Mihai Eminescu 1

Mihai Eminescu
Acest articol se referă la poet. Pentru alte sensuri, vezi Eminescu (dezambiguizare).

Membru post mortem al Academiei Române

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu în 1869, la Viena

Naștere 15 ianuarie 1850
Botoșani

Deces 15 iunie 1889 (39 ani)

București

Profesie poet, jurnalist

Naționalitate român

Activitatea literară

Activ ca scriitor 1866–1888

Mișcare/curent literar Romantism

Subiecte condiția geniului, moartea, iubirea

Specie literară poezie, nuvelă

Operă de debut poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”

Note

[1]
modifică

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București) a fost un
poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă
voce poetică din literatura română.[2] Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat
viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai
Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria
Mihai Eminescu 2

națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie,
melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma
modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică,
opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la
Platon, de marile sisteme de gîndire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de
altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu
Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă
la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gîndirii sale economice sau politice era conservatoare; de altfel poetul a fost o
figură marcantă a acestui partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la
Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în
epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice,
parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria
despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al
Partidului Conservator.[3] A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei
Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.[4] Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul
Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4
dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei
din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Biografie

Data și locul nașterii

Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuși și-a trecut
data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele
gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data
de 14 decembrie 1849. Totuși, Titu Maiorescu, în lucrarea
Eminescu și poeziile lui (1889) citează cercetările în acest sens ale
lui N. D. Giurescu și preia concluzia acestuia privind data și locul
nașterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoșani.
Această dată rezultă din mai multe surse, printre care un dosar cu
note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din
Botoșani; în acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie
1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeași lună. Data nașterii Familia

este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care

însă susține că locul nașterii trebuie considerat satul Ipotești.[5]

Familia Eminescu
Mihai Eminescu este al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o
familie de țărani români din nordul Moldovei, și al Ralucăi Eminovici,
Mihai Eminescu 3

născută Jurașcu, fiică de stolnic din Joldești. Familia cobora pe linie paternă din
Transilvania de unde emigrează în Bucovina din cauza exploatării iobăgești,
obligațiilor militare și a persecuțiilor religioase.Wikipedia:Citarea_surselor Unii
autori au găsit rădăcini ale familiei Eminovici în satul Vad, din Țara Făgărașului,
unde mai există și astăzi două familii Iminovici. Bunicii săi, Vasile și Ioana,
trăiesc în Călineștii lui Cuparencu, nu departe de Suceava, comuna întemeiată de
emigranții transilvăneni. Bunicii paterni mor din cauza epidemiei de holeră din
1844, și poetul, născut mult mai târziu, nu-i cunoaște și nu-i evocă în scrierile
sale. Gheorghe, primul băiat al lui Vasile, tatăl poetului, trece din Bucovina în
Moldova și îndeplinește funcția de administrator de moșie. Este ridicat la rangul
de căminar și își întemeiază gospodăria sa la Ipotești, în Ținutul Botoșanilor.

Primul născut dintre băieți, Șerban (n.1841), studiază medicina la Viena, se

îmbolnăvește de tuberculoză și moare alienat în 1874. Niculae, născut în 1843, va
contracta o boala venerică și se va sinucide în Ipotești, în 1884. Iorgu, (n. 1844)
studiază la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de succes, dar moare în
1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni. Ruxandra se naște
în 1845, dar moare în copilărie. Ilie, n. 1846 a fost tovarășul de joacă al lui Mihai,
descris în mai multe poeme. Moare în 1863 în urma unei epidemii de tifos. Maria,
n. 1848 sau 1849 trăiește doar șapte ani și jumătate. Aglae (n. 1852, d. 1906), a
fost căsătorită de două ori, locuiește în Ipotești și are doi băieți, pe Ioan și pe
George. A suferit de boala Basedow-Graves. Mihai a fost cel de-al șaptelea fiu.
După el s-a născut în jur de 1854 Harieta, sora mai mică a poetului, cea care l-a
îngrijit după instaurarea bolii. Matei, n. 1856, este singurul care a lăsat urmași Statuia lui Mihai Eminescu din
direcți. A studiat Politehnica la Praga și a devenit căpitan în armata română. S-a Cernăuţi

luptat cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume.

Ultimul copil, Vasile, a murit la un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.

O posibilă explicație este că în secolul al XIX-lea speranța de viață nu depășea 40 de ani, epidemiile de tifos,
tuberculoză, hepatită erau frecvente, iar pentru sifilis nu exista vreun tratament, boala fiind incurabilă până la
inventarea penicilinei.
Mihai Eminescu 4

Copilăria
Copilăria a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în casa
părintească și prin împrejurimi, într-o totală libertate de
mișcare și de contact cu oamenii și cu natura, stare
evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu
(Fiind băiet… sau O, rămâi).
Între 1858 și 1866, a urmat cu intermitențe școala
primară National Hauptschule (Școala primară
ortodoxă orientală) la Cernăuți. Frecventează aici și
clasa a IV-a în anul scolar 1859/1860. Nu cunoaștem
unde face primele două clase primare, probabil într-un
pension particular. Are ca învățători pe Ioan Litviniuc
și Ioan Zibacinschi, iar director pe Vasile Ilasievici.
Clădirea National-Hauptschule din Cernăuți, unde Mihai Eminescu a
studiat în perioada 1858-60. În prezent clădirea adăpostește o școală Cadre didactice cu experiență, învățătorii săi participă
auto. Strada Shkilna (Școlii) nr. 4. la viața culturală și întocmesc manuale școlare.
Termină școala primară cu rezultate bune la învățătură.
Nu s-a simțit legat, afectiv, de învățătorii săi și nu-i evocă în scrierile sale. A urmat clasa a III-a la „Nationale
Hauptschule“ din Cernăuți, fiind clasificat al 15-lea între 72 de elevi. A terminat clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82
de elevi, după care a făcut două clase de gimnaziu.

Între 1860 și 1861 a fost înscris la Ober-Gymnasium,

liceu german din Cernăuți înființat în 1808, singura
instituție de învățământ liceal la acea dată în Bucovina
anexată de Imperiul habsburgic în 1775. Se impune în
cursul anilor prin buna organizare administrativă și
marea severitate în procesul de învățământ. Profesorii
se recrutau, cu precădere, din Austria, întocmesc studii
și colaborează la publicațiile vremii. Se înființează și o
catedră de română, destul de târziu, după 1848. Este
ocupată de Aron Pumnul. Cunoscut prin Lepturariu
românesc, în patru tomuri, tipărit la Viena între 1862 și
1865, cea dintâi istorie a literaturii române în texte.
Frecventează cursurile la Ober Gymnasium și frații săi, Clădirea Ober-Gymnasium din Cernăuți, unde poetul și-a făcut
studiile în perioada 1860-63. Tot aici a predat Aron Pumnul. În
Șerban, Nicolae, Gheorghe și Ilie. Termină clasa I cu
prezent, școala generală nr. 1. Se găsește pe str. M. Eminescu, colț cu
rezultate bune la învățătură. Nu are notă la română pe str. I. Franko.
primul semestru și este clasificat de Miron Călinescu,
erudit în istoria bisericii ortodoxe române. Elevul Eminovici Mihai a promovat clasa I, fiind clasificat al 11-lea în
primul semestru și al 23-lea în cel de-al doilea semestru. În clasa a II-a, pe care a repetat-o, l-a avut ca profesor pe
Ion G. Sbiera, succesorul lui Aron Pumnul la catedră, culegător din creație populară și autor de studii de ținută
academică. Aron Pumnul l-a calificat, în ambele semestre, cu note maxime la română. A obținut insuficient pe un
semestru la Valentin Kermanner (la limba latină) și la Johann Haiduk, pe ambele semestre (la matematică). Mai
târziu a mărturisit că îndepărtarea sa de matematică se datora metodei rele de predare.

În 16 aprilie 1863 a părăsit definitiv cursurile, deși avea o situație bună la învățătură. Avea note foarte bune la toate
materiile. Ion G. Sbiera i-a dat la română calificativul vorzüglich (eminent). Plecând de vacanța Paștelui la Ipotești,
nu s-a mai întors la școală.
Mihai Eminescu 5

În 1864 elevul Eminovici Mihai a

solicitat Ministerul Învățământului din
București o subvenție pentru
continuarea studiilor sau un loc de
bursier. A fost refuzat, „nefiind nici un
loc vacant de bursier“. În 21 martie
1864, prin adresa nr. 9816 către
gimnaziul din Botoșani, i s-a promis că
va fi primit „negreșit la ocaziune de
vacanță, după ce, însă, va îndeplini
condițiunile concursului“. Elevul
Promoţia 1864 a gimnaziului din Cernăuţi. În medalion ar putea fi Eminescu
Eminovici a plecat la Cernăuți unde
trupa de teatru Fanny
Tardini-Vladicescu dădea reprezentații. La 5 octombrie 1864, Eminovici a intrat ca practicant la Tribunalul din
Botoșani, apoi, peste puțin timp, a fost copist la comitetul permanent județean.

La 5 martie 1865, Eminovici a demisionat, cu rugămintea ca salariul cuvenit pe luna februarie să fie înmânat fratelui
său Șerban. În 11 martie tânărul M. Eminovici a solicitat pașaport pentru trecere în Bucovina. În toamnă s-a aflat în
gazdă la profesorul său, Aron Pumnul, ca îngrijitor al bibliotecii acestuia. Situația lui școlară era de „privatist“.
Cunoștea însă biblioteca lui Pumnul până la ultimul tom.

