Vasile Alecsandri

30 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Vedeți sursa
 Istoric

Unelte



















De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân
neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol.
Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Vasile Alecsandri
 Vasile Alecsandri

Date personale

Născut 21 iulie/2 august 1821[1][2]

undeva în actualul județ
Bacău, Moldova

Decedat 22 august/3 septembrie 1890 (69 de ani)

[3][1][4][5]

Mircești, Iași, România

Cauza
cauze naturale (cancer pulmonar)
decesului

Părinți Vasile Alecsandri, Elena Alecsandri (n.

Cozoni)

Căsătorit cu Paulina Lucasievici (c. 1876)

Cetățenie Principatul Moldovei (–1859)

Principatele Unite (1859–1881)
Regatul României (1881–1890)

Ocupație scriitor, dramaturg, folclorist, om

politic și diplomat

Limbi vorbite limba franceză[6]

limba română[7][6]

Activitate

Pseudonim V. Mircesco

Limbi limba română

limba franceză

Membru fondator al Academiei Române

 Semnătură Literatura română
Pe categorii
Istoria literaturii române
Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Prezență online Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană
Internet Movie Database Curente în literatura română

Modifică date / text

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Vasile Alecsandri (n. 21 iulie/2 Naturalism - Modernism
august 1821, Bacău, Moldova – d. 22 august/3 Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
septembrie 1890, Mircești, Iași, România) a fost Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism
un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru,
diplomat, membru fondator al Academiei Scriitori români
Române, creator al teatrului românesc și al Listă de autori de limbă română
literaturii dramatice în România, personalitate Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
marcantă a Moldovei și apoi a României de-a Poeți - Eseiști
lungul întregului secol al XIX-lea. Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii
Biografie Portal România
Portal Literatură
Primii ani
Proiectul literatură
Acest articol sau această secțiune
[[w nu este în formatul standard. v•d•m
Ștergeți eticheta la încheierea
iki] standardizării.
] Acest articol a fost etichetat
în decembrie 2021

Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri (1792-1854) și al Elenei

Alecsandri (născută Cozoni; 1800-1842). După unii cercetători, anul nașterii ar putea
fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a
petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din calea armatei lui Alexandru
Ipsilanti. Se consideră că s-a născut undeva pe raza județului Bacău. A avut un frate,
Iancu Alecsandri și o soră, Catinca Alecsandri, căsătorită cu Constantin Rolla, boier și
om politic român, militant înfocat pentru Unirea Principatelor Române (1859) și ministru
în mai multe rânduri în guvernele Moldovei.
Mitrica de naștere a lui Vasile Alecsandri (cf. Gh. Ungureanu, „Câteva date inedite
despre familia și vieața poetului Vasile Alecsandri”, în „Cetatea Moldovei”, Iași, anul IV,
vol. IX, nr. 5, mai 1943, pp. 254-268): ""Mărturie de mitrică Prin care se face știut
duhovniceasca decasterie a Mitropoliei Moldovii că după încredințarea ce s’au luat prin
sprafcă, s’au aflat pentru dumnealui vasile alexandri că la anul 1818 luna Iunie 14 s’au
născut în târgul bacăului, din pravoslavnicii legiuiții săi părinți, dumnealui spatarul vasile
alecsandri cu soția sa elena născută Cozoni, căruia atunci prunc, lucrările sfântului
botez în drept slăvitoarea noastră credință, după așezământurile sfintei și marea
biserică a răsăritului, i s’au săvârșit de preotul Ioan dela biserica Precista din arătatul
târg, la 22 a aceleiași luni Iunie, iar nași i-au fost moșul său, dumnealui Mihalachi
Cozoni. drept aceea, spre încredințarea nașterii și a botezului în pravoslavie a numitului
vasilie alecsandri, fiind mai sus pomeniților săi părinți, i s’au dat această mitrică
deasupra cu iscălitura Înalt Prea Sfințitului Mitropolit al Moldovii și cavaler I. I. veniamin,
iar gios adeverită cu punerea peceții și cu iscăliturile cilenurilor acestii dicasterii. 1835.
Iulie 12, no. 333” ""
Tatăl acestuia, Vasile Alecsandri (1792-1854) s-a căsătorit în 1816 sau în 1817 cu
Elena Cozoni, fiica pitarului Dumitrache din Târgu Ocna. În anul 1818, tatăl poetului s-a
ocupat printre altele și cu comerțul cu sare, conducând caravanele de sare de la Târgu
Ocna spre râul Prut, pentru export (vezi Drumurile sării de la Târgu Ocna).[8]
Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și
unde a revenit pe întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea. A început
învățătura cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida.
Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul
Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail
Kogălniceanu și de Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie și admirație și
pentru care a scris Chirițele și o mare parte din Cânticelele comice.
Anii de formare

