IPÎLT “Orizont” Filiala Buiucani

Mihai Eminescu

Elevul al clasei 6”B”Botezatu Nikita

Profesorul Dicusar Tatiana
 Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,
Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și
jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă
drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat

viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism
literar relativ întârziat.

În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale

ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru
istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de
voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea
stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană
descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau
Stephane Mallarme, bunăoară.
Arborele Geneologic
 Debutul literar
La data de 25 februarie 1866 a avut loc debutul literar al lui Mihai Eminescu, supranumit
„luceafărul poeziei româneşti“, în revista „Familia”, cu poezia „De-aș avea". Scriitorul îşi
schimbă numele din Mihail Eminovici în Mihai Eminescu, la propunerea lui Iosif Vulcan,
directorul revistei „Familia“.

Eminescu s-a născut la Botoşani, într-o familie numeroasă, fiind al şaptelea dintre cei 11 copii ai
lui Gheorghe şi ai Ralucăi Eminovici. Eminescu termină şcoala primară cu rezultate bune şi
urmează liceul german din Cernăuţi.
Junimea îi acordă o bursă, iar în perioada 1872-1874, studiază la Berlin. Urmează cu regularitate
semestrele, dar nu se prezintă la examene. Se întoarce la Iaşi, oraș în care devine director al
Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la
ziarul „Curierul de Iaşi“. În 1883, apare volumul „Poezii“, singurul publicat în timpul vieţii, cu o
prefaţă scrisă de Titu Maiorescu.

Pe 15 iunie 1889, Mihai Eminescu se stinge din viaţă, în casa de sănătate a doctorului Şuţu.
Studiile
Între 1869 și 1872 este student la Viena. Urmează, ca „auditor extraordinar”, Facultatea de Filosofie și
Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Activează în rândul societății studențești și, printre altele,
participă la pregătirea unei serbări și a unui Congres studențesc la Putna cu ocazia împlinirii a 400 de ani
de la zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare. Se împrietenește cu Ioan Slavici, o cunoaște, la Viena,
pe Veronica Micle și începe colaborarea la Convorbiri literare. Debutează ca publicist în ziarul românesc
Albina, din Pesta (din 7/19 și 9/21 ianuarie) cu articolul O scriere critică, în care îi ia apărarea lui Aron
Pumnul împotriva lui Dimitrie Petrino. Apar primele semne ale „bolii".

Între 1872 și 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiția să-și ia
doctoratul în filosofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene.
În 1 aprilie 1869 a înființat împreună cu alți tineri, cercul literar Orientul, care avea ca scop, între altele,
strângerea basmelor, poeziilor populare și a documentelor privitoare la istoria și literatura patriei. În data
de 29 iunie, se fixează comisiile de membri ale Orientului, care urmau să viziteze diferitele provincii.
Eminescu era repartizat pentru Moldova. În vară se întâlnește întâmplător în Cișmigiu cu fratele său Iorgu,
ofițer, care l-a sfătuit să reia legăturile cu familia. Poetul a refuzat hotărât. În vară, a plecat cu trupa
Pascaly în turneu la Iași și la Cernăuți. Cu ocazia ultimului turneu Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl
său i-a promis o subvenție regulată pentru a urma cursuri universitare la Viena, unde se aflau mai toți
colegii lui de la Cernăuți. În 2 octombrie, Eminescu s-a înscris la Facultatea de Filosofie ca student
extraordinar, ca simplu auditor deci, deoarece i-a lipsit bacalaureatul.
 Creațiile literare
Epigonii (1872)
Făt-Frumos din lacrimă (1872)
Călin (file din poveste) (1873)
Lacul
Dorința
Melancolie
Crăiasa din povești (1875)
Povestea codrului
Povestea teiului
Singurătate
Atât de fragedă
Revedere
Despărțire
Departe sunt de tine (1878)
Mai am un singur dor” (1880)
Scrisoarea II
Scrisoarea III
Scrisoarea IV (1881)
Când amintirile...
Pe lângă plopii fără soț
Și dacă... (1883)
Ocupațiile
Între 1874-1877 e director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi
Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi". Continuă să publice în "Convorbiri literare".
Activitatea de ziarist a lui Eminescu a început în vara anului 1876, fiind nevoit să o practice din cauza
schimbărilor prilejuite de căderea guvernului conservator. Până atunci el fusese revizor școlar în județele
Iași și Vaslui, funcție obținută cu sprijinul ministrului conservator al învățământului, Titu Maiorescu.
Imediat după preluarea conducerii ministerului de către liberalul Chițu, Eminescu a fost demis din funcția
de revizor școlar, în 3 iunie 1876, și a lucrat ca redactor la Curierul de Iași, publicație aflată atunci în
proprietatea unui grup de junimiști. O parte din articolele publicate de Eminescu în Curierul de Iași au fost
tipărite de Ion Scurtu în antologia sa M. Eminescu, Scrieri politice și literare, vol. I (1905). La inițiativa lui
Maiorescu și Slavici, Eminescu a fost angajat în octombrie 1877 ca redactor la cotidianul Timpul, organul
oficial al conservatorilor, unde a rămas în următorii șase ani.

Mihai Eminescu - Masca mortuară aflată în casa părintească din Ipotești, România
Deși a ajuns jurnalist printr-un concurs de împrejurări, Eminescu nu a practicat jurnalismul ca pe o
meserie oarecare din care să-și câștige pur și simplu existența. Articolele pe care le scria au constituit o
ocazie de a face cititorilor educație politică, așa cum își propusese.
Capodopera sa
Poemul
,,Luceafărul
" a fost conceput din timpul studiilor la Berlin, iar din perioada 1880-1883 datează cele cinci variante în
timp ce forma sa definitiva a fost publicată în aprilie1883 în Almanahul, iar din perioada 1880-1883
datează Societății Academice Social-Literare ,, România Juna" de la Viena, apoi în ,,Convorbiri Literare"
din august același aneditat si in volumul de ,,Poeții" editat de Titu Maiorescu in decembrie 1883.
Chișinăul Eminiscian