Debutul în literatură
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui
Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba
română Aron Pumnul. Elevii scot o broșură,
Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști (Lăcrimioare...
la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care
apare și poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată
M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil
nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif
Vulcan, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan îl convinge
să-și schimbe numele în Eminescu și mai târziu adoptat
și de alți membri ai familiei sale. În același an îi mai
apar în „Familia” alte cinci poezii.

Sufleor și copist
Din 1866 până în 1869, a pribegit pe traseul Cernăuți –
Blaj – Sibiu – Giurgiu – București. De fapt, sunt ani de
cunoaștere prin contact direct a poporului, a limbii, a
Casa din Cernăuţi a lui Aron Pumnul, unde a locuit o perioadă și obiceiurilor și a realităților românești, un pelerinaj
Mihai Eminescu (strada Aron Pumnul nr. 19)
transilvănean al cărui autor moral a fost Aron Pumnul.
„Cât de clar este, respectând documentele epocii
cernăuțene, respectând adevărul istoric atât cât există în ele, cât de cert este că drumul lui Eminescu în Transilvania,
departe de a fi o «împrejurare boemă», «un imbold romantic al adolescenței», a fost - în fond - încheierea sublimă a
unei lecții pentru toată viața: ideea unității naționale și a culturii române aplicată programatic și sistematic, cu
strategie și tactică, după toate normele și canoanele unei campanii ideologice.” (Sânziana Pop în Formula AS nr. 367)
Mihai Eminescu 6

A intenționat să-și continue studiile, dar nu și-a realizat proiectul. În iunie 1866 a părăsit Bucovina și s-a stabilit la
Blaj cu intenția mărturisită de a-și reîncepe studiile. În perioada 27 - 28 august 1866, a participat la adunarea anuală
a ASTREI, la Alba Iulia. În toamnă, a părăsit Blajul și a mers la Sibiu, unde a fost prezentat lui N. Densușianu. De
aici a trecut munții și a ajuns la București.
În 1867 a intrat ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formația lui Mihail Pascaly
și, la recomandarea acestuia, sufleor și copist la Teatrul Național, unde îl cunoaște pe I. L. Caragiale. Cu această
trupă face turnee la Brăila, Galați, Giurgiu, Ploiești. A continuat să publice în Familia; a scris poezii, drame (Mira),
fragmente de roman (Geniu pustiu), rămase în manuscris; a făcut traduceri din germană (Arta reprezentării
dramatice, de H. Th. Rötscher).
Este angajat în 1868 ca sufleor în trupa lui Mihail Pascaly, care concentrase mai multe forțe teatrale: Matei Millo,
Fanny Tardini-Vladicescu și actori din trupa lui Iorgu Caragiale. În timpul verii, aceasta trupă a jucat la Brașov,
Sibiu, Lugoj, Timișoara, Arad și alte orașe bănățene. Iosif Vulcan l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu și a obținut de
la Eminescu poeziile La o artistă și Amorul unei marmure, publicate apoi în Familia din 18/30 august și 19
septembrie/1 octombrie. Văzând aceste poezii în Familia, căminarul Gheorghe Eminovici află de soarta fiului său,
rătăcitor în lume. Stabilit în București, Eminescu a făcut cunoștință cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind mulțumit de
Eminescu, l-a angajat ca sufleor a doua oară și copist al Teatrului Național. În 29 septembrie, Eminescu semnează
contractul legal în această calitate. Obține de la Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să traducă
pentru marele actor Arta reprezentării dramatice - Dezvoltată științific și în legătura ei organică de profesorul dr.
Heinrich Theodor Rotscher (după ediția a II-a). Traducerea, neterminată, scrisă pe mai multe sute de pagini, se află
printre manuscrisele rămase. Acum începe și proiectul său de roman Geniu pustiu.

Student la Viena și Berlin

Între 1869 și 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor
extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și
cursuri de la alte facultăți). Activează în rândul societății
studențești (printre altele, participă la pregătirea unei serbări și a
unui Congres studențesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani
de la zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare), se împrietenește
cu Ioan Slavici; o cunoaște, la Viena, pe Veronica Micle; începe
colaborarea la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarul
Albina, din Pesta. Apar primele semne ale "bolii".

Între 1872 și 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea

i-a acordat o bursă cu condiția să-și ia doctoratul în filozofie. A
urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la
examene.

Casa din Viena în care a locuit Eminescu (Kollergasse

3)
Mihai Eminescu 7

Plăcuța de pe casa din Viena în care a locuit Eminescu

(Kollergasse 3)

La 1 aprilie 1869, a înființat împreună cu alți tineri, cercul literar

Orientul, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor,
poeziilor populare și a documentelor privitoare la istoria și
literatura patriei. În data de 29 iunie, se fixează comisiile de
membri ale Orientului, care urmau să viziteze diferitele provincii.
Eminescu era repartizat pentru Moldova. În vară se întâlnește
întâmplător în Cișmigiu cu fratele său Iorgu, ofițer, care l-a sfătuit
să reia legăturile cu familia. Poetul a refuzat hotărât. În vară, a
plecat cu trupa Pascaly în turneu la Iași și Cernăuți. Cu ocazia
ultimului turneu, Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl său i-a
Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu" Iaşi
promis o subvenție regulată pentru a urma cursuri universitare la
Viena, unde se aflau mai toți colegii lui de la Cernăuți. În 2
octombrie, Eminescu s-a înscris la Facultatea de Filosofie ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, deoarece
i-a lipsit bacalaureatul. Aici a făcut cunoștință cu Ioan Slavici și cu alți studenți români din Transilvania și din
Bucovina. A reluat legăturile cu vechii colegi de la Cernăuți și de la Blaj. S-a înscris în cele două societăți studențești
existente, care apoi s-au contopit într-una singură - România jună. A început să crească numărul scrisorilor și
telegramelor către părinți pentru trimiterea banilor de întreținere.

Împreună cu o delegație de studenți, Eminescu îl vizitează de Anul Nou, 1870, pe fostul domnitor Alexandru Ioan
Cuza, la Döbling. În semestrul de iarnă 1869-1870 Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. După
aceasta, Eminescu nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871-1872, când a urmat două semestre consecutive. În
schimb, setea lui de lectură era nepotolită. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universității. Îl preocupau și unele
probleme cu care avea să iasă în publicistică.
Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi îi comunică lui Eminescu impresia puternică provocată de poet în sânul
societății Junimea din Iași, prin poeziile publicate de acesta în Convorbiri literare. Îi propune ca după terminarea
studiilor să se stabilească la Iași.
Mihai Eminescu 8

La 6 august 1871, i se adresează din Ipotești lui Titu Maiorescu, dându-i oarecare relații privitoare la organizarea
serbării. Printre tinerii de talent, participanți activi la serbare, s-au remarcat pictorul Epaminonda Bucevski și
compozitorul Ciprian Porumbescu.
În toamna anului 1871, din cauza unor curente contradictorii în sânul societății România jună, Eminescu
demisionează împreună cu Slavici din comitetul de conducere. Amândoi sunt acuzați că sunt atașați ideilor Junimii
din Iași. În studiul său despre Direcția nouă, Titu Maiorescu evidențiază meritele de poet, „poet în toată puterea
cuvântului“, ale lui Eminescu, citându-l imediat după Alecsandri. Studiul se tipărește cu începere din acest an în
Convorbiri literare. La 16 decembrie 1871, într-o scrisoare către Șerban, care se afla în țară, i-a scris necăjit că duce
o mare lipsă de bani, având datorii pentru chirie, apoi „la birt, la cafenea, în fine, pretutindenea“. Din această cauză,
intenționează să se mute la o altă universitate, în provincie.
1872 este anul probabil al întâlnirii cu Veronica Micle, la Viena. În data de 10 februarie a aceluiași an, într-o
scrisoare către părinți, se plânge că a fost bolnav, din care cauză se află într-o stare sufletească foarte rea, agravată și
de știrile triste primite de acasă. În 18 martie, a ajuns să constate că „anul acesta e într-adevăr un an nefast“ din cauza
bolii și a lipsurilor de tot felul, iar în 8 aprilie a cerut bani pentru a se înscrie în semestrul al II-lea. Se plânge și de
lipsa unui pardesiu.
În aceste împrejurări a părăsit Viena și s-a întors în țară. În 18
decembrie s-a înscris la Universitatea din Berlin, ajuns aici cu
ajutorul unei subvenții lunare de 10 galbeni, din partea Junimii. De
data aceasta Eminescu era înmatriculat ca student, pe baza unui
certificat de absolvire de la liceul din Botoșani. Cursurile la care se
înscrisese, sau pe care și le notase să le urmeze, erau foarte variate:
din domeniul filozofiei, istoriei, economiei și dreptului.

În 26 iulie 1873 i s-a eliberat certificatul dorit. Rosetti i-a înlesnit

însă rămânerea mai departe la Berlin, prin mărirea salariului. În 8
decembrie s-a reînscris la Universitate pentru semestrul de iarnă.
În perioada 17/29 ianuarie - 7 mai 1874, a avut loc o bogată
corespondență între Maiorescu și Eminescu, în care i se propunea
poetului să-și obțină de urgență doctoratul în filosofie pentru a fi
numit profesor la Universitatea din Iași. Ministrul Învățământului
i-a trimis la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea
doctoratului. În timpul verii i s-a dat sarcina de a cerceta oficial, Mihai Eminescu în prima jumătate a anilor 1870
pentru statul român, documentele din Königsberg. Toamna a
petrecut-o în tovărășia lui Ioan Slavici, găzduit la Samson Bodnărescu.