Vornicul Alecsandri, Vasile și Iancu

În anul 1834, împreună cu alți tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al. I.
Cuza și pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde și-a dat bacalaureatul
în anul 1835. În 1837 s-a pregătit pentru un bacalaureat în științe, urmând cursurile
Facultății de Inginerie, pe care nu a terminat-o.
În 1838 apar primele încercări literare în limba franceză: Zunarilla, Marie, Les
brigands, Le petit rameau, Serata. În anul următor s-a întors în țară și a ocupat un post
în administrație până în 1846. Împreună cu Costache Negruzzi a făcut o călătorie
în Italia, care a devenit motiv de inspirație pentru nuvela romantică Buchetiera de la
Florența.
În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi a luat conducerea
teatrului din Iași și și-a început activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai
constante succese. Opera sa dramatică însumează circa 2000 de pagini, rămânând cel
mai rezistent compartiment al activității sale literare și va constitui baza solidă pe care
se va dezvolta dramaturgia românească în principalele sale direcții tehnice: comedia
străină și drama istorică. În noiembrie s-a jucat Farmazonul din Hârlău iar în
februarie 1841, Cinovnicul și modista, ambele preluate după piese străine.
Din 1842 datează importanta sa călătorie în munții Moldovei, în urma căreia descoperă
valoarea artistică a poeziei populare. Scrie primele sale poezii în limba română pe care
le va grupa mai târziu în ciclul Doine și care sunt foarte strâns legate de modelul
popular din care au luat naștere.
În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica scoate
săptămânalul Propășirea, în care poetul va publica versuri ce vor fi incluse în
ciclul Doine și lăcrimioare, iar în 11 ianuarie se reprezintă piesa Iorgu de la Sadagura,
comedie de rezistență în dramaturgia scriitorului.
În 1845 cu ocazia seratelor literare de la Mânjina o cunoaște pe Elena, sora
prietenului Costache Negri, de care se îndrăgostește și căreia, după moartea timpurie
din 1847 (la doar 2 ani după ce a cunoscut-o), îi dedică poezia Steluța și apoi întreg
ciclul de poezii Lăcrămioare. Între anii 1846-1847 Alecsandri ține un jurnal în care își
declară iubirea față de Elena Negri. Jurnalul-document biografie este scris în limba
franceză pe o agendă mică, de 59 file. [9]
Exilul
Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848. Mișcarea
revoluționară din Moldova a avut un caracter pașnic (fiind denumită în epocă „revolta
poeților”). La 27 martie 1848, la o întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut
loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost adoptată o petiție în 16 puncte adresată
domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactată de către Vasile Alecsandri.
După înfrângerea mișcării pașoptiste Vasile Alecsandri este exilat. După ce călătorește
prin Austria și Germania se stabilește la Paris, unde se întâlnește cu alți militanți
pașoptiști munteni; din perioada exilului datează poeziile Adio Moldovei și Sentinela
română.
În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, iar în
toamna aceluiași an, la Paris.
Scrie primele „cântecele comice” (Șoldan Viteazul, Mama Anghelușa) și câteva scenete
comice și muzicale. Se întoarce în țară în luna decembrie.
Anii de maturitate
Nicolae Bălcescu, prietenul lui Vasile Alecsandri, moare la Palermo în 1852. Între
anii 1852-1853, Alecsandri rămâne pentru mai multă vreme în Franța. În vara anului
1853, pornește spre sudul Franței, într-o călătorie
spre Pirinei, Marsilia, Gibraltar, Tanger, Maroc, Madrid, o călătorie care va lăsa urme în
creația sa poetică, în gustul pentru exoticul mauro-hispanic.
În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, născută în
noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876, la
Mircești. Din 1860 se stabilește la Mircești, unde rămâne până la sfârșitul vieții, chiar
dacă lungi perioade de timp a fost plecat din țară în misiuni diplomatice.

Vasile Alecsandri și Ion Ghica la Istanbul în 1855

În 1882 este ales președinte al secției de literatură a Academiei. Călătorește în Franța
pentru a primi premiul oferit de felibri; este sărbătorit la Montpellier. Îl vizitează pe
ambasadorul României la Londra, prietenul său Ion Ghica. Pleacă la Paris în 1885, ca
ministru al României în Franța. În 1889, primește vizita poeților francezi Sully
Prudhomme și Leconte de Lisle.
Vasile Alecsandri s-a stins din viață la 22 august 1890, după o lungă suferință, fiind
înmormântat cu toate onorurile la conacul său de la Mircești.

