Vasile Alecsandri 

(n. 21 iulie S.N. 2 august 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d. 22

august S.N. 3 septembrie 1890, Mircești, județul Roman, România) a fost un poet, dramaturg,
folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al
teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și
apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Cuprins

 1Biografie
o 1.1Primii ani
o 1.2Anii de formare
o 1.3Exilul
o 1.4Anii de maturitate
 2Activitate culturală
o 2.1Alecsandri și Junimea
 3Opera. Evoluție și tendințe
o 3.1Pastelurile
o 3.2Autorul dramatic
o 3.3Volume de teatru. Comedii
o 3.4Volume de poezie
o 3.5Proze
 3.5.1Proze din periodice
o 3.6Drame
o 3.7Opere complete
o 3.8Prezență în antologii
 4Note
 5Vezi și
 6Bibliografie
 7Legături externe

Biografie
Primii ani
Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri (1792-1854) și al Elenei Alecsandri
(născută Cozoni; 1800-1842). După unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau
chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut în timpul refugiului
familiei Alecsandri în munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut
undeva pe raza județului Bacău. A avut un frate, Iancu Alecsandri și o soră, Catinca Alecsandri,
căsătorită cu Constantin Rolla, boier și om politic român, militant înfocat pentru Unirea
Principatelor Române (1859) și ministru în mai multe rânduri în guvernele Moldovei.
Tatăl acestuia, Vasile Alecsandri (1792-1854) s-a căsătorit în 1816 sau în 1817 cu Elena Cozoni,
fiica pitarului Dumitrache din Târgu Ocna. În anul 1818, tatăl poetului s-a ocupat printre altele și
cu comerțul cu sare, conducând caravanele de sare de la Târgu Ocna spre râul Prut, pentru
export (vezi Drumurile sării de la Târgu Ocna).[8]
Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a
revenit pe întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea. A început învățătura cu un dascăl
grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida.
Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a
înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei
Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie și admirație și pentru care a scris Chirițele și o
mare parte din Cânticelele comice.

Anii de formare

Vornicul Alecsandri, Vasile și Iancu

În anul 1834, împreună cu alți tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al. I. Cuza și
pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde și-a dat bacalaureatul în anul 1835.
În 1837 s-a pregătit pentru un bacalaureat în științe, urmând cursurile Facultății de Inginerie, pe
care nu a terminat-o.
În 1838 apar primele încercări literare în limba franceză: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit
rameau, Serata. În anul următor s-a întors în țară și a ocupat un post în administrație până
în 1846. Împreună cu Costache Negruzzi a făcut o călătorie în Italia, care a devenit motiv de
inspirație pentru nuvela romantică Buchetiera de la Florența.
În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi a luat conducerea teatrului din
Iași și și-a început activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa
dramatică însumează circa 2000 de pagini, rămânând cel mai rezistent compartiment al activității
sale literare și va constitui baza solidă pe care se va dezvolta dramaturgia românească în
principalele sale direcții tehnice: comedia străină și drama istorică. În noiembrie s-a
jucat Farmazonul din Hârlău iar în februarie 1841, Cinovnicul și modista, ambele preluate după
piese străine.
Din 1842 datează importanta sa călătorie în munții Moldovei, în urma căreia descoperă valoarea
artistică a poeziei populare. Scrie primele sale poezii în limba română pe care le va grupa mai
târziu în ciclul Doine și care sunt foarte strâns legate de modelul popular din care au luat naștere.
În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica scoate săptămânalul Propășirea, în care
poetul va publica versuri ce vor fi incluse în ciclul Doine și lăcrimioare, iar în 11 ianuarie se
reprezintă piesa Iorgu de la Sadagura, comedie de rezistență în dramaturgia scriitorului.
În 1845 cu ocazia seratelor literare de la Mânjina o cunoaște pe Elena, sora prietenului Costache
Negri, de care se îndrăgostește și căreia, după moartea timpurie din 1847 (la doar 2 ani după ce
a cunoscut-o), îi dedică poezia Steluța și apoi întreg ciclul de poezii Lăcrămioare.

Exilul
Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848. Mișcarea revoluționară din
Moldova a avut un caracter pașnic (fiind denumită în epocă „revolta poeților”). La 27 martie 1848,
la o întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost
adoptată o petiție în 16 puncte adresată domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactată de către
Vasile Alecsandri.
După înfrângerea mișcării pașoptiste Vasile Alecsandri este exilat. După ce călătorește
prin Austria și Germania se stabilește la Paris, unde se întâlnește cu alți militanți
pașoptiști munteni; din perioada exilului datează poeziile Adio Moldovei și Sentinela română.
În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, iar în toamna
aceluiași an, la Paris.
Scrie primele „cântecele comice” (Șoldan Viteazul, Mama Anghelușa) și câteva scenete comice și
muzicale. Se întoarce în țară în luna decembrie.

Anii de maturitate
Nicolae Bălcescu, prietenul lui Vasile Alecsandri, moare la Palermo în 1852. Între anii 1852-1853,
Alecsandri rămâne pentru mai multă vreme în Franța. În vara anului 1853, pornește spre sudul
Franței, într-o călătorie spre Pirinei, Marsilia, Gibraltar, Tanger, Maroc, Madrid, o călătorie care va
lăsa urme în creația sa poetică, în gustul pentru exoticul mauro-hispanic.
În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici (1940-1921), cu care a avut o fată, Maria, născută
în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876, la Mircești.
Din 1860 se stabilește la Mircești, unde rămâne până la sfârșitul vieții, chiar dacă lungi perioade
de timp a fost plecat din țară în misiuni diplomatice.

