Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și

influentă personalitate din literatura română.A publicat un singur volum antum, „ Poesii”, compus din poemele
publicate de-a lungul vieții în revista „ Convorbiri literare” a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.
Printre operele notabile se numără „Luceafărul”, „ Odă (în metru antic) ” și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).

La 31 martie 1889, Mihail Chințescu, un conferențiar susținea la Ateneul Român că Eminescu s-a născut la
Soleni, un sat din Moldova. Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuși a notat ca loc al nașterii
Botoșani, iar ca dată a trecut 20 decembrie 1849. În registrul școlii primare a fost consemnată data de 6
decembrie 1850, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți este trecută data de 14 decembrie 1849. Sora
poetului, Aglae Drogli, într-o scrisoare către Titu Maiorescu susținea ca dată a nașterii 20 decembrie 1849, iar loc
al nașterii Ipotești. Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată 8 noiembrie 1848 și ca localitate Dumbrăveni, iar
mai târziu a susținut că a găsit o psaltire veche unde tatăl poetului notase: „Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la
patru ceasuri și cinsprezece minute evropienești, s-a născut fiul nostru Mihai.”Totuși, data și locul nașterii lui
Mihai Eminescu au fost acceptate la 15 ianuarie 1850, în Botoșani, precum a fost consemnat în registrul de
nașteri și botez în arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii este trecută ca
„15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeași lună a aceluiași an.
Casa părintească a lui Eminescu din Ipotești
 
Copilăria a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi, într-o totală libertate de
mișcare și de contact cu oamenii și cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu („ Fiind
băiet păduri cutreieram” sau „O, rămâi”). Între 1858 și 1866 urmează cu intermitențe școala la Cernăuți. Termină
clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care face două clase de gimnaziu.

Clădirea National-Hauptschule din Cernăuți, unde Mihai Eminescu a

studiat în perioada 1858-60. În prezent clădirea adăpostește o școală
auto. Strada Shkilna (Școlii) nr. 4

Clădirea Obergymnasium
din Cernăuți, unde poetul și-a făcut studiile în perioada 1860-63. Tot acolo a predat Aron Pumnul. În prezent este
școala generală nr. 1 

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba romană, Aron
Pumnul, iar elevii scot broșura „Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști” în care apare și poezia „La mormântul lui
Aron Pumnul", semnată de M. Eminoviciu.
 Casa din Cernăuți a lui Aron Pumnul, unde a locuit o perioadă și Mihai
Eminescu (strada Aron Pumnul nr. 19)
 
La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează in revista „Familia", din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aș
avea". Iosif Vulcan îi publică poemul sub numele de Eminescu, fără a-l întreba pe autor, nefiind mulțumit de
sufixul patronim slavon, „ici”, din numele acestuia, adoptat și de poet, iar mai tarziu de alți membri ai familiei sale.
În acelasi an îi mai apar în "Familia" alte cinci poezii.
 
Din 1866 până în 1869 pribegește pe traseul Cernăuți - Blaj - Sibiu și Giurgiu - București. De fapt, sunt ani de
cunoaștere prin contact direct cu poporul, limba, obiceiurile și realitățile românești. „Cât de clar este, respectând
documentele epocii cernăuțene, respectând adevărul istoric atât cât există în ele, cât de cert este că drumul lui
Eminescu în Transilvania, departe de a fi o «împrejurare boemă», «un imbold romantic al adolescenței», a fost -
în fond - încheierea sublimă a unei lecții pentru toată viața: ideea unității naționale și a culturii române aplicată
programatic și sistematic, cu strategie și tactică, după toate normele și canoanele unei campanii ideologice.”
(Sânziana Pop în Formula AS nr. 367)
 
A intenționat să-și continue studiile însa, în anul 1867, ajunge sufleor și copist de roluri în trupa de teatru a lui
Iorgu Caragiale, apoi secretar în formația lui Mihai Pascaly. La recomandarea acestuia, se mută ca sufleor și
copist la Teatrul Național, unde îl cunoaște pe I. L. Caragiale. Continuă să publice în „Familia”, scrie poezii,
drame („Mira"), fragmente de roman ("Geniu pustiu") și face traduceri din limba germana.
 