Activitate culturală
A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova, redactând împreună cu
Kogălniceanu și C. Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest
al revoluționarilor moldoveni.
În 1854 - Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat
moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar și muntenii Gr.
Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.
În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis
în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii.
Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.
Alecsandri și Junimea
În 1863 ia naștere la Iași societatea Junimea, al cărui membru onorific a fost până la
sfârșitul vieții. În anul 1867 este ales membru al Societății literare române,
devenită Academia Română.
Cu ocazia serbărilor de la Putna din 1871, poetul trimite două cântece care au însuflețit
marea masă de oameni: Imn lui Ștefan cel Mare și Imn religios cântat la serbarea
junimei academice române. În același an Titu Maiorescu publică în Convorbiri
literare studiul Direcția nouă în poezia și proza românească în care spune: „În fruntea
noii mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în
generația trecută, poetul <Doinelor și lăcrimioarelor>, culegătorul cântecelor populare
păruse a-și fi terminat chemarea literară (...). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul
iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecuse
izolat în literatura țării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor ... “

Opera. Evoluție și tendințe

Vasile Alecsandri tipărit pe un timbru poștal

În 1843 apare, în Albina Românească, Tatarul, prima poezie care va face parte din
ciclul Doine și lăcrămioare. Tot acum scrie poeziile Baba
Cloanța, Strunga, Doina, Hora, Crai nou. În 1848 scrie poezia Către români, intitulată
mai târziu Deșteptarea României.
În 1850, după o absență de aproape doi ani, Vasile Alecsandri se întoarce în țară;
publică în revista Bucovina poeziile populare Toma Alimoș, Blestemul, Șerb
sărac, Mioara, Mihu Copilul. Începe sa lucreze la ciclul Chirițelor cu Chirița în Iași.
Aceasta va fi urmată de Chirița în provincie (1852), Chirița în voiagiu (1864) și Chirița în
balon (1874). La Teatrul Național se joacă Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă.
În 1852 apare volumul Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești). Adunate și
îndreptate de d. V. Alecsandri. Tipărește primul volum de teatru Repertoriul dramatic,
care conține piesele Iorgu de la Sadagura, Iașii în carnaval, Peatra din casă, Chirița la
Iași, Chirița în provincie. În 1853 apare volumul Poezii poporale. Balade adunate și
îndreptate de V. Alecsandri, partea a II-a. Publică la Paris primul volum de poezii
originale: Doine și lăcrimioare. În 1856 apare în Steaua Dunării, revista lui
Kogălniceanu, poezia Hora Unirii.
În 1874 publică Boieri și ciocoi, una dintre cele mai importante comedii, o frescă socială
de dimensiuni considerabile. Tot în Convorbiri literare publică nuvela Călătorie în Africa.
În 1875 se editează Opere complete, cuprinzând Poezii (I-III) și Teatru (IV). În 1876 se
publică volumul Proza. În 1877, odată cu poezia Balcanul și Carpatul începe
seria Ostașilor noștri. În 1878 apare volumul Ostașii noștri, închinat eroismului românilor
în războiul din 1877. În 1881 apare ultimul volum din Opere complete, care cuprinde
ciclurile Legende nouă și Ostașii noștri. Tot în anul 1881, cu prilejul încoronării
regelui Carol I, Vasile Alecsandri a scris textul „Imnului regal român”.
În evoluția artistică a lui Alecsandri se pot distinge cel puțin trei momente, trei vârste
aflate în deplină corelație cu epoca plină de transformări prin care trece societatea
românească a acelor timpuri.
Debutul său stă sub semnul unui romantism tipic, entuziast, liric (Buchetiera de la
Florența, Doine și lăcrimioare) dar și al unei necruțătoare critici a ridicolului social în
piesa Iorgu de la Sadagura sau în ciclul "Chirițelor". Acest romantism tipic, caracteristic
literaturii române din perioada pașoptistă, are în literatura lui Alecsandri cea mai înaltă
măsură în Balta albă și în Deșteptarea României și, de cele mai multe ori se
prelungește prin unele texte până după Unire.
O a doua etapă, așa-zisă de limpezire, de obiectivare a viziunii și a mijloacelor artistice,
se poate observa începând cu prozele călătoriei în Africa și terminând cu expresia
artistică matură din pasteluri și din unele legende.
Cea de-a treia etapă îl face să revină spre teatru, cu o viziune în general romantică,
viziune filtrată însă printr-un echilibru al sentimentelor, printr-o seninătate a înțelegerii
care îl apropie de clasicism. Epoca în care trăiește Alecsandri este fundamental
romantică, dar fără îndoială că a vorbi despre clasicism și romantism la modul concret
(implicând așadar o conștiință și practică concretă), e o aventură la fel de mare ca
aceea de a descoperi marile curente europene într-o literatură cu altă evoluție culturală
și istorică decât cele din vestul Europei.
După 1840, când psihologia romantică pătrunde mai adânc, poetul începe să sufere de
ceea ce s-a numit <<sentimentul incomplenitudinii, dar, în aceeași măsură, suferă de
