CARACTERIZAREA LUI ION

In epoca interbelică, marcata de efervescenţă creatoare, se impune

romanul ca specie literară dominantă. Se inregistrează diferite tipuri de roman:
tradiţional vs. modern, subiectiv vs. obiectiv, psihologic, al experienţei, realist,
realist de factură balzaciană.
Nuvelist si publicist, Liviu Rebreanu se înscrie printre marii romancieri
ai literaturii române, numit de catre Eugen Lovinescu “ctitorul romanului
românesc modern”. Opera Ion reprezintă o dată istorică în procesul de
obiectivare a literaturii: pune capăt unei viziuni idilice asupra satului si
ilustrează romanul realist/obiectiv prin: surprinderea realitatea în mod veridic,
narator obiectiv obiectiv, personaj, structura circulara si elemente de subtrat
antropologic.
Naratorul este omniscient, omniprezent, relatează la persoana a III- a
din poziţie extradiegetică, cu viziune auctorială şi perspectivă narativă
obiectivă. In acest sens, Liviu Rebreanu afirma in articolul “Cred”: “M-am sfiit
să scriu pentru tipar la persoana întâi”, astfel justificând alegerea unui narator
obiectiv. Personajul în romanul realist este tip, complex si urmărit în evoluţie,
Ion exemplificand în evoluţia sa eşecul în planul valorilor umane. Structura
circulară este asigurată de relaţia incipit-final care valorifica motivul drumului.
Cele 4 elemente de substrat antropologic întăresc obiectivitatea şi realismul
prin povestea Anei, gestul unui ţăran care sărută pământul, discuţia lui Liviu
Rebreanu cu un tânăr care se numea Ion Pop al Glanetaşului, descrierea
drumului si a satului ce corespund cu realitatea, cu primele amintiri ale lui
Liviu Rebreanu. La acestea se adauga stilul sobru, impersonal si registrele
stilistice care sunt diferentiate in discurs naratorial, registru popular si registru
intelectual in planul narativ al intelectualilor.
Caracterul realist/obiectiv al romanului este susținut de titlul și tematica
dezvoltată. Titlul “Ion” introduce personajul principal, Ion fiind un nume
simbolic pentru spaţiul românesc, un nume arhetipal. Ion devine un ax central
al romanului si declansator de evenimente. Numele ii conoteaza statutul social,
un taran sarac, un om comun, ce traieste o drama istorica. Protagonistul
incearca disperat sa se sustraga mediului social care ii determina viata, insa
destinul sau este guvernat de legitati universale, conform esteticii realiste.
Tema abordata este condiţia ţăranului, lupta acestuia pentru pamant,
intr-o societate in care singura masura a valorii oomului este banul sau
pamantul. Dincolo de aceasta care comunica si un mesaj etic referitor la
inevitabila degradare morala a fiinte umane in raport cu ideea de posesiune,
romanul dezvolta si temaa iubirii, respectiv viata satului.
Relaţia incipit-final pune în evidenţă simetria compozițională, susținând
caracterul realist al romanului. Incipitul se organizează in jurul motivului
drumului care, personificat, devine primul personaj al romanului (tânăr,
sprinten, vesel). Drumul face legătura între realitate şi ficţiune. Incipitul conţine
motive anticipative precum locuţiunile adverbiale “când în dreapta, când în
stânga” care anunţă caracterul oscilant al lui Ion, cuprins între “glasul
pământului” şi “glasul iubirii”, prezentarea caselor ce sugerează cele 2 planuri
narative, detaliile cu privire la casa lui Ion. De asemenea, surprinde hora din
curtea văduvei lui Maxim Oprea, scena care adună satul, dar si personajele care
vor evolua in roman si dezvăluie stratificarea socială, sugerand totodata directia
evolutiilor personajelor. Finalul reia imaginea drumului în sens invers, familia
Herdelea părăseşte satul, trecând pe lângă aceeaşi cruce din incipit. Drumul
rămâne un personaj cu o altă vârstă, unul “bătrân”, “bătătorit”, care “se pierde
în şoseaua cea mare și fără început” ce scoate cititorul din ficţiune. Relaţia
incipit-final indică, prin utilizarea motivului drumului, un univers sferic, închis,
rotund, o structură circulară, proprie realismului.
