De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pagina „Arghezi” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Arghezi (dezambiguizare).
Tudor Arghezi

Date personale

Nume la
Ion Nae Theodorescu
naștere

Născut 21 mai 1880

București, România

Decedat 14 iulie 1967 (87 de ani)

București, Republica Socialistă
România

Părinți Nae Theodorescu și Maria

Căsătorit cu Constanța Zissu

Paraschiva Burda

Copii Eli Lotar (cu Constanța Zissu)

Mitzura (cu Paraschiva Burda)
Barutu (cu Paraschiva Burda)

Naționalitate România

Cetățenie România

Religie creștinism ortodox[*]

Ocupație poet, prozator, jurnalist

Limbi vorbite limba română[2]

Pseudonim Tudor Arghezi

Studii Colegiul Național „Sfântul Sava” din
București

Activitatea literară

Activ ca
1896 – 1967
scriitor

Mișcare/curent Modernism, Simbolism

literar Poporanism

Specie literară poezie

lirică, ficțiune, satiră, pamflet, literatură
pentru copii

Operă de debut 1896[1] în ziarul "Liga ortodoxă":

* 25 iulie - proza „Din ziua de azi”
* 30 iulie - poezia „Tatal meu”

Opere „Flori de mucigai”, ”Ochii Maicii

semnificative Domnului”, „Cuvinte potrivite”, „Bilete
de papagal”

Influențe[ascunde]

Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Alexandru

Macedonski, Anton Pann

A influențat pe[ascunde]

Eugen Barbu, Benjamin Fondane, Gala Galaction, Tudor

Vianu, Mircea Cărtărescu

Note

Premii Premiul Național pentru Literatură

Ordinul Meritul Cultural

Membru titular al Academiei Române

Semnătură

Prezență online

Internet Movie Database

Modifică date / text

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu; n. 21 mai 1880, București, România –
d. 14 iulie 1967, București, România) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la
dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate
exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între
altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii
Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din
întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis -
vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului
din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar
proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. După o altă ipoteză, numele poate veni
de la numele bonei (Ergézi Rozália) care de fapt ar fi adevărata mamă. [10]

Biografie
Primii ani
S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46 [11], numele său fiind Ion Nae
Theodorescu. A fost fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu. Între 1887 și 1891 a fost
elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu.
Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale Liceului
„Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se
întrețină singur, dând meditații.
Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul Liga Ortodoxă, condus
de Alexandru Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui
Macedonski îl va cunoaște pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten
apropiat. Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața nouă”
pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe studiile și se
angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica de zahăr Chitila.
Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de
Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma
despre tânărul poet:
"Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până
astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de
imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a
artei."[12]
A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar fi Secesiunea vieneză)
polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din
urmă privind Literatura modernistă.[13] La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani,
până în anul 1904. În anul 1900 a devenit diacon, apoi secretar al mitropoliei din București. [14] În
1904, a publicat împreună cu Vasile Demetrius o revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai
apară după doar cinci numere.[15] Arghezi, Gala Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă
prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius.[16]
În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului
Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul
din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a
parodiat cu sarcasm lumea monahală.
În 1905 a început un șir de călătorii în străinătate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanța Zissu a
dat naștere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită
să-și ascundă maternitatea și să-și lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât
să plece la Paris unde a stat puțin timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii și a participat
la cursurile Universității Fribourg, dar nu a fost mulțumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a
mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universității și, ca să-și câștige existența,
a lucrat în atelierul unui bijutier.[17]
În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mișcării țărănești, a fost ținut sub
supraveghere de autoritățile elvețiene.
În 1909 a vizitat Italia.

Perioada anilor 1910

Timbru din 1980 reprezentându-l pe Tudor Arghezi

S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața Românească, Teatru, Rampa, și în
revistele lui N. D. Cocea Facla și Viața Socială, dar și în revista Cronica în colaborare cu Gala
Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri,
pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietatea în cercurile teatrale, politice și
literare ale vremii.[18] Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale
poetului, Rugă de seară.[19] În anul 1913 a devenit editor-șef la ziarul Seara, în care a publicat
articole politice și recenzii.
În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea pictorului Ștefan
Luchian care suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai
putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său) [20]
Era prezent cu regularitate la Kübler Café din București unde s-a format un cerc de artiști și
intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen
Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul și Corneliu Moldovanu, dar și pe pictorii Iosif Iser, Alexandru
Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, și pe colecționarul de artă Krikor
Zambaccian.[21] Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi văzut mai rar la celălalt loc de
întâlnire, Casa Capșa.[21] În acea perioadă era și un asociat al omului politic și colecționarului de
artă Alexandru Bogdan-Pitești, și lua parte în mod regulat, împreună cu Galaction, Cocea,
Minulescu, Adrian Maniu și alți artiști plastici, la cercul creat de Maniu de la Știrbei-Vodă,
lângă Parcul Cișmigiu.[22] A scris și un poem dedicat lui Bogdan-Pitești.[22]