teama de dezordine în lumea fizică și morală. Haosul îi provoacă viziuni negre. Lângă
senzația de axfisie și dorința de expansiune stă, mereu, un treaz sentiment al ordinei,
stă voință (la Grigore Alexandrescu, Heliade, mai ales) de a împăca elementele în
<<sfadă>>.[10]
Marile convulsii istorice modelate de marile modele culturale imprimă începuturilor
poeziei românești o configurație dialogică. Pe de-o parte revolta și idealurile,
transfigurate în așa zisele universuri compensative: revoltă, erotică, sentimente ale
individualului raportat la lume, tipic romantice, construite pe marile modele ale literaturii
occidentale (Lamartine, Victor Hugo etc), iar pe de altă parte tentația de a imprima
acestei mișcări de emancipare o ordine, o coerență, care nu putea fi găsită decât în
marile modele ale literaturii clasice, adică în încercarea de a obiectiva viziunea și
mijloacele artistice, inițial, iar mai apoi în luciditatea interogării lumii, în gustul
contrastelor tragice născute de interacțiunea dintre epoci, de ruptura dintre ele.
Pastelurile
Alecsandri începe să publice pasteluri în 1868, în diverse numere ale Convorbirilor
literare.
Astfel de încercare de obiectivare a viziunii sunt pastelurile lui Alecsandri. Pastelul este
o specie a genului liric cunoscută - în această formă - numai în literatura română, creată
și dusă la celebritate de Alecsandri însuși, într-un ciclu de versuri care i-a dat numele:
"Pasteluri", publicate în revista Convorbiri literare, în cea mai mare parte
între 1868 și 1869.
Pastelul preia de la poezia descriptivă a primilor romantici nu numai ideea
corespondenței dintre sentiment și tabloul de natură, ci și pe aceea a privirii unui peisaj
sub unghiul mișcător al marilor cicluri naturale, al anotimpurilor, care îl luminează și-l
însuflețesc mereu de altă viață, în alte nuanțe; pe de altă parte, supune descrierea unui
proces de obiectivare caracteristic poeziei post romantice, încercând să o apropie de
trăsăturile unei opere plastice. Pastelul este mai degrabă un tablou realizat cu ajutorul
limbajului (la origine pastelul însemna un desen în creion moale, ușor colorat). Acest tip
de poezie manifestă preocupare pentru satisfacerea unor exigențe specifice:
compoziție, colorit, echilibru.
Alecsandri a dat formă concretă unei tendințe care preexista în poezia românească
(găsim elemente de pastel la Asachi, Heliade, Alexandrescu). El va fi urmat de mai toți
poeții sensibili la elementul pictural, la peisaj, indiferent de orientare estetică: Alexandru
Macedonski, George Coșbuc, Ion Pillat, Vasile Voiculescu.
Pastelurile lui Alecsandri evocă natura așa zis domestică, adică tot ce constituie cadrul
obișnuit al unei vieți patriarhale, idilice. Elementele descriptive apar aici nu incidental, ca
un cadru al unui conflict de natură romantică, ci sunt scopul elementar al acestei poezii.
Natura nu mai este un refugiu, ca în marea poezie romantică, ci cadrul natural privit cu
obiectivitate descriptivă. Pastelurile devin în acest sens imnul plin de încredere adresat
adevăratei țări, satului și adevăratelor valori ale acestuia: munca, rodnicia, robustețea și
sănătatea morală. Melancolia romantică este înlocuită aici cu încredere în armonia
naturală, cu o adevărată credință naturistă (vezi poeziile dedicate primăverii: Câmpia
scoate aburi; pe umedul pământ / Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt. Căldura
pătrunde în inimi și natura iese din amorțeală, sosesc cocorii din țările calde, țăranii
muncesc câmpul. Universul generat va fi unul al armoniei și al ciclurilor firești ale naturii.
Autorul dramatic
 Vasile Alecsandri (portret de Mișu Popp)
În perioada 1878 - 1879, la conacul sau de la Mircești, scrie drama istorică
romantică Despot-Vodă. Premiera a avut loc în octombrie 1879 pe scena Teatrului
Național din București. Piesa fusese citită în cenaclul Junimii din 8 mai 1879, printre
auditori aflându-se Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale. Pe data de 30
septembrie 1880, i s-a jucat drama Despot Vodă. La Montpellier este premiat pentru
poezia Cântecul gintei latine. Scrie feeria națională Sânziana și Pepelea.
Începe să lucreze în 1882 la piesa Fântâna Blanduziei, pe care o va termina anul
următor. Sunt celebre epistolele pe care Ion Ghica i le trimite. În 1884 piesa Fântâna
Blanduziei este reprezentată la Teatrul Național din București.
Scrie și citește în cenaclul Junimea drama Ovidiu. În 1885, Teatrul Național prezintă
drama Ovidiu a lui Vasile Alecsandri.
În 1886, Titu Maiorescu a publicat în Convorbiri literare articolul Poeți și critici; acesta se
încheie cu o privire sintetică asupra operei lui Alecsandri:
„A lui liră multicoloră a răsunat la orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea
poporului nostru în mijlocia lui. În ce stă valoarea unică a lui Alecsandri? În această
totalitate a acțiunilor sale literare“.
Volume de teatru. Comedii
 Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă (1850)
 Teatru românesc. Repertoriul dramatic al d-lui Vasile Alecsandri (1852)
 Chirița în provincie (1855)
 Chirița în voiagiu (1865)
 Chirița în balon (1875)
Volume de poezie
 Monumentul lui Vasile Alecsandri în Chișinău, Republica
Moldova.

