Personalitatea scriitorului

"Eminescu, scria Nicolae Iorga in 1909, se deosebeste de toti scriitorii

vremii sale si prin aceea ca opera lui intreaga n-are nici cea mai slaba
masura si supt nici un raport caracterul local, provincial, ci numai
caracterul general romanesc. E cel dintai scriitor roman care scrie catre toti
romanii intr-un grai pe care romanii de oriunde il pot recunoaste ca al lor.
Nascut in coltul de catre granita al Moldovei de Sus, crescut in Bucovina,
apoi scolar intr-un asezamant ardelean, in sfarsit studiind la Viena intre
romanii din toate partile, care supt indemnul lui pun la cale inaintea
mormantului din Putna a lui Stefan cel Mare cea dintai serbare a sufletului,
a traditiilor, a gloriei romanesti, care sunt ale tuturor celor de sangele
nostru si de limba noastra, infratit apoi cu poporul prin strabaterea adanca
a tainelor cantecului multimilor - Eminescu e intruparea literara a
constiintei romanesti, una si nedespartita. "
"Romanul care s-a simtit acasa in toate straturile, tinuturile si ramurele
neamului sau, a fost un om politic prin lumina gandului si puterea trainica a
scrisului sau, prin simbolul de unitate cuprins in fiinta sa literara, in
inspiratia si gandul sau. Intemeindu-se pe tot ceea ce simtim noi, el s-a
ridicat intr-un nebiruit avant pe culmile culturii moderne. De aceea el e
vrednic de pomenire oriunde se lupta cu intunericul adanc si cu vantul
vrasmas o licarire din constiinta neamului. "
In anul 1875, Vasile Gr. Pop, unul dintre cei dintai istorici literari romani,
in cartea sa Conspect asupra literaturii romane si literatilor ei de la inceput
si pana astazi in ordine cronologica, avea sa caracterizeze personalitatea lui
Mihai Eminescu, cu o intuitie si rafinament intelectual deosebit: "Unul
dintre cele mai frumoase talente si am putea zice cel mai impozant talent ivit
pe scena noilor miscari a literaturii noastre este fara indoiala Mihai
Eminescu. "

Valoarea lui Mihai Eminescu a fost remarcata in conditiile in care poetul

publicase doar 12 poezii in Familia si 11 poezii in Convorbiri literare,
precum si nuvela Sarmanul Dionis, considerata un "margaritar pretios ".
Vasile Gr. Pop citeaza in medalionul realizat lui Mihai Eminescu aprecierea
pe care i-o facuse Titu Maiorescu inca din 1872 in studiul sau Directia noua
in poezia si proza romana, apreciere prin care fixeaza definitiv
personalitatea literara si culturala a poetului: "Cu totul deosebit in felul
sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de antiteze
cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pana acum asa de putin
format incat ne vine greu sa-l citam indata dupa Alecsandri, dar in fine poet,
poet in toata puterea cuvantului, este domnul Mihai Eminescu.
Personalitate coplesitoare, a creat, inca pe cand era in viata, un mit
eminescian. Titu Maiorescu fixeaza, prin cele doua studii mentionate,
trasaturile personalitatii eminesciene: "om al timpului modern ",
"inteligenta extraordinara ", "o memorie prodigioasa ", "careia nimic din
cele ce-si intiparise vreodata nu-i mai scapa, incat lumea in care traia el
dupa firea lui si fara nici o sila era aproape exclusiv lumea ideilor generale
ce si le insusise si le avea pururea la indemana. "

Curiozitatea intelectuala facea din Eminescu "omul cel mai silitor, vesnic
citind, meditand, scriind ".
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice
era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în
care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți
din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai
opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o
radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea
epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria
despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță,
fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat
ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A
publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să
studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume,
aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu
Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în
3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost
transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei
4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie
Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din
București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al
Academiei Române.
 Biografia
Data și locul nașterii
Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuși și-a trecut data
nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din
Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie
1849. Totuși, Titu Maiorescu, în lucrarea Eminescu și poeziile lui
(1889) citează cercetările în acest sens ale lui N. D. Giurescu și preia
concluzia acestuia privind data și locul nașterii lui Mihai Eminescu la
15 ianuarie 1850, în Botoșani. Această dată rezultă din mai multe surse,
printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii
Uspenia (Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii este
trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeași
lună. Data nașterii este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae
Drogli, care însă susține că locul nașterii trebuie considerat satul
Ipotești.
Mihai Eminescu este al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai
căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani
români din nordul Moldovei, și al Ralucăi Eminovici, născută Jurașcu,
fiică de stolnic din Joldești. Familia cobora pe linie paternă din
Transilvania de unde emigrează în Bucovina din cauza exploatării
iobăgești, obligațiilor militare și a persecuțiilor religioase.Unii autori
au găsit rădăcini ale familiei Eminovici în satul Vad, din Țara
Făgărașului, unde mai există și astăzi două familii Iminovici. Bunicii
săi, Vasile și Ioana, trăiesc în Călineștii lui Cuparencu, nu departe de
Suceava, comuna întemeiată de emigranții transilvăneni. Bunicii paterni
mor din cauza epidemiei de holeră din 1844, și poetul, născut mult mai
târziu, nu-i cunoaște și nu-i evocă în scrierile sale. Gheorghe, primul
băiat al lui Vasile, tatăl poetului, trece din Bucovina în Moldova și
îndeplinește funcția de administrator de moșie. Este ridicat la rangul de
căminar și își întemeiază gospodăria sa la Ipotești, în Ținutul
Botoșanilor.
Copilăria
Copilăria a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și
prin împrejurimi, într-o totală libertate de mișcare și de contact cu
oamenii și cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de
mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).
Între 1858 și 1866, a urmat cu intermitențe școala primară National
Hauptschule (Școala primară ortodoxă orientală) la Cernăuți.
Frecventează aici și clasa a IV-a în anul scolar 1859/1860. Nu
cunoaștem unde face primele două clase primare, probabil într-un
pension particular. Are ca învățători pe Ioan Litviniuc și Ioan
Zibacinschi, iar director pe Vasile Ilasievici. Cadre didactice cu
experiență, învățătorii săi participă la viața culturală și întocmesc
manuale școlare. Termină școala primară cu rezultate bune la
învățătură. Nu s-a simțit legat, afectiv, de învățătorii săi și nu-i evocă în
scrierile sale. A urmat clasa a III-a la „Nationale Hauptschule“ din
Cernăuți, fiind clasificat al 15-lea între 72 de elevi. A terminat clasa a
IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care a făcut două clase de
gimnaziu.