Dacia Literara. Alexandru Lapusneanu.

Epoca pașoptistă marchează începutul epocii moderne. Este o perioadă de progres

cultural, de dezvoltare a instituțiilor și a literaturii, o perioadă în care coexistă diferite curente
literare (clasicismul și romantismul, de exemplu), ilustrând fenomenul de “ardere a etapelor”.

Perioada pașoptistă (1830-1860) este scena unor evenimente decisive pentru soarta
națiunii noastre (Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor), un rol tot mai important în
cadrul vieții spirituale ocupându-l literatura, care începe să se diferențieze treptat de celelalte
domenii ale activității culturale. Totuși, personalități importante ale epocii – Vasile
Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Ion
Ghica – sunt în primul rând luptători pentru crearea unei conștiințe naționale puternice în
rândul românilor și numai în al doilea rând scriitori. Preocupați de probleme ideologice și
implicați în viața politică, scriitorii pașoptiști adoptă o poziție comună în domeniul cultural.

Un rol important în dezvoltarea culturii și literaturii românești îl are revista “Dacia

literară”, publicata la data de 30 ianuarie 1840, Iași, de catre Mihail Kogălniceanu, devenind
prima revista de literatură din spațiul românesc. Primul numar debuteaza cu articolul
programatic “Introducție”, in care Mihail Kogalniceanu ofera punctele cheie ale “Daciei
literare”: necesitatea unei literaturi originale naționale prin combaterea imitatiilor si a
traducerilor ce “omoara duhul nationa”, promovarea izvoarele de inspirație autohtone (istoria,
folclorul, natura patriei), realizarea unitatii de limbă și literatură si intemeierea spiritului critic
în literatură care să pună stavilă mediocrității.

Programul revistei “Dacia literară” pune bazele teoriei “specificului național” al

literaturii, teorie care va fi dezvoltată și de epoca interbelică, mai ales prin orientările
tradiționaliste. Articolul “Introducție”, prin programul cultural național formulat și activitatea
revistei Dacia literară a condus la dezvoltarea literaturii române. Printrei cei ce scriu în
această perioadă sunt Vasile Alecsandri (scriitor total) si Costache Negruzzi (prima nuvelă).
Articolul “Introductie” este si un veritabil manifest literar al romantismului romanesc, adica
un text cu valoare documentara prin care se afirma o noua conceptie artistica, articol
comparabil cu manifestul romantismului european (Prefața dramei Cromwell de V. Hugo).
George Călinescu este de parere că revista Dacia literară contribuie la dezvoltarea conștiinței
de sine a românilor.

În paginile revistei sunt tipărite creații literare originale, de o valoare neatinsă până la
momentul respectiv. Costache Negruzzi publica nuvela “Alexandru Lăpușneanul”. Figură
exemplară a epocii pașoptiste, Negruzzi este scriitor cu o conștiință artistică superioară
contemporanilor săi. “Primul creator epic de seamă” (N. Manolescu), el este întemeietorul
nuvelisticii românești.

Opera “Alexandru Lăpușneanul” este întâia nuvelă istorica din literatura română,
capodoperă comparabilă cu Hamlet de W. Shakespeare (G.Călinescu). Nuvela istorica este
specie literara a genului epic în proză de dimensiuni medii, in care acțiunea se organizează în
jurul unui personaj istoric, urmărit în toate ipostazele pentru a-i releva complexitatea
caracteriologica. Apartenenta la aceasta specie este sustinuta de urmatoarele caracteristici:
evenimente veridice și verosimile, naratorul obiectiv, conflictul concentrat. Surprinde
realitatea istorica atestata documentar, prin sursele de inspirație (cronicile lui Grigore Ureche
și Miron Costin), realitatea se împletește cu ficțiunea, dintre care fapte reale sunt revenirea pe
tron, personalitatea domnitorului, caracterul crud și sângeros, existența unor personaje precum
domnița Ruxanda, paginile de descriere (vestimentația, ospățul, cetatea Hotinului), limbajul
arhaic (folosit pentru a reda culoarea epocii).

Costache Negruzzi are o viziune originală de factură romantică asupra evenimentelor

si complexității personajelor, utilizand antiteza ca functie narativa si caracteriologica si
urmarind simetria partilor prin relatia incipit-final si rasturnari de situatie.

Titlul, element structural de paratextualitatea, introduce protagonistul, pe Alexandru

Lăpușneanu, personalitate istorică, ce devine personaj romantic. Tema este una istorică:
evocarea unui moment din istoria zbuciumată a românilor (secolul al XVI-lea). Astfel, nuvela
îmbina două dintre sursele de inspirație indicate de Mihail Kogălniceanu în Introducție: istoria
națională și geografia patriei.

Compoziția literară este riguroasă, utilizeaza tehnica “punerii în adâncime” (mise en

abîme) si este alcatuita din patru capitole mottouri semnificative: “Dacă voi nu mă vreți, eu vă
vreu” (I), vorbele lui Alexandru Lăpușneanul, “Ai să dai sama, doamnă!” (II), avertismentul
adresat domniței Ruxanda, “Capul lui Moțoc vrem” (III), cererea norodului care găsește în
Moțoc vinovatul pentru toate nemulțumirile sale, si “De mă voi scula, pre mulți am să popesc
și eu” (IV), amenințarea rostită de către Alexandru Lăpușneanul.

Naratorul este obiectiv, relateaza din poziție extradiegetică, este omniscient și

omniprezent, uneori implicandu-se prin intruziuni subiective (“Deșănțată cuvântare, tiranul”).
Naratorul devine un muzeograf ce prezinta starea politica a Moldovei.

Acțiunea respectă momentele clasice ale subiectului şi pune în evidenţă sursele de

inspiraţie. Expozițiunea surprinde întoarcerea lui Lăpușneanul la tronul Moldovei, în 1564, în
fruntea unei armate turcești și întâlnirea cu solia formată din cei patru boieri, Moțoc,
Spancioc, Veveriță și Stroici. Intriga este conturată de hotărârea domnitorului de a-și relua
tronul și dorința sa de răzbunare față de boierii trădători. Desfășurarea acțiunii cuprinde o
serie de evenimente, precum: fuga lui Tomșa în Muntenia, incendierea cetăților, desființarea
armatei pământene, confiscarea averilor boierești, uciderea unor boieri, intervenția domniței
Ruxanda pe lângă domnitor pentru a înceta omorurile și promisiunea pe care o face acesteia
(“leacul de frică”). Punctul culminant este contituit de uciderea a 47 de boieri. Estetica
romantica se remarca in deznodământ, aflat sub semnul rasturnarii de situatie. Protagonistul
se calugareste, apoi este ucis de Ruxandra, in urma complotului cu Spancioc, Stroici si
mitropolitul Teofan.

Personajele nuvelei sunt surprinse prin relațiile antitetice, fapt care corespunde
principiilor romantice de construcție a relațiilor interumane. Alexandru Lăpușneanul
reprezintă domnitorul crud, cu atitudini despotice, nu diferite de ale altor domni din epocă. El
se opune ca dimensiune caracterologică mai ales Ruxandei, soția sa, care întruchipează
delicatețea, sensibilitatea, capacitatea de compasiune. Ca instanță narativă, este personaj
eponim, personaj complex, construit din lumini și umbre, reprezentand tipul despotului, al
domnului tiran, monarhului absolut.

Valoarea artistică, un alt deziderat al Daciei literare, este conferită de stilul obiectiv și
impersonal, expresivitatea limbajului, împletirea registrelor stilistice, interferența elementelor
romantice, clasice și realiste, reflectând fenomenul de “ardere a etapelor”. Elementele realiste
se regasesc in verosimilitatea faptelor, narator, culoarea locală (la nivelul limbajului,
autenticitatea fiind realizată pe baza arhaismelor), motivele anticipative (mottourile). Dintre
elemente clasice, se remarca simetria nuvelei si echilibrul tablourilor, concizia. Elementele
romantice sunt ilustrate in destinul de exceptie a personajului principal si seria de antiteze
(spre exemplu, între cruzimea domnitorului și blândețea domniței Ruxanda).

Aşadar, nuvela de inspirație istorică “Alexandru Lăpușneanul” de C. Negruzzi

ilustrează principiile ideologiei pașoptiste și ale romantismului românesc, potrivit
recomandărilor din “Introducție”. Revista “Dacia literara” are marele merit de a fi instituit un
program cultural național, de a fi unit forțele intelectuale dispersate ale scriitorilor din toate
provinciile românești și de a le fi dat o direcție comună.