Poetul a început să sufere de o inflamație a încheieturii piciorului. În 1 septembrie a fost numit în postul de director
al Bibliotecii Centrale din Iași. Pe lângă sarcinile de la bibliotecă, Eminescu a predat acum lecții de logică la
Institutul academic în locul lui Xenopol. În 19 septembrie, printr-o scrisoare adresată secretarului agenției
diplomatice din Berlin, a motivat de ce a abandonat această sarcină și de ce a luat drumul către țară. În 7 octombrie,
Maiorescu a luat cunoștință prin Al. Lambrior că Eminescu nu poate pleca așa curând în străinătate ca să facă
doctoratul, fiind oprit de întâmplări grave în familie: două surori se îmbolnăviseră de tifos la băi în Boemia. În 10
octombrie, Șerban, fratele poetului, care dăduse semne de o alienație mintală, s-a internat în spital prin intervenția
agenției române din Berlin.
S-a întors în noiembrie 1874 la Berlin pentru examene, iar în 8 noiembrie a promis că va veni într-o joi la serata
literară de la Veronica Micle, pentru a citi o poezie cu subiect luat din folclor. În 28 noiembrie, agenția din Berlin a
anunțat moartea lui Șerban, fratele poetului.
Mihai Eminescu 9

Reîntoarcerea în țară. Rătăciri

În prima parte a anului 1875 a pus ordine în bibliotecă și a propus
îmbogățirea ei cu manuscrise și cărți vechi românești. Tot în acest
an a început traducerea din germană a unei gramatici paleoslave.
L-a introdus pe Ion Creangă în societatea Junimea. Rămas fără
serviciu, Eminescu a primit postul de corector și redactor al părții
neoficiale la ziarul local Curierul de lași, unde numeroase rubrici
redactate de el au fost publicate fără semnătură. A frecventat cu
regularitate ședințele Junimii. De multe ori l-a vizitat pe Creangă
în bojdeuca sa. A făcut un drum la București, unde, prin
Maiorescu, s-a împrietenit cu Mite Kremnitz, Veronica Micle a
rămas, însă, idolul său.

În 6 martie, într-un raport adresat lui Maiorescu, ministrul

Învățământului, a înaintat o listă bogată de tipărituri și manuscrise
vechi pentru achiziționare, iar în 14 martie, în cadrul prelegerilor
publice ale Junimii a rostit conferința pe care a tipărit-o în
Convorbiri literare din 1 august sub titlul Influența austriacă
asupra românilor din principate.
Timbru poştal românesc din 1958

În 26 mai a înaintat Ministerului un raport elogios asupra unei cărți

didactice alcătuită de Ion Creangă și alții. În 3 iunie,
schimbându-se guvernul, Eminescu a fost pus în disponibilitate
prin decretul domnesc nr. 1013. În 15 iunie a primit scrisoarea lui
Maiorescu prin care i s-a propus funcția de revizor școlar pentru
districtele Iași și Vaslui. În 22 iunie, prin raportul său către
Ministerul Învățământului, D. Petrino a cerut ca Eminescu, fost
bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte și cărți „sustrase“.
Ministerul a înaintat raportul Parchetului din Iași.

În 1 iulie a fost invitat să-și ia în primire noul post de revizor, iar

Timbru poştal din Republica Moldova din 1996 în ziua următoare a predat biblioteca lui D. Petrino, autorul
broșurii criticate de Eminescu prin articolul său O scriere critică.
Tot în această vreme a fost înlocuit și la școală, din cauza grevei declarate de elevii unor clase. În 10 august a
înaintat Ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia conferințelor cu învățătorii din județul Iași. A
remarcat pe institutorul Ion Creangă de la Școala nr. 2 din Păcurari, Iași. În 15 august s-a stins din viată la Ipotești,
mama poetului, Raluca Eminovici.

În 5 septembrie a trimis un raport cu propuneri de reorganizare a școlilor din județul Vaslui, iar în 17 decembrie,
judecătorul de instrucție în cazul raportului înaintat la Parchet de către D. Petrino, a declarat că „nu este loc de
urmare“. În 20 septembrie 1877, i-a comunicat lui Slavici că se simte din ce în ce mai singur, iar în 12 octombrie a
precizat, către același, că Iașii i-au devenit „nesuferiți“. În a doua jumătate a lunii octombrie, fiind invitat să intre în
redacția ziarului Timpul, Eminescu a părăsit Iașii și a venit la București, unde s-a dedicat gazetăriei.
În 6 august 1879, a murit Ștefan Micle. Văduva lui Micle a venit la București și l-a rugat să intervină pentru
urgentarea pensiei sale. Împreună au făcut planuri de căsătorie nerealizabile.
Într-o scrisoare din 1880 către Henrieta, sora sa, s-a plâns că are mult de lucru și că este bolnav trupește, dar mai
mult sufletește. Din partea familiei a primit numai imputări, în special adresate de tatăl său. Nu a avut nici timp, nici
Mihai Eminescu 10

dispoziție să-l felicite măcar pe Matei, care-i trimisese invitație de nuntă. Nu a publicat decât o poezie. Negruzzi îi
scrie imputându-i că nu-i mai trimite nici o colaborare. A renunțat la căsătoria proiectată cu Veronica Micle.
S-a reîntors în țară, trăind la Iași între 1874-1877. A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor
școlar pentru județele Iași și Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iași. A continuat să publice în Convorbiri literare.
A devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a determinat să scrie și l-a introdus la Junimea. Situația lui materială
era nesigură; a avut necazuri în familie (i-au murit mai mulți frați, i-a murit și mama). S-a îndrăgostit de Veronica
Micle.
În 1877 s-a mutat la București, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-șef (în 1880) la ziarul Timpul. A
desfășurat o activitate publicistică excepțională, care i-a ruinat însă sănătatea. Acum a scris marile lui poeme (seria
Scrisorile, Luceafărul, etc.).

Boala
Nu a publicat nici o poezie în tot timpul anului 1882. În schimb a
citit în mai multe rânduri „Luceafărul” pe care Mite Kremnitz l-a
tradus în germană, în ședințele Junimii de la Titu Maiorescu. Este
semnalat adeseori în casă la Maiorescu. În 1 ianuarie, la gazetă,
Eminescu este flancat de un director și un comitet redacțional care
urmau să-i tempereze avântul său polemic. Reorganizarea redacției
este însă inoperantă, fiindcă poetul continuă să scrie în stilul său
propriu. În 13 septembrie, în absența poetului, probabil, se citesc
„iarăși vecinic frumoasele poezii de Eminescu” în casa lui
Maiorescu.

În luna ianuarie a anului 1883, Eminescu este internat pentru o

vreme în spital. În lipsa lui se citește la Maiorescu, în două
rânduri, „Luceafărul” în limba germană. La București, în 23 iunie,
pe o căldură înăbușitoare, Eminescu a dat semne de depresie, iar la
28 iunie, "boala" a izbucnit din plin. În aceeași zi a fost internat în
sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de psihoză
maniaco-depresivă, nicidecum ceva incurabil.

Maiorescu a fost vizitat în 12 august de Gheorghe Eminovici și de

fratele poetului (locotenentul), care au cerut relații asupra
Poesii - 1884
bolnavului. Fondurile strânse din vânzarea biletelor, în valoare de
2,000 lei, au fost adăugate contribuției amicilor pentru plecarea lui
Eminescu. Eminescu a fost trimis la Viena în 20 octombrie și internat în sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind însoțit
pe drum de un vechi prieten, Alexandru Chibici Revneanu.

În 1 ianuarie 1884 Eminescu a fost vizitat de Maiorescu și de vărul acestuia, C. Popazu, din Viena, care aveau
sarcina să-l vadă cât mai des la sanatoriu. În 8 ianuarie a murit la Ipotești, Gheorghe Eminovici, tatăl poetului. În 12
ianuarie Eminescu i-a scris lui Chibici că dorește să se întoarcă în țară, iar în 4 februarie i-a scris lui Maiorescu,
exprimându-i aceeași dorință. Doctorul Obersteiner a recomandat la 10 februarie ca pacientul să facă o călătorie prin
Italia. În 26 februarie Eminescu a plecat în călătoria recomandată, însoțit de Chibici.
În 7 martie la Ipotești, Neculai Eminovici (Nicu) s-a sinucis prin împușcare. Eminescu a sosit la București în 27
martie, primit la gară de mai mulți amici. A plecat în 7 aprilie la Iași, cu același însoțitor. În 24 septembrie a fost
numit în postul de sub-bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași. În 25 octombrie a fost prezent la banchetul anual al
Junimii, iar în noiembrie a fost internat în spitalul Sf. Spiridon. În luna decembrie a primit vizita lui Vlahuță, care l-a
gasit in deplinatate putere creatoare, si chiar binedispus.
Mihai Eminescu 11

În perioada iulie - august 1885 a urmat o cură la Liman, lângă Odessa, de unde a scris cerând bani pentru plata
taxelor. La începutul lunii septembrie încă nu venise la Iași. Editura Socec i-a dat 500 lei în contul volumului de
poezii.
În anul 1886 a fost menținut în serviciul bibliotecii, unde a îndeplinit roluri șterse: a scris statele de plată, adresele
pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cărților împrumutate și pentru convocarea comisiei
bibliotecii. În 15 martie, Albumul literar al societății studenților universitari Unirea i-a publicat poezia Nu
mă-nțelegi. A fost înlocuit în 9 noiembrie din postul de la bibliotecă și, în urma unui consult medical, este transportat
la ospiciul de la Mânăstirea Neamț.
În primăvara lui 1887, Eminescu a plecat la Botoșani, la sora sa Henrieta, și a fost internat în spitalul local Sfântul
Spiridon. În timpul acesta, la Iași s-au organizat comitete de ajutorare, care au lansat liste de subscripție publică
pentru întreținerea și îngrijirea poetului. În 13 iulie a mers la Iași pentru un consult medical. Aceștia au recomandat
trimiterea pacientului la Viena și Hall, iar în 15 iulie Eminescu a plecat înspre destinațiile recomandate, însoțit de
doctorandul Grigore Focșa. În 1 septembrie s-a întors de la Hall la Botoșani, unde a stat sub îngrijirea doctorului
Iszak și a sorei sale, Henrieta. Trupa de teatru a fraților Vlădicescu, cunoscuți poetului, a dat în luna decembrie la
Botoșani, un spectacol în beneficiul bolnavului.
Eminescu a dorit în 1888 să-și termine unele lucrări de care și-a
amintit că le-a lăsat în manuscris. I-a amintit Henrietei de
gramatica limbii sanscrite, rămasă în manuscris la Biblioteca
Centrală din Iași. Prin scrisoare recomandată i-a cerut lui
Maiorescu să-i trimită biblioteca și manuscrisele rămase la
București. Criticul însă nu a dat niciun răspuns acestei scrisori.
Iacob Negruzzi a depus pe biroul Camera Deputaților o petiție din
partea unui număr de cetățeni din toate părțile țării, pentru un
proiect de lege prin care să se acorde poetului, de către stat, o
pensie viageră. Propunerea a fost susținută și de Mihail
Mormântul lui Mihai Eminescu
Kogălniceanu. Camera a votat un ajutor lunar de 250 lei. Veronica
Micle a venit la Botoșani și l-a determinat pe Eminescu să se mute
definitiv la București. În 15 aprilie, poetul s-a stabilit definitiv la București. Aici a avut un modest început de
activitate literară. În 23 noiembrie proiectul de lege a trecut la Senat, unde a fost susținut de Nicolae Gane ca
raportor. Legea s-a votat abia în luna aprilie a anului următor.

Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul
Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-a examinat pe Mihai Eminescu, la 20 martie
1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: “dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă
de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”. [6] În 13 aprilie s-a instituit o curatelă pentru asistența
judiciară a bolnavului.

Moartea și serviciul funerar

Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, după ce la începutul anului
boala sa devenise tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor, București. Ziarul
Românul anunța ziua următoare la știri: Eminescu nu mai este. Corpul poetului a fost expus publicului în biserica
sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C.Bărcănescu a
interpretat litania "Mai am un singur dor". După slujba ortodoxă și discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la
care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde D.Laurian rostește al doilea discurs funebru.
Apoi cortegiul, la care se adaugă diverși trecători o pornește pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și se îndreaptă spre
cimitirul Șerban Vodă, denumit azi Bellu. Patru elevi ai Școala normală de institutori din București au purtat pe
umeri sicriul pînă la mormînt, unde a fost îngropat sub "teiul sfînt" din cimitirul Bellu cum scria chiar Caragiale în
Mihai Eminescu 12

necrologul său, În Nirvana.

Despre moartea poetului, G. Călinescu a scris:
„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul
românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în
depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria
[7]
parfumurilor sale. ”
Tudor Vianu a spus: "fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci"
Există teorii conspiraționiste care afirmă că ar fi murit ucis. [8]

Profilul psihologic
Cea mai realistă analiză psihologică a lui Eminescu i-o datorăm lui
I.L. Caragiale care după moartea poetului a publicat trei scurte
articole pe această temă: În Nirvana, Ironie și Două note. După
părerea lui Caragiale trăsătura cea mai caracteristică a lui
Eminescu era faptul că „avea un temperament de o excesivă
neegalitate”[9]. Viața lui Eminescu a fost o continuă oscilare între
atitudini introvertite și extravertite.[10]

„Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă
momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru;
mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o
abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de
oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată
nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită
pentru om!”

Criticul Titu Maiorescu, cel care l-a sprijinit moral și material pe

parcursul întregii vieți dar mai ales după tragicul moment al
Bustul lui Mihai Eminescu din Constanţa
declanșării bolii sale, s-a ocupat de poezia sa în două dintre
articolele sale, Direcția nouă în poezia și proza
românească(1872), în care va analiza doar cîteva poezii publicate
în revista Convorbiri literare pînă în momentul tipăririi articolului,
este vorba despre Venere și Madonă, Mortua Est, și Epigonii și va
reveni ulterior după moartea poetului asupra întregului set de
poezii publicate antum în studiul Eminescu și poeziile sale,
publicat la scurtă vreme după moartea sa prematură. Dar poate
documentul cel mai uman, cel mai cald este scrisoarea pe care i-o
trimite în perioada în care poetul se îngrijea de sănătate, în
străinătate, într-un sanatoriu din Viena, asigurîndu-l că volumul
său de Poesii, editat de Socec în ediție princeps în 1883, se bucură
de o bună recepție, fiind citit atît de locuitorii mahalalei
Tirchileștilor cît și de doamnele de la Curtea Reginei Carmen
Sylva, o altă admiratoare declarată a poetului, cea care a intervenit
Bustul lui Mihai Eminescu in Vevey, Elveţia
pe lîngă regele Carol I pentru a-i fi acordată distincția "Bene
merenti", refuzată totuși de poet din motive politice. În portretul pe
Mihai Eminescu 13

care i l-a făcut poetului în studiul Eminescu și poeziile sale(1889), Titu Maiorescu accentuează trăsăturile introvertite
ale lui Eminescu, care de altfel erau dominante. Maiorescu a promovat imaginea unui visător rupt de realitate, care
nu suferea din cauza condițiilor materiale în care trăia, indiferent la ironiile și laudele semenilor, caracteristica lui
principală fiind „seninătatea abstractă”[11].
„Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o așa covârșitoare inteligență, ajutată de o
memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în perioadele bolnave declarate), încât
lumea în care trăia el după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce și le însușise și le
avea pururea la îndemână. În aceeași proporție tot ce era caz individual, întâmplare externă, convenție socială, avere sau
neavere, rang sau nivelare obștească și chiar soarta externă a persoanei sale ca persoană îi era indiferentă.”
În realitate, așa cum se poate constata din poeziile sau scrisorile sale, și așa cum își amintește Caragiale, Eminescu
era de multe ori sub influența unor impulsuri inconștiente nestăpânite. Viața lui Eminescu a fost o suprapunere de
cicluri de diferite lungimi formate din avânturi alimentate de visuri și crize datorate impactului cu realitatea.
Ciclurile puteau dura de la câteva ore sau zile, până la săptămâni sau luni, în funcție de importanța întâmplărilor, sau
puteau fi chiar de mai lungă durată când erau legate de evenimentele care i-au marcat viața în mod semnificativ, ca
legătura cu Veronica, activitatea politică din timpul studenției, participarea la întâlnirile Junimii sau ziaristica de la
Timpul. Dăm ca exemplu caracteristic acestor crize felul în care descrie el însuși accesele sale de gelozie.[12]
„Tu trebuie să știi, Veronică, că pe cât te iubesc, tot așa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai
pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are prețul ce i-l dau eu și nebunesc la ideea că te-ar
putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv și fără împărtășire. Te urăsc uneori pentru că te știu stăpână pe toate
farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupunând că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere.
Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât
închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea.”
Ioan Slavici, un alt mare scriitor junimist, descoperit tot de Mihai Eminescu la Viena, a evocat în cîteva texte cu
caracter memorialistic atît amintirile din perioada prieteniei lor vieneze, cît și sărbătoarea consacrată serbării de la
Putna, organizată la propunerea societății "României june", din care cei doi au făcut parte în epoca studiilor lor la
Universitatea din Viena.

Cultura sa filosofică. Izvoarele operei eminesciene

Receptiv la marile romantisme europene de secol XVIII și XIX, cunoscute în literatura de specialitate sub numele
High Romanticism, Romantism înalt, poetul și-a asimilat viziunile poetice occidentale, unii critici observînd malițios
cum că creația sa ar aparține unui Romantism relativ întârziat, poetul fiind ușor desincronizat față de Occident, care
străbătea în acei ani tranziția către Modernism. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale
ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i
construiască un Pantheon de voievozi, mai ales în fragmentele unor piese de teatru, neterminate, unde-l avea drept
model principal pe William Shakespeare, numit într-o poezie postumă, Cărțile, "prieten drag al sufletului meu",
nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură, etc., poezia
europeană descoperea paradigma Modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul
avea o bună educație filosofică, opera sa poetică a fost influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de
filosofia antică, de la Heraclit la Platon și de marile sisteme de gîndire ale Romantismului, în special de tratatul lui
Arthur Schopenhauer, Lumea ca voință și reprezentare, de idealismul lui Fichte și Schelling sau de categoriile din
tratatele lui Immanuel Kant, de altfel a lucrat o vreme la traducerea tratatului său Critica rațiunii pure, iar la
îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin,
plan nefinalizat pînă la urmă, sau de ideile lui Hegel. Pentru acest înalt conținut filosofic al operei sale Constantin
Noica, un cunoscut eseist și filosof român din perioada interbelică și apoi postbelică l-a denumit pe bună dreptate
omul deplin al culturii române. Pe plan poetic sau în opera sa în proză Mihai Eminescu era influențat de mari
creatori romantici germani, de Novalis, de la care a preluat motivul "florii albastre", de Goethe sau Lenau și de alți
Mihai Eminescu 14

mari prozatori germani, de E.T.A.Hoffmann, Jean Paul, etc. Eminescu era interesat și de filosofia indiană, citise
Rig-Veda în traducerea germană, iar cosmogonia din incipitul Scrisorii I a fost preluată din acest vechi text indian, și
i-a recomandat amicului său Ioan Slavici, Analectele lui Confucius. Mai multe fragmente din cursurile de istoria
filosofiei audiate la Berlin scrise în limba germană s-au păstrat în caietele rămase de la poet și sunt studiate de
specialiștii în opera sa, denumiți în mod generic eminescologi. La Universitatea din Berlin a audiat cursuri de
economie politică, filosofie, drept, egiptologie, medicină legală, etc. A fost influențat de teoria metempsihozei sau
reîncarnării, care a stat la rădăcina prozei sale neterminate Avatarii faraonului Tla, și de Cartea Morților din
mitologia egipteană, cunoștea și utiliza figuri mitologice din mai multe culturi sau religii, din Zoroastrism, Budism,
Catolicism sau Ortodoxism. În peregrinările sale a adunat o însemnată bibliotecă de cărți vechi, în alfabet chirilic, de
cărți populare, cu care dorea să alcătuiască o chrestomație a culturii nostre străvechi, după moartea sa ele au intrat în
arhiva Academiei Române și au fost utlizate de C.Chițimia sau de Moses Gaster. Creația populară a constituit un
izvor foarte important al poeticii sale, Eminescu a scris multe poeme în metrica poeziei populare, a cules cîntece de
petrecere sau basme, cărora le-a adăugat numeroase simboluri onirice sau fantastice. Luceafărul, poemul său cel mai
cunoscut, o quintesență a temelor și motivelor eminesciene, a fost inspirat de o creație folclorică, de basmul popular
"Fata în grădina de aur", publicat de Richard Kunisch, un călător prin Țările Române, mai exact prin Oltenia, care
reprodusese mai multe asemenea creații într-o carte de-a sa de călătorie, editată în limba germană în 1861.

Eminescu la Junimea din Iași

Eminescu a fost un membru foarte activ al societății politico-literară Junimea, unde fusese invitat de criticul și omul
politic Titu Maiorescu, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.[13] A publicat primul
său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46
de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25
ianuarie 1902.[14]

Activitatea de jurnalist politic

Activitatea de ziarist a lui Eminescu a început în vara anului 1876, nevoit să o practice din cauza schimbărilor
prilejuite de căderea guvernului conservator. Până atunci el fusese revizor școlar în județele Iași și Vaslui, funcție
obținută cu sprijinul ministrului conservator al învățământului, Titu Maiorescu. Imediat după preluarea conducerii
ministerului de către liberalul Chițu, Eminescu a fost demis din funcția de revizor școlar și a lucrat ca redactor la
Curierul de Iași, publicație aflată atunci în proprietatea unui grup de junimiști. La inițiativa lui Maiorescu și Slavici,
Eminescu a fost angajat în octombrie 1877 ca redactor la cotidianul Timpul, organul oficial al conservatorilor, unde a
rămas în următorii șase ani.
Deși a ajuns jurnalist printr-un concurs de împrejurări, Eminescu nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare
din care să-și câștige pur și simplu existența. Articolele pe care le scria au constituit o ocazie de a face cititorilor
educație politică, așa cum își propusese.
„Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și
dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o
generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor
ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la
[15]
ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși. ”
Pentru Eminescu legea supremă în politică era conservarea naționalității și întărirea statului național:
„ … toate dispozițiile câte ating viața juridică și economică a nației trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a
conservării naționalității și a țării, cu orice mijloc și pe orice cale, chiar dacă și mijlocul și calea n-ar fi conforme cu
civilizația și umanitarismul care azi formează masca și pretextul sub care apusul se luptă cu toate civilizațiile rămase
[16]
îndărăt sau eterogene.” ”
Mihai Eminescu 15

De aceea o politică eficientă putea fi realizată numai ținând seamă „de calitățile și defectele rasei noastre, de
predispozițiile ei psihologice”. Prin atitudinea sa, Eminescu nu dorea să constrângă cetățenii de altă etnie să devină
români sau să-i excludă din viața publică. Ceea ce își dorea era ca interesul național să fie dominant, nu exclusiv.
„Dar ceea ce credem, întemeiați pe vorbele bătrânului Matei Basarab e că țara este, în linia întâia, elemental național
și că e scris în cartea veacurilor ca acest element să determine soarta și caracterul acestui stat.” [17]
Publicistica lui Eminescu acoperă perioada Războiului de Independență, a proclamării independenței, a satisfacerii
condițiilor impuse de Congresul de la Berlin pentru recunoașterea independenței și proclamarea regatului. Pe lângă
aceste mari evenimente politice și sociale el s-a ocupat în articolele sale de toate problemele societății românești din
acea vreme: răscumpărarea căilor ferate, noua constituție și legea electorală, bugetul, înființarea Băncii Naționale,
dările, inamovibilitatea magistraților, politica externă, etc. Majoritatea articolelor scrise de Eminescu fac parte
dintr-o polemică continuă dusă cu ziarele liberale și în principal cu Românul condus de C.A. Rosetti, liberalii
aflându-se atunci la guvernare.

Receptarea operei eminesciene

Opera poetică eminesciană a fost divizată de destinul poetului în două secțiuni, prima, cea antumă a fost publicată în
timpul vieții poetului de Titu Maiorescu la editura Socec, cu puțin timp înainte ca mintea acestuia să se întunece în
1880. Cea mai mare parte a creației sale a rămas în manuscris, predate de Titu Maiorescu Bibliotecii Academiei
Române, unde au fost folosite inițial de Perpesscius pentru ediția critică, inițiată în 1939 la Editura Fundațiilor
Regale Regele Carol al II-lea, și finalizată abia în anul 2000. Manuscrisele au rămas multă vreme nefolosite, criticii
au considerat că ele conțin bruioane sau simple schițe ale operelor neterminate, din acest motiv Titu Maiorescu nici
nu și-a pus problema posibilei lor editări. Criticul literar care le-a pus într-o lumină cu totul specială a fost George
Călinescu, cel care își va susține doctoratul în literatură pornind de la nuvela postumă Avatarii faraonului Tla și care
va recompune imaginea întregii opere în magistrala sa monografie Opera lui Mihai Eminescu, un studiu în patru
volume, editat inițial la Editura Fundațiilor Regale Regele Carol al II-lea pentru Literatură și Artă, în perioada
1934-1936.
După schimbarea de regim politic din 1947 poezia lui Mihai Eminescu a fost grav cenzurată, în manualele școlare au
pătruns doar cîteva texte, printre ele poezia "Împărat și proletar", iar poezia lui a fost redusă la o suprafață foarte
mică și înlocuită de poetica poeziei proletcultiste, specifică acelei epoci de tristă amintire. Exegeza eminesciană a
revenit la nivelul ei abia după 1965 prin cîteva momente semnificative, trebuind menționate în acest context studiile
unor eminescologi ca Ion Negoițescu, Rosa del Conte, Ioana Em.Petrescu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Petru Creția,
Ilina Gregori care s-au adăugat canonului eminescologiei interbelice, la care și-au adus contribuția mari critici sau
stilisticieni literari cum ar fi Tudor Vianu, Perpessicius, Dumitru Caracostea, etc.
Un moment semnificativ al contestării poetului de către un grup de critici literari consacrați, din care făceau parte
Nicolae Manolescu, Ion Bogdan Lefter, Mircea Cărtărescu, un politolog - profesorul de științe politice Cristian
Preda, dar și de un număr de tineri scriitori, și anume de cel care coordonase numărul, redactorul Cezar
Paul-Bădescu, Răzvan Rădulescu, T.O.Bobe, studentul Marius Chivu, l-a constituit numarul 265 din 1998 al revistei
"Dilema", care a stîrnit o reacție foarte puternică a lumii culturale românești dar și a jurnaliștilor de la diverse
publicații, toate aceste reacții fiind adunate de Cezar Paul-Bădescu într-o antologie intitulată "Cazul Eminescu".
Acesta a selectat numai reacțiile emoționale și a trecut cu vederea pe cele avizate care veneau din partea unor
eminescologi ca Ilina Gregori, Eugen Simion, Ștefan Cazimir etc. Multe din aceste reacții au aparținut simplilor
cititori, iar la aceasta s-au adăugat reacțiilor semi-oficiale sau oficiale, venite din partea unor reprezentanți ai unor
partide politice naționaliste, cum ar fi Partidul România Mare, sau a unor personalități culturale din Republica
Moldova, unde Mihai Eminescu se bucură de un cult foarte special.
"În universul operei, proza se arată ca o densă complementaritate de idei și imagini a poeziei, pe care, în numeroase
feluri, o duce mai departe și o explică. Ne întrebăm adesea cum s-ar înțelege structura roului titanic ori demonic din
poezia eminesciană dacă n-ar interveni paginile cu motivări ample și coerente adânc din Geniu pustiu ori Sărmanul
Mihai Eminescu 16

Dionis? Sau cum s-ar pătrunde în lupta eroului cu categoriile de spațiu și timp fără elucidările filosofice din
Sărmanul Dionis? Trecerile de la o ipostază filosofică la alta, modificările în concepția despre lume și erou a
poetului, raportul dintre gândul filosofic și ideea mito-poetică sau imagine se limpezesc numai luminate de proză,
care oferă adesea și valori estetice de mâna întâi." (Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu–cultură și creație)
"Eminescu este un povestitor fantastic căruia i se impune nu observarea realității, ci recompunerea ei vizionară, grea
de semnificații adânci. Nimeni înaintea lui Eminescu și nimeni după el n-a reușit mai bine în acea pictură fantastică a
realității care amintește de arta unui William Blake." (Tudor Vianu)

Opere antume
Opera Anul apariției Observații

Din 1870

Venere și Madonă 15 aprilie 1870, „Convorbiri literare“

Mortua est! 1 martie 1871, „Convorbiri literare“

Noaptea... 15 iunie 1871, „Convorbiri literare“

Floare albastră 1 aprilie 1873, „Convorbiri literare“

Melancolie 1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“

Crăiasa din povești 1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“

Lacul 1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“

Dorința 1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“

Povestea codrului martie 1878, „Convorbiri literare“

Singurătate martie 1878, „Convorbiri literare“

Departe sunt de tine... martie 1878, „Convorbiri literare“ A apărut fără titlu

Pajul Cupidon 1 februarie 1879, „Convorbiri literare“

O, rămâi 1 februarie 1879, „Convorbiri literare“

De câte ori, iubito... septembrie 1879, „Convorbiri literare“

Atât de fragedă... septembrie 1879, „Convorbiri literare“.

Afară-i toamnă... octombrie 1879, „Convorbiri literare“

Sunt ani la mijloc... octombrie 1879, „Convorbiri literare“

Când însuși glasul... octombrie 1879, „Convorbiri literare“

Freamăt de codru octombrie 1879, „Convorbiri literare“

Revedere octombrie 1879, „Convorbiri literare“

Despărțire octombrie 1879, „Convorbiri literare“

Din 1880

O, mamă... 1 aprilie 1880, „Convorbiri literare“

Scrisoarea I 1 februarie 1881, „Convorbiri literare“

Scrisoarea II 1 aprilie 1881, „Convorbiri literare“

Scrisoarea III 1 mai 1881, „Convorbiri literare“

Scrisoarea IV 1 septembrie 1881, „Convorbiri literare“

Luceafărul aprilie 1883, „Almanahul Societății Academice România jună“

S-a dus amorul... 24 aprilie/6 mai 1883, „Familia“ Nr. 18

Mihai Eminescu 17

Când amintirile... 15/25 mai 1883, „Familia“ Nr. 20

Adio 5/17 iunie 1883, „Familia“ Nr. 33

Doină 1 iulie 1883, „Convorbiri literare“

Pe lângă plopii fără soț... 28 august/9 septembrie 1883, „Familia“ Nr. 35

Și dacă... 13/25 noiembrie 1883, „Familia“ Nr. 46

Criticilor mei 1883/84 Poeziile au fost scrise începând cu anul 1876.

Mai am un singur dor 1883/84,

Somnoroase păsărele... 1883/84,

Veneția 1883/84,

Iubind în taină... 1883/84,

Trecut-au anii... 1883/84,

Din Noaptea... 12/24 februarie 1884, „Familia“ Nr. 7

Sara pe deal 1 iulie 1885, „Convorbiri literare“

Scrisoarea V - Dalila 1 ianuarie 1886, „Epoca“

Nu mă înțelegi 15 martie 1886, „Album literar“ al Asociației studențești Unirea

La steaua 25 octombrie 1886, „România liberă“

De ce nu-mi vii februarie 1887, „Convorbiri literare“

Kamadeva 1 iulie 1887, „Convorbiri literare“

Oricâte stele... 1 februarie 1890, „Convorbiri literare“

Albumul iulie 1892, „Convorbiri literare“

Mihai Eminescu în conștiința publică

În muzică
Vezi și: Listă de compoziții pe versurile lui Mihai Eminescu

Teatru și film
Geniu sublim (Eminescu), scenariu de film, scris în 1966 de scriitorul Cristian Petru Bălan și achiziționat oficial de
Centrul Cinematografic București, secția scenarii film, în 1967. După emigrarea autorului în America, scenariul a
fost publicat în 1996, la editura Western Publishing din Chicago, câteva exemplare existând și în România
(Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară din București ș.a.).
În anul 1986, revenit în RSS Moldovenească, regizorul Emil Loteanu a regizat filmul artistic de televiziune
Luceafărul, despre viața și creația poetului Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu 18

Numismatică
• Pe moneda de 1 rublă emisă de Uniunea Sovietică în 1989 apare chipul lui Mihai Eminescu.[18] Moneda, pusă în
circulație pe 26 decembrie 1989, pentru a celebra centenarul Eminescu, a fost bătută la monetăria din Leningrad,
cu un tiraj de 2 milioane de monede. De remarcat că prenumele poetului este scris Mihail și nu Mihai, variantă
recunoscută de către eminescologi.

Portrete
În urma lui Mihai Eminescu au rămas patru portrete fotografice. Primul, realizat la Viena în 1869, cel mai cunoscut
și pe baza căruia s-a construit și mitul geniului, se pare că e un portret neretușat al unui fotograf austriac. Mai sunt
alte trei portrete retușate, unul din 1878, realizat de Frantz Dushek la București, unul din 1884-1885, realizat de
Nestor Heck la Iași, altul cu Eminescu , de Jean Bielig, realizat in 1887, și după acesta s-a făcut o litografie de către
Th. Mayerhofer. Se pare că pe acesta din urmă l-a rupt Titu Maiorescu atunci când i-a fost arătat.[19]

1869 1878 1885 1887

Fragmente audio

G. Călinescu despre M. Eminescu Iar când voi fi pământ

George Călinescu vorbind despre Mihai Eminescu (1964) Mihail Sadoveanu recitând „Iar când voi fi pământ”

Probleme în ascultarea fișierului? Consultați pagina de ajutor. Probleme în ascultarea fișierului? Consultați pagina de ajutor.

Pe lângă plopii fără soț Revedere

Mihail Sadoveanu recitând „Pe lângă plopii fără soț” Mihail Sadoveanu recitând „Revedere”

Probleme în ascultarea fișierului? Consultați pagina de ajutor. Probleme în ascultarea fișierului? Consultați pagina de ajutor.
Mihai Eminescu 19

Note
[1] http:/ / en. wikipedia. org/ wiki/ Mihai_eminescu?action=edit& section=0
[2] Mihai Eminescu (http:/ / www. mihaieminescu. eu/ ) - accesat 11.01.09
[3] Mircea Mâciu dr., Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu dr., Mic dicționar enciclopedic, Ed. Stiințifică și enciclopedică, București, 1986
[4] Biblioteca Academiei - Program de accesare digitala a manuscriselor (http:/ / www. biblacad. ro/ Eminescu2. html) - Mihai Eminescu -
accesat 11.01.09
[5] Titu Maiorescu, Eminescu și poeziile lui (1889) (http:/ / ro. wikisource. org/ wiki/ Eminescu_şi_poeziile_lui#Not. C4. 83_asupra_zilei_. C5.
9Fi_locului_na. C5. 9Fterii_lui_Eminescu) (secțiunea „Notă asupra zilei și locului nașterii lui Eminescu”)
[6] Eminescu și Teleormanul (http:/ / cititordeproza. wordpress. com/ 2010/ 03/ 04/ eminescu-si-teleormanul/ )
[7] G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu (1932)
[8] Adevărul despre Eminescu – la 120 de ani de la ucidere (http:/ / www. curentul. ro/ 2009/ index. php/ 2008123121218/ Actualitate/
Adevarul-despre-Eminescu-la-120-de-ani-de-la-ucidere. html)
[9] I.L. Caragiale, În Nirvana, în Ei l-au văzut pe Eminescu, Antologie de texte de Cristina Crăciun și Victor Crăciun, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1989, pag. 148
[10] I.L. Caragiale,În Nirvana, în Ei l-au văzut pe Eminescu, Antologie de texte de Cristina Crăciun și Victor Crăciun, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1989 pag. 147
[11] Titu Maiorescu, Critice, vol. II, Editura pentru literatură, București, 1967, pag. 333
[12] Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, Editura POLIROM, 2000 pag. 157
[13] Mircea Mâciu dr., Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu dr., Mic dicționar enciclopedic, Ed. Stiințifică și enciclopedică, București, 1986
[14] Biblioteca Academiei - Program de accesare digitala a manuscriselor (http:/ / www. biblacad. ro/ Eminescu2. html) - Mihai Eminescu -
accesat 11.01.09
[15] G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, Editura Minerva, Biblioteca pentru toți, București, 1985, vol. III, p. 44.
[16] M. Eminescu, Opere, vol. X, Ed. Academiei, București, 1989, p. 301.
[17] M. Eminescu, Opere, vol. XIII, Ed. Academiei, București, 1985, p. 40.
[18] Personalități Române peste hotare (http:/ / www. worldwar2. ro/ colectionarul/ Colectionarul-Roman-Nr3. pdf)
[19] George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, 1945

Opere complete
• Mihai Eminescu, Opere, vol. I, Poezii tipărite în timpul vieții, Introducere, Note și variante, ediție critică îngrijită
de Perpessicius, Fundația pentru Literatură și Artă, Regele Carol al II-lea, 1939
• Mihai Eminescu, Opere, vol. II, Poezii tipărite în timpul vieții, Note și variante, De la Povestea Codrului la
Luceafărul, ediție critică îngrijită de Perpessicius, Fundația pentru Literatură și Artă, Regele Carol al II-lea, 1943.
• Mihai Eminescu, Opere, vol. III, Poezii tipărite în timpul vieții, Note și variante, De la Doina la Kamadeva,
Fundația pentru Literatură și Artă, Regele Mihai I, 1944
• Mihai Eminescu, Opere, vol. IV, Poezii postume. Anexe. Introducere. Tabloul edițiilor, ediție critică îngrijită de
Perpesiccius, București, Editura Academiei Române R.P.R., 1952
• Mihai Eminescu, Opere, vol. V, Poezii postume. Anexe. Note și variante. Exerciții și moloz- Addenda și
corrigenda. Apocrife. Mărturii. Indice, ediție critică îngrijită de Perpessicius, București, Editura Academiei
Române, Muzeul Literaturii Române, R.P.R., 1958
• Mihai Eminescu, Opere, vol. VI, Literatura populară, Introducere. Poeme originale de inspirație folclorică,
Lirica populară, balade. Dramatice. Basme în proză, Irmoase. Paremiologie. Note și variante. Anexe. Exerciții și
moloz. Caetul anonim, Bibliografie, Indici. Ediție critică îngrijită de Perpessicius, București, Editura Academiei
Române, Muzeul Literaturii Române, R.P.R., 1963
• Mihai Eminescu, Opere, vol. VII, Proză literară. Sărmanul Dionis. La Aniversară. Cezara. Geniul pustiu.
Celelalte proze postume. Texte inedite, studiu introductiv de Perpessicius, Editura Academiei Române, Muzeul
Literaturii Române, 1977
• Mihai Eminescu, Opere, vol. VIII, Teatrul original și tradus. Traducerile de proză literară, Dicționarul de rime,
studiu introductiv de Petru Creția, ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, 1988
• Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, Publicistică 1870- 1877, Albina, Familia, Federațiunea, Convorbiri literare,
Curierul de Iași, studiu introductiv de Al. Oprea, ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei
Române, Muzeul Literaturii române, 1988
Mihai Eminescu 20

• Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Publicistica. 1 noiembrie 1887- 15 februarie 1890, Timpul, ediție critică
întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, 1989
• Mihai Eminescu, Opere, vol. XI, Publicistică, 17 februarie – 31 decembrie 1880, Timpul, ediție critică
întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii
Române, 1984
• Mihai Eminescu, Opere, vol. XII, Publicistică, 1 ianuarie-31 decembrie 1881, Timpul, coordonator Dimitrie
Vatamaniuc, Editura Academiei Române, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii române, 1985
• Mihai Eminescu, Opere, vol. XIII, Publicistică, 1882-1883, 1888-1889, Timpul, România liberă, Fîntîna
Blanduziei, ediție critică întemeiată de Perpessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei
Române, Muzeul Literaturii Române, 1985
• Mihai Eminescu, Opere, vol. XIV, Traduceri filozofice, istorice și științifice. Hurmuzaki. Rotscher. Kant. Leskien.
Bopp. Articole și excerpte, ediție critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, studiu
introductiv de Al. Oprea, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1983
• Mihai Eminescu, Opere, vol. XV, Fragmentarium, Addenda ediției, ediție critică întemeiată de Perspessicius,
coordonatori D.Vatamaniuc și Petru Creția, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1993
• Mihai Eminescu, Opere, vol. XVI, Corespondență. Documentar, ediție critică întemeiată de Perspessicius,
coordonatori D.Vatamaniuc și Petru Creția, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1989
La acestea se adaugă un volum ce cuprinde corespondența intimă cu Veronica Micle, Dulcea mea Doamna/ Eminul
meu iubit. Corespondența inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle, ediție de Christina Zarifopol Ilias, Iași, Editura
Polirom, 2000.

Biografii
• George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, 1945
• Crețu, Ion, Mihail Eminescu (biografie documentară), Editura pentru Literatură, București,1968
• Dumitru Murărașu, Mihai Eminescu-viața și opera, Editura Eminescu,1983
• Ilina Gregori,Știm noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme, ipoteze, Editura Art,2008

Monografii, studii critice, istorii literare. Între 1800-1947

• Titu Maiorescu, Critice, 1892
• Tudor Vianu, Poezia lui Eminescu, 1930
• G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, 1932
• G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, IV volume, 1934-1936
• D. Caracostea, Arta cuvântului la Eminescu, 1936
• G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent,
• T. Arghezi, Eminescu, 1943
• D. Caracostea, Creativitatea eminesciană, 1943
• E.Lovinescu, Eminesciana
Mihai Eminescu 21

Monografii, studii critice, istorii literare. Între 1930-2007. Opere selective

• Amita Bhose, Eminescu și India, Editura Junimea, Iași, 1978, 176 p.
• Gheorghe Bulgăr, Momentul Eminescu în evoluția limbii române literare, Editura Minerva, 1971
• Gh. Bulgăr, De la cuvînt la metaforă în variantele liricii eminesciene, Junimea, Iași, 1975, 264 p.
• Constantin I. Calotă, Poezia lui Mihail Eminescu și psihologia romantismului, Cu o prefață de C.
Rădulescu-Motru, Editura Librăriei „Principele Mircea”, București, 1936;
• Constantin I. Calotă, Idealismul magic la Novalis și Eminescu, Editura Librăriei „Principele Mircea”, București;
• Dumitru Caracostea, Creativitatea eminesciană, Editura Fundațiilor Regale, 1943
• G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, vol. I-V, Editura Fundațiilor Regale, 1934-1936 și reed, Editura
Minerva
• G. Călinescu, Avatarii Faraonului Tlà, Editura Junimea, Iași, 1979, 192 p.
• Matei Călinescu, Titanul și geniul în poezia lui Eminescu, E.P.L., 1964
• Rosa del Conte, Mihai Eminescu o dell Assoluto, 1962
• Petru Creția, Testamentul unui eminescolog, Humanitas, 1998
• Ion Dumitrescu, Metafora mării în poezia lui Eminescu, Editura Minerva, București, 1972, 356 p.
• Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu, 1963
• Zoe Dumitrescu Bușulenga, Eminescu, cultură și creație
• Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu și romantismul german, Editura Eminescu, București, 1986, 292 p.
• Alain Guillermou, La Génèse intérieure des poésies d Eminescu, Paris, Didier, 1963;
• Alain Guillermou, Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu, Traducere de Gh. Bulgăr și Gabriel Pîrvan,
Editura Junimea, Iași, 1977, 608 p.
• G. Ibrăileanu, Eminescu, studii și articole, Ediție îngrijită, prefață, note și bibliografie de Mihai Drăgan, Editura
Junimea, Iași, 1974, 384 p.
• Iurii Kojevnikov, Mihai Eminescu și problema romantismului în literatura română, Traducere, prefață și indice
de autori de Ariton Vraciu, Editura Junimea, Iași, 1979, 328 p.
• D. Murărașu, Mihai Eminescu, Viața și Opera, Editura Eminescu, București, 1983, 488 p.
• Constantin Noica, Introducere la miracolul eminescian, Editura Humanitas, București, 1992, 384 p., reeditare în
2003
• Edgar Papu, Poezia lui Eminescu, Editura Minerva, 1971
• Perpessicius, Eminesciana, Ediție îngrijită, prefață și bibliografie de Dumitru D. Panaitescu, Editura Junimea,
Iași, 1983, 664 p.
• Ioana Em. Petrescu, Eminescu. Modele cosmologice și viziune poetică, Editura Minerva, 1972
• Ion Roșu, Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu * Originile, Cartea Românească, București, 1989, 228
p. ISBN 973-23-0101-5
• Eugen Simion, Proza lui Eminescu, 1964
• Eugen Todoran, Eminescu, Editura Minerva, 1972
• Tudor Vianu, Studii de literatură, 1965
• Tudor Vianu, Poezia lui Eminescu, Editura Cartea Românească, 1930 și reed.
• Tudor Vianu, Eminescu, Prefață de Al. Dima, Editura Junimea, Iași, 1974, 356 p.
• Ion Negoițescu, Poezia lui Eminescu, 1967; Ediția a III-a, Editura Junimea, Iași, 1970, 184 p.
• Dicționarul limbii poetice a lui Eminescu, coord. Tudor Vianu, Editura Academiei, București, 1968
Mihai Eminescu 22

Legături externe
• de Mihai Eminescu (https://portal.d-nb.de/opac.htm?query=Woe=118684493&method=simpleSearch) în
Catalogul Bibliotecii Naționale a Germaniei
• Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu" (http://www.eminescuipotesti.ro/)
• Premiul Național de Poezie "Mihai Eminescu" (http://www.botosani.djc.ro/DocumenteHtml.aspx?ID=2643)
• Direcția județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Botoșani (http://www.botosani.djc.ro/
EvenimenteDetalii.aspx?ID=1378)
• Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani; Catalogul Fondului Documentar Eminescu; Donația Ion C.
Rogojanu (http://www.bibliotecabotosani.ro/user/doc/catalog/CatalogEminescu.pdf)
• Volumul "Poesii", asa cum era (http://www.jurnalul.ro/special/volumul-poesii-asa-cum-era-29978.htm), 14
ianuarie 2006, Daniela Cârlea ȘOntică, Jurnalul Național
• "Povatuitoriu la cetire prin scriere" - Prietenia cu Ion Creangă (http://www.jurnalul.ro/special/
povatuitoriu-la-cetire-prin-scriere-30001.htm), 14 ianuarie 2006, Costin Anghel, Mihai Stirbu, Jurnalul Național
Poezii și biografie
• ICI.ro: Biografie (http://www.ici.ro/romania/ro/cultura/l_eminescu.html)
• Formula AS - Călătoria lui Eminescu în Transilvania (http://www.formula-as.ro/articol.php?nrrev=367&&
idart=697&&numecap=Cultură&&cc=Eminescu)
• Site elaborat special de Fundatia Culturala Libra si ITC, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii. (http://
www.mihaieminescu.ro/)
• Cinci mituri despre Mihai Eminescu (http://www.evz.ro/detalii/stiri/
cinci-mituri-despre-mihai-eminescu-918906.html), 22 ianuarie 2011, Andreea Dogar, Evenimentul zilei
• "Eminescu nu ne reflectă: în el punem imaginea noastră idilică" (http://www.evz.ro/detalii/stiri/
eminescu-nu-ne-reflecta-in-el-punem-imaginea-noastra-idilica-882732.html), 15 ianuarie 2010, Andreea Dogar,
Evenimentul zilei
Jurnalistul
• Mihai Eminescu - omul politic naționalist și gazetarul tradiționalist (http://www.mihai-eminescu.net)
Teoria conspirației
• Asociația Civic Media - Dosarul Eminescu (http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&
task=blogcategory&id=31&Itemid=82)
• Eminescu a fost victimă politică (http://www.jurnalul.ro/special/eminescu-a-fost-victima-politica-29979.htm)
- interviu cu Nicolae Georgescu (eminescolog), 14 ianuarie 2006, Daniela Cârlea ȘOntică, Jurnalul Național
Eminescu - un om singular
• Extrase. Bibliografie. Ediții critice (http://www.eminescusingular.ro/extrase/extrase.htm)
Craterul Eminescu
• 2008: Craterul Mihai Eminescu (http://photojournal.jpl.nasa.gov/catalog/PIA10610) de pe planeta Mercur
Informații bibliotecare: PND: 118684493 (http:/ / d-nb. info/ gnd/ 118684493) | LCCN: n80057213 (http:/ / errol.
oclc. org/ laf/ n80057213. html) | VIAF: 27064042 (http:/ / viaf. org/ viaf/ 27064042/ ) | WP-Personensuche WorldCat
(http://www.worldcat.org/identities/lccn-n80-57213)
Sursele și contribuitorii articolelor 23

Sursele și contribuitorii articolelor

Mihai Eminescu Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7244192 Contribuitori: Adam99, AdiJapan, Adrian ach, Adriana Weimer, AkadWin, Al3cse, Aleeda 007, Alex F., Alex:D,
Alextepes, AnaZ, Anclation, Andrei Stroe, Anneh97, Aristotel creanga, Ark25, Ascurtulesei, Avereanu, Banditqueen, Bekuletz, Bourge, Casian307, Cezarika1, Chys, Ciaoping, Cioiart,
Coralia88, Cristian balan, D.evil, Danutz, Dedi, Defy the wind, Dmanea28, DoinaV, Ducutu, EMINESCU, Elena151, Elerium, Emily, Ergos, Eugen Dihoru, Fanica1995, FeodorBezuhov, Feri
Goslar, Firilacroco, Fr33styl3r, GEO, Gabriel Todica, Gavrilab, Godofwar, Goliath, Gutza, Harry Potter 200, Hype supper, Ighdaniel, Impy4ever, Imrek, Interact, Ionutzmovie, Istvánka, Iulianu,
Jack1, Jokes Free4Me, Kikyy, King-danny, Kinkajou888, Kogayonon, Kolja21, L.Kenzel, Lare 11, Laurap, Lerman Kruger, Lucian GAVRILA, Luciandrei, Luiza1202, Madav madav, Mahetin,
Mal`Ganis, MariusM, Matza skumpyk2014, Mayuma, McJackass, Memo18, Miehs, Mihai, Mihai Andrei, Mihaiam, Mihail ioniu, Minisarm, Miron, Moby Dick, Mocu, Mycomp, New World
Order, Nicolae Coman, O mores, OME, Olahus2, Ommiy-Pangaeus, Oneagoe, Orioane, Pageman, Papky, Parvus7, Pasé Otama, Petruţ Pârvescu, Pixi, Placet experiri, Rad Urs, Radufan,
Razvanika98, Rebel, Remigiu, Roamata, Romihaitza, Rsocol, SCriBu, Sanducorina, SergiuCo, Shenron1, Sibiuaner, Silenzio76, Smiley1996, Solt, Sorin.xd, Special+Utilizator+$, Stadena,
Strainu, Tasl, Tere, Terraflorin, Tolea93, Turbojet, Urzică, Vasile, Venator, Victor Blacus, Vlad, Wars, Whiteman, Wipol, Xhyljen, 304 ,‫{{ לערי ריינהארט‬PLURAL:$1|modificare
anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Sursele, licențele și contribuitorii imaginilor

Imagine:Disambig-dark.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Disambig-dark.svg Licență: Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported Contribuitori:
Stephan Baum
Imagine:Sigla academia romana.gif Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Sigla_academia_romana.gif Licență: necunoscută Contribuitori: Octavix, Radufan
Image:Eminescu.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Eminescu.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Alex:D, Bogdan, FSII, Mvelam, OsamaK, Shizhao, Svencb,
Zserghei
Image:Mihai Eminescu signature.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Mihai_Eminescu_signature.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Mihai Eminescu
Image:Gtk-dialog-info.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Gtk-dialog-info.svg Licență: GNU Lesser General Public License Contribuitori: David Vignoni
Fișier:Stamp of Moldova 009.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Stamp_of_Moldova_009.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Post of Moldova
Fișier:Cernauti - Statuia lui Mihai Eminescu.JPG Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Cernauti_-_Statuia_lui_Mihai_Eminescu.JPG Licență: Creative Commons
Attribution 3.0 Contribuitori: Gabriel Todica
Fișier:UA CE Cernauti National-Hauptschule.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:UA_CE_Cernauti_National-Hauptschule.jpg Licență: Public Domain Contribuitori:
Original uploader was Kogayonon at ro.wikipedia
Fișier:UA CE Cernauti Ober-Gymnasium.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:UA_CE_Cernauti_Ober-Gymnasium.jpg Licență: Public Domain Contribuitori:
Original uploader was Kogayonon at ro.wikipedia
Fișier:Eminescu64.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Eminescu64.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Alex:D, AndreasPraefcke, Dalderdj, FSII
Fișier:Cernauti._Casa_lui_Aron _Pumnul.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Cernauti._Casa_lui_Aron_Pumnul.jpg Licență: necunoscută Contribuitori: Kogayonon
Fișier:Casa Eminescu Viena.JPG Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Casa_Eminescu_Viena.JPG Licență: necunoscută Contribuitori: Kogayonon
Fișier:Placuța casa Eminescu Viena.JPG Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Placuța_casa_Eminescu_Viena.JPG Licență: necunoscută Contribuitori: Kogayonon
Fișier:BCU-Iaşi.JPG Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:BCU-Iaşi.JPG Licență: GNU Free Documentation License Contribuitori: Original uploader was O mores at
ro.wikipedia
Fișier:Mihai-eminescu.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Mihai-eminescu.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Alex:D, FSII, Manuelt15, 1
{{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
Fișier:Timbru Eminescu.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Timbru_Eminescu.jpg Licență: necunoscută Contribuitori: Foroa
Fișier:Stamp of Moldova 386.gif Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Stamp_of_Moldova_386.gif Licență: Public Domain Contribuitori: Post of Moldova
Fișier:Mihai Eminescu - Poesii.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Mihai_Eminescu_-_Poesii.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Alex:D, Dahn, FSII
Fișier:Eminescu grave.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Eminescu_grave.jpg Licență: Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 Unported Contribuitori: Joe
Mabel
Fișier:Bustul lui Mihai Eminescu, Constanta.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Bustul_lui_Mihai_Eminescu,_Constanta.jpg Licență: Public Domain Contribuitori:
Kdanv
Fișier:Mihai_Eminescu_Vevey.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Mihai_Eminescu_Vevey.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: ? (bust) / Cioiart (photo)
Image:Mihai Eminescu 27.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Mihai_Eminescu_27.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Alex:D, FSII, Mvelam
Image:Eminescu 1.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Eminescu_1.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Alex:D, FSII, Mvelam
Image:Mihai Eminescu last photo.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Mihai_Eminescu_last_photo.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Alex:D, FSII, Mvelam

Licență
Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Unported
//creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/