1846 sunt
puse în scenă comediile „Băcălia ambițioasă” și „Jignicerul Vadră” semnate de Alecu Russo și care
conțineau atacuri satirice la adresa moravurilor boierimii, a parvenitismului burgheziei, parodiau
dulcegăria și idilismul dramelor „ce au copleșit scena”. Piesele au fost calificate de autorități ca un atac la
regimul existent, iar autorul a fost surghiunit la mănăstirea Soveja. În timpul aflării la Soveja A.Russo
descoperă balada Miorița, culege cîntece epice, pe care le transmite lui V.Alecsandri ajutîndu-l la
alcătuirea culegerii lui de poezii populare.
În creațiile sale dramatice A.Russo folosește pe larg tezaurul limbii populare, a surselor poetice
folclorice și a tradițiilor scrisului moldovenesc din trecut, considerînd că „datinile, poveștile, muzica și
poezia sunt arhivele popoarelor”, iar „Moldova are și ea analele sale, scrise pe frunzele codrilor, și ea are
eroii săi de drumul mare, ale căror balade sunt cu drag cîntate de popor”.
  Alecu Russo se stinge din viață la 5 februarie 1859 la Iași, lăsînd o urmă adîncă în literatura și
dramaturgia națională.

REV
IST
MAPĂ
A DE LUCRU
LA DISCIPLINA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

ME
A
 Elaborat:el. cl. VI –a ,,B”
Popov Cătălin

Cuprins:
Călătoria prin lumea 3
cărților……………………………….
Articol de 4
fond………………………………………………...
Planul de idei a 5
ziarului……………………………………..
Planul de caracterizare a unui 6
personaj…………………..
Ion Creangă. 7
Biografie………………………………………
Grigoraș Dinicu. 8
Biografie………………………………….
Hans Christian Andersen. 9
Biografie……………………….
George Coșbuc. Biografie………………………………….. 10
Textul ,,Domnul 11
Trandafir”…………………………………
Dumitru Matcovschi. Biografie……………………………. 14
Alecu Donici. 15
Biografie……………………………………...
Mihail Sadoveanu. 16
Biografie………………………………..
Mihai Eminescu. Biografie…………………………………. 17
Grigore Vieru. 18
Biografie…………………………………….
Alecu Russo. Biografie……………………………………… 19
Petre Ispirescu. 20
Biografie…………………………………...