Se disting 2 planuri narative care indică o structură bipolară. Un plan
se organizează în jurul lui Ion, urmărind viaţa ţărănimii, iar al doilea plan se
organizează în jurul familiei Herdelea, urmărind viaţa intelectualităţii. Cele 2
planuri sunt prezentate prin tehnica modernă a contrapunctului și se
intersectează prin acţiunile lui Titu Herdelea.
Personajele realiste sunt tipice pentru o categorie sociala, sunt niste
“exponenti ai clasei si generatiei” (Calinescu), fiind conditionati de mediul in
care traiesc. Ion este personaj eponim, realizat prin tehnica basoreliefului si a
contrapunctului. Este personaj monumental, complex, cu insusiri contradictorii:
viclenie si naivitate, gingasie si brutalitate, insistenta si cinism. In goana sa
patimasa dupa avere, el se dezumanizeaza treptat, iar moartea sa este expresie
intentiei moralizatoare a scriitorului. Mai multe tipologii realiste se regasesc in
constructie protagonistului: tipul taranului sarac, tipul avaristului fara scrupule
care foloseste femeia ca mijloc de parvenire, dar si ambitiosul dezumanizat de
lacomie: “In centrul romanului se afla patima lui Ion, ca forma a instinctului de
posesiuni” (N. Manolescu). Cele doua femei, conturate antitetic, Ana si Florica,
reprezinta cele doua patimi ale protagonistului: pamantul si iubirea.
O scena reprezentativa pentru personajul “Ion” este prezentata in
capitolul “Sarutarea” care aduce o noua ipostaza a protagonistului, posesor al
tuturor pamanturilor, si care surprinde gestul de adorare a pamantului pe care il
iubeste “ca pe o ibovnica”. Scena este creata prin tehnica contrapunctului, cu
cea din capitolul “Zvarcolirea”, care evidentieaza conditia lui Ion, sentimentul
de inferioritate pe care il simte in fata pamantului: “se simtea mic si slab cat un
vierme…ca o frunza”, in antiteza cu pamantul, care era pentru el “un urias”.
Secventa sarutarii pamantului justifica atat intreaga creatie romaneasca, cat si
toate deciziile protagonistului. Autorul dezvaluie, prin descriere si analiza
psihologica, mecanismele interioare ale vietii disputate de cele doua patimi ce
devin acum una. In sarutarea pamantului, se contopesc cele doua glasuri
coplesind fiinta barbatului. Astfel, Ion inceteaza parca a mai fi taranul parvenit,
insensibil si imoral, creandu-se premisele pentru a i se ierta toate greselile in
numele unei valori percepute ca absoluta: pamantul.
O alta secventa care desavarseste profilul personajului principal,
adancind drama acestuia este cea a mortii. In mod original, Rebreanu scrie
scena din doua perspective: a lui Geroge si a lui Ion. Astfel, sfarsitul capitolului
al XII-lea ii aprtine, in mod indirect, lui George, care gestioneaza momentul
intoarcerii precipitate acasa, cu gandul de a se razbuna pe vechiul rival. La
polul opus, inceputul aceluiasi capitol este redat din perspectiva victimei. Ion
nu este readus la instinctul de supravietuire, ci ramane acelasi barbat orgolios si
demn, care vrea sa isi controleze sfarsitul. Simtind ca moare in baltoaca de
sange, exclama in gand “Mor ca un caine!”, tarandu-se cu ultimele puteri catre
nucul dintr-o gradina alaturata. Copac asociat mortii, nucul pare sa
prelungeasca suferinta taranului in sfera miticului.
In concluzie, romanul “Ion” urmareste un model traditional al
romanului realist de tip obiectiv, iar utilizarea naratorului omniscient, a
tipologiei personajelor, a fragmentelor cu rol monografic sau a imaginii unui
univers rural omogen sustin crezul artistic rebrenian din volumele sale
autobiografice. Valoarea romanului “Ion” se datoreaza si deschiderilor spre
formulele prozei moderniste: stil indirect liber, conflict interior, prezenta
tragismului si a deziluziei vietii. Astfel, continuand directia romanului
traditionalist si introducand elemente moderniste, romanul “Ion” se impune in
literatura romana drept un roman realist obiectiv care marcheaza inceputul
modernizarii speciei.