Sunteți pe pagina 1din 5

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici;


n. 15ianuarie 1850, Botoșani,  – d. 15iunie 1889,[
București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român,
considerat ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate
din literatura română. A publicat un singur volum antum, Poesii,
compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri
literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte. Printre
operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele
cinci Scrisori I
S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se în
adolescență la Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale unde, la
vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea La vârsta de 19
ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a
întâlnit scrierile unor autori care îi vor influența puternic opera,
precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenhauer,
La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.[
Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași
Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat între
anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul,
oficiosul Partidului Conservator, față de care Eminescu era
apropiat ideologic.
Epuizat de munca de zi cu zi, Eminescu s-a retras din gazetărie în
iunie 1883. .
 Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul
doctorului Alexandru Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu
la cimitirul Bellu din București. Moartea a fost datorată, cel mai
probabil, intoxicației cu mercur. Manuscrisele lui Mihai Eminescu, 46
de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei
Române de Titu Maiorescu, în anul 1902.[ A fost ales membru
al Academiei Române post-mortem în anul 1948.
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În
12/24 ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii
scot o broșură, Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști (Lăcrimioare... la
mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare și poezia La
mormântul lui Aron Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25
februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a
lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aș avea.
Iosif Vulcan îi publică poemul sub numele de Eminescu, fără a-l
întreba pe autor, nefiind mulțumit de sufixul patronim slavon, ici, din
numele acestuia. Eminescu acceptă noul nume, fiind de acord că este
mai potrivit La revista „Familia” a trimis 12 poezii: De-aș avea, O
călărire în zori, Din străinătate, La Bucovina, Speranța, Misterele
nopții, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, La Heliade, La o
artistă, Amorul unei marmure, Junii corupți, Amicului F. I., precum și
articolul Repertoriul nostru teatra
Din 1866 până în 1869, a pribegit pe
traseul Cernăuți – Blaj – Sibiu – Giurgiu – București. De fapt, sunt ani
de cunoaștere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor și
a realităților românești, un pelerinaj transilvănean al cărui autor moral
a fost Aron Pumnul
A intenționat să-și continue studiile, dar nu și-a realizat
proiectul. În iunie 1866 a părăsit Bucovina și s-a stabilit la Blaj cu
intenția mărturisită de a-și reîncepe studiile. În perioada 27 - 28
august 1866, a participat la adunarea anuală a ASTREI, la Alba Iulia.
În toamnă, a părăsit Blajul și a mers la Sibiu, unde a fost prezentat
lui Nicolae Densușianu. De aici a trecut munții și a ajuns la București.
În 1867 a intrat ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu
Caragiale, apoi secretar în formația lui Mihail Pascaly și, la
recomandarea acestuia, sufleor și copist la Teatrul Național, unde îl
cunoaște pe I. L. Caragiale. Cu această trupă face turnee
la Brăila, Galați, Giurgiu, Ploiești. A continuat să publice în Familia; a
scris poezii, dramaMira fragmente de roman (Geniu pustiu), rămase în
manuscris; a făcut traduceri din germană (Arta reprezentării
dramatice, de Heinrich Theodor Rötscher).
Este angajat în 1868 ca sufleor în trupa lui Mihail Pascaly, care
concentrase mai multe forțe teatrale: Matei Millo, Fanny Tardini-
Vladicescu și actori din trupa lui Iorgu Caragiale. În timpul verii,
această trupă a jucat la Brașov, Sibiu, Lugoj, Timișoara, Arad și
la Teatrul din Oravița. Iosif Vulcan l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu
și a obținut de la Eminescu poeziile La o artistă și Amorul unei
marmure, publicate apoi în Familia din 18/30 august și 19
septembrie/1 octombrie. Văzând aceste poezii în Familia, căminarul
Gheorghe Eminovici află de soarta fiului său, rătăcitor în lume.
Stabilit în București, Eminescu a făcut cunoștință cu I. L.
Caragiale. Pascaly, fiind mulțumit de Eminescu, l-a angajat ca sufleor
a doua oară și copist al Teatrului Național. În 29 septembrie,
Eminescu semnează contractul legal în această calitate. Obține de la
Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să traducă
pentru marele actor Arta reprezentării dramatice - Dezvoltată
științific și în legătura ei organică de profesorul Heinrich Theodor
Rötscher (după ediția a II-a). Traducerea, neterminată, scrisă pe mai
multe sute de pagini, se află printre manuscrisele rămase. Acum
începe și proiectul său de roman Geniu pustiu.

Între 1869 și 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor


extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri
de la alte facultăți). Activează în rândul societății studențești (printre
altele, participă la pregătirea unei serbări și a unui Congres
studențesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la
zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare), se împrietenește cu Ioan
Slavici; o cunoaște, la Viena, pe Veronica Micle; începe colaborarea
la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarul românesc Albina,
din Pesta (din 7/19 și 9/21 ianuarie) cu articolul O scriere critică, în
care ia apărarea lui Aron Pumnul împotriva lui Dimitrie PetrinoApar
primele semne ale „bolii".
Între 1872 și 1874 a fost student „extraordinar”
la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiția să-și ia doctoratul
în filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a
prezentat la examene.

La 1 aprilie 1869 a înființat împreună cu alți tineri, cercul


literar Orientul, care avea ca scop, între altele,
strângerea basmelor, poeziilor populare și a documentelor privitoare
la istoria și literatura patriei.
În 2 octombrie, Eminescu s-a înscris la Facultatea de Filosofie ca
student extraordinar, ca simplu auditor deci, deoarece i-a
lipsit bacalaureatul. Aici a făcut cunoștință cu Ioan Slavici și cu alți
studenți români din Transilvania și din Bucovina.
Student la Berlin
În 18 decembrie 1872, s-a înscris la Universitatea din Berlin
. În 1 septembrie a fost numit în postul de director al Bibliotecii
Centrale din Iași. Pe lângă sarcinile de la bibliotecă, Eminescu a
predat acum lecții de logică la Institutul academic în locul lui Xenopol.
S-a reîntors în țară în 1874, stabilindu-se la Iași. A fost director
al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor școlar pentru
județele Iași și Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iași. A continuat să
publice în Convorbiri literare. A devenit bun prieten cu Ion Creangă,
pe care l-a determinat să scrie și l-a introdus în asociația Junimea.

. Eminescu a primit postul de corector și redactor al părții


neoficiale la gazeta oficială a primăriei Iașului, Curierul de lași, unde
numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fără semnătură. A
frecventat cu regularitate ședințele Junimii. De multe ori l-a vizitat pe
Creangă în bojdeuca sa. A făcut un drum la București, unde, prin
Maiorescu, s-a împrietenit cu Mite Kremnitz, Veronica Micle a rămas,
însă, idolul său.
În 1877 s-a mutat la București, unde până în 1883 a fost redactor,
apoi redactor-șef (în 1880) la ziarul Timpul. A desfășurat o activitate
publicistică excepțională, care i-a ruinat însă sănătatea. Acum a scris
marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafărul etc.).
Nu a publicat nici o poezie în tot timpul anului 1882. În schimb a
citit în mai multe rânduri Luceafărul pe care Mite Kremnitz l-a tradus în
germană, în ședințele Junimii de la Titu Maiorescu. Este semnalat
adeseori în casă la Maiorescu
În luna ianuarie a anului 1883, Eminescu este internat pentru o vreme
în spital. În lipsa lui se citește la Maiorescu, în două rânduri,
„Luceafărul” în limba germană.
Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în
jurul orei 4 dimineața, după ce la începutul anului boala sa devenise
tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada
Plantelor nr. 9București. George Călinescu a scris despre moartea
poetului:
„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va
ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul
îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în
depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava
subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale. [66]”
Tudor Vianu a spus: „fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci”.

S-ar putea să vă placă și