 Poezii poporale. Balade (Cîntice bătrânești) adunate și îndreptate de Vasile

Alecsandri, Volumul I (1852)
 Poezii poporale. Balade (Cîntice bătrânești) adunate și îndreptate de Vasile
Alecsandri, Volumul II (1853)
 Doine și lăcrimioare, 1842-1852 (1853)
 Poezii populare ale românilor adunate și întocmite de Vasile Alecsandri (1866)
Proze
 Istoria unui galben
 Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
 Iașii în 1844
 Un salon din Iași
 Românii și poezia lor
 O primblare la munți
 Borsec
 Balta-albă
 Călătorie în Africa.
 Un episod din anul 1848
Proze din periodice
 Capela din Mircești unde este înmormântat Vasile
Alecsandri.

 Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir

 Melodiile românești
 Prietenii românilor
 Lamartine
 Alecu Russo
 Dridri, (roman scris în 1869, publicat în 1873)
 Din albumul unui bibliofil
 Vasile Porojan
 Margărita, (nuvelă scrisă în 1870, din ea fiind publicată numai un mic episod în
1880)
 Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri
Drame
 Cetatea Neamțului sau Sobiețchi și plăeșii români (1857)
 Lipitorile satelor (1863)
 Sgârcitul risipitor (1863)
 Despot Vodă, dramă istorică (1880)
 Fântâna Blanduziei (1884)
 Ovidiu (1890)
Opere complete
 Opere complecte: Poesii, Proză, Teatru, 1875
Prezență în antologii
 Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - Bilingual Edition
(English/Romanian) / Testament - Antologie de Poezie Română Modernă - Ediție
Bilingvă (Engleză/Română) - (Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012 - ISBN 978-973-
21-0847-5)
În alte limbi
 Elbeszélések (Nuvele), traducere de Veress Endre, Wodianer F. és Fiai Könyv-
nyomdája, Budapest, 1922.[11]

Alecsandri și evreii
Atitudinea vizavi de evrei a lui Vasile Alecsandri este una controversată. Personajele de
origine evreiască care apar în operele sale sunt negative, evreii fiind prezentați ca
zgârciți, cămătari, asupritori, lipitori etc.[12]
Într-un discurs parlamentar, acesta s-a opus vehement acordării cetățeniei române
evreilor.[13] El considera că acordarea cetățeniei române evreilor ar duce la pierderea
suveranității României.[14]
Cu toate acestea, există surse ce susțin că bunicul său patern era un evreu ce s-a
convertit la creștinism.[15][16][17] Această teorie este susținută și de istoricul Neagu
Djuvara.[18]

