Mihai Eminescu

REALIZAT DE : BORZIN VICTOR

Viața și activitatea literară
 Într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însusi și-a trecut data nașterii ca
fiind 20 decembrie1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a
studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Totuși, Titu Maiorescu,
în lucrarea Eminescu și poeziile lui (1889) citează cercetările în acest sens ale lui
N. D. Giurescu și preia concluzia acestuia privind data și locul nașterii lui Mihai
Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoșani. Această dată rezultă din mai multe
surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia
(Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii este trecută ca „15
ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeași lună. Data nașterii este
confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care însă susține că locul
nașterii trebuie considerat satul Ipotești.
Copilăria

 Copilăria a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și prin

împrejurimi, într-o totală libertate de mișcare și de contact cu oamenii și cu
natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet…
sau O, rămâi). Între 1858 și 1866, a urmat cu intermitențe școala primară
National Hauptschule (Școala primară ortodoxă orientală) la Cernăuți.
Frecventează aici și clasa a IV-a în anul scolar 1859/1860. Nu cunoaștem unde
face primele două clase primare, probabil într-un pension particular. A urmat
clasa a III-a la „Nationale Hauptschule“ din Cernăuți, fiind clasificat al 15-lea
între 72 de elevi. A terminat clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după
care a făcut două clase de gimnaziu.
Între 1860 și 1861 a fost înscris la Ober-Gymnasium, liceu german din Cernăuți înființat în
1808, singura instituție de învățământ liceal la acea dată în Bucovina anexată de Imperiul
habsburgic în1775. Tot aici a predat Aron Pumnul , caruia marele poet îi dedică “La
mormântul lui Aron Pumnul”, poezie de debut semnată M. Eminovici, privatist în broșura
votiva “Lacramioarele invataceilor gimnaziști.” Aron Pumnul (1818-1866) “Te plange
Bucovina, te plange-n voce tare,/Te plange-n tanguire si locul tau natal;/Caci umbra ta
mareata si falnica-i zburare/O urma-ncet cu ochiul în trista lacrimare/Ce-i simt național!”(“La
mormantul lui Aron Pumnul”)
Casa din Cernăuţi a lui Aron Pumnul, unde a locuit o perioadă și Mihai Eminescu (strada
Aron Pumnul nr. 19) La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia, din
Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan îl convinge să-și schimbe
numele în Eminescu și mai târziu adoptat și de alți membri ai familiei sale. În același an îi
mai apar în „Familia” alte cinci poezii. Iosif Vulcan (1841-1907)
 Din 1866 până în 1869, a pribegit pe traseul Cernăuți – Blaj – Sibiu – Giurgiu –
București. De fapt, sunt ani de cunoaștere prin contact direct a poporului, a limbii, a
obiceiurilor și a realităților românești, un pelerinaj transilvănean al cărui autor moral a
fost Aron Pumnul. În 1867 a intrat ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu
Caragiale, apoi secretar în formația lui Mihail Pascaly și, la recomandarea acestuia,
sufleor și copist la Teatrul Național, unde îl cunoaște pe I. L. Caragiale. Cu această trupă
face turnee la Brăila, Galați, Giurgiu, Ploiești. A continuat să publice în Familia; a scris
poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu), rămase în manuscris; a făcut
traduceri din germană (Arta reprezentării dramatice, de H. Th. Rötscher). I.L.Caragiale
(1852-1912)
 Este angajat în 1868 ca sufleor în trupa lui Mihail Pascaly, care
concentrase mai multe forțe teatrale: Matei Millo, Fanny Tardini-
Vladicescu și actori din trupa lui Iorgu Caragiale. Mihail Pascaly
(1830-1882) În timpul verii, aceasta trupă a jucat la Brașov, Sibiu,
Lugoj, Timișoara, Arad și alte orașe bănățene. Iosif Vulcan l-a
întâlnit cu ocazia acestui turneu și a obținut de la Eminescu
poeziile La o artistă și Amorul unei marmure, publicate apoi în
Familia din 18/30 august și 19 septembrie/1 octombrie. Văzând
aceste poezii în Familia, căminarul Gheorghe Eminovici află de
soarta fiului său, rătăcitor în lume. Stabilit în București, Eminescu
a făcut cunoștință cu I. L. Caragiale.
 Student la Viena și Berlin Între 1869 și 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor
extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți).
Activează în rândul societății studențești (printre altele, participă la pregătirea unei serbări și
a unui Congres studențesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii
de către Ștefan cel Mare). “Era o frumusete! O figura clasica incadrata de niste plete mari,
negre; o frunte inalta si senina; niste ochi mari- la aceste ferstre ale sufletului se vedea ca
cineva este inauntru; un zambet bland si adanc melancolic.Avea aerul unui sfant tanar
coborat dintr-o icoana veche, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul
unor chinuri viitoare.” (“In Nirvana”, I. L. Caragiale)
 Se împrietenește cu Ioan Slavici; o cunoaște, la Viena, pe Veronica Micle; începe colaborarea
la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarulAlbina, din Pesta . “Ca nu mai vrei sa
te aratiLumina de-ndeparte, Cu ochii tai întunecatiRenascatori din moarte!Si cu acel smerit
surâs, Cu acea blânda fata, Sa faci din viata mea un vis, Din visul meu o viata.” (“S-a dus
amorul…”) (1848-1925) Muza poetului, cea care il numeste “Dumnezeul poeziei romanesti”.
(1850-1889)
 1872 este anul probabil al întâlnirii cu Veronica Micle, la Viena. În data de 10 februarie a
aceluiași an, într-o scrisoare către părinți, se plânge că a fost bolnav, din care cauză se află
într-o stare sufletească foarte rea, agravată și de știrile triste primite de acasă. În 18 martie, a
ajuns să constate că „anul acesta e într-adevăr un an nefast“ din cauza bolii și a lipsurilor de
tot felul, iar în 8 aprilie a cerut bani pentru a se înscrie în semestrul al II-lea. Se plânge și de
lipsa unui pardesiu.
Internarea în spital
 Nimeni nu lãmureste însã opinia publicã asupra bolii lui Eminescu, despre care se afirmã numai cã este o
boalã gravã. În luna iulie, Titu Maiorescu initiazã o listã de subscriptie pentru a strânge banii necesari
internãrii lui Eminescu la Viena, listã pe care o publicã în facsimil. Maiorescu reuseste sã dea lovitura de
gratie lui Eminescu la sfârsitul anului 1883, când publicã un volum de 64 de poezii eminesciene, între care
Mai am un singur dor, Se bate miezul noptii etc. Abilitatea sa a fost extremã, aceste poezii erau menite sã
distrugã imaginea unui Eminescu nationalist, adversar de temut al liberalilor, teroretician al problemelor
societãtii românesti. Astfel, Maiorescu reuseste sã scindeze opera eminescianã, limitând-o la poezie. (T.
Maiorescu-1840-1917) Din acel moment si pânã în zilele noastre Eminescu este cunoscut de toatã lumea
drept “marele poet”, “poetul national al României”, stergându-se aproape complet opera sa ziaristico-
politicã, operã cu mult mai valoroasã si mai bogatã decât opera sa poeticã.
 Eminescu este internat într-o serie de sanatorii din tarã si strãinãtate, însã starea sãnãtãtii sale era foarte
bunã, dupã cum mãrturiseste Ioan Slavici: “Repausul medicamentos sustinut cu îndârjire de Mihail
Eminescu pe timpul fugii din Bucuresti la Viena si apoi la Florenta l-a adus în tarã sãnãtos”. Eminescu
însusi, viu si dornic sã reintre în presã, îsi va asculta “prohodul” în aceastã parantezã a anilor interzisi,
1884-1888. Câteodatã se va revolta, va sparge vitrinele librãriilor, îsi va lua volumul de poezii din raft si-l
va arunca în noroi, cãlcându-si-l în picioare: atunci fortele de ordine vor interveni prompt si-l vor duce pe
“insurgent” la politie
 Asa s-a întâmplat la 8 noiembrie 1886, de ziua Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, la lasi: poetul
a fost “împachetat” pe loc si dus, ca alienat psihic, la stabilimentul rudimentar de la Mânãstirea
Neamt. Pe lângã aruncarea în noroi a propriului volum de versuri, de ziua onomasticii sale, i s-a
mai adus acuzatia cã “se lua de femei pe strãzile Iasilor”, le “apuca de turnura rochiilor”, le
atingea în mers etc. Ajuns la Neamt, Eminescu îsi gãseste linistea. Continuã sã scrie în ciuda tuturor.
“Tirzie toamna e acum,Se scutur frunzele pe drum,Si lanurile sunt pustii ...De ce nu-mi vii, de ce nu-
mi vii ?” (“De ce nu-mi vii…” , poezie pe care M. Eminescu o definitiveaza in perioada sederii la
Neamt.)
 In toata ceasta perioada controversata, Eminescu a fost supus multor investigatii medicale. În urma
unei cercetãri minutioase la care l-au supus pe Eminescu, medicii au ajuns la concluzia cã sãnãtatea
lui nu e deloc alteratã si cã trebuie a-l supune unui tratament radical numai în ce priveste boala lui
cea neglijatã, care se manifestase la picioare. Eminescu era deci sãnãtos psihic si perfect capabil de
a crea. În 1888, Veronica Micle reuseste sã îl scoatã pe Eminescu din casa surorii sale si îl va duce
de mânã pe poet la Bucuresti, unde el îsi va regãsi pana de ziarist. Urmeazã o colaborare anonimã
la câteva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o
polemicã ce va zgudui guvernul fãcându-l, pentru o clipã, pe Gunã Vernescu sã demisioneze rupând
o coalitie destul de fragilã de altfel a conservatorilor (care luaserã, în fine, puterea) cu liberalii.
Repede se aflã, însã, cã autorul articolului în chestiune este “bietul Eminescu” – si repede acesta
este cãutat, gãsit, internat la sanatoriul doctorului Sutu, în martie 1889.
 Trei zile mai tarziu, Eminescu decedeaza in urma unei sincope. Lasa in urma o opera de o valoare
care nu se poate masura in simple cuvinte. Este inmormantat la cimtirul Bellu. Pe 17 iunie 1889,
moartea sa ridicand si azi multe semne de intrebare.
  Sfârșit, mulțumesc de atenție.
 Surse: nu țin minte că ieram beat când îl făceam 

 PS.
 Puneți și Dumneavoastră un 10 la copil, fiți mai bună în ziua de azi.