Vasile Alecsandri și Ion Ghica la Istanbul în 1855

În 1882 este ales președinte al secției de literatură a Academiei. Călătorește în Franța pentru a

primi premiul oferit de felibri; este sărbătorit la Montpellier. Îl vizitează pe ambasadorul României
la Londra, prietenul său Ion Ghica. Pleacă la Paris în 1885, ca ministru al României în Franța.
În 1889, primește vizita poeților francezi Sully Prudhomme și Leconte de Lisle.
Vasile Alecsandri s-a stins din viață la 22 august 1890, după o lungă suferință, fiind înmormântat
cu toate onorurile la conacul său de la Mircești.
Mihai Data nașterii lui Ion Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar
fi născut la 1 martie 1837.[5] O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei
mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești, publicată de Gh. Ungureanu.[6]
Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și
Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.[7]
Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri
din copilărie. În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de țăran, este
pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern ("tatăl
mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig"), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței,
la Broșteni, unde continuă școala.[6] În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu
Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca Literatura română
profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa
Duhu). După dorința mamei, care voia să-l
Pe categorii
facă preot, este înscris la Școala catihetică din
Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici apare sub Istoria literaturii române
numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat
tot restul vieții. După desființarea școlii din Evul mediu
Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind Secolul 16 - Secolul 17
cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Secolul 18 - Secolul 19
Costachi" de la Socola. [6] Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română
S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după
cum mărturisește în Amintiri:
Umanism - Clasicism
„Dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile și băieții Romantism - Realism
satului, tovarășii mei de copilărie, cu cari, iarna, în Parnasianism - Simbolism
zilele geroase, mă desfătam pe gheață și la săniuș, Naturalism - Modernism
iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând și Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
chiuind, cutreieram dumbrăvile și luncile umbroase,
Neomodernism - Postmodernism
țarinele cu holdele, câmpul cu florile și mândrele
dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în Scriitori români
zburdalnica vârstă a tinereții! Asemenea, dragi mi-
erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din Listă de autori de limbă română
sat, la care luam parte cu cea mai mare însuflețire.” Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Din 1855 până în 1859 urmează cursurile Poeți - Eseiști
seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii
satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu Ileana,
fiica preotului Ioan Grigoriu de la Portal România
biserica Patruzeci de sfinți din Iași, devenind
diacon al acesteia (26 decembrie 1859). Portal Literatură

La 19 decembrie 1860 se naște fiul său

Proiectul literatură
Constantin.
În 1864, Creangă intră la Școala preparandală  v • d • m 
vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor
pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și
l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.
După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din
rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile
care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu
statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.) [8] Ca urmare a
excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie și din postul de institutor, însă venirea lui Titu
Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru
manuale școlare, între care și un „Abecedar” (1868).
În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o
casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău (bojdeuca).
În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se
împrietenește. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.
Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie[6] și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a
decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău. Este
înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.
Basme

Portretul lui Ion Creangă pe o marcă poștală, cu valoarea nominală de 2,20 lei moldovenești din Republica
Moldova.

În primul volum postum sunt publicate basmele. Culese din gura poporului de către un povestitor
care însuși crescuse în mijlocul lumii din sate, ele au un farmec deosebit, au expresiuni,
construcții și gândiri ciudate care se vor personifica în Ivan Turbincă. În aceasta din urmă
regăsim tema din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagoslovește
turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan și fără voia lui să nu poată ieși.
A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu dezvoltări lungi, cu
o intrigă bine condusă și cu subiecte cel mai adesea din istoria contemporană lui. În "Cinci pâini"
aflăm o satiră la adresa judecătorilor și avocaților, pe care îi numește "ciorogari, porecliți și
apărători"; această povestire demonstreză că, pe lângă umor, Creangă se pricepea si la
matematică. În două povestiri de acest tip aflăm despre o persoană istorică interesantă. Ion
Roată, unul dintre deputații țărani în divanul ad-hoc. Cea intitulată "Ion Roată și Unirea" este o
glumă cu multă finețe satirică la adresa stratului conducător al țării, care nu voiește a recunoaște
drepturile țărănimii.
Pe când se discutau punctele programului partidului unionist prin toate cercurile sociale din
Moldova, mai mulți boieri, membri ai partidului, cheamă pe deputații țărani ca să le explice
programa și în special chestiunea „Unirii”. Toți țăranii păreau convinși de argumentele boierilor
afară de Moș Ion Roată.
În cele din urmă unul din boieri îl invită să ridice singur o piatră mare ce se afla în grădină.
Neputând s-o facă singur, Roată e ajutat de ceilalți țărani. "Acum ai înțeles", întreabă boierul.
Roată răspunde: Am înțeles așa, că până acum noi țăranii am dus fiecare câte o piatră mai mare
sau mai mică pe umere, însă acum suntem chemați a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe
umerele noastre.
Prima parte a operei lui Creangă o formează precum am vazut, mai mult reproducerea
producțiunilor poporane. Ne-am înșela însă dacă l-am socoti ca un culegător de folclor: trebuie
să-l privim ca pe unul ce a trăit la țară, a supt oarecum sucul acestei literaturi poporane și apoi a
dat drum liber fanteziei sale. De aceea basmele și poveștile lui, deși înfățișează în mod admirabil
spiritul poporului de la țară, pun însă în evidență însușirile lui literare proprii.
O altă față, mai puțin cunoscută, a lui Creangă este cea a poveștilor licențioase: Povestea
poveștilor.

Amintiri din copilărie

Amintirile din copilărie reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au
stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a frazei, în care se vede
totuși tonul poporan, - scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie
deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții
lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale
literaturii române.