Note
1. ^ a b c d Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
2. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
3. ^ a b Kratkaia literaturnaia iențiklopedia
4. ^ a b Encyclopædia Britannica Online
5. ^ a b Enciclopedia Treccani, accesat în 25 ianuarie 2015
6. ^ a b Nouveau Dictionnaire des auteurs de tous les temps et de tous les pays[*], p. 52 Verificați
valoarea |titlelink= (ajutor)
7. ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
8. ^ Teodor Verde, Rozalia Verde; Monografia Municipiului Onești – în date și evenimente, iulie 2003,
Onești, pag. 17
9. ^ Nicoleta Dabija. „Alecsandri îndrăgostit”. Historia.ro. Accesat în 11.02.2021. Verificați datele
pentru: |access-date= (ajutor)
10. ^ Eugen Simion, Dimineața poeților, Cartea Românească, p.11
11. ^ Domokos Sámuel, A román irodalom magyar bibliográfiája / Bibliografia maghiară a literaturii
române, Irodalmi Könyvkiadó, Bukarest, 1966, pag. 190.
12. ^ Adrian NICULESCU, O lectie a istoriei (II), Observator Cultural
13. ^ Yad Vashem - Request Rejected, www.yadvashem.org
14. ^ Librarii online - Comanda Carti de citit și Manuale Digitale, romaniaculturala.ro, arhivat
din original la 24 septembrie 2015, accesat în 15 mai 2021
15. ^ ⁨ .‫־ עזרת סופרים‬.⁩| ⁨‫ |⁩המליץ‬10 ‫ | אוסף העיתונות | הספרייה הלאומית‬1892 ‫( פברואר‬în ebraică), www.nli.org.il
16. ^ http://www.jewishfed.ro/downloads/realitatea/RE400-401.pdf
17. ^ AGERPRES, Aurel Vainer: Evreii au amprente bogate în existența României, www.agerpres.ro,
arhivat din original la 15 mai 2021, accesat în 15 mai 2021
18. ^ Iliescu, scris de Matei, Evreii au amprente bogate în existența României, Ziua Veche
Vezi și
 Casa memorială Vasile Alecsandri de la Mircești
 Mausoleul lui Vasile Alecsandri
 Lista membrilor Academiei Române

Bibliografie
 Charles Drouhet, Vasile Alecsandri și scriitorii francezi, 1924
 E. Rădulescu Pogoneanu, Viața lui Vasile Alecsandri, 1940
 G. C. Nicolescu, Viața lui Vasile Alecsandri, 1962; ed.rev. 1965, 1975
 Alexandru Ciorănescu, Vasile Alecsandri, New York, 1973
 I. Roman, Vasile Alecsandri. Orientări și repere, 1973
 Doina Curticăpeanu, Vasile Alecsandri, prozator, 1977
 Alexandru Piru, Introducere în opera lui Vasile Alecsandri, 1978
 Emil Ghițulescu, Vasile Alecsandri, 1979
 Paul Cornea, Regula jocului, 1980
 Mircea Ghițulescu, Alecsandri și dublul său, 1980
 Eugen Simion, Dimineața poeților, Cartea Românească, 1980
 Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicționarul scriitorilor români, vol. I,
București, 1995

Legături externe

La Wikisursă există texte originale legate de Vasile Alecsandri

 Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – A

 CTITORI AI ROMÂNIEI/150 de ani de la Unirea Principatelor Române[nefuncțională], 10
ianuarie 2009, Jurnalul Național
 Bardul de la Mircești, un revoluționar optimist, 28 aprilie 2011, Clara
Mărgineanu, Jurnalul Național
 Inedit - "Dragul meu prieten Vasile" (prietenia Mihail Kogalniceanu - Vasile
Alecsandri), 8 octombrie 2006, Costin Anghel, Mihai Știrbu, Jurnalul Național
 Jurnalul unei iubiri, 15 aprilie 2008, Sidonia Silian, Jurnalul Național
 Valori ale culturii naționale: Vasile Alecsandri - 188 ani de la nașterea sa, 21 iulie
2009, Amos News
 Vasile Alecsandri - un poet al Unirii Arhivat în 8 mai 2014, la Wayback Machine., 22
august 2009, Adrian Agachi, Ziarul Lumina
 O vizită pe ulița conului Vasile Alecsandri Arhivat în 8 mai 2014, la Wayback
Machine., 21 noiembrie 2007, Ion Mitican, Ziarul Lumina