Mihai Eminescu (1850-1889)

“Păşiţi încet, cu grijă tăcută, feţii mei,

Să nu-i striviţi nici umbra, nici florile de tei,
Cel mai chemat s-aline din toţi şi cel mai teafăr,
Şi-a înmuiat condeiul, de-a dreptul în Luceafăr”...
Tudor Arghezi – “Inscripţie pe
Date biografice

La 15 ianuarie 1850, se
naşte la Ipoteşti, în
judeţul Botoşani,
Mihai, al şaptelea
copil al lui Gheorghe
şi Raluca Eminovici.
 Mihai Eminescu,
născut Mihail Eminovici,
este al şaptelea dintre cei
unsprezece copii ai
familiei Eminovici.
.

Gheorghe Eminovici Raluca Eminovici

tatăl poetului mama poetului
Astăzi satul este neschimbat.
 Cristelnița în care a fost
Peste o săptămână , pe
botezat M.Eminescu.
21 ianuarie, este
botezat.
Copilăria şi-a petrecut-o
în deplină libertate în
satul natal, astăzi
comuna Mihai
Eminescu, dar şi în
Botoşani, oraşul in
care a şi fost botezat,
la biserica Uspenia.
 Puternica legătură sufletească
a poetului cu natura o va
evoca cu adâncă nostalgie în
poeziile de mai târziu.

“Fiind băiet păduri cutreieram

Şi mă culcam ades lângă izvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa suna-ncetişor:”
(Fiind băiet... - 1878)
“Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârâului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră*, poetic labirint;”
(Din străinătate - 1866)
*tenebră = întunecime, beznă
“Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?”
(O, rămâi - 1879)
Botoșani.
Placa comemorativă
de pe clădirea ce se
află pe locul casei
unde în care s-a
născut Eminescu.
 Studiile
Între 1858 și 1866, a urmat
școala primară (Școala primară
ortodoxă orientală) la Cernăuți.
Frecventează aici și clasa a IV-a
în anul scolar 1859/1860. Nu
cunoaștem unde face primele
două clase primare, probabil
într-un pension particular.
Între 1860 și 1861 a fost înscris
la liceu german din Cernăuți.
Cu toate că avea note excelente
la toate materiile, în 16
aprilie 1863 a părăsit definitiv
cursurile, deși avea o situație
bună la învățătură.
Aron Pumnul
Profesorul de limba
română al lui Mihai
Eminescu, a fost Aron
Pumnul, autorul
primului “Lepturariu”
românesc. Lui i-a
dedicat Mihai
Eminescu, la vârsta
de 16 ani, prima sa
poezie.
1866 este anul debutului poetic.
La moartea profesorului Aron Pumnul,
elevii scot o broşură omagială, 
în care apare şi poezia 
“La mormântul lui Aron Pumnul”
semnată  M. Eminoviciu
Tot în acest an debutează cu poezia
“De-aş avea” în revista “Familia” din
Pesta. Cu această ocazie, Iosif Vulcan,
directorul revistei, îl convinge să-şi
schimbe numele din Mihail Eminovici
în MIHAI EMINESCU.
Pânâ la sfârşitul anului îi mai apar în
revista “Familia” încă cinci poezii:
“O călărire în zori”, “Din străinătate”,
“La Bucovina”, “Speranţa” şi
“Misterele nopţii”.
Peregrinări...
Din 1866 până în 1869, a pribegit pe
traseul Cernăuți – Blaj – Sibiu – Giurgiu – 
București.
De fapt, sunt ani de cunoaștere prin contact
direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor și
a realităților românești, un pelerinaj
transilvănean al cărui autor moral a fost
Aron Pumnul. 
Intră în trupa lui Iorgu Caragiale ca sufleor şi
copist de roluri, apoi în formaţia lui Mihail
Pascaly ca secretar şi, la recomandarea
acestuia, sufleor şi copist la Teatrul Naţional
Bucureşti unde, în 1868, îl cunoaşte pe Ion
Luca Caragiale.
• În 1867 revista “Familia” îi publică poezia
“Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.

Ion Luca
Caragiale
Student la Viena şi Berlin
• Între 1869 și 1872 este student la Viena. Urmează ca
„auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept
(dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Activează în
rândul societății studențești (printre altele, participă la
pregătirea unei serbări și a unui Congres studențesc
la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la
zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare), se
împrietenește cu Ioan Slavici; o cunoaște, la Viena
pe Veronica Micle; începe colaborarea la Convorbiri
literare; debutează ca publicist în ziarul Albina din Pesta.
Apar primele semne ale "bolii".
• Între 1872 și 1874 a fost student „extraordinar”
la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiția să-și ia
doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate două
semestre, dar nu s-a prezentat la examene.
• Împreună cu o delegaţie de studenţi, în 1870,
Eminescu îl vizitează de Anul Nou pe primul
domnitor al României Alexandru Ioan Cuza aflat
la Döbling, lângă Viena.
• În 1870 revista “Convorbiri literare” (Iaşi) îi
publică basmul “Făt-Frumos din lacrimă”.
• În august 1871 Mihai Eminescu participă la
organizarea sărbătoririi a 400 de ani de la zidirea
Mănăstirii Putna de către Ştefan cel Mare.
Alături de el, dintre tinerii de talent participanţi
activi la această serbare s-a remarcat şi
compozitorul Ciprian Porumbescu.

A. I. Cuza Ciprian
Porumbescu
• În aprilie 1869, a înfiinţat împreună cu alţi tineri,
cercul literar Orientul, care avea ca scop
strângerea basmelor, poeziilor populare şi a
documentelor privitoare la istoria şi literatura
patriei.
• Între 1869 şi 1872 este student la Facultatea de
Filozofie şi Drept din Viena (Austria), dar audiază
şi cursuri de la alte facultăţi. În această perioadă
se împrieteneşte cu sciitorul Ioan Slavici, o
cunoaşte pe Veronica Micle (marea sa iubire),
începe colaborarea la Convorbiri literare (Iaşi),
debutează ca publicist în ziarul Albina (Pesta).

Ioan Veronica Micle

Slavici
Veronica...
Veronica Micle a fost marea iubire
a lui Mihai Eminescu. Cu toate
că atunci când s-au cunoscut,
Veronica era căsătorită cu
Ştefan Micle, Eminescu n-a
încetat niciodată să o
iubească, să o picteze în cele
mai frumoase culori în poeziile
sale (ex. “Venere şi Madonă”)
şi să îi fie îndrumător spiritual.
Cu toate că familia lui
Eminescu era împotriva acestei
relaţii, ei nu au ţinut cont de
niciun fel de prejudecăţi şi s-au
iubit nebuneşte.
În perioada 1872 – 1874 este student la
Universitatea din Berlin (Germania).
Şi aici, la fel ca şi la Viena, Eminescu citeşte
foarte mult, frecventează diverse cercuri
studenţeşti şi colindă împrejurimile oraşului.
În 1873 prelucrează folclor: începe primele
versiuni la “Călin” şi “Luceafărul”.

Universitatea Imperială Humbold din Berlin

unde a studiat Eminescu
 Reîntoarcerea în ţară. Rătăciri...
În prima parte a anului 1875 a început
traducerea din germană a unei
gramatici paleoslave.
L-a introdus pe Ion Creangă în
societatea Junimea. Rămas fără
serviciu, Eminescu a primit postul de
corector și redactor al părții neoficiale
la ziarul local Curierul de lași, unde
numeroase rubrici redactate de el au
fost publicate fără semnătură.
A frecventat cu regularitate
ședințele Junimii.
De multe ori l-a vizitat pe Creangă
în bojdeuca sa.
• În 1874 Eminescu se reîntoarce în ţară, trăind
la Iaşi până în 1877, perioadă în care a
frecventat cu regularitate şedinţele Societăţii
literare Junimea. A continuat să publice în
“Convorbiri literare” (Crăiasa din poveşti,
Lacul, Călin).
• A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor
suplinitor la Institutul Academic, revizor şcolar
pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul
“Curierul de Iaşi ”.
• Se împrieteneşte cu Ion Creangă, institutor la
Şc. nr. 2 din Păcurari-Iaşi, pe care îl îndeamnă să
aştearnă pe hârtie minunatele sale întâmplări din
copilărie.
 Lampa dată cadou de
Eminescu lui
Creangă

BOJDEUCA DIN ŢICĂU

Bojdeuca lui Ion Creangă
Această casă este “martorul tăcut” al prieteniei
dintre Mihai Eminescu şi “bădia” Ion Creangă.
Seri la rând ea a ascultat povestirile celor doi,
a urmărit plimbările lor prin împrejurimi sau le-
a călăuzit gândurile în momentele de
creaţie.
 În ultimii 15 ani de viaţă, poetul şi jurnalistul
Mihai Eminescu se retrăgea adesea la
Mănăstirea Văratec din jud. Neamţ, într-o casă
închiriată în 1874. Peisajul şi liniştea de aici erau
atmosfera necesară creaţiei, aici născându-se
nemuritoarele versuri din “Călin”. Tot aici venea
şi pentru că îşi găsea echilibrul sufletesc
întâlnind-o pe Veronica Micle sau se plimba
împreună cu bunul său prieten, Ion Creangă, prin
“codrul de aramă” sau “pădurea de argint”.

(foto 1970 – Astăzi este într-o avansată stare de

deteriorare)
Casa în care locuia Mihai Eminescu când venea la Văratec
Este singura clădire din România păstrată în forma originală,
în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp.
(Casa de la Ipoteşti nu este cea originală. A fost reclădită din
temelii după planurile originale.)
• În 1877 Eminescu se mută la Bucureşti unde se
dedică gazetăriei, fiind redactor la ziarul “Timpul”
alături de Ioan Slavici şi Ion Luca Caragiale.
• În perioada 1877-1883 a desfăşurat o bogată
activitete publicistică, scriind marile sale
poeme: “Sonetele”, “Scrisorile” (I, II, III, IV şi
V publicată postum), “Mai am un singur dor”
(testamentul liric al poetului), “Luceafărul”
(capodopera creaţiei eminesciene).
• Dintre creaţiile apărute în Convorbiri literare
în anii 1878 → 1883 amintim:
- Povestea codrului
- Povestea teiului
- Singurătate
- Freamăt de codru
- Revedere
- O, rămâi
- Rugămintea unui dac
- O, mamă...
- Pe lângă plopii fără soţ...
- Somnoroase păsărele...
Titu Maiorescu
• Din anul 1882 începe
declinul. În cursul
aceluiaşi an nu publică
nicio poezie. Singurul
volum de versuri apărut
in timpul vieţii este cel de
“Poesii” îngrijit de Titu
Maiorescu, bunul său
prieten, care-i va sta
alături până în ultima
clipă a vieţii sale.
La 21 decembrie 1883 apare la Editura Socec
din Bucureşti (una dintre primele edituri mari
din România) primul volum cu poeziile lui
Mihai Eminescu “Poesii” şi singurul tipărit în
timpul vieţii poetului.
Titu Maiorescu semnează prefaţa şi tot el s-a
ocupat de selectarea textelor. Volumul cuprinde
poezii publicate anterior de poet, dar şi
26 poezii inedite.
Povestea s-a terminat. Începe
legenda...
• Eminescu a fost internat în 3
februarie 1889 la spitalul Mărcuța din
București și apoi a fost transportat la
sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu,
împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-a
examinat pe Mihai Eminescu, la 20
martie 1889. Concluzia raportului medical a
fost următoarea: “dl. Mihail Eminescu este
atins de alienație mintală în formă de
demență, stare care reclamă șederea sa
într-un institut”. În13 aprilie s-a instituit o
curatelă pentru asistența judiciară a
bolnavului.
• În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4
dimineața, poetul a murit în sanatoriul
doctorului Șuțu din strada Plantelor,
București. ZiarulRomânul anunța ziua
următoare la știri: Eminescu nu mai este.
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la
umbra unui tei din cimitirul Bellu.
 ... şi a apus Luceafărul...
“Astfel se stinse în al optulea
lustru de viata cel mai mare
poet pe care l-a ivit si-l va
ivi vreodata, poate,
pamântul românesc. Ape vor
seca în albie, si peste locul
îngroparii sale va rasari
padure sau cetate, si câte o
stea va vesteji pe cer în
departari, pâna când acest
pamânt sa-si strânga toate
sevele si sa le ridice în teava
subtire a altui crin de taria
parfumurilor sale." 
George Călinescu