Interbelicul
 Tudor Arghezi la aniversarea vârstei de 85 de ani
După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse
de Partidul Național Liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România
să intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-
Ungaria); a fost un susținător al unirii Basarabiei Vechiul Regat și detesta alianța implicită cu Rusia
Imperială. Articolele sale din Gazeta Bucureștilor și Bukarester Tagblatt i-au atras acuzația de
colaboraționism, precum și condamnarea la 5 ani de închisoare.[23]
În perioada 1918-1919 a fost închis un an, împreună cu 11 ziariști și scriitori (între care și Ioan
Slavici), la Penitenciarul Văcărești. În 1927 a apărut prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar
un an mai târziu tot sub direcția sa, apare ziarul "Bilete de papagal". După această dată, Tudor
Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumărate articole. Va impune în
literatura română ca specie literară tableta, un gen de pamflet alegoric. În 1929 publică prima sa
carte de proza, "Icoane de lemn". În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca
și "Poarta neagră", de anii de detenție. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proza "Cartea cu
jucării", inaugurând o direcție secundară în creația scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele
știute de școlari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță" s.a.
Manualele școlare cuprind multe creații ale sale destinate copiilor din toată lumea. În anul 1933 a
publicat volumul Tablete din Țara de Kuty, în care a criticat societatea românească și elita sa
politică, întro manieră grotescă. În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principală
fiind dragostea materna și devotamentul filial. Continuă să scrie poeme și în 1935 publică volumul
"Versuri de seară". În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poartă subtitlul "poem".
În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proză. În 1943, sub genericul
"Bilete de papagal" (ziarul "Informația zilei") publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e
cercetat de poliție. La 30 septembrie, apare pamfletul "Baroane", în care îl atacă pe ambasadorul
german Manfred von Killinger[24]. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la București și în lagărul
de la Târgu Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu. După eliberarea din detenție în 1944 a publicat
pamflete asupra colaboratorilor regimului, memorii și un nou volum de tablete, intitulat Manual de
morală practică.

Interdicții și reabilitări
În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul articol al lui Sorin
Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, intitulat "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei", în
care, printre altele, acuzând pestilențialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sancționează un "urât
mirositor vocabular". Articolul se încheie cu o veritabilă amenințare cu moartea. Scriitorul va fi
interzis imediat după publicarea acestuia și se retrage din viața publică în căsuța lui de la Mărțișor
unde ar fi supraviețuit, după cum afirma, din vânzarea cireșelor.
În perioada 1952 - 1967 poetul a fost „reabilitat” treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej.
Tudor Arghezi este distins cu premii și titluri, ales membru al Academiei Române în anul 1955,
sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani și deputat în Mare Adunare Națională. [25] S-a bucurat de
mari avantaje în regimul comunist, ca și Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și scriind
poezii sociale pe placul acestora. Publică poemul "1907 - peizaje", "Cântare omului", "Stihuri
pestrițe", "Poeme noi", "Cu bastonul prin București". În 1967, poetul moare, fiind înmormântat, alături
de Paraschiva, soția sa, în grădina casei din Str. Mărțișor, cu funeralii naționale. Casa a rămas până
astăzi muzeu, fiind menținută de fiica sa, Mitzura Arghezi.

Publicistul
La vârsta de 16 ani debutează în "Liga ortodoxă" a lui Alexandru Macedonski, sub semănătura Ion
Theo. Până în 1910 - când a început să conducă sau să editeze el însuși reviste și ziare cum sunt:
"Cronica", "Cuget românesc", "Națiunea", "Bilete de papagal" - publică la mai multe periodice ale
vremii: "Revista modernă", "Viața nouă", "Facla", "Viața românească" și altele.

Desenatorul
La vârsta de 16 ani, Tudor Arghezi a fost custodele unei săli de expoziții a societății
„Ileana” (Societatea pentru dezvoltarea artelor în România, inițiată de câțiva pictori, printre
care Constantin Artachino, Nicolae Vermont și Ștefan Luchian, în iulie 1897). Aflându-se în mediul
pictorilor și pasionat de desen, Arghezi a schițat în peniță peisaje și portrete de o calitate care i-ar fi
prevestit un destin de artist în toată regula. Poetul a mărturisit că opțiunea pentru scris a fost dictată
doar de lipsa mijloacelor pentru a-și procura un atelier, șevalete, pânze, vopseluri. La Editura
Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a apărut un elegant album cuprinzând 80 de desene și
fragmente de manuscrise din tinerețea lui Arghezi. Multe din desene datează din perioada 1905-
1910, când Arghezi a stat în Elveția.[26]

Premii și distincții
Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu George
Bacovia și a doua oară în anul 1946, Premiul Național de Poezie. În anul 1955 este ales membru
al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri și premii, iar în anul 1965 primește Premiul
Internațional Johann Gottfried von Herder, acordat de Universitatea din Viena.
A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca „poet național”.
În 1965 a fost nominalizat [27] la Premiul Nobel pentru Literatură. Nominalizarea a venit din partea
filologului italian Angelo Monteverdi.

Numismatică
Banca Națională a României a pus în circulație, la 7 decembrie 2020, în atenția colecționarilor,
o monedă, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea poetului Tudor Arghezi. Moneda este
rotundă, are valoarea nominală de 10 lei, este de argint, cu titlul de 999‰, are diametrul de 37 mm,
greutatea de 31,103 g, cantul fiind zimțat. Toate cele 500 de exemplare ale acestei emisiuni
numismatice sunt de calitate proof.[28]