Între 1869 si 1872 își continuă studiile ca student la Viena. Urmează ca "auditor extraordinar" Facultatea de
Filozofie și Drept, dar audiază și cursuri de la alte facultăți. Activează în rândul societății studențești (printre
altele, participă la pregătirea unei serbări și a unui Congres studențesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani
de la zidirea mănăstirii de către Stefan cel Mare), se imprietenește cu Ioan slavici, o cunoaste la Viena pe
Veronica Micle și începe colaborarea cu revista „Convorbiri literare".

Casa din Viena în care a locuit Eminescu (Kollergasse 3)

 Plăcuța de pe casa din Viena în care a locuit Eminescu (Kollergasse 3)
 
Între 1872 și 1874 e student la Berlin, iar „Junimea" îi acordă o bursa cu condiția să-și ia doctoratul în filozofie.
Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene. Se reîntoarce în țară, trăind la Iași între
1874-1877 ca director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui
și redactor la ziarul „Curierul de Iași".
 
În tot acest timp continuă să publice în „Convorbiri literare", devine bun prieten cu Ion Creanga pe care-l
determină să scrie și-l introduce în lumea de la „Junimea". 

Eminescu (dreapta sus) pe prima pagină a revistei Convorbiri Literare

Situația materială a geniului devine cu timpul nesigură, apar necazurile în familie (moartea mamei și a fraților). În
aceeași perioadă se îndrăgostește de Veronica Micle. Mandache Leocov sugerează că în această perioadă
poetul s-ar fi atașat de un tei multisecular din Grădina Copou, arbore ulterior devenit celebru sub numele de Teiul
lui Eminescu: „Aici, la umbra teiului, ieșenii îl întâlneau frecvent pe marele nostru poet, fie alături de Veronica
Micle, fie alături de bunul său prieten, Ion Creangă. [...] După plecarea lui la București, ieșenii au botezat acest
tei Teiul lui Eminescu”.

 
În 1877 se mută la București, unde, până în 1883, este redactor apoi redactor-șef (în 1880) la ziarul „Timpul".
Desfășoară o activitate publicistică excepțională care-i ruinează însă sănătatea. În anul menționat scrie marile
poeme care l-au consacrat drept fiind un geniu al poeziei românești (seria scrisorilor, Luceafarul etc.).

 
În iunie 1883, surmenat, poetul se imbolnăvește grav fiind internat la spitalul doctorului Șuțu, apoi la un institut de
lângă Viena. În decembrie i se publică volumul „Poezii", cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum
tipărit în timpul vieții lui Eminescu).
 
Anii dintre 1883 și 1889 sunt ani de boală, cu reveniri și recăderi din ce în ce mai dese. Conform părerii dr. Ion
Nica, exprimată în cartea „Eminescu, structura somato-psihică” (1972), poetul suferea de psihoză maniaco-
depresivă - opinie adoptată și de criticul Nicolae Manolescu. Mihai Eminescu se stinge din viata la 15 iunie 1889
in jurul orei 4, in sanatoriul doctorului Șuțu. Este înmormântat la Bucuresti, in cimitirul Bellu.

Ediția din 20 iunie 1889 a Curierului român, anunțând moartea lui

Eminescu
 
În „Viața lui Mihai Eminescu" (1932), G. Călinescu a scris emotionante cuvinte despre moartea poetului: "astfel
se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul
românesc. Ape vor seca în albie și peste locul ingropării sale va răsări pădure sau cetate și câte o stea va veșteji
pe cer în depărtări până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin
de tăria parfumurilor sale".

Tudor Vianu a spus: „fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci”.

 Mormântul lui Mihai Eminescu în cimitirul Bellu din București

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu