Sunteți pe pagina 1din 13

Mihai

Eminescu
Poet național și universal
Mihai Eminescu s-a născut la
Botoșani la 15 ianuarie 1850. Este al șaptelea din cei 11
copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o
familie de țărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi
Eminovici.
Îşi petrece copilăria la
Botoşani şi Ipoteşti, în casa
părintească şi prin
împrejurimi, într-o totală
libertate de mişcare fiind
conectat cu natura, stare
evocată cu adâncă nostalgie
în poezia ”Fiind băiet
păduri cutreieram ”
 Între 1860 și 1861 a fost înscris la 
Obergymnasium din Cernăuți,
liceu german înființat în 1808,
singura instituție de învățământ
 Nu se cunoaște unde face primele liceal la acea dată din Ducatul
două clase primare. Începând cu Bucovinei, unde îl va avea ca
clasa a III-a în 1858 a urmat școala
profesor pe Aron Pumnul. 
primară National Hauptschule
 (Școala primară ortodoxă orientală)
la Cernăuți. La finalul clasei a III-a
este clasificat al 15-lea dintre cei 72
de elevi. Frecventează aici și clasa a
IV-a în anul școlar 1859/1860
 Între 1869-1872, este student la Viena. Urmează
ca "auditor extraordinar" Facultatea de Filosofie
şi Drept. Activează în rândul societăţilor
studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici, o
cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe
colaborarea la "Convorbiri literare
 Între 1874-1877 e director al Bibliotecii Centrale,
profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele
Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi".
Devine bun prieten cu Ion Creangă, pe care-l
determină să scrie şi-l introduce la "Junimea ".
 În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 e
ste redactor, apoi redactor-şef la ziarul ,, Timpul
“ . Desfăşoară o
activitate publicistică excepţională, care
îi ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui
poeme ( Scrisorile, Luceafărul ).
 În iunie 1883, poetul se îmbolnaveste
grav, fiind internat la spitalul doctorului
Şuţu, apoi la un institut pe langa Viena.
În decembrie îi apare primul si singurul
volum intitulat,, Poessii” , cu o prefaţa
şi cu texte selectate de Titu Maiorescu
( e singurulvolum tiparit în timpul vietii
lui Eminescu).Anii dintre 1883-
1889 sunt ani de boala, cu reveniri şirec
aderi din ce în ce mai dese. Practic, nu
scrie nimic sau foarte
putin.Mihai Eminescu se stinge din
viata la 15 iunie 1889 (15iunie, în zori-
ora 3) în casa de sanatate a doctorului
Şuţu.E înmormantat la Bucuresti, în
cimitirul Bellu; sicriul e dus peumeri de
patru elevi de la Scoala Normala de
Institutori.
Mihai Eminescu, considerat după moarte 
poetul național al României, a rămas în conștiința publică
prin scrierile publicate antum și postum, prin adaptarea
operei sale în teatru, muzică și film sau prin omagierea în
numismatică și filatelie.
Serviciile poștale au emis o serie filatelică pe
care erau gravate portrete ale diferitelor personalități, între
care Mihai Eminescu.
Banca Națională a României a pus în circulație mai multe emisiuni de bancnote, pe care a fost ilustrat portretul lui Mihai Eminescu:
bancnota cu valoare nominală de 1.000 de lei (ROL), în 1991;
bancnota cu valoare nominală de 1.000 de lei (ROL), în 1993;
bancnota cu valoare nominală de 1.000 de lei (ROL), în 1998;
bancnota cu valoare nominală de 500 de lei (RON), în 2005.
Totodată, chipul lui Eminescu apare pe monede emise de Uniunea Sovietică (din care făcea parte atunci Republica Sovietică
Socialistă Moldovenească), Republica Moldova și de România.
Pe meleagurile copilăriei lui Mihai Eminescu, în satul
Ipotești, județul Botoșani, se află singura biserică din
Europa închinată unui scriitor. A fost ridicată de Nicolae
Iorga în memoria lui Eminescu și are o pictură ieșită din
comun.
Mihai Eminescu este elogiat si peste hotare !

Statuia lui Mihai Eminescu Statuia lui Mihai Eminescu din Paris


în Scuarul Român din Montréal
Ştiaţi că...?!
1. Se spune că dacă Goethe ar fi trăit cât
Eminescu, Goethe n-ar fi existat, ca poet”.
2. Eminescu a scris un poem consacrat Maicii
Domnului, din care redăm câteva
rânduri: „Regină peste îngeri/ Ascultă ale
noastre plângeri/ Din neguri te arată/ Lumină
dulce, clară/ O maică preacurată/ Şi pururea
fecioară.”
3. În Guiness Book, poezia „Luceafărul” a fost
omologată cel mai lung poem de dragoste al
lumii.
4. NASA a botezat cu numele lui Eminescu un
crater cu un diametru de 125 km, pe planeta
Mercur.
5. Poemul „Rugăciunea unui dac” l-a
impresionat atât de mult pe papa Paul al II-lea,
Bibliografie
https://www.crisana.ro/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu
https://ro.scribd.com/doc/72065237/Mihai-Eminescu-referat

S-ar putea să vă placă și